Romanulu, septembrie 1871 (Anul 15)

1871-09-11

782 în cestiunea drumului de íeru­strousber­­gianü, că România, ca unii state semi­­suveranii și vasale Turciei, n’are drep­­tul­ d’a sta în relațiuni diplomatice cu cele­l­alte state europene. Austro-Ungaria primi din partea prin­cipelui Bismark asecutarea că, în casala eventuale ală unui resbele cu Rusia, gu­­vernulu Pruso-Germaniei va oserva uă neutralitate bine-voitore. Acesta și nimicit mai multă, pate oferi noua alianț­ă im­periului austro-ungară, amenințată de co­­losală nordică, care prin pena generalu­­lui Faderell o spuse curată și limpede: cestiunea Orivntelui este una vasti, în care nu poți băga mâna, mal ’nainte d’a fi sfărîmatu acoper­imêntulu seif, care este Austro-Ungaria. Uă aliand­ă bine-voitóre: etă trasa fermecătore ce seduse pe cornițele de Beu8t și pe d. de Andrassy d’a se a­­runca în brațele Pruso-Germaniei. Intr’a­­devĕri, se pate are oă promisiune mai vagă și mai discreditată de­câtă acea­a pe care i’o dă principele de Bismark în predicia unui re­belă orivitale imperiului austro-ungară ? Pentru noi acea promisiune este iden­tică cu proverbulă latină : Duobus liti­­gantibus tertius gandet, în care se con­­centră totă ironia și mușcătorulă sarcasmă ce caracteriseză politica principelui de Bismark, fa­ță cu Austro-Ungaria. Acea promisiune elastică și ecivocă este prețura pentru care cancelarială austriacă și cornitele de Andrassy azardeză exis­­tența monarh­iei­și trădeză interesele lor și ale națiunilora din care se compune! Daca acele două elemente, cari pretindă a conduce destinele imperiului austro-un­gară, Nespțil și Ungurii, portă să politică astă­felă de perniciosă, a cărei conse­cință finale tinde la distrugerea și ruina totale a monarh­iei, ce voră face cele­l­alte eleminte negermane și nemaghiare ? Pute­­voră ore fi mai dinastice și mai reale de câtă en și­ și aceia cari se numescă dinas­tici și conservatori? Ce dreptă și ce titluri le mai române Nemțiloră și Unguriloră d’a pretinde de la Slavi și Români ca ei se ’și sacrifice și duci vieța și sângele pentru esistența imperiului și a dinastiei, alți căreia testa­­mentă ’să supt­ scriseră la Salzbug și la Gastein ? Cari surită trădătorii și vend­etorii ? Cel ce se luptă pentru consolidarea imperiu­­lui în întrulă seu, pe baia federalistică ,én cel ce se îngagieză a ’naugura­tă politică aventurosă pentru munți de aură pe cari îi promite marele alchimistü Bis­­mark că ’I voră descoperi ’n oriintele Europei ? Etă ’ntrebările pe care ni le dicteză situațiunea creată de alianța din Salz­burg ș’alți căroră respunsă ’să ascep lămă și ’să pretindemă de la puteri cil­e Jiles din Austro-Ungaria! Afară de acestea, se afirmă ca Austria s’a ’nțelesă cu Prusia pentru a face pași solidari în contra socialismului și ală ultramontanismului despre care se zice că face causă comună cu comuniștii In­ternaționalei. Camilia. jsia numita de mână-mortă, fără autori- s­­sațiunea iei, și că ambasadorele de pe lî­ângă Sântură-Scaună ar pute, la ’ntem- sc­olare, se se puie ’n relațiunî oficiale cu in autoritățile italiane subalterne, impietândă ’r *stu­felă asupra colegului seu ministrulu­i­ francese acreditata pe lângă regele Italiei, c fncendu acelea­și funcțiuni de guvernatore pe sema Vaticanului. Pretensiune d’a e­­n­sercita uă autoritate asupra legislațiunil­­ și administrațiunii italiane, confusiune de f acțiune între cei doui ambasadori, etă ce­­ resultă din actulu d-lul d’Harcourt.