Romanulu, ianuarie 1883 (Anul 27)

1883-01-13

ANUL AL XXVII-LE Voiesce și vei putea ANUNCIURI. Linia de 30 litere petit, pagina IV...........................40 bani Deta „ „ „ „ III .... 2 lei — „ A se adresa: IN ROMANIA, la administraținnea diaruluî. IN PARIS, la Havas, Laffite et C-nie, 8 Place de la Bou'se. LA LONDON, la G. L. Daube et C-nie, 130, Fleet Street E. C. LA VIENA, la d-nil Haasenstein et Vogler, Wallfiscligasse 10. LA FRANCFORT, S. — M. G. L. Daube et C-nie, pentru Ger­mania, Belgia, Olanda, Elveția și America. — Scrisorile nefrancate se refasă — 20 BANI EXEMPLARUL REDACTIUNEA SI ADMIN 18 TRATIUNEA 14, STRADA DOAMNEI, 14 Ieri, s’au urmat desbaterile asupra articolelor din Constituțiune despre care să simte necesitate d’a se su­pune revizuirii. Revizuirea art. 44, care mărgines­­ce numărul vice-președinților senatu­lui la doui, a fost admis. Asemene s’a admis, și acesta fără nici uă discusiune, ceea ce face onóre simțimintelor de iubire și respect ce partita liberală a purtat și porta ce­lei d’a patra puteri în Stat, presei, a se revisni art. 24, în scop de a se precisa ca, în materie de presă, arestarea preventivă e cu totul in­terzisă și cu delictele de presă, și chiar daunele civile ce ar resulta din asemene delicte să se judece numai de jurați. Dar ceea ce a făcut obiectul de căpetenie al discusiunilor din ședința de ieri a Camerei a fost revizuirea legii electorale. Acesta discusiune a fost rădicată, printr’un însemnat discurs al d-lui I. Codrescu, la înălțimea la care tre­buia să se puie. Discursul d-lui Codrescu, din care ne vom face uă plăcere d’a pune supt ochii cititorilor noștri cea mai mare parte, este însemnat din două punte de vedere : 1) pentru ideile ce conține și pen­tru adevĕrurile de care e plin și 2) pentru ca vine se dovedesc o âncă uă dată cât de adâncă e scisi­­unea produsă în sînul oposițiunii li­berale, în urma pretinsei iei uniri cu conservatorii. D. Codrescu a dovedit ca legea electorală de la 1866 n’a fost supusă țarei și, pentru cei ce sunt cu ade­vărat sinceri liberali, e uă datorie d’uă vulgară onestitate d’a cere opi­­niunea țezei asupra acelei legi. înscrierea legii electorale în Cons­tituțiune, este un semn de neîncre­dere din partea conservatorilor câtre partita liberală, a adaus d. Codrescu, și e de înțeles ca conservatorii sé nu voiescá a consulta țara, dar pentru liberali e uă datorie cetățenescă d’a deschide țerei drumul d’a se rosti a­­supra acestei cestiuni. Aceste declarațiuni sincere și cu totul conforme ideilor liberale, au fost un grea lovitură pentru fapta acelor așa dbși sinceri liberali, cari și-au dat mâna cu conservatorii, pentru a opri ca­mera să se rostască asupra legii electorale de la 1866. D. N. Ionescu, conducătorul de pene acum al fracțiunii, s’a încercat a înlătura, sau cel puțin a îndulci gravitatea atacurilor primite. Ensé, cu tot talentul d-sale, i-a fost peste putință. Mai mult : d. Ionescu a mers penă a emite o­ teorie pe atât de stransă pe cât și de periculosa. D-sea a­­ zis : „Popare libere sunt numai acelea care smulg libertățile.“ D. Ionescu totuși a făcut omagie d-lui Rosetti pentru ca a pus în des­­baterea țezei revizuirea Constituți­­unii. Ce mai remâne m 5re, după aceste declarațiuni, din oposițiunea ce d. Ionescu face revisuirii? Modul revisuirii, fiind esclusiv de competința Camerelor viitore, ori­cine voiesce ca ele să se potă rosti, nu póte fi în contra revisuirii. Cum dér conciliera d. Ionescu o­­posițiunea sea la revizuire cu apro­barea ce da ideilor d-lui Rosetti ? Acésta cestiune aștepta și merită un respuns. D. Ionescu a mai făcut uă decla­­rațiune, care nu e fără însemnă­tate. Nu-mi