Romanulu, noiembrie 1869 (Anul 13)

1869-11-21

tru prima oră d. Cogălnicenu pu­ne impozite ilegale asupra comune­­loru. Acest­a este unu vechiu obi­­ceiu alü seu, ș’acesta este d’ajunsu, pentru a ne dovedi că nu prefec­­tulu de Vlașca a putută lua de la sine­ și asemene ilegale inițiative. Amă­puști luptă ochii publicu­lui circulara telegrafică a d-lui Co­­gălnicenu prin care, la 1864, pu­nea asupra tutoră comuneloră ună imposită în favorea farului un ciumulă. Nemulțumită cu resultatele acelei telegrame, d. Cogălnicenu, ministru de interne și președinte al­ consiliului, trimite, la 25 Septem­­bre 1864, următorulă ordină cir­culară la tóte prefecturele, dupre care avemă la noi m­ă esemplară cu propria dumisale supscriere: Domnului prefecții de Gorjn­. „Domnule prefecti, „V’amu telegravatu în mai multe rân­duri, spre a ve îndemna d’a vé interesa la susținerea pariului Buciumuli. Mĕ simțut mai multu de câte ori și cându în necesi­tate de a ave uns (Jiariö, carele, pe lângă Monitori­, se lămurescă publicului actele guvernului, și mai cu deosebire legea ru­rale, legea comunale, și legea consilieloru generali. După uă înțelegere, ce am­ avutu cu proprietarule Buciumului, acestu­­ Jiariu are a publica studie speciali asupra acestorü legi importanți. Aceste studie suntü trebui­­tóre și particulariloru și funcționarilorii. Ve recomanda déré, cu totui dinadinsulu, de a aduna câtii se póte mai mulți abonați pentru susținerea pariului acesta. Spre a­­ceste finitu, ve și trămiti cinci­ fieti bi­lete de abonamentu. D-vóstru, din 15 în 15­­ file, veți trămite la ensași Administra­­țiunea­­ fiariuluî banii ce ve’țî aduna. Eră biletele, ce ve voră remâne neîntrebuîn­­țate, mi le veți înapoia ensușî mie. Spera însă în activitatea D-VOSTIU CĂ ACESTA ÎNAPOIERE DE BILETE NU VA El. Priimițî, d-le prefectu, asecutarea osebi­tei mele considerațiuni. Cogălniceni.1' Bucurescî, 1864, Septembre 2­5. Nu este pre acestă ordină mnă imposită, ca și celă impusă de m­ă­­ri, cu singura osebire c’atuncî se compromitea m­ă ofiariu, și acumă scopul ă fu ca lovirea se fiă mai tare și se mergă multă mai susă? Darci tăblițele nu eraă ună im­posită, inserată cu atâta țări t de d. Bosianu, îndată ce a venită la mi­­nisteriă ? Avemă încă ună asemene im­posită, impusă totă de d. Cogăl­­nicenu, și inferată totu de minis­­trulă Bosianu. E că circulara d-lui Bosianu, du­pre care asemene avemă în origi­nale una esemplară: iubitule meu copila, le am­ hrănita cu lap­tele meu, am lucrat o necontenită pentru tine, cănd­ erai copila, și tu m’ai iubito ca une bune fiu, și priotruă muncă penibile de tatu zjiua ai îngrijită de bătrână rea mamă. Eî bine, Quintin, de trebue, de tre­­bue se murima, déca mórtea te împinge In morm­ente, do m’o dobori fómea.............ne remăne celü puținii vă certitudine fericită! vomü muri Împreună! Vă sărutare lângă urmă aceste cuvinte, nu se mai audi în cameră de cătO acele penibile aspirări a doue popturî Invocate de durere și din căndu In căndo­uă voce stinsă, ROMANULU 21 NOEMBRE 1869 „CIRCULARA CONFIDENȚIALĂ. Bucuresci, 9 Februare, 1865. „PREȘEDINȚA CONSILIULUI MINISTRICORU din Principatele-Unite-Romane. Cabinetul­ președintelui. „Domnule prefecții: „Aflu, cu părere de reö, că comunele nóstre rurale se găsesc n­­espuse la uă im­punere indirectă, In profiiuri particulare, silindu-le a cumpăra portretele dd. Negri și