Romanulu, noiembrie 1867 (Anul 11)

1867-11-19

A.NULU ALU UI-SPRE­ PECELE ADMINISTRAȚIUNEA, FALAU LULU ROMANU Mu. 1— aN­DAUITI/NISA STRADA ACADEMIEI 22. VOIESCE ȘI VEI PUTE Cap. I)ist. Pe alan.............................lei 128 — 152 Pe ș0?6. lună................... >» 64 — 76 Pe trei luni.................... » 32 — 38 Pe uă lună.................... » 11 — — Una exemplară 24 par. Pentru Paris pe trimestru fr. 20 Pentru Austria.................fior. 10 v. a. Articlele trimise și nepublicate se vor­ arde. Redactorii respundetorii IE îi geniu t­arida. DUMINICA, 19 NOEMBRE 1867. LUMINEZA-TE ȘT VEI­TI Abonamentele în București Pasagiu la Romanu No. 1. — In districte la cores­­pondinți istam­ului și prin posta. La Pa­ris la D. Caras-Hallegrain, rue de l’an­­cienne Commedie, No. 5. A se adresa pentru administrațiune la d.T.Paleologu ANUNCIURILE Linia de 30 litere........................ 1 leu. Inserpuii și reclame, linia........5­­ DEPEȘIE TELEGRAFICE. 1 (Serviciul­ privată ală Monitoriului.) PARIS, 28 Noembre. — „Monitorul­“ confirmă plecarea armatei francese concentrată în Roma.­­ Întâia divisiuna s’a îmbarcată Mercur­ de dimi­­­nață la Civita­ Vechiă. FLORENZA, 28 Noembre. — Cambrai Vigny s’a numită definitivă ministru de fim nce și Bro­­glio la cele de agricultură. PARIS, 28 Noembre. — S’a public­ată ună de­cretă prin care Moustier este însărcinată a pre­­sinta Camere­ în secretă actele diplomatice ale guvernului, relative la cestiunea Romei. Roucher este însărcinată acapara­t­ acesta cestiune în Ca­mera legislativă. BRUXELLES, 28 Noembre.— Ministrul­ de ex­terne a declarată în Cameră, la interpulațiunea făcută, că Belgia nu va trimite în Paris repre­­sintată în­ cestiunea pentru care se convocă con­ferința. ATHENEULU ROMANU.A fi unul­ din cei mai veheminți :­„ .. .. 1­1 „„„Iratori d­iel, a avutu­ ideia nenoro-Duminecă 19 Noembre la optu ore . ., , . ■ , precise sóra. D. V. A. Urechîă va vorbi oi­ă numai da ataca m.nisteriulu despre Satira Română. Satira scrisă și 1­o­uă violență estremâ, ci mai multu satira nescrisă. Cantemire, cronicară.— âncă, ele a făcutu­ greșiala d’ai nega Gr. Alesandrescu, Bălcescu, etc. M0 mai nainte concursul« Camere»; și ----------------------" Camera, prin tăcerea iei, ca tóte că «V»?trotil a 1 rí 71/7mn.Q.f.nVi.tiI era pore d­uă părere contrarie, a­pă-1 *■ % București 3. Brumaru. Revista României, ce se publică îd­ Galați în limba francese, în No­­seul de la 24 Noembre vorbindu în re­vista politică despre disolverea Came­­relor­, după ce zice că la noi disol­verea n’a fost„ „nici inoportună nicîi periculosa“ își susține opiniunea în modul­ următorii: „Este pe deplina cunoscută dure­­rosa nulitate a celei din urmă sesiune parlamentarie, în timpul a cărei­a o­­cuparea esclusivă a onoraților și depu­tați a fostü d’a forma grupe, d’a pronun­­cia diatribe, a sili p’unu ministru a-și da demisiunea, seu pentru a domni un­ momentu în interiorulu Camerei, ș’acesta cu scopulu evidinte și unică d’a culege unu portofoliu necon­­tenitű părăsită, făr’a se’ngriji cătă de pucine de interesele cele mai pal­­pitante ale Terei, cari din astă pri­cină au suferită mai multú de căt’­e totű­deuna, „Asta-felü Camera, secându*și pu­terile sale și’ntrebuințândO unu tirapii preciose în nimicuri oratorie și’n per­sonalități cu totul­ străine intereselorQ Terei, împărțită în trei fracțiuni a­­própe egale în numeril, n’a