Romanulu, septembrie 1870 (Anul 14)

1870-09-27

846 septemână, tote aceste împreună fac­ ca epistolele mele, cândă perviuü în sfârșită în țeră, se fie mai cu to­­tul­ lipsite de interesulu actualită­ții. Acesta fiind a critica posițiunea unui corespondinte, nu voiű căuta a nara faptele, ci a explica căușele ce au produsă deja pe cele împli­­nite, ca astă-felă se putemu, cu mai multă sau mai puțină securanță, se cunoscemü din nainte cea-a ce ne va aduce <^iua de măne. Ș’apoi decă faptele ne intereseză în partea loră materiale, ca se­amă astă felă, cine nu scie ca celă interesă este mo­mentană, și fórte trecătorii! Omenirea întregă astă­zi se o­­cupă de întâlnirea de la Ferneres. Nu doui omeni s’aă întâlnită la Fer­neres, ci doue ideie, doue principie. Nu d. Bismark și d- Jules Favre au fostă fad­ă în iad­ă, ci regele Pru­siei și Republica francese. Mai multă încă, dreptur ă materiale și drep­­turi morale, dreptură divină și drep­tură umană, trecutulă și viitorulă, și viitorul a perveni a rupe masca trecutului și a­ lă areta omenirii în totă goliciunea lui. Intemplă-se ori­ce acumă, învingă pené în capetă regele Prusiei, mergă din triumfă în triumfă de la unu capătă până la cela-1­altu ale Franciei, și facă­­me stepănă asolută pe ori­câte de­partamente ale Franciei îi vor­ plă­­ce, că suntă mulțămită, căci nu mai póte fi îndoială că biruința cea mare și definitivă va fi, este deja a Franciei, a dreptului poporelor­, a dreptului publică europeană, a dreptului morale și eternă, contra dreptului cu totală trecătorie ală puterii materiale. Da, Francia va biruită la Ferneres și, mâne, poimâne, nu Francia nu­mai,— nu Europa numai, ci omeni­rea întregă va proclama și va serba, pentru totü­deuna, biruința eternă dobândită de Jules Favre, la Ferneres, căci omenirea întregă va striga cu densulă— îmi pare c’o aud­ă strin­­gêndu deja cu densulă — „AM UOISU ECIVOCULU“ Da, masca s’a ruptă și biruința eternă a dreptului este deja dobân­dită, restulă, mai repetă, ori­ care ară­mas fi biruințele Prusiei, este uă cestiune de amănunte, care nu mai póte avea de­câtă ună inte­resă cu totulă secundariă, căci este cu totulă efemeră. Jules Favre „înghiți lacrămile ce-lă înecaă,“ derű avu gloria și fericirea s’asigure trium­fură defini­tivă ală națiunii sale, ală omenirii, ală dreptu­lui morale asupra pute­rii materiale. Jules Favre constată că resbelulă acesta, „născută prin voința unui singură omă“ nu mai are cuvântă d’a fi, din diua cândă națiunea a respinsă pe omă, „ș’a redevenită stăpână pe ea însa­și.“ Și ce respunde d. de Bismark? Dacă peste câte­va cicle Parisulă nu va fi luată, elă va fi resturnată de către desculți, de către „popu­lare. “ Poporul­, înțeligința și voința na­­țiunilor, este ne­socotită și despre­­țuită de către ministrul­ regelui din dreptă divină. Ce faci, în elice Jules Favre, ce faci „cu voința poporelorü și cu drep­tură publică europeană?“ „Sciu pre bine, respunde d. de Bismark că poporulă nu ne vo­­iesce, sc­ă c’o se ne facă se văr­sămă sudori, „dară...................ce ’mi posa de popóre și de dreptură publică?.. trebuie se cucerimă po­porulă,“ căci acesta este calea drep­tului divină. Și d. de Bismark are dreptate. Asolutismul­ n’a înțelesă și nu va înțelege nici oă dată pe cel care­ îi e jică, cu d-na Jules Favre : „De vei ave onorea sa invingi națiunea, totu­și nu vei supune-o.