Romanulu, februarie 1872 (Anul 16)

1872-02-14

138 „speră că guvernulu Englitezei a observatül în privința Neapoluî, uă strictă neutralitate; dérü, nu potu se me oprescü de a­­ zice că ama fostă isbita de uimire și de in­­dig­națiune véftindu puterile adunate la Leibach se ordone regelui Neapoluî, bă­trână de șapte-fieci de ani, se pără­­săscă Sfaturile lui în miijlocul­ ierneî, ca se vie înaintea triburi ale luî lor, se se justifice pentru că dedese libertatea supuși­­lorü sei.“ Lordul Liverpool nu s’a grăbită se respund­ă că guvernului Englitezei ține la menținerea păcii, pe care ceî-l­alțî voi să se o turbure; și că resbeluli, ce ar­ ave de obiecte a interveni în afacerile inte­­riore ale unei țări, ar­ fi acela în care mi­­nisteriul Englesii ar ave mai mare neplăcere a se angaja ? In camera comunelor, lor­­dulu Castlereagh elfi însuși a ținută ace­iași limbagifi? N’a asiguratü că pleni­potențiari Engliterei n’au intervenită nici în deliberațiunile, nici în arangiamin­­tele făcute de ceî­l­alți,* că ei s’aă măr­ginită nu mai se asiste? N’a declarată elă, în modulă celă mai formale, că Engli­­tera era străină la declarațiunea celor­ trei mari puteri ? Asta derit, neplăcerile lordului Liverpool, simplele asistențe ale lordului Castlereagh, ce suntă altă lucru de­câtă ce­va mai multă bună-voință, acea ce­va mai multă probitate de care vorbesc e Montesquieu ? Și eu, cândă chemă legea ce trebuie se facă pe miniștrii se dea parte la acesta ce­va mai multă pro­bitate care, până aci a fostă partagială exclusivă ar fi miniștriloră Engliterei, ce facu eu altă de­câtă uă urare patriotică și morală? Ea invocă din tată inima prin antațiunea legii asupra responsabili­tății ministeriale, nu pentru satisfacțiunea puțină caritabile de a vede urmarindă și condam­r­âridă pe miniștrii, dară numai ca sa am uită motivă de a-i onora ce­va mai multă. Gr. M. Alesandrescu, de câtă spre a sei că deputații au fostă insultați și a cerută ca ministru să se dea măsuri urginte. După repetite cereri de închidere a dis­­cusiunii, d. G. Filipescu rogă pe gu­vernă a lua măsuri câtă mai arginte și mai severe spre a nu fi insultați depu­tații de omeni de pe strade cu vorbe, c’aă vândută țara. Discusiunea se ’nchide, după delcara­­țiunea guvernului că va lua tóte mă­surile. Se nasce din n­ou discusiune asupra ordinii­­ zilei. D. Brăiloiu­ cere a se lua în discnsi­une indigenatele și a se lăsa pentru mai tânăiă pensiunile, spre a nu se mai în­greuna casa pensiuniloru. D. P. Angelescu susține că, conformă votului de ieri, camera se se ocupe cu pensiunile vre două ore și apoi cu indige­natele. Terminândă, rdgă ca interesații se fie mai modești. D. Agarici propune ca discusiunea se se dividă în 3 serii: cela multă până la două ore se se discute pensiunile și apoi cele ce urmeză, conformă regulamentului, Camera încuviințezi și începe a discuta pensiunile. Ședința se rădică. AIHMKEA DEPl)TAȚILCmiJ Ședința de Sâmbătă, 12 Februarie. 1872. Ședința se deschide la ora 1 după a­­raeu­l supt președința domnului Dimitrie Ghica. Prestați la apelulii nominale 77 dd. deputați. Intre formalitățile cotidiane și comuni­cările c­iler, se citesc« mulțămirea prima­­rului de iași pentru votulă dată de ca­mieră relativă la joncțiunea liniei ferate române până la Prutfi. Asupra ordinii c­ileî, d. ministru de lucrări publice rogă pe președinte a se stabili mai întâiă ordinea dileî pentru Luni, căci mai tânjră doi deputați plecă, cerândă totă-d’uă-dată ca Luui camera se lucreze în secțiuni luându în desbatere proiectulă de lege relativă la construirea podului de seră de peste Dunăre, (a­­plause). Camera