Romanulu, ianuarie 1883 (Anul 27)
1883-01-13
ANUL AL XXVII-LE Voiesce și vei putea ANUNCIURI. Linia de 30 litere petit, pagina IV...........................40 bani Deta „ „ „ „ III .... 2 lei — „ A se adresa: IN ROMANIA, la administraținnea diaruluî. IN PARIS, la Havas, Laffite et C-nie, 8 Place de la Bou'se. LA LONDON, la G. L. Daube et C-nie, 130, Fleet Street E. C. LA VIENA, la d-nil Haasenstein et Vogler, Wallfiscligasse 10. LA FRANCFORT, S. — M. G. L. Daube et C-nie, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveția și America. — Scrisorile nefrancate se refasă — 20 BANI EXEMPLARUL REDACTIUNEA SI ADMIN 18 TRATIUNEA 14, STRADA DOAMNEI, 14 Ieri, s’au urmat desbaterile asupra articolelor din Constituțiune despre care să simte necesitate d’a se supune revizuirii. Revizuirea art. 44, care mărginesce numărul vice-președinților senatului la doui, a fost admis. Asemene s’a admis, și acesta fără nici uă discusiune, ceea ce face onóre simțimintelor de iubire și respect ce partita liberală a purtat și porta celei d’a patra puteri în Stat, presei, a se revisni art. 24, în scop de a se precisa ca, în materie de presă, arestarea preventivă e cu totul interzisă și cu delictele de presă, și chiar daunele civile ce ar resulta din asemene delicte să se judece numai de jurați. Dar ceea ce a făcut obiectul de căpetenie al discusiunilor din ședința de ieri a Camerei a fost revizuirea legii electorale. Acesta discusiune a fost rădicată, printr’un însemnat discurs al d-lui I. Codrescu, la înălțimea la care trebuia să se puie. Discursul d-lui Codrescu, din care ne vom face uă plăcere d’a pune supt ochii cititorilor noștri cea mai mare parte, este însemnat din două punte de vedere : 1) pentru ideile ce conține și pentru adevĕrurile de care e plin și 2) pentru ca vine se dovedesc o âncă uă dată cât de adâncă e scisiunea produsă în sînul oposițiunii liberale, în urma pretinsei iei uniri cu conservatorii. D. Codrescu a dovedit ca legea electorală de la 1866 n’a fost supusă țarei și, pentru cei ce sunt cu adevărat sinceri liberali, e uă datorie d’uă vulgară onestitate d’a cere opiniunea țezei asupra acelei legi. înscrierea legii electorale în Constituțiune, este un semn de neîncredere din partea conservatorilor câtre partita liberală, a adaus d. Codrescu, și e de înțeles ca conservatorii sé nu voiescá a consulta țara, dar pentru liberali e uă datorie cetățenescă d’a deschide țerei drumul d’a se rosti asupra acestei cestiuni. Aceste declarațiuni sincere și cu totul conforme ideilor liberale, au fost un grea lovitură pentru fapta acelor așa dbși sinceri liberali, cari și-au dat mâna cu conservatorii, pentru a opri camera să se rostască asupra legii electorale de la 1866. D. N. Ionescu, conducătorul de pene acum al fracțiunii, s’a încercat a înlătura, sau cel puțin a îndulci gravitatea atacurilor primite. Ensé, cu tot talentul d-sale, i-a fost peste putință. Mai mult : d. Ionescu a mers penă a emite o teorie pe atât de stransă pe cât și de periculosa. D-sea a zis : „Popare libere sunt numai acelea care smulg libertățile.