Romanulu, februarie 1882 (Anul 26)
1882-02-14
138 ROMANUL 14 FEBRUARIU 1882 ritt, aci la acestă tribună sdrobită de 2 Maici. Să luăm aminte ! Nu vom desvolta mai mult acesta cestiune pentru bărbați ca d-vestra, și pentru toți cari sunteți acolo (arătând partea dreptă) și care v-ați pus viața în pericol ca să faceți pe 11 Februarie, pe când ieri aplaudați pe 2 Main (aplause). D. N. Blaremberg. Mă mândresc și astăzi de ce am făcut atunci. D.. A. Rosetti. Scrii, onor, domn, că d-tea tot d’ama te ai mândrit pentru tóte actele de libertate; și daca ’mi vei zice contrariul va fi singura oră când ne te voiți crede. Dar sunt momente de mânie, momente de nervositate care ne fac se ne perdem echilibrul și ca să vedeți că nu voiesc să atac pe cineva, vă mărturisesc că l’am perdut și eu ieri când am întrerupt pe d. Carp și vă cer iertare. Daca un om de 66 ani este supus unei asemenea bule, ’i este permis și unui tânăr să nu cugete un moment și să aplaude. Cum ? 2 Mafii, care s’a făcut cu lovire de Stat, are temelii, și 11 Februarie, care s’a făcut în deplină libertate, de tótă națiunea, este fără temelii și pare să vină acum 2 Mafii să ni le dea? D. Iorgu Radu (senator). Nu de totă națiunea. D. G. R. Rosetti. Respect Senatul și regulamentul și nu pot răspunde la acesta întrerupere (aplause)* D-lor, 11 Februarie s’a făcut cu aprobarea națiunei întregi și s’a adoptat mai în unanimitate de către Camera lui 2 Mai 1, și <jie mai în unanimitate, căci póte nu au fost decât 2, 3 sau 4, cari să fi votat contra. Vedeți dar că acest copil a fost al națiunei, născut în libertate de un corp sănătos și asistat la naștere, constatat și aprobat de către chiar Camera aceea, de care nimeni nu póte zice că era a lui 11 Februarie, ci nu a lui 2 Maiü. Vedeți dar câtă legitimitate are 11 Februarie; și vine acum d. Cogălniceanu să ne fică că s’a făcut numai un Rege, dar că Regalitatea stă în vânt! Să ne dică : n’are legi Regalitatea dv. Mai este în acestă Cameră încă unul de la 11 Februarie, și încă din cei mai sinceri, mai cu solință și cu onore, care mai demă<ji jicea asemene . Regalitatea s’a făcut, dar nu s’a făcut și ceea ce trebuie s’o mănțină. Ei bine, d-lor, noi dicem . Regalitatea s’a făcut la 11 Februarie, când națiunea, și prin plebiscit, și prin vot aci în Cameră, a proclamat ceea ce votaseră Adunările mame : un principe, străin. Regalitatea s’a făcut atunci când acel care presida acesta dunăre, d. Epureanu, spre a sdrobi calomniele din afară, cari despărți afi națiunea în Moldoveni și Munteni, a proclamat acest vot,ficend că, nu Moldovenii, nu Muntenii, ci Românii au dat votul lor unanim (aplause). Regalitatea s’a făcut când ați proclamat independința. Regalitatea s’a făcut când alesul d-v. a mers pe urmele eroilor cari ne-au păstrat acestă țeră și când d-v. ați încoronat faptele lui (aplause prelungite), și vine acum 2 Maiü, în ziua de 11 Februarie, să spună că Regalitatea este numai un nume? Lucrul este forte grav, d-lor, și să cugetăm. (D. Cogalniceanu intră în Cameră și este primit în aplause din unele părți ale Adunări). Daca aplausele acestea sunt ironice, le primesc, pentru că ironia din partea acelora cari, fără a voi se cugete, mă acasă, acea ironiă este să laudă pentru mine (aplause). Ei, d-lor, m-ați dat jos de la minister și îmi pare atât de reu, încât îmi respun acum, bucurându-mă că sunt liber să vorbesc ! Voci în drepta. Nu te-am dat noi jos. D. N. Catargiu. D. Fleva cere