Romanulu, ianuarie 1881 (Anul 25)

1881-01-14

38 Se anunță din Constantinople, că uă relațiune confidențială a ambasadorului turc din Atena către Assim-pașa, că între vor­­birea d-lui de Radovici cu regele Greciei după anul n­oți, a procurat atât cabinetu­lui german cât și celor­l­alte cabinete eu­ropene convingerea, că atât regele George cât și poporul său au fost îndemnați de unele puteri ca să se mișce și că acum nu se mai pute da napol;­onórea Greciei este acum prea mult angajată. —x—­­ziarele engleze ocupându-se despre lua­rea Limei de chilieni, exprimă temerea că aceștia ar putea se prade capitala persiană și ast­fel să provoce complicațiuni interna­ționale, de vreme ce în Lima se află pro­prietăți engleze în valore de 5 milione li­vre sterline. —x — Mai bine ca 20,000 arendași din Ulster, împreună cu mai mulți Orangiști, au tri­mis un memoriu d-lui Forster cu rugăciu­nea ca guvernul să bine-voisc a se resolve pe deplin cestiunea agrar­ă. Guvernul englez a trimis cavalerie și in­­fanterie în diferite localități din Lancashire, de vreme ce poliția se teme că nu va pu­tea ține în respect marea mulțime a lu­crătorilor. [x— Corespondintele special din Paris, al zia­­rului Pall Mall Gazette află acum, că, daca Grecia va renunța la pretențiunile iei asu­pra Metrovului și Ianinei, nu va mai în­tâmpina nici oă greutate de a dobândi tot teritoriul despre sudul și sudvestul munte­lui din apropierea acelor orașe, de vreme ce puterile din centrul Europei Incurageza în secret pe Turcia să nu cedeze acele două cetăți. [x — In ședința de la 18 și 19 ianuarie tri­bunalul de la Dublin a ascultat pe d-nii M’Laughlin, apărătorul d-lui Brennan, se­cretarul Ligei agrarie, pe d. O’Brien și pe d. Curran. Un depeșă din urmă din Dublin spune că cel din urmă avocat al acuzaților ’și-a terminat apărarea la 20 Ianuarie, el a fost aclamat cu entusiasm de public, cu totă presința judecătorilor. Vă domnă ’’ a arun­cat un buchet. Substitutul procurorului regal, a început în urmă a răspunde argumentelor apărărea. U­NKTEMAEI CONSERVATORI In Românul de la 9 Ianuarie, dând sămă despre întrunirea ținută, de conservatori in sala Ateneului, tricăm : „Veni rândul d-lui Gr. Păucescu, candi­datul partitei conservatore la colegiul II de Ilfov. D. Păucescu a mai fost ales în 1875 cu aparatul obicinuit p’atunci. D-sea era de față la secțiunea de Galben al coleg. III, când comisarul polițienesc și bătăușii pă­­ziau, ca nișce cerbezi, intrarea localului, când uă trupă de gendarmi năvălia asupra alegătorilor spre a-i goni, și comandantele iei, un vitez conservator, tăia cu sabia ure­­chia unui alegător, D. Păucescu vădu aces­tea și totuși se duse în Cameră ca repre­­sintante al col. III “ Adevărul doré când credința, fie și or­bită lipsesc”. Acesta tristă amintire din trecutul con­servator al d-lui Păucescu l’a durut atât, în­cât l’a făcut se ne adreseze prin Timpul­uă de smințire. „Este adevărat că, in timpul alegerilor din 1875, am fost la colarea de Galben pe la 10 ore. Acolo am văd­ut ușa intrării păcuită de gendarmi și oă mulțime de omeni în capul cărora d. dr. Râmniceanu vocife­rând că nu-i lasă să voteze... .* „Afară d’acesta n’am mai văd­ut nimic; dar în Românua am văd­ut, adauge d-sea, multe lucruri care erau de natură d’a mă face să me retrag din Cameră, dar nu e vina mea, daca verificând că dém­, de două, de drece ori aserțiunile acestui diar, am a­­juns să nu mai cred nimic din cele ce spune.