“ D. Ionescu totuși a făcut omagie d-lui Rosetti pentru ca a pus în desbaterea țezei revizuirea Constituțiunii. Ce mai remâne m 5re, după aceste declarațiuni, din oposițiunea ce d. Ionescu face revisuirii? Modul revisuirii, fiind esclusiv de competința Camerelor viitore, oricine voiesce ca ele să se potă rosti, nu póte fi în contra revisuirii. Cum dér conciliera d. Ionescu oposițiunea sea la revizuire cu aprobarea ce da ideilor d-lui Rosetti ? Acésta cestiune aștepta și merită un respuns. D. Ionescu a mai făcut uă declarațiune, care nu e fără însemnătate. Nu-mi plac, a tris d-sea, amalgamurile politice. Dacă cu adevărat nu-i plac, pentru ce ére s’a amalgamat cu conservatorii pentru a combate revizuirea? Dacă nu s’a „amalgamat“, cine din fracțiunea sincer-liberală a consimțit la manifestul de amalgamare cu conservatorii pentru a combate revizuirea ? Déci nici d. Ionescu n’a aprobat acel manifest și ideile lui, fracțiunea liberă și independinte — care era sîmburile partitei sincer liberale — e întrăgă în contra acelui manifest și deci neadevăr grăiesce el, când spune ca partita sincer liberală s’a unit cu conservatorii. Acesta explică pe deplin de ce acel manifest a apărut fără semnături, de ce cei cari l’au consimțit să feresc a spune cine și câți sunt. Dér să urmam darea de somn asupra disensiunilor din ședința de ieri. • După d. Ionescu a vorbit d. Iepurescu. Disensiunea închizendu-se, propunerea de revizuire a art. 58 și următórele privitóre la legea electorală a fost admisă cu 67 bile albe contra 21 negre și 1 abținere. Discusiunea urmăză și astăzi. SERVICIUL TELEGRAFIC AL. AGS3 INTIIUX HAVAS Paris, 23 Ianuarie. — Camera a numit a fi comisiunea însărcinată a face un raport asupra propunerii Floquet și asupra proiectului presintat de guvern în privința pretendinților monarcici. Majoritatea membrilor aleși sunt favorabili propunerii Floquet. Miniștrii se vor explica mâne dinaintea comisiunii. Oă crisă ministerială e din ce în ce mai mult de temut. Atena, 23 Ianuarie. — Starea d-lui Comunduros e privită de medici ca desperată. Constantinopole, 23 Ianuarie.—Printr’uă notă înmânată adî, Porta încunoșciințeză pe ambasadori ca, în urma numeroselor cazuri de contravențiune la ordinele militare date sentinelelor, ministrul de resbel a ordonat ca tote sentinelele îșî vor întrebuința armele, după somarea regulamentară, contra tutor personelor care ar căuta a călca un ordin. Pesta, 23 Ianuarie. — Camera deputaților —In cursul disensiunii petițiunilor cerând desființarea legilor care acordă Evreilor din Ungaria drepturile civile și politice, primul ministru, d. Tisza, a declarat ca majoritatea poporațiunii s’a abținut până acum d’a se învrășmăși înpotriva Evreilor; cestiunea antisemitismului va va fi resolvată pe calea socială; dar daca societatea s’ar găsi prea slabă, nu le vor fi necesare ; atunci legi escepțiaguvernul însă are încredere în înțelepciunea poporațiunii unguresci. Discusiunea a fost amânată pe Sâmbătă. Belgrad, 23 Ianuarie. După adoptarea tratatului de comerciu cu Francia, sesiunea estraordinară a Skupcinei s’a închis. In discursul de închidere, Regele Zice ca, mulțămită devotamentului și patriotismului deputaților, tratate de comercia sau convențiuni comerciale s’au putut încheia cu tóte Puterile, câ r’e forma tuturor ramurilor administrațiunii s’a putut opera, câ instituțiunea unei banci naționale a fost creată, câ creditul Statului s’a desvoltat și armata a fost reorganisată. Regele termină adresând mulțămirile sale Adunării Miniștrii străini și toți funcționarii înalți asistau la acesta ședință. Regele a fost primit prin strigăte repetate de „vivat.