Romanulu, ianuarie 1881 (Anul 25)

1881-01-29

INQL AL DOUE-pEOI ȘI CINCILE Voiesceși vei putea. AN QNCIURI' Linia de 30 liiere petit, pagina IV, — 40 bani Deto , , , pagina 111, — 2 lei — A se adresa : IN ROMANIA, la adm­inistrațiunea­­ Jibiului. LA PARIS, la Havas, Laffite et C­uie, 8 Place de la Bourse, LA LONDON, la Eugéne Micoudet C-nie, 139 — 140, Fleet Street, London E C, LA VIENA, la d-nil Ilaasentein și Vogler. Wallischgasse 10. LA FRANCFORT, S. M. G. L. Daube et C nie, pentru Germania, Belgia, 0- landa, Elveția și America. Articolele nepublicate se ardit. 20 BANI ESEMPLARUL l­edacțiunea și Administrațiunea, strada öamnei 14. JOUI, 29 IANUARIE, 1881. Lumineazâ-te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitală și districte : un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tote țările Europei, trimestru 15 lei. A se adresa IN ROMANIA, la administrațiunea oiarului. LA PARIS, la Havas, Laffite et C­ine, 8 place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15 Fleisch­markt. IN ITALIA, la d. doctor Gustavo Croce, Vi- San Benigno, 17, Genova. Scrisorile nefrancate se refusti. 20 BANI ESEMPLARUL BUCIESCI,Sr 1881 Cine caută spre străin, înstrăinat va fi. Elenii au fost națiunea cea mai învățată și cea mai civilisată.­ Civilisațiunea Eladei a fost atât de puternică în­cât, învinsă de Ro­mani, ea a cucerit pe învingători prin limba, prin literatura, prin arta ș­iciința iei. Divisiunile din întru, cam­ mult au contribuit la cucerirea iei de către Romani, ș’apoi acea cucerire a ’n­­lesnit forte căderea iei supt domni­­rea asoluta a Otomanilor. In lunga și durerosa robire a E­­lenilor amintim cu mare bucurie și cu mândrie că căminul limbei, cămi­nul patriei elene — căci limba este sufletul Patriei, și pare că d’aceea în unele din salon­ele nóstre limba ro­mână este încă esilata — a fost în România. In fine, la 1821, se descaptă o glo­­riósa și eroică națiune. In aceia­și epocă colonia lui Traian de la Dunăre rădică prin Domnul Tudor, stindardul național al desro­­birii. Nu voim a face Elenilor, în ace­ste­­ file de grea cumpănă pentru dânșii, cea mai mică imputare des­pre purtarea lor de atunci cu Patria limbei lor, cu România. Ne mărgi­nim numai în simpla amintire ce fă­curăm, pentru a le­­ fice: — Nu fa­ceți cu Românii din Macedonia ceea ce­ ați făcut, la 1821, cu Ro­mânii de supt stindardul Domnului lor Tudor Vladimirescu. Nu căutați a ucide în Macedonia limba Româ­nilor, cari au conservat limba Ele­nilor ! Aceste­­ fise, venim la cestiune. In 1821, Grecii fură demni moș­­tenitori ai glorioșilor eroi eleni! La 3 August, anul 338, înaintea erei lui Isus, în bătălia de la Che­­ronea, batalionul sacru de 300 de Thebani, a perit în întregul său, în lupta pentru Patrie. Omenirea a păstrat în memoria iui eroismul acelui batalion sacru. Acum câte­va luni, după două-cjeci și unu de secole de Titunecime, au găsit corpurile acelor eroi, neatinse, ast­­fel precum erau în z­iua a doua a patrioticei, și prin urmare a glo­­riase­i lor lupte. Pământul elen n’a voit a putrezi, vermii n’au cutezat a râde corpurile celor trei sute de patrioți eroi. Grecii de la 1821, bărbați și fe­mei, au arătat acela­și eroism. Opiniunea publică a lumii, deș­­ceptatâ prin atâta eroism, se scula în favorea Grecilor. Și cu tote aceste ce dobândiră ei? Un teritoriu­ care fu ast­fel de bine măsurat în­cât să nu lase Statul Elen să moră, dér sél opréscu d’a se desvolta, d’a trăi. Pentru ce acesta ? Fiind­că cu tot patriotismul, cu tot eroismul lor, unii din conducătorii politici ai Gre­ciei s’au lăsat să-i fure consiliere și optite ale străinilor. Cât a suferit, din acesta greșeală, Grecia cea nouă, de la 1830 și pâ­­n’acum, nu este