Romanulu, iulie 1881 (Anul 25)
1881-07-15
ANUL AL DOUĂZECI ȘI CINCILE Redacțiunea și Administrațiunea strada Domneií 14» Voiesce și vei putea. ANUNCIURI. Linia de 30 litere petit, pagina IV, Deta . , , pagina III, A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea ijtazului, LA PARIS, la Havas, Laffite et G nie, 8 Place ete II Bourse LA LONDON, la G. L. Daube et C-nie, 130, Fleet Street, London E. C. LA VIENA, la d-nii Haasentein și Vogler. Walfischgasse 10. LA FRANCFORT, S.-M.G. L. Daube et C nie, pentru Germania, Belgia, 0- landa, Elveția și America. Articolele nepublicate se ardü. 20 BANI ESEMPLARUL 40 bani 2 lei — BÜGURESGÍ, ü CUPTOR 1881 Scopul ce urmăreau, misiunea ce au cătat se deplinescă generațiunile ele la 1821 și 1848, generațiuni virile și încălzite de cel mai sublim patriotism, a fost d’a crea moralminte statul român, adecă a-i dauă ființă cunoscută și recunoscută în concertul statelor și națiunilor europene. Până atunci, bietele principate dunărene existau de fapt, dar Europa le privea numai ca un adaus pe lângă alte state mari vecine. Ele erau cum,Jise the Times, un zero fără însemnătate căruia numai numărul ce se punea înainte îi da orecare valore. Și, s’o spunem pe față, pate că acestă situațiune umilită era meritată. Intr’adevăr, p’atunci în capul guvernului și al țării erau numai omeni care se mândriau, își făceau să față din faptul că erau omenii cutărei puteri străine. P’atunci, dogma politică militante, dogma guvernelor era „c’acestă țeră e menită să fiă în veci smerită.“ Munca de regeiiire s’a urmat necontenit, c’uă ardere ș’un patriotism ,pe care le putea inspira numai convingerea nestrămutată că mari destinate erau reservate țărilor române. Însă obiceiurile vechi erau atât de înrădăcinate, convingerile dobândite în timpii de umilință și de restriște atât de adânc întipărite în unele minți și inimi încât cu totă acea lucrare de peste uă jumătate de veac, când a sosit momentul otărîtor un fior de ghiață a străbătut mai tote inimile. La 1877, în ajunul resbelului independinței, era în țerănă consternare. Ne’ncrederea ’n sine, în virtutea și virtutea poporului stăpânea mai tote inimele. Țara scle, căci chiar protivnicii noștri prin vocea mult regretatului Iepureanu au spus-o, cine au fost cei cari au cugetat, simțit și lucrat atunci ca represintând întrega cugetare și simțire românescă. Ceea ce voim, ceea ce datori suntem să constatăm este imensa deosebire între situațiunea de atunci și cea d’acum, neasemănarea radicală între ce suntem și ce eram. „Acum șase ani, dice The Times— marele și autoritatul organ anglos— ar fi fost un absurditate d’a <zice că uă armată română putea fi d’ajutor legiunilor Țarului. “ Mai mult decât atât: In 8 Martie 1877, organul care vorbeșce în numele partitei ce sute de ani necurmat a domnit în țeră,zicea : „Lipsiți de forță, dar lipsiți mai cu semn de prestigiu, care este forța celor slabi și care ne-ar fi putut câștiga simpatia Europei și scăpa, în crisa în care ne aflăm astăji, suntem espuși la tote și n’avem a spera nimic.“ E că tabloul reale și veridic al situațiunii ce primi ca moștenire partita liberală în 1876. Compare-se acest tablou cu situațiunea d’astă-ji; compare-se starea morală a poporului d’atunci cu cea d’acum, compare-se în sfîrșit forța armată și starea financiară și resultatul acestei comparațiuni va fi un mare , imens, chiar nesperat capital la activul partitei liberale. Eram tributari—astăzi suntem independinți și regat. N’aveam încredere ’n noi înșine— asta-eji ne cunoscem valorea și ne mândrim de noi. Eram în ajunul falimentului și nimeni nu