cuvântul. D. C. A. Rosetti. La întreruperi cari nu sunt seriose pentru acela care le face, nu răspund. Fiind-că văd acum în fața mea pe acel om mare, care... (ilaritate), n’am dis-o, d-lor, în glumă, am dis-o serios, pe acel om pe care-1 știm ori de câte ori spune că este despot;ensă nu-1 știm când jură că va respecta libertatea (aplause), acel om care, în ziua de 11 Februarie, în numele lui 2 Maiü, a spus că Regalitatea nostră nu are rădăcini, ași dori să-mi spună ce facem acum ?... Am avut grijă să citesc astă- (i) Monitorul ca să nu-mi scape un curent în contra omului aceluia pentru care am mare considerațiune pentru capacitatea lui, pentru activitatea lui, pentru inteligința lui, pentru vigorea lui, și adesea, fără compliment, pentru patriotismul lui, când vr’uă altă iritabilitate nu-1 împedică (aplause). Apoi, d-lor, legea ce desbatem acum nu este ea una din legile cele mai întăritóre... era să fie, a regalitățeî, m’am luat după vorba d-lui Cogălniceanu, dar voia cl.ive a Statului român ? Putem noi să despărțim Regalitatea de Statul român? Astăzî mai cu sâmă când... (oratorele face un gest în drepta și în stânga) acesta d-nii stenografi n’o pot scrie, dar d-v. ați înțeles’o. Legea în desbatere este pentru întărirea poporului român, prin urmare și pentru întărirea Regatului; dar întemeiarea Statului ș’a Regatului prin libertate, ci nu prin loviri de Stat. E că unde mă deosibesc de d. Cogălniceanu. Pate că iubesce d-sea mai mult pe săteni decât mirie, și trebuie se’î iubeeu de greci pentru ei ’șî-a călcat jurământul dat la acestă tribună; dar eu nu’i pot iubi în felul acesta; eu voia prin libertate să tac fericiți și liberi pe țărani. El, d-lor, fiindcă văd acum aci pe d. Cogălniceanu, trebuie să’î maî jic ceva, trebuie să’i mai spuiü, că de la cine cere cineva mult și speră mult, trebuie către acela se fia mai aspru, mai esiginte. Apoi, bine, d-lor, are logic era, drept era, ca se nu mai fie patriotic, ca d. Cogălniceanu... căci pe ceialți îi era, ca unii ce n’au nici inteligința, nici capacitatea, nici forța, nici activitatea, nici esperiența d-lui; dar din partea d-spre drept era să vie aci se nedică c’am făcut din proprietarii moldoveni un cap de Turc în care tragem ? D. Cogălniceanu să pronunțe asemenea cuvinte ! pate fi un singur om care să nu ’nțeagă gravitatea acestor cuvinte eșite din gura acestui bărbat ? Aceluia ’î ași spune că este prea copil, sau că nu cunosce ’ndesul înaltele calități politice ale d-lui Cogălniceanu, daca ar pretinde c’aceste cuvinte le-a dis ca uă trasă de luptă, de polemică parlamentară. Indiția în care le-a dis, după nedreptatea care exprima aceste cuvinte, arăta că urmăresce eră șî acelașî scop al d-lui d’a face binele țărei, stăpânind-o singur. Cum, d-le ? Cum ai putut d-tea să’țî mai aduci aminte aci ca există moldoven și Munten? In adevăr, trebuie să fie tare tutelar geniul României, ca se facă un om ca d-tea asemenea greșelă, fără ca ea să aibă consecințe rele pentru țără. D-tea ai să-mi dici că Românul a publicat numai contracte ale proprietarilor din Moldova. La acestea mai adăogea d. Cozadinică d. Bibicescu, redactor al ziarului fostului ministru de interne, a publicat ș’uă broșură. D-nî deputați, când un bărbat de Stat ca d. Cogălniceanu dice c’am luat de țintă pe proprietarii moldoveni fiți și cum că cu precugetare a fis’o în ziua de 11 Februarie, dar ce n’a dis că numai proprietarii cei mai mari din Moldova sau întrunit singuri ș’au