Romanulu, septembrie 1869 (Anul 13)

1869-09-11

4NULU ALU TREI-SPRE­ PECELEA JOUr. liI SEPTEMBRE 18­60. ADMINISTRAȚIUNEA IN PASAGIULU ROMANU, No. 1­ — REDACȚIUNEA IN STRADA COLȚEA No. 42. VOIESCE ȘI VEI PUTEA. Le­­n. Le­u Pe­anu.....p. capitală 48 p. distr. 58 Pe sese luni « « 24 « 29 Pe trei luni « « 12 « 15 Pe uá lună « « 5 « 6 Unu esemplaru 24 bani. Pentru Paris,pe trimestru fr. 20. Pentru Austria « Bor. 7 val. aust LUMINEZA­TEJI VEI FI. Pentru abonamente, anunț­urî și reclame a se adresa în Bucuresci, la administra­­țiunea pariului. In districte la corespondinții­­ Jranului și prin poștă. La Paris la D. Darras-Halle grain rue de l’ancienne comedie No. 5. Linia de 30 litere................ 40 bani Inserțiune și reclame, linia.. 2 b­înoul SERVICIU TELEGRAFICU­L 1.1/ R­OMANIU l. PARIS, 21 Septembre. Părintele Hyacinte intr’un epistolă, pe care­ a adresatu-o genera­­liului Carm­es la Roma, declară că, în facia uneltirilor, are cărei partite de la Roma, a părăsirii amvonulu bisericei Notre Dame, a părăsiții monastirea, și protestă și contra doc­trinelor­ romane, dari nu contra celor­ creș­tine. El­ cere libertatea în lucrările conci­liului și, daci nu se va acorda acestă liber­tate, va reclama unu conciliu, care se re­­însinte în adevera Biserica Universale. --------,fx>o§§000-------» 1 (Serviciul­ privată al­ Monitorului.) PARIS, 18 Septembre. — Ar fi diminuță Imperator dle a presidata consiliulu de mi­niștrii și face preumblărî, in tóte filele, prin parcul­ de la Saint-Grand. La Tour-d’Auvergne, ministru de externe, prepară că circulară către toți agenții și din străinătate, pentru a le explica atitudi­nea Franciei în privința Conciliului ecume­nică, care se va țina la Roma. Imperatricea va pleca negreșită în priinte, spre a asista la inaugurarea canalului de Suez. Bu­curescîl 22 Răpciune. Reproduce mă mai la vale, după gliariulă Opiniunea, două petițiuni către ministrul­ din întru, subscrise de 258 de săteni din județul­ Bu­­zeă, plaiulă Păscovață. Acești să­­teni spunn că sunt­ jăfuiți d’unii supta-prefectu, care este și arenda­­taru alű unei moșie, și ceru de la ministru se se facă uă cercetare de către bărbați onorabili. Reprodu­cemă cu mai multă voioșie acastă reclamare, căci, pe cât­ se vede, suptă-prefectură acusata a funcțio­nată și suptă administrațiunea d-lui Ion Brătianu, și d’atunci aă înce­pură suferințele loră. Se speră că dură că d. ministru de interne va auzi d’astă dată strigările de du­rere ale unoră săteni, și va face ca dreptate a se triumfe, celă pu­țină în plaiulă Păscovală. Ca se nu remăie în mâhnire d. ministru ad-interim la ministerul­ de resbelă, îi atrage că astă­zi a­­tențiunea asupra celoră denunțate domniei-séle prin Roma nnici de ieri, de către d. Teodoră Hristu. Se cere, spune d. Hristă, la minister să vă cauțiune în bani de 60.000 lei noui, pentru a concura la darea în în­treprindere a aprovisionării cu lem­ne de focă, întreprindere care este de valore mai egală cu cauțiunea ce se cere. FOIȚĂ ROMÂNULUI. DOMNULU FACE-TOTU­L) IV (Urmare.) Sora, luândă ceaiură făcută de mistress Hobbes, don Alvise raportă celoră două demne evenimentele s ileî: convorbirea s­a cu dic­­tatorele, meetingulii