* Deci, summa summarum, d. Păucescu s’a dus în Cameră pentru că era bine, legal și onest ales. Noi stăruim a crede că nu era așa, că d-sea chiar știa că acea alegere era pătată de cele mai revoltătore ilegalități și chiar de sânge; ș’amicî intimi ai d-lui Păucescu cred ca noi și spun ce au vădut și ceea ce și d. Păucescu putea să vadă dacă ar fi voit. E că într’adevăr, ce spune despre acele alegeri d. Al. Antimescu, licențiat în drept, ca și d. Păucescu, advocat, ca și d. Pău­ ROMANULU, 14 IANUARIE 1881­ cescu, membru al unei grupe din oposițiune, ca și d. Păucescu : „In d­iua de 29 Aprile, 1875, plecând pe la orele 8 și jumătate din suburbia Icona cu mai mulți cetățeni alegători din col. III, în număr mai mare de 50, spre a ne duce la localul destinat la votare în acea sec­țiune, și ajungând în suburbia Popa-Rusu, la localul școlei primare de băieți, ce este în vecinătate de localul unde se făcea vo­tarea, am văd­ut cu toții curtea școlei plină de soldați ce stau cu armele în mâni și de gardiști și sergenți, comandați de șefii lor. Trecând înainte în liniștea cea mai mare și ajungând la localul de votare, am văd­ut curtea localului plină de omeni po­­lițienesci, supt­ comisari, epistațî și oficiali de sergenți, parte uniformați și parte neu­­niformați; oi în mijlocul lor, în plină u­­niformă, era comisarul polițienesc , numit Slăvescu, și prin galeria și sălile localului grupați un număr însemnat, de individe cu figuri sinistre, cari nu erau alegători, ci bătăuși. Voind a face intrarea în curte, co­misarul, zidându-și de lege, ne-a invitat în numele legii a ne dispersa, căci are ordin de la ministru a ne împrăștia prin forțele ce le are la disposiție. La liniștita nostră protestațiune de a goli sălile de bătăuși, comisarul prin comanda­rea a asmuțit a­­supra alegătorilor acele haite de bătăuși a­­duse într’adins. Injultele , amenințările și loviturile primite de alegători de la func­ționarii polițienesci și de la haitele de bă­tăuși erau ce­va de speriat; cu tote aces­tea calmul predomina din partea alegători­lor. Comisarul vedând că prin aceste ma­nopere nu reușesce a descuragia pe ale­gători și că dânșii stăruiesc a fi liniștiți, a dat ordin a veni armata. La moment uă compania de soldați cu căpitanul lor a fost în curtea localului, punându-se înaintea bă­tăușilor, cari, vădându-se ast­fel încura­­giați,­­și-au continuat injuriele și amenin­țările. In acest timp, vre­uă trei alegători au fost bătuți până la sânge de furioșii a­­genți electorali ai poliției. Doctorul în me­dicină Râmniceanu d’abia a putut scăpa, prin ajutorul mai multor alegători, să nu­­ fiă capul spart de un bătăuș, de la care ’î-am luat un baston gros. Alegătorii îns­păimântați au trimis pe d-ni. Râmniceanu și Polizu , a aduce pe proem­or spre a ’i protege până la venirea delegatului pri­măriei. Venind primul procurore, nu a fă­cut nimic în fața impunătorei puteri a co­misarului care ordona: „D’abia după ora 9 s’a ivit membrul co­munal, d. I. Lahovari. Protestările alegăto­rilor au fost neascultate de d-sea, care ș’a făcut intrarea în sala de votare, înțesată de mult de agenți bătăuși, fiind înconjurat de sub-comisari, de ofițerî, de sergenți și de prea puternicul comisar, toți cu unifor­me și cu spadele la cingătore. Alegătorii au fost popriți de armată, după ordinul co­misarului, de a intra în sală. Câți am pu­tut intra, am eșit plini de indignațiune. Am fost­ martor când d. Lahovari a dat bene­­dicțiunea, ca să die așa, biuroului provi­soriu așeeiat de cu vreme de comisar pe scaun, căci d. Lahovari nici nu îndrăsnia a se așeeia pe scaunul vre­unuia din cei aședați. Biuroul provisoriu, așeeiat ast­fel, era compus de un bătăuș ca președinte și de doi amploiați ai comisiei ca secretari. Dacá cei din Intru am luat curagiul de am reclamat d-lui Lahovari ca să invite pe co­misar, sub-comisari și comandanții sergen­ților ce erau în sala de votare uniformați spre a părăsi cel puțin sala de votare, precum