Romanulu, martie 1875 (Anul 19)

1875-03-01

SERVICIUL!! TELEGRAFICII ALU «ROMANULUI». Viena. 12 Martir—Imperatulu Austriei, cu ocasiiunea oiiagiului sef în Dalmația, va ave­­ä întrevedere cu Victor Emanuel în Ateneu­a. Spirea este autentica. m­irinvtiri 28 fauraru. n­illl LMI, 12 MARTIȘORU. „Uă speranță ne mănține,— <sise­­râmă ieri in facia uneltirilor­ anti­naționale ce ne desvăluia proiectulu de concesiune ale liniei Proiesel-Pre­­delu,— speranța că Românii, cândă parvină a înțelege și a se pătrunde de esistența unui pericolă națională, scră se rădice sufletele loră mai pre­­susă de ori-ce alte considerațiuni, și se ’l resiste.“ Daca suntemă bine informați, nici de astă dată acesta speranță de a­­tâte ori justificată n’a fostă amăgită. Sa asigură că deputații, mai fără de­osebire de nuanță politică, s’ară fi oprită cu atențiune asupra aceloră disposițiuni din proiectul­ de lege, cari desvăluiescă voința regimului de-a da cu ori­ce preță concesiunea nu­mai străinilor­, esolud­ăndă într’ună modă absolută ori­ce încercare din partea Româniloră. Incuragiați dorit în speranță că acestă momenta de atențiune nu va rămânea fără conse­cințe, urmămă desbaterea asupra pro­iectului guvernului. In numărul­ trecută nu elamina­­rămă de câtă prima din garanțiele ce se i­ă »supt uă Domnie parintes­­că și luminată“, pentru ca numai străinii se putea lua concesiuni in țara romanesca. Mai nainte de­ a trece la cele-l­alte, se observămă că la finele aceluiași alineată 2, de la art. VI, unde se prevede certificatură pentru construirea unei linie de celă puțină 50 kilometre, se mai adauge și cere­rea unei „atestațiuni asupra capaci­tății și onorabilității profesionale”. Un asemene condițiune este mai ân­­tâiă absurdă, atâtă pentru Români câtă și pentru străini. Pretutindeni cândă este de dată uă asemene con­cesiune, se vede formându-se grupuri de capitaliști, de bărbați cu greu­tate etc., căror­­a nimeni nu le cere se fiă omeni de profesiune, și nici ună guvernă in lume nu’l respinge supt­a­­.Șcestă motivă de la concurență. Apoi, grupul ă, societatea póte să fiă for­­mată pentru prima ora și a­num­e pentru acea afacere, deci cu tóte că ară puté să conțte in sînul ă iei mem­brii cari au construită chiară sute de kilometre de drumuri-de-ferit, caré este vedita că ensăjî societatea, con­cur­entulü pentru care se prevede con­­dițiunile, n’a putută se construiască încă nimică, căci abia s’a constituită. Toto astă­felă și pentru condițiunea de „capacitate profesionale” , se pare ca societatea să conție mai mulți fi­rieni de profesiune; dera­ândă și ea, concur­entula, n’amű puté să aibă nici „capacitate profesională“ recunos­cută, de fire­ ce ară fi abia formată. I Cine nu vede deci că guvernulă a fost înțelesă prin asemeni condițiuni un a­nume societate constructor de profesiune, cum este bună-firă socie­tatea Staats-Bahn, care—fiă <zisă în parenteză—pare că dispune într’ună modă atâtă de discreționară de re­­gimură actuale, in câtă pofta de câtă* va timpă pe ună ministru română în persoană pe la Berlin și pe la Vi­ena ca să ’i facă treburi, ce nu pri­­vescă în nici ună modă Statulă ro­mână. A doua garanția ce se da, „supt­nă Domnie părintescă și luminată“, străiniseră că Românii în țara țoră vor­ fi esel­uși de la luarea eventu­ală a unei concesiunî­ mai însemnate, este la alineatul­ 3 de la art. VI. Acesta e cea mai însemnată din tôte, căci déca s’ară considera ca uă dis­­posițiune neinspirată de uă înțele­gere prealabilă, atunci e de­uă ab­­surditate ne-mai­ pomenită; pe cândă­déca s’ară lua ca consecință a unei