Romanulu, iulie 1881 (Anul 25)

1881-07-15

ANUL AL DOUĂ­ZECI ȘI CINCILE Redacțiunea și Ad­ministrațiunea strada Domneií 14» Voiesce și vei putea. ANUNCIURI. Linia de 30 litere petit, pagina IV, Deta . , , pagina III, A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea ijtazului, LA PARIS, la Havas, Laffite et G­ nie, 8 Place ete II Bourse LA LONDON, la G. L. Daube et C-nie, 130, Fleet Street, London E. C. LA VIENA, la d-nii Haasentein și Vogler. Walfischgasse 10. LA FRANCFORT, S.-M.G. L. Daube et C nie, pentru Germania, Belgia, 0- landa, Elveția și America. Articolele nepublicate se ardü. 20 BANI ESEMPLARUL 40 bani 2 lei — BÜGURESGÍ, ü CUPTOR 1881 Scopul ce urmăreau­, misiunea ce au cătat se deplinescă generațiunile ele la 1821 și 1848, generațiuni vi­rile și încălzite de cel mai sublim patriotism, a fost d’a crea moral­­minte statul român, adecă a-i da­uă ființă cunoscută și recunoscută în concertul statelor și națiunilor europene. Până atunci, bietele principate dunărene existau de fapt, dar Eu­ropa le privea numai ca un adaus pe lângă alte state mari vecine. Ele erau cum,­­Jise the Times, un zero fără însemnătate căruia numai numărul ce se punea înainte îi da ore­care valore. Și, s’o spunem pe față, pate că a­­cestă situațiune umilită era meri­tată. Intr’adevăr, p’atunci în capul gu­vernului și al țării erau numai omeni care se mândriau, își făceau să față din faptul că erau omenii cutărei puteri străine. P’atunci, dogma politică militante, dogma guvernelor era „c’acestă țeră e menită să fiă în veci smerită.“ Munca de regeiiire s’a urmat ne­contenit, c’uă ardere ș’un patriotism ,pe care le putea inspira numai con­vingerea nestrămutată că mari des­tinate erau reservate țărilor ro­mâne. Însă obiceiurile vechi erau atât de înrădăcinate, convingerile dobân­dite în timpii de u­milință și de res­triște atât de adânc întipărite în unele minți și inimi în­cât cu totă acea lucrare de peste uă jumătate de veac, când a sosit momentul o­­tărîtor un fior de ghiață a străbă­tut mai tote inimile. La 1877, în ajunul resbelului in­­dependinței, era în țeră­nă conster­nare. Ne’ncrederea ’n sine, în virtutea și virtutea poporului stăpânea mai tote inimele. Țara scle, căci chiar protivnicii noștri prin vocea mult regretatului Iepureanu au spus-o, cine au fost cei cari au­ cugetat, simțit și lucrat atunci ca represintând întrega cuge­tare și simțire românescă. Ceea ce voim, ceea ce datori sun­tem să constatăm este imensa deo­sebire între situațiunea de atunci și cea d’acum, neasemănarea radicală între ce suntem și ce eram. „Acum șase ani, dice The Times— marele și autorita­tul organ anglos— ar fi fost un absurditate d’a <zice că uă armată română putea fi d’ajutor legiunilor Țarului. “ Mai mult de­cât atât: In 8 Martie 1877, organul care vorbeșce în numele partitei ce sute de ani necurmat a domnit în țeră,­­zicea : „Lipsiți de forță, dar lipsiți mai cu semn de prestigiu, care este for­ța celor slabi și care ne-ar fi putut câștiga simpatia Europei și scăpa, în crisa în care ne aflăm astă­­ji, suntem espuși la tote și n’avem a spera nimic.“ E că tabloul reale și veridic al si­tuați­unii ce primi ca moștenire par­tita liberală în 1876. Compare-se acest tablou cu situa­țiunea d’astă-­ji; compare-se starea morală a poporului d’atunci cu cea d’acum, compare-se în sfîrșit forța armată și starea financiară și resul­­tatul acestei comparațiuni va fi un mare , imens, chiar nesperat ca­pital la activul partitei liberale. Eram tributari—astă­zi suntem independinți și regat. N’aveam încredere ’n noi înși­ne— asta-eji ne cunoscem valorea și ne mândrim de noi. Eram în ajunul falimentului și nimeni nu ne mai da