Romanulu, noiembrie 1869 (Anul 13)
1869-11-21
tru prima oră d. Cogălnicenu pune impozite ilegale asupra comuneloru. Acesta este unu vechiu obiceiu alü seu, ș’acesta este d’ajunsu, pentru a ne dovedi că nu prefectulu de Vlașca a putută lua de la sine și asemene ilegale inițiative. Amăpuști luptă ochii publicului circulara telegrafică a d-lui Cogălnicenu prin care, la 1864, punea asupra tutoră comuneloră ună imposită în favorea farului un ciumulă. Nemulțumită cu resultatele acelei telegrame, d. Cogălnicenu, ministru de interne și președinte al consiliului, trimite, la 25 Septembre 1864, următorulă ordină circulară la tóte prefecturele, dupre care avemă la noi mă esemplară cu propria dumisale supscriere: Domnului prefecții de Gorjn. „Domnule prefecti, „V’amu telegravatu în mai multe rânduri, spre a ve îndemna d’a vé interesa la susținerea pariului Buciumuli. Mĕ simțut mai multu de câte ori și cându în necesitate de a ave uns (Jiariö, carele, pe lângă Monitori, se lămurescă publicului actele guvernului, și mai cu deosebire legea rurale, legea comunale, și legea consilieloru generali. După uă înțelegere, ce am avutu cu proprietarule Buciumului, acestu Jiariu are a publica studie speciali asupra acestorü legi importanți. Aceste studie suntü trebuitóre și particulariloru și funcționarilorii. Ve recomanda déré, cu totui dinadinsulu, de a aduna câtii se póte mai mulți abonați pentru susținerea pariului acesta. Spre aceste finitu, ve și trămiti cinci fieti bilete de abonamentu. D-vóstru, din 15 în 15 file, veți trămite la ensași Administrațiunea fiariuluî banii ce ve’țî aduna. Eră biletele, ce ve voră remâne neîntrebuînțate, mi le veți înapoia ensușî mie. Spera însă în activitatea D-VOSTIU CĂ ACESTA ÎNAPOIERE DE BILETE NU VA El. Priimițî, d-le prefectu, asecutarea osebitei mele considerațiuni. Cogălniceni.1' Bucurescî, 1864, Septembre 25. Nu este pre acestă ordină mnă imposită, ca și celă impusă de mări, cu singura osebire c’atuncî se compromitea mă ofiariu, și acumă scopul ă fu ca lovirea se fiă mai tare și se mergă multă mai susă? Darci tăblițele nu eraă ună imposită, inserată cu atâta țări t de d. Bosianu, îndată ce a venită la ministeriă ? Avemă încă ună asemene imposită, impusă totă de d. Cogălnicenu, și inferată totu de ministrulă Bosianu. E că circulara d-lui Bosianu, dupre care asemene avemă în originale una esemplară: iubitule meu copila, le am hrănita cu laptele meu, am lucrat o necontenită pentru tine, cănd erai copila, și tu m’ai iubito ca une bune fiu, și priotruă muncă penibile de tatu zjiua ai îngrijită de bătrână rea mamă. Eî bine, Quintin, de trebue, de trebue se murima, déca mórtea te împinge In mormente, do m’o dobori fómea.............ne remăne celü puținii vă certitudine fericită! vomü muri Împreună! Vă sărutare lângă urmă aceste cuvinte, nu se mai audi în cameră de cătO acele penibile aspirări a doue popturî Invocate de durere și din căndu In căndouă voce stinsă, ROMANULU 21 NOEMBRE 1869 „CIRCULARA CONFIDENȚIALĂ. Bucuresci, 9 Februare, 1865. „PREȘEDINȚA CONSILIULUI MINISTRICORU din Principatele-Unite-Romane. Cabinetul președintelui. „Domnule prefecții: „Aflu, cu părere de reö, că comunele nóstre rurale se găsesc nespuse la uă impunere indirectă, In profiiuri particulare, silindu-le a cumpăra portretele dd. Negri și Cogâlnicenu, estampate