învoieli cu nesce a­nume concesionari, atunci devine do­uă sfruntare ce trece peste tote marginile. Acestă alineată impune, ca condi­țiune de admitere concurentului, „se presinta încredințarea caselor­ de bancă din țară sau din străinătate, case de­uă reputațiune necontestabile, că con­­curenții dispună singuri, sau ca aju­­torudă aceloră case, de creditură nece­sară spre a întreprinde și a termina la timpulă fixată uă cons­trucțiune de aprope patru-zeci milione lei efectivă pentru linia Ploiescu-Predelu, și de aprope douăsprezece milióne efectivă pentru linia Adjud-Cena“. Ce­va se țlică „încredințarea case­lor­ de bancă“ ? Se fiă uă garanție materială? Nu, negreșită, căci atunci guvernulă ar­ fi prevăzută natura și cătimea acelei garanții. Este deja vorba de u­ simplă scri­­sore de recomandare, în care un bancă ară­m fice că, după părerea iei, domnulă cutare, sau compania cutare dispune de creditură necesară spre a realisa afacerea în condițiunile prescrise. Ei bine, ce teme să póte să aibă pentru m­ă Stată uă asemene reco­mandare , botezată încredințare, din momentulă ce casele de bancă cari o daă nu ieaă asupră-le absolută nici uă responsabilitate, nu numai mate­rială —acesta este cu totulă afară din cestiune, — dérit nici chiară morală ? In adevără, deca recomandatulă nu reeșesce la concurență, totulă e ter­minată, deca­re eșiasce, și în urmă nu’și îndeplineșce îngagiamintele, ce pate să facă guvernulă cu încredința­rea bancelor și de trasă la răspun­dere nici că e vorba, să le facă im­putări particulare sau publice? ce ară folosi? ș’apoi, acele bance pot fi forte bine și fiarte corectă să răspundă că ele cunosc eau pe concesionară ca omă capabilă, cu credită etc., dorii că îm­prejurările i­au fostă atâtă de nefa­vorabile, în­câtă l’am învinsă; ba este chiară mai multă de­câtă probabilă că guvernulă s’ară pomeni, dreptă răspunsă, că acele bance îi facă lui imputarea că recomandatură loră n’a reușită, fiindă­ ca i-a făcută șicane. Acesta s’a văzută destulă de desă pentru ca presupunerea se fiă justi­ficată. E că în ceea ce privesce valorea „în­credințării caselor­ de bancă,“ în ca­­suță cândă s’ară găsi case de bancă destulă de puțină seriÓ3e ca se dea asemeni încredințări. Déru este po­­sitivă că bancele n’ară face asemene pasă, de câtă numai atunci cândă ară fi direcții interesate, și ara face-o nu­mai ca se satisfacă, să cerere copilă­­rescă­. Din momentulö derit ce numai ca­sele de bancă interesate în afacere potil se dea asemeni încredințări, — și însuși guvernul­ a preve<zut-o es­­presa acesta în alineatură reprodusă mai sus”, și a­nume prin cuvintele „sau cu ajutorulă aceloră case,* — întrebămă iarăși, case din altă punctă de vedere, ce valore și ce seriositate mai are încredințarea loră? Ce ințelesă ară avea faptulă ca eă, banchieră și concurentă, séu tovareșă cu ună concurentă, mai nainte de-a me presinta că sâă tovareșulă meă la licitațiune, se înmăneză ministru­lui uâd­ărtie în care se­ i­ndică: „Dom­nule ministru, dorindă a mă presinta la licitațiune, vă încredințezi­ că dispune de creditură necesară spre a termina construcțiunea la timpulă fie­­satu V Ce seriositate și ce valore are uă asemene încredințare ? Ore pe lângă jumătate milionă cau­țiune provisorie, ce se cere ori­cărui concurentă — măsura contra căreia n’avemă nimică de ț­isă—cu însem­­nază acesta încredințare? Și cine este pre­dispusă se perda jumătate milionă, pentru simplulă caprițiă de­ a se pre­sinta la uă licitațiune, mai nainte de a se asigura de tóte garanțiele de reușită ? Ori­cine vede­deră că, déci