Romanulu, octombrie 1867 (Anul 11)

1867-10-09

ANULU ALU UN­SPRE­Z­ECELE VOIRICE ȘI VEI PUTE Gap. Dist. Pe aa fi..............................‘leî 128 — 152 Pe șafi­ luni..................... » 64 — 76 Pe trei luni...................... » 32 — 38 Pe uă lună........................ » 11 — — Unu esemplarü 24 par. Pentru Paris pe trimestru fr. 20 Pentru Austria..................fior. 10 v. a. SEHVITIÜ TEEEGKAFICU AIilI IUMMXI I.it. PARIS, 18 Octobre. f­ iariulu le Temps (fice: guvernulu francese­a trimisă la Florenza una ul­timatum anunciăndu­ intervenirea inevitabile Franciei dacă Italia nu va împiedeca seriosa tre­a­cerea voluntarilor­. Diabiula Pressa <zice că, consiliulu ministrilor, a luat h­otărîrea se cară esecutarea convențiu­­nei din Septembre de na Francia va interveni. Diabiulă la France dă consiliul­ d’a se con­voca Camer­ile. TOULON, 18 Octobre. Totă flota este gata a pleca , mișcarea este straordinariă, se ’mbarcă caî. (Sosite în momentulă d’a pune luptă presă). PARIS, 20 Octobre. piariulă la France anun­­cță că avangarda divisiuneî generaliului Dumon s’a îmbarcată diminuița la Toulon pentru a mer­ge la Civitavechia; acestă­­ piartă adaugă că de figură Francia va sosi la Roma mai curăndă de câtă Italia orî ce s’ar întempla. TOULON, 20 Octobre. Brigada Poches a so­sită și s’a îmbarcată. o corăbie din cari doue cuirasate se pregătescă și e probabile că voră pleca desără. FLORENZA, 20 Octobre. piantele anunc­ă sgo­­motulă că ministerială și-a dată asu­ră demisiunea, pîn’acuma nu e primită. Cialdini a fostă chrămată prin depeștă telegrafică la Florenta. ADMINISTRAȚIUNIEA, PASAGEULU ROMANO N. S. — REDACȚIUNEA STRADA ACADEMIEI 22. Bucurescî și Brumarelu. Intr’unulu din numerile trecute vor­­bindu de Curtea de Casațiune, amu 1180 că procesul­ d-lui D. Giuvara a fostu din acelea ce s’au amănată din causa neputinții d’a se forma secțiu­nea civile. După lămuririle ce amu primită, amu fost­ induși în uă­erere, pe care ne grăbimă a o rectifica. Monitoriul­ de erî publică că d. Co­lonelă Haralambie ș’a dată demisiunea din armată și câ i s’a primită. Ni s'a spusă că guvernulu a re­­fuzatu pentru câtü-va timpu a nu primi demisiunea onorabilelui colonelă Ha­ralambie, daru că domnia-sea a stă­ruită nestremutată întrănsa. Impărtă­­șindă și noi publicului acestă faptă, nu putemă se nu esprimă că profunda nóstra părere de reă pentru perde­­rea ce face armata romănă prin re­tragerea unui bărbată ca d. colonelă Haralambie. Domnia-mea este din acei cari credă că la noi, trebue cine-va să-și petracă totă vieța în necontenite sacrificie, și c’abia astă-felă vomă crede și noi în simțiminte nobile, în devotamentă și iubire de patriă și vomă cruța pe o­­mulă care face ceva pentru patria lui, de bănuieli, de critice și de calom­nie. Se pare ca d. colonelă Haralambie se aibă dreptate, și suntemă departe d’a voi se mic și o rămă­cătă de pucină faptulă celă noă prin care a mai dată dă dovadă de abnegare. Puindu-se însă p’acestă teramă nu se înșială ore, din mai multe punturi de vedere? Nu s’ar putea zice c’acestă demisiune este ună actă de mândriă­ că voiesce se scape persona sea de ori­ce atacă, de ori ce bănuială nedreptă, și c’astă­felă se iubesce mai multă pe sine­ și de cătă lucrură publică ? Nu s’ar putea zice că, sacrificiu pentru sacrificiu, este mai mare