Romanulu, noiembrie 1867 (Anul 11)
1867-11-19
A.NULU ALU UI-SPRE PECELE ADMINISTRAȚIUNEA, FALAU LULU ROMANU Mu. 1— aNDAUITI/NISA STRADA ACADEMIEI 22. VOIESCE ȘI VEI PUTE Cap. I)ist. Pe alan.............................lei 128 — 152 Pe ș0?6. lună................... >» 64 — 76 Pe trei luni.................... » 32 — 38 Pe uă lună.................... » 11 — — Una exemplară 24 par. Pentru Paris pe trimestru fr. 20 Pentru Austria.................fior. 10 v. a. Articlele trimise și nepublicate se vor arde. Redactorii respundetorii IE îi geniu tarida. DUMINICA, 19 NOEMBRE 1867. LUMINEZA-TE ȘT VEITI Abonamentele în București Pasagiu la Romanu No. 1. — In districte la corespondinți istamului și prin posta. La Paris la D. Caras-Hallegrain, rue de l’ancienne Commedie, No. 5. A se adresa pentru administrațiune la d.T.Paleologu ANUNCIURILE Linia de 30 litere........................ 1 leu. Inserpuii și reclame, linia........5 DEPEȘIE TELEGRAFICE. 1 (Serviciul privată ală Monitoriului.) PARIS, 28 Noembre. — „Monitorul“ confirmă plecarea armatei francese concentrată în Roma. Întâia divisiuna s’a îmbarcată Mercur de diminață la Civita Vechiă. FLORENZA, 28 Noembre. — Cambrai Vigny s’a numită definitivă ministru de fim nce și Broglio la cele de agricultură. PARIS, 28 Noembre. — S’a publicată ună decretă prin care Moustier este însărcinată a presinta Camere în secretă actele diplomatice ale guvernului, relative la cestiunea Romei. Roucher este însărcinată acaparat acesta cestiune în Camera legislativă. BRUXELLES, 28 Noembre.— Ministrul de externe a declarată în Cameră, la interpulațiunea făcută, că Belgia nu va trimite în Paris represintată în cestiunea pentru care se convocă conferința. ATHENEULU ROMANU.A fi unul din cei mai veheminți :„ .. .. 11 „„„Iratori diel, a avutu ideia nenoro-Duminecă 19 Noembre la optu ore . ., , . ■ , precise sóra. D. V. A. Urechîă va vorbi oiă numai da ataca m.nisteriulu despre Satira Română. Satira scrisă și 1ouă violență estremâ, ci mai multu satira nescrisă. Cantemire, cronicară.— âncă, ele a făcutu greșiala d’ai nega Gr. Alesandrescu, Bălcescu, etc. M0 mai nainte concursul« Camere»; și ----------------------" Camera, prin tăcerea iei, ca tóte că «V»?trotil a 1 rí 71/7mn.Q.f.nVi.tiI era pore duă părere contrarie, apă-1 *■ % București 3. Brumaru. Revista României, ce se publică îd Galați în limba francese, în Noseul de la 24 Noembre vorbindu în revista politică despre disolverea Camerelor, după ce zice că la noi disolverea n’a fost„ „nici inoportună nicîi periculosa“ își susține opiniunea în modul următorii: „Este pe deplina cunoscută durerosa nulitate a celei din urmă sesiune parlamentarie, în timpul a căreia ocuparea esclusivă a onoraților și deputați a fostü d’a forma grupe, d’a pronuncia diatribe, a sili p’unu ministru a-și da demisiunea, seu pentru a domni un momentu în interiorulu Camerei, ș’acesta cu scopulu evidinte și unică d’a culege unu portofoliu necontenitű părăsită, făr’a se’ngriji cătă de pucine de interesele cele mai palpitante ale Terei, cari din astă pricină au suferită mai multú de căt’e totűdeuna, „Asta-felü Camera, secându*și puterile sale și’ntrebuințândO unu tirapii preciose în nimicuri oratorie și’n personalități cu totul străine intereselorQ Terei, împărțită în trei fracțiuni aprópe egale în numeril, n’a