“ Sofia, 23 Ianuarie. — Din nota ce guvernul bulgar a înmânat agintului diplomatic al Englitezei pentru a cere admiterea sea la Conferința din Londra, se póte conchide ca Bulgaria nu va primi nici uă decisiune luată asupra cestiunii Dunării de câtre uă conferință la care n’ar lua parte. ANUL 1882 Politica externă VI In țârile nordice ale Europei s’au produs crise, ș’au fost lupte politice mai însemnate pentru fiecare din aceste țâri luate în mod singuratic, decât pentru celelalte țâri în genere. In Belgia, cu tote silințele clerului forte ostil legii asupra învățământului primar, partita liberală, când cu alegerile din Iuniu, a câștigat patru locuri în Camera deputaților și trei în Secat. In Olanda, ministerul Van Lynden, puțin sdruncinat de consimțimântul ce-i dere ocupării nordului Borneului după compania engleză, și de discusiunea bugetului colonielor, și-a dat, la 8 Mai, demisiunea în urma respingerii tratatului de comerciu cu Francia; dar a fost JOUI. 13 IANUARIE 1883 Luminează-te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitală și districte, un an 48 lei; sase luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tote țările Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea diarului și oficiele poștale. LA PARIS, la Havas-Laffite et Cune, 8, Place de la Bourse, LA VIENA, la d. B. G. Popovicî, 15, Fleischmarkt. IN ITALIA, la d. dott Cav. Gustavo Croce, Via San Francesco da Paola (N. D.) 15, Genova. — Articolele Republicate se ard — reconstituit pe la sfîrșitul lunei lunii. O nouă campaniă la Atentia s’a sfîrșit în favorea trupelor olandeze. Conflictul care se ivise în Danemarca, acum un an, între guvern și Camera cealaltă d’uă parte și Camera de jos de partea cealaltă, s’a sfîrșit cu înfrângerea radicalilor. Un proiect de reformă a vamelor și a impositelor a fost adoptat. Suedia a serbat nunta de argint a suveranului său și căsătoria moștenitorului tronului, dar țeranii Norvegieni, auzea radicalii, au stăruit în oposițiunea lor. , Storthingul, în care erau în majoritate, a nefuzat să sporesca lista civilă a principelui moștenitor și din nou s’a pronunțat în contra dreptului de veto absolut la care pretindea suveranul în materiă constituțională. Relațiunile între represintațiunea națională și Corona s’au încordat, și în ciuda unui energic apel al regelui, națiunea a trimis în Cameră că majoritate radicală al cârei cap nu se găndesce la nimic mai puțin decât la răsturnarea dinastiei și la despărțirea celor două regate unite, Suedia și Norvegia. VII Sudul Europei, ca de obicei, ne oferă mai multe amănunte de semnalat, dar nu a e nevoie d’a ne opri mult timp la ele. Visita Regelui și a Reginei Spaniei la Lisabona este singurul incidinte al vieței politice în Portugalia care să aibă vr’un interes pentru străinătate. In Spania, situațiunea generală s’a îmbunătățit și dinastia s’a întărit. Proiectul d-lui Camacho pentru convertirea datoriei a fost aprobat de Cortesî. Apelul la conciliare făcut la sfîrșitul anului 1881 de câtre d. Sagasta, într’un discurs în care declara câ voia să aducă la monarhia constituțională fracțiunile politice care ’și disputau țara, pare c’a fost auzit. Supt inspirațiunea mareșalului Serrano, un grup însemnat de democrați monarhici ceruse restabilirea, cu câteva modificări, a Constituțiunii din 1869 și oferise, cu condițiunea d’a se primi acesta cerere, d’a •e>e ralia la monarcia actuală. In fond, era vorba mai puțin pentru grupul cel nou de a aduce concursul său ministerului Sagasta decât d’a-î lua puterea din mână. Ministerul a resistat cu energia atacurilor și, în cele două Camere, că mare majoritate s’a pronunțat pentru menținerea Constituțiunii din 1876. O parte din fracțiunea democratică, cu d. Martos în cap, a părăsit pe mareșalul de Serrano și s-a raliat monarhiei alfensiste, pe când d. Castelar și vre-un dece din prietenii săi remâneau credincioși republicei. In Italia, marele eveniminte din 1882, au fost adoptarea proiectului de lege asupra scrutinului cu liste și reforma electorală, apoi în Octombre alegerea supt regimul acestei legi a unei noul Camere mai