decide a lucra în secțiuni. Asupra sumarului, d. Văsescu, cere a se rectifica cele comunicate de d-lu Lățescu, relative la cea-a ce e’a întâm­plată unorü deputați la Ploiesci, ca se nu se lase în sumară că deputații au fost­ luați de părQ. După cereri de trecere la ordinea­­ unei, d-sea explică cea­ a ce sa întâmplată la 3 deputați la Ploiesci, dintre cari face și d-sea parte, relatânde că nu e exactă c’a fostă tîrîți din vagone, ci numai Ii s’a adresată cuvinte impertinente; personele, cari aă adresată aceste cuvinte, au­ fostă pre­­cumă cu capula montată, după cumv i se comunicase de șeful­ poliției. Se cere închiderea discusiunii. D. Gr. Ventura o combate, spre a și da cuvântulă d-lui Lățescu, care a fosti indirectă lovită. Catm-ra prelungesce disensiunea. D. Bolduri Lățescu respunde d lu Văsescu că d-sea n’a relatată camere nimică alt de câtă cea­ a ce i s’a comunicați și d-sele. Arü ruga pe d. Văsescu și declare déca d-sea, care rămăsese una în urmă, n’a fostă zărită din vagonu. D-se, n’a insciințată camera de acesta fapti ROMANULU 15 FEBRUARIU 1872 Bucuresci, 12 Fevruariu, 1872. D-lui redactare alu pianului ROMANULU Domnule redactare. Din numărulă pariului d-vostră de as­­tă­­ fi> 12 cuvinte, redă că ’n Cameră d. deputata Boldimi Lățescu, făcândă inter­pelare d-lui ministru de interne, aretă că nișce deputați, voindu se vie de la Ploiesci cu trenă espresd, au fostă dați de pără afară din trenă. Lucrurile nefiindă petrecute astă-feră precumă d. Boldura Lățescu le aretă, și înșciințările ajunse la d-sea neputândă fi venite de câtă de la nisce persone cu in­teresă d’a calomnia conduita unora ameul cați, în casuță de la Ploiesci, aă arătată prudința cea mai mare, ea ca martura oculară la m­enționatulă incidinte, mă simtă datoră a da publicității faptulă asia cum­ă dênsula s’a petrecută și, abținându-me de la ori­ce comentariu, se lasă publicului a judeca decă, in adevăr­, călătorii de la gara Ploiesci s’aă purtată reă. Speră, domnule redactare, că, în ecita­­tea ce vă caracterisă, nu veți refusa ce­rerea mea. Cu cinci­­ zile înainte de 9 Februarie, ospețurile orașiului Ploiesci erau pline de călători; toți acceptau trenul­ pentru a pleca la Bucuresci. A doua­ da, Sâmbătă dimineța, sute de sănii erau la scara sta­bilimentului garea drumului ferata ca se cera bilete pentru Bucuresci și, cu tote acestea, ușile erau închise, zăvorite, fără ca cine­va se potă comunica cu impiega­ții drumului ferată. In fine, după multe stăruințe, se dete respunsu: trenul ă nu póte pleca de câtă­mâne diminuță. A doua­ fji Duminică, aceașî aglomera­ția la gară și același respunsü din partea șefului. Luni dimineța, lucrulü se repetă și, în fine, pe sorá, apare că circulare prin care lumea se anunțla că Mercur 1, 9 Februarie, la ora 7, 41 minute dimineța, va fi trenă pentru Bucuresci. Mercur­ dimineța, la orele 7, atâtu o­dăile câtă și împrejmuirile gazei erau pline, și lumea accepta cu nerăbdare deschide­rea biuroului ea ce­rea bilete, cândă d. șefii Ronoi-Baron apare și ne spune la toți că nu va fi trenit de câtă la ora 11 anti- meridiane. Impacituța era mare, cace dorința d’a pleca că dată fiindă și mai mare, toți se hotărăscă se ascepte. La ora 11 ânsă, d’la șefă apărându din n­ou, spune că direcțiunea nu’i per­mite a arăta hotărit și dacă, în acea­­ zi, va fi toti nu brmnu, că singurul­ lucru pentru care d-sea putea asigura era că trenu de la 11 nu mai putea ave locă. Disperarea era la culme și lumea, cai se îndouise, căci cu trenul ă venită de la Buzeă adusese pasageri pentru Bucurescî, începuse a striga. La tote aceste plângeri d­in șefă ală garei respundea cu sânge rece: „acesta este ordinulă direcțiunii.