reușit­ nici uă dată a forma uă adeverată majo­ritate; este însă adeverată că ea a parvenită căte­mă dată a resturna mi­niștrii. „Una Parlamentu compusa și ani­mată asta­felu, n’ar putea fi nici în­­tr’une casa folositoru pentru Țară. — Lipsindu-i om­ogeneitatea, ele era in­capabile d’a întruni­tă majoritate se­­riósa și prin urmare d’a da unu min­­­nisteriu; guvernulu din parte’î, nu pu­tea compta pe sprijinul­ lui. — Astă din urmă condițiune, neapărată pen­­­tru unii ministeriu pre care, a lipsită cu totulű; d’aci a resultatű uă para­­lisiă cronică, sdruncinată într’unu modu simplitoru de nesce parosisme de a­­narh­iă. „Nu vomü tfice nimica despre Se­­natü care a iubito mai cu sema iner­ția, și care s’a mărginită a stigmatisa prin veto alű sea celú mai bună vota ală Camerei. Credinciosă antecedinților ă iei de tristă memoriă, Camera, convocată acumű în urmă în sesiune straordinariă, a dată chiaru de la deschiderea iei dovada cea mai pucină echivocă că nu va desminți în nimicu deplorabilul ă iei trecută. — Unii deputatű care, atunci căndu nu e ministru, ie totű­deuna unu locu în rangurile oposițiunei unde voiesce rută însă a adera la cuvintele eșite din­­ gura oratorelui din oposițiune. Din acela­ș momentu cestiunea s’a aflat, pusă ne- i redu­­séu retragerea cabinetului, scu < disolverea Camerei, problemă pe care­­ ministeriulu a resolvatu-o totu în a­­c cea­ a«și $i­u­i Ecă daru, că toți, câți nu suntü or­­­­biți de interese personali, recunoscu­i că Camerele trecute, asta-felu pre- i cumu erau compuse, nu puteau da unu ministeriu, căci n’aveau uă ma­joritate, că timpul e­ra petrecută în frământări pentru interese persona­le, și că spontanea majoritate a Ca­­merei din acea tfi, a procesa asta­ IfelQ în cătu s’arete c’aderă la cuvin­tele cele grave $ise de d. Epurianu, în cursulu interpelării sale. Se sclă că în urmă a dată dovadă că adera nu­­mindG pe d. Epurianu în comisiune și, după disolverea Camerei, luăndă suflarea sea spre a s’adresa la națiu­ne ș’a-i cere a se dirige după dînsa jîn viitórele alegeri. Cestiunea fiind­ a­­cumO pe deplină lămurită, în acesta punt, străluciții amici politici ai d-lui Epu­rianu suntu datori se stea pe teră­­mura pe care înșii și l’au alesu. ț)iariulă Terra, în No­­sen de eri, începe revista sea cu următoarele linie:— I „Rămănuță, suferă consecințele originei­­ sale. La începută la pruncă, și’n prun­cie va remănea toto­deuna.“ Este fórte adeveratű, este lo­­gica, naturale, că fie care suferă con­secințele originei sale și ne ui­ăraă curați doi. Plagino, Mavroghen, Epu­rianu, Tell, V. Boerescu, A. Pascal, ar crede că s’ar putu ca cine­va, chiarú d’ar voi, s’ascund­ă originea sea și se scape de consecințele iei. Ni se face imputare că la înce­pută Romănuță a fostu pruncat. Da, recunoscemu că la noi, ideiele ca și viața n’au fostu spontanee. Amu născută amu crescută­reptata, ș’amu mersu conformu legiloru naturei. Dumneloru credit a­­cumu în producerile spontanee, și ’n putință d’a se lepăda cine­va de originea sea. Nu le contrab­ăind, cre­dința, darű se ne perm­ită și dumnéloru a ne mândri c’arau mersu și mergemă după legile naturei. Cătu pentru derîderea că „pruncű vomă remănea pentru totu deuna,“ n’avemu asemene de cătu a ne ’nelina înaltei sentințe a d-loru Epurianu, Pas­cal, Mavrogheni, Boerescu, Tell, Pascal și betrenulű filosofu și mare omu de Istatű Blaramberg. Și fiindu că dum­ 1­nialoru