bani, fiă cu ori­ce dobândă;— astă-­și capitalele ne ’mbulzese chiar când nu le chie­­măm și să grăbesc a respunde de­­ zecimi de ori la apelurile guver­nului. Eram și fără forță și fără presti­giu , dhe ea Timpul, ș’am căpătat și pe una și pe alta, ast­fel în­cât fi­ința nostră de Stat independinte e recunoscută, și suntem chiar priviți ca un element menit a servi de e­­xem­plu poporelor orientale și a con­tribui la propășirea civilisațiunii ge­nerale. Cu tote acestea, sincerii reacțio­nari, cari n’au uitat nimic din ve­cinele lor apucături și sincerii libe­rali cari n’au învățat încă nimic, îngână ieremia de pe nișce ruine ce nu există de­cât în mintea lor și cu estul își întorc privirile și-și îndrepta aspirațiunile spre timpii trecuți, când era numai umilire privată și pu­blică. Națiunea, care a văd­ut și cunosce totul, îi privesce și va judeca și o­­tărî. Situațiunea internațională a Sta­tului, fiind stabilită, pozițiun­ea lui internă pusă asemenea la adăpost de înrîuririle ce au adus în trecut atâta rea ș’atâtea nefericiri, datoria națiunii ș’a guvernanților era d’a-și concentra d’aci înainte munca și in­­teligința întru găsirea midlacelor d’a ’ntări și garanta acestă situațiune, d’a asigura și provoca propășirea țărei. Legile de un mare interes economic ce au fost votate în anii din urmă dovedesc nu numai preocuparea ci și nestrămutată otărîre a guvernu­lui de a lucra pe tote cărările și cu tote m­ijlocele pentru întărirea Sta­tului. Remăsese însă uă ramură aprope părăsită: administrațiunea. Aci zeul era și e mare , căci a­­dânc înrădăcinate sunt ș’obiceiurile și dogmele din alte vremi. Aci, mai mult de cât ori­unde, să țineați minte și s’aplicaț­­ jicétarele din timpii administrațiunilor boie­resc! : „a aduna bani albi pentru­­ jile negre ; „a lua banul public e a lua ce­va ce nu e al nimănui.“ In acesta generală mișcare de re­forme administrațiunea trebuia să ocupe un loc de căpetenie. D. C. A. Rosetti priimi acestă mare și spinosă sarcină ce i se im­puse și ’ncepu lucrarea prin a dâ­­rîm­a una câte una dogmele muce­­csite și imorale ale administrațiuni­lor de tristă memorie și a chema ti­nerimea luminată la administrarea țării. Dacă bine scu­rta a făcut o vor spune faptele, o va spune consciința nepărtinitore a țării. Noi ne mărginim a fi simpli cro­nicari și a semnala­ numai faptul că calea pe care a intrat d. Rosetti a avut darul d’a­­ turbura de tot fierea sincerilor reacționari-liberali. Cei cari n’au schit s’administreze de cât­ cu ciomagul sĕu cu tunul, găsesc că e rău­ d’a se face admi­nistrare prin omeni cari au con­­șciință, cari respectă demnitatea o­­menescă și înțeleg e’a administra va să­­ fică nu a jefui țara, ci a garanta, a ocroti persona și averea adminis­traților. Ne oprim aci, asigurați că ori­care om drept și cu simțiminte pa­triotice nu pote vedea de­cât cu bucurie silințele ce-și dă d. minis­tru de interne d’a scote administra­țiunea din vechiul văgaș, ș’a o în­drepta pe calea largă a moralității, a onestității și a respectului demni­tății omenesce. Ministrul, o vedem toți, face tot ce pate. Un om însă — ori­cine ar fi — nu pate totul. De aceea, pentru ca binele să se facă curând, suntem datori toți câți ne iubim țara și cu adevărat voim binele iei, să dăm ministrului tot concursul de care are trebuință. Dacă cunoscem un rol, să-i-l de­nunțăm ; dacă vedem că un bine ce tre­buie să se facă nu se face, să-i a­­ducem lucrul la cunoscință. Și, pe lângă acestea, să ne în­trunim cât de des, să ne sfătuim a­­supra intereselor publice, să ne lu­minăm unii pe alții și să ’mpărtă­­șim guvernului luminele și cunoștin­­țele nostre asupra trebuințelor țării. Așa să urmeze