Romanulu, ianuarie 1868 (Anul 12)

1868-01-13

ROMANULU 13 IANUARIU 1868, votu de interpretare basata pe unu principiu sau dacă numai a trecutu peste tote alegerile, pe considerațiunî fórte drepte aduse atuncea de d. Cogălnicianu. Sciți bine, domnilor ü, că și atunci s’afist cea-a ce putemü fice și astăzi, că acésta este uă lege făcută in timpi fórte grei și cei ce au făcut’o au avutu mari merite, căci au solut si se dea o soluțiune cestiunei celei mai mari și se dea uă temeliă napunea română; insă timpulu a fostă scurtă și negreșita ca ómenii cei mai eminenți putea se lase lacune, celă putină fiindă că acea lege s’a votată în pripă și s’a aplicată pentru prima ora; de aceaa alegetorii s’aă aflată în posițiune în cată, nu numai fiăcare judecă, dară âncă fiacare colegiu se o tntelega cu totulă altă felă de celăaltă colegiu din acelașă județă. Și dacă noi, a jisü atunci d. Cogălnicianu, și fórte bine a Jisă, dacă noi amă căuta ca oriunde a fostă nevindésa legea se invalidămă alegerile, atunci nu ar mai putea se se constitue Camera, și de aceaa nici nu S’aă discutată tóte aceste cazuri. Ță minte după acea a că eă ca Ministru în urmă am zisă de mai multe ori că legea trebue interpretată și mă temă ca nu cumă va acesta interpretațiune se se amâne și se se sfîrșiască sesiunea fără se se dea acea interpretațiune. Eă amă cerută d-loră deputați se dea o interpretațiune tratîndă cestiunea de principiă a fiecărui articolă care a fostă violată în alegeri. Onor. Cameră nu a voită, fiindă că a avută în vedere că s’ără perde fórte multă timpă, și așta nu s’a tratată nici ună articolă. Nu se póte dară estimpă prevala cineva cu alegerile de ană ca antecedinte de interpretațiune a legei. Oloră 1 că așia amă crezută că articolulă este explicită și m’amă basată pe ceea ce scimă din căte s’aă petrecută în Constituantă căndă s’a confecționată acésta lege electorale .... O Voce. Nu. D. ministru de interne. D-loră, facă apelă la onor. d. G. Știrbeiă, la onor. d. A. Pascal (întrerupere) suntă d-loră ameni oneștî și in drepta și în stânga . . . D. C. Grădiștianu. Mai cu semn în drepta. (Protestări energice). Voci se ’șî retracteze cuventulă (scomotă mare). D. Președinte. Invită pe d. Grădiștianu se retracte cuventulă. Voci. Se se retracte îndată! (scomotu să cresce). D. Ministru de interne. D-loră ve rogă se mé lăsați se sfîrșescă și pe urmă veți cere orîce retractări veți socoti. Eă nu înțelegă acesta susceptibilitate pe care a provocat’o ună deputată care a disă mai cu semn în drepta liberă este fiă care se crede că în jurul ă seă suntă ómenii cei mai capabili și cei mai onești, acesta este e pre naturală. El d-loră 1 se stimă omulă în amicii sei, că unulă înțelegă ca ună deputată se crede că cei cari suntă împregiurală sau suntă cei mai capabili și cei mai onești, asta puteți înțelege și d-vostră și pentru acesta nu încape se ne mănrămă. Revin la cestiune, d-loră. Ei bine, d-loră, a fostă în comisiunea aceea onorar. d-nii L. Catargiu, G. Știrbeiă mi se pare și d-nii D. Ghica și Blaremberg, și d. M. Costache, care celă pucină este aci, d. Brăiloiă, C. Rosetti, Mihalescu, Iatropolu, A. Arion și P. Buescu, și domnia loră iș vaaducă cu toții aminte discuțiunea care s’a produsă atunci cu ocasiunea tutoră acestoră articole, și sciă că eă amă făcută mare atențiune, fiindu că aveamă și uă mare respundere, căci eramă atunci ministru și pare că eramă chiamată ca ministru se aplică acéstä lege. Ei , bine, d-loru, remâindă atunci legea neinterpretată, că acumă ca ministru am dată uă circulară, și de ce am dată acea circulară ? amă dat’o mai cu semn că ne aflamă in timpulă căndă era se se facă chiară alegerile. • D-loră! Bă nu suntă baronă de aceia cari le place se trăiască în străinătate, că căndă am fostă în străinătate, am fostă totă deuna de nevoia, sed ca se inveță carte, nici uă dată ânsă de plăcere, și de aceaa trăindă aci în țară, sciă