Romanulu, septembrie 1868 (Anul 12)

1868-09-27

832 •in pasibili pe acei ce ca ostași au deja fericirea d’a 13 angagia la sângele lor, pentru respectarea drepturilor și independințaei României. Verugamü darii d-le Redactore se binevoiți a priimi suma de lei vechi 1134 din partea suptă-semnaților, și a’i înainta comitetului de înnarmare. Primiți ne rugămu d-le Redactare încredințarea deosebitei nóstre considerațiuni. Lei Căpitan Pastia...............................540 Sub-Locotenentul E. Albu. . . 270 Gard Comptabil Cl. III. I. Panaitescu 162 Sub-maistru pudrier Gelescovici Totalit. 1,134 Tîrgoviște 20 Septembrie, 1808. UST PRIINȚIA ARMELORU. D-luî direptere alü Romániam. Una din cele mai salutarii garanții ale unei națiuni, este armarea ei, și că dată acesta tesaurii asiuralu, poporulu acelei națiuni póte proba că are vieță, că esiste și luptele din întru nu mai potu da ocaziune instrumentelor, inimicilorü din afară ai amenința libertatea și independința. Poporulu Romáim, acestu popor bravü, blajinii și ospitalierii, nici uádata ma remasa pe josu candui s’a cerutü asemenea mici sacrificie, elu a corespunsu In genere pina la cea mai umilită coliba, pina la cele din urmă dinary aiü veduvei suferinde, și ’n timpuri grele de suferință cându nu era siguranță că se va realisa scopulu precumü li s’a și Intamplata. Darü astăzi cându atâte dorințe s’a fi implinite, ela prevede siguranță în împlinirea dorinței sale și nu va remânea surdu la acestü mare fapta. Ca represintante ale orașului Tîrgoviștea, vechia capitală a bravilor' eroi' ai României, a cărora deviză a fostu arma și credința, ve roga binevoiți a mi d’loci spre a mi se trimit.« ua listă de supscriere și vă copie după statutele onor, comitatu, constituite pentru adunarea banilorü destinați la cumpărare de arme, spre a se putea aduna și de aici sumele ce miroldeele și timpulu permită și a nu remânea mai josu și acesta urăști de la acesta mare scopu, pentru care cetățianii Tirgovistenî trimită bine-cuvintările sorii acelora anime române ce au luatu acesta frumosă inițiativă care a fostü primită cu mare entusiasma In teza țara. Primesc« ș. c. 1. Isaia Lerescu. * ......OGRES: UNGURI; FARTASME CU Cilii MAMELE SPERIE ANUA PE COPII ÎS BÂTELE FrAKOIEI. spune copiiloru din familia de țerani în mirare, povestea du petit chaperon rouge și du petit Poucet pe cari ogrulu i-a mâncată. Numele de ogru vine de la omjour, oigour, adică: Unguri, acești grozavi soci ai barbarilor, cari cotropiră lumea romană în seclulu V-le după Christ, ogri sau oigurii erau două cruzime necrezută. Ei ucideau totu ce întilneau, căci resbelnicul după morte trebuia se flă mâncată. Mâncau carne crudă abia încălzită între șea și spinarea calului. Ei beau sângele inemicilor. Tăiau inima în bucăți și o împărțeau între ogri. Acești figuri aveau fisionomia terósa. Astafel, Francia în luptă cu dese năvăliri răpedi daru crude de ogri, putu se ved a totu ce se spunea de cruzimile lorü. Din aceste cruzimi au nasculü acele tradițiunî ce se spună în povești. Copilula nebunatică din poporulu francesé este încă amenințată cu ogri. „Ferocitatea ogrilorü putea dispărută, Zice unu membru al Academiei din Paris, mulțămită civilisațiune, care a trecutü pe lume și a putută schimba și pe acele popore. O gridinsă a remasü, va remânea totu-de una in basmele Franciei, cu ochii lor, vineți și rotunzi, cu nasula turtită, cu gura armată de dinți lungi, cu cofa grasa, asta-fel, precum o altă dată erau represintați Ungurii. Aspectul înspăimîntătură alți acestora barbari lățoși, acoperiți cu cojace, coafați cu pei de urși, desfigurați și exagerați prin spaimă, a dată nascere legendei Ogrilorü. In povestea du petit Poucet, și vorbesce de cișmele cu pinteni de șipte leghe de lungi ale Ogrului. „Vorba de Ogru (Unguri) se întrebuințază încă în Francia, cândü se vorbesce deuă persone lacomă, eile mange comme un ogre.