Romanulu, iulie 1871 (Anul 15)

1871-07-15

-598 și de lumin­ele anatomiei patologice. Apoi în tratamentul­ luiü ce se observă? Că polifarmaciă ridiculă și decâ i-am­ mai întreba cine­va pentru ce administrezi cu­tare sau­ cutare medicamentă, rugândui se explice acțiunea lui fisiologică, habaril n’au: nici că sc­ă ce ’nsemneză cuvân­­tulu de fisiologie. Apoi unde punem: Chimia, Phisica, Botanica, Chirurgia, Far­macologia, și tote alte șciințe, despre cari! necî c’au aut­itu, net­ c’au vedutu? Conclusiunea logică este, d-le redactare, că administrațiunea țerei nóstre lasă pre multă de dorita în acestă privință: ea pe d’uă parte tolerezu pe nesce asemene șarlatan! se omore animalele ómenilor­, éra pe d’alta, cea­a ce este și mai în­grozitorii, le încredințezi funcțiuni de cari el nu suntu demni. Ferice de sortea cetățianilor, care aui ajunsă se mănânce carne din vitele in­­­­spectate de asemene învățați veterinar!!!! Termină aci aceste linie, crescându-le suficiente pentru a pute convinge pe toți Românii despre esistența șarlatanismului, pentru a pune pe viitorü pe toți proprie­tarii de vite în posițiune d’a și le feri de el ca d’uă cangrenă. Bine-voiți, ve­rogn, d-le redactore, a primi prin anticipare mulțămirele mele sale colegilor fi mei pentru interesul­ ce mani­festați șciințel, precum­ și asemene des­pre stima și considerațiunea ce vă con­­serva. Medica veterinară. I. Georgescu DESCOPERIRI RELATIVE LA DOCTORUL­ STROUSBERG ȘI Întreprinderea sea d’a construi drumu­rile de ferii in Romănia. DE FRIEDERIE DE LA RHIMU. (Tradusă după originalulü germana de „Cauilu“). (Urmare 1). Conformă concesiunii, Strousberg avea se construiască o­ linie Bucuresci-Piteșci- Slatina-Craio­va-Tur,,­u-Se­verin­d. Intre Pitesci-Slatina-Craiova terenului este forte dificile: a face uă liniă pe aci costă multa timpă și multe parale. Strousberg deci desconsideră cu totulă linia acesta și schimbă d­e popria sea inițiativă concesiunea, construindă uă liniă cu vre 8 mile mai jos, spre Dunăre pe locă șesă de la Pitesci-Caracalu-Craiova, l) A vtdé numerulü de la 9 —14 Iuüü. KOMANULU 15 IU LIU 1871 mână se pună secestru asupra lui Strous­berg și se i-a drumurile ele feră în propria sea regiă. (Sfîrșită.) a­­mvrtit SfâtV&'Xîti gama»*» ! ( CU­uă aripă la Caracale, penă la Slatina. Refusam­ cu acestă variantă, pentru r î­ală forte escelente, trimise­ră armată în­­­tregă de mesurători în România, ca se c I studieze și se traseze încă alte trei linii. Ș­i­ numai cele concesionate nu, și — moti­­­­­­vate cu cele mai frumóse memorii se as­­i­ș ternă spre alegere.­­ Cu totă stăruința sea estremă și cu rn tate încercările și cotiturile sale, nu ’i succese acastă lovitură principale, unde era vorba de vr’uă 8 până la 10 mi­­­­lióne, fiindc­cä Cemera pretinse simplu ie­­­și categorică construirea linii concesionate. Sutele de mii de franci ce­ a consumată trasarea diferitelo­­r­ linie aă fostă dérü l ’ iarăși bani aruncați pe ferastră! Iu locă d’a pune pentru ambele linie de la Bucurescî șine deosebite, elă făcu ună singură oală cu două rânduri de șine până la Chitila și, cu tóte că prin­­ M acestă procedere arbitrară economia 1 £ milionă, avu totuși naivitatea d’a pretinde -se de la guvernă plătirea șinei a doua. Dému nici acestă plană nu ’i reuși. In urma acestoru esperiințe, sărmanulă ’ie­ doctorii ajunse la convingere că cu prostii ieri de Valachi nu se póte face nimicit în mo­dulă acesta și îngrijirea i-se