cerut să remâne legea actuală până nu sciü când ? Ei bine, atunci n’avea dreptul diarul Românul, ca și oricare alt diar, să fică un cuvânt în privința legei actule și a celor cari vor să mai română acestă lege? Și, ca să vedeți că nu mă dau după deget, declar că iau în mare parte respunderea celor ce s’au scris în Românul, și die, în mare parte, fiindcă ilustrul meu protivnic, care este vechiu diarist, scie că, décá de multe ori nu póte respunde d’uă hârtie ministerială, pe care o supt scrie, dor âncă de tot ce se coprinde pe fiecare și într’un diar. Cu tote acestea iau în mare parte acesta respundere, căci, de când am nefericirea și durerea d’a nu mai fi ministru (ilaritate), cel puțin sunt un harist liber ș’aci pot să am în sprijinul meu chiar pe d. Cogălniceanu, căci d-sea a spus la adunarea de la Iași: D. Rosetti este diarist, dar nu ministru. Ei bine, când cei cari veniseră la acea întrunire susțineau legea actuală, nu avea dreptul, și chiar datoria, un jurnalist să arate că acei care susțin legea actuale sunt cam nedrepți cu sătenul ? .Prin urmare, trebuia să se publice contractele agricole ale acelor cari au protestat în contra oricărei schimbări a stărei actuate” de lucruri. D-vestre aț adus pe d. Bibicescu la bara Adunareî, ca liberali ce sunteți. Se aduc redactorii de jurnale la bara Adunăreî, cum se aduceți acum nu sciü câte sute de ani în alte țări de a judeca și-î osândia? Atunci când și proprietarii munteni vor face întrunire și vor cere același lucru, sper că va publica d. Bibicescu și contractele acestora. In ori ce cas, vă afirm pe onore că în cei 35 de ani ai vieței mele politice nu mi-a trecut prin minte uă singură dată că ar fi în acésta țară Olteni, Munteni sau Moldoveni, etc. Eu am sciut că sunt Români și décareu am făcut, voiu rămânea în acésta credință fără strămutare și voiu acasa ori pe cine va veni cu aceste cuvinte de Olten, Moldoven. D-lor, v’am luat prea mult timp și sar mai multe din notele ce am. Dar ce voiți ? Fiindcă d. Cogalnicenu era, în ziua de 11 Februarie, cu acea imparțialitate, s’a încercat să ne dovedască pentru a doua mia oră de la 1859 până acum, că numai acei pe care d-sea îi numesce Moldoveni, er nu Români cum îi numesc eu, numai aceia au făcut Unirea, trebue să mai abusez puțin de timpul dv., și vă cer scuze pentru acesta. Trebue se apăr pe Românii de peste Milcov în contra unui Român de peste Milcov, care adesea, când se iriteza, le face mare nedreptate. Oricât dispreț va avea ilustrul minierii de la 2 Main, despre memoria MXllett5 ¥ feÎ0r? și despre a mea în particular, ca unul care sunt cel mai lipsit de memorii din nenorocire, dar atât lucru ar fi putut se scră, căci am dovedit’o, că am și eu puțină iubire de ura mea, și acesta e de ajuns ca să mă oprescă d’a uita unele fapte mari ale națiunei, care îmi sunt așa de bine cunoscute. Apoi d-nî deputați, cine a făcut la 1859 Unirea ? Și cine și-a espus viața când a venit și la 24 Ianuarie, în incinta unei Camere unde mai unanimitatea își avea Domnul iei, care aștepta la barieră ? Cine a făcut Unirea atunci și a ales pe principele Cuza ? Nu are acești Munteni, pe care te silesci necontenit a-i numi vrășmași ai Moldovenilor? (aplause). Acesta este patriotismul acestui ilustru bărbat. Protestez în numele lui, căci nu acesta pare să-i spue conșciința. Apoi, ilustre salvator de la 2 Maiü (ilaritate), d-tea care ai uă memorie atât de strălucită, cum ai uitat, și tocmai în ziua de 11 