Romanulu, ianuarie 1881 (Anul 25)
1881-01-14
38 Se anunță din Constantinople, că uă relațiune confidențială a ambasadorului turc din Atena către Assim-pașa, că între vorbirea d-lui de Radovici cu regele Greciei după anul noți, a procurat atât cabinetului german cât și celorlalte cabinete europene convingerea, că atât regele George cât și poporul său au fost îndemnați de unele puteri ca să se mișce și că acum nu se mai pute da napol;onórea Greciei este acum prea mult angajată. —x—ziarele engleze ocupându-se despre luarea Limei de chilieni, exprimă temerea că aceștia ar putea se prade capitala persiană și astfel să provoce complicațiuni internaționale, de vreme ce în Lima se află proprietăți engleze în valore de 5 milione livre sterline. —x — Mai bine ca 20,000 arendași din Ulster, împreună cu mai mulți Orangiști, au trimis un memoriu d-lui Forster cu rugăciunea ca guvernul să bine-voisc a se resolve pe deplin cestiunea agrară. Guvernul englez a trimis cavalerie și infanterie în diferite localități din Lancashire, de vreme ce poliția se teme că nu va putea ține în respect marea mulțime a lucrătorilor. [x— Corespondintele special din Paris, al ziarului Pall Mall Gazette află acum, că, daca Grecia va renunța la pretențiunile iei asupra Metrovului și Ianinei, nu va mai întâmpina nici oă greutate de a dobândi tot teritoriul despre sudul și sudvestul muntelui din apropierea acelor orașe, de vreme ce puterile din centrul Europei Incurageza în secret pe Turcia să nu cedeze acele două cetăți. [x — In ședința de la 18 și 19 ianuarie tribunalul de la Dublin a ascultat pe d-nii M’Laughlin, apărătorul d-lui Brennan, secretarul Ligei agrarie, pe d. O’Brien și pe d. Curran. Un depeșă din urmă din Dublin spune că cel din urmă avocat al acuzaților ’și-a terminat apărarea la 20 Ianuarie, el a fost aclamat cu entusiasm de public, cu totă presința judecătorilor. Vă domnă ’’ a aruncat un buchet. Substitutul procurorului regal, a început în urmă a răspunde argumentelor apărărea. UNKTEMAEI CONSERVATORI In Românul de la 9 Ianuarie, dând sămă despre întrunirea ținută, de conservatori in sala Ateneului, tricăm : „Veni rândul d-lui Gr. Păucescu, candidatul partitei conservatore la colegiul II de Ilfov. D. Păucescu a mai fost ales în 1875 cu aparatul obicinuit p’atunci. D-sea era de față la secțiunea de Galben al coleg. III, când comisarul polițienesc și bătăușii păziau, ca nișce cerbezi, intrarea localului, când uă trupă de gendarmi năvălia asupra alegătorilor spre a-i goni, și comandantele iei, un vitez conservator, tăia cu sabia urechia unui alegător, D. Păucescu vădu acestea și totuși se duse în Cameră ca represintante al col. III “ Adevărul doré când credința, fie și orbită lipsesc”. Acesta tristă amintire din trecutul conservator al d-lui Păucescu l’a durut atât, încât l’a făcut se ne adreseze prin Timpuluă de smințire. „Este adevărat că, in timpul alegerilor din 1875, am fost la colarea de Galben pe la 10 ore. Acolo am vădut ușa intrării păcuită de gendarmi și oă mulțime de omeni în capul cărora d. dr. Râmniceanu vociferând că nu-i lasă să voteze... .* „Afară d’acesta n’am mai vădut nimic; dar în Românua am vădut, adauge d-sea, multe lucruri care erau de natură d’a mă face să me retrag din Cameră, dar nu e vina mea, daca verificând că dém, de două, de drece ori aserțiunile acestui diar, am ajuns să nu mai cred nimic din cele ce spune.