reușit nici uă dată a forma uă adeverată majoritate; este însă adeverată că ea a parvenită cătemă dată a resturna miniștrii. „Una Parlamentu compusa și animată astafelu, n’ar putea fi nici într’une casa folositoru pentru Țară. — Lipsindu-i omogeneitatea, ele era incapabile d’a întrunită majoritate seriósa și prin urmare d’a da unu minnisteriu; guvernulu din parte’î, nu putea compta pe sprijinul lui. — Astă din urmă condițiune, neapărată pentru unii ministeriu pre care, a lipsită cu totulű; d’aci a resultatű uă paralisiă cronică, sdruncinată într’unu modu simplitoru de nesce parosisme de anarhiă. „Nu vomü tfice nimica despre Senatü care a iubito mai cu sema inerția, și care s’a mărginită a stigmatisa prin veto alű sea celú mai bună vota ală Camerei. Credinciosă antecedinților ă iei de tristă memoriă, Camera, convocată acumű în urmă în sesiune straordinariă, a dată chiaru de la deschiderea iei dovada cea mai pucină echivocă că nu va desminți în nimicu deplorabilul ă iei trecută. — Unii deputatű care, atunci căndu nu e ministru, ie totűdeuna unu locu în rangurile oposițiunei unde voiesce rută însă a adera la cuvintele eșite din gura oratorelui din oposițiune. Din acelaș momentu cestiunea s’a aflat, pusă ne- i reduséu retragerea cabinetului, scu < disolverea Camerei, problemă pe care ministeriulu a resolvatu-o totu în ac cea a«și $iui Ecă daru, că toți, câți nu suntü orbiți de interese personali, recunoscui că Camerele trecute, asta-felu pre- i cumu erau compuse, nu puteau da unu ministeriu, căci n’aveau uă majoritate, că timpul era petrecută în frământări pentru interese personale, și că spontanea majoritate a Camerei din acea tfi, a procesa asta IfelQ în cătu s’arete c’aderă la cuvintele cele grave $ise de d. Epurianu, în cursulu interpelării sale. Se sclă că în urmă a dată dovadă că adera numindG pe d. Epurianu în comisiune și, după disolverea Camerei, luăndă suflarea sea spre a s’adresa la națiune ș’a-i cere a se dirige după dînsa jîn viitórele alegeri. Cestiunea fiind acumO pe deplină lămurită, în acesta punt, străluciții amici politici ai d-lui Epurianu suntu datori se stea pe terămura pe care înșii și l’au alesu. ț)iariulă Terra, în Nosen de eri, începe revista sea cu următoarele linie:— I „Rămănuță, suferă consecințele originei sale. La începută la pruncă, și’n pruncie va remănea totodeuna.“ Este fórte adeveratű, este logica, naturale, că fie care suferă consecințele originei sale și ne uiăraă curați doi. Plagino, Mavroghen, Epurianu, Tell, V. Boerescu, A. Pascal, ar crede că s’ar putu ca cineva, chiarú d’ar voi, s’ascundă originea sea și se scape de consecințele iei. Ni se face imputare că la începută Romănuță a fostu pruncat. Da, recunoscemu că la noi, ideiele ca și viața n’au fostu spontanee. Amu născută amu crescutăreptata, ș’amu mersu conformu legiloru naturei. Dumneloru credit acumu în producerile spontanee, și ’n putință d’a se lepăda cineva de originea sea. Nu le contrabăind, credința, darű se ne permită și dumnéloru a ne mândri c’arau mersu și mergemă după legile naturei. Cătu pentru derîderea că „pruncű vomă remănea pentru totu deuna,“ n’avemu asemene de cătu a ne ’nelina înaltei sentințe a d-loru Epurianu, Pascal, Mavrogheni, Boerescu, Tell, Pascal și betrenulű filosofu și mare omu de Istatű Blaramberg. Și fiindu că dum 1nialoru