“ Se credema ca membrulü academiei din Paris, ca acei ogri au tribuit a se fi încercată chiarü ei înrîurirea civilisațiuneî. Din nefericire faptele vorbescu altu-felu. Ogri esistă âncă atâta In pe vestele babeloru din satele Franciei, câtü și în seclulu nostru. Eî nu maî mănâncă copii, daru manânca popare întregi cu drepturile și libertățile loru; nu mai scotă prinșiloră iu bătaia limba, daru scotu limba română din scólele și bisericele române, numai beau sângele prinșiloră, dară beau viăța și libertatea frațiloru loru. Singuri eî voru sĕ trăiască, numai eîse fiascu lumea se se schimbe în ogri; numai eî se aibă drepturi de omü, de națiune; astafelu Ințelegu Ziarieie unguresci civilisațiunea Européná; se sperăinu insă că totu densa va face pe Unguri se ’nțelegu a lorü ratecire și că proclamându adevărata libertate pentru tóte naționalitațile, vom aduce pacea și fericirea în Ungaria și nu Imperiulü vecinü căci atâtea interese reclamă din tote părțile domnirea celei mai depline armonii și amicie între Austria și România. X. Isiomele unguresci pretindă că națiunea ungară este menită a apera în Oriinte civilisațiunea și libertățile Europeane. Ele zică acesta condu națiunea ungară cată a robi ea însăși pe Slavi și pe Români, răpîndu-le drepturile loru naționali, drepturile loru de omeni', impuindu-le chiaru limba maghiară in scalele Româniloru. Tóte aceste le facil în numele libertății și a civilisațiunii Nu înțelege libertatea aceia care vre se robesca pe alte popore, nu înțelege civilisațiune europiană acela care răpesce altui popor limba și drepturile séle și pretinde ca ele sa primesca limba și voința cuceritoriului. E că cumv aui înțeleșii Ungurii libertatea și civilisațiunea Europiană pentru care oferă sabia loru naUuniloru puterice din Europa cari nuau trebuință de dlnsa. Mai bine ar face a oferi acésta sabia de libertate și civilisațiune, patriei loru chiarü, întrebuințându-o în apărarea drepturiloru și libertățiloru popóreloru pe cari voru se le robésa și se se desființeze din lume. Astiîfelu tuntu in timpii de astăziî condițiunile ce civilisațiunea Europei cere de la poporele acele cari se pretindă civilizare. Acumu se vedemu ce ideie avea poporulu francesa de civilisațiunea Ungariei ïn seclulu alu X-le. Este un poporulu francese uă vorbă: Ogre, ogrésse. Care insemna unu monstru in povestele poporali, alături cu fiele, goidele, Vampire, ogrulu, monstrulu celü mai Înfiorătorii, speria chiaru pina in «jiua de astă jî pe copiii mici din satele Franciei, Bunica cea bătrână, iarna langa camina. .. —----—----------------------------------------- ROMANOM 27 SEPTEMBRE 1868 s SOCIETATEA ACADEMICA ROMANA. Discursul d-lui Hodosiu, rostită în ședința solemnă a societăței academice de la 15 Septembre. Domniloru!vreü se vorbescu despre literatură și bele-artî. Diora în istoria umană abia póte fi ceva mai deleptatora mai instructivă și mai satisfăceloru decată istoria literaturei și a belelor- arțî. Și au și ele c^ele frumóse și timpii de furtună; sortea și revoluțîunele lorü stafi totudeuna mai multa sau mai pucum în legătură imediată cu sartea și revoluțiunele terestră unde se cultivă, prosperă și crescu. Cu gloria de eroi, scirițele se asocieza; ele o facă eternă, ele înfioresco, unde domnesce abundanța, se oprescu bucurosü în sînulă de pace, și progreseza și se 'nmulțescă în leganulü de libertate. Darü unde spiritulu de ordine publica Începe a se mole și sau chiaru a înceta, acolo trece și se usca și ilorea loru; unde se nască și ținu turburări civili, acolo cadă și ele de la calea loru; și se deprava, se perdu séü se stingă cu totul acolo, unde miseria continuă acelerază pexirea unui poporu. Reintorcerea loru, ca și sborulu porumbului la barcă, arătă ca tempestatea a trecută, și nici uă dată geniulu ș.