și de a invita armata să se re­tragă, lăsând pe alegători a intra să-și e­­xercite dreptul de vot, acest curagiă a fost pedepsit prin îmbrîncelile sub-comisarilor și bătăușilor, asvîrlindu-ne în curte. După plecarea d-lui Lahovari, dacă voiam a in­tra să votăm pentru biuroul definitiv, în­tâmpinam baionetele soldaților și strigătul căpitanului de : „înapoi , cereți-vă voie de la d. comisar!” De pe la ferestre vedeam cum se umplea urna de bilete de către sub-comisari și cei de la biurou. Indignați alegătorii, nu sciți după a cui povară, au plecat cu toții să protesteze la biuroul cen­tral. Numărul alegătorilor ce mergeau la primărie era atunci peste două sute. La primărie ni s’a spus că nu se pute primi protestul ce’l făcusem și că să ne reîntor­­cem la secțiune spre a vota. întorși la secțiune în liniștea cea mai mare, a fost imposibil a ne apropia de lo­cal , căci armata mai adăugată în timpul lipsei alegătorilor, înconjurase localul de tote laturile, și chiar circulațiunea pe strade o împedicase. Rugând din nou pe comisar a ne lăsa pe câte unul sau doi a intra să votăm, răspunsul ce ne-a dat, a fost să plecăm că ne împușcă. Și printr-uă co­mandă făcută de comisar căpitanului și e­­secutată de acesta, armele fură puse la ochi; se făcea numărarea de 1, 2, 3 când din norocire a venit procurorele Bagdat, adus de d-nii Polizu și Romniceanu. Ale­gătorii, vădendu-și mântuirea lor, au aler­gat în jurul procurorului, arătându-i atro­citățile ce la minut era gata a se comite. Pe când se făceaul rugăciunile către procu­­rore d’a se constata printr’un proces-ver­­bal aceste fapte, un nor de praf, însoțit de mai multe plutane de grandarmi călări, co­mandate de căpitanul Tulea, toți cu săbiele gole, soși. La vederea acestor mari forțe militare, unii din alegători înspăimântați în­cepuseră a se retrage, iar alții continuă protestațiunile către procurore. Intre cei ce protestau era și un nenorocit, fost sergent în armată, dintre cei de la 1848, alegător în colegiul III, domiciliat în suburbia sf. Ion Moși. Protestațiunile ce acest alegător se adresa procurorului erau: „când el plă­tesce birul și cele­l­alte dări, le plătesce de bună voie. De ce acum nu ’l lasă și pe dânsul să voteze, căci este alegător înscris.* Pe semne că furia comisarului ș’a spada­sinului căpitan Tulea pe acest nenorocit, le alesese ca victimă. De uă dată se aucji ți­pătul comisarului : luați-i ! dați­ i! și la mi­nut agerul căpitan Tulea, prin trei lovituri de sabie date numitului nenorocit, pe când voia a fugi, i-a crestat partea din napoi a capului; or în urmă a fost călcat­ în picio­­rele cailor. Furia acestor omeni nu avea margine : toți țipați și înjurați, oi alegăto­rii, speriați de aceste atrocități, au răpit victima ce era întinsă în praf fără cunoș­tință, trimițând-uă cu uă birjă în căutarea spitalului Colței; or ceî alți alegători cu to­ții în corpore, s’au retras la metocul mo­­nastirei Căldărușani­, ce este în apropiere, s'au­ dresat un protest, pe care, subscriin­­du-i acea mulțime de alegători, l’au încre­dințat­ la câți­va delegați spre a ’i da lo­cului competinte, plecând fle­care pe la ca­sele lor plini de spaimă de ce văduseră și întristați că n’au putut vota pentru omenii pe care inima lor îi iubea.* Că declarațiune identică a făcut și d. D­­I. Polizu, licențiat în drept, fost magistrat, ca și d. Păucescu și bun amic al d-sele. Alți opt­spre­ezece alegători, ce descriu cu colori vii scenele ce noi am schițat în câte­va rânduri, adaugă : „Alegătorii voiră atunci să se retragă în corpore spre a protesta; însă fură năpădiți de gendarmii călări, comandați de d. că­pitan Tulea; loviturile de sabia începură; însuși d. Tulea a tăiat ceafa și urechia unui cetățean pe care gendarmii voiau, se înțelege din ordinul d-lui Tulea să-l as­cundă, spre a nu se vedea vitejia făcută de d-sea contra unui om pe jos și cu mâ­­nele gole.