“ In s Roma spiritele sunt și forte mișcate de a­­l­titudinea luată de ambasadorele francese. A i că telegramă, datată din Roma la 10­­ curinte, spune că diabiulă Opinione asi­­gură că ’mpăratura și imperatosa Brasi­­liei, precumă și regina Olandei, vor ă - veni la Roma, în tomna acesta, după ce­­ voră visita Italia-de-susă. i ^­­ ROMANULU 11 SEPTEMBRE 1871 ( D. Urechiă e autorisată d’a se pune în înțelegere cu d. Asach­i fiulă. 3. Totu d. Urechiă pe lângă adresa­rea din acestă di doneză bibliotecei so­cietății pentru secțiunea istorică cinci ta­bele arh­eologice (vezi alăturarea). Se primescă cu mulțumire. 4. D. Odobescu arăta starea ’napoiată a numismaticei române despre care d’abia a scrisă pen’acumă vre douî trei străini și nici ună română; a aflată însă că se ocupă cu acesta d. Sturza de la Miclău­­șani. D. Papiu spune că încă în anulă tre­cută d. Sturza i-a arătată nu numai in­teresanta sea colecțiune de monete ro­mâne, dore âncă și studiulă ce a ’ncepută a face asupra numismaticei române, și este de dorită ca d. Sturza câtă mai cu­­rându­se esă la lumină cu acestă lucrare. Purtarea ambasadorelor francese la Roma a desceptat u uă mare nemulțămire. Ecă ca solu pe care’lă semnaleză și La Gironde. Municipalitatea romană viendü se vi­­siteze doue monastiri cari interesau pe Francia, ambasadorele republicei, d. dTIar­­court, creiau de datoria sea d’a pune la pofta de intrare a acestoră monastiri pe cancllarială scă și, prin gura acestui funcționară, făcu cunoscută represintan­­țiloră municipiului, în numele Franciei, ordinea­ d’a nu merge mai departe și d’a se retrage. „De bună semn, dice le Temps, e’acestă actă e gravă. Prin asemenea mesurî s’ar păre că Francia intervine ’n afacerile de administrațiune ale Italiei, că Italia nu se póte atinge de nici unu lucru „Uă filosofiă este pentru umanitate cea­a ce este una neuri­ pentru pământii. Neu­­rulă planetă în sferile superiore; nu se scie ce purtă în elfi de vată după ce s’a spartă . Salutariu oră funestă, după cumă din sînulu lui lasă se cadă pe ogore una ploiă fecundantă ori grindină și furtuni.“ Aceste vorbe ce d. de Schelling, dicea acumă­­ Isee ani către d. Eugeniu Rendu, ne făcură multă se cugetămă, în aceste ultime timpuri, la pretensiunea a cătoru­­va bărbați, cea mai corectă vorbindă, a unui bărbată aflătură în Iași, și care a­­rată tendința d’a imprime uă nouă direc­țiune culturei naționale, amestecându una certe filosofiă în afacerile timpului, și a­­runcândă anatema asupra tuturoră­celoră cari pene at­î cercară a resturna­tă brazdă în ogorulă înțelenită ală României. Cugetarămfi la vorbele lui Sch­elling și ne-am­u­iritsu în sufletulă nostru, cetindă și ascultândă pe d. T. L. Maiorescu, din Iași, că trebuie se aibă acestă bărbată ori uă mare presumțiune sau multă ușu­rință de consciință, ca se ie, de gaiete de coeur respunderea lucrurilor­ umane, cândă nimica nu ’lă obligă la acesta. In tóte direcțiunile în care este obli­gată, ca omă seriosă, a te amesteca în afacerile timpului te­, întâlnesc! pe d. T­­L. Maiorescu, carele, cu apostrofe mai multă sau mai puțină gentile, ed­. strigă, nu pe acolo !... Și la asemene strigare, o mulă nervosă apucă de mână pe d. Maiorescu și ’lă­u dă în lături, eră o mulă deprinsă a-șî es­­p­ica lucrurile și faptele, se opresce și­­ țintinduși privirea în jurul­ seu, se în­­’­trebă decă adeverit a rătăcită calea cea­­ bună și decă d. Maiorescu este pe acea? Noi nu suntemă din cei nervoși, cari apucă pe celă ce le bazeză calea i de­uă mână și mi’să sberă în lă­­­­turî, suntemă din contra din cel cari I la anatemele filosofiei Iașiane, din anii de­­ pe urmă, ne­amă întrebată cu ansietate : ■ are în adevĕrü ce..ti 50 de ani de labore, din 8eclulă ce percurgem, — are acești ani pe cari noi ne-amă deprinsăța-i bine­cuvânta ca pe anii în care avu locă re­­desceptarea naționale ; are acești 50 ani i se fie ei în adevĕrü, pe atâția ani de râ­­i­tăcire, și cea a ce e mai durerosă, — • pe atâția ani în cari în ogorulă românescu, ■ carele nelucrată da baremă flori câmpere,­­ — se nu se fie semănată, de câtă ne­■ gară și pălămidă?