favorabilă încă decât cea trecută ministerului Depretis, și din care oposițiunea mal mai a dispărut. Programa Stradella, care comporta întărirea armatei și a flotei, reducerea unor imposite și reforme interne, a fost bine primită. Prin dobândirea golfului d’Assab, amorul propriu al Italianilor s’a găsit mulțămit, dar ei par a nu se mulțămi ușor cu eșecurile ce, în opiniunea lor, amânarea visitei împăratului Austriei la Roma, neisbutirea conferinței de la Constantinopole, intervenirea Engletezei în Egipet și consolidarea influenței franceze în Tunisia, l-au făcut să încerce. Mortea lui Garibaldi a fost ocasiunea unor frumose și patriotice manifestări. Cu tote scomptele ce se răspăndiseră pe la sfîrșitul anului 1881, papa Leon XIII a rămas la Roma, reînoind în mai multe ocasiuni plângerile sale în contra Quirinalului. Inaugurarea oficială a tunelului de la St.Gothard (început în 1872 și străbătut pentru prima ora două locomotivă la 8 Noembre 1881) a fost ocasiunea îmJ Elveția, la Lucerna, a unei serbări d’uni(ji^ter mai mult politic decât comercial) la care represintanții celor trei națiuni unite pentru sevărșirea operei au asistat, în număr de 13 Germani, 308 Elvețiani și 29 Italiani. CESTIUNEA DUNAREANA Piarulle Temps publică următorul articol in numărul său de la 20 Ianuarie : Conferința care trebuie să se întrunesca în curând la Londra, spre a resolva cestiunea dunăreană, a fost amânată pentru Ziua de 5 Februarie. Engliteza, care a luat inițiativa de a convoca în acesta privință pe ambasadorii acreditați în capitala sa, a informat pe Porta despre acesta amânare, asigurând ca ea s’a făcut după cererea mai multor puteri interesate. Nu este tocmai anevoie d’a ghici care sunt aceste puteri : un depeșă a corespondintelui nostru din Viena prevedea deja, acum trei Zile, greutățile ce vor fi rădicate de mai multe din statele termiliene. Se scie câ conferința are două scopuri. Ea trebuie să ptărască mai întâi asupra prelungirii puterilor comisiunii europene instituită prin tratatul de la 1856 și investită de congresul din Paris cu uă juridicțiune suverană asupra cursului inferior al Dunării, de la Galați până la mare. Ea va mai trebui încă se examineze și regimul la care va trebui să fie supus cursul de mijloc al rîului, dintre Galați și Porțile-de-Fer. Întâia parte a mandatului întrunirii nu va întâmpina negreșit nici uăiedică, de vreme ce tote cabinetele sunt de acord a recunosce folosul creațiunii tratatului de Paris. Totă decisiunea va fi asupra otărîrilor ce vor trebui luate pentru esecutarea clauselor tratatului de Berlin. Se scie câ acesta a doua parte a programei conferinței a trecut printr-uă fașă de negocieri preliminarii. Un ante-proiect presintat de Austria, atribuia misiunea definită prin art. 55 din tratatul de Berlin unei „comisiuni mieste,“ compusă din represintanții statelor țărmurene de pe cursul de mijloc al Dunării—România, Serbia și Bulgaria—alăturându-li-se un delegat al Austriei, învestit cu președinția vecinică a comisiunii și având un vot preponderinte. Din causa oposițiunii României, anteproiectul austriac fu lăsat lară parte și înlocuit cu un proiect prelucrat de delegatul frances d. Barrère, care păstrând Austriei președinția comisiunii, împărțea voturile alăturând pe lângă represintanții celor patru state țărmurene un membru al comisiunii europene, desemnat pentru șase luni și luat după ordinea alfabetică a puterilor. Acest proiect a întrunit unanimitatea voturilor în comisiunea din Galați, afară de acela al delegatului român. Asupra acestor propuneri ale d-lui Barrère este chemată a dezbate Conferința de