Romanulu, septembrie 1871 (Anul 15)
1871-09-11
782 în cestiunea drumului de íerustrousbergianü, că România, ca unii state semisuveranii și vasale Turciei, n’are dreptul d’a sta în relațiuni diplomatice cu celelalte state europene. Austro-Ungaria primi din partea principelui Bismark asecutarea că, în casala eventuale ală unui resbele cu Rusia, guvernulu Pruso-Germaniei va oserva uă neutralitate bine-voitore. Acesta și nimicit mai multă, pate oferi noua alianță imperiului austro-ungară, amenințată de colosală nordică, care prin pena generalului Faderell o spuse curată și limpede: cestiunea Orivntelui este una vasti, în care nu poți băga mâna, mal ’nainte d’a fi sfărîmatu acoperimêntulu seif, care este Austro-Ungaria. Uă aliandă bine-voitóre: etă trasa fermecătore ce seduse pe cornițele de Beu8t și pe d. de Andrassy d’a se arunca în brațele Pruso-Germaniei. Intr’adevĕri, se pate are oă promisiune mai vagă și mai discreditată decâtă aceaa pe care i’o dă principele de Bismark în predicia unui rebelă orivitale imperiului austro-ungară ? Pentru noi acea promisiune este identică cu proverbulă latină : Duobus litigantibus tertius gandet, în care se concentră totă ironia și mușcătorulă sarcasmă ce caracteriseză politica principelui de Bismark, față cu Austro-Ungaria. Acea promisiune elastică și ecivocă este prețura pentru care cancelarială austriacă și cornitele de Andrassy azardeză existența monarhieiși trădeză interesele lor și ale națiunilora din care se compune! Daca acele două elemente, cari pretindă a conduce destinele imperiului austro-ungară, Nespțil și Ungurii, portă să politică astăfelă de perniciosă, a cărei consecință finale tinde la distrugerea și ruina totale a monarhiei, ce voră face celelalte eleminte negermane și nemaghiare ? Putevoră ore fi mai dinastice și mai reale de câtă en și și aceia cari se numescă dinastici și conservatori? Ce dreptă și ce titluri le mai române Nemțiloră și Unguriloră d’a pretinde de la Slavi și Români ca ei se ’și sacrifice și duci vieța și sângele pentru esistența imperiului și a dinastiei, alți căreia testamentă ’să supt scriseră la Salzbug și la Gastein ? Cari surită trădătorii și vendetorii ? Cel ce se luptă pentru consolidarea imperiului în întrulă seu, pe baia federalistică ,én cel ce se îngagieză a ’naugurată politică aventurosă pentru munți de aură pe cari îi promite marele alchimistü Bismark că ’I voră descoperi ’n oriintele Europei ? Etă ’ntrebările pe care ni le dicteză situațiunea creată de alianța din Salzburg ș’alți căroră respunsă ’să ascep lămă și ’să pretindemă de la puteri cile Jiles din Austro-Ungaria! Afară de acestea, se afirmă ca Austria s’a ’nțelesă cu Prusia pentru a face pași solidari în contra socialismului și ală ultramontanismului despre care se zice că face causă comună cu comuniștii Internaționalei. Camilia. jsia numita de mână-mortă, fără autori- ssațiunea iei, și că ambasadorele de pe lîângă Sântură-Scaună ar pute, la ’ntem- scolare, se se puie ’n relațiunî oficiale cu in autoritățile italiane subalterne, impietândă ’r *stufelă asupra colegului seu ministrului francese acreditata pe lângă regele Italiei, c fncendu aceleași funcțiuni de guvernatore pe sema Vaticanului. Pretensiune d’a ensercita uă autoritate asupra legislațiunil și administrațiunii italiane, confusiune de f acțiune între cei doui ambasadori, etă ce resultă din actulu d-lul d’Harcourt.