Cogâlnicenu, estampate de Maiorulu D. Papazoglu. Unu asemenea faptu neputându eu nici cum tolera, ve invita se du popriți îndată, și se­ mî raportați, fără cea mai mică a­­mănare. Priimițî, domnule prefecte, asecutarea con­­siderațiunii mele. C. Bosianu Spuse dóra acuma ori­cine: — „ve obligă a redica, ve invita a lua. Și în urmă să nu­ face analogii asupra admistrațilorb“ este uă ofe­rire spontanee și voluntarie, sau unu impositu luatu cu sila și fără spi­rea administraților­ ? Ce dóru ne spune ministrul­u, as­­tă­zi, opiu­iile după prima denun­țare, ce noi să­curăm a ? Cea­ a ce ne spune, ori cine vede că nu este alta, de câtu neadevĕrulu sfruntată ală hoțului, cându e prinsă asupra faptului. Și de unde vine miniștri­­loră coragială d’a nega adevĕrulu ? S’o spunemă ș’acesta. Aă dată or­dine se se redice de la tóte comu­nele actele doveditore și se se ’n­­locuiescă cu altele. Și aci ânsă fură prinși asupra faptului. D’astă dată d. doctore Paciurea i-a prinsă, și domnia-sea însușî face cunoscută faptulă printruă epistolă, ce ne tră­mite și pe care o publicămă mai la vale. Nu s’asceptaă d-nii miniștrii în genere și d. ministru de interne se fiă astă-felă prinși asupra fap­tului. Credură mai antena că voră pute jăfui comunele de bani, și voră pute compromite pe domnulă și pe domna Româniloră, fără se-i putá prinde nimeni; credură apoi că voră pute fura actele oficiale din comune, fără se-î potă prinde cineva. E că éasé că d’astă dată fură prinși de d. doctore Paciurea. Despre acesta nu se va ț­ice că este revoluționară și roșie, republicană, și prin urmare denund­area ce face este sdrobitóre. Ș’apoi, acestă­a este înțeleptă și preved­etorű: elă a­prinsă pe mi­­nistrul­ din întru f­rândă actele originale din comune, ș’atunci elă luă pe cele ce le avea în comuna sea, și le luă cu voia și cu sup­­scrierea comunei. Așia el era, strălucite domnă mi­nistre de interne, „josă fruntea“, cumă ți-a disă­ană în Cameră d. A. C. Golescu. Josă fruntea, căci te­amă prinsă și te­amă dovedită cu acte autentice că totă deuna ai pusă imposite ilegale asupra comu­neloră. Jasă fruntea, căci te­amă prinsă și acumă punendă m­ă imposită, prin care voiai se compromiți tronulă, furăndă apoi actele constătătore din comune, și p’acestă speranță cute­­săndă a nega prin Monitoru cu sfruntare faptulă. Josă fruntea, căci parchetulă este silită se dea în judecată seă pe d. doctore Paciurea, care te ’nfereză, seă pe Prefectă și supt­ prefecți, ca­rii voră fi siliți se-ți rupă masca. Jasă fruntea, căci, pe lângă vi­sătoare pasionată și cățiu pe peptulO fiu­­ul ei. L’acésta Vedere atingătore d’amore și de fericire, cele patru persóne, ce erau martore, se simțiră atâta de mișcare, în căta li se umplură ochii cu lacrime — Quintiu Metsys,­­fise starița, vrei se faci ce­va pentru mine ? Auifindu vocea stariței, mama încetase d’a strînge In bracie pe fiul­ ei, déru ținea în manele séle p’ale fiiului ei și stătu în pi­­ciore lângă elü. Quintiu, afundata intrunii felui de ostasii, respinse : — Vorbesce, domna, sunta supusu’țî ser­­vitore. Stanița luă cartea din mâna călugăriței, și, aretându-o junelul, ilu întrebă de voia se coloreze pentru dâna imaginele pasiu­nii domnului. Quintiu respunse că nu va cu­teza să întreprindă acésta sarcină, de teme­re d'a strica acela prețiosu albumu ; déru laudele ce-i făcu stanița și preotulu îî de­­feră la sfârșitu curagiulű și