de Maiorulu D. Papazoglu. Unu asemenea faptu neputându eu nici cum tolera, ve invita se du popriți îndată, și se mî raportați, fără cea mai mică amănare. Priimițî, domnule prefecte, asecutarea considerațiunii mele. C. Bosianu Spuse dóra acuma oricine: — „ve obligă a redica, ve invita a lua. Și în urmă să nu face analogii asupra admistrațilorb“ este uă oferire spontanee și voluntarie, sau unu impositu luatu cu sila și fără spirea administraților ? Ce dóru ne spune ministrulu, astăzi, opiuiile după prima denunțare, ce noi săcurăm a ? Cea a ce ne spune, ori cine vede că nu este alta, de câtu neadevĕrulu sfruntată ală hoțului, cându e prinsă asupra faptului. Și de unde vine miniștriloră coragială d’a nega adevĕrulu ? S’o spunemă ș’acesta. Aă dată ordine se se redice de la tóte comunele actele doveditore și se se ’nlocuiescă cu altele. Și aci ânsă fură prinși asupra faptului. D’astă dată d. doctore Paciurea i-a prinsă, și domnia-sea însușî face cunoscută faptulă printruă epistolă, ce ne trămite și pe care o publicămă mai la vale. Nu s’asceptaă d-nii miniștrii în genere și d. ministru de interne se fiă astă-felă prinși asupra faptului. Credură mai antena că voră pute jăfui comunele de bani, și voră pute compromite pe domnulă și pe domna Româniloră, fără se-i putá prinde nimeni; credură apoi că voră pute fura actele oficiale din comune, fără se-î potă prinde cineva. E că éasé că d’astă dată fură prinși de d. doctore Paciurea. Despre acesta nu se va țice că este revoluționară și roșie, republicană, și prin urmare denundarea ce face este sdrobitóre. Ș’apoi, acestăa este înțeleptă și prevedetorű: elă aprinsă pe ministrul din întru frândă actele originale din comune, ș’atunci elă luă pe cele ce le avea în comuna sea, și le luă cu voia și cu supscrierea comunei. Așia el era, strălucite domnă ministre de interne, „josă fruntea“, cumă ți-a disăană în Cameră d. A. C. Golescu. Josă fruntea, căci teamă prinsă și teamă dovedită cu acte autentice că totă deuna ai pusă imposite ilegale asupra comuneloră. Jasă fruntea, căci teamă prinsă și acumă punendă mă imposită, prin care voiai se compromiți tronulă, furăndă apoi actele constătătore din comune, și p’acestă speranță cutesăndă a nega prin Monitoru cu sfruntare faptulă. Josă fruntea, căci parchetulă este silită se dea în judecată seă pe d. doctore Paciurea, care te ’nfereză, seă pe Prefectă și supt prefecți, carii voră fi siliți se-ți rupă masca. Jasă fruntea, căci, pe lângă visătoare pasionată și cățiu pe peptulO fiuul ei. L’acésta Vedere atingătore d’amore și de fericire, cele patru persóne, ce erau martore, se simțiră atâta de mișcare, în căta li se umplură ochii cu lacrime — Quintiu Metsys,fise starița, vrei se faci ceva pentru mine ? Auifindu vocea stariței, mama încetase d’a strînge In bracie pe fiul ei, déru ținea în manele séle p’ale fiiului ei și stătu în piciore lângă elü. Quintiu, afundata intrunii felui de ostasii, respinse : — Vorbesce, domna, sunta supusu’țî servitore. Stanița luă cartea din mâna călugăriței, și, aretându-o junelul, ilu întrebă de voia se coloreze pentru dâna imaginele pasiunii domnului. Quintiu respunse că nu va cuteza să întreprindă acésta sarcină, de temere d'a strica acela prețiosu albumu ; déru laudele ce-i făcu stanița și preotulu îî deferă la sfârșitu curagiulű și primi