plac, a tris d-sea, amalga­­murile politice. Dacă cu adevărat nu-i plac, pen­tru ce ére s’a amalgamat cu conser­vatorii pentru a combate revizuirea? Dacă nu s’a „amalgamat“, cine din fracțiunea sincer-liberală a consimțit la manifestul de amalgamare cu con­servatorii pentru a combate revi­zuirea ? Déci nici d. Ionescu n’a aprobat acel manifest și ideile lui, fracțiunea liberă și independinte — care era sîmburile partitei sincer liberale — e întrăgă în contra acelui manifest și deci neadevăr grăiesce el, când spune ca partita sincer liberală s’a unit cu conservatorii. Acesta explică pe deplin de­ ce acel manifest a apărut fără semnături, de ce cei cari l’au consimțit să feresc a spune cine și câți sunt. Dér să urmam darea de somn a­­supra disensiunilor din ședința de ieri. • După d. Ionescu a vorbit d. Iepu­­rescu. Disensiunea închizendu-se, propu­nerea de revizuire a art. 58 și urmă­­tórele privitóre la legea electorală a fost admisă cu 67 bile albe contra 21 negre și 1 abținere. Discusiunea urmăză și astă­zi. SERVICIUL TELEGRAFIC AL. A­GS3 INTIIUX HAVAS Paris, 23 Ianuarie. — Camera a numit a fi comisiunea însărcinată a face un ra­port asupra propunerii Floquet și asupra proiectului presintat de guvern în privința pretendinților monarc­ici. Majoritatea mem­brilor aleși sunt favorabili propunerii Flo­quet. Miniștrii se vor explica mâne dinain­tea comisiunii. Oă crisă ministerială e din ce în ce mai mult de temut. Atena, 23 Ianuarie. — Starea d-lui Co­­munduros e privită de medici ca desperată. Constantinopole, 23 Ianuarie.—Printr’uă notă înmânată adî, Porta încunoșciințeză pe ambasadori ca, în urma numeroselor ca­zuri de contravențiune la ordinele militare date sentinelelor, ministrul de resbel a or­donat ca tote sentinelele îșî vor întrebuința armele, după somarea regulamentară, con­tra tutor personelor care ar căuta a călca un ordin. Pesta, 23 Ianuarie. — Camera deputa­ților —In cursul disensiunii petițiunilor ce­rând desființarea legilor care acordă Evrei­lor din Ungaria drepturile civile și politice, primul ministru, d. Tisza, a declarat ca ma­joritatea poporațiunii s’a abținut până a­­cum d’a se învrășmăși în­potriva Evreilor; cestiunea antisemitismului va va fi resol­­vată pe calea socială; dar daca societatea s’ar găsi prea slabă, nu le vor fi necesare ; atunci legi escepția­­guvernul însă are încredere în înțelepciunea poporațiunii un­­guresci. Discusiunea a fost amânată pe Sâmbătă. Belgrad, 23 Ianuarie. După adoptarea tratatului de comerciu cu Francia, sesiu­nea estraordinară a Skupcinei s’a închis. In discursul de închidere, Regele Zice ca, mulțămită devotamentului și patriotismului deputaților, tratate de comercia sau con­­vențiuni comerciale s’au putut încheia cu tóte Puterile, câ r’e forma tuturor ramurilor administrațiunii s’a putut opera, câ insti­­tuțiunea unei banci naționale a fost creată, câ creditul Statului s’a desvoltat și armata a fost reorganisată. Regele termină adresând mulțămirile sale Adunării Miniștrii străini și toți funcționarii înalți asistau la acesta ședință. Regele a fost primit prin strigăte repetate de „vivat.“ Sofia, 23 Ianuarie. — Din nota ce gu­vernul bulgar a înmânat agintului diplo­­­matic al Englitezei pentru a cere admite­rea sea la Conferința din Londra, se póte conchide ca Bulgaria nu va primi nici uă decisiune luată asupra cestiunii Dunării de câtre uă conferință la care n’ar lua parte. ANUL 1882 Politica externă VI In țâr­ile nordice ale Europei s’au pro­dus crise, ș’au fost lupte politice mai în­semnate pentru fie­care din aceste țâri lu­ate în mod singuratic, de­cât pentru cele­­l­alte țâri în genere. In Belgia, cu tote silințele clerului