la Londra. După litera tratatului de Paris, cabinetul britanic n’a convocat decât pe ambasadorii celor șase puteri semnatare, dar se înțelege de sine și ca remâne reservată și admiterea României, pe care Congresul de Berlin a întrodus’o în comisiunea dunăreană. Acesta admitere n’ar fi întâmpinat negreșit nici uă greutate, dacă guvernul român s’ar fi unit cu părerea celorlalte cabinete, primind propunerea Barrère, dar el stârne a refusa orice situațiune privilegiată Austriei, alegând câ acesta putere nu este țărmurată a Dunării tocmai în partea cursului rîului care merge de la Porțile-de-Fer până la Galați, și el a redactat un nou contra-proiect, care înlocueșce comisiunea iniestă cu uă comisiune de supraveghiare în care seotărasce ca represintanților României, Serbiei și Bulgariei să li se alâture după membri ai comisiunii europeane; cu acest preț, guvernul român consimte a renunța pentru partea sea lară îndoită represintare în comisiune atunci când ’I ar veni rîndul. Acestea sunt pretențiunile cu care va veni la Londra represintantele României, dacă va dobândi vot deliberativ; de aceea cabinetul din Viena cere ca primirea în principiu a propunerii Barrère să fie pentru România condițiunea sine qua non pentru admiterea iei în Conferință. Austria, care are un interes lesne de înțeles spre a elimina pe protivnicul iei din desbaterea europeană, mai opune că altă obiecțiune destul de neînsemnată contra admiterii României: ea zice ca ar fi cu greu de a refuza Serbiei, deci cabinetul din Belgrad va cere, u egalitate de tratament cu regatul român. Din partea I, Rusia, care vede cu un ochiu destul de nepăsător cestiunile privitore la cursul de mijloc al Dunării, se preface cu voes de a rădica obiecțiuni contra prorogării puterilor comisiunii europene, și corespondintele nostru din Viena ne-a telegrafiat deja câ d. de Giers, care e așteptat la 22 ale curintei în capitala Austriei, trebue să e spună comitelui Kalnocky condițiunile ce cabinetul din St. Petersburg cugetă a pune pentru consimțimântul său. Se scie ca Rusia a rădicat de curând cestiunea Chilia. Redevenită țărmurană a acestui braț care formeza gura septentrională a Dunării, acesta putere revendică dreptul de a procede la curățirea iei. Supt aparițța sea blândă, neînteresată, acesta pretențiune a deșteptat temeri și înfuriari în Austria și presa austriacă acasă pe cabinetul din St. Petersburg ce încalcă drepturile de suveranitate ale comisiunii europene, câreia tratatul de Paris îi concedă un drept de control exclusiv asupra întregei delte a Dunării. Aci le Temps aminteșce articolul publicat de Neue freie Presse și reprodus și de noi asupra gurei Chilia, și apoi adaoge : FOSTA ROMANULUI 13 IANUARIUL SALTERDORUL — Cu tote acestea aveam de gând să mai fac uă escursiune cu calul d-tale. O voi face o ânsă negreșit, îndată ce voiu avea ocasiunea să pun mâna pe un cal bun. O! Dumne! mi se pare ca provedința ’mî-a îndeplinit dorința, câci ce e câ ’mi trimite tocmai un cal înșelat și înfrânat gata. De fapt văzurăm un cal înșelat și înfrânat care venea în fuga mare spre gârlă, ca cum ar fi fugit din naintea unei turme de boi sălbatici. Largele scâri de lemn care-l loveau șoalele îl făceau se fugă și mai tare .Drumul ce străbătuse trebuie să fi fost deja destul de lung, daca judecam după spuma și nădușala care-I acopereau peptul. Cavalerul, care fusese negreșit trânt, trebuie să fi fost forte departe napoi, ! — Déca nu mă înșel, striga Joaquin, acesta este calul călătorului care ne-a anunțat visita ursului. Trebuie să i se fi întâmplat vr’aă nenorocire pe drum , câci, deși el nu era