ne mai da bani, fiă cu orice dobândă;— astă-și capitalele ne ’mbulzese chiar când nu le chiemăm și să grăbesc a respunde de zecimi de ori la apelurile guvernului. Eram și fără forță și fără prestigiu , dhe ea Timpul, ș’am căpătat și pe una și pe alta, astfel încât ființa nostră de Stat independinte e recunoscută, și suntem chiar priviți ca un element menit a servi de exemplu poporelor orientale și a contribui la propășirea civilisațiunii generale. Cu tote acestea, sincerii reacționari, cari n’au uitat nimic din vecinele lor apucături și sincerii liberali cari n’au învățat încă nimic, îngână ieremia de pe nișce ruine ce nu există decât în mintea lor și cu estul își întorc privirile și-și îndrepta aspirațiunile spre timpii trecuți, când era numai umilire privată și publică. Națiunea, care a vădut și cunosce totul, îi privesce și va judeca și otărî. Situațiunea internațională a Statului, fiind stabilită, pozițiunea lui internă pusă asemenea la adăpost de înrîuririle ce au adus în trecut atâta rea ș’atâtea nefericiri, datoria națiunii ș’a guvernanților era d’a-și concentra d’aci înainte munca și inteligința întru găsirea midlacelor d’a ’ntări și garanta acestă situațiune, d’a asigura și provoca propășirea țărei. Legile de un mare interes economic ce au fost votate în anii din urmă dovedesc nu numai preocuparea ci și nestrămutată otărîre a guvernului de a lucra pe tote cărările și cu tote mijlocele pentru întărirea Statului. Remăsese însă uă ramură aprope părăsită: administrațiunea. Aci zeul era și e mare , căci adânc înrădăcinate sunt ș’obiceiurile și dogmele din alte vremi. Aci, mai mult de cât oriunde, să țineați minte și s’aplicaț jicétarele din timpii administrațiunilor boieresc! : „a aduna bani albi pentru jile negre ; „a lua banul public e a lua ceva ce nu e al nimănui.“ In acesta generală mișcare de reforme administrațiunea trebuia să ocupe un loc de căpetenie. D. C. A. Rosetti priimi acestă mare și spinosă sarcină ce i se impuse și ’ncepu lucrarea prin a dârîma una câte una dogmele mucecsite și imorale ale administrațiunilor de tristă memorie și a chema tinerimea luminată la administrarea țării. Dacă bine scurta a făcut o vor spune faptele, o va spune consciința nepărtinitore a țării. Noi ne mărginim a fi simpli cronicari și a semnala numai faptul că calea pe care a intrat d. Rosetti a avut darul d’a turbura de tot fierea sincerilor reacționari-liberali. Cei cari n’au schit s’administreze de cât cu ciomagul sĕu cu tunul, găsesc că e rău d’a se face administrare prin omeni cari au conșciință, cari respectă demnitatea omenescă și înțeleg e’a administra va să fică nu a jefui țara, ci a garanta, a ocroti persona și averea administraților. Ne oprim aci, asigurați că oricare om drept și cu simțiminte patriotice nu pote vedea decât cu bucurie silințele ce-și dă d. ministru de interne d’a scote administrațiunea din vechiul văgaș, ș’a o îndrepta pe calea largă a moralității, a onestității și a respectului demnității omenesce. Ministrul, o vedem toți, face tot ce pate. Un om însă — oricine ar fi — nu pate totul. De aceea, pentru ca binele să se facă curând, suntem datori toți câți ne iubim țara și cu adevărat voim binele iei, să dăm ministrului tot concursul de care are trebuință. Dacă cunoscem un rol, să-i-l denunțăm ; dacă vedem că un bine ce trebuie să se facă nu se face, să-i aducem lucrul la cunoscință. Și, pe lângă acestea, să ne întrunim cât de des, să ne sfătuim asupra intereselor publice, să ne luminăm unii pe alții și să ’mpărtășim guvernului luminele și cunoștințele nostre asupra trebuințelor țării. Așa să urmeze în