primi acea ma­re lucrare. îndată ce promise, cei patru visitatori se pregătiră a pleca, dére sora Ursula s’apro­piă de Quintiu și­ î rjise la urechie: — Urmeză, june, dómna stai­uța este mut­orările de lege, asupra cărora te prin­­seră mă, audi cumă strigă țera în­­tregă, auiji cumă strigă tu ți că i­­moralitatea, în care te tăvălesci, în vârsta bătrâneții, și în facia unui publică întregii, te opresce d’a mai intra în palatulă lui Carol I, în pa­­latul­ Dómnei Elisabeta, de unde corupțiunea și desfrânarea fură smul­se, cu groză, cu eroismă și pentru totă­deuna, în dimineța de la 11 Februarie. Aceste dovedi suntă d’ajunsă, pen­tru a convinge pe ori­cine că nu prefectură de Vlașca este adeve­­ratură culpabile pentru noulă im­posită ilegale, ce s’a fostă pusă a­­supra comuneloră. Și, déc’ar mai trebui ș’uă altă dovedă, nu estedre ș’acea­ a, că nici prefectură, nici suptă prefecții, nici primarii, carii aă pre­levată ună imposită ilegale, n’au fostă dați judecății? Ce feță? Se pune ună imposită, care este espresă o­­prită de legi, și miniștrii nu dau în judecată pe culpabili? Dacă a­­cesta ore nu este d’ajunsă, pentru a dovedi că adevărații culpabili sunt­ miniștrii? In acestă momentă ne sosesce Monitorul­, care ne spune că pre­fectulă de Vlașca, de­și nevinovată, ș’a dată însă demisiunea. Dup’a­­cea­ a Monitorulu publică u­ă ra­portă ală d-lui prefectă de Vlașca, prin care spune că comunele aă oferită spontaneă și prin propria loră inițiativă banii ce li s’aă luată. Noi amă publicată ordinulă suptă prefectului de Călniștea, cu no. 8975, în care se cfice: — „vă obligă se vă transportați în comunele, ce vi se însemnă mai josă, de unde veți rădica de la f­e­care comună câte lei s. c. 1.“ Asemene cetă cu no. 8700, unde se­­ zice: — „vă invită a lua de fie­care Primăriă câte lei s. c. 1. . . . . ... In urmă primarii voră fa­ce analogiă asupra administrațiloră oră, s. c. 1.“ Ună altă ordină ară suptă pre­fectului de Marginea, cu no. 7098, pe care nu samă mai publicată și care primesce pe șapte comune, cere asemene de la dânsele cea a ce aă cerută de la tote cele-l-alte. Visitatorii țintiră cu mirare ochii asupra lui Duintru, care-șî lăsase pensula, și care, ru­șinații, neliniștite, s’ascepta la uă dojănire apră. Stanița s’apropiă de ele, și, aretându-i primele scene ce colorase, 110 întrebă c’uă voce ce areta învederato uă mare bună voință : — Dumneza ai iluminata aceste imagine ? — Da, dómna, respunse Quintiu, cu ani­ma strânsă; daru spera că, de voiu ave o­­norea a obține buna-țî voință, voiu pute, cu timpul, se dobândescu mai multă dibăcia, iertă-me, venerabilă dómna, c’ama­sticatO care murmura : aceste imagine, o­­ ierta-me, în numele ne^ — Mamă, iubita mea mamă­­ norocitei mele mame. De multe timpii deja eî stau Imbrăcișațî la tăcere și plăngendu, căcî în durerea lorii erau ca lănțmi­tî unulu de altulii prin iubi­­rea lorii, căndii d'uă dată auruirii uă voce afără la ușiă care ntreba: — Unde șbde serarule Metsysv Botrăna își sterse cu grabă lacrămile, și plecă­se deschisă ușia, dar ii d’uă dală pa­tru persóne intrară în cameră. Cele dintâia erau slarița monastiriî ș’unii preoțe. In urmă venia sora Ursula ș’un altă călugăriță, gș ținea un bracie un garte mare, TELEGRAMA. Bucuresci, 20 Noembre 1869. Doctorelui Ratiu. 