Romanulu, ianuarie 1872 (Anul 16)

1872-01-13

ROMANULU 13 IANUARIE 1872 F* 31 Nenorocitulu impiegată al bisericei, disprețulă de legi și de autoritatea afișată cu atâtea impudență de uărginte consulară ală unui guvernă străină, porni reclamațiunea la judecătorele instructore ală urbei Severină. D. Em. Mihăiescu Porumbaru, care ocupa atunci prin delegațiune acestă poștă, se și transportă pe dată la facia locului, unde putuse constate prin sine ânsușî și în modă oficiale de marșa temerară a vice-consulelui austro-ungară, care în miijlocul unei țări autonome și supt ochii autorităților„ române ’și permisese se calce cu atâta curagiă în piciiire garanțiele ce legile acordă în țara nóstru domiciliului și personelorî căruî individă. Delictulă fiindă flagrante și cădând fi supt aplicațiunea art. 151 din codulu penale română, care este aplicabile fără deosebire la toți aceia cari locuescă pe teritoriul nostru, judele instructore se transportă după aceia la locuința vice-consulerui pentru a procede la actele de instrucțiune ce legea ’I prescrie se facă în asemenea casă. De aci înainte începe partea cea mai interesante a acestui evenimentă. D. Zagorsky se opuse cu stăruință la orice actă de jurisdicțiune, și arătândă esenuatorului Domnitorului română, prin care este recunoscută ca vice-consule austroungară, susținu că casa sea este inviolabile și actele sale sustrase jurisdicțiunii române. D-sea începu se vorbească judelui instructore de tratate și de capitulațiunî și respinse că nu recunosce în țara românască nici uă autoritate superioră sieșî. Se întâmplă ânsă din norocire ca d. Porumbaru se cunoscă, mai bine de câtă d. Zagorsky dreptul ă gințițiloră și restul ă capitulațiunilor ă D-sea își făcu regulată actele de constatare ce era datoră a face și nu întârz să a le comunica procurorelur locale, conformă art. 67 din procedura codului penale. Viceconsulele începunse se facă gură mare prin orașă, agită necontenită firură telegrafică, scrise și la Viena și la Bucuresci, amenință pe toți că acestă faptă va fi scumpă plătită, și respândi faima că va părăsi orașul, ceea ce, — fiă dusă în parantesă — n’a făcută âncă până astăzil. Se ne oprimă puțină aci cu relatarea faptelor, pentru ca se cătămă a resolve cestiunea de dreptă internaționale, salevată cu acastă ocasiune, căci acastă cestiune are importața iei, și póte se se mai rădice și de acumă ’nainte. De cândă are vice-Consulii se bucură în România de privilegiulă ei teritorialității? Oricine a studiată dreptulă gințiloră trebuie se scie că acestă privilegiă acordată pune infamă, fără ca se mai rădică, după cumiiară trebui, să asemenea injuriă! O iubescă și i-amă dată promisiunea mea c’o voiă lua de socă. — Vorbe de copilă, pe cari le iea venturi ! Dacă n’ai amăgit-o, nu vedu se fi 4isă ceva care, de departe sdil d’aprope, se aibă vr’aă legătură cu acelfi mare cuvântă de datorie. — Iți voiă spune, domnule, cea a ce ’nțelegă că prin datoriă, că care am fostă A crescută de poporă , nu voiă se vorbescă de poporulă care te-a ilustrată pe d-tea, ci d’acelă onorabile și nobile poporă de la țară, care trăiesce între ceră și acestă pâmâniű înflorită ce ne portă și ne alimentază. Eă facă parte din acestă poporă pacifică care-și petrece viața fără altă piloă decâtă ună preotd, fără altă învățământă decâtă legea lui DumitZeu, fără altă interpretare filosofică, materialistă sau epicuriană a trecerii noistre prin lume, de câtă acestă simplă și creștinască definițiune : a trăi pentru a lucra, a muri pentru a se repausa. — Destulă, destulă, musică cerescă! 