“ In acelă momenta însă, circulă vorba cu ună trenă speciale se gătesce a pleca la Bucurescî, ca­re dacă pe d. șefă cu alte trei-patru persone favorisate, înțelegeți, domnule redactare, că, la audil­ unei asemenea noutăți, toți acei ó­­meni cari suferiră de cinci séci șd se <sile, n’aă putută se plece capulă fără a mur­mura măcară. Merge îndată la șefă cu toții și ceră ca séd se se adauge vre câte­va vagone la trenulă ce pldcă séö se li se dea­mnă trenă espresă, pe care erau gata a’să plăti cu ori­ce preță, fiindă­că interesele lor e suferină și nu mai puteaă șede în Ploiesci. La cererea loră, d. Ronos (Baron) respunde: direc­țiunea nu’mi permite a lua pe nimeni. — Forte bine, d-se șefă, respunde mul­țimea, ânsă atunci, fiindă că singură măr­turisesc­ că direcțiunea nu'țî dă voio a lua pe cine­va, noi, la rândul­ nostru, te a­­nunțămă că nu vei lua pe nimeni. Trenulă se gătesce, se’ntorce în susü și n jasă și n fine se opresce înaintea peronului gării. Clopotulă sună și d-la Ronos, însoțită de șapte-optă­rginți în­cărcați cu bagage se gătescă a se sui în trend. — Ale oul surită bagagele? Strigă mulțimea, jasă bagagele, și bagagele fu­ră înapoiate. Trenulă fluieră, pornesce încetă, însă lumea nevăd­urndă suindu-se în trenă de câtă pe d. șefă ală­garei, strigă: „este înce Iâtorie, personele ce voru se plece stau din nainte pe linie, și, în adevără, pe li­nie, la­ră depărtare de­­ ehilometru, deca nu mai multă, se vedeaă trei individe, cari acceptaă trenulă. Atunci, la vorba: „după trenă băieți, se ui­î lăsămă a se sui" lumea se repede și fuga fu atâtă de răpede, în­câtă la ajungerea loră tre­nulă abia pleca din locura unde stă e, lăsându pe josă una din personele ce voia se sea, căci dânsa, din causa unei mari blăni, nu putuse se se urce iute în trenă. Lumea se ntorce atunci fără s’atingă, fără s’arunce cea mai mică insultă per­­sonei remase, care spune singură, rujândă, că personele urcate în întru eraă d-niî deputați Văsescu și Grecenu și că d-sea, d. Alcază, singură a remasă, că în ca­­suță de faciă d-sea n’a făcută de câtă ce­a ce orî-ce omă ar fi făcută, adică a voită se profite de uă bună ocasiune. Lumea se inapoieză la gară și, în lipsa unui polițaiă ală garei, formeză ună pro­cesă verbale care, alăturată pe lângă uă plângere, slă depună la parchetulă din Ploiesci. După plecarea pasageriloră,­arnă amjită că trenul, oprindu-se la uă dis­tanță de două k­ilometre, ară fi dată josă personele ce luase, căci dânsele nu voi­seră a merge la Bucurescu fără bagage. xWstea sunt­, domnule redactare, fap­tele, și dânsele se potă proba atâta din plângerea și procesulă verbale depusă la parchetă, câtă și din ancheta tăcută in urmă, după cumă amu amjită, de către d-lă polițaiă din Ploiesci. Primiți, d-le redactore, stima cu care amu onore­a li ală d-vostre. A. C. Ionescu, stației împreună cu inginerulă și conduc­­torulă ce’să însoțină. Pe la medulă-nopțiî, întorcându-se cu machina, ca se iea va­­gonele lucrătoriloră, machinistulă, aflân­­du-se supt efectulă băuturile ră spirtase ce luase la stație, n’a cumpănită iuțâla machinei, la apropiarea de vagone, pe care nu le-a zărită de câtă cândă ajunse forte aprope de acele vagone. Măsurile luate atunci, pentru a opri iuțâla machi­nei, fiindă pre târz­ie, a isbită vagonele, din cari în celă d’ală cincilea aflându-se lucrători, duci din el au fostă sdrobiți, optă greci răniți și cel-l-alți contustați. Inginerulă, cândă a vădută periculă, a sărită mai nainte după machină în ză­padă, eră conductorulă s’a rănită. Justiția