* Deci, summa summarum, d. Păucescu s’a dus în Cameră pentru că era bine, legal și onest ales. Noi stăruim a crede că nu era așa, că d-sea chiar știa că acea alegere era pătată de cele mai revoltătore ilegalități și chiar de sânge; ș’amicî intimi ai d-lui Păucescu cred ca noi și spun ce au vădut și ceea ce și d. Păucescu putea să vadă dacă ar fi voit. E că într’adevăr, ce spune despre acele alegeri d. Al. Antimescu, licențiat în drept, ca și d. Păucescu, advocat, ca și d. Pău ROMANULU, 14 IANUARIE 1881 cescu, membru al unei grupe din oposițiune, ca și d. Păucescu : „In diua de 29 Aprile, 1875, plecând pe la orele 8 și jumătate din suburbia Icona cu mai mulți cetățeni alegători din col. III, în număr mai mare de 50, spre a ne duce la localul destinat la votare în acea secțiune, și ajungând în suburbia Popa-Rusu, la localul școlei primare de băieți, ce este în vecinătate de localul unde se făcea votarea, am vădut cu toții curtea școlei plină de soldați ce stau cu armele în mâni și de gardiști și sergenți, comandați de șefii lor. Trecând înainte în liniștea cea mai mare și ajungând la localul de votare, am vădut curtea localului plină de omeni polițienesci, supt comisari, epistațî și oficiali de sergenți, parte uniformați și parte neuniformați; oi în mijlocul lor, în plină uniformă, era comisarul polițienesc , numit Slăvescu, și prin galeria și sălile localului grupați un număr însemnat, de individe cu figuri sinistre, cari nu erau alegători, ci bătăuși. Voind a face intrarea în curte, comisarul, zidându-și de lege, ne-a invitat în numele legii a ne dispersa, căci are ordin de la ministru a ne împrăștia prin forțele ce le are la disposiție. La liniștita nostră protestațiune de a goli sălile de bătăuși, comisarul prin comandarea a asmuțit asupra alegătorilor acele haite de bătăuși aduse într’adins. Injultele , amenințările și loviturile primite de alegători de la funcționarii polițienesci și de la haitele de bătăuși erau ceva de speriat; cu tote acestea calmul predomina din partea alegătorilor. Comisarul vedând că prin aceste manopere nu reușesce a descuragia pe alegători și că dânșii stăruiesc a fi liniștiți, a dat ordin a veni armata. La moment uă compania de soldați cu căpitanul lor a fost în curtea localului, punându-se înaintea bătăușilor, cari, vădându-se astfel încuragiați,și-au continuat injuriele și amenințările. In acest timp, vreuă trei alegători au fost bătuți până la sânge de furioșii agenți electorali ai poliției. Doctorul în medicină Râmniceanu d’abia a putut scăpa, prin ajutorul mai multor alegători, să nu fiă capul spart de un bătăuș, de la care ’î-am luat un baston gros. Alegătorii înspăimântați au trimis pe d-ni. Râmniceanu și Polizu , a aduce pe proemor spre a ’i protege până la venirea delegatului primăriei. Venind primul procurore, nu a făcut nimic în fața impunătorei puteri a comisarului care ordona: „D’abia după ora 9 s’a ivit membrul comunal, d. I. Lahovari. Protestările alegătorilor au fost neascultate de d-sea, care ș’a făcut intrarea în sala de votare, înțesată de mult de agenți bătăuși, fiind înconjurat de sub-comisari, de ofițerî, de sergenți și de prea puternicul comisar, toți cu uniforme și cu spadele la cingătore. Alegătorii au fost popriți de armată, după ordinul comisarului, de a intra în sală. Câți am putut intra, am eșit plini de indignațiune. Am fost martor când d. Lahovari a dat benedicțiunea, ca să die așa, biuroului provisoriu așeeiat de cu vreme de comisar pe scaun, căci d. Lahovari nici nu îndrăsnia a se așeeia pe scaunul vreunuia din cei aședați. Biuroul provisoriu, așeeiat astfel, era compus de un bătăuș ca președinte și de doi amploiați ai comisiei ca secretari. Dacá cei din Intru am luat curagiul de am reclamat d-lui Lahovari ca să invite pe comisar, sub-comisari și comandanții sergenților ce erau în sala de votare uniformați spre a părăsi cel puțin sala de votare, precum