Romanulu, septembrie 1869 (Anul 13)
1869-09-11
4NULU ALU TREI-SPRE PECELEA JOUr. liI SEPTEMBRE 1860. ADMINISTRAȚIUNEA IN PASAGIULU ROMANU, No. 1 — REDACȚIUNEA IN STRADA COLȚEA No. 42. VOIESCE ȘI VEI PUTEA. Len. Leu Peanu.....p. capitală 48 p. distr. 58 Pe sese luni « « 24 « 29 Pe trei luni « « 12 « 15 Pe uá lună « « 5 « 6 Unu esemplaru 24 bani. Pentru Paris,pe trimestru fr. 20. Pentru Austria « Bor. 7 val. aust LUMINEZATEJI VEI FI. Pentru abonamente, anunțurî și reclame a se adresa în Bucuresci, la administrațiunea pariului. In districte la corespondinții Jranului și prin poștă. La Paris la D. Darras-Halle grain rue de l’ancienne comedie No. 5. Linia de 30 litere................ 40 bani Inserțiune și reclame, linia.. 2 bînoul SERVICIU TELEGRAFICUL 1.1/ ROMANIU l. PARIS, 21 Septembre. Părintele Hyacinte intr’un epistolă, pe care a adresatu-o generaliului Carmes la Roma, declară că, în facia uneltirilor, are cărei partite de la Roma, a părăsirii amvonulu bisericei Notre Dame, a părăsiții monastirea, și protestă și contra doctrinelor romane, dari nu contra celor creștine. El cere libertatea în lucrările conciliului și, daci nu se va acorda acestă libertate, va reclama unu conciliu, care se reînsinte în adevera Biserica Universale. --------,fx>o§§000-------» 1 (Serviciul privată al Monitorului.) PARIS, 18 Septembre. — Ar fi diminuță Imperator dle a presidata consiliulu de miniștrii și face preumblărî, in tóte filele, prin parcul de la Saint-Grand. La Tour-d’Auvergne, ministru de externe, prepară că circulară către toți agenții și din străinătate, pentru a le explica atitudinea Franciei în privința Conciliului ecumenică, care se va țina la Roma. Imperatricea va pleca negreșită în priinte, spre a asista la inaugurarea canalului de Suez. Bucurescîl 22 Răpciune. Reproduce mă mai la vale, după gliariulă Opiniunea, două petițiuni către ministrul din întru, subscrise de 258 de săteni din județul Buzeă, plaiulă Păscovață. Acești săteni spunn că sunt jăfuiți d’unii supta-prefectu, care este și arendataru alű unei moșie, și ceru de la ministru se se facă uă cercetare de către bărbați onorabili. Reproducemă cu mai multă voioșie acastă reclamare, căci, pe cât se vede, suptă-prefectură acusata a funcționată și suptă administrațiunea d-lui Ion Brătianu, și d’atunci aă începură suferințele loră. Se speră că dură că d. ministru de interne va auzi d’astă dată strigările de durere ale unoră săteni, și va face ca dreptate a se triumfe, celă puțină în plaiulă Păscovală. Ca se nu remăie în mâhnire d. ministru ad-interim la ministerul de resbelă, îi atrage că astăzi atențiunea asupra celoră denunțate domniei-séle prin Roma nnici de ieri, de către d. Teodoră Hristu. Se cere, spune d. Hristă, la minister să vă cauțiune în bani de 60.000 lei noui, pentru a concura la darea în întreprindere a aprovisionării cu lemne de focă, întreprindere care este de valore mai egală cu cauțiunea ce se cere. FOIȚĂ ROMÂNULUI. DOMNULU FACE-TOTUL) IV (Urmare.) Sora, luândă ceaiură făcută de mistress Hobbes, don Alvise raportă celoră două demne evenimentele s ileî: convorbirea sa cu dictatorele, meetingulii poporariă, ținută în salonul ă seă, silințele elocioțeî sele perdute în deșertă și resultatură neprevedută ală ședințeî. Centoni nu cugeta delocă a pune persona lui nainte, șî voia se facă numai pe dumne se petrecu; elü vădu cnsa că orlandesele să ascultau cu seriositate și că nici A. vede Romănulu de la 29, 30, 31 Augustă, 1, 2, 3, 4,5, 6 și 10 Septembre. ’cu ride de densele , In câtă, dec’așî fi In condițiunea loră , ași pleca ca și densele. Legile cuviinței nu le 'neună. Ele mergă unde le place , pe cândă că , totă ce potă face pentru d-ta, este acesta pungă de metase, care nu me espune nici unei primejdie. — Pentru mine are lucrezi astă-felă ? întrebă Centoni. — Negreșită , respinse miss Martha , și voimă să te revedemă , audi ? Chiară d’ară trebui se