“ Dreptură divină nu cere supu­nerea morale, ci strivirea materiale, despotismulă mortă în Francia și ’n Roma, elă se crede june ș’a totă putinte în Berlin. Și cumă putea ține semă d. de Bismark de voin­ța poporului francesc, cândă pentru densulă și pentru regele seă nu e­­xistă nici chiară poporulă germană? Lumea, amețită d’acesta resbelă u­­riașiă, n’a băgată de semă că tóte buletinele regelui au fostă adresate reginei Augusta și numai reginei Augusta. Poporulă germană își ver­­să sângele.... și regele dă semă nu­mai Augustei de resultatele resbe­­lului!! poporulă germană ș’a­ver­sată sângele și regele scrie Augus­tei că Dumnedeă îlă conduce, că Dumned­eă­la făcută ab­sură scă și Dumned­eu, printre nsulă, învinge pe poporul­ francese. Lumea, mulțămită patriotismului d-lui Jules Favre, începe a vede, și ’n curând ă Germania întrega va vede, ș’atunci.................atunci va suna în totă Europa ora de pe ur­mă a despotismului. Da, cumă dice d. Favre: — a mă ucisă ecivoculă „în care se ’nchidea Prusia.“ Da, cumă dice d. Favre: „Prusia scie „că poporațiunile, pe cari voiesce se „ni le rupéscá, o respingă , cu tóte „aceste ea le ie, oprindă ascuțitulă „săbiei libertății civice și demnitâ­­­ții morale.“ Și bine­cuvântată fiă regele și domnulă de Bismark, căci numai astă­felcă se putea grăbi ora mân­tuirii. Deja jumătate Germania este în­doită; lacrimile mameloră lă­udată deja jumătate din pământulu Ger­maniei și d. de Bismark începe a nu mai pute guverna Germania de­câtă împlândă temnițele cu cei mai aleși din fiii ei. Ce va fi ore în Germania în diua căudă Fran­cia, sculându-se, va distruge oă parte din armata ce nu maî com­bate acumă de cătă în favorea des­potismului dreptului divină? Și d. de Bis­mark scie c’acesta s’ar face de sicură, decă Francia ar pute resufla măcară 15 dile, o scle forte bine ș’a mărturită c’o scie, căndă a­u zisă : , Pentru acesta ar trebui ună ar­mistițiu, și nu­ să vo­ă cu nici ună preț­ă.“ D. de Bismark scie că Francia este paralisată printr’uă nemișcare de 20 de ani: scie că regimele că­zută a lăsau-o desarmată, amețită, uluită și paralisată, scie că lipsită, acumă și de arme și de­generări, îî trebuiescă celă puțină 15 cile sa se se trezescă din amețiela co­­rupțiunii ș’a destrămării și se re­­găsescă calea iei cea mare de la 92, și d’acea­a spune curată că „cu nici ună prețiă nu-i póte a­­corda acele 15 c­ile.“ Cea­ a ânsă ce nu scie d. de Bismark, cea­a ce omenii dreptului divină nu se­ă și nu potă înțelege este că, cu cătă Francia va fi mai învinsă și mai umilită, cu atătă mai sigură se va afunda în lacrimile văduvelorü și *n suferințele popore­­loră tronulă dreptului divină din Berlin. D. de Bismark crede că, luândă Franciei departamentele Rhinului de josă și de susă, că parte a Moselei, Metz, Chateau Salin și Soissons, Francia nu va mai fi în stare se-și revendice drepturile și onerea iei cu arma în mănă. Cum uită cnsé d. de Bismark cătă de mică era Brandeburgul î­nainte de a deveni regatulă Prusiei? Cum uită cătă de mare era Austria, căndă fu ln­vi­nsă de Francia și de Prusia ? Cum uită ce făcu m­ă pumnă de Eleni în resbelulă independinte ? Cum nu ințelege că Francia, cu cătă mai învinsă și mai trunchiată va fi astă­ da, cu atătă republica iei va deveni mine mai puterică? Ea va deveni