Romanulu, mai 1872 (Anul 16)
1872-05-28
X A X AKULU ALU ȘESE SPRE PE CELE XREL CE ȘI VEI PUTEA abonamente ! CAI 1 TALE : mm anui 48 lei; șese lunî 24 lei; trei hint 12 let; u& Inna fi let. IN DIS TRICTE : unii anű fi8. let; ?ése hint 29 let; trei lunt 15 let; un lună 6 lei. Abonamentele începu la 1 și 16 ale lunei Uou esemplaru, 20 bani. Franța, 11 alia și Anglia, pe trimestru francî 20. Austin fi.romania, pe trimestru franci 18. ^LÎSIXJNTXJKÎ A.nr.it5ul 1» pagina a IV, linia 30 litere — 40 bani. Ine Jțuri si reclame, pag. III, linia 2 lei-----Solistul ai oit ee trimiteri NEFRANCATE vom fi Attlul »SATE. Artiolele nepublicate se vom arde. A) EdițiuBa de sera 1^€ HS A. diARLUlfiL. Xi*pustia. at3fil|i0ÎraÎian8‘ Rie IN DISTRICTE. Editt u.AjfiWjünir^a fie adresa ^ 1.A PARI8 ÍFf patru abonamente: la d. Darras-Hallegrain de l’ancienne comedie, 5. Pentru amintitiri: la d-nif Órain et Micoud, 7 Eve Rochechonart,. ^ SA. WIENA Pentru abonamente: la d. B. Popovici, Fleischmarkt. III. Pentru anonțiuri: la d-ni. Maasenstein și Vogler Neuermarkt, 11. București,£ £, 1872. Cilele trecute s’a tratată, înaintea Curții de apel din Focșianî, procesul Statului cu d. Pană Olănescu, fostulu intreprindetore de poștil. — Cunoscă toți peripețiile prin cari a trecută acesta nenorocită afacere. Statală a câștigată, remânând, apărată de pretensiunile enorme ale d-lui Olănescu, care prin starea de delabrare a servițiului poștelor, făcuse neapărată căutarea lor în regie. Statulă a fost represintată de avocații săi doi. Voinovă și Cornea cari au pledată, pe câtă ni se asigură, cu mult succesă. EnsS cu totă superioritatea și zelului avocaților, cu totä evidința dreptății ce era în partea Statului, guvernulă a crezută de cuviință a numi ș’ună avocată ad-hoc in persona d-lui C. Boerescu. Mărginindă aci informațiunile nóstre, și lăsândă la uă parte cestiunile ce s’aă agitată înaintea Curții, facemă numai uă simplă întrebare: D. Boerescu data servițiele d-sale în acestă afacere din simplulă mobilă ală interesului ce ca deputată, ca avocată însemnată, ca cetățenă portă lucrului publică ? Ună asemene faptă meritoriu nu trebuia se fiă peste putință. La acestea ne răspunde éase Monitorulu oficiale, No. 114, printr’ună decretă, care deschide ună credită estraordinară de 1000 galbeni pentru plata d-luî Boerescu în acestă procesă. Aci nu vedemă,se nțelege, nimicit deciisă în privința d-luî Boerescu. Nu este «insă totă astă-felă încâtă privesce pe d. ministru. Noi ca ziariști interesați de lucrură publică séd celă puțină ca contribuabili,—căci ori de câte ori este vorba de chiăltuială, punga contribuabililor este în cestiune, eră nu punga d-loră miniștrii, — suntemă în dreptă a face generosului consiliu de miniștrii următorea întrebare : Este sau nu adevărată că Statulă plătesce sume însemnate la avocați cu luna și că între dânșii sună talente și onorabilități necontestabile ? D-nii miniștrii carii s-au numită, și cinară d. C. Boerescu, vor conveni cu noi despre acésta. Déci este déja astă felă, pentru ce se nu se mărginescă d-nii miniștrii a trimite din Bucuresci unuia séu doul avocați de ai Statului, cari se susție acestă procesă alături cu d. Voinovă, ală căruia zelu și capacitate, mai cu semă în apărarea proceselor Statului, simtă generalmintecunoscute, ci chiară în contra opiniunii nouiloră administratori ai domenieloră, pe câtă ni se spune, se dea dlui Cornea unu tovarășă de călătorie atâtă de costisitorii ca d. D. Boerescu ? Acesta nu este óre uă chiăltuială Inutile, uă risipă a banilor public! ? Și decretulă