și de a invita armata să se retragă, lăsând pe alegători a intra să-și exercite dreptul de vot, acest curagiă a fost pedepsit prin îmbrîncelile sub-comisarilor și bătăușilor, asvîrlindu-ne în curte. După plecarea d-lui Lahovari, dacă voiam a intra să votăm pentru biuroul definitiv, întâmpinam baionetele soldaților și strigătul căpitanului de : „înapoi , cereți-vă voie de la d. comisar!” De pe la ferestre vedeam cum se umplea urna de bilete de către sub-comisari și cei de la biurou. Indignați alegătorii, nu sciți după a cui povară, au plecat cu toții să protesteze la biuroul central. Numărul alegătorilor ce mergeau la primărie era atunci peste două sute. La primărie ni s’a spus că nu se pute primi protestul ce’l făcusem și că să ne reîntorcem la secțiune spre a vota. întorși la secțiune în liniștea cea mai mare, a fost imposibil a ne apropia de local , căci armata mai adăugată în timpul lipsei alegătorilor, înconjurase localul de tote laturile, și chiar circulațiunea pe strade o împedicase. Rugând din nou pe comisar a ne lăsa pe câte unul sau doi a intra să votăm, răspunsul ce ne-a dat, a fost să plecăm că ne împușcă. Și printr-uă comandă făcută de comisar căpitanului și esecutată de acesta, armele fură puse la ochi; se făcea numărarea de 1, 2, 3 când din norocire a venit procurorele Bagdat, adus de d-nii Polizu și Romniceanu. Alegătorii, vădendu-și mântuirea lor, au alergat în jurul procurorului, arătându-i atrocitățile ce la minut era gata a se comite. Pe când se făceaul rugăciunile către procurore d’a se constata printr’un proces-verbal aceste fapte, un nor de praf, însoțit de mai multe plutane de grandarmi călări, comandate de căpitanul Tulea, toți cu săbiele gole, soși. La vederea acestor mari forțe militare, unii din alegători înspăimântați începuseră a se retrage, iar alții continuă protestațiunile către procurore. Intre cei ce protestau era și un nenorocit, fost sergent în armată, dintre cei de la 1848, alegător în colegiul III, domiciliat în suburbia sf. Ion Moși. Protestațiunile ce acest alegător se adresa procurorului erau: „când el plătesce birul și celelalte dări, le plătesce de bună voie. De ce acum nu ’l lasă și pe dânsul să voteze, căci este alegător înscris.* Pe semne că furia comisarului ș’a spadasinului căpitan Tulea pe acest nenorocit, le alesese ca victimă. De uă dată se aucji țipătul comisarului : luați-i ! dați i! și la minut agerul căpitan Tulea, prin trei lovituri de sabie date numitului nenorocit, pe când voia a fugi, i-a crestat partea din napoi a capului; or în urmă a fost călcat în piciorele cailor. Furia acestor omeni nu avea margine : toți țipați și înjurați, oi alegătorii, speriați de aceste atrocități, au răpit victima ce era întinsă în praf fără cunoștință, trimițând-uă cu uă birjă în căutarea spitalului Colței; or ceî alți alegători cu toții în corpore, s’au retras la metocul monastirei Căldărușani, ce este în apropiere, s'au dresat un protest, pe care, subscriindu-i acea mulțime de alegători, l’au încredințat la câțiva delegați spre a ’i da locului competinte, plecând flecare pe la casele lor plini de spaimă de ce văduseră și întristați că n’au putut vota pentru omenii pe care inima lor îi iubea.* Că declarațiune identică a făcut și d. DI. Polizu, licențiat în drept, fost magistrat, ca și d. Păucescu și bun amic al d-sele. Alți optspreezece alegători, ce descriu cu colori vii scenele ce noi am schițat în câteva rânduri, adaugă : „Alegătorii voiră atunci să se retragă în corpore spre a protesta; însă fură năpădiți de gendarmii călări, comandați de d. căpitan Tulea; loviturile de sabia începură; însuși d. Tulea a tăiat ceafa și urechia unui cetățean pe care gendarmii voiau, se înțelege din ordinul d-lui Tulea să-l ascundă, spre a nu se vedea vitejia făcută de d-sea contra unui om pe jos și cu mânele gole.