forte ostil legii asupra învățământului primar, partita liberală, când cu alegerile din Iu­­niu, a câștigat patru locuri în Camera de­putaților și trei în Secat. In Olanda, mi­nisterul Van Lynden, puțin sdruncinat de consimțimântul ce-i dere ocupării nordului Borneului după compania engleză, și de dis­cusiunea bugetului colonielor, și-a dat, la 8 Mai, demisiunea în urma respingerii tra­tatului de comerciu cu Francia; dar a fost JOUI. 13 IANUARIE 1883 Luminează-te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitală și districte, un an 48 lei; sase luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tote țările Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea diarului și oficiele poștale. LA PARIS, la Havas-Laffite et C­une, 8, Place de la Bourse, LA VIENA, la d. B. G. Popovicî, 15, Fleischmarkt. IN ITALIA, la d. dott Cav. Gustavo Croce, Via San Fran­cesco da Paola (N. D.) 15, Genova. — Articolele Republicate se ard — reconstituit pe la sfîrșitul lunei lunii. O­ nouă campaniă la Atentia s’a sfîrșit în fa­­vorea trupelor olandeze. Conflictul care se ivise în Danemarca, acum un an, între gu­vern și Camera cea­laltă d’uă parte și Ca­mera de jos de partea cea­l­altă, s’a sfîrșit cu înfrângerea radicalilor. Un proiect de reformă a vamelor și a impositelor a fost a­­doptat. Suedia a serbat nunta de argint a suveranului său și căsătoria moștenito­rului tronului, dar țeranii Norvegieni, a­­uzea radicalii, au stăruit în oposițiunea lor. , Storthingul, în care erau în majoritate, a nefuzat să sporesca lista civilă a principe­lui moștenitor și din nou s’a pronunțat în contra dreptului de veto absolut la care pretindea suveranul în materiă constituțio­nală. Relațiunile între represintațiunea na­țională și Corona s’au încordat, și în ciuda unui energic apel al regelui, națiunea a trimis în Cameră că majoritate radicală al cârei cap nu se găndesce la nimic mai pu­țin de­cât la răsturnarea dinastiei și la des­părțirea celor două regate unite, Suedia și Norvegia. VII Sudul Europei, ca de obicei­, ne oferă mai multe amănunte de semnalat, dar nu­­ a e nevoie d’a ne opri mult timp la ele. Vi­­sita Regelui și a Reginei Spaniei la Lisa­bona este singurul incidinte al vieței poli­tice în Portugalia care să aibă vr’un inte­res pentru străinătate. In Spania, situațiu­­nea generală s’a îmbunătățit și dinastia s’a întărit. Proiectul d-lui Camacho pentru con­vertirea datoriei a fost aprobat de Cortesî. Apelul la conciliare făcut la sfîrșitul anu­lui 1881 de câtre d. Sagasta, într’un dis­curs în care declara câ voia să aducă la monarh­ia constituțională fracțiunile poli­tice care ’și disputau țara, pare c’a fost au­­zit. Supt inspirațiunea mareșalului Serrano, un grup însemnat de democrați monarh­ici ceruse restabilirea, cu câte­va modificări, a Constituțiunii din 1869 și oferise, cu condițiunea d’a se primi acesta cerere, d’a •e>e ralia la monarc­ia actuală. In fond, era vorba mai puțin pentru grupul cel nou de a aduce concursul său ministerului Sagasta de­cât d’a-î lua puterea din mână. Minis­terul a resistat cu energia atacurilor și, în cele două Camere, că mare majoritate s’a pronunțat pentru menținerea Constituțiunii din 1876. O­ parte din fracțiunea democra­tică, cu d. Martos în cap, a părăsit pe mareșa­lul de Serrano și s-a raliat monarhiei alfen­­siste, pe când d. Castelar și vre-un dece din prietenii săi remâneau credincioși re­publicei. In Italia, marele eveniminte din 1882, au fost adoptarea proiectului de lege asupra scrutinului cu liste și reforma electorală, a­­poi în Octombre alegerea supt regimul a­­cestei legi a unei noul Camere mai favo­rabilă încă de­cât cea trecută ministerului