Februarie, cum ai uitat ceea ce s’a întâmplat la 22 și 23 Ianuariü 1862, înainte d’a veni Românii de peste Milcov să ’și reia dreptul lor în acest parlament, drept pentru care ați luptat secole întregi? Cum le-ai uitat acestea tocmai în ziua de 11 Februarie ? In câteva vorbe să le amintesc eu; de astă-dată ți-a lipsit memoria și de aceea ai uitat, că în Cameră, uă parte, nu voia «fice din Munteni și Moldoveni, ci din Românii de dincolo de Milcov, și de dincolo de Milcov, uă parte contra căreia d-te a luptai pe marte, voia să resturne pe Vodă-Cuza până a nu veni Camera aci. Uitat-ai d-tea ce se petrecea în comisiunea centrale? Daca le-ai uitat, numai în ziua de 11 Februarie putei se le uiți (aplause). Mai uitat-ad încă, tot din fatalitatea acelei nenorocite date, și alte lucruri, pe care d-tea ar fi trebuit să le ții minte mai bine decât orîcine? A venit la noi... sau mai bine să fie a venit la mine, pentru că cellalt mine este primul ministru, și oricât veți spune că ne-am certat, nimeni din dv. nu o crede (aplause). Ce să fac, d-lor?... Aș voi să mă cert, pentru că m’a dat afară, din minister, căci e vizir dar nu pot, și nu avem se ne certăm nici vă dată (aplause). Acestă speranță să pară (aplause prelungite). Căci este din cele mai deșerte. Nu suntem nici atât de lipsiți de inimă ca să uităm u viață întregă de 40 de ani, nici atât de ambițioși, ca să ne certăm pe viziriat, nici atât de prosti ca să sacrificăm națiunea nostră pentru meschinării (aplause). Și puteți fi șiguri toți că, chiar dacă totă viața mea ași fi fost, din ore care personalități meschine, contra d-lui Brătianu, eî bine, chiar acea personalitate meschină, fără să fi fost îngrădită de 40 de ani de amidă, încă ar fi dispărut din inima mea când divisiunea ar aduce uă pagubă țăreî (aplauze prelungite). Am făcut prostia, d-lor, că v’am spus lucruri pe cari le scrii toți, dar mă iertați..* Picem ca a venit la noi soți la mine, d. Mihail Marghiloman și d. Librecht, noptea, m’a sculat din somn (d-v0stră înțelegeți... ne-a] și ’mi-a jis: suntem perduți! Reacțiunea de peste Milcov cu reacțiunea din Bucuresci este înțeasă și cu comisiunea centrală, ca să dea vot se restarne pe Vodă-Cuza! Iertați’mi încără mică digresiune, cu câte-va zile înainte presida aici d. Ion Ghika, și de pe banca aceea (din drepta) cere cuvântul un deputat, tot în momentul când cerea și de pe banca cea-l-altă.... din odaia cea-l-altă.... odaia cea-l-altă înțelegeți că este Iașii, după mine, căci oricât ați lupta, și noi și voi, ca să fim despărțiți, acesta nu se pare, cum nu s’a putut nici până acum, căci unii eram chiar în despărțire. Mă dure un deget, îmi gangreneză, puteți ore împedică ca durerea să nu se simtă în cellalt deget și în tot corpul ? Ce am pățit unii, o părâm și alții. Deci, orice veți face, Românii n’au fost, nu sunt și nu vor fi decât un singur corp (aplause prelungite.) Atunci d. I. Chica, care presida, ca om inteliginte și patriot, a oprit de a vorbi pe acel deputat , a protestat totă drepta, și era mare, contra președintelui, clicând că este nedrept. Dapate președintele a fost nedrept, dar a fost nedrept numai în aparință, căci a salvat drepta de peirea la care mergea. Sola acel președinte că și acel care face acea greșală era Român, și de aceea l’a oprit. A umblat drepta să dea jos pe președinte de la președinția, și mi se pare că el și a dat și demisiunea. Au venit d. Librecht și d. Marghiloman și ne aucis : vedeți