informată a și intrată a doua <Ji dimineța, la 9 cuvinte, în constatarea accidentelui și culpabilii se află arestați (Monitorulu) (Comunicată). Din cauza multei zăpezi ce a căijură (zilele trecute, comunicația trenurilor­ fiind­ întreruptă în mai multe părți pe liniele ferate ale societății acționarilor), în nap­­tea de 8 spre 9 ale curintei, s’a por­nită de la gara Târgu-Vesteî­nnă trenu speciale ca lucrători, ca se curețe ză­pada după linia de la Kitila in susü spre Ploiescu. Ajunsă trenulă dincolo de Kitila, sa lăsată vagonele cu lucrătorii, și machina a înaintată singură la stația Buftea ca se dea apă, de care avea lipsă. Fântâna fiindă inghiățată și până se se desghia machinistulu­i intrată în restaurantu D-sele domnuluii €. A. Rosetti, directo­­rele diarinim ROMANUL!!. Domnule directore, D’astă dată domniei-vóstre amu se re­­spumsă, și cu d-vostră amu se’ml răfu­­iescă socotelele, — nu ca­d-lă Lascar Ca­­targi acele politice cu țara, după­uă nópte de insomnie, îri care m­ă „oribile cau­­„chemar îlu face se visarisesca revol­­­vere, conspirațiuni și râsturnărî cari ilă pusarisescă la aiastă și aieia râfuielă cu totă lumea ;ii — dérè socotelele literarie și sociale, cumă trebuie se se urmeze intre duo\ omeni bine născuți și binecrescuți. Și pentru acesta mâ vo­ă pune p’unii tăremă pe care ânși­ ve se mărturisi că d’astă dată amu și cuvânta și dreptate. Mai ântâiă de orî­ ce discusiune, bine­voiți a’mi spune: pentru ce mați înju­rată? Ce vamă făcută? In ce ame pă­cătuită către d-vostră sau către frăția, ca se primiți să critică așia de.......... ca la ușia cortului in contra, nu a pro­ducțiunii mele literare, nu a scrierii m­ele, ci ’n contra mea personale ? Pricepeți bine, că nu m­e potă pune p’acestă tarâmă, nici râspunde criticei Voiă răspunde girantelui iei, căci, de­óre­ce ați publicat-o, ați girat-o; și fiindă că găsescă, amă fericirea se găsescă, în gi­rantele solidară și responsabile m­ă amă de bună cuviință, girantele are se plutescă. Cu d-vostră déru mă voiă socoti, îmi voiă face rufuiela, după stilulă ministeriale acumu la modă. Acesta este dreptulă merl, și datoria d-vostră este se publicați răs­­ponsură de faciă. Și mie ’mi placă.. . me ’ncelü... ca se fiu mai corectă: mie mai multă de câtă ori cui îmi placă criticile literarie; ânsă cândă suntă juste, scrise cu bună­­cuviință, c'ună tonă onestă și cu cea­ a ce Francesulă numesce les égards, cea­ a ce detprimă și amiciloră și inamiciloră noștri­. Critica d-lui Laerțiu nefiindu în nici una din aceste condițiunî, ci cu totulă depărtată d’ună teréma de politeță, pe care discuțiunea este permisă, necunos­­cândă limba giulă și neavându solința vo­cabularului întrebuințată de d-sea, voiă lăsa pe sema autorelui tóte grațiositățile pline de urbanitate ce’mî suntă adresate, și voiă discuta cu d-vostră, nu cu autorele criticei, cu d-vostră și numai cu d-vostră, mustrările ce’mî se facă. Dumnezicule! Ce animositate ! Ce furiă! Ce dușmănie! Ce parțialitate! Și câtă ignoranță l' ară­­ Jice, s’aă 4ise amicii și inamicii mei citind’o. Eă rădică din umeri cu comiserațiune și me ntrebă:ce se discută în acestă critică, dacă ea con­ține uă ideiă? Și care este mustrarea seriosă ce imi se face? In sfirșită, fiindă c’asia ’mi a fostă sorta, se luămă totă acea lungă și deși­rată „înșirate mărgări­te“ de frase sună­tore, seci și..................nep­oliticase, cari jură în contra bunului simță, a reguleloră stabilite pentru ori­ ce scriere, mai cu semă pentru uă critică, și ’n contra spiritului căruia autorele pare c’a jurată vendetă corsicană. S’ad­­uă observațiune, onorabile și sti­mate