* In fața acestor mărturiri desinteresate și pornite de la omeni cărora nimic nu li se pote imputa, însuși d. Păucescu va înțelege ce preț. merită declarațiunea-i interesată. Națiunea va aprebia și va pțărî. Bucuresciul, care a fost martor la tererea și la ilegalitățile ce au născut pe deputații din 1875, între cari era și d. Păucescu este judecătorul cel mai competinte, cel mai cunoscător și mai drept între d-sea și între noi. Luî ’î supunem noua afirmare a d-lui Răucescu că bine, legal, onest și fără violență a fost ales în 1875 și din ceea ce scie, din ceea ce a vădut pute deduce ce înțelege partiia și conservatore prin legalitate, onestitate și neingerare în alegeri. CARTEA SCENTIFICA DESPRE PELLAGRA Pelagra (vine de la latinesce pellis, pele și pegra, bolnavă) pe care Englesii și Germanii o numesc pelagră. Italienii pilarella și malattia della miseria, este uă bolă complectă, caracteriată prin 3 ordine de fenomene : 1. Uă inflamație specială a căilor digestive, începând de la gură și până la intestinul mare; 2. Uă roșiță a pielei însoțită de crăpături, care ocupă părțile corpului despuse la lumină; 3. Uă lesiune gravă a sistemului nervos care se traduce prin amețeli, tremurături, mersul nesigur, uă sensațiune penibilă de-a lungul colonei vertebrale și uă întunecare a facultăților intelectuale. Pelagra , care de mai multe ori este epidemică, atinge în genere pe indivizii ce sufer de miserie, de osteneală pre mare și de rele condițiuni de trai. De ordinar, roșață pelei arată primele simptome ale bulei, apoi funcțiunele digestive lucreza räți; adesea se declară uă diarea complicată de uă inflamație a gurei.Forțele descresc cu repedeciune aducând apoi amețeli, uă mare tendință spre tristeță și adesea gândul sinuciderea. Mai târziiu, perea se acopere cu uăcojă negriciosă și uneori cu ulceruri ; în părțile de jos apare un început de hydrofilie, tendința sa sinucid se accentuază și, lucru remarcabil, mai totdeauna merțea prin apă este preferată. —In fine la unele persane vigurose, delirul merge până la meningită, care aduce martea. Pelagra pate să parcurgă tote rasele iei în trei sau patru ani, cu tote că uneori stă staționară 10 sau 20 de ani. S’au vădut bolnavi de pelagră trăind cincizeci de ani în suferințele fisice produse de acestă bolă. Care este causa pelagrei ? In 1863, Academia de stiință din Paris a propus ca subiect pentru premiu, cestiunea următore : „A se face istoricul pelagrei.* Concurenții fură numeroși și au dominat patru opiniuni principale care se combat cu vigore. După d-ni, doctorul Roussel și Costallat, care au obținut, premiul, pelagra este oă bolă specifică produsă de un agent toxic : verditul, părăsit care se desvoltă pe porumbul stricat, este uă otravă lentă care se reînoesce de câte ori uă nouă recoltă de porumb stricat intră în consumațiune, și care produce martea bolnavilor. După d. Heri Gintrac, ea nu este decât uă bolă de mizerie, uă afecțiune generală, care abandonată sie însășî, merge insinuindu-se aducând uă slăbiciune progresivă. — Ereditatea, ore care profesiuni, că alimentațiune rea și insuficientă, ar fi principalele cause a desvălirei sale. D. Bouchard, admițând opiniunile d-lui Gintrac, crede că pelagra este unbulă produsă prin tote speciile de mizerii și care priimește caracterul său special prin insolațiune. D. Landouzy merge și mai departe. — După el, pelagra ajunge pe tote temperamentele și constituțiunele; ea se pate manifesta chiar și la personele avute. — El declară că causa pelagrei este necunoscută, dar ca circonstanță accidentală este insolațiunea, éliă causă care predispune spre acesta bolă este mizeria, hrana rea și nesuficientă. D. Billad năgă esistența pelagrei și, nu vede în ea decât uă combinațiune imaginată, uă reuniune de simptome făcută arbitrar de către patologiștî și nu de natură. — Ca bula apelei, pelagra se resumă după densul în un efect a insolațiunei asupra unui corp debil. D. Brunei năgă asemenea existența pelagrei.