pericolul; vor să dea pe Domn jos; faceți să ’I iasă înainte poporul de la Focșani până în Bucuresci. Am întrebuințat atunci puterea ce ne da credința care a avut’o poporul în noi, și pe care am meritat’o — pentru că nici vădată nu ’i am înșelat, din contră ’o am făgăduit mai puțin și ’i am dat mai mult— și îndată în acea napte am scris pretutindeni, și între acei cărora am scris este, daca ’mi aduc bine aminte, și d. I. Marghiloman, și d. Grigorescu, le am zis: spuneți națiunea pericolul. Am spus: chiemați pe popor, cât am putut în grabă. Atunci au venit mii de săteni până pe aici, prin pregiurul Bucurescilor, nu sciü bine până unde.... D. I. Marghiloman. La Meriani.... D. C. A. Rosetti. Așa ceva. Atunci au venit aci și Românii de peste Milcov, care credeau că fac bine țărea lor oprind ca să se severșescă unirea și au început a lucra. S’au dat ordine și s’au arestat toți acei săteni. Ministerul care era în Bucuresci nu scia ce se petrecuse; noi póte suntem vinovați că nu am avut încrederea într’casul ca se ’i spunem cum și de ce au venit acei săteni. Guvernul s’a speriat, i-a arestat și s’au comis, ca la tote arestările de asemenea natură, un fel de lovire de Stat, deși cu totul parțială. Noi atunci ne am dus la Principele Cuza — aci pot să spun că m’am dus cu d. Brătianu—și i-am dis scü du-te acolo și ordonă să se libereze sătenii, sau vom spune în Cameră faptele; în ziua aceea Principele Cuza nu s’a dus, deși ne promisese că se va duce, dar se vede că a fost altfel îndemnat de cineva. In fine s’a dus, lucrurile s’au potolit, și în cele din urmă ne am ales, ceea ce nu ne supăra, cu un minister reacționar. Prin urmare, vecii d-le Cogălnicene, că unirea nu s’a făcut nici de Munteni, nici de Moldoveni, ci de Români, și culpabil este orî-ce om, care în durerea lui ’și aduce aminte numai de căminul lui, ci nu și de căminul cel mare (aplause). Negreșit că Românii de peste Milcov au făcut sacrificii mari, fiind că distanța era mare, și atunci nu aveam nici poduri, nici drumuri de fer, lipseau mijlocele de comunicațiune, ceea ce făcea ca lumea să sufere, deși câștigăm dosarele care se înecau în Buzău. Dar, în fine vedeți că sacrificiile pe cari le-au făcut Moldovenii, nu le au făcut ca să ne dea nouă Muntenilor uă gratificațiune, ci le-au făcut pentru ca cu toții să fim uă națiune mare și prosperă, căci de va peri Muntenia, să se tot despartă Moldova, ea va peri. Aceste dise, d-lor, vin la cestiune. Legea împroprietărirei sătenilor, făcută prin violarea libertății — și aci am să repet un cuvânt pe care l’am maî dis adineaori, când nu era acid. Cogălniceanu, și pe care voia să ’l audă d-sea — legea aceea a împroprietărirei fusese primită de totă Camera, și prin urmare d-sea a făcut lovirea de Stat când nu mai avea nici un cuvânt să o facă, de vreme ce V yy primise legea d-sele. Ei bine, acea lege a împroprietărirei, cum o numesc e d-sea, a rescumpărărea, cum este numele iei cel adevărat, s’a făcut, și Constituanta și Constituțiunea ’î-a dat medalia de bene-merenti și ’i-o dau și eu, că bine s’a făcut, dar se putea face mai bine prin libertate. Țăranii dér s’au făcut proprietari, prea bine! Dar acum întreb, cu ce drept proprietarii cei mari se întrunesc și dau decrete fără a consulta și pe proprietarii cei mici? Ba încă și mai mult, se mândresc și cred că fac act de patrioți dicând: noi numai proprietari de cei mari am decis așa. Cu ce drept? Eu nu văd alt drept decât acela că precum