ală acelui care, fiindă împăcată cu Conșciința mea, se rezimă pe dînsa, pe stima celoră onorabili și merge nainte pe calea datoriei, înfruntândă invidia și calomnia? Nu s’ar pute­a zice de dumnólui cea­a ce s’ar flice d’uă mamă care fiindă sonătósa, ar da co­­pilulă­iei la uă doică, ș’acésta ca se nu se plică că este egoistă și păstreză pen­tru densa tóte plăcerile dară și tóte da­­toriele și necazurile unei mame. Nu vede apoi, onorabilele d. Nicolae Haralambie, că déca s’ar pune p’acésta cale toți căți aă făcută sacrificie pentru că ideiă, pen­tru unul principiă, ș’aă avută ferici­rea a vede triumfându acea ideiă acelă principiă, atunci tóte aceste s’ară perde din noă, celă mai pucină s’ară veșteji ș’ar remănea neroditóre, din causă că mănile străine, și mai multă seu mai pucină vitrege, n’ară­sei a lora valore, n’ară­sei cumă se le ’ngrijască, se se aplice și se se facă a prinde rădăcini? Nu vede c’atunci societățile ară trebui se trecă din revoluțiune în revoluțiu­­ne, séu se s’abată și se ’ngenuchiă naintea zeului, repetindă ca una c­r­e­ă blăstemulă poetului nostru Alesandre­­scu, că „lumea moșcenire tîlhariloră s’a dată?“ Ca locoteninte domnescă, domnulă Nicolae Haralambie a dovedită, și ce­loră mai orbi, că singurulu scopu ce­a urmărită a fostă unitatea României, întronarea virtuții, mărirea și tăria na­ționale. Mergendă apoi spre întimpi­­narea inemicului din afară, a dovedită că este gata a susținu cu sângele seă principii pentru cari a fost­ luptată și prin urmare putea sta cu fruntea se­nină în facia ori­cărei calomniă. Ști— mămă și iubimă pe d. Colonelă Ha­ralambie, scimă cătă de multă îi da­­torimă și respectămă simțimintele cari l’aă făcută a se retrage din vieța ac­tivă și d’acea­a ne­amă și permisă ai areta și cea­l­altă faciă a medaliei, ș’a­r spune că, sacrificiă pentru sacrificiă pre­­ferimă pe celă care înfruntă pînă ’n capetă calomnia, stândă la locul ă seă, de cătă pe celă care-și sfărâmă ca­riera și se retrage din luptă numai ca se nu pot­ se s’atingă de densula ca­lomnia. Serviciul­ nostru telegrafică ne a­­duce soiri triste și forte grave. Gu­vernul­ Francese h­otărîtă a interveni în Italia, flota este gata a pleca și încă îmbarcarea s­a și începută. Oă altă telegramă ne spune că acesta­otărîre este positivă. Noi amă susținută că Francia nu va interveni căci acesta fiindă con­tra principielor­ și contra intereselor­ sale, n’ar putea aduce de câtă rele și chiară calamități. Acesta o crede că ș’acumă, și ara că și independința Bel­­gică ne spune ații c’acesta este uă cre­dință mai generale. „Ne place a crede c’aceste zgo­­mote nu se vor­ confirma, că la mo­mentul­ din urmă guvernulu imperi­ale va părăsi o h­otărîre care nu va da mulțămire decătă inimie dură și va fi pentru el­ însuși și pentru Francia plină de pericle.IL Independința aretă apoi că d. Rat­­tazzi este­otărîtă a trimite și den­sula ő selie la Roma și zice: „Intre umilința țerei sale și căderea sigură a dinastiei, sca una resbelă cu Fran­cia urmată chiară de distrugerea re­gatului, fondată prin atătea sacrificie, cabinetul­ de la Florenza, organă ală simțimintelor­ regelui ș’ale națiunii, nu se va îndoui d’a alege a doua al­ternativă.