tote țările civilizate, așa trebuie și suntem datori să urmăm și noi. A lăsa totul asupra guvernului — fie el cel mai bun — este a ne pregăti decepțiuni și a ne mulțămi să trăim în atmosfera bolnavă a ómenilor apăsați de despotism. Noi ne bucurăm de libertăți—să ne folosim deci de ele; să ne emancipăm de nepăsare și dând toți concurs guvernului întru descoperirea relelor și făptuirea binelui vom face țărei cel mai mare bine; lua măsuri pentru ca serviciul statisticei să fie pus în stare de a corespunde la necesitatea pentru care e înființat. La acest articol al nostru respunde de referent statistic al ministerului cultelor. Din respunsul sau, pe care o publicăm mai la vale, resultă două lucruri : 1. Că faptele afirmate de noi sunt adevărate, căci „în urma unor împrejurări nenorocite, cunoscute de autoritățile superiore,“ nu s’a putut publica până acum statistica anului 197S-79 ; 2) că, din insuficiență de personal statistica în România nu se pute face cum trebuie. Nu putem să regretăm în destul „împrejurările nenorocite“ despre care vorbesce referentul statistic. Intrucât privesce insuficiența personalului, suntem de acord cu referentul statistic de la culte. De multe ori, am avut ocasiunea să vorbim despre organisațiunea statisticei la noi, și am arătat cât de însemnat este rolul ce jocă acastă seiință în Statele moderne. Însă, până acum, nimeni, nici miniștrii, nici Camerile, n’au voit să înțelegă acesta însemnătate și să procedă la o nouă organisare a serviciului. Este un fapt ce nu se pote tăgădui că cu personalul de care dispune oficiul statistic nu se póte face nici oă lucrare seriosă. Atragem atențiunea guvernului și mai în deosebi a d-lui ministru de interne asupra situațiunei statisticei la noi și-î rugăm să facă tot ce vor putea pentru a da acestui oficiu mijlocele d’a lucra și d’a publica, în termenii cei mai scurți, tablourile statistice cele mai complete. In numărul de la 8 (20) c., arătând cât de trebuinciosă e statistica, observam că, la noi, acesta ramură a schinței politicei moderne, e privită mai de toți cu uă adevărată și neexplicabilă nepăsare. Luând de exemplu statistica învățământului,ficeam că, în acesta specialitate, nu ni s’a dat nici uă informațiune de două ani și că informațiunile ce se dau în genere pentru anii precedenți sunt prea mărginite, nu permit studii seriose, nu pot să servesca de basă la uă reformă. Terminam, rugând pe d. ministru de interne în genere și pe d. ministru de învățământ în particular, d’a SERVICIUL TELEGRAFIC AL AGENȚIEI HAVAS Tunis, 25 Iuliű. — U bandă de jefuitori arabi a furat 4000 oi din proprietățile lui Mustafa pașa, prim ministru al beiului. Paris, 25 Iuliü. — Senat. D. Barthélemy Saint-Hilaire, ministrul afacerilor străine, răspundând la uă interpelare a d-lui duce de Broglie, privitore la afacerile din Tunis, demonstră trebuința protectoratului francez în acestă provincie. D-sea desminte tote proiectele ce se atribuie Franciei asupra Tripolii și isprăvescedicând că Enghteza a fost liniștită prin explicațiunile ce guvernul francesc i-a dat în acestă privință Constantinopole, 25 iuliu. Munir bey, directorele cjeltuielilor, a fost numit ministru de financie, în locul lui Telvik pașa. Toți miniștrii se întrunesc aoi la Palat spre a lua h hotărîre definitivă în privința sortei condamnaților din procesul Abdul- Azis. Pânea el s’a scumpit în Capital și plângeri s’aud pretutindeni. Pânea este un aliment esențial pentru om și aprope singurul aliment al săracului. Scumpirea iei trebuie deci să atragă atențiunea tuturor. Preocuați de acesta cercetarăm spr a alia căușele nonei