îințeloru nu apare mai cu tăria și mai diițiosă, de câtă daca rămană triumfau te și padică, după cutrierarî veemențî îi da scutu, favoră și onóre. Permiendü aceste, vreau se aruncă uă privire răpede asupra momentelor mai de frunte ale acestei memorabile părți din istoria omenilor”. Va fi scurtă acesta privire, va fi mai scurtă și mai răpede decâtă sborul cugetului asupra unei imensități vaste și pline și abundante de lucrări umane și divine, ce mintea omului abia le póte coprinde tóle. Voiu face două părțî. Me voiu întrețină mai tineiu cu primele zece secte ale erei nóstre de la Cristu; voiu trece apoi la cele ce urmeză pînă asta-Zi- Nn dau nici uă însemnătate acestei Împărțiri. E împărțire deuă pucină pausă; vom face ca lucrătorul ă de tóte Zilele care lucrându pina la amână- Zi, stă și cugetă la timpulu trecuta și la lucrulu cea făcută și apoi lucră, merge mai departe. I. Semeepemü de o dată cu una dintre cele mai frumóse epoce ale literaturei. Supt Augustă, în acesta era britanic și atătu de memorabile pentru sciințe, unde unii Virgiliu, Oratiu, Tibulu, Ovidiu și atățî mulți alți, ’șî își cântau poemele loru nemuritóre, — literatura romană a serbată triumfulu cela mai înăreță, daru pe acela timp, Roma era domna a tota pământului, și literatura romană era literatura a tota lumea. Unii numerü atătu de sbraordinaru de bărbați mari, unii conílusii atătu de remarcabile de diferite spirite, păreau că voiescu a nu lăsa nimicu nici de a mai face nici de a mai cugeta. Acestü evenimentu, se’la asememnare evoluțiunilor și cu titeraturilorü politice ce chiar se petrecuseră v — Omulü în Intunerecu, mai tare doresce lumina; spiritulü asuprită mui ardintamente aspiră la libertate; după revoluțiuni civili, după frecări sociali mintea și spiritele în pace, vărsă cu abundință creațiunele sale. După evulii lui Augustă, urmézu timpii lui Traianu, Antoninu și Marcu Aureliu. Aici pare că aflămu puteri mai puținu productive, ma vedemu fără dubiu mai multă viață, mai multă gustă adeverata. Unu spectaclu arătu de incântătoru, abia mai aflămu in tótu istoria, unu timpu, unu periodu acesta, unde cultura spirituale și a animeî sta la deplina seaflare; și ordinea sociale serba serbatórea cea mai frumósa,unde 150 milióne de omeni traiescu în plenitudinea paceî și abundanțieî unde artî și sciințe, ornamentul și dulcedinea viețieî, se estindà in tóte părțile imperiului, de la țermuriî Eufratului pînă la marginile Caledoniei, de la isvorulu Dunărei pînă la arena ardinte a Africei, și unde spiritulu artei face pompă în edificiurî, în cadrurî și statue pretutindeni, în monumentele publice din cetăți și în adomarile bogate ale casteleloru. Cu alți treile seclu ajungemu la unu punții, unde ni se deschide altă cale. Unu puntii de mare despărțirii e aci. Literatura păgână încetă; literatura creștină începe. Pe căndu imperiulü merge cu incotuiü perindă In anarhia, pe atunci entusiasmulu unei religiune persecutate suptă conducerea secretă a providenței Dumnezeesci pune fundamentă la un transformare spirituale din cele mai memorabile. Dar o pucină după aceea, in seclulü cinci, unu desastru formidabile amenință literatura, și pucina a lipsită de nu s’a perduta sclința de pe totii pamêntulu. Vedemu poporele nordice, asemene torentelorü sfâșietóre a irumpe a derâma edificii!i sociali și a nimic! totă civilisațiunea. Musele fugă dinaintea cursului lorü devastatorii, sehițele se ascundă și dispară, monumentele se mutileza saa se ruineză; in scurtă, lumina spirituale se stinge la resuflulü barbariei, și în grosa întunecime! se învelesce pe lângă timpü totă occidentală. Asupra patriei unui Seneca Lucani, Traianu și alți mire, era să se ’nalță cea mai crudă nesciință, și țerile unde mai tărâiă Racinii, Cornelii, Newtonii, Lessingii și Leibnițiî au redutu lumina, erau acumü locuite de ómeni, pe cari gloria armei bine că ’î numesce eroi, pentru cari insă în dominiuiu sciințelor, trebue se le denegi și dreptulu de a-șî scrie numele. Tóte se pareau in acela timpu, că s’au conjurată contra culturei spirituale. Anticului și marele reduta ale mărețelor monumente, Roma, de patru ori fu ocupată și de atăte ori devastată în seclul a cinci și șase, mai ântéia Gotia, apoi Vandalii, Longobardiî și în urmă soldații lui Belisariu au prostituit barbaramente foculariulü atătorai lumini. Singură aceste nume atătu de inemi ce artileră arătă îndestulă trista sórte, ce ajunsese asupra pamêntului