“ Independința Belgică dă sema apoi despre cele ce se uică în privința Prusiei, în casulă căndă Francia ar interveni în Italia. „Este probabile, ilice, că d. de Bismark urmeză c’m­ă ochiă cîntătoră totă ce se petrece la Paris, la Florenza și la Roma, însă nu credemă pîn’acumă, de­și s’afirmă, că Italia s’ar fi înțelesă cu Prusia și s’ar fi asigurată la trebuință de concursul ă iei contra Franciei.“ Eca dată cumă întervenirea guver­nului francesc la Roma, va aduce de sigură ună resbelă între Francia și Italia, cumă Prusia póte se de ajutoră Italiei și cumă în ori ce casă, acea intervenire póte aduce mari catastrofe în tota Europa și cea de ce­amă stă­ruită a­d­ice că nu putemă crede c’acea intervenire fatale se va face. Din nenorocire alte scrii și mai noui ne spună că îmbarcarea oștiriloră a și în­cepută și Ministerulă Italiană ș’a dată demisiunea. Papa pare în ajm­ă a aduce com­plicări și ’n Austria. Opiniunea publică cere in unanimitate și cu tăriă des­ființarea concordatului între Papa și imperatorele Austriei, prin care ins­trucțiunea publică era dată în măna calugărilor­; aceștia luptă la răndulă loră spre a menține spiritul­ junimei în cădelniță loră. Municipalitatea Vie­­nei a făcută Imperatorelui uă adresă prin care-i cere libertatea instrucțiunii publice și i-a trimisu o printr’uă de­­putațiune. Imperatorele a primitu-o, a promisă că va trimite-o în cerce­tarea consiliului de miniștrii, dară a adaosă c’aprețuindă silințele autorității comunale în favorea instrucțiunii po­porane, are convingerea, și speră a o vede împărtășită de comuna Wienei, că religiunea trebue se fiă temelia ori­cărei adeverate educațiuni morale a poporului. „Dacă, orice In­depen­dința belgică, aceste cuvinte sunt ă uă încurajiare pretențiuniloră episco­­piloră, trebue se ne acceptămă la complicări grave cu Camera, susți­nută de opiniunea publică, în lupta atătă de curagiosă îngagiată cu ultra­­montanismul­. Posițiunea d-lui de Beust și, prin urmare, însa­ și opera re­constituirii imperiului Austriei s’ar pu­tea găsi compromisă­! Asia dară, popii în Francia, în Ita­lia și ’n Austria pună în periclu a­­ceste trei mari țeri și prin urmare întregă Europa, și politica greșită a Turciloră pună in ferbere, în periclu Oriintele întregă. Acesta celă pucină este situațiunea actuale ce cu durere o constatămă cerendu, acumă ca totă dauna, mai multă de cătă totă déu­­na, armarea națiunii, ș’armarea grab­nică și bună, superstițiunei. Nicăiri elă n’a vorbită cu mai multă vervă, strălucire și înăl­țare limbagială istoriei ș’alți filoso­fiei.“ Acestă epistolă, de acumă uă sută de ani, pare a fi scrisă în evenimentele de faciă. De pe atunci dară ună mică numeră de aleși ai adeverului propa­­gaă ideia imposibilității domnirei tim­­purale a Papei. Adeverulu este ne­strămutată, și cândă stindar­ulă lui e ridicată, fiă de unulă singură, căndă acela ar fi persecutată, escomunicată, arsă, sufletulă lui nemuritoră strebate soclele, purtăndă pretutindeni stindariulă consfințită prin săngele lui ; descep­­tarea adună în juru’i legiune de lup­tători ș’adeverulă triumfă. „Și cu tóte aste, se mișcă!