Romanulu, aprilie 1878 (Anul 22)

1878-04-22

ANULU CONEPECI ȘI TIQUI VOIESCE ȘI TEI PUTEA. ANUNCIURI. Linia de 30 litere petit, paginea IV,— 40 ban' Jîeto » » » paginea III, 2 lei — A se adresa: ÎN MOMANIA, la administrațiunea diavolul A PARTS, la Havas, Laffite et Cune, 8. Place de la Bourse. L. LONDON,la Eugíme Micoud, No. 81-A Fleet Street, London E. C. r â v TIENA, la d-niî Haasanatein și Vogler, Walfisch gasao 10. T.A HA MBURG, la d. Adolf Steiner, pentru tótá Germania. £ Hicolelc nepubheate se ardú. 20 ISANI ESEMPLARULU Redacțiunea și Administrațiunea, strada Domnei, 14 SAMBATA’ 22 APRILE. 1878. LUMINEZATE 81 VEI FI. ABONAMENTE.’. In capitali și districte: unü ană 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; un lună 4 lei. Pentru tóte țările Europei, trimistru 15 lei se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea <J'aruluî LA PARIS, la d-uii Darras-Halegrain, 5 rue de l'aneiene eomédie și Havas: Laffite et C-nie, 8 Place de la Bourse. LA VIENA,la deB.G. Popovici, 15 Fleischmarkt Scrisorile nefrancate se refusă. 20 BANI ESEMPLARULU Risciirp^ri priarü DULul tOM. 3 FLORARU Niruică n’ară trebui să fia astăzi mai puținii contestată de câtă folosesc, imense din puntului de vedere morală și națională, ce le aă retrasă Românii din participarea loră la resbelă. Nu este decâtă uă voce unanimi în tota Europa care, laudândă și admirândă națiunea română, astăfelă cum s’a revelată lumea cu ocasiunea ultimului resbelă, atestă profundură simță patriotică și politică care a condusă nouele legiuni ale coloniei traiane pe câmpiele de bătălie din Bulgaria. Este în adevără ună altă faptă, care întăresce și măresce încă buna opiniune ce națiunea română ascuută a da despre densa. Acesta este împotrivirea hotărîtă ce face pretențiuniloră marelui imperiu de la Nord. Vomă examina ânsă, în cursul acestui articolă, déca acestă impotrivire ară fi avută vre-uă valore, déca ară fi produsă efectulă imensă ce produce, în casulă cândă ară fi venită de la uă națiune ce ară fi stată fricósa cu bradele încrucișate pe cândă alții s’ară fi luptată pentru independența iei. Vomă vedea déca acésta legitimă împotrivire n’ară fi fostă privită în tóta Europa cu nepăsare și chiară cu derîdere, în casulă cândă națiunea română ară fi urmată de a fi privită ca moleșită, ca lipsită de ori ce vitalitate, ca uă neputinciosă, care așteptă totă de-a gata de la grația celor mai puternici. Convențiunea de la 4 Aprile nu ne obligase ne batemă pentru causa Rusiei. Înse din momentul ce ne îndatorase a face totă felulă de înlesniri armatelor rusesci, acea convențiune crează complicitate între Rusia și România. Turcia, cu dreptă cuvântă, o și înțelese astăfelă, și răspunse prin bombardarea orașielor nóstre de pe Dunăre. Ce era în fondă convențiunea de la 4 Aprile? Ună tratată de alianță prin care, pe d’uă parte partea României se lega până la orecare pantă de sortea armeloră Rusiei, eră pe de alta Rusia își impunea tote sacrificiele, prin urmare își reserva și tote onorurile și tote avantagiele în casă de isbândă. Acea convențiune era în adevără singurul lucru ce ne mai rămânea să facemă pentru a ne garanta, pe câtă ne era prin putință, integritatea teritoriului și pentru a feri țara de calamitățile unei ocupațiuni ruseșci, făcute în condițiunile d’uă-diniara. De răjij convențiunea singură era ună actă cu totală necompletă : trebuia participarea la resbelă spre a o completa, spre a’i două sancțiune. Pentru noi este vădită că, déca în urma încheierii acelei convențiuni, n’amă fi luată parte la resbelă, amă fi avută tóte desavantagiele legate de ună tratată de alianță cu Rusia, fără nici unulă din avantagie. Nu este nimeni care să nu recundscă că, daca n’amă fi făcută și noi sacrificie de sânge și de avere, n’amă fi avută dreptul de a pretinde nițică, și că pretențiunile nóstre, daca ară fi cutezată a se produce, ară fi fostă acoperite pótede disprețuia învingătoriilui și de bună samă de deraierea Europei. Totă lumea ne-ară fir iifică, pre ■degenerați, pré neputincioși spre a merge săi damă noi înși ne