civilisațiuneî, și spună pră apriatu de unde vine aceea, că de atunci de atăte amară de secle atățî tesauri se scotu din pamêntula romană. Pe cândü Roma astafelui se cotropi cu totu ce avea frumoșii, nu mai puțina formidabile lovituri suferiră seliițele în alte părți. La Constantinopole, în seclul a cinci, au arsă 120 mii de tomuri, între cari se zice că se aflau și operile lui Omeru scrise cu litere de aură; în seclulu șapte Omaru califulu a lăsată a se aprinde faimósa bibliotecă Alesandrina, și cu acesta a perita pentru lume cele mai însemnate tesaure. In mijloculü atătoră loviri fatali ale seriei în Intunericulü desolatorii, amiculü de sciințe, cu anima antinsă și cu ochiii timidiosu caută impregiurű, ore unde și din cotrova se mai resară lumina, și abia uă lampă langedă luminătă de către Constantinopole. In reședința împerațiloră iucescă încă unele ultime scântei ale focului divinii, ruine de cultură se mai veZüâncă mai fără puterea reînviereî, și numai ca arezări și semne de epocă de perire. Grecii profundamente că Zurî, vani, iubitori de certa, lași și corupți nu lăsau nici speranța măcară a unei ameliorațiunî consolatare și lumea era constrînsă a ascepta astă ameliorațiune du la barbari chiar. Și într’adeveri astă gloria nobile era reservată pentru Califula Aarun-Al-Rasehid de la Bagdati, ela batendü Grecii Înaintea Constantinopolei, a poftitit ca se-i dea copiă din preținsele și eruditele lor manuscripte. Acesta lăptă înaltă, o pate alega oricare musulmanii ca demnă compensare pentru facerea de zen a lui Umarü la Alesandria. La chrămarea creatória a lui Al-Rashid, se împle curtea lui de învețațî și poeți, literatura începe a se redica și a înflori între Arabi, și tristele muse își află templule loru in Criunte. Indarna, Carol și Alfred in occidinte aspira CU Sini-ulü lorü luatia , la, asemana gloria; adoperările lorü grandiose se plecă înaintea tristului destinü; nici uă emulațîune nu e In stare a face ca opulü loru se progreseze, ba nedemnii succesori strică și cea cu au făcută iei. Asta-felu ni se arătă lu urmă, secolulu alü Zecelea, în totu turpitudinea supersicțiuneî, absurdității, durității și ignoranței. Schințele sunt îngropate în mânăstire, unde se refugiaseră la călugări, cari nu erau preoții ci numai cusloZia lorü; artele frumóse îngropate supra masa diformă a monumentelor gotice; starea morală a societății miserabile pînă la desperare; pretutindeni numai stabilră și pasiuni depravate; așta în câtu tóte gradele, totu gustulu bunü, tóte relațiunele delicate, cari, faea și Înalță suavnte a vieței, ți se părea că au fugită din societatea omeniloru, spre a se completa cadrulu unui periodu sălbaticü și oribile, care nu merita alta decâtu ca prosperitatea se la însemne cu numele de secolulu de ferü. Se ne oprimit aci pocinteli pentru a trece la a doua parte a recensiunii nóstre scurta și răpede ca și cea de pînă azi. NI Ama vezuta, cumü Europa in secolulu alü Zecelea era adincită în ignoranță și barbaria, după ce încă mai înainte ariile și semințele pe lungü timpu se perduseră. Era acuma se extinde asupra lorü uă fatale întunecime de întregi trei secole și mai bine. Se pare că ele, semințile, nu mai avea de a renasce. Ia mijloculu acestei pustietăți întinse, vedemu pe amabilulu și strălucitulă cavalerismu. Virtutea și însuflețirea a fundatu acestü institutii , noi firesce. In aceste zile de ordine sociale, lu luămă dreptu fanatismu; nu maî pucinu insă e adevĕrut, că era în timpulu celei maî sălbatice anarhii, era representantele legii și operatorulu celora mai prețiose drepturi. Are óre ce încântătorii care ne atrage, ne seduce și ne ține legați; ui» tuma și că ariile s-au depărtată și că semițele dormü. Este ca și cânduuă răZiă de civilisațiune ară străbate lucitoria prin noptea universale a barbariei. De alaturi cu acesta institutii născeau trovatoriî și cântăreții amoroși; din toți timpii și la tóte popórele, faptele de eroi și polia suntu nedespărțite. Musa lor e ușóră și simplă cânta virtute, bravură, onore, amoru și merite de