mai nainte eraui pitarii, paharnicii, serdarii, postelnicii și logofeții, așa și acum faceți gradulî de proprietari, ca să veniți la uă boerie de moșie; nu cred că acesta vă este scopul, dar faptul este acesta. Eî bine, d-lor, dar nu sciți, și dacă nu sciți nu v’a spus ieri d. P. Carp, acel mare adevăr , că mica proprietate este temelia proprietăței celei mari ? Că mica proprietate scapă proprietatea cea mare? Prin urmare, din două una, scu că și acum ca totd’auna ați afedat în rangurile de boerî, sau că și acum ca totdeauna ați violat, ați ucis proprietatea, ai căreia vă diceți conservatori. Unor proprietari mari (și vă numiți astfel pentru că nu mai puteți să vă ficeți vornici și logofeți mari), dacă sunteți așa de geloși a conserva proprietatea, de ce ați tăcut la Regulamentul organic ? De ce ați tăcut la ordinile guvernului de la Balta-Liman ? De ce ați tăcut la 1864? De ce? Vă era frică de d. Cogălniceanu că vă împușcă? Apoi astfel de conservatori sunteți: când aveți frică vă închinați? Ce fel de conservatori, ce fel de patrioți sunteți dv., când de frică și de ură ați compromis proprietatea, ați perdut tot, ați perdut și [domnia și tot? Prin fapte vă pot dovedi că ați perdut totde auna ori ce causă ați avut a apăra, și când ați dat libertatea, ați întrebuințat-o pentiul ca să loviți pe acela care trebuie se fiă liber’al, pentru că este fiu din popor (aplause). Ei, d-loi’, strigați, strigați contra proiectului de lege propus de fostul ministru de interne; dar sunteți ore așa de simpli încât să fi crezut că îndată ce l’a propus, l’a și pus în lucrare ? Scrü că v’ați întrunit la Iași, dar nu ați spus nimic în acea întrunire decât că să remână ceea ce este. Ei bine, ceea ce este astăzi credeți dv.că e asigurarea proprietăței, asigurarea partite conservatore ? Și de acesta cu cea mai mare sinceritate, fiindcă voesc să se ivescă un partit conservator, chiar daca am perit noi, cari am fost și suntem adevăratul partit conservator, pentru că tot ce este în țara acesta noi am conservat și d-v. ați compromis. Pentru ce ați strigat dor? Pentru ca să ne speriați? Dar v’am dovedit de mult, încă de la 1848, nu vă dată până acum, că nici cu baionetele a trei puteri nu ați putut să ne speriați; dar acum, cât de mișel ași fi, eu am în vârsta de 66 de ani, când m-așî speria de d-v. până a-mi perde, a-mi da de jaf tot capitalul pe care l’am câștigat! Degeba vă mai perdeți aceste cuvinte, că sunt demagog, că sunt revoluționar, că am furat, ba încă unii mă acasă că nu am moșie. Sciți de ce nu am moșie? Nu am fiindcă am vândut-o, și sciți pentru ce. Pentru ca să distrug pe distrugătorii proprietății și ai naționalității (aplauze prelungite). D-v. sciți bine că nu am mâncat-o nici în beție, nici în cărți, nici în lucruri cari nu se spun aci, și prin urmare, când ați acusat, nu m’ați acusat pe mine, ci pe dv., pentru că ați dovedit în fața națiunei întregi, care mă cunosc ea, că spuneți ceea ce sciți că nu este. Voinți să amețiți ? Eu, *fa am făcut totul WAțiU LȚÎ umblat să amețiți lumea, sciind că amețela aduce iritațiuni și iritațiunile aduc tote relele, pe cari le-ați putut esploata. Ei bine, d-lor, ia să ne înțelegem puțin și în privința acestei deprinderi persistente care de la părinți v’a rămas, să provocați revoluțiuni. Apoi este un meserie de care nu vă puteți desbrăca, și pe care o urmați din generațiune în generațiune (aplause). Se dovedesce cu sciința că tote aceste aplecări se