“ striga Galileii lovindu pamentulu cu picioru’i; și pamântulü se mișca. Simplimîntală conservărei indi­vidului Pisică îl­ făcuse­se’și renege credința, dară sufletul ă lui revoltată striga: se mișcă! — Se mișcă ! afirmă toți acuma. EPISTOLA CĂTRE ROMANI. „Iluștri Romani! „Ascultați Roma și vechiulu vostru curagiu. „Tóte drepturile vóstre, atâta de mult timp și păstrate de înțelepciunea vóstră, n’au putută se ve fiă răpite de cătă de minciună. Numai mințindă lui Dum­­nedeu și ómenilora ați putută fi arun­cați în sclaviă, însă nici uă dată nu s’a putută stinge în inimele vóstre iu­birea libertăței. „Astă iubire este cu atătă mai pu­­terică cu cătă tirania e mai mare. „Este fórte departe ca Sultanul« Tur­ciloră se fiă arătă de despotică la Cons­­tantinopole pe cătă Papa a devenită la Romi. „Periți de miseriă suptă portice fru­­mose. Avuția este pentru stepănii voș­tri și sărăcia este pentru voi. Sartea unui sclavă d’ai vechiloru Romani era d’uă sută de ori d’asupra sortei vos­tre. Sclavi prin corpu, sclavi prin spi­­rită, tiranii voștri nu suferă măcară se citiți în limba vostra cartea pe care se­­ zice că religiunea vóstra este întemeiată. „Descopiați-ve, Romani, la vocea li­bertății, a adeverului ș’a naturei. A­­césta voce resună în Europa; trebue s’o amiițî, sfărîmațî lanțurile ce do­bora manele vóstre generose, lan­țuri lucrate de tiraniă în visunia min­­­ciunei. VOLTAIRE. „Voltaire n’a esprimată de sicură ni­­căiri, ^ice d. A. Peyrat în Unvemr Na­tional, cu mai multă energiă decătă în Epistola către Romani iubirea lui de li­bertate ura contra despotismului și a LUNI­I. 10 OCTOBRE 1367. LUMHNEZA­TE ȘT VEI­TI Abonamentele în Bucuresci Pasagiu lu Românii No. 1. — In districte la cores­­pondințiî oliartului și prin poșta. La Pa­ris la D. Caras-Hallegrain, rue de l’an­­cienne Commedie, No. 5. A se adresa pentru administrațiune la d.T.Paleologu ANUNCIURILE Linia de 30 litere........................ 1 leu. Inserțiuni și reclame, linia....... 5 - facă și pentru Teatru, cee­a ce va face în curăndă pentru instrucțiunea pu­blică în România. Primiți, d-le ministru, asigurarea dis­tinsei mele considerațiuni. C. A. Rosetti. Paris 30 Septembre 1867. Deși amu publicații de multă deja­ră dare de sóraj asupra ședințeloru Con­gresului de pace din Geneva, totuși relațiunea ce ne trimite d. Vergoliciu confi­ndă nesce considerațiuni Însemnate, o publicămă cu mare plăcere ș’a atra­ge asupră’i atențiunea publicului. CESTIUNEA TEATRULUI ROMANU. Bucuresci, 5 Octobre 1867. Domnului C. A. Rosetti. Domnulă meă, Ați și putută afla prin Monitoru, că ministerială, ce am onore a­gera, a recunoscută domniloră Millo-Pascaly dreptul ă a da în teatrul ă din Bucuresci, m­ă șiră de represintațiuni cu paguba și profitul ă loră. Sup­ semnatură este gata a mai re­­cunosce și unei alte trupe, același drept pe ună numeră egală de <zile, și pen­tru că este decisă a veni în ajutorul­ artiștiloru cu tata sau parte din sub­­vențiune, (acestă însă numai în casulă căndă vre­una din trupe ar dovedi că a înțelesă pe deplină delicata misiune ce are teatrulă în munca civilisațiunii unui poporă) are onare a vă propune și a ve ruga ca se bine-voiți a lua parte, ca membru onorifică, în comite­­tul­ de priveghere ce voi a numi în­dată spre a se încredința, în totă tim­­pul­ stagiunii teatrale despre meritele artiștiloră. Bine-voiți dară a me onora cu res­­ponsură de primire și me veți obliga. Primiți, ve rogă, domnulă meă, în­credințarea deosebitei mele conside­­rațiuni. Ministru D. Gussi. No. 10,439. Domnului Ministru ală Culteloru și Instrucțiunea Publice. Domnule Ministru. La adresa ce ai bine-voitű ami tră­mite (No. 10439, 