4ise generarele. — Ai definită forte bine ceaa ce aveam a se spuiu, reî ncepu Gabriel. Poporul spaniole și-a făcută ună codice de onore, ale căruia legi suntă pentru mine cesce datorii imprescriptibile! — Și cumă, întrebă generalele c’ună tonă d’amară de misiune, cumă se esprime ^codulu la care tu te referi o’ună tonă magistrale ca se devii uă neghiobă ? — Domnule, respunse Gabriel c’uă nu se conferă de câtă aceloră aginți cari aă caracterulă de miniștrii publici. In acastă categorie intră : a) Ambasadorii cu tot o personalulă legațiunii; b) însărcinații de afaceri și miniștrii plenipotențiari; c) Miniștrii residenți creați prin protocolul de la Aix-la-Chapele din 21 Noembre, 1818. (Va urma) Gazeta Severinului. In noptea de ajunulă anului nuoă, pălmuitură ispravnică de Putna Nicolaidis serba în Focși ani vițelulă grasă, vițelulă de aură, îmbuibată și răsfățată în totă cea putută agonisi în anulă contenită 1871 prin sălbaticarea rapacitate, sărindă ca ună poponețe prin casa sea în sunetulă unei musice, cu vr’uă câți-va Greci d’aî sei. Polițaiulă încurca uă cadrilă, eră din comisari unii făcândă cafele la bufetă ospeților, adunați la acestă festună, alții spălândă ceșcile, punândă masa cu bucatele de mihalți și alte mâncări adunate prin circulare de pe la suptprefecți pentru ocasiune, alțiî în fine acîțândă focurile unoră puțini cu păcură, cari focuri făcuseră pe mulți cetățiani se cruță că s’a aprinsă orașială. D’acastă frică fiindă coprinsă și nenorocita consdrtă a dlui repausată Gheorghie Ilie, fostă deputată în mai multe camere și la divanul ad-hoc, notabile comerciante și avută proprietară, a deschisă portița îngrăditurii locuinței sale, spre a se asigura de nu este ună incendia, îngrăditura de zidă, care păzia cu siguranță locuința sea situată în centrul orașiului, în strada cea mai locuită de notabilii comercianți. Ună asasină, profităndă de favorabila ocasiune, se strecură prin acea portiță fără a fi observată și, pe la orele douăsprezece, cândă toți dormină, năvălește în odaia unde se afla d-na Ilie, cu fiica sea, asemenea, văduvă, și cu ună fiă în etate ca de șasespre*zece ani. Fiecăruia din aceștia dete cu ună pumnală ce avea în mână cele mai crude lovituri. Bătrâna căpătă până la douăzeci de răni, din care cele din capă și animă mortale, în câtă peste căteva ore acestă nenorocită mamă de familie își termină viața în cele mai crude și mai dureróse momente, pentru cuvântulă c’a avută fatalitatea d’a posede câte-va mii de galbeni în casa sea și pentru c’a locuită într’unu orașiă a căruia administrațiune este încredințată voce fermă, acestă codă vrea ca ingratură se se numască rea născută. Generarele rădică din umeri. — Acestă codă, urmă Gabriel cu același tonă, vrea ca omuhi care a făcută mnă jurământă și care’șî calcă cuvântulă, se aibă întipărită pe frunte, c’unferă arsă, cuvântulă de infamă. Generarele făcu ună gestă de nerăbdare. — Elă mai vrea încă ca aceia care minte unei femei și care a părăsit-o după ce i-a dată cuvântulă c’o va lua în căsătorie, se fiă arătată cu degetulă și numită nedemnă. Generarele vru se vorbesc», dară Gabriel urmă făr a se lăsa întrerupe. — In sfirșită, domnule, acestă codă de orore și de consolință pedepsesce pe cel ce părăsescu la bătrânețe pe tatălă și pe mama ce i-aă crescută și le dă voie se’să scuipe și obrază. Ascultândă aceste din urmă vorbe, generarele se făcu roșiu ca și cumă mă strângu bară fi strînsă de gâtu, apoi se vgălbeni și opri d’asupra fiului seă dă privire fisă și cântătore. Amândouă rămaseră astă-feră câteva minute, generarele tremurândă, turburată ca greșiala, Gabriel severă și liniștită ca in voința. Vădândă modestulu sânge-rece ală junelui, tatălă își stăpâni agitarea și murmură printre dinți: „nu, nu, mo sce, cine i-ară fi putut-o spune?