poporariă, ținută în sa­­lonul ă seă, silințele elocioțeî sele perdute în deșertă și resultatură nepreved­ută ală ședințeî. Centoni nu cugeta de­locă a pune persona lui nainte, șî voia se facă numai pe dumne se petrecu; elü văd­u cnsa că orlan­­desele să ascultau cu seriositate și că nici A. vede Romănulu de la 29, 30, 31 Au­gustă, 1, 2, 3, 4,5, 6 și 10 Septembre. ’cu ride de densele , In câtă, dec’așî fi In condițiunea loră , ași pleca ca și densele. Legile cuviinței nu le 'neun­ă. Ele mergă unde le place , pe cândă că , totă ce potă face pentru d-ta, este acesta pungă de me­­tase, care nu me espune nici unei primejdie. — Pentru mine are lucrezi astă-felă ? în­trebă Centoni. — Negreșită , respinse miss Martha , și voimă să te revedemă , aud­i ? Chiară d’ară trebui se măncămă pâne de oveză, voimă se te soimă sănetosă și liberă. — Bună! țjise Centoni, éca ’me ajuns ca­­valeră , mălinirî, déca voiă muri, ună lucru făcută de degetele dumitéle ginganșe, déca voiă reveni! De bună samă suntă unui omu fericită. Don Alvise se despărți de amb­ele lui pro­­mițendu-le d’a se purta cu prudință. In acea seră repeți adese, în monogurile sale, că Reclamantulă dec­lară că are mare încredere în d. Dumitru Ghica. Și noi credemă asemene că dom­­nia-sea urasce abusulă și de acea­a sperămă că va cerceta, va desco­peri abusurile și pe abusatori, și va deschide ușile mari și largi celoră cari se presintă la concurințe. In mai multe rânduri aretarămu aci greșela politică, ce­aă comisă doi miniștrii, consiliândă pe Capulă Statului a merge în Crimea, ca domnă ală Romăniloră, și în Occi­­dinte inconito, ca simplu prin­cipe Carol de Hohenzollern, cumă ne spuse mai de­m­ă­ di­diarulă Popa-Ta­che. Insemna rămă âncă a doua gre­­șielă politică, ce comiseră consilierii tronului, dicândă oficiale că dol. Manu și Boerescu, mergă în con­­cediă, ca simplii particulari, și, fă­­cândă apoi în faptă contrariu, făcând ă ca acești donr miniștrii se însoțescă pe domuă în călătoria sea. Aceste greșeli le amu plătită deja în parte și, cu totă autoritatea ce are Dom­­nulă Romănilor, prin elă ânsu­și și prin puterea ce-i dă­uă națiune de cinci milióne de aromâni curați, arendă la fruntariele loră âncă atâ­­ția Români, și toți Români neaoși, totu­și ne tememă că vomă plăti, și póte camă scumpă, aceste gre­­și­le politice ale consilierilor­ tro­nului. E că ce se scrie în acestă privință din Viena, și tocmai cândă principele Carol era în capitala im­periului austro-ungară, diavulă din Praga Corespondența Slavă (15 Septembre): Viena, 12 Septembre. Evenimentul­ de căpetenia ală țjilor este sosirea principelui Carol de Hohenzollern. Nuveliștic de tote categoriele și de tote nu­anțele se silescă a atribui călătoriei prin­cipelui României totă felulă de proiecte de înaltă politică și mare fantasie. „Ambii miniștrii, momentaneă în conce­diu și cari însoțescă pen’ aci pe principe, d-nii Boerescu și Manu, aă comisă uă mică nedibăcie. Acești domni, în speranța d’a ob­­ține­uă decorațiune pre care, aă stăruită se ia parte cu principele la presintarea de a palatură imperiale, cea­ a ce a distrusă în con­to ce acesta voia se păstreze ș’a a­­­dusă uă presintare oficiale. Cu tóte aceste, acești domni au fostă amăgiți în speranțele loră ; curtea Austriei s’arătă sgârcită în pri­vința însemneloră atâtă de ambiționate. Nu­mai principele fu decorată, și nicî celă mai mică verfű de panglică nu S’a ’mpărțiră per­­sonagheloră din suita sea.