femei; ea celebrăză eroii ce au trecutu, și insuflețesce pe cei ce vină, și sșa mergemu, mergemü către lumina ce are se resară. Ea în fine resare în secolulu alți patru- spre-decese și se arătă în colore de aurora culturei reînviate: favorite deuă mulțime de jur stărî fericite, razele iei se desvoltă ln secolulu alu cinc:-spre-decese, brilăză splendidu În alü șăse-spre-Zecele, ajungu meridianul loru în alți septe-spre-decele și împlumimamentulu și luminăză peste Intregulu [omêntu. Toscana fu țăra unde în secolulu alui patruspre-Zecele a Inceputu mai ânteiu a reînflori poesia. Noi vedemu aci pe Dante divinulu purtându stindardulu, Petrarca și Bocacio ’7 urmără și împărțescu cu elüonarea. In acela timpu și pe acelu pomêntu chiaru, resară și arțile frumóse. Cimabue și GioVo, restauratorii picturii, devină fundatorii scolii florentine. Uă coincidință estraordinariă, vine î n serculu alți cinci-spre-zecele și ajută desvoltarea mai repede a literaturii și artei. Încă la finitul secolului patrusprezece se perfecționa compasulă, care avea se procure omenirira noue elemente și se le deschidă nouă lumi, dar tota atunci se inventă praful de pușcă, care schimbă tot arta resbelică. Preturi ideaî Începuseră a se redica universități șî uă fermentațiune universale, mergea, prepra la arte și lumină. Intre mulțimea de juritarî favorizare însă, cari altü 1elü se unișiră spre a încorona uă instiință atâta de nobil, sta fără dubiu mai susu de tóte neprețuita invențiune a tiparului; ela avea se fia sentinela perpetuă, scutulu putinle ale seiințeloru și paladiulu neruinabile alü cunoscinloru omenesci. Pe timpulu acesta sucese și Portugesis nu a dreumnaviga capuiü de Bună Speranță și astafelu a deschide noua cale pentru negoții, avuțiă și gloria; era scrutatoriul. Columb nu mări lumea cu oamenii nuoți și cu doco- zeci de popóre necunoscute. Atâtea invuitiunî noue, trebue se înavuțăscă Europa in nouă idei, se lățescă imperiiu spiriului sboruluî minții se ’îdea una cursă puternica. In urmă maî veni uă împregiurare nu mai pucina decisivă: ocuparea Constantinopolei prin Turci. Curiosa Întâmplare In istoria ființelor și și artîloruiele alungate acuma din Constantinopole de barbarii incumpetorî, sa reîntorcu în Occîdinte, de unde cu uă mie de ani maî nainte trebuiră se fugă dinaintea altori barbară și se-șî caute refugi ’ü în Constantinopole. Erudiții greci câți mai umăseseră, fugindu dinaintea Turalom, au trcutü în Italia și au dusă cu sine rule o sclințeî vechi. Acesta transplantare însă afetis uă fericire, căci impulsulű lâncedă a treia nouă putere din pamêntulu odihnită, și peri opucină produse cresceri manóse. Și era și Toscana a fostulegánulu nouelorü sclvițe. Onórea se cuvine aci Medicesciloru, uă ümiliă care prin avuțiă și bine-facere a adjunsu la domnia in Florenza. Ei au primiții la sine cu tótá amirabilitatea pe erudiții fugi ț din Grecia, și cu tótu grija cultivau ariile și semințele. După ce secolulu alți cincispre-dec o aruncase semința la fructe deluiose începe secolulu alu șese-epre-zecele și stiilucesce în cele mai eminente producte ale geniului omenescü. Acesta e vocula unde pusta italiană e decorată cu cântecele nemiritore ale lui Ariosto și Tasso, eră pictura imprimată in Capiî-de-opera de unii Rafael, Michel Angelo, Titiani, Caraccî, Coreggio și alți artiști că mulțime, cari au făcută renumita scala lora și a escitată admirațiunea a fost lumea. Din Italia care la începută se parea a ține în esclusiva posesiune totă cultura, schiițele și arțile se lățescă în masă bogată peste totă Europa; și precumü providing dumnezeésca pre de multe ori ne lasă sa aflămă binele lu chiarü suferințele ce de linulă le trimite asupra nostra, asta se întâmplă și aci. Resbelele nemicitore, luptelor sângerose în cari Francii, Germanii și Spat cilii se sfâșiaseră uă jumetate de secolu pa pamentulu italiană, au avută celü pucina nesultanulu că sciințele și artele s’au transportată și în patria lorü. Intrarea și acesta frumosu secola a fost numai unu preludiu la vécala lui Lude is