Depretis, și din care oposițiunea mal mai a dispărut. Programa Stradella, care comporta întărirea armatei și a flotei, reducerea u­­nor imposite și reforme interne, a fost bine primită. Prin dobândirea golfului d’Assab, amorul propriu al Italianilor s’a găsit m­ul­­țămit, dar ei par a nu se mulțămi ușor cu eșecurile ce, în opiniunea lor, amânarea vi­­sitei împăratului Austriei la Roma, neisbu­tirea conferinței de la Constantinopole, in­­tervenirea Engletezei în Egipet și consoli­darea influenței franceze în Tunisia, l-au făcut să încerce. Mortea lui Garibaldi a fost ocasiunea unor frumose și patriotice manifestări. Cu tote scomptele ce se răs­­păndiseră pe la sfîrșitul anului 1881, papa Leon XIII a rămas la Roma, reînoind în mai multe ocasiuni­ plângerile sale în con­tra Quirinalului. Inaugurarea oficială a tu­nelului de la St.­Gothard (început în 1872 și străbătut pentru prima ora do­uă loco­motivă la 8 Noembre 1881) a fost ocasiu­nea îmJ Elveția, la Lucerna, a unei serbări d’uni(ji^ter mai mult politic de­cât co­mercial) la care represintanții celor trei na­țiuni unite pentru sevărșirea operei au a­­sistat, în număr de 13 Germani, 308 El­vețiani și 29 Italiani. CESTIUNEA DUNAREANA Piarul­le Temps publică următorul articol in numărul său de la 20 Ia­nuarie : Conferința care trebuie să se întrunesca în curând la Londra, spre a resolva ces­tiunea dunăreană, a fost amânată pentru Ziua de 5 Februarie. Engliteza, care a luat inițiativa de a convoca în acesta privință pe ambasadorii acreditați în capitala s­a, a in­format pe Porta despre acesta amânare, asigurând ca ea s’a făcut după cererea mai multor puteri interesate. Nu este tocmai a­­nevoie d’a ghici care sunt aceste puteri : un depeșă a corespondintelui nostru din Viena prevedea deja, acum trei Zile, greu­tățile ce vor fi rădicate de mai multe din statele termiliene. Se scie câ conferința are două scopuri. Ea trebuie să ptărască mai întâi asupra prelungirii puterilor comisiunii europene in­stituită prin tratatul de la 1856 și inves­tită de congresul din Paris cu uă juridic­­țiune suverană asupra cursului inferior al Dunării, de la Galați până la mare. Ea va mai trebui încă se examineze și regi­mul la care va trebui să fie supus cursul de mijloc al rîului, dintre Galați și Porți­­le-de-Fer. Întâia parte a mandatului în­trunirii nu va întâmpina negreșit nici uă­iedică, de vreme ce tote cabinetele sunt de acord a recunosce folosul creațiunii tra­tatului de Paris. Totă decisiunea va fi a­­supra otărîrilor ce vor trebui luate pentru esecutarea clauselor tratatului de Berlin. Se scie câ acesta a doua par­te a pro­gramei conferinței a trecut printr-uă fașă de negocieri preliminarii. Un ante-proiect presintat de Austria, atribuia misiunea de­finită prin art. 55 din tratatul de Berlin unei „comisiuni mieste,“ compusă din re­­presintanții statelor țărmurene de pe cur­sul de mijloc al Dunării—România, Ser­bia și Bulgaria—alăturându-li-se un delegat al Austriei, învestit cu președinția vecinică a comisiunii și având un vot preponderin­­te. Din causa oposițiunii României, ante­proiectul austriac fu lăsat la­ră parte și înlocuit cu un proiect prelucrat de delega­tul frances d. Barrère, care păstrând Aus­triei președinția comisiunii, împărțea votu­rile alăturând pe lângă represintanții celor patru state țărmurene un membru al comi­siunii europene, desemnat pentru șase luni și luat după ordinea alfabetică a puterilor. Acest proiect a întrunit unanimitatea votu­rilor în comisiunea din Galați, afară de acela al delegatului român. Asupra acestor propuneri ale d-lui Bar­rère este chemată a dezbate Conferința de la Londra. După litera tratatului