“ Apoi, reluându’șî aroganța și nălțîmea, zise fiului seu: — Mai nainte de tote, spune’mi, te-ai gândită la ce te e spun declarându-’mî pe faclă resbelulă, iscusitului în alegeri ispravnică pălmuită Nicolaidis. Celelalte două persone, totă așta de gravă rănite, medicii disperaă de scăparea loră, acumă ânsă mergă spre bine, deși sănătatea le pote remene pururea afectată. Aceste nenorocite victime au stată scăldate în sânge până a doua ejii la orele rece, cândă abia a luată cunoștință de faptă aprigula ispravnică, după care dănțuitorulă polițaiă, cu patentații sei comisari, s’a transportată la domiciliul asasinațiloră. Nici urm ajutoră, nici uă salvare n’au căpătată în nenorocirea loră! Fiica del Ilie, cândă se tortura și asasina mai crudă mama mea, vedeți de ușia deschisă, lăsându pîraie de sânge în urmă’, a putută a se tîrî pe nesimțite până afară. Aci țipă, ceru ajutoră, dâră nici uă umbră de pașnică de nópte sau aginte polițienescă in marea’I disperațiune, durere și lipsită de sânge și de forță în totuși a sdrobită uă ușiă a unui vecină, cerându'î ajutoră. Acesta alergă la ună pașnică în uliță, căruia îi spuse faptulă, acesta stândă mută, neclintită ca uă marmoră, nu făcu măcare ună pasă și aceste victime trebuiră se se consuma în durere până a doua zi, fără se aibă ună pică de ajutoră. Asasinulă, vădându dispaițiunea fiicei pe care o credea ca mârtă, temându-se a nu fi recunoscută, renunță la prada sea dispărând d ânsă, după câteva secunde, se reîntorse spre a’șî lua tâca pumnalului săfi și una rondă cu capușonă, pe cari le uitase în frica sea, după care, măreții, cu pași fermi, ca ntr’uă stradă pustiă, se depărtă de locuința unde’șî împlinise infama sea crimă. Până astăzi, încă șose 4ile s’aă strecurată de la comiterea acestuia grozavă asasinată, și nimică nu s’a constatată; nu se scie cine e cutezătorulă făptașiu. Administrațiunea feluri de șiovăieli face, cari n’aă cea mai mică asemănare c’uă urmărire în scopu d’a descoperi adevărărulă, și nici nu póte fi altü felu, pe câtă vreme acești aginți voiescă a copia pe faimoșii Urzică și Căpitanăl Costache, cari, cândă nu mai aveaă de unde se le cadă ceva gheliruri și gheșefturi în mână, apoi dădeau drumulü bandiților, cu cari aveau filiațiuni și deosebite ramificațiuni, spre a comite hoții mari și grase, după care apoi acești aginți prindeau pe bandiți, îi dau justiției, dară banii îl opriaă el. Astăfelă acești pigmei aginți, schilodiți și nemernici, cu tóte ramificațiunile ce potu ava, cu toți Paninii și Fluturii, vestiți pușcăriași, cari aă avută mai multe — Domnule, zise Gabriel cuă moderațiune continuă, pentru ce te ameninți? Intru ce te-așî fi putută supăra? Numai învățată d-tea că omulă e liberă ? Nu d-tea are mi-ai repetitfl d’uă milă de ori că nu trebuie se se supuie la nimică, că nu trebuia se se plece la nimică ? Pentru ce dâră că, care nu dorescă altceva acum când am devenită maiore, de câtă se potă dispune cu modestiă de sortea mea și se ’mî împlinescă ceea ce eă socotescă uă dulce datoriă de consoiință și de animă, pentru ce are se n’amii acestă libertate? — Dă dracului aceste poetice psalmodii, aceste estravaganțe romantice, d'se generarele isbindă cu piciorulă în pământu, și se vorbimă cu judecată. Amă tratată despre căsătoria mea cu fata lui Sanchez, oare nu numai că va da uă bună zestre decât la vomă face se dobândască ună locu pe care ’să doresce, dară