concentră , a de aci nainte a găsi câtă mai curândă ’are linia începută de la Bucuresci-Galațî-Ro­­mi- mană pentru a o preda guvernului, de les-­óre­ce atunci avea a plăti cu poaală gu­­­on- vernală și nici de cumă concesionarulul dr. Strousberg. Este greă a învăța pe ursă se cântă cu viara! Totă asta de greă, ba pot< ăncă și mai greă este, a pretinde de 1­­ómeni aceia­ ace trecă peste puterile lor. Asta­lda cu tóte ordinile categorice de a i termina linia amintită până la 1 ianua­­rie 1870, arh­itecții nu putură împlin­iț­ dorința șefului loru. Wédendy Strousberg că lucrurile nu mergă după plăcerea lui, pe la începu­tul tulu lui Noembre 1870 trămise­ră per­sonă de încredere în calitate de pleni­potențială generale în România în per­ivea­sóna unul domnă Theodoră Rauschning »sei- pentru a îngriji acolo de interesele con­sorțiului, a da ordine și a accelera la uu lu­crările. aci Acastă domnă plenipotențiară general Theodora Rauschning, care fu înzestrat țiulă cu plenipotințele cele mai estinse, est sea­m­ă zidară care, ca sup-întreprinzător liniă l­a construirile de mai ’nainte ale li­r pe Strousberg, ajunsese a se îmbogăți, ora. La prima vedere, recunosce cine-o în elă pe pervenitulă ajunsă bogată, e tóte slăbiciunile și greșielele lui! Acestă bărbată se presintă cu uă­mă­­șiță adeverată spaniolă. In strada Luterană i­ se găti uă lo­­uință splendidă, își procură echipa giă i personală de serviniă și mai ’nainte de­­ te­mă bucătăresă renumită. Domnulă­lauschning nu avea plată fisă, putea onsé e se folosască ă discretion din casa ondului. Sumele chieltuite astă­fel, în­­r’una fume forte mare suntü enorme, démi mai enorme suntü énse sumele ce le încheltui pentru a câștiga uă decorațiune. F­r ,­oe că domnii miniștrii esploatară cătă se pate mai multă acesta slăbiciune a plenipotențiarului­ generale în favorea loră, carele, în locă se apere interesele comitentului sef, se învoi in numele lui Strousberg la nisce lucruri pe cari nu le prevedea concesiunea. După ce în fine d. Rauschning își vedi realisată dorința sea cea mai fierbinte de a fi decorată de Padli și adusă tuturori credincioșilor­, bucuria lui fu așia e mare, în­câtă lăsă se’i vină soția ca se’I admire. 2 Purtarea lui Rauschning puse énse p­lata Strousberg pe gânduri și în micie­culă festivitățiloru, trimise plenipotența­rului sau următorea telegramă laconic și nici de cumă delicată: „In trei dile voiu sosi acolo. N voiu se te mai vedii. Fă de te du ! Dr. Strousberg.“ Asemenea unui căne de vânată bi­ciuită, acestă milionară și cavalerii pros­­petü primi cu resemnațiune lovitura de piciură a domnului și măiestrului seă și, după ce se căptuși bine cu spese de că­­lâtoriă din casa fondului, porni la Stam­­bulă, pentru a onora cu presința sea re­ședința Sultanului. De acolo cálători prin Grecia, Italia și Viena la Berlin, unde se așadă cu lo­­­­cuința în cuartirul­l celă mai nobilă. In Augustă 1871, conformă concesiu­­­­nii, tre­buia se fiă gata linia Bucurescî­■ Pitesci-Braila-Galați-Tecuci-Romană. Intrevenirea resbelului franceso-pru­­­­siană împedică lucrările astă­feră, în­cătr­e drumul ă nu se putu găti! Ideia lui Strousberg era acuma un d’a găti drumulă, și a ’să pune într’uJ­­ stare d’a pute fi umblată, pentru ca ast­­­­felu primindu’la guvernulă, se platesct 3 elă cuponală pe 1 ianuarie 1871.