o voiescu, primimu mai bine a crede ca unu pruncu, de câtu a nu a avu nici uă credință, ș’a fi detrănit d’uădată, prin fabricări spontanee și intusiasma necugetată. In No. de a$í, forța, înghînă căte■ va critice asupra circulării d-lui Ministru din întru, în privința alegerii lorű, proraițând, cl va vorbi mai în fiurmă mai pe largi și deslușită. Totu ce se vede ații, în cele ce 1 scrie Jena d-lui Epurianu, Tell și Plagino, este că nu-i place acea ciriculară ce noi susținemu că este cea i mai sinceră, și cea mai reale, din ■ căte circulări au făcutu pân’acumu 1 miniștrii în privința alegeriloru. Și i pentru ce nu le place? Findu că „doreșce triumfulu tutor” acelora, ori de ce partită are fostă în trecută, cari ar veni în Adunare spre a vindeca ranele sfîșîiărilor îi trecute ? Séu fiindu că, contrariu celoralalte guverne, acesta a respinge înrîurirea puterei materiale și se rezima pe’nrîurirea morale,“ ce prin integritate, impațtalitate, inteligință și aptivitate o dobândesce oricare individă, și cu atătu mai cu semánă administrațiune?“ Ne pare reă că onorații noștrii protivnici fugă de înrîuririle morale, dar le afirmam că noi în acele numai credemu, și d’aceaa amu fostu și anntema, acumu ca totu deuna, șiruri de triumfulu principielorü cărora servima necontenită de 20 de anĭ. BOERII IN FACIA TRONULUI ȘI BOERII ÎN FACIA POPORULUI. MNÜSTDDIÄ POLITICO-ISTORICÜ.l) H. 1 BOERII ÎN FACIA TRONULUI. » Istoria se baseza necesarmente pe autorități, pe mărturiele contimporanilora, pe citațiuni, diferindu în această privință de metoda sciințeloru fisice și naturale, cari se baseza pe esperimente, și de procedura sciințelorO 1 matematice, basate pe abstracțiune. Așadară, voindu a studia pe calea istoriei atitudinea permanente a partitei boeresci în facia Tronului, atâtü noi, precum și și D. N. Blaramberg, precum și orîcine altulu, n’o putem ă face altu-felu, de cătu numai invocându la totu pasulu testimoniele croniceloru și ale documenteloru. Esiste însă uă profundă deosebire între modul nostru și între maniera boeresca d’a cita autoritățile. D. N. Blaramberg, de exemplu, cănd a vrea se vorbescă despre trecutul României, citeza pe Rossi, pe Benjamin Constant, pe Froissard, chiar pe Herodot, dar numai de analele și de criiÓvele curate romănesci nu’l dă măna a se atinge, credendu-le pre aspre, pré grosolane, pré-pucini aristocratice. Acésta bizară sistemă de a cita, ne aduce aminte uă operă publicată la Paris pe la 1803 de către unű ingineră de mine și șiosele, care, neavându pesemna ce face, se apucă a combina lătinesce istoria revoluțiunii francese, cosenda la una locu pasagie isolate și întrerupte din Cicerone, Salustiu, Titu Liviu, etc. Câtü ne privesce pe noi, apoi suntemu gata a promite că, vorbindu despre boerii români în facia Tronului română, nu vomü alerga de cătă numai la fontăne istorice de asemenea romăne, ferindu-ne cu stăruință de a confunda nobleță de pe țermil Dunării cu seniorii francesi, cu lorzii englesi sau cu baronii germani, cari nu au a face cu sora nostra, precum Cicerone, Salustriu și Titu-Liviu n’an a face cu revoluțiunea din 1789. Așa dară, lăsămiî pe Rossi cu tótu compania pe sema d-lui N. Blaramberg, în așteptare ca vreuna alta istoriografú alű partite boeresci, bună era D. P. Carp, se mai întreprindă de acuma înainte vieța