mai puterică, căci dure­rea va uri pe toți Francesii supt ună singură stindarie; ea va de­veni mai puterică, căci durerea o va cace grabnică și sigură pentru libertate, și tóte poporele vor­ ur­ma cu amare și credință stindarială libertății și dreptății, rădicată și ți­nută cu religiositate în facia des­potismului, de către ginta latină întregă; și.... ce t^icü! și de ’ntregă gintea germană, care este cea mai coptă pentru libertate! „Vomă lupta, îmi duceaă ieri membrii guvernului Republicei, vom lupta acumă cu mai multă unitate și tăriă, căci Francia, popórele tóté și ânsu­șî poporulă germană sciă, cumă a­crisă Jules Favre, că lup­ta este acumă între dreptă și pu­terea materiale, vomă lupta și, de nu astă-șiî, dară mă ne vomă învin­ge de sicură, căci d’acumă va lup­ta cu noi și pentru noî justiția și libertatea.“ Și guvernul­ apărării naționale are dreptate. Deja, precumă amă mai spusă, amețela este ăncă mare, și cu durere constată că nu existe ăncă uă direcțiune jună și inteli­­ginte; cu tote aceste, jumătate re­­ală este deja vindecată, căci gu­vernulă îl­ cunosce și­ să mărtures­­ce. Nainte déja cu credință, căci nici vădată ca acumă dreptulă și libertatea n’au fostă mai sicure de adevératulu și definitivulă loră tri­umfă. Aflu în acastă­ momentă că d. Thiers a sosită in Petersburg ș’a fostă primită de imperatoreie. Aflu încă ceva mai bună, 50,000 de pusei s’aă pornită din America, peste­­ zece zile voră fi în Francia și peste 15­­ zile voră fi în facia a­­solutismului. Romănî, veghiați, căci ora sosesc el.. C. J­. Rosetti, déca nu e destinata ca intunereculü se Învingă lumina, déca nu e destinata se ne reintorcemti cu 400 ani în urm­ă. Însă nu, nu se póte, căci 16 forturi bracte resburatóre, cutremure tare și 350,000 turbate sunt­ decise la resbunare „a outrance,“ cu ori­ce preță,... d’arti trebui­ehiară ca Parisulü se se dezi­­me asupra sălbaticilor, ce folosescu Eu­ropa ! Tours, 23 Septembre 1870. Către directorele țliarului ROMANUL II. Stimate cetățiane. Mai ântâia scusu’mi ordinea astora linie precipitate. Se scriu lângă uă punte­a orașului, In mijlocula a 8,000 chassepots, 4,000 cai, 2­50 guri de fund și mitraiseuse, a 500 care ambulanțe, Ia mijloculu sunetelorü trom­­petelorü, a Marseillesei,* La Republique nous appelle, il fctut vainc­epu mourir in miijloculu a suteiorii de răniți și scăpați ce pe fie ce momentu sosescu, perduți de ostenele și privațiuni, după nenorocitele câm­puri de la Froschviller, Gravelotte și de pe blestematulü câmpi de trădare de la Sedan. Se nu uita : colea la 3­00 pași sunt­ trei batalione de Francs-tireurs — spaima cava­leriei inimice — și 6 batalione de gardă mo­bilă, omeni din cele mai bune condițiuni ale societății, cari aprape de ultimele ore căntă La Republique nous appelle . . . Se mai cântă sau mai bine se mai aude încă und cutremurătorii strigatü de resbu­­rare, ale resturilor, de Turcoși și Zuavî, de la Rhin pene la Paris, și alț acelora cari tur­bați sosescu din Africa. Di, turbați, căci nu mai e campanie acésta, tci cataclismü ; nu mai e resbelü, ci mäcele. Déru, cataclismü, căci pe unde resbelulu nu ajunge, trecu ordele barbare­ barbarei.. înțelegeți, ve rogü.... cari devastézá, ardü violézá fără celü mai mica fimță de dreptü seu umanitate. A­­­cérii voru găsi unü mor­­taentu pré sicura sub murii