măncămă pâne de oveză, voimă se te soimă sănetosă și liberă. — Bună! țjise Centoni, éca ’me ajuns cavaleră , mălinirî, déca voiă muri, ună lucru făcută de degetele dumitéle ginganșe, déca voiă reveni! De bună samă suntă unui omu fericită. Don Alvise se despărți de ambele lui promițendu-le d’a se purta cu prudință. In acea seră repeți adese, în monogurile sale, că Reclamantulă declară că are mare încredere în d. Dumitru Ghica. Și noi credemă asemene că domnia-sea urasce abusulă și de aceaa sperămă că va cerceta, va descoperi abusurile și pe abusatori, și va deschide ușile mari și largi celoră cari se presintă la concurințe. In mai multe rânduri aretarămu aci greșela politică, ceaă comisă doi miniștrii, consiliândă pe Capulă Statului a merge în Crimea, ca domnă ală Romăniloră, și în Occidinte inconito, ca simplu principe Carol de Hohenzollern, cumă ne spuse mai demă didiarulă Popa-Tache. Insemna rămă âncă a doua greșielă politică, ce comiseră consilierii tronului, dicândă oficiale că dol. Manu și Boerescu, mergă în concediă, ca simplii particulari, și, făcândă apoi în faptă contrariu, făcând ă ca acești donr miniștrii se însoțescă pe domuă în călătoria sea. Aceste greșeli le amu plătită deja în parte și, cu totă autoritatea ce are Domnulă Romănilor, prin elă ânsuși și prin puterea ce-i dăuă națiune de cinci milióne de aromâni curați, arendă la fruntariele loră âncă atâția Români, și toți Români neaoși, totuși ne tememă că vomă plăti, și póte camă scumpă, aceste greșile politice ale consilierilor tronului. E că ce se scrie în acestă privință din Viena, și tocmai cândă principele Carol era în capitala imperiului austro-ungară, diavulă din Praga Corespondența Slavă (15 Septembre): Viena, 12 Septembre. Evenimentul de căpetenia ală țjilor este sosirea principelui Carol de Hohenzollern. Nuveliștic de tote categoriele și de tote nuanțele se silescă a atribui călătoriei principelui României totă felulă de proiecte de înaltă politică și mare fantasie. „Ambii miniștrii, momentaneă în concediu și cari însoțescă pen’ aci pe principe, d-nii Boerescu și Manu, aă comisă uă mică nedibăcie. Acești domni, în speranța d’a obțineuă decorațiune pre care, aă stăruită se ia parte cu principele la presintarea de a palatură imperiale, cea a ce a distrusă în conto ce acesta voia se păstreze ș’a adusă uă presintare oficiale. Cu tóte aceste, acești domni au fostă amăgiți în speranțele loră ; curtea Austriei s’arătă sgârcită în privința însemneloră atâtă de ambiționate. Numai principele fu decorată, și nicî celă mai mică verfű de panglică nu S’a ’mpărțiră personagheloră din suita sea.“ E că cuma d-nii miniștrii ne espunü la totă ce este mai rea, la ridicolii E că resultatulă certei înnu rideaă măcară de ’nfăcioșarea glumăță ce trebuia se aibă a doua zi în gondolă, insocita de doua fete din poporă, dintre care una schiopa și schilodă. Miss Lovel remase gânditóre, cu sprîncenele ’ncrotite , cu ochii ațintațî asupra lucrului seă. — Ce opiniune ai cre de noi, décá credi c’amă putea ride de echipagiulă în care nî se fii mâne ? îl ține ea în fine. Aî face mai bine se culeți la gravele cause de neliniște pe cari ni le pregătesc! și la mâhnirea ce a mă încerca, decá ți sară în templa vi’uă nenorocire. — Mâhnire ! respinse Centoni; acesta nu moară plăcea, căci trebuie se reeșiescu negreșită în întreprinderea mea. — Ce băiată reă 1 <jisi mistress Hobbes, nu cugeta de câtă la făina lui ! — In cee-a ce privesce pe societe d-tele de călătorie, amă atâtă de pucină gustă a tre doui miniștrii, pentru acea neinorocită Băserică roșie a Prusiei. E că resultatulu ridicolei sete de cordóne și cruciulițe, ce ministerială aretă că are, cerșindu-le de pretutindene și neodinindă până și pe regele Greciei, care nu putu scăpa până ce nu trămise domniloru Boerescu și Dumitru Ghica câtă uă cruce orb care, ba încă se zice că d. Dumitru Ghica s’a mâhnită tare, că i s’a dată uă cruce, eră nu cordonulă. Deunădî se provoca ridicolulă, spuindu-se că „prosperitatea Belgiei opresce pe primul ministru din Bucurescu d’a face nani.