lui Stefan cel Mare cu adjutorul versetelorü șecipiriane. Fideli propriei nóstre sisteme, noi nu vomu recurge de cătu numai la Urechiă, la Costinesci, la Neculcea, la Greceni, la tesaurele Archivei Statului, I VeiJÎ începutură în Romănilă de Jou! 16 . Noembre, în fine la totu ce póte fi mai romă cnescu în dominiule cronicelor și ale documenteloru, solicitându de la ai cești cărunți martori ai trecutului naționalu, ca se respundă ei, décà par < tita boeréscá în România a fostu séu i a pututu fi vreuo dată devotată tronului. , Amiculu nostru D. V. Alexandrescu , ș’a dată multă bătaie de capui, multu , și-a frământată mintea, a restoitű multe , foliante, pentru ca se potă găsi în , totu decursulu istoriei romane, macara , unu boerü credincioșu Tronului, și a , reușită în fine a găsi unulu, unulți , singurele, pe nenorocitulu Vornicu Bocioc, carele îi servi apoi dreptu stofă pentru admirabilea sea dramă. I Ei bine, fără a mai vorbi, că aui torele acestei frumóse producțiuni li iterarie, voindu a semăna consecințe cu spiritulu epoceĭ, a fosta silitsi a grupat în giurulu unicului seu boemű credinicioșui tronului, vreuă dove-decide alți intriganți sau resturnători în felulu postelnicului Goia și alű Hatmanului Șeptelici; apoi trebue se mai observămfi, că nici chiaru însuși Vorniculu Bocioc n’a fostu in realitate tocmai atatu de leale, după cumu nimü zugrăvesce eminintele nostru dramaturgă. In adeveru, cronicarulu Miron Costin, vorbindu despre fidelitatea acestui personagiu, țice că principele Grațiani dintru ’nteiu se ’ncercase a’lă otrăvi și că numai în urma pericolului, „vedendu grijă de vieța Bocioc Vor niculă, căuta a pristăni către statuia „lui Gaspar-Vodă.u 1) Unu devotamentu spontaneu de frică! adică singura specie de devotamentu, a căria posibilitate noi nu o tăgăduimă partite boeresci. Trecându acumu la istoria României de dincele de Milcova, ar fi numai puemű greu de a descoperi în analele nobleței Muntene esemple de fidelitate pentru Tronu, din cari talentulu unui V. Alecsandrescu se p0tă face uă dramă în genulu Vornicului Bocioco. Mii de documente au trecutu prin mănele nóstre, și totuși câtă se mărturisimă, că nu ni s’a întâmplată a da în ele de cătă numai peste uă singură familiă boerescá munténu în adevera devotată tronului, adecă fără interesu precum și fără frică, și anume 1 duci frați Golești, Vorniculu Ivașcu i Golescu și clucerulu Golescu Albula, 1 despre cari unii hrisovii ale lui Alexandru Vodă Mircea, de pe la 1575, povestindă fatala luptă a Munteniloră ■ cu Moldovenii la Focșiani, $iee asia: • „Mare dragoste ama vedută de la cini „stitulă dregătorii ale domniei mele • „Jupânulu Ivașcu Vornicu și de la fra■ „țeseu jupânulu Albulu Cluceru, carii „au făcutu cea a n’a făcută nimenea • „altulu, fiindu fórte bucuroși a’șî pune „capetele loru pentru capulQ Domniei » „mele, și daca nu *s’aru fi intorsu ei ! „atunci în ostea Moldovenéscu cu Su>ulițele, apelându capulu Domniei mele, „apoi capulu Domniei mele aru fi câ i ,.JutQ, și în acea luptă jupânulu Ivașu „cu Vornicua scăpată din resboiu „ranitu, era jupânulu Albulu Clucern ă „și-a lasatű capulű sea acolo pentru „capul“ Domniei mele, precumü sin- 9 „gură “de“ este marturi și este a‘ >• „devorata.