9 (Țarăa-Transilvania). Versămentulă ală 14, una mită franci, pentru Tofalenî, subscripțiune prin Romănilă, spediată adi. Rosetti. D-lui redactore ală faárului ROMANULU. Domnule redactare, Ațî făcutu cunoscuta prin iftarulu d-v. noulu mod de imposite ilegali, ce s’au strinsu, și din alti carora produsu s’a cumpărata pentru augusta mirésa unu daru, despre care noî ceî împușî nu scimü pen’acuma de a fostu séO nu primita. Se vede că descoperirea acestui impositu silitu a scandalisatu forte pe faimosulu mi­nistru de interne, care, superata de nedibă­­cia prefectului de Vlașca, a ordinat­ îndată încetarea sea din funcțiune. N a fostu înse totu așa de aspru și cu d. sub-prefecte ale plășei Călnista, I. Paplica, care agravase ad­ulți prefectului sec, prefă­­cându-ia nntruă ordine peremptoria și care nu admitea replică. Ela a fost­ mă aținuta la postura sec ca mai dibace și mai vred­nica d’a descoperi pe acelu­a, care a data ânteia alarma. Vejéndu-se déja nesuperata In funcțiunea lui și Incuragiata de înalta protecțiune a ministrului, aceste suprefectii a aruncata banuiala asupra mea și chiarü ma denunțata superiorului seu, ca autore alQ­­ fisei descoperiri. Ea se pute apoi lasa de­nunțarea sea și se me putá pune supta a­­culare ca falsificatorii, a merse singura din comune în comune și a sustras­ vestitele ordini, cari deja fuseseră publicate. De la comuna Novaci­ense, neputându-le sustrage fără scandalu, le-a furatu. Acesta faptu aflăndu-10 subsemnatulO și, voindu a lăsa pe suprefectu se facă scandalu peste scandalu, am ceruta audiență la d. ministru de interne, ca se­ î­nspuiu actele iubitului seö suprefectu și se-lü oprescO ast­­felü d’a comite nume pécate. Cererea mea ânse n’a fost­ primită. De aceea suntO si­­litO a veni se depuie la biuroulO d­v. co­pie regalisate după fisele acte ca, prin publicitate ce le veți da, se se edu­ce și dj suprefectu și d. ministru și publiculO. Primiți, d-le redactare, asecutarea consi­derării mele distinse. Dumitrie Paciurea­ mana Lin­andras d­ IN BUCURESCU „Monitorulu româna“ din Bucuresci a tre­buită se ne spună acea ce nici jurnalistica oposiționare maghiară, ba nici chiar­ cea ofi­ciale n­u cute satu se ne spuie. Este vorba de causa celebră a Tofalenilorü. Casula de la Tofalän a e sacerbatü in cea mai mare mesură chiarü și pre Maghiarii bine simțitori, cari mai pastreza unu senti­­mentu de justiție, celu puțin­i în afacerile de natură privată. Jurnalele oposiționali maghi­are „Hon“ „Ellenőr“ „Magyar Ujsag“ „Ma­gyar Polgar“ etc. au condamnatü cu uă voce pe baronulu Carolü Apory pentru fap­ta sea inumană, elposesionându pre o co­mună iotréga. Însuși „Pesti Napló“, diurnalulu guver­namentală maghiară In Pesta, mărturisesce, de­și cu rușine , întrunit articolu alü sea mai de curândü, că „Europa civilisată va trebui se se mire cum ți se pare ca In Un­garia se se esposesioneze comune întregi ?“ Foaia oficială maghiară „Buda­pesti Köz­löny“ a vei juri de bine a tăcea până astă­­zi, convinsă de siguri că este pocate a escala uă faptă, ce a condamnat’o opiniunea publică a Ungariei, opiniunea publică a Ma­­ghiarilor­, Romanitoru, etc., etc. Așia dată numai guvernulu din Bucuresci a trebuită se fie umilită prin D. Andrassy până acolo, ca se apere pe baronulü Aporü, pe care n’au putută se ’la apere nici chiar cei mai teribili adversari ai noștri politici, adecă frații Maghiari. Nu, frații Maghiari au condamnat­ celu puțină fapta brutală a con­­naționalului lorü Aporu. Noî ama