Romanulu, ianuarie 1876 (Anul 20)

1876-01-22

62 ______ ROMANULU 22 IANUARIU, 1876 «Diferite ijiare facil alusiune, pentru nă e­­pocă nedeterminată, la chiămarea unei seu­ doue clase de reserviști. «Nu este nici nă vorbă de asemeni ch­iă­­mărî, și nimeni nu se va ocupa de ele de­câtă atunci când ă va sosi epoca obicinu­ită a mareloru manevre generale, adecă în tomna anului 1876. «Câtă pentru armata teritoriale, aseme­nea nu este nici uă vorbă,­­ cândă se va convoca pentru prima oră va fi numai pentru a verifica elactitudinea controle­­loră la reședința fie­cărei companii.» pianulă Times, studiând­ cifrele de ve­nituri și chiăltuieli ale bugetului francesă pe anulă încetată,­­Jice c’aceste cifre să uimită chiară p’aceia cari cunoscă mai bine Francia. Se scia, tjice soia englesă, c’acestă țară era avută, dat­ă în genere se presupunea că Francia, după ce-a’ndurată una îesbelă strivitoră și după ce­ a plătită 5 miliarde, va ajunge într’uă stare de me­seria pentru mulți ani. In locă d’acesta, s’a rezjată că marea națiune și-a reparată desastrele c’uă vigore esem­plară și tabelulă de venituri d­ovedesce că în ultimulă ană și-a plătită impozitele, — cari suntă mai mari de­câtă în alte țeri, — déca nu cu înlesnire, celă puțină fără nici uă dificul­tate. Déca se compară acesta situațiune, <rice Times, cu a Germaniei, care după resbelă n’a avută nici câmpii deteriorate de rea­dusă în stare de cultură, nici căminari de familia de reconstituită, nici cartieruri de orașie de reclădită, ajungemă la una con­trastă uimitoră: pe cândă în Francia im­positele aă produsă în ultimulă ană ună prisasă aprope de 98 m­ilióne, bugetul­ Prusiei pen­tru anulă curinte prevede una deficită mai mare de 50 m­ilióne. «Decă ară trebui, adauge Times, se pre­­vestimu viitorul­ Franciei și ală Germaniei după condițiunile financiare ale acestor­ state, amu fi obligați se credeau că învin­șii de la Sedan voră averile mai strălucite de­câtă învingetorii. «Uă mulțime de folose de cari se bu­cură Francia se datorescă resurselor­ sale naturale și nesecabile. Păm­­ntul ă­iei este d’uă fertilitate minunată, pe cândă ală Prusiei­ în genere e săracă. Geografii poli­tici ai principelui de Bismark sunt­ de acordă a <zice că Prusacii nu s’ară fi sta­bilită nici-vă­ dată într’uă (era atâta de nefericită, daca acum uă miîă de ani ară fi avută charte geografice. Uă mare parte onse a prosperității Franciei cată să se a­­tribuie și poporațiunii sale, care scie să facă economii din nesce salarii ce ară fi îndestulătore pentru a împedeca pe lucră­torii englesî se reclame înscrierea lor­ pe listele săraciloră. Chiară țăranii francesi au ajutată forte multă tesaurală spre a ’și plăti indemnitatea de resbelă, a ’șî re­para perderile îndurate de sate ș’a repune Francia pe nouî căi de propășire. Acestă imensă datoriă de 5 miliarde și hotărîrea națiunii d’a repune Francia în precedintea’î posițiune plină de mândria­lă ațîțată și ele genială acestui poporă. Dére tóte aceste fapte nu suntă îndestulătore pentru a ex­­plica de ce prosperitatea Franciei inainteză eu câtă acea­a a Germaniei dă ’napoi și trebuie se căutămă causa reale a decăderii Prusiei în sistem­n’î militară ar fi în vigore în