“ E că cuma d-nii miniștrii ne es­­punü la totă ce este mai rea, la ridicolii E că resultatulă certei în­nu rideaă măcară de ’nfăcioșarea glumăță ce trebuia se aibă a doua­­ zi în gondolă, in­­socita de doua fete din poporă, dintre care una schiopa și schilodă. Miss Lovel remase gânditóre, cu sprîncenele ’ncrotite , cu ochii ațintațî asupra lucrului seă. — Ce opiniune ai cre de noi, décá credi c’amă putea ride de echipagiulă în care nî se fii mâne ? îl țin­e ea în fine. Aî face mai bine se culeți la gravele cause de neliniște pe cari ni le pregătesc! și la mâhnirea ce a mă încerca, decá ți sară în templa vi’uă nenorocire. — Mâhnire ! respinse Centoni; acesta nu mo­ară plăcea, căci trebuie se reeșiescu ne­­greșită în întreprinderea mea. — Ce băiată reă 1 <jisi mistress Hobbes, nu cugeta de câtă la făina lui ! — In cee-a ce privesce pe societe d-tele de călătorie, amă atâtă de pucină gustă a tre doui miniștrii, pentru acea ne­i­norocită Băserică roșie a Prusiei. E că resultatulu ridicolei sete de cor­­dóne și cruciulițe, ce ministerială a­­retă că are, cerșindu-le de pretu­­tindene și neodinindă până și pe regele Greciei, care nu putu scă­pa până ce nu trămise domniloru Boerescu și Dumitru Ghica câtă uă cruce orb care, ba încă se zice că d. Dumitru Ghica s’a mâhnită ta­re, că i s’a dată uă cruce, eră nu cordonul­ă. Deună­dî se provoca ridicolulă, spuindu-se că „prosperitatea Bel­giei opresce pe primul­ ministru din Bucurescu d’a face nani.“ A­­cumă veniră din noă pe tapetă crucile curțiloră străine, și d’acea­a rugămă din noă pe d-nii miniștrii se facă ce voră voi, se facă chiară reă­­deră... pentru Dumnedeă! se nu ne atragă și rîsulă lumei, căci a­­cel­a este mai greă de oprită, piariulă lui Popa Tache, a că­rui misiune de căpetenie este d’a face panegiriculă d-lui C. A. Ro­­setti, d’a consacra pe totă dina pa­tru cinci colóne acestui omă a totă puterică, ne spune astă­di că ’n a­­devără d. Cogălnicanu a vândută lemne din pădurea Comana. Ună onorabile cetățenă, d. I. E. Amăres­­cu, publică c’a vedută însu­și lem­nele ce se vindeaă și cacosta­ba făcută se mergă spre cercetare la facia locului. Acolo d. I. E. Amă­­rescu a descoperită că d. Cogălni­canu a dobândită, a cumpărată prin licitațiune acestă dreptă. Menționămu cu plăcere relatarea d-lui I. E. Amărescu, care consta­tă că d. Cogălnicanu a vândută lemnele ce era în dreptă a le vinde, și că astă­felă relatarea d-lui Si­meon Alesandrescu a fostă adevă­rată, făr’a ave altă greșială, de­câtă că n’a scrută că vend­etorul­ Co­gălnicenu a fostă dobândită acestă dreptă prin licitațiune. Faptul adora, constatată de d. Amărescu, — de­și am fi preferită se fi fostă constatată în modă oficiale — dovedindă că relatarea d-lui Simeon Alesandres­cu a fostă adevărată, nu mai póte remăne nimenii bănuielă că lem­nele ce se vândă sunt­ luate din partea de pădure cumpărată la lici­tațiune de sploatatorulă Cogălniceni și numai din acea