Parisului, afară că greșală s’a ’ndreptatu. E cestiunea că In ultimele z­ile după desastru, cu pro­clamarea Republicei se perduse ordinea. Eu de exemplu, care péné la 12 Suptembre am fostu la 1-lü de Francs-tireurs, după ce la Saissons, Gbangris, și Villers-Coterets amu remasa din 680 numai cu 142, de atunci péne alaltăieri, amu fostu transportați și re­­transportațî—aveam­ nevoiă se ne și refor­­mămă—succesivă la Paris, apoi Fort-Jory, apoi Orleans, Pithiviers și acuma aci la Tours, unde e guvernală. Despra se a mâne póte replecăm, iarăși a impedeca mașură licóce a inamicului. Din avangardă face perte și batalionulü nostru legiunea străină, unde suntu acuma. Lângă Saisson în 7, la uă șarjă (a șesea) pe care o face mü hulariloru prusian! și în care douî comandanți au picată, unulü lângă mi­ne, lovită în crucea legiunii de onore, mortii pe locu și altulu, locotenentulu colonelu la 10 pași, lovitü în ceafă, — amu avutu și eu uă mică parte, uă lovitură de sabiă la capă și ună gloată mortă ia piciorulü stânga. Nu­ nu mai e resbelü o măcelărie de carne, lacuri de sânge. Veți fi sclinda că Dr. Davila, cu doui stu­diați Români, suntu închiși la Metz, mi se pare. Trista figură a lui Libricht, amu decam­­pa­to de la Amicii Franciei, unde se im­pusese in Statulu-majora ca fostă coman­­danta, oűciaria română, casé a plecată cu parada care i se cuvinea. Cu mine este una june română, Moruzy, fiul­ lui Moruzy de la Pechea, june stu­dia­to, de 19 ami, care dă bine, bună sol­dată înaintată caporală; altul, ună bună a­­mică transilvaniană, loan Bistrițeanu l’amă perdută in 8 Septembre, lovită la capă de doue glonțe, la uă surprindere lângă Mul­house. Aici la Tours, la grădina Franciei, ama găsită ieri pe d. Vrana, secretarul­ agenției nóstre; barna Întâlnită la ambasadorulă Ita­­lei Cornițele Nigra, care e probabilă că voră pleca curândă și de aici cu guvernul­, intr una orașă din me­ ji-<ji a Franciei. In acestă batalionă de străini amă găsită Polonesî, Belgi mare parte, Italieni 140, cari In două rânduri la focă, — uă parte din ei aă venită cu mine,— aă strigată cu mine, Traiasca Republicai Trăiască Româniai A­­mericanî din Septentrionala, Insule și Meri­­dinala, Englesi, Irlandesî, Swedesî, Danimarcî, Maghiari numai vre o douî, Șerbi — fiul­ lui Caraghiorghievici principele și alții,— Spanioli, Arabi, Negri, Abisinieni, Chinezi, Egiptianî, Ruși câți­va, in fine mai tote limbele glo­bului se audă­­­ flă­care cu strigătele lui de arme. Cugetați acuma cu cine e lumea, chiar­ cea necivilisată. Intre alții și despre ună Română.... aă vorbită fiarele de la Marsilia, și cele din Pars de la 8 — 9 Septembre. („Figaro, l’Union, Petit Journală“) aproposite de ună majoră prusiană și optă hulanî aduși prisoniarî­i). Eră, la acestă momentă aă sosită iarăși 16—18 oficiărî răniți și u­ă transportă de 500 Turcași. Câtă ași voi se’î puteți zări ună momeală: ce figuri, ce ochi, ce brațe Aproposito, sciți, cum amu plecată din Bucurescî? Amu Vândutu „ornicului datu si tir. In 1868 de principele Carol de Ho­­henzolern.