Germania. «Ia adeveră, acestă sistemă e cea mai costittőre din lume. Trimițendă la exer­­ciții în cursă de mai mulți ani pe toți tinerii cu viitoră, luândă din univer­sități, din profesiele liberale, din tote ra­­murele industriei tinerimea cea mai for­mată pentru a hmple cu ea rândurile ar­matei, Prusia causăză mari neajunsuri co­­merciului: ea impune națiunii sarcine mai strivitore de cum a­ fostă pentru com­er­­cială Franciei chiăltuielele de resbelă și impositele provocate de plata lotă. «Negreșită, în Francia conscripțiunea este uă sarcină grea, dére, afară că po­sede mai multe avuții naturale de­câtă ri­vala sea,­ ea ingrijesce mai bine ca sistema’î de recrutare să n’aducă prejudiciă indus­triei. In Germania, tóte cele­l­alte interese sunt­ sacrificate necesităților­ celei mai mari armate ce-a avută vr’uă­ dată uă țară. Inteligința națiunii este preocupată cu a­­tâta vigore de lucrările militare, în câtă tóte cele­l­alte cariere suferă simțitorii. Co­­mercială e sacrificată pentru singurul­ scapă d’a umple țăra cu trupe esereitate c’uă pre­­cisiune machinală. Se facă construcțiuni de căi ferate militare, fără a se consulta și necesitățile comerciului. Imposibilă sângelui este astă­felă de strivitură, în­câtă țăranii cei mai robuști și meseriașii cei mai abili trecă o ceaulă, cu totă scăderea comerciale ce esistă a­ fi în America ; și ’ndată ce pros­peritatea va reîncepe în Statele­ Unite, emi­grarea din Germania se va înlooui séu in­­trei. Cu acestă preb­ă a câștigată Germa­nia dictatura militară în Europa. Cornițele Moltke a­­ lisă țerei sale că va trebui să apere 50 de ani posițiunea ce­a câștigată în câte­va luni. Acesta însă este insulă unui sol­dată și pare că nu e împărtășită și de prin­cipele de Bismark. Acestă oma de stată trebuie să scie că Germania n’ară puté în­­dura 50 de anî uă conscripțiune de natura celei ce îndură astăzi; ea n’ară puté s’o porte nici 10 anî. Sarcina este așta de e­­normă, în­câtă, daca nu va fi ușturată, Germania va fi ispitită să provoce ună res­belă, pentru a pregăti calea spre pacea uni­versală și desarmarea generală. Rusia.­­ Mai multe «fiare europene au vorbită de înarmări cari se facă în Rusia. Invalidulă rusii, ocupându-se de aceste a­­serțiuni, explică că nu s’a făcută nici uă înarmare, ci numai că perfecționare a re­­organisării armatei. Câtă pentru sporirea efectivului de pace, adauge foia rusă, elă nu s’a sporită multă și crescerea contingentu­lui anului 1875 de la 150,000 la 180,000 este causată de numerósele liberări ce s’aă făcută din armată în același ană. Zliarele polonese publică m­ă manifestă, prin care se zice că se va țină în curendă oă ’ntrunire popolară, cu scopu d’a se a­­dresa să petițiune împăratului, pentru a’i cere să nu sancționeze proiectul­ de lege care tinde a opri întrebuințarea limbeî po­lonese în adunările publice și ’n relațiu­­nile cetățenilor­ cu autoritățile. Piarulă Vocea, principală organă poli­tică ală Rusiei, publică ună lungă articolă în privința alegerilor­ din Francia. Ele, «fice fora rusă, interăsă pe Europa întrăgă, fiindă­că direcțiunea afaceri­lor p estem­are depinde de compunerea viitorelor­ camere. Organulă rusă se pronund­ă cu energia in contra