Romanulu, februarie 1872 (Anul 16)
1872-02-14
138 „speră că guvernulu Englitezei a observatül în privința Neapoluî, uă strictă neutralitate; dérü, nu potu se me oprescü de a zice că ama fostă isbita de uimire și de indignațiune véftindu puterile adunate la Leibach se ordone regelui Neapoluî, bătrână de șapte-fieci de ani, se părăsăscă Sfaturile lui în miijlocul ierneî, ca se vie înaintea triburi ale luî lor, se se justifice pentru că dedese libertatea supușilorü sei.“ Lordul Liverpool nu s’a grăbită se respundă că guvernului Englitezei ține la menținerea păcii, pe care ceî-lalțî voi să se o turbure; și că resbeluli, ce ar ave de obiecte a interveni în afacerile interiore ale unei țări, ar fi acela în care ministeriul Englesii ar ave mai mare neplăcere a se angaja ? In camera comunelor, lordulu Castlereagh elfi însuși a ținută aceiași limbagifi? N’a asiguratü că plenipotențiari Engliterei n’au intervenită nici în deliberațiunile, nici în arangiamintele făcute de ceîlalți,* că ei s’aă mărginită nu mai se asiste? N’a declarată elă, în modulă celă mai formale, că Englitera era străină la declarațiunea celor trei mari puteri ? Asta derit, neplăcerile lordului Liverpool, simplele asistențe ale lordului Castlereagh, ce suntă altă lucru decâtă ceva mai multă bună-voință, acea ceva mai multă probitate de care vorbesc e Montesquieu ? Și eu, cândă chemă legea ce trebuie se facă pe miniștrii se dea parte la acesta ceva mai multă probitate care, până aci a fostă partagială exclusivă ar fi miniștriloră Engliterei, ce facu eu altă decâtă uă urare patriotică și morală? Ea invocă din tată inima prin antațiunea legii asupra responsabilității ministeriale, nu pentru satisfacțiunea puțină caritabile de a vede urmarindă și condamrâridă pe miniștrii, dară numai ca sa am uită motivă de a-i onora ceva mai multă. Gr. M. Alesandrescu, de câtă spre a sei că deputații au fostă insultați și a cerută ca ministru să se dea măsuri urginte. După repetite cereri de închidere a discusiunii, d. G. Filipescu rogă pe guvernă a lua măsuri câtă mai arginte și mai severe spre a nu fi insultați deputații de omeni de pe strade cu vorbe, c’aă vândută țara. Discusiunea se ’nchide, după delcarațiunea guvernului că va lua tóte măsurile. Se nasce din nou discusiune asupra ordinii zilei. D. Brăiloiu cere a se lua în discnsiune indigenatele și a se lăsa pentru mai tânăiă pensiunile, spre a nu se mai îngreuna casa pensiuniloru. D. P. Angelescu susține că, conformă votului de ieri, camera se se ocupe cu pensiunile vre două ore și apoi cu indigenatele. Terminândă, rdgă ca interesații se fie mai modești. D. Agarici propune ca discusiunea se se dividă în 3 serii: cela multă până la două ore se se discute pensiunile și apoi cele ce urmeză, conformă regulamentului, Camera încuviințezi și începe a discuta pensiunile. Ședința se rădică. AIHMKEA DEPl)TAȚILCmiJ Ședința de Sâmbătă, 12 Februarie. 1872. Ședința se deschide la ora 1 după araeul supt președința domnului Dimitrie Ghica. Prestați la apelulii nominale 77 dd. deputați. Intre formalitățile cotidiane și comunicările ciler, se citesc« mulțămirea primarului de iași pentru votulă dată de camieră relativă la joncțiunea liniei ferate române până la Prutfi. Asupra ordinii cileî, d. ministru de lucrări publice rogă pe președinte a se stabili mai întâiă ordinea dileî pentru Luni, căci mai tânjră doi deputați plecă, cerândă totă-d’uă-dată ca Luui camera se lucreze în secțiuni luându în desbatere proiectulă de lege relativă la construirea podului de seră de peste Dunăre, (aplause). Camera