dispo­­sițiunea „încredințării“ nu ascunde oă înțelegere prealabile, atunci este uă ne­mai­pomenită absurditate. Fiindă­ensé că autorii proiectului nu sunt ă capabili de uă așta copi­lărie, e naturala de-a se admite că, am­endă în vedere nesce a­nume con­cesionari aliați cu uă mare casă de bancă, nă născocită condițiunea prea­labile a „încredințării casei mari de bancă“ sclindă că un asemene casă nu­mai fiindă directă interesată póte să dea încredințarea sea. Și care pate fi acea bancă, directă interesată la conce­siune , de nu societatea austriacă Staats-Bahn, totă do-uă-dată cons­­tructóre, prin supíntre primi­torii iei, și capitalistă? Astă­felă, cee­a ce este absurdă ca garanție pentru Stat, pate se fiă forte logică și folositoră pentru autorii pro­iectului. Spre a termina cu acesta a două garanție, ce se ie în România contra Românilor­ și în favorea strainilorü, „supt­­ă Domnie părintescă și supt ună regimă de ordine se punemă cestiunea în modulă următorui : In alineatul 3 de la art. VI, nu pate se fiă vorba de câtă de două categorii de interese: ale statului și ale conce­sionarilor aliați cu case mari de bancă. Ea se dovediră a fi­ci «încredințările“ platonice, în nici ună casă nu potă se fiă uă garanție reale, nu potu se răspundă la ună interesă alți statu­­lui; deci, rămâne constatată că au­torii proiectului n’au putută se ribă în vedere de câtă numai interesele unor­ a­nume concesionari ce sunt­ ei înșiși case­ mari de bancă, și că n’au adoptată strania condițiune a „incredințăriloră,“ de câtă spre a ’i favoriza esclusivă în dauna concu­renței, de câtă spre a le asigura astă­­felă pe nouă­zeci de ani stăpânirea și a acestei artere de viață economică și politică a României. Să admitemă însă că Adunarea a ștersă și alineatulă 2, și alineatulă 3 de la art. VI, prin acesta ar face negreșită multă pentru causa națio­nală și chiară pentru causa simplei dreptăți; însă, decá n’ar urma și mai departe cu curățirea, ar risca de-a lăsa să se nimicescă în mânele guvernului tóte bunele sale intențiuni. In adevera, proiectul­ de lege, după ce stabil­iee în mai mulți articoli concurența și condițiunile iei, termină în cele din urmă,—cu un consecință și realitate demnă de autorii lui,—distru­­gendă principială concurenței și in­­locuindu’lă prin singurulă bună placă alu guvernului. E că ce <zice arfet­ix : „După închiderea concurenței, pro­punerile primite se vor­ deschide și examina de consiliul­ de miniștrii. „Alegerea concesionariloră se va hotări fiindu-se în som­n, nu numai stă^e măntură hotărîtă, de m­­âncă și ga­ranțiele personale ce ară pute presinta fie­care grupă de concurenți, atâtă din punctul­ de vedere ală bunei esecutări a lucrărilor­ ș’a asigurării terminării loră la epocele fișate, câtă ș’ală sigu­­ranței îndeplinirii îngagia mintelor­ con­tractate.“ Nu numai principiul­ legii protestă contra acestui articolă, dară și lo­gica cea mai autoritară, care se se revolte în fac­a neconsecinței și ab­surdității lui. Cumă, pănă aci atâte articole au fostă consacrate celoră mai varte ga­ranții, pentru ca se nu se putá, după pretextulă dată de autorii legii, pre­santa de câtă concurenții cel mai soliei; și apoi după tote acestea, se face de uă dată abstracțiune, și de îndeplinirea condițiunilor, de admi­sibilitate, și de rezultatur­ concuren­ței, și se lasă la singura și arbitrara apreciare a guvernului se admită, nu propunerea cea mai avantagiosa, ci grupulă care personală îi va plăcea mai bine ? Și cari suntă basele pe cari art. IX autorisă a sa face acestă alegere arbitrariă, chiară contra resultatu­­lui