— Pentru dânsul, insolațiunea este singura causă a faptelor ce se atribuie pelagrei, cr cele 3 specii de simptome: Cutanee, digestive și nervose provin din ispere diferite, neavând nici oă legătură împreună. In raportul său asupra concursului din 1864 Bayer cu marea sea autoritate a discutat cele patru opinii, luând drept, leasă, cu bun cuvânt, domeniul pelagrei.— Argumentațiunea sea pate să se resume astfel : Pelagra domnesce mai cu sămă în Nordul Italiei, la Sud-estul Franciei, la nordul Spaniei, în Ungaria, în România de-a lungul Dunărei, și în aceste țări ea lovesce exclusiv asupra poporațiunei rurale. De altă parte d. Sandouzy a observat în sudul Franciei mai multe coșuri de năbolă pe care a numit-o pelagra. — Aceleași lucruri s’au remarcat și de doctorii spitalelor din Paris, Rouen, etc. — Infimed. Billoch a recunoscut-o în stabilimentul de alienați de la St. Gemmes și în alte stabilimente. — D. D. Labitte și Pain afirmă frecvența acestor accidente în mai tote casele de nebuni Dar ceia ce e sigur, și experiența făcută de Cerrr de Milan probeza acesta, este că când bula nu a ajuns ultima sea periodă, se pate tămădui schimbând regimul pelagroșilor, adică substituind u bună alimentație în locul celei rele ce au avut-o și mai cu sumă dându-le pâine bună în locul mămăligei făcute cu porumb. S’a remarcat adesea că persone bolnave care, devenind servitori, și intrând la stăpâni care ’î hrănesce bine, se tămădue de pelagră. In Italia pelagroșii luați la sorți se însănătoșeză la regiment. Deci pelagra nu este provenită nici din aer nici din apă, nici din Îmbrăcăminte, ci numai din alimentație. Însă în tote cazurile, unde schimbarea de regim a fost urmată de însănătoșarea pelagrei, se constată că regimul reu era constituit prin întrebuințarea continuă a făinei de popușoi. Se pate deci cu siguranță, dice Bayer, primi opinia care atribuie pelagrei oă origine recentă și provenită prin introducerea porumbului ca aliment usual al poporațiunei opinie care este basată pe bune documente, care nu au fost nici uă dată contrazise decât prin alegațiuni de genul acesteia . Pelagra a existat în tote timpurile dar ea nu a fost cunoscută până în secolul al 18-lea. Dar se pote vedea în cartea lui doctor Roussel, un resumat istoric forte bine făcut care arată că pentru Italia și Spania, porumbul neîncepând a figura ca cultură mare decât la finele secolului al 17-lea, s-a ivit și pelagra pe la jumătatea secolului al 18-lea; că pentru Francia, porumbul neluând importanță în cultură și nedevenind product de alimentație decât în cursul secolului al 18-lea, nici pelagra nu a fost cunoscută până în acest secol. Cât despre geografie, pelagra domnesce în câteva părți ale Italiei, Spaniei, Franciei, Ungariei și României, tote țări unde poporațiunea rurală se hrănește mai mult cu porumb. Cu tote acestea se remarcă că Burgonia, unde porumbul este destul de întrebuințat, nu este bântuită de pelagră. Dar acest fapt care, deși negativ, nu pote destruge un fapt positiv, se explică lesne prin acea că locuitorii din Burgonia pe lângă porumb mai adaug și alte condițiuni alimentare, sau că ei usucă