decide a lucra în secțiuni. Asupra sumarului, d. Văsescu, cere a se rectifica cele comunicate de d-lu Lățescu, relative la cea-a ce e’a întâmplată unorü deputați la Ploiesci, ca se nu se lase în sumară că deputații au fost luați de părQ. După cereri de trecere la ordinea unei, d-sea explică cea a ce sa întâmplată la 3 deputați la Ploiesci, dintre cari face și d-sea parte, relatânde că nu e exactă c’a fostă tîrîți din vagone, ci numai Ii s’a adresată cuvinte impertinente; personele, cari aă adresată aceste cuvinte, au fostă precumă cu capula montată, după cumv i se comunicase de șeful poliției. Se cere închiderea discusiunii. D. Gr. Ventura o combate, spre a și da cuvântulă d-lui Lățescu, care a fosti indirectă lovită. Catm-ra prelungesce disensiunea. D. Bolduri Lățescu respunde d lu Văsescu că d-sea n’a relatată camere nimică alt de câtă cea a ce i s’a comunicați și d-sele. Arü ruga pe d. Văsescu și declare déca d-sea, care rămăsese una în urmă, n’a fostă zărită din vagonu. D-se, n’a insciințată camera de acesta fapti ROMANULU 15 FEBRUARIU 1872 Bucuresci, 12 Fevruariu, 1872. D-lui redactare alu pianului ROMANULU Domnule redactare. Din numărulă pariului d-vostră de astă fi> 12 cuvinte, redă că ’n Cameră d. deputata Boldimi Lățescu, făcândă interpelare d-lui ministru de interne, aretă că nișce deputați, voindu se vie de la Ploiesci cu trenă espresd, au fostă dați de pără afară din trenă. Lucrurile nefiindă petrecute astă-feră precumă d. Boldura Lățescu le aretă, și înșciințările ajunse la d-sea neputândă fi venite de câtă de la nisce persone cu interesă d’a calomnia conduita unora ameul cați, în casuță de la Ploiesci, aă arătată prudința cea mai mare, ea ca martura oculară la menționatulă incidinte, mă simtă datoră a da publicității faptulă asia cumă dênsula s’a petrecută și, abținându-me de la orice comentariu, se lasă publicului a judeca decă, in adevăr, călătorii de la gara Ploiesci s’aă purtată reă. Speră, domnule redactare, că, în ecitatea ce vă caracterisă, nu veți refusa cererea mea. Cu cinci zile înainte de 9 Februarie, ospețurile orașiului Ploiesci erau pline de călători; toți acceptau trenul pentru a pleca la Bucuresci. A doua da, Sâmbătă dimineța, sute de sănii erau la scara stabilimentului garea drumului ferata ca se cera bilete pentru Bucuresci și, cu tote acestea, ușile erau închise, zăvorite, fără ca cineva se potă comunica cu impiegații drumului ferată. In fine, după multe stăruințe, se dete respunsu: trenul ă nu póte pleca de câtămâne diminuță. A doua fji Duminică, aceașî aglomerația la gară și același respunsü din partea șefului. Luni dimineța, lucrulü se repetă și, în fine, pe sorá, apare că circulare prin care lumea se anunțla că Mercur 1, 9 Februarie, la ora 7, 41 minute dimineța, va fi trenă pentru Bucuresci. Mercur dimineța, la orele 7, atâtu odăile câtă și împrejmuirile gazei erau pline, și lumea accepta cu nerăbdare deschiderea biuroului ea cerea bilete, cândă d. șefii Ronoi-Baron apare și ne spune la toți că nu va fi trenit de câtă la ora 11 anti- meridiane. Impacituța era mare, cace dorința d’a pleca că dată fiindă și mai mare, toți se hotărăscă se ascepte. La ora 11 ânsă, d’la șefă apărându din nou, spune că direcțiunea nu’i permite a arăta hotărit și dacă, în acea zi, va fi toti nu brmnu, că singurul lucru pentru care d-sea putea asigura era că trenu de la 11 nu mai putea ave locă. Disperarea era la culme și lumea, cai se îndouise, căci cu trenul ă venită de la Buzeă adusese pasageri pentru Bucurescî, începuse a striga. La tote aceste plângeri din șefă ală garei respundea cu sânge rece: „acesta este ordinulă direcțiunii.