­­ 1 Autorulu broșturel descriindă apoi con­flictulă ce se născă între guvernă și dr­a Strousberg, ajunge la conclusiunea­ că nu a esistă altă mijlocă d’a scăpa de calami­tatea acesta, de cătă ca guvernulă ro Nefrustra panem romanicum MANDUCAREM. Cetăținului redactore alü tliaruluĭ JtOMANULU Cetățene redactore, Amicii d-vóstrávĕdü c’uă impresiune ne­plăcută că înserați în stimata d-v. foță ar­­ticlele pseudonimului „Frederic de la Riciu.* Ințelegă forte multă se daui looă­­ a­cestei publicațiuni, în buna credință ce caracterisă să diaristică independinte, li­beră și patriotică, fără a presupune că ide­iele ce emană în „Descoperirile asupra „doctorelui Baruch Hirsch Strousberg nred­e Strousberg,“ eșită dintr’ună su­­fletă atâta de negru câtă și cernela care le-a scrisă. In adevĕrü faceți pre multă onore unui nume, care, inserată cu infamiă, rătăcesce în umbră pe pământulă nasterii lui, déjü găsesce uă strălucită ospitalitate într’una drarră românescă, unul diarră care este Nestorulă publicității liberale! Ascultați adevĕrulü . Autorele „descopeririloră“ este Frede­ric Brunck, fostă luptă-locotenente în ar­mata prusiană, copilă crescută cu chiăl­­tuiala comunei Berlin, în 1851 condam­nată la 10 ani pentru falsificare, grațiată în Octombre 1859 și liberată de la Spandau. Puțină nainte de resbeíulü între Aus­tria și Prusia, ministrul­ de Ruon, nu­mise pe colonelul­ Falkenheim capă­­tă oservațiuni secrete pentru Austria. (Unu­rmă onestă numesce acesta spionagiă). Falkenheim, avându a comunica cu gu­vernul­ italiană, se duse la Veneția, în­­credințândă lui Brunck „oservațiunea de la Pressbourg și de la Comori. Se ch­­­ema în trecâtu că același Falkenheim a devenită mai tânjit­ ună ’naltă persona­­giă într’uă ore­care casă de pe Podul­ Mogoș­iei. Resbelălă Austro-prusiană sfirșindu-se, Frederik Brunck fu ’ntrebuințată de pro­­tectorele seă Falkenheim în menționata casă din Podu Mogoș­iei tată în sensulă „oservațiuniloră“ în care escelază Pru­­sieniî. Brunck redacta n același timpă fai­­mosa faiă „Bucarester Fremdenblatt,“ stjiară susținută de consulele Zulouff. Se pate vede în No. 1—36, anul­ 1869, articoii intitulați „Die heutigen politischen Zustände Rumäniens“ plini de calomnii nerușinate asupra Rom­âniei, adică asu­pra aceleiași țări, cu e nutria cu gene­­rositate pe autore(l). Frederick de la Rin, adică Brunck, pro­­tegiată cu putere, fu alipită — ne­având o altă profesiune — ca interpretă la studiile de cale ferată ’ntre Pitești-Slatina luptă ordinile inginerului Tacke și Mebus, sin­gurii și unicii omeni capabili și conscien­­țioși pe care Strousberg i-a trimisă aci­ Etă pe Brunck sdrobită. Numai, fiindă­că omul­ nostru nu era cătă lumea ună ,omă teh­nica, neavându nici uă ideia de cea­a ce este ră­șină, după ce comise uă delapidare de 735 franci, fu desti­tuită de inginerul­ Mebius in Iunu­t 1869. Domnulü Wächter, pen’atunci negus­­toră de tutunul în Brandenburger Thor, No. 25. In Berlin, veni­se se stabilescá ’n Bucurescî ca plenipotinte și șefă ingi­­nere-constructore. Brunck se duse­se’să ’ntîlnescă, fu reintegrată și trimisă pen­tru secțiunea Titu-Găiescî. La finele lunei Septembre 1869 des­­coperindă oă fraudă de 267 franci, co­misă de Brunck, avui datoria d’a destitui pe menționatulă picheră prin depeștă mo­tivată și espediată de cetățeniilă Pandele Petrescu, șefă la oficiulu din Găiescu, No. 93, din 29 Septembre, 1869. Tóte plângerile șefiloru — de multă de­misionați — în contra lui Brunck n’am a­­vută nici ună efectă, căci individulă cu pricina fu protegiată d’uă ore­care casă de pe