de Paris, cabinetul britanic n’a convocat de­cât pe ambasadorii celor șase puteri semnatare, dar se înțelege de sine și ca remâne reser­­vată și admiterea României, pe care Con­gresul de Berlin a întrodus’o în comisiunea dunăreană. Acesta admitere n’ar fi întâm­pinat negreșit nici uă greutate, dacă guver­nul român s’ar fi unit cu părerea celor­l­­alte cabinete, primind propunerea Barrère, dar el stârne a refusa ori­ce situațiune pri­vilegiată Austriei, alegând câ acesta putere nu este țărmurată a Dunării tocmai în partea cursului rîului care merge de la Porțile-de-Fer până la Galați, și el a re­dactat un nou contra-proiect, care înlocu­­eșce comisiunea iniestă cu uă comisiune de supraveghiare în care se­otărasce ca re­­presintanților României, Serbiei și Bulga­riei să li se alâture după membri ai comi­siunii europeane; cu acest preț, guvernul român consimte a renunța pentru partea sea la­ră îndoită represintare în comisiune atunci când ’I ar veni rîndul. Acestea sunt pretențiunile cu care va veni la Londra represintantele României, dacă va dobândi vot deliberativ; de aceea cabinetul din Vi­ena cere ca primirea în principiu a pro­punerii Barrère să fie pentru România con­dițiunea sine qua non pentru admiterea iei în Conferință. Austria, care are un interes lesne de înțeles spre a elimina pe protiv­­nicul iei din desbaterea europeană, mai o­­pune că altă obiecțiune destul de neînsem­nată contra admiterii României: ea zice ca ar fi cu greu de a refuza Serbiei, deci cabinetul din Belgrad va cere, u­ egalitate de tratament cu regatul român. Din partea I, Rusia, care vede cu un ochiu destul de nepăsător cestiunile privi­tore la cursul de mijloc al Dunării, se pre­face cu voes de a rădica obiecțiuni contra prorogării puterilor comisiunii europene, și corespondintele nostru din Viena ne-a tele­­grafiat deja câ d. de Giers, care e aștep­tat la 22 ale curintei în capitala Austriei, trebue să e spună comitelui Kalnocky condi­­țiunile ce cabinetul din St. Petersburg cu­getă a pune pentru consimțimântul său. Se scie ca Rusia a rădicat de­­ curând cestiu­nea Chilia. Redevenită țărmurană a aces­tui braț care formeza gura septentrională a Dunării, acesta putere revendică dreptul de a procede la curățirea iei. Supt aparițța sea blândă, neînteresată, acesta pretențiu­­ne a deșteptat temeri și înfuriari în Aus­tria și presa austriacă acasă pe cabinetul din St. Petersburg ce încalcă drepturile de suveranitate ale comisiunii europene, câreia tratatul de Paris îi concedă un drept de control exclusiv asupra întregei delte a Du­nării. Aci le Temps aminteșce articolul publicat de Neue freie Presse și re­produs și de noi asupra gurei Chilia, și apoi adaoge : FOSTA ROMANULUI 13 IANUARIU­L SALTERDORUL — Cu tote acestea aveam de gând să mai fac uă escursiune cu calul d-tale. O voi­ face­ o ânsă negreșit, îndată ce voiu avea ocasiunea să pun mâna pe un cal bun. O! Dumne! mi se pare ca provedința ’mî-a îndeplinit dorința, câci ce e câ ’mi trimite tocmai un cal înșelat și înfrânat gata. De fapt văzurăm un cal înșelat și înfrâ­nat care venea în fuga mare spre gârlă, ca cum ar fi fugit din naintea unei turme de boi sălbatici. Largele scâri de lemn care-l loveau șoalele îl făceau­ se fugă și mai tare .Drumul ce străbătuse trebuie să fi fost de­ja destul de lung, daca judecam după spuma și nădușala care-I acopereau peptul. Cavalerul, care fusese negreșit trân­­t, trebuie să fi fost forte departe napoi, ! — Déca nu mă înșel, striga Joaquin, a­­cesta este calul călătorului care ne-a anun­țat visita ursului. Trebuie să i se fi întâm­plat vr’aă nenorocire pe drum , câci, de­și el nu era tocmai brav, totuși părea a fi un