care publică uă asemene risipă, cumă se pute are numi altă felă de câtă ună decretă de gratificare ? Morala publică nu póte stigmatiza îndestulă asemenea fapte din partea celoră ce au în mână averea țetei. A nesocoti principiile elementare ale economiei și a fi prodigă cu banii sei proprii, este uă nesocotință, a fi case prodigă cu banii publici este uă crimă cu atâtă mai mare cu câtă la noi adesea ea este miijloculă prin care se storce de două ori sudarea contribuabililor, pentru a alimenta acestă butie a Danaidelor, ce se chiamă visteria ferei, și pa care mâna avidă a venalității sau a prodigalității deforă miniștrii, scoțândă mereu fără nici uă temă, o face se ftă în vecieelá. Etă pentru ce financiele Statului mergă reă, și détoriele crescu în locă se se împuțineze. Mai de uă dl, prefectula Venturas, cumnatule d-lui Catargiu, ia 47.000 lei noul din casa Statului, casiarulu îlă lasă se ié, căci d. Ventura este omă de ordine și oneștii, evgenii, cumnatură primului ministru, care răfuiesce îndată pe toți câți denunță jafurile și ăbusurile subalterniloră și mai cu semă ale rudelorü d-sele. Pentru siguranța sea énse casiorul o cere dovadă, pe care d. Ventura o dă fără sfiială, asigurându’lui că’să va apăra de ori-ce inspecțiune financiară. Ne întrebamă, citindă acestă cinică actă, ce insemneza acésta asigurare? Și unu faptă ce ne era necunoscută ades legata enigma. d. Venturas este în același timpu și ginereală d-lui ministru Mavrogheni, care avea a face inspecțiunile financiare. Ce posițiune fericită ! Cumnată cu ministrul de interne și ginere alu ministrului de financie, și se iidică cineva că este stăpână pe visteria țerei ? Acesta ar trebui se facă pe cineva se se mire mai multă de darea chitanții decâtă de sustragerea banilor. Scandalulă case nu se mărginesce aci. Presa denunță fabulă, publică chiară actilă ce s’a găsită în casa Statului in locă de baui. Acestă sentinelă, scăpată din pușcăria guvernală, dă alarma, și publiculu scandalisate ascepta se vede resultatulu acestei de8operiri. Unii credeau că d. Venturas va merge alături celă puțină cu nenorociții diatîte, în arestare preventivă, acesta era imposibile: ar fi fostă uă ofensă adusă localului, căci prevențiunea nu este decâtă pentru cei inociuți, eră nu pentru toți, cari trebuie se aibă timpulă și roidbcele necesarie pentru a se sustrage de la acțiunea justiției. Nimică. Monitorulu silită se respundă, și afirmând că fapt ce nu se mai putea ascunde, asigură , publică că justiție se va face, cu tată gingășia împregiurărilor. Morala publică a relansă cu acesta asigurare și d. Venturas cu cei 47,000 lei noul. Acumă se dat 1000 galbeni domnului Boerescu, pentru ce ? pentru a susține unu procesă alu Statlui, care are oă mulțime de avocați, celă puțină totă atâtă de eminințî câtă și d. Boerescu. Nu este are și acesta în fondul uă delapidare de bani publici? Și decă de astă-dată prodigalitatea sau favoritismulu este mobilulü, în ce se pate consola nenorocitulă tesaură ală Statului ? Cu acestă sistemă oricine înțelege că mergemă la ruină, acolo unde mergă toți nesocotiții, căci nesocotită este națiunea care lasă viitorul și averea iei în mânele corupțiunii și ale simțimântului străină de morala publică și de virtuțile ce-Nota circulariă a d-lui ministru de estonie în cestiunea Evreiloră, produse în străinătate resultatulă ce o să prevădurămu. Recunoscendă în acestă actă diplomatică esistența unoră «himerice „pasiuni poporane contra Evreiloră, “ facându-se acusatorulu juriulă din Buzeu, și combatându într’ună