că In timpul ă de crna se călătoresce la noi cu greutate, și căndă este vorba se se facă alegeri pe timpul ă de crna soiă că trebue se fiă destulă de cu greu domnilor alegetori de a se duce pe la colegiele dumneloru prin țară, și am credută de datoria mea se mi aducă aminte de acelă articolă; căci in anulă trecută s’a discutată in colegiulă din care făceamă și eă parte, dacă putemă se deschidemă urna pînă la 4 ore sed nu, și că amă disă că nu putemă, dacă vădată legea prevede casulă că urna trebue se șâdă închisă până la 4 ore a doua cji. Eă d-foră, am $isă în secțiune și clică și aci, că dacă ați primi că putea colegiulă se deschidă urna înainte, adică în zilla d’ântoid, atunci trebue ca pe Ministru de Interne se’lă dați în judecată și era pentru ce fiindă că Ministru de Interne a dată uă interpretațiune prin circulara sea, care nu era în litera și spiritul legii, și a făcută pe alegetorii de bună credință se nu vită în diua d’antéid la votă, avândd în vedere că potă vota a doua zi, și prin urmare ministru de Interne, că, am fostă cauza de am lipsită pe mulți din alegetori de a’și esercita drepturile lor de alegetori, și nu numai atăta, dară i-am făcută se nu-șî trimită mandatarulă lor daci în cameră. Acumă, d-lor, vine cestiunea de faciă. Se zice că era camera a validată alegeri ca acesta. Findă că au fost ómeni cari, cu tóte câte zice legea, cu tóte că a fost uă aducere aminte a ministrului de Interne, nă fostă înpinșî, și póte nu de amicii libertățiloră publice, nu de amicii legalității, ca se deschidă urna în cjiua ânteia, ni se zice că a fostă de bună credință. Dară, d-loră, de unde putemă noi iei că aă fostă de bună credință? Pare că ună alegetoră a credută că Ministru de Interne nu avea dreptulă se dea acea circulară și ca protestă a făcută se se deschidă urna în ziua d’antérd; dară Camera n’a admisă asemenea alegere de bună, de cătă atunci căndă a vedută că chiară de s’ar fi prelungită votarea nu s’ară fi modificată resultatulă alegerii, prin urmare ori de căte ori au avută alesulă majoritatea înscrișilor, adică camera, se vede că acolo a fostă fără trebuință de adăstare pentru că nu se schimba represintațiunea acelui colegiu, nu i se damnă altă alesă de cătă acela pe care îlă voiesce acelă colegiu. Camera le-a mai admisă atunci căndă n’a fostă protestare. Insă, dice d. Cogălnicianu, la Dâmbovița n’a fostă o protestațiune din partea acelora care n’am votată. Dară nu e cestiune a ci numai de dreptulă lui Stan séci lui Ion, dacă a votată séd nu, este cestiunea daca s’a atrasă atențiunea biuroului și acelora cari voi să se fiă aleși ca se nu deschidă urna, fiindă că n’aă venită toți alegetorii și n’aă sunată âncă 4 ore de a două di Dacă numai din greșială nu s’ar fi atrasă atențiunea, saă ar fi credut și celă pucină onor. biurcă și aceia cari nă voită se deschidă că toți consimtă la acésta și aceia cari lipsescă, atunci ar fi fostă lucrură de bună credință. Dară d-loră, în casulă acesta n’a fostă astă-felă, s’a făcută uă protestațiune ca se nu se deschidă, prin urmare aă fostă prevestiți și nu potă sedică că aă credută că tota lumea era de față și consimția. C-lară, nu se pote zice că puțină ne pasă dacă unii aă protestată, dacă unii ințelegă că legea este positivă și alți nu, destulă că majoritatea voiesce se interpreteze legea cumă o înțelege și prin urmare se deschidă urna căndă va voi și alegerea se fiă forte bună. Eă credă, câ acesta ar fi ună precedentă forte primejdiosă, adică că orî-ce faptă îndeplinită luptă orî-ce condițiune și cu orî-ce intențiune se fiă primită de Cameră , atunci nu credă că regimul parlamentară va avea o lungă durată la noi, și seă din contra, că acesta cameră nu va voi se sacrifice viața acestui regim, la care se vede că România ține forte multă. De aceea, d-lor, dică că aci nu este uă cestiune de persona, ci de principiă, prin urmare aci nu este cestiunea de d-lă Generală