Romanulu, iulie 1873 (Anul 17)

1873-07-15

fi 24 ROMANTILU 15 IULIU 1873 copia în desvoltarea neî nsemnatelorü mele article, voiă urma totuși planulă ingeniosü cea adoptată dânsulă,* mai cu semn în cea-a ce privesce garanțiile libertăților ă ceamu dobândită ș'a reformeloru celor fi bune ce suntă de introdusă In legislațiunea nostra , voră contribui, celu puțină, a face cunoscută acestă opt, a venilă convingerea că toți junii noștrii legiști, magistrați, toți ómenii de litere, de stată, slă voră cere librarului Armand Le Chevalier, calea Richelieu, pentru ca se potă lineare se’la posedă și se’la studie. Și, cândă aceste idei salutarie vor deveni uă convicțiune pentru cei mai mulți, vei fi mulțămită d’acestă servină ceai adusă societății, în care reveni și după doni ani, și care, mai totădeuna, regretă absința d-tele. G. Petrescu. Reformele ce le ceri libertățile constituționale in sistema represivă. Instrucțiunea secreții. —Judele instructore. * Libertatea individuale. La 1SG9, cu ocasiunea studiului ce amă făcută asupra Constituțiunii nostre din 1 Iulie, 1SGG, Intr’ună opusculst (1) ce amă publicată, spre a răspunde celoră ce susțineau că opera Constituantei lasă multă de dorită, între altele, amă lisă: „Numai națiunea, care va ajunge a „cuno sce pe deplină valorea și importanța instituțiunilor sele, va dobândi și puterea morale pe care o dă „convicțiunea ca se le apere. Numai națiunea, care va ajunge a asimila individualității sale, naturei sale, esis„ tința drepturilor cetâțenesci, va „câștiga și virtutea civică, care, daca „nu lipseșce cu desăvârșire, totuși să „’ntâlnimă forte rară. Acolo unde „instituțiunile unei națiuni suntă nu „numai în fașe, de mânca și necunoscute de densa, acolo oricine se pute „juca cu națiunea și instituțiunile „séle, fără tema pedepsei,și cu atâtă mai „multă cuvântă, cândă lipsesc pronsci„vnta dreptului ș’a datoriei." Vițiulu capitale, originea zeului, nu’să găsimă tocmai în pactulu nostru sociale, démü in indiferința saa in inserința despre drepturile nostre politice și Civili. Încă de la 1869 mai demostrată că fără legi posteriore,cari ședea vieță unorr ă principii liberale ale Constituțiunii nóstre, acesta Constituțiune va rémâne literă morta că fără desceptarea consciinței naționale și farsă sinceră aplicațiune, inovațiunea în legislațiune era fi puțină simțită; că separațiunea celoră trei mari puteri, în Statulă română, este numai nominale, pe câtă timpütate se contopescă în mânele puterii esecutive; "că principiele libertăților nóstre, fără garanții seriose, nu ’nsemnază nimică. Libertatea individuale și libertatea presei aă făcută mai cu semn obiectulă preocupațiuniloră nóstre, fiinducâ fără densele reacțiunea va fi totăde una sigură de isbândă. Aceste libertăți însă, pentru ca se potă da tote fructele bine-facotare progresului și societății, aă trebuință de garanții seriose și paterice. In ce potă consiste aceste garanții? Suntă, recunoscu, multe condițiuni de îndeplinită. Instrucțiunea poporului, deșceptarea consciinței lui despre drepturile sale. Punerea în armonia a Vitregei sisteme represive cu principiile Constituțiunii. Aplicațiunea sinceră a legilor fi. Racunoscft ea, ori*de*oâte*ori este fi) (Stwekistittbl constitution ft Spiitfernetti Sț duuUi ikifiand, vorba de modificări în legislațiunea unei națiuni, mai nainte de tóte este bine a ne da coruptă de defectele iei, de trebuințele ce se simtă, de obiceiurile și civilisațiunea unui poporă. Vomă vorbi énse d’uă cam datâ de instrucțiunea secretă, nă nenorocită și regretabilă rămășiță a sistemei inchisitoriale, pe care progresulă n’a putută ancă s’o ștergâ și s’o uimicescá din legislațiunile națiuniloră celoră mai civilisate. Și, cu tóte acestea, pe câtft timp, ea va supr siste, libertatea individuale n’are, nu póte găsi garanții. In adevără, pentru 24 ore celă puțină, orice cetățenă póte fi, cu cea mai mare înlesnire, inculpată, prevenită, arestată după ordinală celui mai neînsemnată aginte ală poliției judecătoresce sau ală prefectului, sau ală unui judecătore, sui generis, ce se numesce jude instructore. Și, spre a se scula acesta sistemă, închisorea preventivă în interesulă instrucțiunii a fostă rădicată la ’nălțime, atunci chiară cândă faptulă ce se impută unui nenorocită prevenită