licitațiunii? „buna esecutare a lucrărilor­“ — „arb­urarea terminării lor„ la epocele fișate“ — „asigurarea îndeplinirii îngagiamentelor­ contrac­tate“. Dar déca e vorba de „buna esecutare a lucrărilor­,“ cine póte se scie déca ele voră fi bine scu­rtă esecutate, mai nainte de-a vede pa concesionară la lucru ? Déca e vorba de „asigurarea ter­minării lucrărilor„ la epocele fixate“, care pute, se fia farmeculă, puterea supranaturale prin care guvernul­ se vede de mai nainte că, de acum peste patru ani cutare concesionară va termina, și cutare nu va termina la timpă, de­și toți aă îndeplinită condițiunile prealabile cerute de lege? Daca e vorba de „asigurarea înde­plinirii îngagiamentelor­ contractate“, ântără pe ce tameiü pate să declare guvernată pe cutare grupă mai de bună credință sau mai capabilă de câtă cutare, cândă tote­mă îndepli­nită de uă­potrivă condițiunile ce li­­s’aă cerută ? ataci cum ar putea nesce concesionari se lipsesc­ la îngagia­­mentele lor, fără complicitatea gu­vernului, când­ ele ține in mână și garanții însemnate, și tóte lucrările esecutate ? Motivele fiind­ deru­late de cea mai vecită absurditate, nu potă jus­tifica nici intr’ună fară puterea dis­creționară ce ’și reservă guvernul prin art. IX. Singura esplicare ce se póte da acestei disposițiuni, care într’uă lege <jisă pentru licitațiune pune bu­­nură placă ală puterii deasupra re­­sultatului licitațiunii, este numai că guvernul­, temăndu-se ca nu cum­va cu tóte garanțiele date străiniloră la art. VI, totuși să Se găsască Ro­mâni cari să le Indeplinescu și să ai­bă succesulă licitațiunii, și-a reservat dreptulă ca la ultima estremitate, se admiră chiară în modulă celă mai arbitrariă pe concesionarii predesti­nați de câtre Provedință de la Pesta, asta se cuvine pe semne se se urmeze „suptă uă Domnie părintească și lu­minată și suptă UDÜ regim­ă de or­dine“. In numărul ă viitoră ne vomă o­­cupa de însași concesiunea și mai cu séma de marele desavantagie ale con­ cesionării esploatârii pe nouă­z­eci de ani. In locul­ d-lui Hirișescu, prefectă provisoriă ală poliției capitalei, s’a numită ieri, totă provisoriă, d. Ienă­­chiță Văcărescu; era astăzi s’a făcută ș’uă „numire“ definitivă, majoritatea Camerei a ’ntărită de deputată pe d. Potocenu, ca represintante ală co­legiului I de Muscelă, în locul­ d-lui Nicolae Fleva. In fine, după mai multe­­ zile, în cari s’aă încercată totă felulă de com­binări, noula ministeriă ală Franciei, s’a compusă totă de d. B­iffet, a­­rendă de colegi pe d-nii Dafaure, Say, Walton și Meaux, eră din vechiulă ministeriă pe d-nii Dacazes și Cissey. Atâtă firma câtă și numele celoră cari figurezá în josul ă­iei suntă uă dovedă că noulă cabinetă are de mi­siune se aplice cu sinceritate legile organisătore Republicei definitive, căci toți membrii cari îlă compună, afară de mare insulă de Meaux, facă parte din majoritatea care le-a votată. Ce­va mai multă: unulă din ei, d. Walton, este chiară autorul ă soră, érü d-nii Dafaure și Leon Say aparțină grupei centrului stângă, care a ad­misă împreună cu d. Thirs Republica ca singură formă de guvernă posibile în Francia ș’a susținut’o in tote ocasiu­­nile, de la proclamarea ei și pănă a fi, din deplină convingere și cu multă tăriă. Noulă ministeriă dorit este republicană, căci prin forțele republicaniloră este a­­dusă la putere, și nu credemă ca de ații înainte să se mai ved ja in camera de la Versailles tristulă spectaculă ca perso­­nele de pe banca ministerială se atace instituțiunile republicane, în temeiul­ cărora aveau ființă ca miniștrii.

Next