Florescu, fiindă că anor. d. Cogălnicianu adisă că nu trebue se ne fiă tema de d. Florescu. Ei bine, d-loră, am dată dovedi că suntemă de aceste principie, am dată dovedi, fiindăcă amă sclut se luptămă cu toți contra acestoră uriași, fără se ne găndimă că putem se simă biruiți. (Aplause). La 59 căndă era se se alega bătrânulă Elliade și d. Cesar Bolliac, amnisti, și aducă aminte acesta unuia din vechii mei colegi din drepta, care este dincolo; faceți forte reă că nu voiți se intre domnii Bolliac și Elliade, căci dacă principiele d-loră nu suntă bune, nu trebue se verlă frică dacă ale d-vóstre suntă bune, pentru că trebue se avețî încredere în bunură simplă de conservațiune ală națiunii; dacă principiele domnialoră suntă bune, atunci se’î cunoscu țara, cumă adisă d. Cogălnicianu, ce sunt ă, și se ledea ce li se cuvine. Procesele verbale din 59 suntă aici, și ne potă dovedi că noi am sprijinită acesta opiniune și nici vădată n’amă respinsă nici ună omă din cameră, fiindăcă acelă omă represinta alte principie, pentru că mai uriașie de cătă toți credemă că suntă principiele pe cari noi le aperămă (numeróse aplause). In darea de somn a ședință Camerei de ieri, din causa grăbirei cu care a fostă făcută, s’a omisu a secreta terminarea incidintelui redicată de d. C. Grădiștianu respundendă, căndă clise d. I. Brătianu că suntă ómeni onorabili și nu drepta și a strigă, că „mai cu sema in drepta.“ Cumă am disă d. I. Brătianu parveni a finisei Adunarea ș’a urma discursul ă seă. După ce termină, protestări sgomotóse se redică din nuoă, atunci d. Grădiștianu se sculă și explică că d-sea dscendă acele vorbe, n’a făcută o băndă cuvénturi, ci întruă întrerupere, n’a făcutu-o oficială; apoi acelă cuvântă nu póte atinge pe nici ună domnă deputată, elă a esprimată numai, cumă adisă d. Brătianu, deferința sea pentru drepta din care face parte, neavându intențiunea a ataca prin acésta onorabilitatea nimenuiü. Acésta explicare se crede dator a o da, și dacă vreună d. deputată se crede personal minte atacată de cuvântulu d-sele, atunci cu părere de reă este gata ai da orice satisfacere. Acesta satisfăcu parte din Adunare și se precede la votul prin care s’a respinsă d. Florescu. După votă d. Gheorghiu protestă din nuoă cu multă energiă și regretă că biurculă n’a aplicată regulamentulă în privința d-lui C. Grădistianu; arăta cătă de mare este injuria aruncată Adunărea de d. Grădistianu și cătă de necompletă repararea cea dată; căt pentru satisfacerea personale ce propune d. Grădiștianu, d. Gheorghiu zice că nu pate fi vr’ună deputată care se crede că este de demnitatea sea a cere satisfacere de la ună deputată care insultă astă-feră pe colegii se Protestă dară din nuoă și cere ca biuroulă s’aplice regulamentulă. Biuroulă comunică că incidintele S’a închisă și nu mai póte reveni asupră’î. Totă în darea de semn de erî între alte multe greșiale tipografice, la discursul d-lui Cogălnicianu răndulă ală 12-le trebue a se citi „nu voiă discuta de cătu cu cea mai mare imparțialitate.“ Onor. Colegiulu l-ii din districtului Oltulu. Onorabilii mei alegetori, Petrunsă de recinoșeință pentru onórea cu care, prin surpriză, ați binevoitű a mĕ onora cu încrederea domniilor n vóstre spre a vĕ represinta în Senat, dorințele pe base constituționale, pentru întrega prosperitate a României unite și a pururea nedespărțite, priimițî vé rogu, cu încredințare și celu din parte-mi angajamentă că în toată vremea și cu tóte putinciasele mele mici’lóce voiu stărui și voiu susține neschimbate basele fondamentale ale Constituțiunei nóstre. Cu aceste principie, vé rogu eră se priimitî considerațiunile mele cele mai distinse. General O. Năsturel Herescu 35 CARACTERULU NAȚIONALITĂȚII ROMÂNE CA BALEA LEGISLAȚIUNEI SELE. I)II. Unul din elementele cele mai decisive ale caracterului națională ale Românilor, și carele totă-două dată precumü voma vede mai la vale este celu