n’are cea mai mică afinitate, nu este de nici ună interesă pentru instrucțiune. Se dămă exemple, spre a evita controversa. Anulă trecută, de nu ne încelămă, în acestă lună, onorabilele domnă Gregoriu Balam fu prevenită ca să fi comisă ună delictă de presă în persona represintantelui regelui Italiei. Vă vdră ’ntrega, uă parte din torană o trece în carcerea de la Văcărescu, înalta Curte de casațiune anuleza decisiunea Camerei de punere supt acusațiune, deri decisiunea înaltului areopagă română nu putu se sfărâme și verigele închisorii onorabilele prisouială politică. A trebuită se se pronunțe Camera de punere supt acusațiune din Craiova, care, discutând ordonanța judelui instructore și găsindă-o ilegale, a reformat’o, ordonândă numai atunci eliberarea d-lui Gr. Balena. Exemplele se pot ă smulți. La 3 August, 1866, în timpul absinței Domnitorelui și suptună ministeriă compusă mai d’aceleași persone cari compună pe celă de astăi, se inventeza de guvernă uă revoluțiune, care avu de efectă vărsarea sângelui nevinovată, perderea averii mai multor cetățeni, privațiunea libertății d-loră A. Golescu, C. A. Rosetti, I. C. Bratianu, C. Ciocârlană, Gr. Serrurie, G. Heliade, Brăiloiu, Lapati, și a altor cetățiani distinși ai capitalei. Aceleași scene se repetă în 8 Augustă, 1870, cu ocasiunea revoluțiunii din Ploiesci, unde s’arestaserâ doi. generală Golescu, lóim Bratianu, Grigorescu și mai mulți alți onorabilii cetățeni și ’ndurară persecuțiunile cele mai neomenese din partea unui guvernă, pentru care legalitatea nu mai avea nicioă î nsemnatate. Mulți alți cetățeni fură arestați și lăsați discrețiunii guvernului. D-nii Candiano, M. Cogâlnicenu, Stană Popescu, Slavicescu și alți însemnați comercianți în durată cu bărbăția îndelungatură arestă preventivă. Mișcarea din Ploiesci face victime în Pitescu, Bucuresci și Craiova. Și, lucru straniu, mai toți aceia cari, supt regimele dărâmată, erau persecutați și ’ncarcerați, îi aflarămăși la 8 Augustă, supt regimele actuale, rădicată și ’naugurată de dânșii, încarcerați, și putemă încredința, îndouită mai neomenosă persecutați. Dorit să lăsămă aceste dureróse amintiri și se revenimă la ideia ca neama propusă a demonstra, 11 consecințele fatale ale instrucțiunii sémié l’ae hmmrii preventive. Cine nu’și aduce aminte în ce modă se respundea socieloră, părinților ă, amicilor, cari venină a cere liberarea acestora prisoniari politici! Junii judecători de la 8 Augustă se mărginiaă a sice : non possumus. Pentru ce?—Interesul instrucțiunii. E că o explicațiunea stereotipă ce o dau acești magistrați. Ne aduceam aminte că la 8 Augustă, mai bine de 20 familii onorabile, numai din Bucuresci, se găsiră, într’uă seră, isolate, fără sprijină, fără consolațiune, căci capii lor erau închiși la Văcăresc!, și fără ca nici unulă să scie pentru ce. Câtăva timp în urmă, parchetul ă întregă ală tribunalului Ilfov, prin faptulă că n’a găsită casă de urmărire, a dovedită erorea sea. Déri acesta erore este teribilă pentru uă societate. Care este dérit responsabilitatea magistratului? Prin ce miijloce mă cetățénii va pute dobândi satisfacere, dreptate, când este victima unui delictă sau crime și cândă autorele delictului sau crimei este mă judecătore? Investigațiunile, ce ne neercămă a face acestei cestiuni, vor convinge pe oricine că mijllacele ce le acordă legislațiunea nostra, departe d’a fi eficace, ele suntă cu desăvârșire ilusorii. Codicele nostru penale face acesta distincțiune. Funcționarulă de orice ramură, fiă administrativă, fia judecătorescă, deca comite ună delictă sau crimă , afară din exercițiui funcțiunii sale, se urmăresce și se judecă, după dreptul la comună. Comunicarea ce se face ministrului respectivă nu implică autorisațiunea sea, soft dreptul de veto pentru ministru. (Art. 491, cod. penale). Din contra, déca este vorba d’ună delictă sau crimă comise, în exercițiulu funcțiunii sale, legea a creată un procedură escepțională, dificilă, în scopul ă d’a paralisa acțiunea victimei și chiară a o nimici. In adevără, ună oficială de poliția judiciară, ună judecătore polițienescă ,sau judecătore de tribunale comerciale ori judeciană, ună membru ală ministerialul publică, care va fi prevenită ca făptuitoră, în exercițial funcțiunii sale, d’ună delictă care trage