nici datoria, nici scopul nostru d’a aminti aci. Aceste suferinți sunt cunoscute de toți și noi, de­și vorbim aci despre Greci, vorbim însă românesce, și prin urmare vorbim mai cu semn pentru Români. In resbelul de la 1854, stim toți ce-a făcut micul Piemonte. Grecii au consultat diplomația, au pus ure­­chia pe inima străinului, ci nu pe inima națiunii. In 1876 și 1877, Grecii urmară tot ast­fel: Nu acuzăm , negreșit că de vreme ce ast­fel au procedat, au avut cu­vintele lor, au scuzele lor. Consta­tăm numai faptul și atragem asupra lui atențiunea tutor Românilor, cari atât de tare au combătut trecerea armatei nóstre peste Dunăre, pentru a cugeta, și mergem nainte. S’adună tóte puterile în Congres la Berlin. Ce dobândesce mult glo­­riasa națiune care­ a civilizat uădi­­nioră omenirea, eroica națiune care, în antichitate și ’n secolul acestu­a, a provocat admirațiunea lumii ? Espresiunea unor simple dorinți, mai mult sau mai puțin căldurose, și sfaturi multe și mari d’a fi înțe­­lepte și cu prisos răbdătore. Se face în fine conferința de la Berlin, silită mai mult da cestiunea Monte­negrului și de dorința tuturor d’a menține pacea. Aci se ’nvoiesc tóte puterile d’a acorda Greciei noui fruntarii destul de clar desemnate, La République francaise de la 5 Fevruariü (Jice, cu mare cuvânt : „Congresul de la Berlin nu s’a „’ntrunit pentru a apăra interesele „ Turciei, nici ale Rusiei, nici ale „Românilor, nici ale Serbilor, nici „ale Bulgarilor , nici ale Grecilor , „ci interesele Europei. Deci cel mai „de căpetenie interes al­iei era d’a „menține pacea în Criunte, făcând „să dăinuiască, pe cât mai mult se „va putea, stabilimentul Turcilor, „care nu se va surpa far’ a produce „uă răscolire universală. Ast­fel Con­gresul a redus concisiele cliinților „Rusiei, dar, pe d’altă parte a pus „supt dependința directă a Austriei, „ care nu luase nici oă parte directă „la resbel, un teritoriu întins care se „smulgia Porții pentru că era pen­­­tru densa un pericol necurmat. A­­­cest fapt straordinar d’a dispune „de provincii necucerite, în folosul „unui Stat nebeligerinte aruncă „lumina cea mai viuă asupra scopului „ce urmăria Europa. Ast­fel se și „’nțelege pentru ce Congresul a voit „să deslipescă Tesalia și Epirul de „la monarh­ia Otomană și să le dea „Greciei.“ Rămâind ca Românii să cugete a­­supra acestor adevăruri limpezi și positive, venim la conferințele de la Berlin. Europa a priimit linia demarcării ce propusese Francia. Represintanții celor șase puteri au adoptat-o în modul cel mai clar. In Nota de la 25 August, Puterile au semnificat forței că „erau în ne­­­­putință de a mai priimi ori­ce des­­„­batere în privința liniei fruntariei „de dânsele desemnată și nu mai „puteau cerceta de­cât propuneri „despre cel mai bun mijloc de a se­­ efectua liberarea teritoriilor desem­nate.“ Principele de Hohenlohe, care pre­­vedea conferința,­­mise: „ Acesta manifestare solemnă a „voinței Europei nu va putea să ’n­­„tâmpine până ’n capăt un seriosa „împotrivire.“ Austria a dec­larat că n’ar fi au­­torizat pe represintantele iei d’a sub­scrie oă nouă linie, „déci proiectul „acest­a n’ar fi fost considerat în­­„ tocmai, în spiritul și ’n scopul său, „cu articolul 24 și cu protocolul „al 13-lea din tratatul de la Berlin.“ Engliteza și Rusia au afirmat ne­curmat că otărîre au dat puterile în conferința de la Berlin. . Ensu­și guvernul francez, prin d. Freyeinet, a dec­larat că consideră acea lucrare a puterilor ca „uă o­­„tărîre de arbitrii.