“ In s Roma spiritele sunt și forte mișcate de altitudinea luată de ambasadorele francese. A i că telegramă, datată din Roma la 10 curinte, spune că diabiulă Opinione asigură că ’mpăratura și imperatosa Brasiliei, precumă și regina Olandei, vor ă - veni la Roma, în tomna acesta, după ce voră visita Italia-de-susă. i ^ ROMANULU 11 SEPTEMBRE 1871 ( D. Urechiă e autorisată d’a se pune în înțelegere cu d. Asachi fiulă. 3. Totu d. Urechiă pe lângă adresarea din acestă di doneză bibliotecei societății pentru secțiunea istorică cinci tabele arheologice (vezi alăturarea). Se primescă cu mulțumire. 4. D. Odobescu arăta starea ’napoiată a numismaticei române despre care d’abia a scrisă pen’acumă vre douî trei străini și nici ună română; a aflată însă că se ocupă cu acesta d. Sturza de la Miclăușani. D. Papiu spune că încă în anulă trecută d. Sturza i-a arătată nu numai interesanta sea colecțiune de monete române, dore âncă și studiulă ce a ’ncepută a face asupra numismaticei române, și este de dorită ca d. Sturza câtă mai curânduse esă la lumină cu acestă lucrare. Purtarea ambasadorelor francese la Roma a desceptat u uă mare nemulțămire. Ecă ca solu pe care’lă semnaleză și La Gironde. Municipalitatea romană viendü se visiteze doue monastiri cari interesau pe Francia, ambasadorele republicei, d. dTIarcourt, creiau de datoria sea d’a pune la pofta de intrare a acestoră monastiri pe cancllarială scă și, prin gura acestui funcționară, făcu cunoscută represintanțiloră municipiului, în numele Franciei, ordinea d’a nu merge mai departe și d’a se retrage. „De bună semn, dice le Temps, e’acestă actă e gravă. Prin asemenea mesurî s’ar păre că Francia intervine ’n afacerile de administrațiune ale Italiei, că Italia nu se póte atinge de nici unu lucru „Uă filosofiă este pentru umanitate ceaa ce este una neuri pentru pământii. Neurulă planetă în sferile superiore; nu se scie ce purtă în elfi de vată după ce s’a spartă . Salutariu oră funestă, după cumă din sînulu lui lasă se cadă pe ogore una ploiă fecundantă ori grindină și furtuni.“ Aceste vorbe ce d. de Schelling, dicea acumă Isee ani către d. Eugeniu Rendu, ne făcură multă se cugetămă, în aceste ultime timpuri, la pretensiunea a cătoruva bărbați, cea mai corectă vorbindă, a unui bărbată aflătură în Iași, și care arată tendința d’a imprime uă nouă direcțiune culturei naționale, amestecându una certe filosofiă în afacerile timpului, și aruncândă anatema asupra tuturorăceloră cari pene atî cercară a resturnată brazdă în ogorulă înțelenită ală României. Cugetarămfi la vorbele lui Schelling și ne-amuiritsu în sufletulă nostru, cetindă și ascultândă pe d. T. L. Maiorescu, din Iași, că trebuie se aibă acestă bărbată ori uă mare presumțiune sau multă ușurință de consciință, ca se ie, de gaiete de coeur respunderea lucrurilor umane, cândă nimica nu ’lă obligă la acesta. In tóte direcțiunile în care este obligată, ca omă seriosă, a te amesteca în afacerile timpului te, întâlnesc! pe d. TL. Maiorescu, carele, cu apostrofe mai multă sau mai puțină gentile, ed. strigă, nu pe acolo !... Și la asemene strigare, o mulă nervosă apucă de mână pe d. Maiorescu și ’lău dă în lături, eră o mulă deprinsă a-șî espica lucrurile și faptele, se opresce și țintinduși privirea în jurul seu, se în’trebă decă adeverit a rătăcită calea cea bună și decă d. Maiorescu este pe acea? Noi nu suntemă din cei nervoși, cari apucă pe celă ce le bazeză calea i deuă mână și mi’să sberă în lăturî, suntemă din contra din cel cari I la anatemele filosofiei Iașiane, din anii de pe urmă, neamă întrebată cu ansietate : ■ are în adevĕrü ce..ti 50 de ani de labore, din 8eclulă ce percurgem, — are acești ani pe