acea mare lucrare. îndată ce promise, cei patru visitatori se pregătiră a pleca, dére sora Ursula s’apropiă de Quintiu și î rjise la urechie: — Urmeză, june, dómna staiuța este mutorările de lege, asupra cărora te prinseră mă, audi cumă strigă țera întregă, auiji cumă strigă tu ți că imoralitatea, în care te tăvălesci, în vârsta bătrâneții, și în facia unui publică întregii, te opresce d’a mai intra în palatulă lui Carol I, în palatul Dómnei Elisabeta, de unde corupțiunea și desfrânarea fură smulse, cu groză, cu eroismă și pentru totădeuna, în dimineța de la 11 Februarie. Aceste dovedi suntă d’ajunsă, pentru a convinge pe oricine că nu prefectură de Vlașca este adeveratură culpabile pentru noulă imposită ilegale, ce s’a fostă pusă asupra comuneloră. Și, déc’ar mai trebui ș’uă altă dovedă, nu estedre ș’acea a, că nici prefectură, nici suptă prefecții, nici primarii, carii aă prelevată ună imposită ilegale, n’au fostă dați judecății? Ce feță? Se pune ună imposită, care este espresă oprită de legi, și miniștrii nu dau în judecată pe culpabili? Dacă acesta ore nu este d’ajunsă, pentru a dovedi că adevărații culpabili sunt miniștrii? In acestă momentă ne sosesce Monitorul, care ne spune că prefectulă de Vlașca, deși nevinovată, ș’a dată însă demisiunea. Dup’acea a Monitorulu publică uă raportă ală d-lui prefectă de Vlașca, prin care spune că comunele aă oferită spontaneă și prin propria loră inițiativă banii ce li s’aă luată. Noi amă publicată ordinulă suptă prefectului de Călniștea, cu no. 8975, în care se cfice: — „vă obligă se vă transportați în comunele, ce vi se însemnă mai josă, de unde veți rădica de la fecare comună câte lei s. c. 1.“ Asemene cetă cu no. 8700, unde se zice: — „vă invită a lua de fiecare Primăriă câte lei s. c. 1. . . . . ... In urmă primarii voră face analogiă asupra administrațiloră oră, s. c. 1.“ Ună altă ordină ară suptă prefectului de Marginea, cu no. 7098, pe care nu samă mai publicată și care primesce pe șapte comune, cere asemene de la dânsele cea a ce aă cerută de la tote cele-l-alte. Visitatorii țintiră cu mirare ochii asupra lui Duintru, care-șî lăsase pensula, și care, rușinații, neliniștite, s’ascepta la uă dojănire apră. Stanița s’apropiă de ele, și, aretându-i primele scene ce colorase, 110 întrebă c’uă voce ce areta învederato uă mare bună voință : — Dumneza ai iluminata aceste imagine ? — Da, dómna, respunse Quintiu, cu anima strânsă; daru spera că, de voiu ave onorea a obține buna-țî voință, voiu pute, cu timpul, se dobândescu mai multă dibăcia, iertă-me, venerabilă dómna, c’amasticatO care murmura : aceste imagine, o ierta-me, în numele ne^ — Mamă, iubita mea mamă norocitei mele mame. De multe timpii deja eî stau Imbrăcișațî la tăcere și plăngendu, căcî în durerea lorii erau ca lănțmitî unulu de altulii prin iubirea lorii, căndii d'uă dată auruirii uă voce afără la ușiă care ntreba: — Unde șbde serarule Metsysv Botrăna își sterse cu grabă lacrămile, și plecăse deschisă ușia, dar ii d’uă dală patru persóne intrară în cameră. Cele dintâia erau slarița monastiriî ș’unii preoțe. In urmă venia sora Ursula ș’un altă călugăriță, gș ținea un bracie un garte mare, TELEGRAMA. Bucuresci, 20 Noembre 1869. Doctorelui Ratiu. 