podul­ Mogoșcel No. < pi,Du­bele date de Mebus, Tacke și Bothe ’n con­tra autorelui de pamflete ’n contra Româ­­nitoră și a României afirmată din contra creditulă lui Brunck naintea­ lui Wächter, care devenise ne­despărțitu’I tovarâșiă în afacerea pomenită de „ Informațiunile bucurescene“ No. 27, din 22 Decembre, 1869, în colóna a doua, reudu ală 4-lea de sosü, ast­­felă concepute: „Sâmbătă, la 5 ore sara, d-na G­­uă frumosă Poloneză, armată cu ună revolveră, a intrată în biuioulă căilor­ ferate, Podu Mogoș­ei, No. 77, întrebândă cu voce mare: — unde e hoțulu acela, care mi-a furată averea mea? „L’acestă dictum, pe amploiații pre­­tind­ i-am prinsă friguri violente, casé s’a aflată uuulă mai curagiosă, care a dată fuga după poliție. In acestă timpu furiósa reclamantă a intrată în camera șefului Wächter tocmai cândă elă voia se fugă prin ușia opusă. Domna a dată focă cu revolverulu, énsé nefiindă membră la So­il Măauscriptele originale suntu la mine și la­ dis­­posițiunea redacțiunei. FOIȚA „ROMĂNULUI“ AMORULU LA EȘAFODU DE M. G. SAFIR 1) . Cine măsură înălțimele amorului ? Cine află fundulu adâncimiloră lui ? Cine cal­culeza a totu-puternicia sea ? Cine ghi­cesce magica’i puterea ? Cine presimte căile sale? Cine esamineza trăsurile fecei sale ? Cine pote defini proprietatea sea ? Cine explică secretul­ sea ? Este blândă ca uă columbă domestică și sălbatică ca leală din Numidia, simplu ca tatălui-nostru și confusă ca pérul­ disperării, liniștită ca virginitara și zgomotosă ca marea în­furiată, timidă ca prima mărturisire și cutezătorii ca în celă mai ’naltă peliculă; frugale ca castitatea și nesățiosii ca di­­lectarea ochiloră , renăscută ca rîulă ce nu seca nici uă­dată și doritorii ca cu­getarea investigătorului; sim­eză ca căile omnipotinței și plină de secrete ca ur­mele celui rău. Se iubină. In severulă întunerică ală pădurii se ’ntâlniră pentru prima oră. Privirea iei căta în ochii lui și presiuți, viitorul­, fericirea și lamentarea, viața și mortea amândurora erau unite. 1). Traducțiune de d. Mc. Juiculescu. Am vedut-o la teatru la P***. Era amorosă ca viorela de vale, recoritare ca buza aurorei, plăcută ca surîsulă co­pilării și intusiastă ea gândirea sa­ră vieță eernă. Numele ’I era Roseta. Să mică pădurice despărția loculă unde ședea de orașulă P*** și adesea mergea in elă prin umbrele seriose în tăcere și meditândă. Aci din întâmplare învăță a ’să cu­­nosce, nu li se mai presintă cise vr’uă ocasiune care se ’i adune p’amândoî. Fiu era ună omă frumosă, de aprópe vel-deci și ciuci de ani; ’nalta-i statură bărbătescă, ornată cu douî ochi negri c­ânteiători și m­ă­nașă nobile de formă acilină. Uă jachetă verde-întunecosă de vânătore sta strînsă pe membrele-i bine­­formate, și uă pălăriă rotundă acoperia plinătatea negreloră și deseloră lui bucle. Nici unulă din eî nu scriă cumă se întâmplase ca se se iubescá, cândă deve­­niră intimi și se declară. Ea ’să iubia cu frăgedime și supunere liniștită ; elă cu impetuositatea și ardere. Adesea ea se spăimânta de ’mbrățișă­­rile lui ’nfocate și contempla fără cura­­giă înflăcărată’­ privire­a ochiloră. Elă tresăria adesea durerosă în mij­­locul ă­celoru mai dulci sărutări și se uita sălbatecă în och­iu-i piesă. Era ceva fantomică și în amorul a­loru, și cu tote astea polii respingători se uniră ieroși cu putere. Adesea er­ o privia cu căutături ar­­dânde și apoi îndată o îmbrățișa cu pu­tere, ca cumă ar fi voită cine­va se ’i-o răpescă cu sila ; și forte adesea după că îmbrățișare fragedă se desfăceaă u­­nul­ de altul, ca înstrăinățiî, ca pentru uă despărțire eternă : privindi în pământă luptându-se cu sine ânșișî, uă hotărîre lucra în inimile amândurora. Astă-felă remâneaă minute întregi, se priviaă ie­­răși, ierăși sburnă unulă în bracele al­tuia și păreaă că prin sărutări line și ’n­flăcărate, voiescă a se linisci. Nu se ’ntrebau unulă p’altulă de ni­­mică altă, de câtă de nume : ea se nu­­mia Roseta, eră Fridrich. Afară de acesta depărtată cu îngrijire ori­ce esplicațiune despre posițiunea și starea lor­. Se părea că voiescă a de­părta unulă de altulă ori­ ce esplicațiune, numai și numai ca se nu fiă constrînșî a o face. Astă­ felă dură acestă amoră tăcută ș curioșit, dérü cu atâtă mai amarnică, a­­prupe um­­ană. Presința amendororii îna­­moraților a deveni din ce în ce mai in­timă, mai cutezătore și mai neliniștită. Ședeaă de multe ori unulă lingă al­tulă ore întregi, desolați, privindu-se, îm­­brăgișindu-se, strîngându-se la peptă și despărțindu-se, apoi tăcândă. Ună aeră greă, misteriosă părea că a­­pela aspru orizontele acestui amoră. In fine Roseta se determină a între­rupe tăcerea, și cu acesta hotărîre merse spre a­­ lă întâmpina. Ensé elă nu veni în acea di, nu veni a doua di, nu veni septemana întregu, nu mai veni de locu! Ea pleca ’n tóte dilele cu nici spe­ranțe și se înturna inconsolabile iei ășî ’napoi. Uă profundă întristare o coprinse: nici ună semnă nu venia de la elă, nici ună semnă ală amorului. In fine se resemnă și făcu dintr’uă per­petuă durere singurulă și celă mai iubită soștă ală­­ jih-loră sele. Roseta avea parte de cele mai dure­­rose sacrificie ale unei crude condamnări. Frumosă, jună, amabile blândă, dotată c’uă inimă delicată și cu ună cugetă sin­ceră, ea fu respinsă de camaradele sale, esclusă din tote societățile, și neglesă de omeni, căci tatală ieî era gâde în P***. Roseta se afla singură în viață ; muma’l murise. Trebuia s ascundă in anima­î tóte sim­­limintele de comunicațiune, de amiciție ale intimelor, ieî schimbări de idei și de vorbe. In cotro voia se plece era res­pinsă; în locu de primire găsi răcită, în locu de amicițiă calomniă, în locu de­­ amore dispreță! Nu era dorn de mirare, ca ea se se lipséscu cu atâta ardere și atâtă de ne­despărțită de acestă omnă, care pentru prima ora ’i vorbia de amore cu amore, se se lipséscu cu fidelitate și frăgezime. De aceea­a și durerea iea era nemâsurată cândă și acesta inimă i se răpi. Trecură câte­ va luni și nici uă urmă nu’i se mai vedu, nici nu se mai audi despre densulă și uă costisitóre întristare amarnică ’î împlu peptulu. In P*:­* locuitorii erau puși într’uă miș­care estraordinară. Ună spectaculă de multă neredutü era în fine se se petreca iarăși, și acesta a­­trăsese pe mulți din străinii de prin pre­­giuiru la P***. Capitanulu de bandiți Z... era se fiă resecutatu la morte cu strenguri. Scăpase de multă din mânele justiții. Multe cu­­riosități se istorisiră despre dânsulă și despre amestecătura de crudime și de generositate ce se observase ’n vidra s.a. Era de multă timpă subiectulă de care se vorbia ’n locurile publice și mii de anectode adevăr­ate și descoperite despre­­ faptele sale se respândiau din gură ’n gură. In fine providința resbunătore­a să întâmpină și fu prinsă. După o­ dăinuire îndelungă și compli­cată a justiții fu osândită a fi transpor­tată din vieță la morte prin strângă,

Next