cari noi ne-amă deprinsăța-i binecuvânta ca pe anii în care avu locă redesceptarea naționale ; are acești 50 ani i se fie ei în adevĕrü, pe atâția ani de râităcire, și cea a ce e mai durerosă, — • pe atâția ani în cari în ogorulă românescu, ■ carele nelucrată da baremă flori câmpere, — se nu se fie semănată, de câtă ne■ gară și pălămidă? Neamu întrebată, ajungândă la audului nostru hohotele ce ne-aducea din Iași, e i boală intrigantă, dacă este hohotulă idiotului, ală desfrânărei de inteligința, ori , ală omului sinceră convinsă că suntă celă » puțină etupidî cel cari credă ași servi , țara și națiunea, continuândă a umbla în i calea în care au intrată Tudor la 1821, 1 chlămândă la viață Românimea? Da, de sicură, noi n’amu fi sciută rîde 1 dacă am fi fi avută triste ocasiuni d’a constata rătăcirea acelora din bărbații noștril, cari sinceră credă a lucra pentru țara loră, dară ce ? Este cestiune de temperamentă! Nu vomă face filosofiei care se ’ntinde ca norulă lui Schelling pe ceriulă Iașianu, nici uă scădere din acea că provocă rîsulă chiară și ală autorului ei. Se î ntința ca norulă învățatului germană, filosofiă hohotindă a d-lui Maiorescu, pe orizontele Iașiloru. Acolo în orașial, unde elementulă română începu lupta contra Fanarioțiloru, unde Veleli avu ósese spulberate în aeră de poporulă revoltată contra apăsărea streinului, acolo unde Beldiman anetemiză eteria, carea însângeră pământură românescă, acolo unde mai de curândă, Bărnuiță reaidicase altare naționali, ună bărbată, căruia noi nu negămă frumuse cunoscință și ună nume făcută scumpă Românilor, prin trei zeci de ani de la bore a părintelui să,— acolo, dhcemă, acestă bărbată are pretensiunea a proba Romăniei că pe altă cale decâtă cea în care umblă de 50 de ani, pate se alungă destinele séle. Nimică mai legitimă. Pururea am respectată credințele onestei ale flăcarul, chiară când acelea erau în oposițiune ne’mpăcată cu ale nóstre; 3 ba pururea căutarâmă a face și mai bine, * față cu credințe opuse la ale nóstre, totu i de-una ne amă făcută că datoria de conseciință a cerceta principiile și credințile ce ni se opuneau și d’a primi din ele a pre cele ce ni se demonstraă mai bine, mai întemeiate decât ă ale nóstre. Nu e o versatilitate politică, a și îndrepta erorile de credință, ci e, crede că, semnă de mantură cugetare. A persiste în erorile sele • din contra, nu este totudeuna manifestațiune de caracteră, de fermitate, ci mai a adese caracteristica ignoranții, a stupiadității. Respectâmă, dară, convicțiunile sincere , ale oricărui și nu mai puțină acele care , de câtă va timpă cerca a’și face locă îr ți lumea română, supt conducerea d-lui T. Maiorescu. n Ne ’ntrebamă numai, ce coprinde îr a sînulu ei acelă nouru-filosofiă, carea st l’ ’ntinde pe orizontele Iașianu, la aplauselee d-lui Manolache Costache — Beizadea Grigorie Studza și ale d-loră Angonescu-Negruzi-Budakevici-Pogoră ? Suntă persone care ne voră ține d( Ireă că ne facemă asemene întrebare:așa cele credă că la certe filosofii, la certe ^ cercări de scală politică, este suficiente respinsă tăcerea, tăcerea soră, în ase umene casă, cu disprețuiți. Acei ce așta cugetă, suntă, după sobcotința nostră ei, ânșiî în rătăcire, el ignoră legea după care uă simplă pétru fi cădută de la vă ’inălțime își îmulțesce rău”pe^iciunea. Ca și petra, ideia cea ma a brută, călcândă de la înălțimea unei frune umane, dobândesceră violintă răpejiciune și așta de mare că, oricâtă ftă ea din paradocsale, se însinue adâncă, în aceli V asupra căruia a lovită. Paradocsală celî rî mai mare, pe care rîdzândă îlă despre Ie țuimă, de nu este înlăturată d’asupra capeteloră mulțime, vine dina cândă, — e tocmai fiindă că e paradocsă și că iți mai propriă a surîde minții neculte, — î vine liua,shemă, cândă acelă paradocși) cercă a se manifesta în acte, deveniți ii credința unei mulțime pe care nimen’i e creduță utile a o deștepta la timpă asupra lui. 3. Etă de ce noi regretamă că pân’acumi e, diamele care aspiră a conduce opiniune. 