“ Intr’uă depeșă d. de Freyeinet­­ jrie : „Silințele ce facem pentru­ a aduce pe Portă a recunosce că este în interesul iei d’a procede, fără multă întârziare, la esecutarea judecății date în unani­mitate de către represintanții puteri­lor întruniți la Berlin,“ etc. etc. La 14 August, d. de Freyeiiet <]ice într’uă altă depeșă : „După două ani de­­ negociări, per­­severința nostră a fost încoronată cu succes; conferința de la Berlin a pr­onunțat u­­otărîre finală în armo­nie cu dorințele nostre. D’aci Eu­ropa ne-a descărcat de mandatul nostru benevol; ea s'a apropiat ve­derile nóstre, ș’a dat sie­și misiunea d’a urmări esecutarea.“ Ensu­și d. Barthélemy Saint-Hi­­laire, actualul ministru al afacerilor străine din Francia, scria la 10 No­­embre ambasadorului francez la Berlin : „Europa întrunită la Berlin a fă­cut negreșit­­ă operă seriosă : dând Greciei un titlu precios, ea a luat un angagiament moral, dar ea a rămas liberă d’a-și alege ora și d’a procede după convenințele iei.“ Ei bine ! Cum are ministrul Fran­ciei își schimbă opiniunea ce el în­­su­și a susținut-o la 10 Noembre, adică­ că Puterile au otărît linia fruntarielor celor noui ale Greciei și că ’n acestă privință negociări noui cu Porta nu mai încap ? Ce­va și mai grav, care­ trebuie s’atragă atențiunea tuturor și de în­vățământ să fie. Ministrul Franciei, care nega la Ia­­nuaria ceea­ ce a afirmat la 10 Fe­bruarie, fu interpelat mai deuină-rji în Cameră. Când se sui la tribună, el fu pri­mit cu aplaude. Când sfîrșit fu aplaudat și Camera dete în unanimitate ministrului un vot de încredere. Să ne­ amintim că cestiunea frun­tarielor Greciei de Francia a fost propusă. Că Francia are interes în cestiune, căci are interese în marea Medite­­rană ; și cu tote aceste ora a tre­cut și evenimentele schimbându-se se schimbă și limbagiul, se puse din nou în cestiune linia fruntarielor­o­­tărîtă definitiv la Berlin. Să mai adăugăm că primul mi­nistru al Englitezei, d. Gladstone, este unul din cei mai vechi și căl­­duroși Philoleni. Puterile nu s’au legat să esecute cu armele, și îndată, punerea în lu­crare a otărîrii puterilor în Confe­rința de la Berlin, dar au declarat că otăr­îrea lor este definitivă ; în acest caz, ne­­ zice la République Bran gaise, „Greciei „Europa putea să interzică cu autoritate­­ pregătirea „de resbel ce face, arătându-i că res­belul ar fi ca un fel de rescu­­lare în contra ies ât­să­ și, fiind-că „dânsa se legase pe onore da ob­­„ține cedarea acestor teritorii. „Acum politica cea nouă pare că „va aduce, în mod fatal, uă luptă „de morte între Turci și Greci care „pate prea bine s’ajungă la ’nflăcâ­­„tarea generală a Oriuntelui.“ Și cu tote acestea, puterile au primit propunerea Porții d’a cer­ceta cu dânsa linia de fruntarii ce ea propune. Și cu tote aceste, Grecia se rui­­neza cu totul stând mult timp ar­mată , provocă resculă în întru, decá ar desarma acum; se espune la mari sacrificii și pericule începând resbelul. Ce să facă dori N’avem dreptul a da consilie în­­tr’uă situațiune atât de gravă. Ca ’nvățâmânt ânsă pentru noi făcurăm acesta scurtă espunere care spune curat tutor poporelor . Antâiü. Cine caută spre străin înstrăinat va fi. Al douilea: In politică națiunile trebuie să simtă momentul psih­o­­logic și să profite de densul, căci șeful este c’adăse politica se schimbă în 48 de ore. Aci, spre exemplu, situațiunea En­­gliterii este schimbată din causa ce­lor ce se petrec în coloniele iei și în Irlanda. Francia a voit negreșit necurmat și voies ce se nu facă resbel, să citim însă cu mare luare aminte ce ne mai spune­­ Ziarul Le Temps de la 3 Februarie . > Acțiunea Franciei este domnită neapă­rat d’uă stare politică generală și acea stare provine din raporturile guvernelor, din a­­lianțele Statelor între densele. Se scie őre ce însemnără intervenirea Franciei în Ori­inte ? Ea semnifică din două lucruri unul: sau se vor grăbi d’a ne lăsa