peptă cu inamicul, pentru revendicarea independinței nóstre absolute, neamă făcută complicii, furnisorii și pacianții ai mafiei ruseșci, pentru ca ea să margă să-și verse sângele pentru noi. Consecințele unei asemene judecăți oricine le póte înțelege. Era deja neapărată să mergemă să dobândimă prin noi înșine ceia ce credeam că că aveamă dreptul de a dobândi. Recunoștința este ună frumosă simțimentă, care onoră pe acela ce o să încerce; însă nu mulți se credă răsplătiți de ună serviciă făcută numai prin frecunoscința ce’și atragă, ci facă a se plăti forte scumpă serviciulă și pretindă apoi și recunoscința, pe d’asupra socotelei. Vomă face aciuă mărturisire, pe care unii vor găsi-o póte nedibace. Noi ânsă, avăndă credință numai în adevără, suntem convinși că dibăcia reală și folositare constă în a se servi bine de adevără, și numai de adevără. Se zice că amă trecută Dunărea ca să ne batemă pentru Ruși, ca să’i scăpămfi pe dânșii din critica situațiune în care se aflaă. Ei bine, nu. Amă trecută Dunărea ca să ne batemă pentru noi gen șine, pentru independința nóstru, ca să ne rădicămă pe noi enșine, și ca să dobendimă să garanțiă mai multă în contra Rușilor, chiară. Acesta este scopulă reală ală intrării nóstre în resbelă. Dară tată atâtă de adevărată este că prin ajutorulă nostru Rușii nă putută să scape din cea mai teribilă posițiune, că prin ajutorul nostru Osman-pașa a putută să fiă oprită în mersulu său triumfătoră. Totă atâtă de adevărată este că, fără ajutorul armatei române, Rușii ară fi fostă nevoiți să retrocă imediată Dunărea, lăsândă fără comunicațiuni și fără mitjlace de întărire armata de la Șipca și chiară în mare parte armata de supt comanda marelui duce moștenitori. Oricine își póte închipui desastrele ce ar fi decursă de aci: capitularea pate a armatei de la Șipca, avântură luată de Turci și necesitatea pentru Ruși de a reîncepe campania, cu o nouă armată, în condițiuni cu multă mai desavantagiose. Totă atâtă de adevărată este, în fine, că după luptele de la 30 și 31 August din jurulu Plevnei, lupte în care Rușii își perduseră tote posițiunile cucerite, oă mare mulțime de omeni și mai multe tunuri, armata asedietare rusă din jurul Plevnei era redusă la ună numără inferioră trupelor române. Atunci mulți oficiali ruși cereau să se ridice asediul Plevnei, spre a se înlătura ună dezastru nereparabilă. Da la acelă asediu, care a asigurată victoria definitivă, a putută să fie menținută cu energie, acesta se datoresce mai cu osebire armatei române care, de la luptele de la 30 și 31 August până la sosirea gardei imperiale, a dusă goală asediului. . Tóte aceste suntu adevărate, sunt fapte positive. Ele n’au fostnsă decâtă efectele scopului principală ală armatei române, care era de a cuceri independința absolută a țărei prin propria sea putere, de a rădica prestigiul națiunii române și de a da țărei uă garanție mai multă în contra pretențiunilor eventuale ale Rusiei. Totuși, daca Rușii „au inima susă pusă,“ nu trebuie se necunoscu serviciele reale ce se amă adusă în momentulă celui mai mare pericolă, nu trebuie se uite că déca armata română n’ară fi trecută Dunărea în timpulă cândă Osman-pașa înainta victoriosă, resbelulă s’ară urma încă și astăzi, nu chemă fără sorți de isbendă pentru Ruși, dară de bunăsema în condițiuni forte desastruse și forte umilitore pentru marele imperiu de la Nord. Câtă despre noi, mărturisimă că împrejurările ne au favorisată multă. Primele neisbende ale Rușilor, păreau a fi anume venite spre a mări rolulă României și cooperării armatei iei, însemnătatea Aceste neisbânde siliră pe Ruși, cari până atunci ne înlăturaseră sistematică de la că participare în condițiuni demne la resbelă, să ne ceră cu stăruință să trecemă Dunărea în mare grabă și cu condițiunile pe cari le voiamă noi. Făcut-amu bine de a o trece ? Bine amu făcută, fiindă că prin convențiunea ce fuseserămu nevoiți a iiciteia, făcuserămă în realitate causă comună ce Rusia și astă-felă, neisbenda iei, fiă și numai de câtăva timpă, s’ară fi resfrîntă și asupra nóstru. Bine amă