bun călăreț spre a nu se lăsa să fie trântit. Sper câ-mi vei permite să între­buințez tot calul d-tele spre a mă apropia de cel străin, picând aceste cuvinte, vânătorul desfă­șură căpăstrul care era înfășurat în giurul gâtului calului meu, făcu un laț la unul din capetele funiei și se repezi spre calul scăpat. Cu dibăcia care distinge pe călăreții med­­­icani, el aruncă numai­de­cât arcanul de gâtul calului fugar, care, văzându-se prins, se opri și se lăsa să fie adus fară cea mai mică resistență. Din inspecțiunea ce făcu­răm la șea, nu puturăm afla nimic positiv asupra sortei nenorocitului călător. Cu tote acestea uă sgâriitură adâncă și prospătă a pielei, sgâriitură care începea din dreptul scarei drepte, putea să indice ca nenoroci­tul călăreț fusese luat cu forța, tăiat jos, și cu pintenul său făcuse acea sfâriitură în momentul căderii. Afară de acestea fâșiile de piele cu care era legat sacul cu aur fu­sese tăiate, er­au rupte sau desnodate. Vâ­nătorii deferă din cap : — In­tot-d’a­una mi-a fost tema, Zoe Joaquin, de Statele din centru. Și fiind-câ drumul d-tele este spre Tubac, domnule cavaler, apoi te voia însoți; calul acesta vine despre acea localitate, și ași vrea să aflu ceva mai­ mult asupra acestei afaceri. Primii bucuros propunerea vânătorului, îmi scălda­ mai întâi calul spre a șterge urmele de sânge ce lăsase lupta lui Joa­quin cu boii, și apoi îi pusese din nou șocar vânătorul dede drumul celor doui câni pe cari îi legase de­uă salcie, și, du­pă ce-mi luai «Jioa, bună de la tovarășul lui, plecarăm, eu pe calul meu, și Joaquin pe acela pe car­e îl trimisese întâmplarea. La două­ sute pași de acolo, dădurăm peste armele călător­ului căzut de pe cal.— Pete, Zisem­ eu, câ vom găsi și sacul cu aur al călătorului — Vânătorul nu-mi respunse de­cât cu un surîs de neîncrede­­re. Merserăm­âncă vre uă oră în treapă­­dul cel mar­e. La uă leghe apropo de Tu­bac, cânii lătrai’ă și se înfundară într’uă mică vale unde-I urmarăm; un spectacol îng­rozitor ne astepta acolo. In mijlocul u­­nui lac de sânge, cu fața întorsă spre pă­mânt, zăcea nenorocitul pe care ’l vezu­­sem, cu câte­va ore mai nainte, plecând însoțit de proscris. — ț­icăt0rea are dreptate. Ii se mâhnit vânătorul; jaguarul și mielul nu merg mul­tă vreme pe același drum. Sărmanul­ a­­dause el cu un aer de compătimire; sfii­­cios și fricos cum părea a fi, el nu putea să fie lovit de­cât pe dinapoi; și, éco, vezi aci ur’ma jaguarului, uite, chiar acesta este urma piciorului lui ast­fel precum am vă­­zut’o pe cenușa de la vatra nóstra, dar pe lângă ale sele, mai vâd și alte urme, și­­pe acestea nu le cunosc. Vânătorul examina ur­mele încă pr­ospete cu atențiunea minuțiosă ce compatrioții sâî pun în asemenea anchete, și în care rasa americană găsesce ocasiune de a desfășura minunata sea pătrundere. Plin de încredere în instinctul aprope ghicitor al vânătorului de câmp, ascultam cu un viu interes pe Joaquin, când, după ce cugeta mai multă­­ vr­eme, se apropia din nou de mine și ml­rise cu accentul unei convingeri nestrămu­tate : — E că ce ași putea să afirm înain­tea lui Dumnezeu și înaintea omenilor, chiar când acest cadavr­u ar fi acela al fratelui meu , omul pe care-1 bănuiam nu e vino­vat de acest omor; crima s’a comis fâră voia lui. Aci (și arăta urma genunchilor) călătorul a cerut eroare; omul din Statele centr­ale l’a protegiat cu corpul seu, după cum o dovedesc uumele călcâielor lui arâ­­tur­i cu urmele genunchilor; și éce­aci, a­daose el ar­ătând urma vârfului piciorului, un șacal a lovit pe la spate pe acest ne­­norocit, pe care tovarășul său îl apăra. Șacalul va fi lovit la rîndul său! Am Zis-Pentru ănteia­șî