âncă va mai asigura ginerelui scă majoritatea voturiloră în districtulă .... pentru deputăția. — Deputată că, domnule! Iți rî^I de mine. — Și pentru ce se nu fii ? — Pentru ce ? Amuză posițiunea, averea, solința, esperiința, poporăritatea, considerațiunea necesariă ? — Lasă ’ncolo aceste teorii; fii omă positivă, dacă nu vrei se vîistă lumea de tine. Fii deputată și ’ți va fi lesne d’a cuceri uă bună posițiune. Speră c’acestă strălucită viitorii ’ți va surîde. — Nu, domnule, dise Gabriel ouă voce firmă și severă, condamnațiuni asupră le și cari se țină ca comisari de poliție, totuși că scăpată acele câte-va mii de galbeni, nefiindă agerî a comite asemenea întreprinderi mari, fără ca opiniunea publică se nu-și întorcă privirile asupră-le, aruncându-le tóte bănuielile. Dură ce pate fi opiniunea publică, cândă ună ministru a 4isă în parlamentă că ea este uă femeiă de uliță? Dură ce este presa, cândă mnă ministru a calificată-o de pamflete de meserie ? Dură ce este țipătură de durere ală unui poporă, cândă e numită bande ale oposițiunii ? Fiă tote ori ce veți voi, domnitorii de la putere, faceți ce vă place, dați prin județe puterea pe la schiul care se îmbogățiască din averile nóstre câștigate prin munca și sudarea frunții nóstre, numai asigurați-ne viața ca se scăpă mă săraci, diră măcară cu jale, ori nu se ne asasinați în centrulă orașiului, dară nu se stămă cu porțile și cu ușile încuiate de pe la aprinsulă lumînăritoră, dară nu se neaiă copiii «și speiele înspăimântate, eră nopțile se le petrecereă cu grijă și cu pază, căci, cândă se petrecu astăferă de asasinate, cândă se spargă atâtea prăvălii pe totă 4Na, cândă se fură expedițiunea poștale cu 36.000 leî noul, cumă se făcu în dina de anulă nupă aci, între Focșiani și Cucu, apoi fiecare cetățiană, în modesta sea locuință, nu póte fi sigură pe viața sei și cu durere, în fie-care seră, îmbrățișază socii și copilașii, nesciinîă dacă a doua isi va mai trăi ca se’i potă revede vii, spre a’î îmbrățiși a din nuoă! Ună fiotă. Focșiani, 6 ianuarie, 1872. Mă simtă datoră a repita acestă anunță , încunosciințândă totă d’uă dată , că voiă pute repeta implerea recipienteloră până la 1 Marte viitoră, cândă atunci aceste recipiente vor fi întrebuințate la prima loră destinațiune. Pentru particulari, se află în butelie cu prețură de 0,25 bani conținutulă. C. Porumbaru Fabrica de băuturi gazase, strada St. Apostoli, No. 28 (Dudescu). P. S. Suntă rugate tóte 4 altele se bine-voiască a reproduce acestă nunțu SOCIETATEA ECONOMIA Neputerndu-se ține ședința amineiată pentru ântâia Duminică din ianuarie, din cauză că domnii societari nu s’au întrunită în immerala prescrisă de statute, comitatul o invită din nucă și nugă fpe domnii societari a ß presințî la adunarea generale ce are a se ține Duminică, 16 ale cuvinței la ora 12 din <,și, în locagulă Universității, sala de științe. Gestiunile la ordinea (file) suntu acele prevăzute la art. 47 din statute, votarea budgetului și mai multe propuneri relative la ameliorarea statuteloră. P. președinte, C. Trotanu Secretară, I. On. Enacenu. Gizante r&pun ȘiȘtorii, P. BAIACEANU. TEATRU ROMANESCU Compania dramatică represintată de M. PASCALI. Zpui la 18 Ianuarie 1872 Prima representațiune a p'esUANGINA DIFTERICA Comedie naționale, un fapte, de d. V. A. Urechiă Spectacolulu se va începe cu : SUPLICIUL UNEI FEMEI (Le snplice d’nnc femme) Dramă in 3 acte de Edo Girardin tradnau de d. M. Paceali. Jucată la Comedia Francepo. Inceputulă la 8 ore fise. * 1 Apa feruginosa de Bucumei încărcați eu gază acidă carbonicii. RESTAURANTULU