făcută, pentru că altăfelă armata ruséscá ară fi fostă nevoită să se retragă și am fi avută pe teritoriulă nostru tóte ororele unui resbelă lungă și teribilă. Bine amă făcută, pentru că altăfelă Rușii s’ară fi crezută în dreptă a ne privi ca inamici, și tindă că eram deja priviți ca inamici de Turci, am fi fostă bătuți și de unii și de alții ca inamici, în lupta ce s’ară fi urmată pe pământul nostru. Bine amă făcută, fiindăcă Europa lăsândă pe Turcia singură faciă a faciă cu Rusia, era peste putință ca până în cele din urmă resbelulă să nu se termine prin învingerea Turciei, ș’atunci Rusia, părăsită de noi în momentul pericolului, s’ară fi crezută în dreptă, a se purta către noi altă felă cu totul de cum s’a purtată și de cum se purta chiară astăzi, fără ca Europa întregă să ’i potă striga ingratitudine, după cum îi strigă acum. Bine am făcută, în fine, pentru că mulțămită trecerii Dunării valorea și vitalitatea națiunii române s’a putută revela lumea și chiară nouă înșine, astă-felă că astăzi totă Europa și chiară noi înșine ne prețuimă cu totulă altă felă de cum eramă prețuiți mai nainte. Câtă de schimbate ară fi rolurile, déca n’amă fi luată parte la resbelă, déca amă fi răspunsă printr’mă refusu la cererea de ajutoră ce ne-a făcută Rusia! Mai ântâiă n’ară fi fostă nimeni în Europa, care să nu crezá, în cea mai deplină sinceritate, că ne-a lipsită curagială de a ne bate. In adevără, cine n’ară fi avută atunci cuvântă de a ne zree , ați tratată cu Rusia, ați suptsemnată alături cu densa, când a fostă vorba de a vă asigura folose materiale, plata imediată și în monetă sunătore a tutoră cheltuieleloră făcute de armata rusă în țară, plata transporturiloră, respectulă instituțiuniloră vastre și paza și asigurarea integrității teritoriului vostru ; cândă a venită ânsă momentulă de a lupta alături cu dânsa, pentru a apăra teritoriulă vostru enșivă de ororele resbelului, v’ați dată la vă parte , cândă vi s’a presintată ocasiunea de-a dobândi prin propriele vóstre sacrificie independința absolută, la care aspirați, atunci curagiulă v’a lipsită și ați lăsată ca Rușii să v’o dobândască prin sângele și averea loră. Acésta ară fi judecata ce s’ară rosti astăzi despre noi, deca amă fi stată spectatori necutezători la lupta ală căria desnodământă finală trebuia fatalminte să fiă învingerea Turciei. Consecința acestei judecăți oricine o vede. Ni s’arățiSice : supuneți-vă acumă condițiuniloră Rușiloră, deca i-ați lăsată să se lupte singuri pentru voi și singuri să vă reguleze posițiunea. Câtă despre opiniunea ce amă fi dată Europei despre noi, ea s’ară deosebi astăzi numai întru atâtă de cea din trecută, că mai nainte se zicea că ună singură regimentă de honvezi este de ajunsă a arunca în Dunăre întregă armata română, pe cândă acum s’arăt zice că uă singură companie este de ajunsă. Amă fostă datori dord către noi înșine, către presentulă și viitorulă națiunii române, se luămă parte la resbelă. Pentru ca acésta datorie să devie și mai vedită, să ne închipuimă CetebniculU 1 vuixt.AiuU ulu îl uxilujau iu tocmai după sfaturile oposițiunei, că n’ară fi încheiată nici convențiunea cu Rusia, că n’ară fi luată nici parte la resbelă. Ce trebuia fatalmente să se întâmple într’ună asemene cat ă? Rusia nu s’ară fi văzută împedicată de nici ună îngagiamentă formală; ea ară fi putută urma, atâtă în timpul resbelului câtă și la încheiarea păcii, conformă apucăturilor și scopurilor ă iei, fără să aibă nici una din condescendințele pe cari le-a avută către noi, fără să ne propune nici una din compensările și descaunările pe cari ni le propune astăzi. Amă fi avută mai întâiă ocupațiunea, nesocotirea tutoră autorităților țării; apoi întrebuințarea tutoră resurselor nóstre, pe bonuri plătibile peste 20 ani, seă chiară nici uă dată, ca în trecută. După acesta, venia ună resbelă lungă și oribilă pe pământură românescă, bejaniele de odiniora reînoite în anul 1877. Ce ară fi însemnată guvernulă, corpurile legiuitóre și tóte autoritățile române în acestă timpă ? Vă derîdere, vă deplorabilă și ridicolă