Romanulu, ianuarie 1881 (Anul 25)
1881-01-29
INQL AL DOUE-pEOI ȘI CINCILE Voiesceși vei putea. AN QNCIURI' Linia de 30 liiere petit, pagina IV, — 40 bani Deto , , , pagina 111, — 2 lei — A se adresa : IN ROMANIA, la administrațiunea Jibiului. LA PARIS, la Havas, Laffite et Cuie, 8 Place de la Bourse, LA LONDON, la Eugéne Micoudet C-nie, 139 — 140, Fleet Street, London E C, LA VIENA, la d-nil Ilaasentein și Vogler. Wallischgasse 10. LA FRANCFORT, S. M. G. L. Daube et C nie, pentru Germania, Belgia, 0- landa, Elveția și America. Articolele nepublicate se ardit. 20 BANI ESEMPLARUL ledacțiunea și Administrațiunea, strada öamnei 14. JOUI, 29 IANUARIE, 1881. Lumineazâ-te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitală și districte : un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tote țările Europei, trimestru 15 lei. A se adresa IN ROMANIA, la administrațiunea oiarului. LA PARIS, la Havas, Laffite et Cine, 8 place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15 Fleischmarkt. IN ITALIA, la d. doctor Gustavo Croce, Vi- San Benigno, 17, Genova. Scrisorile nefrancate se refusti. 20 BANI ESEMPLARUL BUCIESCI,Sr 1881 Cine caută spre străin, înstrăinat va fi. Elenii au fost națiunea cea mai învățată și cea mai civilisată. Civilisațiunea Eladei a fost atât de puternică încât, învinsă de Romani, ea a cucerit pe învingători prin limba, prin literatura, prin arta șiciința iei. Divisiunile din întru, cam mult au contribuit la cucerirea iei de către Romani, ș’apoi acea cucerire a ’nlesnit forte căderea iei supt domnirea asoluta a Otomanilor. In lunga și durerosa robire a Elenilor amintim cu mare bucurie și cu mândrie că căminul limbei, căminul patriei elene — căci limba este sufletul Patriei, și pare că d’aceea în unele din salonele nóstre limba română este încă esilata — a fost în România. In fine, la 1821, se descaptă o gloriósa și eroică națiune. In aceiași epocă colonia lui Traian de la Dunăre rădică prin Domnul Tudor, stindardul național al desrobirii. Nu voim a face Elenilor, în aceste file de grea cumpănă pentru dânșii, cea mai mică imputare despre purtarea lor de atunci cu Patria limbei lor, cu România. Ne mărginim numai în simpla amintire ce făcurăm, pentru a le fice: — Nu faceți cu Românii din Macedonia ceea ce ați făcut, la 1821, cu Românii de supt stindardul Domnului lor Tudor Vladimirescu. Nu căutați a ucide în Macedonia limba Românilor, cari au conservat limba Elenilor ! Aceste fise, venim la cestiune. In 1821, Grecii fură demni moștenitori ai glorioșilor eroi eleni! La 3 August, anul 338, înaintea erei lui Isus, în bătălia de la Cheronea, batalionul sacru de 300 de Thebani, a perit în întregul său, în lupta pentru Patrie. Omenirea a păstrat în memoria iui eroismul acelui batalion sacru. Acum câteva luni, după două-cjeci și unu de secole de Titunecime, au găsit corpurile acelor eroi, neatinse, astfel precum erau în ziua a doua a patrioticei, și prin urmare a gloriasei lor lupte. Pământul elen n’a voit a putrezi, vermii n’au cutezat a râde corpurile celor trei sute de patrioți eroi. Grecii de la 1821, bărbați și femei, au arătat același eroism. Opiniunea publică a lumii, deșceptatâ prin atâta eroism, se scula în favorea Grecilor. Și cu tote aceste ce dobândiră ei? Un teritoriu care fu astfel de bine măsurat încât să nu lase Statul Elen să moră, dér sél opréscu d’a se desvolta, d’a trăi. Pentru ce acesta ? Fiindcă cu tot patriotismul, cu tot eroismul lor, unii din conducătorii politici ai Greciei s’au lăsat să-i fure consiliere și optite ale străinilor. Cât a suferit, din acesta greșeală, Grecia cea nouă, de la 1830 și pân’acum, nu