moștenesc. Vina mea este dacă v’ați născut revoluționari? (ilaritate, aplause). țiceți că Rosetti este revoluționar, bine!! fiă și așa! Ei! dar care revoluțiune am făcut-o singur, fără d-v. (apliause). Încă de la revoluțiunea din 1848, când eram tânăr, căci aveam déca nu mă înșel 31 sau 32 de ani, déca aveam să prosta și degrădătore ambițiune, o făceam fără d-v. ca se ne vie nouă avantagiile pe cari le aveau ; d-v. și când jic d-v. înțeleg pe boerii cei mari, éi nu pe slugile lor de pe atunci, pe cari noi l-am scos din slugărie (aplause prelungite). FOIȚA ROMANULUI 14 FEBRUAR. de A. MATTET (Arthur Arnould) Partea II. XV Intervenirea Baldeî. 25 Lucia se scula și, cu ochii în jos, cu un ton respectuos și grav : — Am luat un îngagiament cu d. doctor Robert, dise ea. D. de Sergy dete un țipăt de mânia. — Ah! o mărturescî!fise el; 0că culmea cutezanței! E că unde ajung fetele de familia! Ecă cum își respectă onorea lor! — Onorea mea este neatinsă, și trebue să fie respectată de toți, chiar de tatăl meu. —• Și tatăl d-tele trebue să respecte și acel îngagiament nelegiuit ce l-am luat și de care te fălesc ? — Tatăl meu are dreptul d’a se împotrivi la îngagiamentul meu, precum am eui dreptul d’a mă împotrivi la al lui. D. de Sergy era fórte mâniat. Obicinuit a vedea pe toți plecându-se înaintea lui, împotrivirea fetei îl înebunea. Lucia nu se ținea în piciure decât prinsă eroică sforțare de voință. — Este grozav!fise el. Invoci legea omenescă în contra legei divine, în contra autorității paterne! Adesea demnă de acel odios revoluționar de care te-am înebunit. Însă, ascultă, înainte ca să te poți lipsi de consimțimântul meu, ai să aștepți șapte ani!... Audi, șapte ani! Să fii sigură că nu vei câștiga nici să <fi, nici un cos... — Ca să nu sufer totă viața,fise Lucia, mai binevoesc să aștept șapte ani, și mai mult dacă vrei mai bine ași vrea, ți-am spus-o, să mor îndată! — Ah! bagă de somn! strigâ d. de Sergy, nu soii ce devin fetele rebele! — Soia, respunse Lucia, ce devin femeile nenorocite , ele mor. Lucia disese aceste cuvinte fără să fi avut consciința de ce spunea. Un nor de sânge trecu dinaintea ochilor d-lui de Sergy, un nor de sânge prin care el zări nevesta sea nenorocită și morta ; și, turbat, orbit de mâniă, el să repedi spre fiica sea, cu ochii scânteind, cu mâna rădicată, gata„s’o sdrobască. Lucra cădu în genuchie. D’uă dată, ușa să deschise. Balda intră și se puse între iei, oprind mâna d-lui de Sergy. — D-le comite!...fise ea. D. de Sergy se opri. XVI Un pahar cu zahar Lucia remase un moment fără mișcare, ca și când ar fi primit lovitura ce o amenința. Balda, cu uă prefăcută îngrijire, o ajută să se scule și să știă. Ea judeca că Lucia e destul de slăbită ca să-i dea ultima lovitură. Astfel procedase cu d-na de Sergy. — Liniștește-te,zise ea. Ai trebuință de tóte puterile d-tele. D. de Sergy nu ’ți-a spus tot, el nu ’țî-a spus pericolul care amenință pe fratele d-tele, daci refuși să fii soția d-lui de Maugiron. — Fratele meu!... (Tse Lucian Lucian în pericol!... Nu ’nțeleg !... — Ca să facă acestă căsătorie cu neputință, el a insultat pe d. de Maugiron. Duelul este otărît. — Dómne! când se bat ? — A fi diminâță. Se bate cu pistolul, și d. de Maugiron este sicur de dânsul, a ucis pe doui din adversarii lui. Lucia dete un țipăt de groză. — Ah!... Și pentru mine? Nu voiesc! Nu voiesc să se bată pentru mine ! Ce trebuie să fac ca să ’mpedic acest duel?, — Ce trebuie să