tocmai brav, totuși părea a fi un bun călăreț spre a nu se lăsa să fie trântit. Sper câ-mi vei permite să întrebuințez tot calul d-tele spre a mă apropia de cel străin, picând aceste cuvinte, vânătorul desfășură căpăstrul care era înfășurat în giurul gâtului calului meu, făcu un laț la unul din capetele funiei și se repezi spre calul scăpat. Cu dibăcia care distinge pe călăreții medicani, el aruncă numaidecât arcanul de gâtul calului fugar, care, văzându-se prins, se opri și se lăsa să fie adus fară cea mai mică resistență. Din inspecțiunea ce făcurăm la șea, nu puturăm afla nimic positiv asupra sortei nenorocitului călător. Cu tote acestea uă sgâriitură adâncă și prospătă a pielei, sgâriitură care începea din dreptul scarei drepte, putea să indice ca nenorocitul călăreț fusese luat cu forța, tăiat jos, și cu pintenul său făcuse acea sfâriitură în momentul căderii. Afară de acestea fâșiile de piele cu care era legat sacul cu aur fusese tăiate, erau rupte sau desnodate. Vânătorii deferă din cap : — Intot-d’auna mi-a fost tema, Zoe Joaquin, de Statele din centru. Și fiind-câ drumul d-tele este spre Tubac, domnule cavaler, apoi te voia însoți; calul acesta vine despre acea localitate, și ași vrea să aflu ceva mai mult asupra acestei afaceri. Primii bucuros propunerea vânătorului, îmi scălda mai întâi calul spre a șterge urmele de sânge ce lăsase lupta lui Joaquin cu boii, și apoi îi pusese din nou șocar vânătorul dede drumul celor doui câni pe cari îi legase deuă salcie, și, după ce-mi luai «Jioa, bună de la tovarășul lui, plecarăm, eu pe calul meu, și Joaquin pe acela pe care îl trimisese întâmplarea. La două sute pași de acolo, dădurăm peste armele călătorului căzut de pe cal.— Pete, Zisem eu, câ vom găsi și sacul cu aur al călătorului — Vânătorul nu-mi respunse decât cu un surîs de neîncredere. Merserămâncă vre uă oră în treapădul cel mare. La uă leghe apropo de Tubac, cânii lătrai’ă și se înfundară într’uă mică vale unde-I urmarăm; un spectacol îngrozitor ne astepta acolo. In mijlocul unui lac de sânge, cu fața întorsă spre pământ, zăcea nenorocitul pe care ’l vezusem, cu câteva ore mai nainte, plecând însoțit de proscris. — țicăt0rea are dreptate. Ii se mâhnit vânătorul; jaguarul și mielul nu merg multă vreme pe același drum. Sărmanul adause el cu un aer de compătimire; sfiicios și fricos cum părea a fi, el nu putea să fie lovit decât pe dinapoi; și, éco, vezi aci ur’ma jaguarului, uite, chiar acesta este urma piciorului lui astfel precum am văzut’o pe cenușa de la vatra nóstra, dar pe lângă ale sele, mai vâd și alte urme, șipe acestea nu le cunosc. Vânătorul examina urmele încă prospete cu atențiunea minuțiosă ce compatrioții sâî pun în asemenea anchete, și în care rasa americană găsesce ocasiune de a desfășura minunata sea pătrundere. Plin de încredere în instinctul aprope ghicitor al vânătorului de câmp, ascultam cu un viu interes pe Joaquin, când, după ce cugeta mai multă vreme, se apropia din nou de mine și mlrise cu accentul unei convingeri nestrămutate : — E că ce ași putea să afirm înaintea lui Dumnezeu și înaintea omenilor, chiar când acest cadavru ar fi acela al fratelui meu , omul pe care-1 bănuiam nu e vinovat de acest omor; crima s’a comis fâră voia lui. Aci (și arăta urma genunchilor) călătorul a cerut eroare; omul din Statele centrale l’a protegiat cu corpul seu, după cum o dovedesc uumele călcâielor lui arâturi cu urmele genunchilor; și éceaci, adaose el arătând urma vârfului piciorului, un șacal a lovit pe la spate pe acest nenorocit, pe care tovarășul său îl apăra. Șacalul va fi lovit la rîndul său! Am