o voiescu, primimu mai bine a crede ca unu pruncu, de câtu a nu a avu nici uă credință, ș’a fi detrăni­t d’uădată, prin fabricări spontanee și­­ intusiasma necugetată. In No. de a$í, forța, înghînă căte­■ va critice asupra circulării d-lui Mi­­­­nistru din întru, în privința alegeri­­i lorű, proraițând, cl va vorbi mai în fi­urmă mai pe largi­ și deslușită. Totu ce se vede ații, în cele ce 1 scrie Jena d-lui Epurianu, Tell și­­ Plagino, este că nu-i place acea cir­­i­cular­ă ce noi susținemu că este cea i mai sinceră, și cea mai reale, din ■ căte circulări au făcutu pân’acumu 1 miniștrii în privința alegeriloru. Și i pentru ce nu le place? Findu că „do­­­­reșce triumfulu tutor” acelora, ori de ce partită ar­e fostă în trecută, cari ar veni în Adunare spre a vindeca ra­­nele sfîșîiărilor îi trecute ? Séu fiindu că, contrariu celora­l­alte guverne, a­­cesta­ a respinge înrîurirea puterei ma­teriale și se rezima pe’nrîurirea mo­rale,“ ce prin integritate, impațtalitate, inteligință și aptivitate o dobândesce ori­care individă, și cu atătu mai cu semá­nă administrațiune?“ Ne pare reă că onorații noștrii protivnici fugă de înrîuririle morale, dar­ le afirmam­ că noi în acele numai credemu, și d’a­­cea­a amu fostu și anntema, acumu ca totu deuna, șiruri de triumfulu principielorü cărora servima neconte­nită de 20 de anĭ. BOERII IN FACIA TRONULUI ȘI BOERII ÎN FACIA POPORULUI. MNÜSTDDIÄ POLITICO-ISTORICÜ.l) H. 1 BOERII ÎN FACIA TRONU­LUI. » Istoria se baseza necesarmente pe­­ autorități, pe mărturiele contimpora­­­­nilora, pe citațiuni, diferindu în ace­­a­stă privință de metoda sciințeloru fi­­sice și naturale, cari se baseza pe es­­­­perimente, și de procedura sciințelorO 1 matematice, basate pe abstracțiune. Așa­dară, voindu a studia pe ca­lea istoriei atitudinea permanente a par­titei boeresci în facia Tronului, atâtü noi, precum și și D. N. Blaramberg, precum­ și orî­cine altulu, n’o pu­­tem ă face altu-felu, de cătu numai in­­vocându la totu pasulu testimoniele croniceloru și ale documenteloru. Esiste însă uă profundă deosebire între modul­ nostru și între maniera boeresca d’a cita autoritățile. D. N. Blaramberg, de exemplu, cănd a vrea se vorbescă despre trecutul­ Ro­mâniei, citeza pe Rossi, pe Benjamin Constant, pe Froissard, chiar­ pe He­­rodot, dar numai de analele și de cri­­iÓvele curate romănesci nu’l dă măna a se atinge, cred­endu-le pre aspre, pré grosolane, pré-pucini aristocratice. Acésta bizară sistemă de a cita, ne aduce aminte uă operă publicată la Paris pe la 1803 de către unű in­gineră de mine și șiosele, care, nea­­vându pe­semna ce face, se apucă a combina lătinesce istoria revoluțiunii francese, cosenda la una locu pasagie isolate și întrerupte din Cicerone, Sa­­lustiu, Titu­ Liviu, etc. Câtü ne privesce pe noi, apoi sun­­temu gata a promite că, vorbindu de­spre boerii români în facia Tronului română, nu vomü alerga de cătă numai la fontăne istorice de aseme­nea romăne, ferindu-ne cu stăruință de a confunda nobleță de pe țermil Dunării cu seniorii francesi, cu lorzii englesi sau cu baronii germani, cari nu au a face cu sora nostra, precum Cicerone, Salustriu și Titu-Liviu n’an a face cu revoluțiunea din 1789. Așa dară, lăsămiî pe Rossi cu tótu compania pe sema d-lui N. Blaram­berg, în așteptare ca vre­una alta i­­storiografú alű partite boeresci, bună era D. P. Carp, se mai întreprindă de acuma înainte