* In fața acestor mărturiri desinteresate și pornite de la omeni cărora nimic nu li se pote imputa, însuși d. Păucescu va în­țelege ce preț. merită declarațiunea-i inte­resată. Națiunea va aprebia și va pțărî. Bucu­­resciul, care a fost martor la tererea și la ilegalitățile ce au născut pe deputații din 1875, între cari era și d. Păucescu este ju­decătorul cel mai competinte, cel mai cu­noscător și mai drept între d-sea și între noi. Luî ’î supunem noua afirmare a d-lui Răucescu că bine, legal, onest și fără vio­­lență a fost ales în 1875 și din ceea ce scie, din ceea ce a văd­ut pute deduce ce înțelege partiia și conservatore prin legalitate, onestitate și neingerare în alegeri. CARTEA SCEN­TIFICA DESPRE PELLAGRA Pelagra (vine de la latinesce pellis, pele și pegra, bolnavă) pe care Englesii și Ger­manii o numesc pelagră. Italienii pilarella și malattia della miser­ia, este uă bolă com­­plectă, caracteriată prin 3 ordine de fe­nomene : 1. Uă inflamație specială a căilor diges­tive, începând de la gură și până la intes­tinul mare; 2. Uă roșiță a pielei însoțită de crăpături, care ocupă părțile corpului despuse la lumină; 3. Uă lesiune gravă a sistemului nervos care se traduce prin a­­mețeli, tremurături, mersul nesigur, uă sen­­sațiune penibilă de-a lungul colonei verte­brale și uă întunecare a facultăților inte­lectuale. Pelagra , care de mai multe ori este epidemică, atinge în genere pe indivizii ce sufer de miserie, de osteneală pre mare și de rele condițiuni de trai­. De ordinar, ro­­șață pelei arată primele simptome ale bu­lei, apoi funcțiunele digestive lucreza räți; adesea se declară uă diarea complicată de uă inflamație a gurei.­Forțele descresc cu repedeciune aducând apoi amețeli, uă mare tendință spre tristeță și adesea gândul si­nuciderea. Mai târziiu, perea se acopere cu uă­cojă negriciosă și uneori cu ulceruri ; în părțile de jos apare un început de hy­­drofilie, tendința sa sinucid se accentuază și, lucru remarcabil, mai tot­dea­una merțea prin apă este preferată. —In fine la unele persane vigurose, delirul merge până la meningită, care aduce martea. Pelagra pate să parcurgă tote rasele iei în trei sau patru ani, cu tote că une­ori stă staționară 10 sau 20 de ani. S’au vă­dut bolnavi de pelagră trăind cinci­zeci de ani în suferințele fisice produse de acestă bolă. Care este causa pelagrei ? In 1863, Academia de stiință din Paris a propus ca subiect pentru premiu, cestiunea următore : „A se face istoricul pelagrei.* Concurenții fură numeroși și au dominat patru opiniuni principale care se combat cu vigore. După d-ni, doctorul Roussel și Costal­­lat, care au obținut, premiul, pelagra este oă bolă specifică produsă de un agent to­xic : verditul, părăsit care se desvoltă pe porumbul stricat, este uă otravă lentă care se reînoesce de câte ori uă nouă recoltă de porumb stricat intră în consumațiune, și care produce martea bolnavilor. După d. Heri Gintrac, ea nu este de­cât uă bolă de mizerie, uă afecțiune generală, care abandonată sie însășî, merge insinuin­­du-se aducând uă slăbiciune progresivă. — Ereditatea, ore care profesiuni, că alimen­­tațiune rea și insuficientă, ar fi principalele cause a desvălirei sale. D. Bouchard, admițând opiniunile d-lui Gintrac, crede că pelagra este un­bulă pro­dusă prin tote speciile de mizerii și care priimește caracterul său special prin in­so­­lațiune. D. Landouzy merge și mai departe. — D­upă el, pelagra ajunge pe tote tempera­mentele și constituțiunele; ea se pate ma­nifesta chiar și la personele avute. — El declară că causa pelagrei este necunoscută, dar ca circonstanță accidentală este insola­­țiunea, él­iă causă care predispune spre acesta bolă este mizeria, hrana rea și ne­suficientă. D. Billad năgă esistența pelagrei și, nu vede în ea de­cât uă combinațiune ima­ginată, uă reuniune de simptome făcută arbitrar de către patologiștî și nu de na­tură. — Ca bula a­pelei, pelagra se re­­sumă după densul în un efect a insola­­țiunei asupra unui corp debil. D. Brunei năgă asemenea existența pela­grei.