“ In acelă momenta însă, circulă vorba cu ună trenă speciale se gătesce a pleca la Bucurescî, care dacă pe d. șefă cu alte trei-patru persone favorisate, înțelegeți, domnule redactare, că, la audil unei asemenea noutăți, toți acei ómeni cari suferiră de cinci séci șd se <sile, n’aă putută se plece capulă fără a murmura măcară. Merge îndată la șefă cu toții și ceră ca séd se se adauge vre câteva vagone la trenulă ce pldcă séö se li se deamnă trenă espresă, pe care erau gata a’să plăti cu orice preță, fiindăcă interesele lor e suferină și nu mai puteaă șede în Ploiesci. La cererea loră, d. Ronos (Baron) respunde: direcțiunea nu’mi permite a lua pe nimeni. — Forte bine, d-se șefă, respunde mulțimea, ânsă atunci, fiindă că singură mărturisesc că direcțiunea nu'țî dă voio a lua pe cineva, noi, la rândul nostru, te anunțămă că nu vei lua pe nimeni. Trenulă se gătesce, se’ntorce în susü și n jasă și n fine se opresce înaintea peronului gării. Clopotulă sună și d-la Ronos, însoțită de șapte-optărginți încărcați cu bagage se gătescă a se sui în trend. — Ale oul surită bagagele? Strigă mulțimea, jasă bagagele, și bagagele fură înapoiate. Trenulă fluieră, pornesce încetă, însă lumea nevădurndă suindu-se în trenă de câtă pe d. șefă alăgarei, strigă: „este înce Iâtorie, personele ce voru se plece stau din nainte pe linie, și, în adevără, pe linie, lară depărtare de ehilometru, deca nu mai multă, se vedeaă trei individe, cari acceptaă trenulă. Atunci, la vorba: „după trenă băieți, se uiî lăsămă a se sui" lumea se repede și fuga fu atâtă de răpede, încâtă la ajungerea loră trenulă abia pleca din locura unde stă e, lăsându pe josă una din personele ce voia se sea, căci dânsa, din causa unei mari blăni, nu putuse se se urce iute în trenă. Lumea se ntorce atunci fără s’atingă, fără s’arunce cea mai mică insultă personei remase, care spune singură, rujândă, că personele urcate în întru eraă d-niî deputați Văsescu și Grecenu și că d-sea, d. Alcază, singură a remasă, că în casuță de faciă d-sea n’a făcută de câtă cea ce orî-ce omă ar fi făcută, adică a voită se profite de uă bună ocasiune. Lumea se inapoieză la gară și, în lipsa unui polițaiă ală garei, formeză ună procesă verbale care, alăturată pe lângă uă plângere, slă depună la parchetulă din Ploiesci. După plecarea pasageriloră,arnă amjită că trenul, oprindu-se la uă distanță de două kilometre, ară fi dată josă personele ce luase, căci dânsele nu voiseră a merge la Bucurescu fără bagage. xWstea sunt, domnule redactare, faptele, și dânsele se potă proba atâta din plângerea și procesulă verbale depusă la parchetă, câtă și din ancheta tăcută in urmă, după cumă amu amjită, de către d-lă polițaiă din Ploiesci. Primiți, d-le redactore, stima cu care amu onorea li ală d-vostre. A. C. Ionescu, stației împreună cu inginerulă și conductorulă ce’să însoțină. Pe la medulă-nopțiî, întorcându-se cu machina, ca se iea vagonele lucrătoriloră, machinistulă, aflându-se supt efectulă băuturile ră spirtase ce luase la stație, n’a cumpănită iuțâla machinei, la apropiarea de vagone, pe care nu le-a zărită de câtă cândă ajunse forte aprope de acele vagone. Măsurile luate atunci, pentru a opri iuțâla machinei, fiindă pre târzie, a isbită vagonele, din cari în celă d’ală cincilea aflându-se lucrători, duci din el au fostă sdrobiți, optă greci răniți și cel-l-alți contustați. Inginerulă, cândă a vădută periculă, a sărită mai nainte după machină în zăpadă, eră conductorulă s’a rănită. Justiția