vieța lui Stefan cel­ Mare cu adjutorul­ versetelorü șecipiriane. Fideli propriei nóstre sisteme, noi nu vomu recurge de cătu numai la Urechiă,­ la Costinesci, la Neculcea, la Greceni, la tesaurele Archivei Statului, I­ VeiJÎ începutură în Romănilă de Jou! 16 . Noembre, în fine la totu ce póte fi mai romă­ c­nescu în dominiule cronicelor­ și ale­­ documenteloru, solicitându de la a­­i cești cărunți martori ai trecutului na­­­­ționalu, ca se respund­ă ei, décà par­ < tita boeréscá în România a fostu séu i a pututu fi vre­uo dată devotată tro­­­­nului. , Amiculu nostru D. V. Alexandrescu , ș’a dată multă bătaie de capui, multu , și-a frământată mintea, a restoitű multe , foliante, pentru ca se potă găsi în , totu decursulu istoriei romane, macara , unu boerü credincioșu Tronului, și a , reușită în fine a găsi unulu, unulți , singurele, pe nenorocitulu Vornicu Bo­­cioc, carele îi servi apoi dreptu stofă­­ pentru admirabilea sea dramă. I Ei bine, fără a mai vorbi, că au­­i torele acestei frumóse producțiuni li­ i­terarie, voindu a semăna consecințe­­ cu spiritulu epoceĭ, a fosta silitsi a grupa­t în giurulu unicului seu boemű credin­­i­cioșui tronului, vre­uă dove-decide alți intriganți sau resturnători în felulu postelnicului Goia și alű Hatmanului Șeptelici; apoi trebue se mai obser­­vămfi, că nici chiaru însu­și Vorniculu Bocioc n’a fostu in realitate tocmai a­­tatu de leale, după cumu ni­mü zu­­grăvesce eminintele nostru dramaturgă. In adeveru, cronicarulu Miron Co­­stin, vorbindu despre fidelitatea ace­stui personagiu, ț­ice că principele Gra­­țiani dintru ’nteiu se ’ncercase a’lă o­­trăvi și că numai în urma pericolului, „vedendu grijă de vieța Bocioc Vor­­­ niculă, căuta a pristăni către statuia „lui Gaspar-Vodă.u 1) Unu devotamentu spontaneu de fri­că! adică singura specie de devota­mentu, a căria posibilitate noi nu o tăgăduimă partite boeresci. Trecându acumu la istoria Româ­niei de din­cele de Milcova, ar fi nu­mai puem­ű greu de a descoperi în analele nobleței Muntene esemple de fidelitate pentru Tronu, din cari ta­­lentulu unui V. Alecsandrescu se p0tă face uă dramă în genulu Vornicului Bocioco. Mii de documente au trecutu prin mănele nóstre, și totu­și câtă se m­ăr­­turisimă, că nu ni s’a întâmplată a­­ da în ele de cătă numai peste uă singură familiă boerescá munténu în adevera devotată tronului, adecă fără interesu precum­ și fără frică, și anume 1 duci frați Golești, Vorniculu Ivașcu i Golescu și clucerulu Golescu Albula, 1 despre cari unii h­risovii ale lui Ale­­xandru Vodă Mircea, de pe la 1575, povestindă fatala luptă a Munteniloră ■ cu Moldovenii la Focșiani, $iee asia: • „Mare dragoste ama ved­ută de la cin­­i „stitulă dregătorii ale domniei mele • „Jupânulu Ivașcu Vornicu și de la fra­■ „țe­seu jupânulu Albulu Cluceru, cari­i „au făcutu cea­ a n’a făcută nimenea • „altulu, fiindu fórte bucuroși a’șî pune­­ „capetele loru pentru capulQ Domniei » „mele, și daca nu *s’aru fi intorsu ei ! „atunci în ostea Moldovenéscu cu Su­­>­ulițele, apelându capulu Domniei mele, „apoi capulu Domniei mele aru fi câ­ i ,.­JutQ, și în acea luptă jupânulu Ivaș­u „cu Vornicu­a scăpată din resboiu „ranitu, era jupânulu Albulu Clucern ă „și-a lasatű capulű sea acolo pentru­­ „capul“ Domniei mele, precumü sin- 9 „gură “­d­e“ este marturi și este a­­‘ >• „devorata.