3 Oct.) ve rogă mai anteră, a primi espresiunea simțimin­telor­ mele de recunoștință pentru o­­norea ce mi-ați făcută. Deși nu cunoscă pe colegii mei, totu­și așta fi primită frumosa însăr­cinare ce ai bine-voită a’raî da, dacă n’aș să iei din nainte că-mi va fi peste putință a o împlini. Artiștii ce avemă, suntă împărțiți în două trupe. După mine, domnule ministru, capitalură ce avemă, fiindă forte mică, îndată ce va fi și acesta­a împărțită, scimă din nainte resultatură ce va dobîndi acestă faptă ală guvernu­lui, și prin urmare nu am ce mai priveghia. Opiniunea mea a fostă și este a se grupa toți artiștii cei mai de frunte și soră și numai loră întruniți, se li se dé, pentru anulă acestu­a subvențiu­­nea, ș’acesta până se potă Camera se DIN GENEVA. 11 faut que Ies hommes ces­­sent d’etre des instruments pour étre des hommes, et que les nations cesaent d’étre des trou­­peaux pour étre des nations. Edgar Qdinet, Trebue ca omenii se înce­teze d’a fi instruminte pentru a fi omeni, și ca națiunile se ’nceteze d’a fi turme pentru a fi națiuni. Edgar Quinnt. I. Una din gloriile neperitóre ale se­­clului nostru va fi negreșită spiritulă de asociațiune care’și întinde pretu­­tindene aripele sale mărețe și bine­­facotare. In sînul­ unei­a și acelei­ași națiuni acestă spirită se traduce prin întruniri de totă felule, cari aă de scopă de a întruni într’ună corpă membrii acelei­ași profesiuni, acelui­așî ramă de comerciă, industrie, arte, științe, etc., și a mări cerculă acțiu­ne­ isolate și individuale, pentru ca asta progresele și îmbunătățirile indispen­sabile se se capete mai ușoară prin unirea silințelor­ și a mijjlocelorű. — De la ună poporă la altulă, elă tin­de a stabili între națiuni frăția, buna înțelegere, și a pune fundamentele unei ere noue de prosperitate morală, in­telectuală și materială, basată pe pa­cea și armonia universale. Acesta a fostă și scopul­ Congre­sului internațională a păcei, întrunită la Geneva. El­ a fostă, pentru a o­­ce astă­ felă, ecoulă, resunetulă inevita­bile, necesariă, alü Esposițiunei Uni­versale din Paris. Cine, red­ândă a­­cestă imensă concursă, în tote ra­murile producțiunei umane, aceste ne­prețuite resultate ale liniștei și ale pă­cei, n’a admirată bine­facerile infi­nite ce ea dă, și n’a detestată res­­belele și discordia, cari producă nu­mai vărsare de sănge, eauseza daune materiale și morale, soca puterile cele mai vii ale națiunilor, și oprescă ca­lea progresului și a civilisațiunei ? Con­­gresul­ de pace a fost o ca­ună pro­testă în contra vechiului spirit­ de di­­viziune și neînțelegere, în contra ne­norocitului obicctă de a alerga la ar­me pentru cele mai mici bagatele di­plomatice, pentru celă mai mică ca­priciu ală unui capă încoronată. Preocupați de aceste considerațiuni care intereseza umanitatea întregă, o­­menii cei mai eminenți din tóte țe­­rile își dădură mâna pentru a se în­truni și a desbate asupra cestiuniilor ă celoră mai vitale de la cari depinde viitorulu popórelorű. Sinteza, păraeo­­tală clasică ală libertăților», și care sub regimulă unei păci durabile, a făcută asta de mari și de însemnate propă­șiri, se oferia de sine ca loculă celă mai nimerită unde asemine desbaterî puteau se se facă în tota libertatea și cu deplină sucesă, și Geneva, patria nemuritorelui Rousseau avu fericirea

Next