3- piblica s’nă mărginită, a proposită de norul-filosofiă din Iași a opune ironii să la ironiă, epigrame la epigramă, satiră 1: e- satiră... Era mai bine se spunemă Roi- mă nimei, ce credemă că va cade asupr rl ogorului nostru din acelă noru, grindina lă furtuna ori plaia fecundantă ? vi Déru cea-a ce n’aă făcută alții ma în competing, nu cutezămă a întreprinde noi !. Cea-a ce voimă este ca din răpediciune, condeiului și după trebuințele inexorabile ale unei foi cotidiane, se atinge că, îin mai mulți articoli, câte-va din conclusiuile la care au ajunsă pene adi filosofiap clitică a d-lui T. S. Maiorescu din Iași, îi e-altmintrerea acesta este în câtă-va conormă și cu procedarea urmată de ince- sânda scală, în manifestarea principiiloră, ci credinților ăiei. Acesta manifestare de principii și credințe nu s’aă făcută, pe fată scimă, în modă sistematică, adică a;este anteiă, altele mai în urmă, încă a ordine determinată. Totă asta va fi și cu a în studiile, ce din cândă în cândă vomă a face aci, nu atâtă cu speranța, — o reetimă — d’a resturna pe deplină pe adversarii principiilor și credinților nostre, câtă spre a da ocasiune altoră bărbați < mai preparați de câtă noi a intra în luptă și a lumina cestiunile. 1 (Va urma). l SOCIETATEA ACADEMICA ROMANA. Secțiunea Istorico-Archeologică Ședința I, 21 Augusta, 1871. Presinți: Vice-președinte: G. Barițu. Secretară: A. Papiu Ilarianu. Membri: V. Babesiu. I. Hodosiu. A. Odobescu. V. A. Urechiă. I. D. vice-președinte Barițiă deschidând ședința, felicită în cuvinte căldurose, pe membrii întruniți în prima ședință a secțiunii istorico-arheologice din acestă sesiune anuale. ’Și esprime durerea că două membri distinși ai secțiunii, și anume: președintele Cogâlnicenu și d. profesore Ionescu, împiedecați, celă b ântâiă prin o misiune la Putna, ală douilea prin o indisposițiune, nu potă lua parte la ședință. In fine, arată că două obiecte sunt la ordinea li; ântâiă, publicarea operelor Cantemiriane, ală douilea, punerea la concursă a unei lucrări despre Daci, propusă prin onoratură nostru colegă Al. Odobescu. II. Diverse comunicațiuni. 1. D. Odobescu comunică secțiunii că, în ierna trecută, a propusă ministeriului de culte și instrucțiune publică din România, d’a se ’mpărți pe la institutorii primari urbani și pe la ’nvețătorii rurali mă Questionariu redesă de d-sea, prin care se cere consemnarea și descrierea tuturoră aședămintelor antice ce se voră fi aflândă prin comunele României. Acestă Questionară, fiind răspândită de către revisorii școlari de județe, a ’ncepută a da resultatele sale, și pân’acumă au sosită dosarele formate asupra acestei materie în districtele Dorohoiă, Botoșiani, Iași, Nemțu, Romană, Bacău, Bârladă, Fălcii, Covurluiu, Bolgradu, Buzău, Prahova, Vlașca și Teleormană. D. Odobescu s’a însărcinată a examina aceste dosare ș’a le resume în raporturi cătră ministeriu, din cari a și presentată pe acela asupra districtului Dorohoiă, publicată în Monitorulă oficiale, No. ... din 1871, precumu și’n alte diame române. Afară d’acesta, d. Odobescu