parodie. Presa încătușată, tóte libertățile publice la discrețiunea celui d’ântâiă casaltă venită. Europa, care a lăsată ca imperială otomană să fiă sfărîmată, fără să se raisce, s’ară fi emoționată are de țipetele unei mici națiuni, care n’are nici energia de a se apăra, nici bunură simță de a profita mai bine de uă situațiune, pe care marele puteri o admită și o tolereză? în fine, deorece Rusia avea de multă încă ca scopu nestrămutată reluarea Basarabiei, și deorece purtarea nóstrá ară fi făcut-o să nu aibă nici uă trebuință de noi, nu s-ară fi vădută împedecată în împlinirea acestui scop, nici de interesul ăiei, nici de ună articolă de tratată. Este dejă mai multă decâtă probabilă că Basarabia ar fi fostă de la începutul campaniei ocupată, autoritățile române depărtate și reanesarea de faptă pe deplină săvârșită. Astăzi n’ară mai fi disensiune decâtă asupra unui faptă împlinită, și abia daca ară mai fi vorba de orecare mici compensări, date nu ca datoria, ci din milostivirea puternicei împărății. Deră admitemă chiară că Rusia ară fi fostă mai moderată în poftele sale. Admitemă că ea ară fi acceptată, ca și acum, încheiarea păcii spre a revendica Basarabia. Ei bine, într’ună asemine casă, care ară fi fostă posițiunea nóstru, spre a ne împotrivi? Rusia aren dă singură tóte onorurile și drepturile resbelului, după cum singură i-ară fi dusă și tóte sarcinele, ară fi venită cu tratatul de pace,’ în care s’ară fi stipulată, de-a dreptur ă între dânsa și Turcia, ântâiă independința României, apoi retrocedarea Basarabiei cu o mică compensare acordată României. Tóte acestea s’ară fi regulată de-a dreptulă între beligeranți, n’ară mai fi fostă vorba în tratată de mă schimbă voluntară între România și Rusia. România, negreșită, ară fi protestată, ară fi trimisă note peste note la tóte puterile. Deră cum ară fi fostă are privite acele plângeri de către cabinete și mai cu osebire de opiniunea publică europenă ? Déca vomă băga de semn că tótu stima și simpatia ce o inspirămă astăzi, o datorită numai purtării nóstre în resbelă, și demnității cu care în urmă amă resistată pretensiunilor Rusiei, vomă vede de îndată că déca nu ne-amă fi purtată, după cum ne-amă purtat ft, Europa —_ s, G -j- r- 1 r-lA« 1 za «Âafva în modulă următoră: Ce felă ? ați stată cu brațele încrucișate; n’ați vărsată vă picătură de sânge, n’ați cheltuită mă bană; ați lăsată ca Rusia singură să facă cele mai mari sacrificie, și acum, după ce ea vă dădea gata independința absolută, după ce vă dă și compensări în schimbulu Basarabiei, mai cutezați să protestați în contra’t! Și atunci, cuvântul de ingratitudine, care circulă astăzi în tota Europa, ară circula asemene, ânsă nu la adresa Rusiei, ci la adresa nóstru, și causa României ară fi perdută. In adevără, care este astăzi cuventulă celă mare, cuvântulă care resumă indignațiunea Europei întregi în contra Rusiei și simpatia iei pentru România ? Ore acestă cuvântă desemneză eră tratatul de Paris și drepturile ce decurgă dintr’ensulă pentru România ? desemneză elă dreptură istorică ale României ? desemneza eră chiară interesală Europeană, ca gurele Dunărei să fie în paza unui stat d’a doua ordine, interesată directă a ’I apăra deplina libertate de navigațiune ? Tóte acestea se spună în adevără, ânsă cu mai puțină virulență, cu mai puțină zgomotă, cuvântul care are astăzi celă mai mare resunetă este cuvântulă ingratitudine. Déca opiniunea publică Européna, de la care sperămă cu dreptă cuvântă atâtă de multă, n’ară putea să arunce astăzi acestă cuvântă la adresa Rusiei, causa iei, în contra României ară fi aprope câștigată, î naintea aceleiași opiniuni. Ei bine, acestă singură cuvântă, relevată după șirulă de fapte pe care le-amă amintită, atestă că mă adâncă simță patriotică și că mare înțelepciune ne-a condusă, cândă amă încheiată convențiunea cu Rusia, cândă singuri ne-amă proclamată independința , cândă singuri amă mersă să ne-o susținemă cu arma în mână și în fine, cândă la apelulă Rusiei, amă alergată să-i dămă din tote puterile nóstre mă ajutoră sincerii și leală.