este nici datoria, nici scopul nostru d’a aminti aci. Aceste suferinți sunt cunoscute de toți și noi, deși vorbim aci despre Greci, vorbim însă românesce, și prin urmare vorbim mai cu semn pentru Români. In resbelul de la 1854, stim toți ce-a făcut micul Piemonte. Grecii au consultat diplomația, au pus urechia pe inima străinului, ci nu pe inima națiunii. In 1876 și 1877, Grecii urmară tot astfel: Nu acuzăm , negreșit că de vreme ce astfel au procedat, au avut cuvintele lor, au scuzele lor. Constatăm numai faptul și atragem asupra lui atențiunea tutor Românilor, cari atât de tare au combătut trecerea armatei nóstre peste Dunăre, pentru a cugeta, și mergem nainte. S’adună tóte puterile în Congres la Berlin. Ce dobândesce mult gloriasa națiune care a civilizat uădinioră omenirea, eroica națiune care, în antichitate și ’n secolul acestua, a provocat admirațiunea lumii ? Espresiunea unor simple dorinți, mai mult sau mai puțin căldurose, și sfaturi multe și mari d’a fi înțelepte și cu prisos răbdătore. Se face în fine conferința de la Berlin, silită mai mult da cestiunea Montenegrului și de dorința tuturor d’a menține pacea. Aci se ’nvoiesc tóte puterile d’a acorda Greciei noui fruntarii destul de clar desemnate, La République francaise de la 5 Fevruariü (Jice, cu mare cuvânt : „Congresul de la Berlin nu s’a „’ntrunit pentru a apăra interesele „ Turciei, nici ale Rusiei, nici ale „Românilor, nici ale Serbilor, nici „ale Bulgarilor , nici ale Grecilor , „ci interesele Europei. Deci cel mai „de căpetenie interes aliei era d’a „menține pacea în Criunte, făcând „să dăinuiască, pe cât mai mult se „va putea, stabilimentul Turcilor, „care nu se va surpa far’ a produce „uă răscolire universală. Astfel Congresul a redus concisiele cliinților „Rusiei, dar, pe d’altă parte a pus „supt dependința directă a Austriei, „ care nu luase nici oă parte directă „la resbel, un teritoriu întins care se „smulgia Porții pentru că era pentru densa un pericol necurmat. Acest fapt straordinar d’a dispune „de provincii necucerite, în folosul „unui Stat nebeligerinte aruncă „lumina cea mai viuă asupra scopului „ce urmăria Europa. Astfel se și „’nțelege pentru ce Congresul a voit „să deslipescă Tesalia și Epirul de „la monarhia Otomană și să le dea „Greciei.“ Rămâind ca Românii să cugete asupra acestor adevăruri limpezi și positive, venim la conferințele de la Berlin. Europa a priimit linia demarcării ce propusese Francia. Represintanții celor șase puteri au adoptat-o în modul cel mai clar. In Nota de la 25 August, Puterile au semnificat forței că „erau în neputință de a mai priimi orice des„batere în privința liniei fruntariei „de dânsele desemnată și nu mai „puteau cerceta decât propuneri „despre cel mai bun mijloc de a se efectua liberarea teritoriilor desemnate.“ Principele de Hohenlohe, care prevedea conferința,mise: „ Acesta manifestare solemnă a „voinței Europei nu va putea să ’n„tâmpine până ’n capăt un seriosa „împotrivire.“ Austria a declarat că n’ar fi autorizat pe represintantele iei d’a subscrie oă nouă linie, „déci proiectul „acesta n’ar fi fost considerat în„ tocmai, în spiritul și ’n scopul său, „cu articolul 24 și cu protocolul „al 13-lea din tratatul de la Berlin.“ Engliteza și Rusia au afirmat necurmat că otărîre au dat puterile în conferința de la Berlin. . Ensuși guvernul francez, prin d. Freyeinet, a declarat că consideră acea lucrare a puterilor ca „uă o„tărîre de arbitrii.