Zis-Pentru ănteiașî dată auziam pe un Mecsican esprimându-se cu acesta solemnitate în fața morții. Strânsei în tăcere mâna lui Joaquin. După căteva ore, mă despărți de vânător, eram încă mișcat de acesta scenă lugubră când intram în Tubac, unde mă păzii d’a vorbi vreun cuvânt despre cele ce văzusem. De altmintreli, în oraș domnea cea mai mare ferbere; câci, lucru nemai pomenit, un transport de argint fusese atacat noptea trecută de niice necunoscuți, cari luaseră uă sumă însemnată. Acest fapt era pentru mine tot atât de explicabil, precum fusese pentru vânător împregiurârile în care fusese omorît nenorocitul călător; de astă dată, ca și atunci, recunoscut amestecul proscrisului. Scopul călătoriei mele la Tubac fusese îndeplinit. Văzusem de aprope aceste ultime remășițe ale obiceiurilor primitive care se mai pastreza încă prin unele pârți ale Republicei și pe care tinde a le șterge din ce în ce mai mult civilisațiunea bastardă a cârei reședință e în Mecskca. Trebuia să mă gândesc acum ca să intru în regiunile din centru. După căteva Zile de la sosirea mea în Tubac, mă caravană trebui să plece spre sud; mă alăturai și eu pe lângă ea, crezând negreșit ca am isprăvit acum cu viața de aventuri. In zadar mă măguleam câ nu voi mai revedea, decât în amintirile mele, pe vreunul din represintanții acestei societăți atât de barbară care se menține în Mecsic în presența societății pretinsă civilizată. Printre tipurile ciudate care trecuseră pe din naintea ochilor mei, exa unul, salteadorul, séu tâlhar de drumul mare, care mi se desvelise, dar numai pe jumătate, și pe care exa să am ocasiunea de a-1 observa, ca să zic o șa, la lumina mare a Zilei. Sinistrul personagiu care-mi povestise lângă focul vânătorilor încurcăturile lui cu justiția, îmi arătase cum, în Mesic, își face un tâlhar cariera; tot același om trebuia să-mi arate, după căteva Zile, cum se isprăvesce acesta carieră. Nu dar prin spânzurătore, cum ar fi mulți ispitiți a o crede. Cutare om care a început să lupte contra judecătorilor, isprăvesce prin a se împăca cu ei, ba adesea chiar prin a le dicta legi. Acesta este desnodământul comic al multor tragedii. Trebuie să spun mai ăntâi căte-va cuvinte despre un tovarăș de călătorie, despre un compatriot pe care părea câ întâmplarea mi-l trimite într’adins spre a mă face să cunosc, tocmai când credeam ca s’au isprăvit ostenelile escursiunii mele atât de periculose, nisce pericole pe cari nici nu mi le închipuiam măcar. In sex a celui d’al treilea popas al nostru, ex-am tabărați în apropiere de un rîuleț care ține de Rio-Bacuache. Nișce hohote de rîs mă atrases’ă pe țermul acelui rîuleț, unde câteva femei spălau rufele bărbaților lor. Un om care avea pe figura sea, roșită de sare, uă espresiune de francheță și de veselie cu totul francesă, făcea la glume cu spălătoresele. După pronunțare îl recunoscui ca era parisian. Făcurăm numaide cât cunoscința. D. M... străbătea pe jos Medsicul; el călătoria numai de plăcere astfel, și, fiind câ scia câ în acestá țară e desprețuit oricine nu e cavaler, el își cumpărase un cal, dar numai spre a se servi de el când trecea prin orașe și ape. Pretutindeni încolo, el ducea calul de frig. Fiul unui manufacturier din Paris, noul meu tovarăș, fiind în ajunul d’a face u bogată căsătorie, părinții retușară de a ține angagjamentul ce luase cu el. Atunci, mâhnit, el pleca din Paris, spre a nu-și perde libertatea. De șase ani, atât America de Sud cât și cea de Nord, îl văzuse rătăcind, vânzând din casă în casă mărunțișuri al căror produs îi permiteau să trăiască. Urmarea în numerul viitor, Gabriel Ferry.