ateniene adă însă șî esistența juriului, punendu-se în fine în tóte alături cu acuzările aduse de Evrei, era naturale ca guvernulă actuale se pună cestiunea naintea Europei luptă să fase pe atâtă de nedreptă, pe câtă și de vătămătare pentru România. Nota d-lui Costa-Foru avea dă asemene rase, cu totă formarea posomorîlă, o dată acumă și celoră mai puțină intusiastă în cestiune, asigurarea că esistă la noi persecuțiuni barbare și odiose contra Evreilor. Câteva cuvinte ale Independințeî belgice voră caracterisa acesta notă, și situațiunea ce ne-a făcută ea în Europa. „Guvernul română a respinsă (la nota consulilorü) pledândü fără disposițiune (mauvaise humeur) împrejurările ușsurătore. “ A pleda „împrejurările ușturătore“ este a recunosce existența capului de aculare; a le pleda „fără disposițiune“ este a lăsa se se vedă că nici chiară acele împrejurări n’ară fi seriose. E că ce convingem a dusă la marele puteri din Occidente nota d-lui ministru de externe. Décá vom să trece acumă la efectele iei, vomă constata consecințe încă multă mai grave, vomă vedé la Londra meetinguri discutândă cestiunea, insumândă România și cerându se i se impună nescei capitulări ucidetóre pentru națiune. Originea acestei note și periculose fase ce-a luată cestiunea, este ânsăși nota guvernului actuale, care în locă de-a risipi credințele false, pe cari cutezarea și pretențiunile lacome și necugetate ale Evreilor din România le propagă în străinătate, le-a recunoscută din contra Întemeiate ș’a pledată numai, „fără disposițiune, împreglurările usturatore.“ In numerulü viitorii vomă da semă mai pe largă și de efectele notei guvernului, și de periculele ce ea crează. Spațiulă ne opresce astă dl aci. PiMih-n j larmiria intr’mnii înodQ mai îmbucurătoră septemâna, vomă face cunoscută, cu ună viă simțimântă de ușturare, că Comuna capitalei a respinsă propunerea Monnier pentru alimentarea cu apă a orașiului. Se speră mă dorit că legea și interesul capitalei vor fi consultatericane, nu implică dicâtă nesce schimbări de redacțiune, și cabinetulu din Washington declară că nu mai pute nici se facă nici se ceră puterilor si publice alte concesiuni decâtă cele deja acordate. In aceste condițiuni, cele ’îndeplinite d’milană incoceară fi zadarnice și lucrurile fară ïntercetată unde erau înainte de ’nchiriarea tratatului de la Washington. Ense, mai nainte d’a se ’ncrede acestoră pesimiste impresiuni, e bine a se ascepta noul informațiune. De amândouă părțile oceanului Atlantică opiniunea publică doresce că ’nțelegere pacifică și voința sea, de va stărui ’ntr’ensa, pene în cele din urmă va ’nvinge. Reichsrabulă din Viena, primindă încunosciințarea oficiale despre mortea arhiducesei Sofia, mama împăratului rege Francisc Josef, a insărcinată pe președintele seu a manifesta împăratului condoleanțele sale simpatice și și-a amânată desbaterile pene după terminarea ceremonielor funebre. Citimă în Independința belgică de la 31 Mai . teamă pre grăbită a spera că soluțiunea neînțelegerii anglo-americane va fi definitivă și că comisiunea din Geneva va funcționa peste puțină. Guvernul englese pare-se a nu fi dispusă se primesc și amendările făcute de Senatul StatelorUnite la tratatul suplimentară, deși aceste amendări, după spusa foiloră ameInvoieia făcută intre marerialele Serrano și carliștii din Spania e primită cu neplăcere atâtă la Madrid, câtă și la Bilbao. Admiralele Topete a fost interpelată în acesta privință, în ședința de la 29 Mai a camerei deputaților, și, fiindă că responsulă să nu s’a părută destulă de