politicei d-lui Buffet, ală cărui scopă «fice că este d’a ’mpedeca Republica, care singură e propriă a reaidica Francia și toti­ d’nă­ dată a’i atrage stima și amid­a celoră­l­alte națiuni. D-lui redactorii alț ROMANUL­UI. Domnule redactare. In piarulă Alegotorulu liberii din 28 Aprile 1875 se citesce: «Domnule redactare: «A«fi, găsindă Circulă închisă, am­ă mersă la d. prefects de poliția, și amă cerută se mi-se dea sala. D. prefectă­ra refusată ,fi­­cendă că este rea credință din partea mea de-a fi pusă conferința la aceași oră cu reuniunea studințiloră. Amă explicată că era lesne de prevăzută că acesta reuniune era se fiă oprită, și fiindă în acestă casă era liberă, o cerusemă d-lui Pascali. D. Văcărescu repeta de mai multe ori că e­­rea rea credință, și acordâ in fine ca con­ferința să fiă făcută mâne, Duminecă, pă­­sându-mi ora pe placă. Mă stăpânisemă la acestă cuvântă de «rea credință», dérè fă­cui se observe d. Văcărescu că, după ce mi-s’a interifisă Ateneulă și închisă Cir­culă, déca mâne conferința ară fi ierii îm­­pedecată de d-sea, atunci ară fi rea cre­­dință din partea d-sele. La acestă vorbă, d. Văcărescu închise ușia ce rămăsese des­chisă și ’mi $ise cu mânia să fiu posi. Mă stăpânii âncă, căci văzui că nu era ces­­tiune de d. Văcărescu, și de Văcăresci. La a doua numai «ficere de Soyee poli, răs­punsei: Vous étes V autorité ici, mais f­au­rai chconneur de vous rappeler le mot (sun­teți autoritatea aci, dejii voiă ave onorea a vă reaminti vorba) ; și ești. «Mă grăbescă, domnule, a vă face cu­noscută faptul­, pentru ca publiculă se nu fiă indusă în erore, și pentru a reaminti d-lui Văcărescu că vorba de care s’a su­părată este propria d-sele espresiune, și prin urmare că recomandațiunea ce mi-a făcută ași fi putută se o iutorcu d-sele, déca n’așî fi respectată funcțiunea d-sele, și acestă gândă m’a oprită singură de a merge mai departe, în facia unei procederî atâtă de curiose. «Amă onore a vă saluta cu amiciția. «B. Fior­escu.» Neputândă provoca pe d. Văcă­rescu în timpului funcțiunii sale, amă publicată scrisórea de mai susă, spe­­rândă câ d-sea, chiară daca nu voia se ’și de demisia pe locă, ’și-o va rea­minti în «Ziua eșirii sale din func­țiune, îmi datorescă mie ânsumi d’a constata că n’am­ veiuta pe nici ună amică ală d-lui Văcărescu, de cândă d-sea a eșită din funcțiunile ce ocupa. Me credit dére datoră a aminti acea scrisare d-lui I. Văcă­rescu, care pare c’a voită s'o uite, că epiteta ce d-sea, abusândă de po­sițiunea sea, și-a permisă a-mi da, s-o înapoieză într'ună modă abso­lută, și că în fine suntă la disposi­­țiunea d-sele. Primiți, d-le redactare, asigurarea considerațiunii mele. B. Fior­escu. FELURIMI. Citimă în Vocea Covurluiului de la 18 ale curintei. A­l­altă­ieri noptea aă evadată din arestură din Târgulă-ncă din urbea nostră Galați 6 condamnați. Ei aă săpată din camera loră până in stradă nă suterană, pe unde aă eșită. Patru din condamnați suntă acei ce aă comisă mai multe furturi în co­muna Filesci și doai acei ce aă o­­morită aci mai de ună­ri pe ună cârciumară și pe femeia sea. Le Naval Registrer din New­ York publică oă listă completă de tote va­sele din cari se compune ar fi flota Statelor­­ Unite. Acesta țară are ac­tualmente 24 vase cuirasate, con­struite după modelul­ Monitorului și armate cu 63 tunuri de calibru mare. Cele mai multe din aceste vase sunt întărite și cu câte ună rostru. To­na giulă loră totale este de 20,771 tone și pot­ fi puse în stare de a se lupta­ în 15 <­ile. Afară de acestea, Statele­ Unite mai au 39 vase de lemnă, pro­prii pentru ună servițtă activă și gata a primi echipagiulă și aprovi­­sionările loră. Tonagiulă totale ală acestoră din urmă e de 46,214 tone. Alte 20 vase de lemnă, cu pân<ze și cu același tonagiă, sunt­ armate cu 509 tunuri de calibru mare. La 1 Noembre 1875 forțele navale ale Sta­­teloru-Unită se compuneau din 63 vase armate cu 527 tunuri. Se mai află în construcțiune încă 11 vase, cari se vor­ term­ina și pune pe apă în curendă. Tonagiulă acestoră vase în construcțiune e de 15,360 tone, vor­ fi armate cu 124 tunuri. Baronul­ Stieglitz din St-Petersburg a­ facută dată Institutului de desemnă industrială ună capitală de ună mi­­lionă ruble. Imperatulu i-a mulță­­mită pentru acesta generosa dona­­țiune printr’uă scrisare autografă. * Principele de Bismark a fostă fi­lele trecute forte bolnavă: l’apucase­ră colerină violentă; acum énse se află mai bine și ’n curândă va lua parte la desbaterile camerei. In casematele de la Gibraltar, nu­mite Culpe, s’aă făcută de curândă esperiențe cu nesce tunuri noui de calibru mare, în presința ducelui de Connaught (ultimulă fi­nă ală reginei) ș’a oficialilor­ garnisonei. Tunulă cu care s’aă servită era de 12 I tone. Violința detunării a făcută se cadă uă mare bucată de stâncă in inte­­riorulu casematei, a sfărîmată ge­­murile ș’a stricată plafonurile case­­loră învecinate. In privința trenului de calatori al­ căiei ferate din Rusia, despre cari amă anunciată mai de­mnă­­$I că s’a prevălită de pe ună înaltă rambleu aprope de Odessa, perindă 63 călători și rănindu-se 54, fiarele ruses­ei spune că acesta nenorocire a provenită din urmatorea causă . Trenulü venia de la Elisavethgrad spre Odessa, transportândă 419 re­cruți din Dumane și Zmievv. Ajunsă la rambleulă unde s’a produsă catas­trofa, a dată peste patru șine ră­dicate pentru reparare din ordinulu gardianului căței, și deraiândă s’a prevălită din Înălțime, luândă din nefericire și facă mai tate vagonele. Ancheta care s’a numită se ocupă se constate deca erarea este din par­tea celui însărcinată se dea semna­lele și care pate c’a uitată se înde­­plinesc­ acestă servin­ă, sau din par­tea machinistului trenului, care póte nu le-a Rărită la timpă. In­­ ziua de 21 Ianuarie s. n. pe linia căiei ferate Great­ Northern din Marea­ Britanie, la stațiunea Abbot Ripton, s’a întâmplată vă teribile­zg FOIȚA „ROMANULUI“ Episodu din resbelulu de la 1870 Consiliulu de resbelă de la Vin­cennes judeca, acum câți­va ani, unii cuirasiarii care, pentru nu mai sciu ce neascultare din codura militară, pentr’ună cuvântă pre aprinsă sau ună gestă pre repede, fusese trimisă ’naintea justiției militare. Elă era din Jura, june âncă, cu aerulă energică , ce­va cam aspru. Pe cândă era întrebată ș’acusată, elă rămase nemișcată, privindă dreptă ’naintei, otârită s’aud­ă tofcă, se ’n­­duse totă, și mai cu sém­a­se