­­ Ne­amu întrebată, ajungândă la audulu­i nostru hohotele ce ne-aducea din Iași, e­ i b­oală intrigantă, dacă este hohotulă idi­­­­otului, ală desfrânărei de inteligința, ori , ală omului sinceră convinsă că suntă celă » puțină etupidî cel cari credă ași servi , țara și națiunea, continuândă a umbla în i calea în care au intrată Tudor la 1821,­­ 1 chlămândă la viață Românimea? Da, de sicură, noi n’amu fi sciută rîde 1 dacă am fi fi avută triste ocasiuni d’a con­­­stata rătăcirea acelora din bărbații noștril,­ cari sinceră credă a lucra pentru țara­ loră, dară ce ? Este cestiune de tempe­­ramentă! Nu vomă face filosofiei care se ’ntinde ca norulă lui Sch­elling pe ce­­riulă Iașianu, nici uă scădere din ace­­a că provocă rîsulă chiară și ală autorului ei. Se î ntința ca norulă învățatului ger­mană, filosofiă hohotindă a d-lui Maio­­rescu, pe orizontele Iașiloru. Acolo în o­­rașial, unde elementulă română începu lupta contra Fanarioțiloru, unde Veleli avu ósese spulberate în aeră de poporulă revoltată contra apăsărea streinului, acolo unde Beldiman anetemiză eteria, carea în­­sângeră pământură românescă, acolo unde mai de curândă, Bărnuiță reaidicase altare naționali, ună bărbată, căruia noi nu ne­­gămă frumuse cunoscință și ună nume făcută scumpă Românilor, prin trei­ zeci de ani de la bore a părintelui s­ă,— acolo, dhcemă, acestă bărbată are pretensiunea a proba Romăniei că pe altă cale de­câtă cea în care umblă de 50 de ani, pate se alungă destinele séle. Nimică mai legitimă. Pururea am respectată credințele oneste­i ale flă­carul, chiară când­ acelea erau­­ în oposițiune ne’mpăcată cu ale nóstre; 3 ba pururea căutarâmă a face și mai bine, * față cu credințe opuse la ale nóstre, totu­­ i de-una ne­ amă făcută că datoria de con­s­eciință a cerceta principiile și credin­­țile ce ni se opuneau și d’a primi din ele a pre cele ce ni se demonstraă mai bine,­­ mai întemeiate de­cât ă ale nóstre. Nu e o versatilitate politică, a și îndrepta erorile de credință, ci e, crede că, semnă de ma­­n­tură cugetare. A persiste în erorile sele •­ din contra, nu este totu­de­una manifes­­­­­tațiune de caracteră, de fermitate, ci mai a adese caracteristica ignoranții, a stupi­­a­­­dității. Respectâmă, dară, convicțiunile sincere , ale ori­cărui și nu mai puțină acele care , de câtă­ va timpă cerca a’și face locă îr ți lumea română, supt conducerea d-lui T­­. Maiorescu. n Ne ’ntrebamă numai, ce coprinde îr a sînulu ei acelă nouru-filosofiă, carea st l’ ’ntinde pe orizontele Iașianu, la aplausele­­e d-lui Manolache Costache — Beizadea Gri­­­­gorie Studza și ale d-loră Angonescu-Ne­­gruzi-Budakevici-Pogoră ? Suntă persone care ne voră ține d( I­­reă că ne facemă asemene întrebare:­aș­a cele credă că la certe filosofii, la certe ^ cercări de scală politică, este suficiente respinsă tăcerea, tăcerea soră, în ase­ u­mene casă, cu disprețuiți. Acei ce așta cugetă, suntă, după so­b­cotința nostră ei, ânșiî în rătăcire, el ig­­­­­noră legea după care uă simplă pétru fi cădută de la vă ’inălțime își îmulțesce ră­u”­pe^iciunea. Ca și petra, ideia cea ma­­ a brută, călcândă de la înălțimea unei frun­e umane, dobândesce­ră violintă răpe­jiciune și așta de mare că, ori­câtă ftă ea di­n paradocsale, se însinue adâncă, în aceli V asupra căruia a lovită. Paradocsală celî rî mai mare, pe care rîdzândă îlă despre Ie țuimă, de nu este înlăturată d’asupra ca­­­­peteloră mulțime­, vine dina cândă, — e­ tocmai fiindă că e paradocsă și că i­ți mai propriă a surîde minții neculte, — î­ vine­­ liua,­­sh­emă, cândă acelă paradocși­­) cercă a se manifesta în acte, deveniți ii credința unei mulțime pe care nime­n’i e creduță utile a o deștepta la timpă asu­­­pra lui. 3. Etă de ce noi regretamă că pân’acumi e, diam­ele care aspiră a conduce opiniune. 