“ Acumă veniră din noă pe tapetă crucile curțiloră străine, și d’aceaa rugămă din noă pe d-nii miniștrii se facă ce voră voi, se facă chiară reăderă... pentru Dumnedeă! se nu ne atragă și rîsulă lumei, căci acela este mai greă de oprită, piariulă lui Popa Tache, a cărui misiune de căpetenie este d’a face panegiriculă d-lui C. A. Rosetti, d’a consacra pe totă dina patru cinci colóne acestui omă a totă puterică, ne spune astădi că ’n adevără d. Cogălnicanu a vândută lemne din pădurea Comana. Ună onorabile cetățenă, d. I. E. Amărescu, publică c’a vedută însuși lemnele ce se vindeaă și cacostaba făcută se mergă spre cercetare la facia locului. Acolo d. I. E. Amărescu a descoperită că d. Cogălnicanu a dobândită, a cumpărată prin licitațiune acestă dreptă. Menționămu cu plăcere relatarea d-lui I. E. Amărescu, care constată că d. Cogălnicanu a vândută lemnele ce era în dreptă a le vinde, și că astăfelă relatarea d-lui Simeon Alesandrescu a fostă adevărată, făr’a ave altă greșială, decâtă că n’a scrută că vendetorul Cogălnicenu a fostă dobândită acestă dreptă prin licitațiune. Faptul adora, constatată de d. Amărescu, — deși am fi preferită se fi fostă constatată în modă oficiale — dovedindă că relatarea d-lui Simeon Alesandrescu a fostă adevărată, nu mai póte remăne nimenii bănuielă că lemnele ce se vândă sunt luate din partea de pădure cumpărată la licitațiune de sploatatorulă Cogălniceni și numai din acea parte. Profitămă ânsă d’acestă ocasiune, spre a face doue întrebări d-lui ministru de finanțe. Întâia cândă s’a cumpărată acea pădure de d. Cogălnicenu? In care ană și lună? A doua. Adevărată seu nu este lista ce publica rămă erî despre cea a ce datoresce Statului d. Cogălniceni? Și, dacă este adevărată, luat-a tóte măsurile prescrise de lege, pentru asecutarea Statului, și cerut a și putericulă și inteligintele ajutoră ali colegului seă de la ministerial din întru, pentru ca astăferă mesurile se fiă mai bune și mai secură a loră eficacitate ? OALA DE LUTU și OALA DE FERU. Amă spusă ieri, și ne place a repeți și astăzi, că bine și dreptă a vorbită Unguriloră ministerială din Bucurescî, în numerală 2 ală foieî sele celei galbene. Da, este forte adeverată că Ungurii au triumfată prin patriotismul și stăruința loră, derămai cu sema fiindă că cererile lor erau drepte și legitime, fiindăcă opiniunea publică, consciința omenirii, susține acumă naționalitățile și a loră independință. Bine dură și dreptă a zisă Ungurilor, fora oficiosă din Bucurescî, că, déci opiniunea publică a Europei va afla, se va convinge că Ungurii sugrumă pe cele alte naționalități și luptă pentru a o ucide, puterică consecință a omenirii se va redica în contrafară, ș’atunci.. . nici Honverli, nici Husarii , chiară d ’ ară renasce ună altă Attila, nu voră puté se le dea biruința, căci biciulă lui Dumnezeu este acumă opiniunea publică, acea conseiință a omenirii, ce sdrobesce pe cei cari mergă în contra ier. Bine, dreptă și ca ună adeverată frate a vorbită Ungurilor, cliariulă oficiosă ală guvernului din București, cândă se afilă că „dualis„mul” este deja mortă, că Austria „trebuie se împace feluritele ginți „din imperiă, că nu mai póte refu„la Boemiloră, Româniloră, Poloniloră și Croațiloră cea a cea „dată Unguriloră, drepturile naționalității ș’aloră autonomiă.