móra bine, de va fi osândită la morte. Elă dec­larase ’n audiință câ se num­esce Mauriciu și că este dintre copiii găsiți. Mărturii acusării depuseserâ, și elă îi ascultase fără negare, fără mânia, cu liniște. Se vedea că acestă omă se judecase ânsuși, în întrulă seü, și’și pronunciase sentința. Cuirasiazii la K­oechswiller, după ce dase, cu divisiunea sea, prin stra­dele de la Morsbronn , revenise, cu casca și cu poptaruri boltite de glonțe, la Châlons, unde sadunase schumb­ă­­rile regimentului său , apoi, la Sedan, jucase din nou pe Prusaci lata­sea spadă. Făcuse parte din acei cavaleri carii, năpustiindu-se asupra infante­riei germane, la Calvarul­ de la Ely, smulseseră regelui Prusiei, care-i pri­­via de departe, esclamarea cunoscută : „O! Ce vitezi omeni!“ După desfacere, cuirasia rulă se re­­intruni, pe câmpuri, cu sfărîmătu­rele escadranelor, carii își deschi­­deaă u­ cale spre Belgia, apoi, în­­torcându-­și calul­ spre Francia, re­veni­se se puse la disposițiunea ca­­piloru séi, și, in armata de la Loire, combătuse cu tobicinuita’i viteziă. Ră­nită forte gravă la piciură, medicii vorbiră se ia lă taiă; el­ a refuzată «idbândă că ’i place mai bine se móra cu totulă de câtă sĕ trâiescă c’ună picioră de lemnă. Bietulă omă s’a vindecată, deră a rămasa puțină cam șchiopă, cândă mișcarea­­ de mâmiă l’aduse pe băncele consiliului de res­belă. Era pe chipulă acestui omă m­ă nu se­ă ce simpatică și otărîtoră, care pleda în favore’í, și cei carii îlă interogaă simțină ca uă trebu­ință imperiosa da lă absolvi. Ei pă­­reau că nu potă înțelege cum ună asemene țipă de soldată, bine în­veșmântată, mare, solidă, cu aerulă sinceră și neșfovăitoră, putuse, fiă și pentru una momentă, se calce disci­plina. Dérü faptulă era aci, și tre­­buiau se recunoscu evidința. Cuira­siarulă călcase disciplina. Aicii, vei fi osândită, sărmane a­­mice. D’uă-dată fu chiămată printre martori și colonelulu­i. Colonelul­ fusese, în Augustă 1870, comandan­­tele cuirasiarilor ă. Cândă auțji numele colonelului, ochii acusatului restrânseră uă fla­cără de 'ncredere, dera care se stinse îndată. Cu tote acestea, cândă venit pe colonelă 'naintândă la baza tribu­nalului, elă îi arunca acea privire bună, profundă și devotată a câne­lui părjitoră care -și iubesce stăpâ­­nulă. Colonelul a sosi, cu talia dreptá, cu fruntea trufașiă, cu roseta de o­­ficiară ală Legiunii de onore, și ți­­nândă capela (căci era cu strae de burghesă) cu mâna stângă. Câtă des­pre mâna drepta.... colonelulă în­chiăiase n paltonulü sau mâneca dreptá, nă mânecă gólá. Braciulă era tăiată. Colonelulă saluta consiliulu și, con­formă invitării președintelui, ună bă­trână, cu aelulă energică și cu mus­tață albă, vorbi precum urmeza : Era la Froec­swiller, la 6 Augustă, în acea Sâmbătă, care ară trebui să se chiăme și Forbach și Reichshoffen. Cuirasierii daseră peplu, oferindă în sacrificiă sângele loră pentru a scăpa sfărâmăturele armatei deja învinsă. Era m­ă măcelă sinistru, și oficialil prusian­, de susă după ferestre, dar de morte în capulă acestoră eroi cari strâbăteaă în fuga cailoră prin stradele acelui sată alsaciană. Colo­nelulă X, atunci comandante, rădi­cată pe scările șelei, da, în capulă