3- p­iblica s’nă mărginită, a proposită de norul-filosofiă din Iași a opune ironii să la ironiă, epigrame la epigramă, satiră 1: e- satiră... Era mai bine se spunemă Ro­i- mă nimei, ce credemă că va cade­ asupr­ rl ogorului nostru din acelă noru, grindina lă furtuna ori plaia fecundantă ? vi Déru cea-a ce n’aă făcută alții ma în competing, nu cutezămă a întreprinde noi !. Cea-a ce voimă este ca din răpediciune, condeiului și după trebuințele inexorabil­­e ale unei foi cotidiane, se atinge că, îi­n­ mai mulți articoli, câte-va din conclusiu­­ile la care au ajunsă pene adi filosofia­­p clitică a d-lui T. S. Maiorescu din Iași, îi­­ e-altmintrerea acesta este în câtă-va con­­ormă și cu procedarea urmată de ince- s­­ânda scală, în manifestarea principiiloră, c­i credinților ă­iei. Acesta manifestare de­­ principii și credințe nu s’aă făcută, pe fată scimă,­­ în modă sistematică, adică a­­;este anteiă, altele mai în urmă, în­că a ordine determinată. Totă asta va fi și cu a în studiile, ce din cândă în cândă vomă a face aci, nu atâtă cu speranța, — o re­­­­­etimă — d’a resturna pe deplină pe­­ adversarii principiilor­ și credinților nostre, câtă spre a da ocasiune altoră bărbați < mai preparați de câtă noi a intra în luptă­­ și a lumina cestiunile. 1 (Va urma). l SOCIETATEA ACADEMICA ROMANA. Secțiunea Istorico-Arche­ologică Ședința I, 21 Augusta, 1871.­­ Presinți: Vice-președinte: G. Barițu. Secretară: A. Papiu Ilarianu. Membri: V. Babesiu. I. Ho­do­siu. A. Odobescu. V. A. Urechiă. I. D. vice-președinte Barițiă deschidând șe­dința, felicită în cuvinte căldurose, pe membrii întruniți în prima ședință a sec­țiunii istorico-arh­eologice din acestă se­siune anuale. ’Și esprime durerea că două membri distinși ai secțiunii, și anume: președintele Cogâlnicenu și d. profesore Ionescu, împiedecați, celă b­ ântâiă prin o misiune la Putna, ală douilea prin o indisposițiune, nu potă lua parte la șe­dință. In fine, arată că două obiecte sunt la ordinea­­­­ l­i; ântâiă, publicarea ope­relor­­ Cantemiriane, ală douilea, punerea la concursă a unei lucrări despre Daci, propusă prin onoratură nostru colegă Al. Odobescu. II. Diverse comunicațiuni. 1. D. Odobescu comunică secțiunii că, în ierna trecută, a propusă ministeriului de culte și instrucțiune publică din Ro­mânia, d’a se ’mpărți pe la institutorii primari urbani și pe la ’nvețătorii rurali m­ă Questionariu redesă de d-sea, prin care se cere consemnarea și descrierea tuturoră aședămintelor­ antice ce se voră fi aflândă prin comunele României. Acestă Questionară, fiind răspândită de către re­­visorii școlari de județe, a ’ncepută a da resultatele sale, și pân’acumă au sosită dosarele formate asupra acestei materie în districtele Doroh­oiă, Botoșiani, Iași, Nemțu, Romană, Bacău, Bârladă, Fălcii, Covurluiu, Bolgradu, Buzău, Prah­ova, Vlașca și Teleormană. D. Odobescu s’a însărcinată a examina aceste dosare ș’a le resume în raporturi cătră ministeriu, din cari a și presentată pe acela asupra districtului Doroh­oiă, publicată în Moni­­torulă oficiale, No. ... din 1871, pre­cumu și’n alte diam­e române. Afară