a întreprinsă în anulă cuvinte, supt auspiciele ministeriului, a face cercetări arheologice în districtul C Buzău, pe cari cugetă a le și continua după închiderea sesiunii societății. D. Urechiă propune a se cere de la ministerial cultelor și instrucțiunii publice, dosarele formate în mai mulți ani, despre cercetările arheologice făcute în țară; aceste dosare s’ar păstra și mai bine și mai cu folosă la societatea academică. D. Odobescu și ceilalți membri sunt totă d’acésta opiciune, propună însă d’a se alege la o mentulă oportună pentru acesta. 2. D. Urechiă arăta că fiul repausatului Asachi ar fi posedândă mai multe hrijóve, medalii etc., rămase de la părintele sef, cari ar fi plecată a le cede societății. Ordinea dilei. « Publicarea operelor Cantemiriane. D. secretară Papiu dă lectură decisiunii societății academice din 4 Septembre 1870, (Anuli III, 48), care sună: „Pentru tipărirea operei lui Cantemir Descriptio Moldaviae, d. Urechiă emite opiniunea ca se se facă o biografie a lui Cantemir și o critică literariă asupra scrierilor lui; se se începă tipărirea cu acesta și cu opusă Descriptio Moldaviae; se se convine apoi publicarea cu tóte scrierile Canemirescilor”. „D. Papiu se ofere a da la sesiunea anului viitoru descrierea vieței lui Canemir și a operelor lui; observă însă că pentru a evita confusiunea de atribuțiuni ale secțiunilor«, secțiunea istorică era chramată a se pronunța asupra tipăririi scrierii lui Cantemir. Descriptio Moldaviae, ca asupra totă ce este istorică și statistică, remânândul ca secțiunile întrunite se încuviințeze spesele necesarie de tipară. „In urmă s’a luată condusură: „Delegațiunea este însărcinată cu tipărirea operei lui Cantemiră Descriptio Moldaviae. „Tipărirea se va face și in traducțiune română. Spesele de tipariă se vor face din economiele budgetului. Ca preambulă la acestă opă se va publica biografia lui Cantemir și critica literariă asupra scrieriloru lui, ce se însarcină d-lă Papiu a presinta la sesiunea anului viitoriu. Acestă publicare va forma începutul unei publicațiuni colective a scrieriloră Cantemirescilor”.“ D. Papiu arată că acestă condusă nu s’a esecutată. Delegațiunea, oficiul« administrativă alu societăței, n’a tipărită Descriptio Moldaviae, probabilmente pentru că spesele nu erau prevezute și în budgetă. In câtă pentru biografia lui Cantemir, d. Papiu spune că deși s’a ocupată cu totă seriositatea, dară nu i-a fostă prin putință de a-și termina lucrarea, ântâiă pentru că unele opere neaperată necesarie la acestă lucrare nu și le-a putută încă procura; ală douile, pentru că unele scrieri forte importanți, relative la acestă biografie, fiind făcute în limba rusescă, încă nu s’aă putută traduce, și în fine, simția necesitatea de a se face cercetări după următorele scrieri încă necunoscute ale lui Cantemir, și anume: 1) Moldaviae nobilitatis genealogiae. Ms. în limba latină, despre care menționeză Cantemir, la finea prefațimei sale latine puse în fruntea chronicului, (vezi Chronica, edit. de Iași, p. LXXI și ICTOpja KNAGA KONCTAHTMA EdHTeMipA( MOCKET) 1783, p. XXXI). Acestă Ms. se află îi biblioteca din Petroburgă sau Moșea. 2) Din corespondința urmată la 1814, între consulul rusescă Timkovski și mitropolitul Veniamină, (publicată inedit, de Iași a Chronicului p. IX—XII) esuiltă că se trimisese atunci la Iași un arcivulă ministeriului trebueră străne din Rusia, „două cărți alcătuite de Princ. Cantemiră, anume Istoria Moldova și Valaciei în limba Moldovenesca sub titlu ______ _ f000A DIRECȚIUNE DI IAȘI «