domnule directore: Dumă d-vóstră, m­ă omă de spiritu, de cunoscințe vaste și serióse în litere, d’uă ’ndelungă și matură esperiență, măiestru în artea d’a scrie, un v’aț­ gândită a a­­minti autorelui criticei că Bossuet îmi pare că zicea „că orî­ce sară apuca cine­va se scrie, autorele înainte d’a lua pena in mână trebuie se se pudreze și se ’și puie mănuși. “ Autorele criticei ară fi disprețuită negreșită, în calitatea sea de democrată lăbărțată, consiliulă aristo­craticului Bossuet, dâră d-vóstră v’ați fi gândită neapărată la regulile ce impunea buna cuviință și calitatea Românului de 4lab­ă onestă și seriosă, și n’ați fi publi­cată una infectă pamfletă umoristică. Acumă se renimă la critică, la partea iei de justiție, și se vede mă cari suntă mustrările ce ’mî se facă: „M’amă pusă a trata ună subiectă în­tunecată din vieța lui Mircea celă Bă­trâne.“ In adevără!? Episodele bătăliei de la Nicopoli pen­tru chreștinatate, în care mai tote nați­unile chreștine au luată uă parte activă, ca martiri al crucea lui Christă, lupta pen­tru triumful­ credinței în Duranerică, este ună subiectă întunecosă sau întunecată din vieța lui Mircea? O naivă ignoranță! Nici acestă a­l-c din istoria țărei nu’să scie autorele cri­ticei? Etă critica! Dară se presupunem­ că publicul­ ro­mână este totă atâtă de ignorante — cee­a ce nu póte esiste și din fericire nu există — ca autorele criticei. L’ași ruga se ’mi spuse care este legea, care este regula, care este rațiunea care m’ar opri a trata într’uă dramă ună su­biectă întunecată, necunoscută, din viața lui Mircea? Pe tărâmură acesta d-sea nu iartă lui Sh­akespeare pe Macbeth, lui Casimir de la Vigne pe fiica lui­­ Jid, lui Alesandru Dumas pe Cei­ trei­ Mușche­tari, una­ subiectă întunecată de supt re­­gin­a Anei d’Austria, pentru că tate a­­cestea suptu subiecte intunecase în istoria popórelorö. Și d-vostră n’ați rîsă cu ho­­hotă, domnule directore, cândă ați citită­­ acestă necioplită mustrare, și póre că n'ați citit-o, căci negreșită n’ați fi publicat-o. „Degradațiune a gustului, parodiă a frumosului, corupțiune­a anim­el“ ! strigă autorele criticei. Brrruuu ! Mă cutremură! Lumea se’nspăimentă! Poporele se scuduie, d-lă Laerțiă ’și-a versată veninulă invectiveloră! A pune în scenă pe Mircea celă Bă­trână, acelă țipă mareță, puternicii și falnică din istoria țerei nostre, respec­tată, iubită, admirată de boiaril țerei și de poporulu seu, este uă parodiă a fru­mosului ! A lă presinta publicului încon­jurată dacei viteji oșteni, cari scraă se avingă seü se mórá pentru țara loră, bine­cuvântați de națiune, este corupțiu­­nea animei! A *lu­areta învinsă, dérit mare și puternică, chiaru in nefericire, a reaminti Românilor, mărirea trecutului, simțiminte naționali și patriotice, este de- A gradațiunea gustului! „Amă insultată bunulu simțiă alu pu­blicului!“ Ancă uă acusațiune gratuită, âncă uă trasă de.... dorulă lelii, ca se ’și mai aline autorele criticei invidia. In ce, cumă, ce felü amu insultată bunură simță ală publicului ? Arezându’i vitejia, mărirea, fala strămoșască ? Re­­producândă ostașii chreștinătății ? Puindă în gura lui Dana cuvinte de onore și de detoriă și ’n gura lui Mircea cuvinte de căință și de iertare? Aducândă aminte legăturile nóstre de sânge cu Francia, amintindă timpii cândă Românii se luptau alături cu Brancesis pentru triumfală cru­ce­, seü­prindă în gura boiarilor, cu­vinte de iubire și de sacrificiă pentru țeră ? Decă citirea criticilor­ d-lui Laerțiu nu ’mi­ară produce efectulă ce face ună narcotică greă, și dacă elucubrațiu­­niile d-sele nară fi atâtă de bolnaviciose,

Next