parte. Profitămă ânsă d’acestă ocasiune, spre a face doue întrebări d-lui ministru de fi­nanțe. Întâia­ cândă s’a cumpărată acea pădure de d. Cogălnicenu? In care ană și lună? A doua. Adevă­rată seu nu este lista ce publica­ răm­ă erî despre cea­ a ce datoresce Sta­tului d. Cogălniceni? Și, dacă este adevărată, luat-a tóte măsurile pre­scrise de lege, pentru asecutarea Statului, și cerut­ a și putericulă și inteligintele ajutoră ali­ colegului seă de la ministerial­ din întru, pen­tru­ ca astă­feră mesurile se fiă mai bune și mai secură a loră efica­citate ? OALA DE LUTU și OALA­ DE FERU. Amă spusă ieri, și ne place a repeți și astă­zi, că bine și dreptă a vorbită Unguriloră ministerială din Bucurescî, în numerală 2 ală foieî sele celei galbene. Da, este forte adeverată că Un­gurii au triumfată prin patriotismul­ și stăruința loră, deră­mai cu se­ma fiindă că cererile lor­ erau drepte și legitime, fiindă­că opini­­unea publică, consciința omenirii, susține acumă naționalitățile și a loră independință. Bine dură și dreptă a zisă Ungurilor, fora oficiosă din Bucurescî, că, déci opiniunea pu­blică a Europei va afla, se va con­vinge că Ungurii sugrumă pe cele alte naționalități și luptă pentru a o ucide, puterică consecință a ome­nirii se va redica în contra­fară, ș’atunci.. . nici Honverl­i, nici Hu­sarii , chiară d ’ ară renasce ună altă Attila, nu voră puté se le dea biruința, căci biciulă lui Dumnezeu este acumă opiniunea publică, a­­cea conseiință a omenirii, ce sdro­­besce pe cei cari mergă în con­tra ier. Bine, dreptă și ca ună adeverată frate a vorbită Ungurilor, cliariulă oficiosă ală guvernului din Bucu­­rești, cândă se a­filă că „dualis­­„mul” este deja mortă, că Austria „trebuie se împace feluritele ginți „din imperiă, că nu mai póte refu­­„la Boemiloră, Româniloră, Polo­­­niloră și Croațiloră cea­ a ce­a „dată Unguriloră, drepturile națio­nalității ș’a­loră autonomiă.“ Bine a vorbită încă Jota cea galbenă, cândă a deb­larată că Ro­mânii dorescu din inimă a trăi în cea mai bună armoniă cu popórele vecine; și, câtă despre noi, maî a­­dăugemă, camă dori fórte se simă cu Ungurii, cu Serbii și cu tóte po­pórele vecine în cea mai strînsă amid­ă și alianță, pentru apărarea drepturilor­ și fruntarielor, fie­că­reia naționalități. Reă énsé,­reă și durerosă este, s’audimu pe guvernulă din Bucu­­ra ună omă fericită , dérü­­ uă dată cul­cată, nu mai cugetă de­câtă la făinele lui, cumü­i­ impută mistresi Hobb­s. A doua iji, des-de-dimineța, clă mirie la Frezzaria, unde sunt­ negociatorii de mâncări, și cum­pără uă provisiune de cărnuri sărate. Ca ori­ce Veneziană de calitate, senorele Cen­toni avea un gondolă; elă se sfătui cu Beppo, bătrâna barcarolă, de doue-țzeci de ani în serviciul­ familiei lui. Atunci se ’n­epetă ț­ilele caniculare; căldura era mai de temută de­câtă plaia séa fiigură. Beppo decise că trebuia se su lase la Venezia Felsa gon­dolei, — astă-felă se numesce cabina in­­chisă. — Se ’ntinse cortură cu perdele de frumosá pânză vergată, albă și roșu. Provi­­siunile fură puse în ladă. Teresa se ’ngriji de nevoiele drumului noptea, dândă atâté plapume de lână, câți călătorî erau.] La amia­d­î, toți erau întrunițî