“ Intr’uă depeșă d. de Freyeinet jrie : „Silințele ce facem pentru a aduce pe Portă a recunosce că este în interesul iei d’a procede, fără multă întârziare, la esecutarea judecății date în unanimitate de către represintanții puterilor întruniți la Berlin,“ etc. etc. La 14 August, d. de Freyeiiet <]ice într’uă altă depeșă : „După două ani de negociări, perseverința nostră a fost încoronată cu succes; conferința de la Berlin a pronunțat uotărîre finală în armonie cu dorințele nostre. D’aci Europa ne-a descărcat de mandatul nostru benevol; ea s'a apropiat vederile nóstre, ș’a dat sieși misiunea d’a urmări esecutarea.“ Ensuși d. Barthélemy Saint-Hilaire, actualul ministru al afacerilor străine din Francia, scria la 10 Noembre ambasadorului francez la Berlin : „Europa întrunită la Berlin a făcut negreșită operă seriosă : dând Greciei un titlu precios, ea a luat un angagiament moral, dar ea a rămas liberă d’a-și alege ora și d’a procede după convenințele iei.“ Ei bine ! Cum are ministrul Franciei își schimbă opiniunea ce el însuși a susținut-o la 10 Noembre, adică că Puterile au otărît linia fruntarielor celor noui ale Greciei și că ’n acestă privință negociări noui cu Porta nu mai încap ? Ceva și mai grav, care trebuie s’atragă atențiunea tuturor și de învățământ să fie. Ministrul Franciei, care nega la Ianuaria ceea ce a afirmat la 10 Februarie, fu interpelat mai deuină-rji în Cameră. Când se sui la tribună, el fu primit cu aplaude. Când sfîrșit fu aplaudat și Camera dete în unanimitate ministrului un vot de încredere. Să ne amintim că cestiunea fruntarielor Greciei de Francia a fost propusă. Că Francia are interes în cestiune, căci are interese în marea Mediterană ; și cu tote aceste ora a trecut și evenimentele schimbându-se se schimbă și limbagiul, se puse din nou în cestiune linia fruntarielorotărîtă definitiv la Berlin. Să mai adăugăm că primul ministru al Englitezei, d. Gladstone, este unul din cei mai vechi și călduroși Philoleni. Puterile nu s’au legat să esecute cu armele, și îndată, punerea în lucrare a otărîrii puterilor în Conferința de la Berlin, dar au declarat că otărîrea lor este definitivă ; în acest caz, ne zice la République Bran gaise, „Greciei „Europa putea să interzică cu autoritate pregătirea „de resbel ce face, arătându-i că resbelul ar fi ca un fel de resculare în contra ies âtsă și, fiind-că „dânsa se legase pe onore da ob„ține cedarea acestor teritorii. „Acum politica cea nouă pare că „va aduce, în mod fatal, uă luptă „de morte între Turci și Greci care „pate prea bine s’ajungă la ’nflăcâ„tarea generală a Oriuntelui.“ Și cu tote acestea, puterile au primit propunerea Porții d’a cerceta cu dânsa linia de fruntarii ce ea propune. Și cu tote aceste, Grecia se ruineza cu totul stând mult timp armată , provocă resculă în întru, decá ar desarma acum; se espune la mari sacrificii și pericule începând resbelul. Ce să facă dori N’avem dreptul a da consilie într’uă situațiune atât de gravă. Ca ’nvățâmânt ânsă pentru noi făcurăm acesta scurtă espunere care spune curat tutor poporelor . Antâiü. Cine caută spre străin înstrăinat va fi. Al douilea: In politică națiunile trebuie să simtă momentul psihologic și să profite de densul, căci șeful este c’adăse politica se schimbă în 48 de ore. Aci, spre exemplu, situațiunea Engliterii este schimbată din causa celor ce se petrec în coloniele iei și în Irlanda. Francia a voit negreșit necurmat și voies ce se nu facă resbel, să citim însă cu mare luare aminte ce ne mai spune Ziarul Le Temps de la 3 Februarie . > Acțiunea Franciei este domnită neapărat d’uă stare politică generală și acea stare provine din raporturile guvernelor, din alianțele Statelor între densele. Se scie őre ce însemnără intervenirea Franciei în Oriinte ? Ea semnifică din două lucruri unul: sau se vor grăbi d’a ne lăsa