GUICHARD. Sclința profită de asardă. neră Berthon descoperi apa D lăingi feruginasă din isvorulu ce asardulfi ia pusă supt mâni. Imensulö folosă ânsă ce sănătatea publică speră de la acestă dată providențiale, nu pate fi realisată de câtă basată pe numerose și diferite esperiințe. In cereală mea, amă încărcată acastă apă cu gază acidă carbonică, printr’acesta, daca nu alte calități, dându’i oelă puțină avantagiului conservării și posibilitatea d’a fi transportată. Printr’uă publicațiune a mea auto ioră, amu anunțată d-loră medici de spitale că, pentru esperiințe, le pusă la disposițiunea dumnuioru gratis, pentru spitale, recipiente conținătore de lub pahare. — Cumă, nesimți torule, refuzi totă ? Și pentru ce ? — Pentru că rațiunile’unt preceding, negreșită din causa umilei loră origine, n’aă în facia dtele destulă forță, ne voiă spune ună cuvântă care a fostă devisa unei strălucite case francese(l) și din care că mi-amă făcută, oricâtă de ne’nsemnată ași fi, regulatorele vitței mele. Elă me va ajuta se ’mi îndeplinescă datoriele totă atâtu de bine, pe câtă refusă cu tăria totă ce mi-ai propusă, acestă cuvântă este : „mai multă onore de câtă onoriu. — Eșî din naintea mea și se nu te mai vădă în totă viața! strigă generarele, rumpândă lanțurile mâniei sale năușite. — Veî bine — voi celă puțină ca, ma î nainte d’a mă depărta de d-tea, zise Gabiel o’ună tonă respectuosă, se ’mi dai consimțimântulu d-îale, fără care nu voiă ua nici uă decisiune. — Iți promită, respinse generarele eșindă din cameră, uitarea mea cea mai deplină, disprețuia mea celă mai desăvîrșită; poți fi sigură că nimica din cea a ce posedă nu va intra vr’uă dată n manele réle nedemne. Gabriel ’și făcu numaide câtă preparativele de plecare. Vându tote acele obiecte de lusă cari ’i fuseseră neapărate pentru a se ține la nivelulă lumii, își vându hainele, armele, totă ce avea ntr’ună cuvântă. Produsul acestei vânzări. (1) Casa de Srignan. De la 1 lammină st. v. 1872 se re ncepe table d’hote cu 3 lei nous ta tête dildo, 17 de la 6 ore. Clientela care ’n anală trecută visifea acastă table d’hote cunosce deja gustulu măncăriloră și bunulă servițiă ce găsesce ’n acestă restaurantă, adausă pe lângă cea a ce ’î dedese tatălă scă ea se facă faciă la cea a ce se numesce necesitățile sunetei elegante și esigințele de bună gustă, tote astea la ună încă formă uă sumă de care rămase mirată. „ Negreșită, își zise dânsulu, daca vanitatea nare fi creații acestă lusă, elu aru fi rămasă numai imaginată de umanitate; ta ară fi găsită acelă milocă d’a descthide ună vastă tâmpă norocului bogațiloră și puterni ioră, și se respândâscă acestă lusă în arte, indrustriă și comerciu, în profitul ă claseloră muncitore ; dară pentru ce toți pretindă acestă lusă: prerogativa celor fi avuți ? Susțiü e uă desfrânare a vanității, nu demnă d’unu omă seriosă care aparține unei clase de mijlocă snă a căruia avere e mediocră. Corbindu ’și astăfelă, Gabriel aruncă cu disprețQ elegantu’o halată de cașemiră cu care era ’mbracată, și scose cuă bucuriă intimă dintr’ună dulape simpluiă costumă de țărână cu care venise la Madrid. După ce se ’mbrăcă, respiră cu fericire și dise: — Liberă liberă! Suntă liberă cu mine ânsu’mî, liberă cumă vrea Dumnezeă se fiă omulă! Liberă d'ambițiune, liberă d’afaceri, liberă de urîciose pasiuni, liberă de îngagia minte, liberă de mustrări... liberă ca norului ce sberă, ca paserea ce cârtă, ca unirea curată ce se nalță spre Dumnezeu! Preferă tăcerea în loculă scomotului, pacea ’n loculu luptei, obscuritatea ’n loculă splendoriloră din prașiă. (Va urma).