informată a și intrată a doua <Ji dimineța, la 9 cuvinte, în constatarea accidentelui și culpabilii se află arestați (Monitorulu) (Comunicată). Din cauza multei zăpezi ce a căijură (zilele trecute, comunicația trenurilor fiind întreruptă în mai multe părți pe liniele ferate ale societății acționarilor), în naptea de 8 spre 9 ale curintei, s’a pornită de la gara Târgu-Vesteînnă trenu speciale ca lucrători, ca se curețe zăpada după linia de la Kitila in susü spre Ploiescu. Ajunsă trenulă dincolo de Kitila, sa lăsată vagonele cu lucrătorii, și machina a înaintată singură la stația Buftea ca se dea apă, de care avea lipsă. Fântâna fiindă inghiățată și până se se desghia machinistului intrată în restaurantu D-sele domnuluii €. A. Rosetti, directorele diarinim ROMANUL!!. Domnule directore, D’astă dată domniei-vóstre amu se respumsă, și cu d-vostră amu se’ml răfuiescă socotelele, — nu cad-lă Lascar Catargi acele politice cu țara, dupăuă nópte de insomnie, îri care mă „oribile cau„chemar îlu face se visarisesca revolvere, conspirațiuni și râsturnărî cari ilă pusarisescă la aiastă și aieia râfuielă cu totă lumea ;ii — dérè socotelele literarie și sociale, cumă trebuie se se urmeze intre duo\ omeni bine născuți și binecrescuți. Și pentru acesta mâ voă pune p’unii tăremă pe care ânși ve se mărturisi că d’astă dată amu și cuvânta și dreptate. Mai ântâiă de orî ce discusiune, binevoiți a’mi spune: pentru ce mați înjurată? Ce vamă făcută? In ce ame păcătuită către d-vostră sau către frăția, ca se primiți să critică așia de.......... ca la ușia cortului in contra, nu a producțiunii mele literare, nu a scrierii mele, ci ’n contra mea personale ? Pricepeți bine, că nu me potă pune p’acestă tarâmă, nici râspunde criticei Voiă răspunde girantelui iei, căci, deórece ați publicat-o, ați girat-o; și fiindă că găsescă, amă fericirea se găsescă, în girantele solidară și responsabile mă amă de bună cuviință, girantele are se plutescă. Cu d-vostră déru mă voiă socoti, îmi voiă face rufuiela, după stilulă ministeriale acumu la modă. Acesta este dreptulă merl, și datoria d-vostră este se publicați răsponsură de faciă. Și mie ’mi placă.. . me ’ncelü... ca se fiu mai corectă: mie mai multă de câtă ori cui îmi placă criticile literarie; ânsă cândă suntă juste, scrise cu bunăcuviință, c'ună tonă onestă și cu cea a ce Francesulă numesce les égards, cea a ce detprimă și amiciloră și inamiciloră noștri. Critica d-lui Laerțiu nefiindu în nici una din aceste condițiunî, ci cu totulă depărtată d’ună teréma de politeță, pe care discuțiunea este permisă, necunoscândă limba giulă și neavându solința vocabularului întrebuințată de d-sea, voiă lăsa pe sema autorelui tóte grațiositățile pline de urbanitate ce’mî suntă adresate, și voiă discuta cu d-vostră, nu cu autorele criticei, cu d-vostră și numai cu d-vostră, mustrările ce’mî se facă. Dumnezicule! Ce animositate ! Ce furiă! Ce dușmănie! Ce parțialitate! Și câtă ignoranță l' ară Jice, s’aă 4ise amicii și inamicii mei citind’o. Eă rădică din umeri cu comiserațiune și me ntrebă:ce se discută în acestă critică, dacă ea conține uă ideiă? Și care este mustrarea seriosă ce imi se face? In sfirșită, fiindă c’asia ’mi a fostă sorta, se luămă totă acea lungă și deșirată „înșirate mărgărite“ de frase sunătore, seci și..................nepoliticase, cari jură în contra bunului simță, a reguleloră stabilite pentru ori ce scriere, mai cu semă pentru uă critică, și ’n contra spiritului căruia autorele pare c’a jurată vendetă corsicană. S’aduă observațiune, onorabile și