să facem, fericiți d'a ne vedea eșind dintr’uă reservă îngrijitore, d’a ne vedea dând măsura nunelor nóstre puteri, și d’a constata că remăserăm aceiași, gata pentru aventuri și pentru susținerea căușelor în care interesele sunt mai puțin îngagiate decât simțimintele nóstre; sau decá lucrul va deveni serios și partita generală ar fi un altă afacere ; am avea negreșit plăcerea d’a servi vederile Engliterii, am avea pe d. Gladstone pentru noi, déci nu cu noi, dar în schimb ne-am espune d’a găsi în față-ne cutare puteri cari icü de câtva timp un interes particular la cestiunea turcă. Déci acesta voiesc și sunt otărâți a ’nfrunta, fă, numai s’o spuie/ Recomandând acesta stare de lucruri celor cari ne-au combătut că intrarăm în resbel; celor cari ne die, intrați în alianță cu Slavii; celor cari ne jie, rezemați-vă, inspărați-vă pe Austro-Ungaria, închiăm prin următorea solie: Cu ocasiunea interpelării deputatului Proust în privința politicei guvernului francez în Oriinte, deputatul Etienne Lamy, luând cuvântul, <jise între altele : „Ca uă națiune militară ca Francia să trimită oficiali unor națiuni „doritore d’a se instrui la scala iei „întru ale resbelului, este un act „natural, când ca să fi împregiurările „sunt normale. „Am făcut de mai multe ori acest „fel de serviciu; ’l-am făcut în Oriente. A fost între altele uă misiune „militară franceză în Bucuresci, și, „ne este ertat s’o spunem, sfaturile „oficialilor noștri n'am fost nefolosi„tare acestei armate române, care, „prin soliditatea și strălucita-i valare, “și-a câștigat, pe primul ier „câmp de luptă, stima tutor bărbaților ș’un legitim renume.“ . Summum jus summa injuria !‘ Nicăiuri și nici vădată n’a găsit uă aplicare mai justă acest dictam al vechiei și admirabilei jurisprudințe romane decât în fața art. 53 din codicele de justiție militară, aflat acum înaintea delegaților secțiunilor Camerii. Acest art. pune supt jurisdicțiunea tribunalelor militare pe cetâțianii din armata teritorială, chiar când ei să află la vetrele lor. Este necontestabile că acești cetățiani sunt nisce adevărați soldați. Este necontestabile că ’n orice moment al vieței lor între 21 și 26 de ani ei sunt la disposițiunea autorității militare. Este necontestabile că, la cea d’ântâi chiămare sunt arme, ei sunt datori a-și părăsi casă și masa, interese și familia spre a alerga supt drapel. Acestă îndatorire, care aiurea forte anevoiă și numai prin rigori escepționale abia a fost Introdusă ’n obiceiurile și ’n ideiele poporelor, la noi a fost înțelesă prin instinct, sau mai drept prin tradițiune. Resbelul din urmă e uă dovadá strălucită, care face onore poporului și înaltelor lui simțiminte patriotice. Nu e ânsă mai puțin adevărat că soldatul din armata teritorială, pe când se află la căminul său, datoreza munca și îngrijirea lui familiei sele. Nu e mai puțin adevărat că acasă el este cetățian și muncitor, ca și cei-lalți, ș’aprope întru nimic nu să deosebesce de ei. Așa-i înțeleg, așa-i privesc chiar legile militare; ele nu-I cer serviții de militar și nu-i acordă nici uă soldă pe cât timp e acasă. Pe ce motiv plausibil s’ar pute der întemeia legea care l’ar supune la rigorile unui tribunal escepțional, pentru fapte comise de el în calitate de cetățian, când este la căminul séu, er nu supt armei Nu vedem nici unul. Din contră, în disposițiunile art. 53 descoperim isvorul celui mai mare și mai nelimitat arbitrariu. Intr’adevăr, în armată este adoptat, și trecut în stare.. de acstomă principiul că inferiorul n’are drept, d’a discuta ordinele superiorului său. Fie ele arbitrarii, fiă rele, inferiorul nu pate decât să se supuie, re-