faci, Lucia? datoria d-tele!lise d. de Sergy, care în timpul acesta se liniștise. Trebuie să declari fratelui d-tele că consimți a fi soția d-lui de Maugiron. — Soția lui... Nici uă dată!Iise Lucia. — Bine, atunci lasă pe fratele d-tele să mori. — Nu! nu! eu trebuie să mor! — Să mori! relua Balda, ce vorbesc d’a muri! Nimeni nu va muri, mulțămită lui D-reu. — Consimți? întrebă corințele. — Nu voiesc ca Lucian să mfiră! răspunse Lucia, ascundându-și capul în perna de la canapea. D’uă dată, ea se scula. — Voiesc să văd pe Lucian!Iise ea. — Este de prisos!Iise Balda, ar fi chiar periculos! D. Lucian va ’nțelege îndată că te sacrifici pentru el și nu va primi! Este destul să i se spună că primesc!. — Voiesc să-l văd repeta Lucia. Sunt sigură, din contra, că el nu mă va crede decât pe mine. Voiesc să vorbesc cu el. Ea se scula și făcu câțiva pași, șovăind. — Trebuie să fiă în camera lui. Mă duc. — Nu!jise Balda, mai bine să-l chiemăm aci. D. de Sergy suna. Un fecior intru. Balda lua cuvântul. — Du-te de spune d-lui Lucian că tatăl său doresce să-I vorbesca îndată. — Tatăl său și sora sea, adause Lucia. — D. Lucian nu este la d-lum, răspunse feciorul. S’a întors ca să-și schimbe hainele și a plecat îndată. — Ad! mă duc singură,jise Lucia. Ea eși din salon și ajunse la ușa odăiei lui Lucian. Ușa era deschisă. Camera era gata. — Vení bine!jisc Balda care o urmase. Lucia, fără a răspunde, se întorse în salon și adresându-se către fecior . — Du-te... du-te... la d. doctor Robert. Trebuie să fiă acasă. — Nu, d-soră, d. dr. Robert a eșit cu d. Lucian, acum un sfert de ces. Lucia, galbenă, cu ochii perduțî, fu apucată de un tremur nervos .—Fratele meu! îngână ea. — Du-te !Jise Balda feciorului, care eși. Lucia repetă cu uă voce înăbușită. — Fratele meu !.. a murit! e ucis ! mort pentru mine ! Ea cădu în genuchie, cu fața la pământ. — Leșină! (Jlse Balda. — Se chiemăm în ajutor, clise d. de Sergy, întingând mâna spre clopot. — Nu! nu relua Balda, să nu facem scandal! Se nu chiemăm pe nimeni! Ajută-mi să o duc în camera sea. O luară amândouă și o depuseră pe patul iei. Balda avuse timp de a schimba rochia, dar Lucia era tot în toaletatea de bal, și nimic nu era mai sfîșietor decât acesta figură pe care era scrisă martea, împodobită ca pentru serbătore. — Lasă-ne acum, dise Balda comitelui; ea va reveni în simțire îndată ce va fi desbrăcată. —- Nu vrei să-ți trăiit servitorea iei? — Nu, încă vă dată se scăpăm de comentariile slugilor. — Balda, încă uă vorbă, reluâd, de Sergy. Fiul meu a eșit cu doctorul Robert, nu este pentru duel ? — Nu, respinse Balda. Câte coșuri sunt? — Cinci și un sfert. — Duelul va avea loc mai tânjim — Escă sicură ? — Da, da, forte sicură.—Vezi, nu deschide ochii. Lasă-ne, te rog ! D. de Sergy privi pe fiica sea care sta nemișcată, dete din cap și eși. Era fină acum. Balda se grăbi a desbrăca pe Lucia. D’uă dată ea simți că este cineva în casă, rădică ochii și remase încremenită. Era Angelina, care intrase fără scompt. — Vrei se’ți ajut ? dise ea. — Ah! tu escî ?.. dise Balda fără a iei bine ce ficea. Te credeam adormită. Iti spusesem să te culci. — Da, reluă Angelina, dar auzisem pe d. de Sergy spunând Luciei d’a-l aștepta în salon și eram îngrijată. N’am putut să dorm; scomotul vocilor mă ținea deștepta, m’am sculat și am venit. Ea privi pe Lucia cu mirare. — Biata mea Lucia!.. Iute s’o desbrăcăm. — Așa, «jise Balda, ajută-mi. Urmare în numărul viitor. Tradus de Fr. D.