9 (Țarăa-Transilvania). Versămentulă ală 14, una mită franci, pentru Tofalenî, subscripțiune prin Romănilă, spediată adi. Rosetti. D-lui redactore ală faárului ROMANULU. Domnule redactare, Ațî făcutu cunoscuta prin iftarulu d-v. noulu mod de imposite ilegali, ce s’au strinsu, și din alti carora produsu s’a cumpărata pentru augusta mirésa unu daru, despre care noî ceî împușî nu scimü pen’acuma de a fostu séO nu primita. Se vede că descoperirea acestui impositu silitu a scandalisatu forte pe faimosulu ministru de interne, care, superata de nedibăcia prefectului de Vlașca, a ordinat îndată încetarea sea din funcțiune. N a fostu înse totu așa de aspru și cu d. sub-prefecte ale plășei Călnista, I. Paplica, care agravase adulți prefectului sec, prefăcându-ia nntruă ordine peremptoria și care nu admitea replică. Ela a fost mă aținuta la postura sec ca mai dibace și mai vrednica d’a descoperi pe acelua, care a data ânteia alarma. Vejéndu-se déja nesuperata In funcțiunea lui și Incuragiata de înalta protecțiune a ministrului, aceste suprefectii a aruncata banuiala asupra mea și chiarü ma denunțata superiorului seu, ca autore alQ fisei descoperiri. Ea se pute apoi lasa denunțarea sea și se me putá pune supta aculare ca falsificatorii, a merse singura din comune în comune și a sustras vestitele ordini, cari deja fuseseră publicate. De la comuna Novaciense, neputându-le sustrage fără scandalu, le-a furatu. Acesta faptu aflăndu-10 subsemnatulO și, voindu a lăsa pe suprefectu se facă scandalu peste scandalu, am ceruta audiență la d. ministru de interne, ca se înspuiu actele iubitului seö suprefectu și se-lü oprescO astfelü d’a comite nume pécate. Cererea mea ânse n’a fost primită. De aceea suntO silitO a veni se depuie la biuroulO dv. copie regalisate după fisele acte ca, prin publicitate ce le veți da, se se educe și dj suprefectu și d. ministru și publiculO. Primiți, d-le redactare, asecutarea considerării mele distinse. Dumitrie Paciurea mana Linandras d IN BUCURESCU „Monitorulu româna“ din Bucuresci a trebuită se ne spună acea ce nici jurnalistica oposiționare maghiară, ba nici chiar cea oficiale nu cute satu se ne spuie. Este vorba de causa celebră a Tofalenilorü. Casula de la Tofalän a e sacerbatü in cea mai mare mesură chiarü și pre Maghiarii bine simțitori, cari mai pastreza unu sentimentu de justiție, celu puțini în afacerile de natură privată. Jurnalele oposiționali maghiare „Hon“ „Ellenőr“ „Magyar Ujsag“ „Magyar Polgar“ etc. au condamnatü cu uă voce pe baronulu Carolü Apory pentru fapta sea inumană, elposesionându pre o comună iotréga. Însuși „Pesti Napló“, diurnalulu guvernamentală maghiară In Pesta, mărturisesce, deși cu rușine , întrunit articolu alü sea mai de curândü, că „Europa civilisată va trebui se se mire cum ți se pare ca In Ungaria se se esposesioneze comune întregi ?“ Foaia oficială maghiară „Budapesti Közlöny“ a vei juri de bine a tăcea până astăzi, convinsă de siguri că este pocate a escala uă faptă, ce a condamnat’o opiniunea publică a Ungariei, opiniunea publică a Maghiarilor, Romanitoru, etc., etc. Așia dată numai guvernulu din Bucuresci a trebuită se fie umilită prin D. Andrassy până acolo, ca se apere pe baronulü Aporü, pe care n’au putută se ’la apere nici chiar cei mai teribili adversari ai noștri politici, adecă frații Maghiari. Nu, frații Maghiari au condamnat celu puțină fapta brutală a connaționalului lorü Aporu. Noî