publicată chiar­ și actele ofici­ale, relative la procesulu baronului Aporu contra Tofalenilor­, precumü sentințele tu­­turoru tribunalelor­, donațiunea din 1607 a lui Sigismund I Rakoczy, pasiunile martorilor­, conscripțiunea din 1819 și 20. — tote a­­cestea dovedesc­ că Tofăreniî n’au fost­ nici arendași nici contractualiștî, ci colonî, cu dreptul­ de rescumperare din fundulü țereî, destinată pentru despăgubirea proprieterilor­ feudali, amă publicată totu ce­ama aflată mai importantă la­­ fiarele maghiare despre procedura oribile a lui Apory, faclă cu U6" fericiții Tofăleni, s’a putută convinge dâră ori­cine, care trăiesce, cugetă și petrece cu atențiune evenimentele mai importante ale dilei, că nu noî singuri ne-am­ ridicată vo­cea pentru a reproba fapta crudă a lui A­­pory, ci că însăși ^jurnalistica maghiară, — care de alminterea in cause naționale ne este adversariă și m­imică , — ne-a venită Intrajutoriu, reprobându și ea, d’impreună — Le aî stricații! glise slarița cu mirare, esti pre modestii. Am veniții din contra pen­tru a-țî spune că nu s’a voijura imagine mai frum­ose de cătu cele ce au colorații. Ca unii fulgerii căzură aceste cuvinte a­­supra lui Quintin, încremenit«; chipul« (Ius, deja pulite, s’acoperi d’un palöresi mai mare, și tremura din tote medularele séle, ca și câinii Ilii coprinsese fără veste uă belá; d’uă dată întinse brad­ele spre mamă-sea și strigă: — O mamă, scumpă mea mamă! Fericita fem­eiă Hű Înțelese; G’aruncă spre elii Q’uă lămită In cela mai mare grad­ de lucrarea dumitale, și nu­mai Inceteza d’a vorbi de me­ritele dumitale, ș’apoi adause, c’uă voce mai dulce. Mama dumitatale nu va mai suferi de nici uă lipsă. Ai inimă! Nu-șî póte închipui cineva dulcea emoți­­une ce respăndiră pe inima lui Quintiu a­­ceste cuvinte; elü aruncă uă călare de re­­cunoscință asupra Ursulei și-i lisa c’ui vo­ce mișcată: — Me voiu ruga totu deuna pentru dum­neta, toto déuna! și mama asemenea. Când­ starița și suita eî se duseră, fe­ricita mamă veni lângă fiul­ ei, și aruncând done bucăți de aur, pe paletă, disc. — Vețiî, Quintiu, veni ce mi-a dato sta­rița pentru lucrule teu! Suntem­ avuți, co­pilulu meu, fórte avuți! Me duca acuma sa cumpere totul ce ți-a lipsita pe cându aî fost bolnava................și te vei vindeca Quintiu, iubitulu meu! tóte durerile nóstre ne trecute, din nou vomü fi fericiți! — Na țî-am fi fostu spusa c’unu fiu, care lucreza pentru mamă-sea, nu este unu lu­­cratoru ordinarie? O da, durerea ce am sim­­titu verende câtu sufereaî, nua făcutu puto­­re. Dumnezeu a condusă slaba mea mână Quintiu lucră multă timpu la casa stari­ței, déru cându opera se sfârși, se véiu un progresă mare, cea­a ce-i aduse­ră genera­­să remunerare. El a primi și alte asemene lu­crări, ce le făcu cu mulțămirea flă­căruia. In sfârșitu începu a compune elü însu­și subiectele, și, de­și la începută întâmpină mari greutăți, parveni a Învinge tóte pedi­­cele artei. In timpi de fiece luni încă fu slabă și bolnavă și nu se putu depărta de casă, dar ín acesta timpu Inveță, ș’așia de bine, id câta, cându eși pentru prima ora, pretutin­deni fu salutata ca una pitore celebra. Banii nu-î mai lipseau; se mută cu ma­mă-sea într’uă casă frumósa, și Îngriji de dansa cu acea­ a­șî amare, pânâ ce, fericită d’a vedea pe fiulu ei devenita gloria pa­triei sale, adormi tn petișoru la brațele sale cu somnula eterna.

Next