porumbul în cuptare înainte de a 1 întrebuința, și cu modul acesta înpedica desvălirea parazitului verdet. Aci cred de trebuință să amintesc cititorilor noștriî despre uă lucrare a d-lui dr. Istrati întitulată uă pagină din istoria Contimpurană a României ; în acesta lucrare două mare valore, găsim pe paginele 242 249 următorele opiniuni în privința cestiunii care ne preocupă actualminte . Țdra nostră—dice dr. Istrati — presintă nenumărate coșuri de pelagră, din causă, cum de mulți, că basa alimentației este porumbul. „Doctorul Balardini, fu cel d’ánteiü a spune că, pelagra nu este un malarie veche, că ea s’a manifestat și propagat din bilele nostre puțin timp după introducerea și generalisarea porumbului. „Acestă malarie e una din cele mai grave, mai ales că atinge numai elementul român. „Se vede deci, prin ceia ce precede, că pelagra este uă malarie din cele mai grave și că nu numai că conduce la nebunie, care este uă morte intelectuală, dar că conduce chiar mai fatalmente la uă morte reală, făcând să tracă prin suferință oribilă. Putem déj a privi ca una din cele mai mari flagele ce au căzut peste omenire de un secol. „Dér cre, făina de porumb e causa?* —„De loc*, răspunde dr. Istrati. „Dăcă noi am cultiva tot așa de râu, orice alte cereale, am avea inconveniente igienice tot atât de mari. „ Pilagra nu este un maladie, conchide dr. Istrati, datorită porumbului și întrensecă lui. Ea este datorita porumbului stricat, după cum pâinea muccojită, dăaptele bucate, și gastro-enteritele câtevă dată mortale, după cum fructele necopte au inconvenientele lor. Acesta nu trebuie însă să ne facă a depărta pâinea bună și fructele copte. Prin urmare oprirea răului stă în mâna nostră. Se observă că în anii ploioși când porumbul este ud în timpul recoltei, se desvălesce mai tare verdețul formând un fel de burete parazit. Daca punem separat porumb și grâu de bună calitate într’un vas umid, după câteva zile aceste două cereale se alteredă și încep a încolți; — un mare număr de grăunțe prezintă în jurul colțului lor, să pată brună sau verejie, formată, atât pe porumb cât și pe grâu, din mici spori care mai terdiu formeza parazitul verdet. Deci și „"grind pate produce pelagră ca și porumbul. Un fapt important a fost remarcat de Balardini, de câte ori verdețul este abundent, și pelagra are un mai mare furie. Același fapt a fost observat de Costallat. La 1857 el locuia încă localitate lângă Pirinei, unde recolta a fost rea; se făcu atunci uă mare importațiune de porumb din România. Pelagra atunci seceră crudă parte din populațiune, și observându-se s-a găsit că porumbul importat a fost atacat de verdeț. Așadar opiniunea d-rului Istrati și a majorității medicilor, cari s’au ocupat serios cu acesta ocasiune este că porumbul stricat este causa principală a pelagrei. Din tote acestea rezultă dar, că nu trebuie a căuta că țăranul român să părăsescă porumbul pentru grâu. Trebuie ca guvernul și în special ministerul de agricultură, se supravegheze cu deosebire momentul semănării, trebuie să facă ca omeni speciali să fie puși a studia tote localitățile din țară din acest punct de vedere, pentru a nu se permite semănarea porumbului să se facă prea târziiă. Atunci el nu va mai da loc la pelagră, și va fi un puternic mijloc de nutrițiune corectă a sătenului român. De altmintrele vom fi și pe viitor martorii unor fapte ca acelea ce vedem astăzi prin spitalele nóstre. Aceste fapte sunt înspăimântătore, și ca exemplu vom cita numai unul, în județul Argeș numărul bolnavilor de ambe sexe, atât prin plăși cât și prin spitale, atinși de acestă maladie până în luna Iunie anul trecut, a fost de 1118 Si Â.