mai fecunda în consecințe legislative speciale, este oă moderațiune estremă, pe care în zadară amu căuta-o la vecinii noștri de altă viță, Turci, Slavoni, Greci sau Maghiari, și nici chiar la frații latini din Occidente, cunoscuți cu totul din contra prin felurite nuanțe turbulinte: turbulința veselă a Francesului, turbulența posomorită a Spaniolului, turbulința calculată a Italianului. Pentru a descoperi prototipul și originea sublimei moderațiuni a poporului români, trebue se ne redică mă susa în istoria Romei antice, și anume la acela momenta cănd plebea, pe uă parte iritată prin neauzitele torture și nesăturata lăcomiă a nobleței, eră pe de altă parte vă^lenduită invasiune inamică pe teritoriul patriei, cl’ăntelă se crede datore a respinge pe dușmani de la hotarele țerei, apoi se întorce și, în loc de a depune armele după cum ă o cerea obiceiul, în urma flăcărui resbelu, le reține se retrage în glote p muntele Aventino, și declară de acolo că nu voiesce a mai îndura tirania patricianilor. Speriându-se de uă decișiune atăt !) A vedé Romănulu din 11 Ianuarie, de energică, Senatul Romei se teme ca mojicii cei înarmați și setoși de resaurare se nu recurgă la calea violenței. Faptul a desminți acestă temere, care se părea totuși forte naturală. Plebeasca „materia brută,“ după espresiunea unui om de Stată din tabera reacțiunii, se mulțămi a fortifica noua sea locuință, și, avend o lipsă de hrană, apuca de prin învecinările Romei vite și grâne, stridamente numai atăta, cătă îi trebuia pentru a nu muri de fonie, fără a comite una singură escesă, ună singur omoră, uă singură cruzime. Nestrămutată în hotărîrea sea de a nu reintra în Roma, pînă a nu se vor garanta drepturile sale umane contra apesării oligarchice. poporul accepta în liniște, cu demnitate, tare ca ferulă și ca ferulă rece. Relatandă după Titu-Liviu acesta fasă din istoria Republicei Romane, celebrul Michelet îi dă aerulă unei fabule „Tradițiunea națională,, — alicenlă, — împodobi cu „acestă moderațiune cuibulă libertății.“* In adeverü, istoricul franceză nu putea crede în realitatea unui fenomenă, pentru care nu găsia nici uă perechiă în cronicele celorűlalte popore occidentale. Se fi aprofundată elă înse analele Românilor, apoi lesne s’ar fi încredințată, că admirabila moderațiune de la muntele Aventină a fostă uă manifestare, naturale și așa decendă necesariă a caracterului romană primitivă, pe care dintre toți fiii Urbii Eterne l’aă moștenită și l’aă păstrată pînă astăzi numai veteranii de la Dunăre. Probele nóstre istorice despre perecha moderațiune a naționalității române, noi le vomă începe cu ună evenimentă, ce posedă avantagial de a fi mai mai ca uă reproducțiune fotografică a faptului de la muntele Aventină, cu acea diferință numai că strenepoții s’aă aretată aci și mai cumpăniți de cumă fuseseră străbunii loră, încătă marele Micheel ar fi silită cu arătă mai multă a’i refusa orî ce credemență, dacă narațiunea nóstra nu s’ar basa în totul pe ună documentă autentică, conservată în arcivulă transilvană de le Kolos-Monostor, fasciculă kott kolos. litt. c, nr. 96. In anii 1437—1438, pe cândă totă Europa se afla încă în obscuritatea cea mai profundă a barbarismului din eviilă mediă, țăranii români din Ardeal, chinuiți într’ună modă infernală de cătră nobleță maghiară, perdură răbdarea, se ințeleseră unii cu alții, se resculară, formară bande armate, își puseră capi dintre ei, și intrară în luptă pe față cu asupritorii. Basca de operațiune a revoltei, ca și la 1848, a fostă la Aiudă. După mai multe intâlniri și ciocniri, lucrurile aăadjunsă acolo, încătă orgoliasa aristocrațiă se simți forțată a apuca drumul negoțiațiunilor, întocmai ca și patricianii Romei în fața plebii de la muntele Aventină. Victorioși, puternici, amărîți prin suferințele trecutului, lipsiți de orice cultură morală, trăindă în fine într’uă epocă cândă simțulă de umanitate era