— Pentru dânsul, insolațiunea este sin­gura causă a faptelor ce se atribuie pela­grei, cr cele 3 specii de simptome: Cuta­­nee, digestive și nervose provin din ispere diferite, neavând nici oă legătură îm­preună. In raportul său asupra concursului din 1864 Bayer cu marea sea autoritate a discutat cele patru opinii, luând drept, leasă, cu bun cuvânt, domeniul pelagrei.— Argu­­mentațiunea sea pate să se resume ast­fel : Pelagra domnesce mai cu sămă în Nor­dul Italiei, la Sud-estul Franciei, la nor­dul Spaniei, în Ungaria, în România de-a lungul Dunărei, și în aceste țări ea lovesce exclusiv asupra poporațiunei rurale.­­ De altă parte d. Sandouzy a observat în sudul Franciei mai multe coșuri de nă­bolă pe care a numit-o pelagra. — Aceleași lu­cruri s’au remarcat și de doctorii spitale­lor din Paris, Rouen, etc. — In­fim­e­d. Billoch a recunoscut-o în stabilimentul de alienați de la St. Gemmes și în alte sta­­bilimente. — D. D. Labitte și Pain afirmă frecvența acestor accidente în mai tote ca­sele de nebuni Dar ceia ce e sigur, și experiența făcută de Cerrr de Milan probeza acesta, este că când bula nu a ajuns ultima sea periodă, se pate tămădui schimbând regimul pela­­gro­șilor, adică substituind u­ bună alimen­tație în locul celei rele ce au avut-o și mai cu sumă dându-le pâine bună în locul mămăli­­gei făcute cu porumb. S’a remarcat ade­sea că persone bolnave care, devenind ser­vitori, și intrând la stăpâni care ’î hră­­nesce bine, se tămădue de­­ pelagră. In I­­talia pelagroșii luați la sorți se însănăto­­șeză la regiment. Deci pelagra nu este pro­venită nici din aer nici din apă, nici din Îmbrăcăminte, ci numai din alimentație. Însă în tote cazurile, unde schimbarea de regim a fost urmată de însănătoșarea pelagrei, se constată că regimul reu era constituit prin întrebuințarea continuă a făinei de popușoi. Se pate deci cu siguranță, dice Bayer, primi opinia care atribuie pelagrei oă ori­gine recentă și provenită prin introducerea porumbului ca aliment usual al poporațiu­nei opinie care este basată pe bune do­cumente, care nu au fost nici uă dată con­­trazise de­cât prin alegațiuni de genul a­­cesteia . Pelagra a existat în tote timpurile dar ea nu a fost cunoscută până în secolul al 18-lea. Dar se pote vedea în cartea lui doctor Roussel, un resumat istoric forte bine făcut care arată că pentru Italia și Spania, porumbul ne­începând a figura ca cultură mare de­cât la finele secolului al 17-lea, s-a ivit și pelagra pe la jumătatea secolului al 18-lea; că pentru Francia, po­­rumbul ne­luând importanță în cultură și nedevenind product de alimentație de­cât în cursul secolului al 18-lea, nici pelagra nu a fost cunoscută până în acest secol. Cât despre geografie, pelagra domnesce în câte­va părți ale Italiei, Spaniei, Franciei, Ungariei și României, tote țări unde popo­­rațiunea rurală se hrănește mai mult cu porumb. Cu tote acestea se remarcă că Burgonia, unde porumbul este destul de întrebuințat, nu este bântuită de pelagră. Dar acest fapt care, de­și negativ, nu pote destruge un fapt positiv, se explică lesne prin acea că locuitorii din Burgonia pe lângă porumb mai adaug și alte condițiuni alimentare, sau că ei usucă porumbul