dată auziam pe un Mec­­sican esprimându-se cu acesta solemnitate în fața morții. Strânsei în tăcere mâna lui Joaquin. După căte­va ore, mă despărți­ de vână­tor, eram încă mișcat de acesta scenă lu­­gubră când intr­am­ în Tubac, unde mă păzii d’a vorbi vre­un cuvânt despre cele ce văzusem. De altmintreli, în oraș domnea cea mai mare ferbere; câci, lucru ne­mai pomenit, un transpor­t de argint fusese ata­cat noptea trecută de niice necunoscuți, cari luaseră uă sumă însemnată. Acest fapt era pentru mine tot atât de explicabil, precum fusese pentru vânător împregiurârile în care fusese omorît neno­rocitul călător; de astă dată, ca și atunci, recunoscut amestecul proscrisului. Scopul călătoriei mele la Tubac fusese îndeplinit. Văzusem de aprope aceste ul­time remășițe ale obiceiurilor primitive care se mai pastreza încă prin unele pârți ale R­epublicei și pe car­e tinde a le șterge din ce în ce mai mult civilisațiunea bastardă a cârei r­eședință e în Mecskca. Trebuia să mă gândesc acum ca să intru în regiunile din centru. După căte­va Zile de la sosirea mea în Tubac, mă caravană tr­ebui să plece spr­e sud; mă alăturai și eu pe lângă ea, crezând negreșit ca am isprăvit acum cu viața de aventuri. In zadar mă măguleam câ nu voi mai revedea, de­cât în amintirile mele, pe vre­unul din represintanții acestei societăți atât de barbară car­e se men­ține în Mecsic în presența societății pretinsă civilizată. Printre tipurile ciudate care trecuseră pe din naintea ochilor mei, ex­a unul, sal­­teadorul, séu tâlhar de drumul mare, care mi se desvelise, dar numai pe jumătate, și pe car­e ex­a să am ocasiunea de a-1 obser­va, ca să zic o șa, la lumina mare a Zilei. Sinistrul personagiu care-mi povestise lângă focul vânătorilor încurcăturile lui cu justiția, îmi arătase cum, în Me­sic, își face un tâlhar cariera; tot același om trebuia să-mi arate, după căte­va Zile, cum se is­­prăvesce acesta carieră. Nu dar prin spânzurător­e, cum ar fi mulți ispitiți a o crede. Cutare om care a înce­put să lupte contra judecătorilor, isprăvesce prin a se împăca cu ei, ba adesea chiar prin a le dicta legi. Acesta este desnodă­­mântul comic al multor tragedii. Trebuie să spun mai ăntâi căte-va cu­vinte despre un tovarăș de călătorie, des­­pr­e un compatriot pe care părea câ întâmpla­rea mi-l trimite într’adins spre a mă face să cunosc, tocmai când credeam ca s’au isprăvit ostenelile escur­siunii mele atât de periculose, nisce pericole pe cari nici nu mi le închipuiam măcar­. In sex­ a celui d’al tr­eilea popas al nostru, ex-am tabăr­ați în a­­propiere de un rîuleț care ține de Rio-Ba­­cuache. Nișce hohote de rîs mă atrases’ă pe țermul acelui rîuleț, unde câte­va femei spă­­lau rufele bărbaților lor. Un om care avea pe figura sea, roșită de sare, uă espresiune de francheță și de veselie cu totul fran­­cesă, făcea la glume cu spălător­esele. După pronunțare îl recunoscui ca era parisian. Făcurăm numai­de cât cunoscința. D. M... străbătea pe jos Medsicul; el călătoria nu­mai de plăcere ast­fel, și, fiind­ câ scia câ în acestá țară e desprețuit ori­cine nu e cavaler, el își cumpăr­ase un cal, dar nu­mai spre a se servi de el când trecea prin orașe și ape. Pretutindeni în­colo, el du­cea calul de frig. Fiul unui manufacturier din Paris, noul meu tovarăș, fiind în aju­nul d’a face u­ bogată căsător­ie, părinții retușară de a ține angagjamentul ce luase cu el. Atunci, mâhnit, el pleca din Paris, spre a nu-și perde libertatea. De șase ani, atât America de Sud cât și cea de Nor­d, îl văzuse rătăcind, vânzând din casă în casă mărunțișuri al căror produs îi perm­i­­teau să trăiască. Urmarea în numerul viitor, Gabriel Ferry.

Next