escadronului, cândă, d’uă­ dată, că­ fii la pământă. Cuirasiarulă Mauriciă (acesta care era naintea judecâtori­­i oră) îlă vei fii cătrândă tocmai cândă simția că, lovită d’ună glonță, cădea și calul ă scu, își lăsa calul ă ș alerga la coman­dante. El­ nu mai mișca. — Comandante! comandante! stri­ga bietulă omă , pe cândă glontele plouă asupră’i fără curmare. D’uă­­dată vede m­ă chirurgă trecându peste cadavre . — maiorule, comandantele este rănită! Scapă pe comandante. — A­­ba! țiise chirurgulă arun­­cândă uă repede privire pe corpulu întinsă: ce se­­ mai faci ? Este gă­tită comandantele tuă! Acestă cuvântă lovi în inimă pe soldată, care arunca maiorului uă privire înfuriată. — Te voiă sugruma, îi striga, de voiă pune vr’uo­dată mâna pe tine. Și lipită d’acelă cârpă inertă prin­­tr’uă iubire devotată, absolută, rădica pe comandantele său însângerată, și, luându’lă pe spate’i, îlă duse departe de câmpul­ de bătaiă, părăsită de ar­mată, îlă duse pe ne noptea, încovo­iată supt sarcină, slăbită, sdrobită de ostenela, dézn­otărîtă a scăpa p’a­­cestă omă ș’a desminți stupidele cu­vinte ale chirurgului. Cândă cuirasia rulă ajunse la prima ambulanță, căzu și eră fără cunoș­­cințâ, lângă corpulă însângerată ală comandantelui. — Eco, conchise colonelul­ X, cee­­a ce aveamă a spune despre aculată. Lui datorescă că mai trâiescă. Lui datorescă epoletele mele de colonetă, căci înălțarea mea veni curândă după 6 Augustă. Amă putută d’a­­tunci se iéu parte la luptă și se percă ună brad­ă în servițiul­ Fran­ciei; cea­ a ce ’mi mai rémâne cnse, acestui soldată o datorescă. Câtă despre elă , rănită , neputinciosă , șchiopă, ascepta punerea sea în re­tragere cu pensiunea ce merită, când ună momentă de mâniă compromise totală. Și, cee­a ce trebuie notată, tocmai chirurgulă de la K­oechswiller va trebui se cerceteze deca rana cui­­rasiarului îi dă dreptă la pensiune. Sartea sărmanului omă, presupu­­indă că­­ să veți achita, depinde de voința séa de capriciulă aceluiași majoră pe care l’a amenințată pe câmpul­ de bătaiă. Nu mai amă ni­­mică de <Jisă. Credă énse că viața acuzatului pledeză pentru dânsulă mai bine de­câtă ori­care discursă. Colonelul­ avea dreptate. După uă deliberare destulă de scurtă, consi­liul­ de resbelă pronuncia în unani­mitate achitarea cuirasiatului. Vo$u­­rămă atunci pe soldată, totă liniștită, salutândă pe judecătorii săi cu rec­titudinea unui bună soldată, și pe colonelă, care sta în fundură audi­toriului, înclinându-se și dânsulă ’na­intea consiliului. Apoi colonelulă ’naintâ spre sol­dată și­­ întinse unica sea mână. Atunci cuirasia rulă, mișcată pené la meduva oselora, îngălbeni și’și mușca mustața. Și ambii răniți, colonelulă ciungă și soldatulă șchiopă, urcându­­se ’n trăsură, se duseră aprópe daci, se puseră la aceași mésa, locura im sánătatea Franciei și pentru acea Și de la Reichshoffen, care va avea, o morți de la 6 Augustă,­­Jiua a doua și resplata. Și lumea arăta pe actste doué sfă­­râmături ale bătăliei, p­e capă și pe soldată, spuindu-le numele, ce le-ași putea repeți, și saluta, pe m­ulă și pe altulă, pe unulă, eroă ală devo­tamentului, pe celü-l­alta, eroă ală recunoscinței și ală aducerii cu minte. Slugitu.

Next