“ Bine a vorbită încă Jota cea galbenă, cândă a deblarată că Românii dorescu din inimă a trăi în cea mai bună armoniă cu popórele vecine; și, câtă despre noi, maî adăugemă, camă dori fórte se simă cu Ungurii, cu Serbii și cu tóte popórele vecine în cea mai strînsă amidă și alianță, pentru apărarea drepturilor și fruntarielor, fiecăreia naționalități. Reă énsé,reă și durerosă este, s’audimu pe guvernulă din Bucura ună omă fericită , dérü uă dată culcată, nu mai cugetă decâtă la făinele lui, cumüi impută mistresi Hobbs. A doua iji, des-de-dimineța, clă mirie la Frezzaria, unde sunt negociatorii de mâncări, și cumpără uă provisiune de cărnuri sărate. Ca orice Veneziană de calitate, senorele Centoni avea un gondolă; elă se sfătui cu Beppo, bătrâna barcarolă, de doue-țzeci de ani în serviciul familiei lui. Atunci se ’nepetă țilele caniculare; căldura era mai de temută decâtă plaia séa fiigură. Beppo decise că trebuia se su lase la Venezia Felsa gondolei, — astă-felă se numesce cabina inchisă. — Se ’ntinse cortură cu perdele de frumosá pânză vergată, albă și roșu. Provisiunile fură puse în ladă. Teresa se ’ngriji de nevoiele drumului noptea, dândă atâté plapume de lână, câți călătorî erau.] La amiadî, toți erau întrunițî și se art scîdicându-le că noi suntemű să dă de lutü și Austro-Ungaria uă o1ă de ferü. Rey a credutü guvernulu din Bucurescî, că prin asemenea umilitóre cuvinte va dobândi amicia Austro-Ungariloru. Amicia nu se dobândeșce de câtă prin demnitate și stimă, și nimeni nu pote stima pe cei carii nu stimă și nimeni nu pote stima pe cei cari nu stimă națiunea loră. Alianțele nu se facă de câtă pentru interesă, pentru schimbă de servicie, și nimeni nu se póte alia cu ele de Iută. Amicia fără stimă este peste putință. Cumă dară Austro-Maghiariî voră pute stima mă guvernă, care nu voiesce a spune adeverulă? Și Austro-Maghiariî sciă că nu adeverulă a grăită guvernulă din Bucurescî, cândă acrisă că România este uă oă de Iută și Austro- Ungaria vă oă de seră. Ungurii sciă că ei suntă acolo numai patru milióne și noi aci cinci milióne. Cumă dâră ei suntă de seră și noi de Iută? Și cumă se nudicu că aceste cuvinte ale ministeriului din Bucuresci suntă sâă vă lașitate scă uă ipocristă, uă cursă? Deci cei lași suntă desprețuiți și cei carii voră s’amăgască suntă respinși. Guvernul austriacă scie că eră mare ale lui proprie, de câtă vre șapte milione de Austriaci, și nu uită că și aceia suntă Germani, și lesne îi potă lua undele cele mari ale Germanismului. Guvernului din Viena scie că are uă luptă contra șasesprezece milione de Slavi, afară de Români și, oricâtă de orbită de orgoliulă puterii l’amă presupune, totuși trebuie se simă securi că elă scie c’asemenea 0lă, chiară dec’ar fi de feră, este multă mai slabă decâtă ela de pământă, căci acesta conține uă bună și hrănit de fertură, pe cândă cealaltă conține silitră și puciosá. Oricâtă de betă de trufia ungurescă amă presupune că este guvernulă celor patru milióne de Unguri, totuși trebuie se aibă momente în cari se vedă că cinci milióne de Români, de dincole de Carpați, și cu celelalte cinci milióne din celelalte părți, suntă să dă multă mai tare decâtă era ungurescu. Pentru ce dâră se spunemü ună neadevără atâtă de mare, atâtă de evidinte, atâtă deja soritorii pentru noi, și care nu ne pute aduce de câtă dispreță și ne’ncredere? Ca se înțelegemă și mai bine greșala cea mare, ce făcu guvernulă din Bucurescî, când a rosti acelă nescrină în gondolă , batrânulă Beppo la cârma și Matteo nainte, amendouî gala a da cea d’onléic lovitură de veselă; pitica, pitită p’nă pernă, unde n’ocupa mai multă locă de câtă uă pisic, Susaneda leagă densa, Centoni in piciore, reejimată pe unul dintre micii drugi ai cotului. Teresa remase pe fermă, ștergeară lacrimă cu dosulă mâner. In momentul când orologială de la biserica Sântulă Silvestru batea a doue-spre a jecea lovitură, stepăni să strigă: Avanti ! și gondola, fu«gindă pe apă ca uă rândunică, trecu suptă Rialto între două barce cu cărbuni, apoi apucă la drepta prin rio dei Gesuiti și se maintă în srestiere celă mai popolată ală Veneziei. Nesce tineri cari treceau pe podul Santi-Apostoli o verjură alunecândă ca săperficiune pe luptă denșiî și, fiindă-ci ventulă mișca perdelele cortului, ei săriră pe Susanetta și pe Betta, cari se odineau pe perne. X 11,1 "”-11L ■ ..L"""'"”'