categorică, d. Zorrilla a depusă imediată uă propunere de censură în contra guvernului. E greu a se prevede cumă va vota acestă propunere actuala Cameră, oricare va fi cusé atitudinea represintanților, mai multă sau mai puțină legitimi, al națiunii, pare imposibile ca actualele cabinetfi, atâtă de seriosă compromisă de șefulă seă, se se potă menține la putere. Convențiunea închiriată între mareșialeși carliști recunosce oficialilorü ce comandă bandele carliste gradulă ce au în bande, numerându-se între dânșii și oficialii ce aparțină armatei și cari ară fi luată parte la revoltă. El tiempo menționezi 8:o motulă că mareșialele Serrano, aflândă despre urîtură efectă ce a produsă redactarea convențiunii închiriate cu car fistil, și-arăda demisiunea din șefă alu armatei de modă-Copte. FOSTIA ROMANULUI“ ESPOSITIONEA DE LA GEBAUER Cornițele Bartholozzi, a căruia sordidă avariție nu era depășită decâtă prin întunecasele umbre ce-î invăluiau creierii, comandase ilustrului Pugetuă Venere pentru vila sea de la Albano. Venera eșise din dalta sculptorelui astă-feră cum chiară inamicii săi fuseseră constrînșî a mărturi, că de la Venera lui Praxitelles și Venera Medicis nimică mai frumosă nu mai apăruse în universală artistică. Acestă capod’operă fusense sfărîmată în bucăți de însuși sculptore. lauget pusese ună preță modestă asupră-i, fiindă că i-se ceruse a pune unulQ ; dérii Bartholozzi, ca unu comite ce era, îi oferise unulă astă-felă, în câtă simțimântură demnității i se urcase în figură în unde de flăcări, și, în justa sea indignațiune, spărsese mai ântâiă ună brață, apoi altulă; în fine, trunchiură sburase în țendărî supt lovirile mânii sale. Puget, cu tote astea, era persecutată de nevoile 4ui, urmărită de invidia confraților ă sei, redusă a căuta la străini primirea, încuragiarea și sprijinulă ce nu putuse afla în patria sea. Ună altulă ar fi acceptată oferta avarului și i-ar fi implorată protecțiunea comitelui. Influentele personagiu din Genua i-ar fi putută procura direcțiunea Pinacotecei, loculă de profesore de sculptură, statuettă, arhitectură la scala de bele-arte d’acolo, — cea ce altă feră n’ar fi fostă uă calamitate pentru elevii acelei țeri de arece Puget nu era ună fanfaronă ignorantă. Infatuată de ună merită imaginară, ci unul din cei mai demni urmași al lui Buonarotti. Acestă particularitate ’mî-a venită în minte citindă Pressa dio 23 a curinteî. Care este are situațiunea nostra pentru ca articulî ca aceia se fiă scriși deuă penă esercitată ca a d-lui C. D. A ? Și cândă se produce acestă mișcare chiară în Pressa, și cândă autorele nu găsesc o altă serte mai demnă de talentulă unui artistă, devenită joculă unoră intr'ge ce repurnă animilară oneste, de câtă a-î pune dispută în mână și a ’lătrămite se cerșescă comiserațiunea publicului în loculă justiției la care meritele séle îi dau dreptură, ce trebuie a crede despre rolulu guvernului și despre conduita aginților ă chiămați a esprime simțimintele séle intime ? Déru, domoiloră! . . . sc fie bine înțelesu că nu este aci vorba de idei, convicțiuni și fapte politice. Acestă articulă se isoleză într’u retragere tăcută, și chiar obscură, dacă voiți, spre a vorbi liniștită cu ună numero restrînsă de amatori despre cea a ce este artele la noi și în specie pictura ; și pentru acesta, se invăluiă de bună voie în umbra foiletonului, ună felă de scriere lăsată in păsciunea visătoriloru, artiștiloră în retragere, copileloră de 16 ani, studiațiloră din a șaptea și tabacciiloră cu venghercă pene în călcâie, mai toți viețuindă de uă