să facem, fe­riciți d'a ne vedea eșind dintr’uă reservă îngrijitore, d’a ne vedea dând măsura nune­­lor nóstre puteri, și d’a constata că remă­­serăm aceia­și, gata pentru aventuri și pen­tru susținerea căușelor în care interesele sunt mai puțin îngagiate de­cât simțimin­­tele nóstre; sau decá lucrul va deveni se­rios și partita generală ar fi un altă afa­cere ; am avea negreșit plăcerea d’a servi vederile Engliterii, am avea pe d. Gladstone pentru noi, déci nu cu noi, dar în schimb ne-am espune d’a găsi în față-ne cutare puteri cari icü de cât­va timp un interes particular la cestiunea turcă. Déci acesta voiesc și sunt otărâți a ’nfrunta, f­ă, numai s’o spuie/ Recomandând acesta stare de lu­cruri celor cari ne-au combătut că intrarăm în resbel; celor cari ne die, intrați în alianță cu Slavii; celor cari ne­­ jie, rezemați-vă, in­­spărați-vă pe Austro-Ungaria, în­­chiăm prin următorea solie: Cu ocasiunea interpelării depu­tatului Proust în privința politicei guvernului francez în Oriinte, depu­tatul Etienne Lamy, luând cuvântul, <jise între altele : „Ca uă națiune militară ca Fran­­­cia să trimită oficiali unor națiuni „doritore d’a se instrui la scala iei „întru ale resbelului, este un act „natural, când ca să­ fi împregiurările „sunt normale. „Am făcut de mai multe ori acest „fel de serviciu; ’l-am făcut în Ori­ente. A fost între altele uă misiune „militară franceză în Bucuresci, și, „ne este ertat s’o spunem, sfaturile „oficialilor noștri n'am fost nefolosi­­„tare acestei armate române, care, „prin soliditatea și strălucita-i va­­­lare, “și-a câștigat, pe primul ier „câmp de luptă, stima tutor bărba­ților ș’un legitim renume.“ . Summum jus summa injuria !‘ Nicăiuri și nici vă­dată n’a găsit uă aplicare mai justă acest dictam al vechiei și admirabilei jurisprudințe romane de­cât în fața art. 53 din codicele de justiție militară, aflat a­­cum înaintea delegaților secțiunilor Camerii. Acest art. pune supt jurisdicțiunea tribunalelor militare pe cetâțianii din armata teritorială, chiar când ei să află la vetrele lor. Este necontestabile că acești cetă­­țiani sunt nisce adevărați soldați. Este necontestabile că ’n ori­ce moment al vieței lor între 21 și 26 de ani ei sunt la disposițiunea au­torității militare. Este necontestabile că, la cea d’ân­­tâi chiămare sunt arme, ei sunt da­tori a-și părăsi casă și masa, inte­rese și familia spre a alerga supt drapel. Acestă îndatorire, care aiurea forte anevoiă și numai prin rigori escep­­ționale abia a fost Introdusă ’n obi­ceiurile și ’n ideiele poporelor, la noi a fost înțelesă prin instinct, sau mai drept prin tradițiune. Resbelul din urmă e uă dovadá strălucită, care face onore poporu­lui și înaltelor lui simțiminte patrio­tice. Nu e ânsă mai puțin adevărat că soldatul din armata teritorială, pe când se află la căminul său, dato­­reza munca și îngrijirea lui familiei sele. Nu e mai puțin adevărat că acasă el este cetățian și muncitor, ca și cei-l­alți, ș’aprope întru nimic nu să deosebesce de ei. Așa-i înțeleg, așa-i privesc chiar legile militare; ele nu-I cer serviții de militar și nu-i acordă nici uă sol­dă pe cât timp e acasă. Pe ce motiv plausibil s’ar pute der întemeia legea care l’ar supune la rigorile unui tribunal escepțional, pentru fapte comise de el în cali­tate de cetățian, când este la cămi­nul séu, er nu supt armei Nu vedem nici unul. Din contră, în disposițiunile art. 53 descoperim isvorul celui mai mare și mai nelimitat arbitrariu. Intr’adevăr, în armată este adop­tat, și trecut în stare.. de acstomă principiul că inferiorul n’are drept, d’a discuta ordinele superiorului său. Fie ele arbitrarii, fiă rele, inferio­rul nu pate de­cât să se supuie, re-

Next