necunoscută chiară la curtea papală, țeranii români ară fi trebuită se profite acuma de posițiunea loră, reducându în cenușă tată ce era ungurescă pe pământul Ardealului. Ei bine, nu! Ei au primită propunerile dușmanului, și o legendă din sînulă foră deputați, dintre cari celă mai deșteptă se pare a fi fostă Mihaiă Romănală de Viragosberk, îi trimiseră pentru a încheia ună tractată de pace cu aristocrația maghiară. Acestă actă s’a păstrată pînă asi Histoire Romaine, liv. 1 d. 2. tă~7i 1) și se póte considera cu totă dreptulă, ca unul din cele mai frumose titluri în favorea caracterului naționalității române, pe care o insultă și o denigrază fără rușine și fără sfielă tocmai publiciști Ungarii. Lungimea documentului nu ne permite a’să reproduce aci în totaitate, mărginindu-ne a indica numai unele ponturi capitale. D’antoiüveranii nu tăgăduescă nici decumă datoriele foră teritoriale în privința stăpânilor pământului, observândă însă că acele datorie trebue se fie stabile și sigure, iară nu arbitrarie, și anume căte ună florină pe ană, de la fiecare plugă cu optă i.oi, și așa mai departe în analogie. Ală douilea, țeranii recunoscă nobleței dreptul de a exercita puterea judiciariă asupra supușilor ă loră, cu acea condițiune însă, că celă nemulțămită de sentința stăpânuluî seă are prerogativa de a apela la proprietarul unui altă satu, a căruia decisiune în asemenea cașuri va avea uă forță obligătoriă definitivă. Ală treilea, ună țerană nu are dreptulă de a fugi de pe moșie, posedândă însă facultatea de a se retrage întrună mod legală, plătindă stăpânului scă tute căte îi datorea din trecută și mai dându’I pe deasupra uă sumă 0re și care. In fine, ceea ce denota cu un naivitate forte prețiosă simțulă egalitară, înăscută în natura naționalității române, este clausa, prin care se stabilesce, ca nici nobilulă se nu insulte pe țerană, nici țeranulă pe nobilă! Plebea romană de la Muntele Aventină avea a face cu nosce inamici de același nemü, de aceiași imbă, de același sânge, ceia ce explică pînă la ună gradă purtarea sea male și blondă în privința paricianiloră. Plebea romănască din Ardeală, din contra se află în fața unor subjugători din fundul Asiei. Plebea romană de la Muntele Aventină nu se luptase încă nici uă dată contra calâiloră sei pe ună câmpă de bătălie. Plebea romănescă din Ardeal, din contra, învinsese deja pe Maghiari cu arma în mână, și ar fi avută totă dreptul de a le dicta legi oricătă de aspre. Plebea romană de la Muntele Aventină ceru de la Senătă, ca singurulă mijjlocă de împăcare, crearea unor tribuni ai poporului, cu u autoritate imensă, prin care se paralisa tota puterea nobleței. Plebea romănescă din Ardeal, din contra, nu impuse aristocrației maghiare nici uă condițiune, cătuși de puțină de onerosă. Așa dară, moderațiunea strănepoțiloră, după cumă amă mai spus’o deja mai susü, întrecu din tóte punturile de vedere pe acea a străbuniloră, care se părea arătă de miraculosa seă mai bine zicendă, atătu de imposibile ilustrului Michelet. Delegații nobleței ungare, constrînși de forța magiare, subscriseră tractatul de mai sus, de î mpreună cu agerțilă Mihail Românulă de Viragosberk și cu ceilalți deputați ai țărănimii. Asigurați în buna loră credință prin noură pactă socială, Românii se împrăștiară, aruncând arma lară parte și apucândă cornută plugului. Numai atăta aștepta perfidulă Maghiară. Jurământul o fu călcată supt piciore, și asuprirea opiniei se reîncepu din nou cu uă vigore învecită. . . . Dară ceea ce ne intereseză de uă cam odată, nu suntă suferințele fraților noștri din Ardeal, a cărora descriere ar necesita mii de volume, ci numai constatarea unei moderațiuni straordinarie, ca una din trăseturele cele mai eminente ale caracterului nostru națională. Se trecemă la alte probe. fl. P. Hăjdeu. 1). Vecji’lű în Kurz Magazin, I, 2, p. 366, în articolura comitelui Kemény, Keber den Bauernaufstand.