în cuptare înainte de a 1 întrebuința, și cu modul acesta înpedica desvălirea parazitului verdet. Aci cred de trebuință să amintesc citi­torilor noștriî despre uă lucrare a d-lui dr. Istrati întitulată­ uă pagină din istoria Contimpurană a României ; în acesta lu­crare do­uă mare valore, găsim pe pagi­­nele 242 249 următorele opiniuni în pri­vința cestiunii care ne preocupă actual­­minte . Țdra nostră—dice dr. Istrati — presintă nenumărate coșuri de pelagră, din causă, cum d­e mulți, că basa alimentației este porumbul. „Doctorul Balardini, fu cel d’ánteiü a spune că, pelagra nu este un malarie ve­che, că ea s’a manifestat și propagat din bilele nostre puțin timp după introducerea și generalisarea porumbului. „Acestă malarie e una din cele mai grave, mai ales că atinge numai elementul român. „Se vede deci, prin ceia ce precede, că pelagra este uă malarie din cele mai grave și că nu numai că conduce la nebunie, care este uă morte intelectuală, dar că conduce chiar mai fatalmente la uă morte reală, făcând să tracă prin suferință ori­bilă. Putem déj a privi ca una din cele mai mari flagele ce au că­zut peste ome­nire de un secol. „Dér cre, făina de porumb e causa?* —„De loc*, răspunde dr. Istrati. „Dăcă noi am cultiva tot așa de râu, ori­ce alte cereale, am avea inconveniente igienice tot atât de mari. „ Pilagra nu este un maladie, conchide dr. Istrati, datorită porumbului și întren­­secă lui. Ea este datorita porumbului str­i­cat, după cum pâinea muccojită, dă­aptele bucate, și gastro-enteritele câte­vă dată mortale, după cum fructele necopte au in­convenientele lor. Acesta nu trebuie însă să ne facă a depărta pâinea bună și fruc­tele copte. Prin urmare oprirea răului stă în mâna nostră. Se observă că în anii ploioși când po­rumbul este ud în timpul recoltei, se des­­vălesce mai tare verdețul formând un fel de burete parazit. Daca punem separat po­rumb și grâu de bună calitate într’un vas umid, după câte­va zile aceste două cereale se alteredă și încep a încolți; — un mare număr de grăunțe prezintă în jurul colțului lor, să pată brună sau verejie, formată, atât­ pe porumb cât și pe grâu, din mici spori care mai terdiu formeza parazitul verdet. Deci și „"grind pate produce pelagră ca și porumbul. Un fapt important a fost remarcat de Balardini, de câte ori verdețul este abun­dent, și pelagra are un mai mare furie.­­ Același fapt a fost observat de Costallat. La 1857 el locuia în­că localitate lângă Pirinei, unde recolta a fost rea; se făcu atunci uă mare importațiune de porumb din România. Pelagra atunci seceră crud­­ă parte din populațiune, și observându-se s-a găsit că porumbul importat a fost a­­tacat de verdeț. Așa­dar opiniunea d-rului Istrati și a ma­­jorității medicilor, cari s’au ocupat serios cu acesta ocasiune este că porumbul stri­cat este causa principală a pelagrei. Din tote acestea rezultă dar, că nu tre­buie a căuta că țăranul român să părăsescă porumbul pentru grâu. Trebuie ca guver­nul și în special ministerul de agricultură, se supravegheze cu deosebire momentul se­­mănării, trebuie să facă ca omeni speciali să fie puși a studia tote localitățile din țară din acest punct de vedere, pentru a nu se permite semănarea porumbului să se facă prea târziiă. Atunci el nu va mai da loc la pelagră, și va fi un puternic mijloc de nu­­trițiune corectă a sătenului român. De altmintrele vom fi și pe viitor mar­torii unor fapte ca acelea ce vedem astăzi prin spitalele nóstre. Aceste fapte sunt în­­spăimântătore, și ca exemplu vom cita nu­mai unul, în județul Argeș numărul bolna­vilor de ambe­ sexe, atât prin plăși cât și prin spitale, atinși de acestă maladie până în luna Iunie anul trecut, a fost de 1118 Si Â.

Next