în tote țările ci­­vilizate, așa trebuie și suntem da­tori să urmăm și noi. A lăsa totul asupra guvernului — fie el cel mai bun — este a ne pre­găti decepțiuni și a ne mulțămi să trăim în atmosfera bolnavă a óme­­nilor apăsați de despotism. Noi ne bucurăm de libertăți—să ne folosim deci de ele; să ne eman­cipăm de nepăsare și dând toți con­curs guvernului întru descoperirea relelor și făptuirea binelui vom face țărei cel mai mare bine;­ lua măsuri pentru ca serviciul sta­tisticei să fie pus în stare de a co­respunde la necesitatea pentru care e înființat. La acest articol al nostru res­punde de referent statistic al minis­terului cultelor. Din respunsul sau, pe care o pu­blicăm mai la vale, re­sultă două lu­cruri : 1. Că faptele afirmate de noi sunt adevărate, căci „în urma unor îm­prejurări nenorocite, cunoscute de autoritățile superiore,“ nu s’a putut publica până acum statistica anului 197S-79 ; 2) că, din insuficiență de perso­nal statistica în România nu se pute face cum trebuie. Nu putem să regretăm în destul „împrejurările nenorocite“ despre care vorbesce referentul statistic. Intru­cât privesce insuficiența per­sonalului, suntem de acord cu refe­rentul statistic de la culte. De multe ori, am avut ocasiunea să vorbim despre organisațiunea statisticei la noi, și am arătat cât de însemnat este rolul ce jocă acastă seiință în Statele moderne. Însă, până acum, nimeni, nici miniștrii, nici Camerile, n’au voit să înțelegă acesta însem­nătate și să procedă la o­ nouă or­­ganisare a serviciului. Este un fapt ce nu se pote tăgădui că cu perso­nalul de care dispune oficiul statis­tic nu se póte face nici oă lucrare seriosă. Atragem atențiunea guver­nului și mai în deosebi a d-lui mi­nistru de interne asupra situațiunei statisticei la noi și-î rugăm să facă tot ce vor putea pentru a da aces­tui oficiu mi­jlocele d’a lucra și d’a publica, în termenii cei mai scurți, tablourile statistice cele mai com­plete. In numărul de la 8 (20) c., ară­tând cât de trebuinciosă e statistica, observam că, la noi, acesta ramură a schinței politicei moderne, e pri­vită mai de toți cu uă adevărată și neexplicabilă nepăsare. Luând de exemplu statistica învă­țământului,­­ficeam că, în acesta spe­cialitate, nu ni s’a dat nici uă in­­formațiune de două ani și că in­for­mațiunile ce se dau în genere pen­tru anii precedenți sunt prea măr­ginite, nu permit studii seriose, nu pot să servesca de basă la uă re­formă. Terminam, rugând pe d. ministru de interne în genere și pe d. minis­tru de învățământ în particular, d’a SERVICIUL TELEGRAFIC AL AGENȚIEI HAVAS Tunis, 25 Iuliű. — U­ bandă de jefui­tori arabi a furat 4000 oi din proprietățile lui Mustafa­ pașa, prim ministru al beiului. Paris, 25 Iuliü. — Senat. D. Barthélemy Saint-Hilaire, ministrul afacerilor străine, răspundând la uă interpelare a d-lui duce de Broglie, privitore la afacerile din Tu­nis, demonstră trebuința protectoratului fran­­cez în acestă provincie. D-sea desminte tote proiectele ce se atribuie Franciei asu­pra Tripolii și isprăvesce­dicând că Engh­­­teza a fost liniștită prin explicațiunile ce guvernul frances­c i-a dat în acestă privință Constantinopole, 25 iuliu.