“ Cine amti fi­ crezută că ele o sa ’mi faciliteze practica tirului In carne pru­siana? Bietulö­ornicii era datu Regelui tiru­lui, pentru ca vă­ dati se’î faciliteze a striga In fața Prusianului; Mórte barbariloru ! Treiesca Republica Francese! In curându, déca. . . déca. . . . Salutare și frăție, Căpitanii Titus Dunca, Voluntară ală Republicei francese. P. S. 6 ore séra­ E că afișată decretulă de rădicare in mase a poporului francesă. In urma proposițiuniloră neomenesc și lnjositore ale regelui Prusiei. Masele turbă pentru a avea resbunare; mâne nu va mai fi nimeni care se iu porte să aimă gata de resbunare. Strada geme de murmure de indignație ; dinții scrișnescă: Vai de Prusianiî ce aă intrată In Franța ! Femeele alergau cu sutele la ambulanțe unde lucră de diminață péné séra , sunt din tote condițiunile societății, și apoi acestă orașiă e legitimistă. La tote unghiurile stradeleră cutii pentru ofrande naționale; pentru răniți milione; pentru cei în lipsă din causa res­­balului sute de mii. Soldații mănâncă în stradă, cântă și boți, și mergă de astă dată pre sicură pe calea resburării și a gonirii barbarilor­ încăl­cători. T. D. Peste o jumătate oră sună apelulü, tre­buie se trecu strada Royale, care geme de două m­ile de omeni armați, ca­re merge la batalionu. De aceea­a trebuie se mă întrerupă aci, altü-felu, nesclindu unde se finescu, mai ar trebui sute de foi. A vé scrie e­uă con­solare pentru mine, fiindu că nu se ia ni­­micü din țară de cându­ama plecată. 1) E frumosă modestia, d’a nu spune numele acelui Românui, ense noi nu ne credem ținuți a face că acela Românii era însuși amicul­­ nostru căpitani Titus Dunca. (Nota Redacțiunii.) RUSIA Saint-Petersburg­, 28 Septembre. Generalele Ignatiev, ambasadorele Rusiei pe lângă Pórta, a sosit ș­ aici de la Cons­­tantinopole, la 24 curinte, și nesce confe­rințe au avută locă imediată între dânsule și miniștrii, îmi e peste putință —­­zice corespondin­­tele­­ siariului Corespondința Slavă de la 1 Octombre — ca se va potă comunica ceva positivă, intru că să privesce subiectele des­pre care s’am tratată în aceste conferințe. Totă ce ve potă spune este că a fost o vorbă despre revizuirea tratatului de la Paris din 1856. * * * D. Thiers deja s’a re^utit cu principele Corceakov, ministrul­ afacerilor­ esterne, și cu Tzarulă Alesandru. Acesta ultimă conferință a causată să viiă ’ngrijire in cercurile guvernamentale prosofile. * * * Intru că să privesce ’narmarea Rusiei, pu­­temă comunica urmatorele : La 20 Septembre, on mare fabrică de cartușe pentru pusei de sistemă Krnka s’a deschisă la Petersburg. Acestă stabilimentă dă 200.0O0 cartușe pe <ji. Flota rusă va fi 'n curânda Întărită de alte nave cuirasate americane, cedate Rusiei, acumă trei ani, de America în schimbă pen­tru posesiunele ruse. *­­ * * Cabinetul­ de la Saint-Petersburg pare că nu aprobă atitudinea ce are Prusia către noula guvernămentă francese. Curtea Ru­siei are multă aplecare de a accepta acestă guvernămentă ca seriosă. Ea se póte Îm­păca și chiară cu presința d-lui Henri Ro­chefort Intre membrii lui, de căndă s’a re­­<juta la fapte vechiulă primă redactare ală­­ ziarului Marsiliesa. Noutatea despre misiunea d-lui Thiers a mai întărită acesta disposițiune favorabile. Acestă celebru bărbată de stătu se bucură aici, în sferele înalte, două pre mare con­­siderațiune, și alegerea lui de către guver­­nământal­ apărării naționale spre a intra în relațiune cu cabinetulă rusă, nu pate fi de cătă pre plăcută capului acestui cabinet­, care admiră multă talentulă d-lui Thiers. Cabinetul­ d’aici déri este destulă de

Next