stimate domnule directore: Dumă d-vóstră, mă omă de spiritu, de cunoscințe vaste și serióse în litere, d’uă ’ndelungă și matură esperiență, măiestru în artea d’a scrie, un v’aț gândită a aminti autorelui criticei că Bossuet îmi pare că zicea „că orîce sară apuca cineva se scrie, autorele înainte d’a lua pena in mână trebuie se se pudreze și se ’și puie mănuși. “ Autorele criticei ară fi disprețuită negreșită, în calitatea sea de democrată lăbărțată, consiliulă aristocraticului Bossuet, dâră d-vóstră v’ați fi gândită neapărată la regulile ce impunea buna cuviință și calitatea Românului de 4labă onestă și seriosă, și n’ați fi publicată una infectă pamfletă umoristică. Acumă se renimă la critică, la partea iei de justiție, și se vede mă cari suntă mustrările ce ’mî se facă: „M’amă pusă a trata ună subiectă întunecată din vieța lui Mircea celă Bătrâne.“ In adevără!? Episodele bătăliei de la Nicopoli pentru chreștinatate, în care mai tote națiunile chreștine au luată uă parte activă, ca martiri al crucea lui Christă, lupta pentru triumful credinței în Duranerică, este ună subiectă întunecosă sau întunecată din vieța lui Mircea? O naivă ignoranță! Nici acestă al-c din istoria țărei nu’să scie autorele criticei? Etă critica! Dară se presupunem că publicul română este totă atâtă de ignorante — ceea ce nu póte esiste și din fericire nu există — ca autorele criticei. L’ași ruga se ’mi spuse care este legea, care este regula, care este rațiunea care m’ar opri a trata într’uă dramă ună subiectă întunecată, necunoscută, din viața lui Mircea? Pe tărâmură acesta d-sea nu iartă lui Shakespeare pe Macbeth, lui Casimir de la Vigne pe fiica lui Jid, lui Alesandru Dumas pe Cei trei Mușchetari, una subiectă întunecată de supt regina Anei d’Austria, pentru că tate acestea suptu subiecte intunecase în istoria popórelorö. Și d-vostră n’ați rîsă cu hohotă, domnule directore, cândă ați citită acestă necioplită mustrare, și póre că n'ați citit-o, căci negreșită n’ați fi publicat-o. „Degradațiune a gustului, parodiă a frumosului, corupțiunea animel“ ! strigă autorele criticei. Brrruuu ! Mă cutremură! Lumea se’nspăimentă! Poporele se scuduie, d-lă Laerțiă ’și-a versată veninulă invectiveloră! A pune în scenă pe Mircea celă Bătrână, acelă țipă mareță, puternicii și falnică din istoria țerei nostre, respectată, iubită, admirată de boiaril țerei și de poporulu seu, este uă parodiă a frumosului ! A lă presinta publicului înconjurată dacei viteji oșteni, cari scraă se avingă seü se mórá pentru țara loră, binecuvântați de națiune, este corupțiunea animei! A *luareta învinsă, dérit mare și puternică, chiaru in nefericire, a reaminti Românilor, mărirea trecutului, simțiminte naționali și patriotice, este de- A gradațiunea gustului! „Amă insultată bunulu simțiă alu publicului!“ Ancă uă acusațiune gratuită, âncă uă trasă de.... dorulă lelii, ca se ’și mai aline autorele criticei invidia. In ce, cumă, ce felü amu insultată bunură simță ală publicului ? Arezându’i vitejia, mărirea, fala strămoșască ? Reproducândă ostașii chreștinătății ? Puindă în gura lui Dana cuvinte de onore și de detoriă și ’n gura lui Mircea cuvinte de căință și de iertare? Aducândă aminte legăturile nóstre de sânge cu Francia, amintindă timpii cândă Românii se luptau alături cu Brancesis pentru triumfală cruce, seüprindă în gura boiarilor, cuvinte de iubire și de sacrificiă pentru țeră ? Decă citirea criticilor d-lui Laerțiu nu ’miară produce efectulă ce face ună narcotică greă, și dacă elucubrațiuniile d-sele nară fi atâtă de bolnaviciose,