­­ Munir bey, directorele cjeltuielilor, a fost numit mini­stru de financie, în locul lui Telvik pașa. Toți miniștrii se întrunesc a­oi la Palat spre a lua h h­otărîre definitivă în privința sortei condamnaților din procesul Abdul- Azis. Pânea el s’a scumpit în Capital și plângeri s’aud pretutindeni. Pânea este un aliment esențial pentru om și aprope singurul ali­ment al săracului. Scumpirea iei trebuie deci să a­tragă atențiunea tuturor. Preocuați de acesta cercetarăm spr a alia căușele nonei urcări a prețu­lui panel­scă ce ni se spuse: „An, grâul în greutate de 64 li­vre, se vindea cu 100 l. kila. MERCURI, 15 IULIU 1881. Luminează-te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitală și districte, un an 48 lei; șese luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tote țerile Europei, trimestru 15 lei. A. se adresa : IN ROMANIA, la administrațiunea diarului. LA PARIS, la Havas, Laffite et C­une, 8 place de la Bourse, LA VIENA, la d. E. G Popovici, 15 Fleisch­markt. IN ITALIA, la d. doctor Gustave Croce, Vi- San Benigno, 17, Genova. Scrisorile nefrancate se refusd. 20 BANI ESEMPLARUL „Acum, kila se vinde cu 110 lei •de­și grâul are greutatea numai de 50 livre. I. La scumpit grâul—e firesc dor să se scumpescă și pânea.“ In formă argumentul este eștet, în fond­ensă e cu totul alt­ceva. La noi, prețul pânei a fost și e cu totul arbitrar; căci — de­și co­­mercial e liber — concurință nu e­­sistă și neesistând concurință, fa­bricarea și ventrarea pânei e aprope un monopol pentru puținii pânari ce esistă. Acest fapt explică de ce la noi pânea e scumpă chiar când grâul e ieftin și e forte scumpă, când grâul se scumpesce. Singură concurință ar putea re­media răul. Dar concurință, pe cât vedem, în­­târ­ziam să d’a veni. In acastă situațiune, și preocu­pați de greutatea ce încercă popo­­rațiunea sărmană d’a-și cumpăra pânea trebuinciosă hranei cu prețul urcat ce i se cere, ne întrebăm : N’ar fi are cu putință ca primă­ria să pună în lucrare fabrica de pâne de la Colintina, sau câte­va cup­­tóre și ast­fel să potă vinde pânea pe un preț mai scăd­ut, în compara­­țiune negreșit cu prețul grâului, și cele­l­alte cheltueli ? Cestiunea merită un d’aprope in­teres. Rugăm deci cu stăruință pe d. primar și consiliul comunale d’a o studia cât mai neîntârziat ș’a face ceva în acestă privință. POLITICA ESTERNA. Cestiunea Porților de fer Die Presse scrie următorele : »Camerile Austriace de comercia au a­­dresat, după cum se anund­ă, că relațiune ministeriului de comercia din privința re­gularii Porților de fer. In considerațiunea acestei relațiuni, ministerial de comerciu a adresat acum câte­va zile ministerului de externe că notă prin care se amintesce, că ministeriul de comercia s’a adresat acum un an ministerului de externe, rugându’l a arăta ministeriului ungur însemnătatea re­­gulării Porților de fer și se’l îndemne a lua în fine în acestă afacere uă înțelegere cu guvernul austriac și a accepta puntul de vedere admis de acest din urmă și care este conform cu litera și spiritul tratatului de la Berlin. Se scie că guvernul ungur a refuzat până acum să acorde guvernului au­striac, respectiv ministeriului comun, un vot­otărîtor în privința esecutării lucrărilor de regulare. Acum, în acestă notă, se face ministeriului de externe întrebarea daca acesta a aderat la cererea ce i s’a fă­cut de mai multă vreme din partea gu­vernului austriac și ce resultat au avut demersurile făcute de ministrul de externe în acestă privință ? Pe lângă acesta se mai aminteste în notă că guvernul ungur a luat espresamente îndatorirea asupră’i d’a re­gula Porțile de Fer ca compensațiune pen­tru construirea liniei ferate Alberg , fără a pune condițiunea că numai singură Unga­ria are dreptul d’a decide asupra chipului esecutării. In fine se mai espune și peri­colul ce ascunde în sine ne­esecutarea unei sarcini din partea Austro-Ungariei acordată acesteia de tratatul de la Berlin după pro­pria ei cerere, de vreme ce ea ar forma un cas îngrijitor de președință pentru cele­­l­alte cestiuni dunărene, afară de aceea că s’ar da printr’acesta uă aspră lovitură în­­credereî ce Europa a arătat faciă cu mo-

Next