vieță internă asemenea molusceloră. Artele la noi! . . . He! nu, doraniloră ! Belele-arte! . . . Vi se sfășie ânima negreșită, cugetândă că stăpânirea, — vedeți că nu e vorba de ministeriă, — ne-a uitată pe noi acești câțiva, cari ne aflămă strînși aci... Și, cu tote astea, doriamă și noi ună mică bine érei acestea! Fără îndouială, spiritulă de asociațiune, inițiativa privată, consciința maseloră de propriele foră nevoi, aventulÜ d’a se desvolta prin sine înseși, suntă, scimă, cea-a ce trebuie omenilorü, ființeloră raționabile; déri acésta va sedică a umbla de capul nostru; acesta însemneză a nu fi nimeni mai mare între noi; ele... anarhică! Și noi avemă vă stăpânire; amu făcută cheltuieli pentru acesta; țara intrega este dădată cu stăpânirea. Vedeți contribuțiunile și vedeți și bugetul. In fine, suntemă ginte latină, moșii și strămoșii noștri n’au trăită fără stăpânire, și noi, urmașii loră, cată se ne ținemű de ce aveaă eî bună in vechime. Stăpânirea nostră dorit. . .. — Ascultați, domniloră! — Mă iertați că înterumpă. Ascultați!... Este ună copilă de dece ani, care trece după aprinsulă lumînăritoră; este ună băiețelă băgată laiă pantofărie. Are capulă golă, uă cămașe de pândă grasă, ună pantalonă scurtă cu mai multe petece în genuche, și micele lui piciore lovite și înegrite de plafă tîrăspănesce papuci ce și-a făcută singură din nesce botinî vcehi ce i-a tăiată. Se duce cu șiorțură meserii sale de gâtă la mama mea se și iea premenele. Cântă!. . . Cum cântă, domniloră! Cântă „Iancule haiducule“. Nu, mé incele, este „cânteculă ConStituțiunii de la 1848!“ Ce voce elastică, ce timbru de argintă, ce forță și tensiune într’ună peptă atâtă de fragetă și de micuță! Vedeți!... vă priveghiătóre ce desmordá pustietatea mută din vecinătatea nostră. Și eiă nu viseză că acesta voce de uă suavitate angelică ară pute deveni organulă încântătoră ală primului tenoră ală teatrului nostru lirică scă ală operei nóstre, făcândă fortuna sermanis sele familii și orgoliulă bietei nóstre țeri. Credeți, domniloră, amil aurită uă mulțime de acești copii, toți plini de inteligință, plini de voiă bună, plini de uă sanătate roșă, măcară că de ordinară nu trăiescă de câtă cu coji de pâne negră și cu lovituri de curea. Altă-dată acești germani erau luați la Mitropolie, la Domna Bălașia, la Colțea, unde învățau spre a deveni cântăreți. Nu era mare lucru, derű, ce voiți, pe atunci totă însemna ceva. Astăzi, aceste tesaure suntă perdute pentru copiii germani; cântăreții nu mai există de cândă s’a întâmplată vă cântă intre mireni și călugări, și stăpânirea nu mai vrea se se amestece. — Este corul, déri acesta abia póte cânta la moitil. Nu e.de așta, domniloră, că domniavostră câți sunteți aci, v’ați simți inima înceată de bucurie și ochii muiați in lacrime de fericire ascultându cum în Otelló scu în Trovatore, unu celebru tenore din nemulu nostru romunescu, eletina întregă teatru cu puternica sea voce, împle spațială de armoniósele séle rulade și tornă în animele spectatorilor, valuri suave din acea melodie cerescá ce a suptă în pâmântulö României? — Parterulă se sculă totă în piciure, logi și begnorii surită întorse spre rampă; ună bravo gigantică și imensă se aude; marele cântătoră, frumosă și răpitoră de geniu și de arie, se incovoia supr aplausele compatrioțiloră seî. Este Maria, domnitoră, fiul lui Nicolae Căruțașulă, și ca probă, etă colo susțiin galerie cum acesta sermană părinte se înâcă în lacrime de bucurie. Iliceamă, mi se pare, stăpânirea... dérii, stăpânirea, casé ca uu se scie tóte astea;