după sine că pedepsa corecțională, ministerială publică de pe lângă Curtea de apelă îl va cita înaintea curții, care se va pronunța fără apelă. (Art. 494, cod. pen.). Art. 131 din Constituțiune și legea din 12 iulie, care a desființată consiliulă de stată, deși aă înlăturată acea autorisațiune prealabilă ce se cerea pentru darea în judecată a funcționariloră administrativi, totuși sistema nostră, represivii, în mare parte, a lăsată să suprsiste, după cum arătarămu, uă grămadă de stânci pentru victimele judecătorilor. Articla precizată sin codicele penale subordineză acțiunea cetâțenului vătămată bunului placă ală procurorelui generale de pe lângă curte d’a cita pe judecătorele, pe procurorele, pe judele instructore. Dar daca procurorele generale nu’lă va cita, nu va voi a’lă urmări, care este sancțiunea? Este vezi una? Bă n’o cunoscă. Nici ună articlu din codă nu dicteză vr’vă pedepsa pentru acestă superiore magistrată care, pentru deosebite considerațiuni ce le póte avea, nu dă nici unu cursă urmăririi. Așia dorit, oricine se póte convinge că responsabilitatea magistratului, după acestă sistemă, condamnată deja de șolința dreptului, nu esiste, nu póte esiste. Vițială supsistă în întregimea sea, cândă este vorba de sesiunea cea suferită țnă particulară de la un membru de Curte, saa de la procuroarele generale de pe Ungă Curte. în acesta ipotesé se cere ca ministerială justiției, care după legea de organisațiune judecătorescă este capula supremă ală justiției, se dă ordină procurorelui generale de la înalta Curte de casațiune ca se facă urmărirea. (Art. 495 combinat cu art. 496 cod. penale). Singurulă casă cândă denunțarea este permisă, direct aminte, părților vătămate, fără ca acțiunea loră să fiă pendinte de inițiativa procurorelnr generale , sau a ministerialul justiției, este ipotesa prevăzuă de al. 2, art. 496, ense supt acésta condițiune, d’a esercita uă acțiune recursorii civile în contra vre-unui tribunale sau judecătore, oricândă denunțarea va fi incidinte într’miă procesă pendinte la înalta Curte de casațiune. Cată să mărturimă că nimică nu este mai dificile decât a susține, cu succesă, acestă acțiune, prin care uă parte denunță înaltei Curți că, cu ocasiunea unei Gestiuni, judecătorul de fondă i-a adusă vătămare. Nu este, în adevără, suficiente a demonstra inserința sauererea judecătorului, oricâtă ară fi de grosieră, lata culpa, după cum o numină jurisconsulții romani, și pe care o încuscreaă cu dolulă. Se cere mai multă: este indispensabile a se dovedi matematicesce roua credință, care adeseori este grămădită, înfășiurată în dedalulă formelorüestemore, fiindu-câ făptuitorulă judecătoresca și dânsulă măsuri spre a nu se descoperi. Asta dorit, din cele ce precedă, și, in parentese, demonstrațiunea fiindă făcută cu restul legii în mână, este vădită că și responsabilitatea funcționariloră judecătoresc, după sistema de astăi, este ilustriă: ea nu esistă și nici că póte esiste. Prin ce mijjloce se póte repara acesto răuemininte ? Fiindă că fără uă responsabilitate reală a magistraților, nici că garanția nu se pote da libertății individuale. Acestă cestiune este completă : ea implică pacea a d’a se sei, deca într’ună guvernă democratică, judecătorii poporului trebuie se fiă numiți de guvernă sau de către însăși națiunea. D. Arthur Hubbard, cu dreptă cuvântă ,Jice : „Nu cunoscă aci rosă mai frumosă și mai augustă misiune decâtă acea d’a fi însărcinată a țjice justului acesta este ună adevărată sacerdotia, 97 și acestă sacerdoție a devenită uă funcțiune!“ Soluțiunea acestei probleme va face obiectulu unui altă articlu. G Petrescu, advocată, tuiră monarciele, ele avură unitatea, epoca nostră, timpulă nostru, cere armonia între varietate și unitate, și acestă armonia, acesta conciliațiune, nu se va realisa decâtă prin credulă nostru, prin Republica federală °(Aplause). Și apoi, ce este Republica federală? Este forma de guvernă, prin mijjloculul căreia tote autonomiei« esistă împreună, cum există împreună astfelpe cerü, fara se ciocni vr’mădată între ele. In Republica federală, totă ceea ce este individuale, aparține individului, totă cea-a ce este municie pale, aparține Comunei, totă cea-a ce este regionale, aparține statului, și totă cea-a ce este naționale, aparține națiunii. Și ’n ori ce moduri s’ară defini și clarifica în șciința politică modernă tóte aceste drepturi și tóte aceste atribuțiunî, nici individului, nici comuna, nici statală, nici națiunea nu pate se sufere ceva într’uă Republică adevărată federală. De ce se pote teme principiulă unității, cândă cei mai intransignuți în acestă punct susțin c’acesta unitate este ună lucru forte mică, forte ne’nsemnată, ca și unitatea naționalitățiloră, că lumea merge spre federațiunea raselor, mai ântâifi, apoi a continenteloră, și c’acesta federațiune, grația imprimeriei, telegrafului, vaporelui, comerciului, trebuie se se finescă într’uă și prin a fi federațiunea completă a omenirii, avândă dreptură și justiția ca basă. (Aplause.) Dérudeca acesta este ună ce sigură, nu este are totă asta de sigură că, din punctul de vedere patriotică, nu se găsesce și nu se pote găsi acisă altă soluțiune decâtă Republica federală ? N’avemü are nimică de câștigată, nimică de conservata în lume ? Ceea ce avemă de câștigată nu putemă se câștigămă prin cuceriri. Noi nu putemă se suprimămă nici uă naționalitate, nu putemă să avemă nici ună Sedan, nici uă Sadowă, fiindă că democrațiele nu potă fi nici cefariste, nici resbelnice, dară putemă aspira la aliancie, la confederațiuni pentru ea, supt frumosulă ceră ală peninsulei Iberice, se se rădice ună poporă, care se n’aibă de câtă ună singură drapelă. Și la acesta nu putemă aspira nici prin forță, nici prin violență, nici prin cucerire, nici prin unitatea Republice scu a monarchic!", ci prin federațiune, cu mijlocul ai căreia tote statele vor fi unite între densele, pentru a rămâne egale unite în patria comună. (Aplause). Da, avemă ceva de culesă, totă mai avemă ceva de conservată. Ceea ce avemă de culesă este răspândită pe diferite mări, departe de metropola spaniolă și nu putem conserva aceste țări, indispensabile mișcării ideielor, salutel umanității și progresului în genere, de câtă arborândă în ele draptulă Republice federale, reintegrândă aceste state în autonomia loră și unindu-le prin legături nedisolubile cu mama-patriă. Asta fela vomă puté se rupemă lanțurile sclaviei, se sfirșimă cu regimele militară, se oprimă esploatațiunea Antileloră, se formămă popore libere, democrate, republicane in sînul Americei. Numai astăfelă vomă pute se sperămă a deveni mediatori între vechia și noua lume, organe ale civilisațiunii americane în Europa. D. Garcia Ruiz cieea că și d-sea e federalistă. N’ați auzită, în adevără, cu câtă elocință a depinsă ororile unitarismului ? D. Castelar respunde apoi d-lui Navarette, în contra căruia susține că Republica nu pate fi fundată decâtă prin conciliațiune, moderațiune și legalitate, și conchide astăfelă: Daca suntem ajunși la Republică pe calea parlamentară, pe calea sufragiului și a propagandei, pentru ce să n’o conservămă prin aceleași mijloce ? Pentru ce să n’o perfecționămă prin parlamentă, prin luptă legală? Celă puțină să fie bine scrută că prima lovitură dată, prima regiune resculată în numele Republicei federale, va fi mortea Republicei spaniole. Cerü dérii republicanilor, și datoria lor el este să mă asculte, d’a veni aci la luptă, la discusiune constituția- Discursul d-lui Castelar pronuințatu în Coi*test. 1) La redeschiderea ședinței, oratorele explică, respung lândă la discursulă unitaristă ală d-lui Garcia Ruiz, ceaa ce î nțelege prin Republică federală și perpreza astăfelă: D. Garcia Ruiz adisă că voiesce ca Republica se fia unitară, partita republicană voiesce se fiă federală sau se nu fiă de locă. Ce este deci, în fondă Republica federală? Este ea și pate se fiă ruina naționalității? Cine a spusă acesta d-lui Garcia Ruiz? Onorabilele preopinente afirmă că unitatea patriei nu pute fi ruptă. Are dreptate: mișcarea ideieloră și progresulă modernă se opună la acesta, dérii este necesariü a se adauge că epoca nostră este oă epocă de conciliațiune și de armonia; că, precum din seclulă ală V-lea până într’ală XV-lea a domnită numai spiritului în lume, și de la al XV-lea până în timpurile presinte a domnită numai natura, astăfelă astăzil predomnesce armonia între natură și spirită. In timpul ă secliloră de mitifică, după descompunerea imperiului romană, ceea ce domni in lume fu varietatea, și când ă ste reconstil A vedd »tumiruin trecutfi.