ama publicată chiar și actele oficiale, relative la procesulu baronului Aporu contra Tofalenilor, precumü sentințele tuturoru tribunalelor, donațiunea din 1607 a lui Sigismund I Rakoczy, pasiunile martorilor, conscripțiunea din 1819 și 20. — tote acestea dovedesc că Tofăreniî n’au fost nici arendași nici contractualiștî, ci colonî, cu dreptul de rescumperare din fundulü țereî, destinată pentru despăgubirea proprieterilor feudali, amă publicată totu ceama aflată mai importantă la fiarele maghiare despre procedura oribile a lui Apory, faclă cu U6" fericiții Tofăleni, s’a putută convinge dâră oricine, care trăiesce, cugetă și petrece cu atențiune evenimentele mai importante ale dilei, că nu noî singuri ne-am ridicată vocea pentru a reproba fapta crudă a lui Apory, ci că însăși ^jurnalistica maghiară, — care de alminterea in cause naționale ne este adversariă și mimică , — ne-a venită Intrajutoriu, reprobându și ea, d’impreună — Le aî stricații! glise slarița cu mirare, esti pre modestii. Am veniții din contra pentru a-țî spune că nu s’a voijura imagine mai frumose de cătu cele ce au colorații. Ca unii fulgerii căzură aceste cuvinte asupra lui Quintin, încremenit«; chipul« (Ius, deja pulite, s’acoperi d’un palöresi mai mare, și tremura din tote medularele séle, ca și câinii Ilii coprinsese fără veste uă belá; d’uă dată întinse bradele spre mamă-sea și strigă: — O mamă, scumpă mea mamă! Fericita femeiă Hű Înțelese; G’aruncă spre elii Q’uă lămită In cela mai mare grad de lucrarea dumitale, și numai Inceteza d’a vorbi de meritele dumitale, ș’apoi adause, c’uă voce mai dulce. Mama dumitatale nu va mai suferi de nici uă lipsă. Ai inimă! Nu-șî póte închipui cineva dulcea emoțiune ce respăndiră pe inima lui Quintiu aceste cuvinte; elü aruncă uă călare de recunoscință asupra Ursulei și-i lisa c’ui voce mișcată: — Me voiu ruga totu deuna pentru dumneta, toto déuna! și mama asemenea. Când starița și suita eî se duseră, fericita mamă veni lângă fiul ei, și aruncând done bucăți de aur, pe paletă, disc. — Vețiî, Quintiu, veni ce mi-a dato starița pentru lucrule teu! Suntem avuți, copilulu meu, fórte avuți! Me duca acuma sa cumpere totul ce ți-a lipsita pe cându aî fost bolnava................și te vei vindeca Quintiu, iubitulu meu! tóte durerile nóstre ne trecute, din nou vomü fi fericiți! — Na țî-am fi fostu spusa c’unu fiu, care lucreza pentru mamă-sea, nu este unu lucratoru ordinarie? O da, durerea ce am simtitu verende câtu sufereaî, nua făcutu putore. Dumnezeu a condusă slaba mea mână Quintiu lucră multă timpu la casa stariței, déru cându opera se sfârși, se véiu un progresă mare, ceaa ce-i aduseră generasă remunerare. El a primi și alte asemene lucrări, ce le făcu cu mulțămirea flăcăruia. In sfârșitu începu a compune elü însuși subiectele, și, deși la începută întâmpină mari greutăți, parveni a Învinge tóte pedicele artei. In timpi de fiece luni încă fu slabă și bolnavă și nu se putu depărta de casă, dar ín acesta timpu Inveță, ș’așia de bine, id câta, cându eși pentru prima ora, pretutindeni fu salutata ca una pitore celebra. Banii nu-î mai lipseau; se mută cu mamă-sea într’uă casă frumósa, și Îngriji de dansa cu acea așî amare, pânâ ce, fericită d’a vedea pe fiulu ei devenita gloria patriei sale, adormi tn petișoru la brațele sale cu somnula eterna.