“ (2) Lealitatea, ca și bărbăția, se pară a a fi fostă ereditarie în nemulű Goleș­i) La topisițele t. 1, pag. 238. (2) Archiva Istorică a României, t. 1, part. p. 39, din Archiva Statului din Bucuresci, Con­­dica Vieroșului, p. 160. ciloru, încătu vorniculu Ivașcu și clu­cerulu Albu nu aveau decătă se le moșce­­niascâ de-a dreptulu de la tatălu loru visterniculu Golescu, despre care unu crisovu de la Vodă Radu Calugerulu, din 1546, (Ilica Asia: „în bătălia nós­­„tră cu Stroea Pribegulu (unu boerui „revoltată), cându ne biruise și bă­­„tuse oștirile nóstre și începură duș­­umanul a prăda visteria domniei mele, „stricăndu­ căruțele, eră că atunci vis­­­tierulu Radu nu lăsă vistieria dom­­­niei mele, ci o scăpă prin vitejia sea „și o aduse tótu la domnia mea la „turnulu de la Nicopole.... (1) Uga Buciocu, credinciosu de frică, și familia Golesciloru, credinciósá prin tradițiune, daru care de multu deja se deslipi ea ânsu­și cu totulu de tag­ma privilegiului, eră dară tóte pro­bele istorice ale boeriloru, de ’ncóce și de ’ncolo de Milcova, în cursu de șese secu­i, despre devotamentulu loru pentru tronu! Că tu privesce contrariulu, dovezile sunt, atătO de numerose, atâtü de variate, încătO noi ne-amu oferi a procura materială celu puem­ű pentru trei volume in—folio, în formatulu ad usum Delphini, dacă s’are găsi cine­va avend o destulă răbdare și destule sânge rece, pentru ca se redacteze „Istoria trădărilor­ boeresci contra tronului RomănO.p­resci, Marele pontifice alű partite boe­remuritoru prin succesiunea ideiei ca Dalai-Lama din TibetO, a fostű și va fi totu­deuna acela vor­nicu Moțocu, carele trădase, unulu după altul, în șirii, patru domni, simplu nu­mai pentru plăcerea de a trăda, și care ar mai fi trădată pe alți (Lee, dacă calculă, după datinele barbare de atunci, nu curma la timp­ viața acestui boeru devotată tronului! Aron­-Vodă, vitezulű aliata alű vi­­tezului Mih­ai în fapta emancipării Romănilor­ de supt o jugulă otomană, fiindu destronata prin perfidiă și în­chisa într’uă temniță ungurésca la Vința în Transilvania, obicinuia a se plânge cu aceste cuvinte: „este greu „a domni în Moldova, căci toți boe­­­rii voiescu a fi domni! (2) Petru Rareșă, unul­ din cei mei mari principi, dintre căți au figurată vr’uă dată pe tronurile Romăniei, erou de frunte, diplomată cu planuri vaste, părinte ale poporului, administratori atătu de abilă încăto avea destui bani ca se împrumute Prusiei; cine are dacă nu boerii l’au trădată in mo­­mentulu supremă, tocmai atunci căndu se pregătia a iubi suzeranitatea Turciei? Négoe Basaraba, ilustrulu civilisatura ale nómului românescu, monarcii-filo­­sofii și monarcii-artistű, în învățăturile cătră fiulu seu Teodosiu, ílu sfâtnesce cu Evangeliu și cu Aristotele în mână, ca se respecte și se cruțe pe boeri, căci doră va reuși a’i face stâlpi al tronului. Deșertă speranță! Zadarnică ilusiune! D’abia muri principele, și era că partita boerescă scri nu numai­­ a desmoșteni pe blândură copilă de coróna paternă, daria încă ’lu făcu ne­­­­văzută cu atâta dibăciă, încâtă de a­­­­tunci încât nu i se mai gâsesce nici , vă urmă în istoriă! După ce amu citată pe doui dintre­­ Domnii români cei mai escelenți, pe unu Rareșă și pe unu Negoe, triste victime ale perfidiei boeresci, nu avemă trebuință de a mai insiste asupra is­(1) Ibid., p. 49; din Archiva Statului, Condica Vieroșă, p. 145.­ (2) Trauschenfels, Fundgruben zur Geschichte Siebenbürgens, p. 145. •>i ii 11

Next