d’a­­cesta, d. Odobescu a întreprinsă în anulă cuvinte, supt auspiciele ministeriului, a face cercetări arh­eologice în districtul C­­ Buzău, pe cari cugetă a le și continua după închiderea sesiunii societății. D. Urechiă propune a se cere de la ministerial­ cultelor­ și instrucțiunii pu­blice, dosarele formate în mai mulți ani, despre cercetările arh­eologice făcute în țară; aceste dosare s’ar păstra și mai bine și mai cu folosă la societatea aca­demică. D. Odobescu și cei­l­alți membri sunt totă d’acésta opiciune, propună însă d’a se alege la o mentulă oportună pentru acesta. 2. D. Urechiă arăta că fiul­ repausa­­tului Asachi ar fi posedândă mai multe h­rijóve, medalii etc., rămase de la pă­rintele sef, cari ar fi plecată a le cede societății. Ordinea dilei. « Publicarea operelor­ Cantemiriane. D. secretară Papiu dă lectură decisiunii societății academice din 4 Septembre 1870, (Anuli III, 48), care sună: „Pentru tipă­rirea operei lui Cantemir Descriptio Mol­daviae, d. Urechiă emite opiniunea ca se se facă o biografie a lui Cantemir și o critică literariă asupra scrierilor­ lui; se se începă tipărirea cu acesta și cu opusă Descriptio Moldaviae; se se con­­vine apoi publicarea cu tóte scrierile Can­­emirescilor”. „D. Papiu se ofere a da la sesiunea anului viitoru descrierea vieței lui Can­­emir și a operelor­ lui; observă însă că pentru a evita confusiunea de atribuțiuni ale secțiunilor«, secțiunea istorică era chramată a se pronunța asupra tipăririi scrierii lui Cantemir. Descriptio Mol­daviae, ca asupra totă ce este istorică și statistică, remânândul ca secțiunile în­trunite se încuviințeze spesele necesarie de tipară. „In urmă s’a luată cond­usură: „Delegațiunea este însărcinată cu tipă­rirea operei lui Cantemiră Descriptio Mol­daviae. „Tipărirea se va face și in traducțiune română. Spesele de tipariă se vor­ face din economiele budgetului. Ca preambulă la acestă opă se va publica biografia lui Cantemir­ și critica literariă asupra scrie­­riloru lui, ce se însarcină d-lă Papiu a presinta la sesiunea anului viitoriu. A­­cestă publicare va forma începutul­ unei publicațiuni colective a scrieriloră Cante­­mirescilor”.“ D. Papiu arată că acestă condusă nu s’a esecutată. Delegațiunea, oficiul« ad­ministrativă alu societăței, n’a tipărită Descriptio Moldaviae, probabilmente pen­tru că spesele nu erau prevezute și în budgetă. In câtă pentru biografia lui Cantemir­, d. Papiu spune că de­și s’a ocupată cu totă seriositatea, dară nu i-a fostă prin putință de a-și termina lucrarea, ântâiă pentru că unele opere neaperată necesa­­rie la acestă lucrare nu și le-a putută încă procura; ală douile, pentru că unele scrieri forte importanți, relative la acestă biografie, fiind­ făcute în limba rusescă, încă nu s’aă putută traduce, și în fine, simția necesitatea de a se face cercetări după următorele scrieri încă necunoscute ale lui Cantemir­, și anume: 1) Moldaviae nobilitatis genealogiae. Ms. în limba latină, despre care mențio­­neză Cantemir, la finea prefațim­ei sale latine puse în fruntea chronicului, (vezi Chronica, edit. de Iași, p. LXXI și ICTOpja KNAGA KONCTAHTM­A EdHTeMipA( MOCKET) 1783, p. XXXI). Acestă Ms. se află îi biblioteca din Petroburgă sau Moșea. 2) Din corespondința urmată la 1814, între consulul­ rusescă Timkovski și mi­­tropolitul­ Veniamină, (publicată inedit, de Iași a Chronicului p. IX—XII) esuil­­tă că se trimisese atunci la Iași un ar­­c­ivulă ministeriului trebu­eră străne din Rusia, „două cărți alcătuite de Princ. Cantemiră, anume Istoria Moldova și Va­­lac­iei în limba Moldovenesca sub titlu ______ _ f000A DIRECȚIUNE DI­ IAȘI «

Next