urcări a prețului panelscă ce ni se spuse: „An, grâul în greutate de 64 livre, se vindea cu 100 l. kila. MERCURI, 15 IULIU 1881. Luminează-te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitală și districte, un an 48 lei; șese luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tote țerile Europei, trimestru 15 lei. A. se adresa : IN ROMANIA, la administrațiunea diarului. LA PARIS, la Havas, Laffite et Cune, 8 place de la Bourse, LA VIENA, la d. E. G Popovici, 15 Fleischmarkt. IN ITALIA, la d. doctor Gustave Croce, Vi- San Benigno, 17, Genova. Scrisorile nefrancate se refusd. 20 BANI ESEMPLARUL „Acum, kila se vinde cu 110 lei •deși grâul are greutatea numai de 50 livre. I. La scumpit grâul—e firesc dor să se scumpescă și pânea.“ In formă argumentul este eștet, în fondensă e cu totul altceva. La noi, prețul pânei a fost și e cu totul arbitrar; căci — deși comercial e liber — concurință nu esistă și neesistând concurință, fabricarea și ventrarea pânei e aprope un monopol pentru puținii pânari ce esistă. Acest fapt explică de ce la noi pânea e scumpă chiar când grâul e ieftin și e forte scumpă, când grâul se scumpesce. Singură concurință ar putea remedia răul. Dar concurință, pe cât vedem, întârziam să d’a veni. In acastă situațiune, și preocupați de greutatea ce încercă poporațiunea sărmană d’a-și cumpăra pânea trebuinciosă hranei cu prețul urcat ce i se cere, ne întrebăm : N’ar fi are cu putință ca primăria să pună în lucrare fabrica de pâne de la Colintina, sau câteva cuptóre și astfel să potă vinde pânea pe un preț mai scădut, în comparațiune negreșit cu prețul grâului, și celelalte cheltueli ? Cestiunea merită un d’aprope interes. Rugăm deci cu stăruință pe d. primar și consiliul comunale d’a o studia cât mai neîntârziat ș’a face ceva în acestă privință. POLITICA ESTERNA. Cestiunea Porților de fer Die Presse scrie următorele : »Camerile Austriace de comercia au adresat, după cum se anundă, că relațiune ministeriului de comercia din privința regularii Porților de fer. In considerațiunea acestei relațiuni, ministerial de comerciu a adresat acum câteva zile ministerului de externe că notă prin care se amintesce, că ministeriul de comercia s’a adresat acum un an ministerului de externe, rugându’l a arăta ministeriului ungur însemnătatea regulării Porților de fer și se’l îndemne a lua în fine în acestă afacere uă înțelegere cu guvernul austriac și a accepta puntul de vedere admis de acest din urmă și care este conform cu litera și spiritul tratatului de la Berlin. Se scie că guvernul ungur a refuzat până acum să acorde guvernului austriac, respectiv ministeriului comun, un vototărîtor în privința esecutării lucrărilor de regulare. Acum, în acestă notă, se face ministeriului de externe întrebarea daca acesta a aderat la cererea ce i s’a făcut de mai multă vreme din partea guvernului austriac și ce resultat au avut demersurile făcute de ministrul de externe în acestă privință ? Pe lângă acesta se mai aminteste în notă că guvernul ungur a luat espresamente îndatorirea asupră’i d’a regula Porțile de Fer ca compensațiune pentru construirea liniei ferate Alberg , fără a pune condițiunea că numai singură Ungaria are dreptul d’a decide asupra chipului esecutării. In fine se mai espune și pericolul ce ascunde în sine neesecutarea unei sarcini din partea Austro-Ungariei acordată acesteia de tratatul de la Berlin după propria ei cerere, de vreme ce ea ar forma un cas îngrijitor de președință pentru celelalte cestiuni dunărene, afară de aceea că s’ar da printr’acesta uă aspră lovitură încredereî ce Europa a arătat faciă cu mo-