“ (2) Lealitatea, ca și bărbăția, se pară a a fi fostă ereditarie în nemulű Goleși) La topisițele t. 1, pag. 238. (2) Archiva Istorică a României, t. 1, part. p. 39, din Archiva Statului din Bucuresci, Condica Vieroșului, p. 160. ciloru, încătu vorniculu Ivașcu și clucerulu Albu nu aveau decătă se le moșceniascâ de-a dreptulu de la tatălu loru visterniculu Golescu, despre care unu crisovu de la Vodă Radu Calugerulu, din 1546, (Ilica Asia: „în bătălia nós„tră cu Stroea Pribegulu (unu boerui „revoltată), cându ne biruise și bă„tuse oștirile nóstre și începură dușumanul a prăda visteria domniei mele, „stricăndu căruțele, eră că atunci vistierulu Radu nu lăsă vistieria domniei mele, ci o scăpă prin vitejia sea „și o aduse tótu la domnia mea la „turnulu de la Nicopole.... (1) Uga Buciocu, credinciosu de frică, și familia Golesciloru, credinciósá prin tradițiune, daru care de multu deja se deslipi ea ânsuși cu totulu de tagma privilegiului, eră dară tóte probele istorice ale boeriloru, de ’ncóce și de ’ncolo de Milcova, în cursu de șese secui, despre devotamentulu loru pentru tronu! Că tu privesce contrariulu, dovezile sunt, atătO de numerose, atâtü de variate, încătO noi ne-amu oferi a procura materială celu puemű pentru trei volume in—folio, în formatulu ad usum Delphini, dacă s’are găsi cineva avend o destulă răbdare și destule sânge rece, pentru ca se redacteze „Istoria trădărilor boeresci contra tronului RomănO.presci, Marele pontifice alű partite boeremuritoru prin succesiunea ideiei ca Dalai-Lama din TibetO, a fostű și va fi totudeuna acela vornicu Moțocu, carele trădase, unulu după altul, în șirii, patru domni, simplu numai pentru plăcerea de a trăda, și care ar mai fi trădată pe alți (Lee, dacă calculă, după datinele barbare de atunci, nu curma la timp viața acestui boeru devotată tronului! Aron-Vodă, vitezulű aliata alű vitezului Mihai în fapta emancipării Romănilor de supt o jugulă otomană, fiindu destronata prin perfidiă și închisa într’uă temniță ungurésca la Vința în Transilvania, obicinuia a se plânge cu aceste cuvinte: „este greu „a domni în Moldova, căci toți boerii voiescu a fi domni! (2) Petru Rareșă, unul din cei mei mari principi, dintre căți au figurată vr’uă dată pe tronurile Romăniei, erou de frunte, diplomată cu planuri vaste, părinte ale poporului, administratori atătu de abilă încăto avea destui bani ca se împrumute Prusiei; cine are dacă nu boerii l’au trădată in momentulu supremă, tocmai atunci căndu se pregătia a iubi suzeranitatea Turciei? Négoe Basaraba, ilustrulu civilisatura ale nómului românescu, monarcii-filosofii și monarcii-artistű, în învățăturile cătră fiulu seu Teodosiu, ílu sfâtnesce cu Evangeliu și cu Aristotele în mână, ca se respecte și se cruțe pe boeri, căci doră va reuși a’i face stâlpi al tronului. Deșertă speranță! Zadarnică ilusiune! D’abia muri principele, și era că partita boerescă scri nu numai a desmoșteni pe blândură copilă de coróna paternă, daria încă ’lu făcu nevăzută cu atâta dibăciă, încâtă de atunci încât nu i se mai gâsesce nici , vă urmă în istoriă! După ce amu citată pe doui dintre Domnii români cei mai escelenți, pe unu Rareșă și pe unu Negoe, triste victime ale perfidiei boeresci, nu avemă trebuință de a mai insiste asupra is(1) Ibid., p. 49; din Archiva Statului, Condica Vieroșă, p. 145. (2) Trauschenfels, Fundgruben zur Geschichte Siebenbürgens, p. 145. •>i ii 11