și se a­rt scî­dicându-le că noi suntemű să d­ă de lutü și Austro-Ungaria uă o1ă de ferü. Rey a credutü guver­­nulu din Bucurescî, că prin ase­menea umilitóre cuvinte va dobân­di amicia Austro-Ungariloru. Ami­­cia nu se dobândeșce de câtă prin demnitate și stimă, și nimeni nu pote stima pe cei carii nu stimă și nimeni nu pote stima pe cei cari nu stimă națiunea loră. Alianțele nu se facă de câtă pen­tru interesă, pentru schimbă de ser­­vicie, și nimeni nu se póte alia cu ele de Iută. Amicia fără stimă este peste pu­tință. Cumă dară Austro-Maghiariî voră pute stima m­ă guvernă, ca­re nu voiesce a spune adeverulă? Și Austro-Maghiariî sciă că nu a­­deverulă a grăită guvernulă din Bucurescî, cândă a­crisă că Româ­nia este uă o­ă de Iută și Austro- Ungaria vă o­ă de seră. Ungurii sciă că ei suntă acolo numai patru milióne și noi aci cinci milióne. Cumă dâră ei suntă de seră și noi de Iută? Și cumă se nu­dicu că a­­ceste cuvinte ale ministeriului din Bucuresci suntă sâă vă lașitate scă uă ipocristă, uă cursă? Deci cei lași suntă desprețuiți și cei carii voră s’amăgască suntă respinși. Guvernul­ austriacă scie că eră mare ale lui proprie, de câtă vre șapte milione de Austriaci, și nu ui­tă că și aceia suntă Germani, și les­ne îi potă lua undele cele mari ale Germanismului. Guvernului din Viena scie că are uă luptă contra șase­spre­zece milione de Slavi, afară de Români și, ori­câtă de orbită de orgoliulă puterii l’amă presupune, totuși tre­buie se simă securi că elă scie c’a­­semenea 0lă, chiară dec’ar fi de feră, este multă mai slabă de­câtă ela de pământă, căci acesta conține uă bună și hrănit d­e fertură, pe cândă cea­l­altă conține silitră și puciosá. Ori­câtă de betă de trufia un­­gurescă amă presupune că este guvernulă celor­ patru milióne de Unguri, totu­și trebuie se aibă mo­mente în cari se vedă că cinci milióne de Români, de dincole de Car­­pați, și cu cele­l­alte cinci milióne din cele­l­alte părți, suntă să d­ă multă mai tare de­câtă era ungu­­rescu. Pentru ce dâră se spunemü ună neadevără atâtă de mare, a­­tâtă de evidinte, atâtă deja soritorii pentru noi, și care nu ne pute a­­duce de câtă dispreță și ne’ncredere? Ca se înțelegemă și mai bine gre­­șala cea mare, ce făcu guvernulă din Bucurescî, când a rosti acelă ne­scrină în gondolă , batrânulă Beppo la cârma și Matteo nainte, amendouî gala a da cea d’onléic lovitură de veselă; pitica, pitită p’nă pernă, unde n’ocupa mai multă locă de câtă uă pisi­c, Susaned­a leagă densa, Centoni in piciore, reejimată pe unul­ dintre micii drugi ai co­tului. Teresa remase pe fermă, șter­gea­ră lacrimă cu dosulă mâner. In mo­mentul când orologială de la biserica Sântulă Silvestru batea a doue-spre­ a jecea lovitură, stepăni să strigă: Avanti ! și gondola, fu«­gindă pe apă ca uă rândunică, trecu suptă Rialto între două barce cu cărbuni, apoi a­­pucă la drepta prin rio dei Gesuiti și se maintă în srestiere celă mai popolată ală Veneziei. Nesce tineri cari treceau pe podul Santi-Apostoli o verjură alunecândă ca săperficiune pe luptă denșiî și, fiindă-ci ventulă mișca perdelele cortului, ei­­ săriră pe Susanetta și pe Betta, cari se odineau­ pe perne. X 11,1 "”-11L ■ ..­L"""'"”'

Next