Romanulu, februarie 1883 (Anul 27)

1883-02-14

142 CONFERINȚA DUNAREANA Citim în In­diile de Paris : Guvernul român, la scirea votării pro­punerii Barrère, a făcut îndata să se vo­teze de Cameră suprimarea porturilor france Galați, Brăila și Chiustenge, pe care a no­tificat-o comisiunii europene a Dunării. Comisiunea europeana a protestat contr­a acestei­otărîri, pe care o privesc o ca uă călcare a tratatului din Berlin. Românii răspund la acesta cu Conferința din Londra însă­șî este uă­călcare a tra­tatului din Berlin, și câ se află în cazul de legitimă apărare. Austro Ungaria ne­putând să recurgă la putere pentru a reduce pe România, a cre­zut ca trebuie s’o blocheze. Dér uă blo­care comercială n’ar aduce României nici uă pagubă, câci ea singură își este cu to­tul îndestulătore; și închiderea otarelor sale de câtre vecinii săi n’ar face alt de­cât s o oblige a-și desvolta resursele sale interiore. Principele Ion Ghica, ministrul Româ­niei la Londra, a răspuns unui diplomat : „Intre Porțile de fer și Galați, malul stâng ne aparține în virtutea legilor privitore la raidul de mijloc. Puterile n’au dreptul să nu 1 ia.“ RUSIA ȘI­GURA CHILIEI Le Monde, de la 20 Februarie, vorbind despre cestiunea Chiliei, scrie urmatorele : Rusia și-a desvăluit vederile sale asupra cestiunilor ce se agită la Conferința de la Londra. S’a făcut prea multă onore cabi­netului din St. Petersburg când s’a pre­supus cu voiesee să ia partea statelor se­cundare și să susțină causa dreptului. Sun­tem departe de acea protecțiune asupra p­­rientelui creștin pe care împăratul Alecsan­­dru al II-lea o afișa cu atâta scompt pe timpul ultimului resbel. Rusia nu mai are, în 1883, de­cât un obiectiv, acela de a-și lua partea sea la împărțelă, f­icem împăr­țită, și cugetarea nostra se opresce nece­­sar minte asupra împărțerii care a desono­­rat, la finele secolului al opt­spre­zecilea, pe acestea și trei puteri. Daca combinațiunile elaborate la Londra vor fi realizate, ceea ce este forte îndoios, urmașii Mariei Therese și al lui Frederic al II lea vor acapara preponderența politică și economia pe Dunărea de jos, pe când urmașul Caterinei II, făcând navigabil ca­nalul Oceakov, va restabili asupra gurilor dominațiunea pe care o distrusese resbelul din Crimea. Apropierea efectuată prin îm­părțirea Poloniei păcătuiesce cu tote acestea piinU’un­ patie. In 1772, numai f­rancia și Enghitera au stat în nemișcare; astă­zi în împărțita Dunării, ele sunt complice. Când se va semna actul de la Londra, tot ce va fi fost făcut acolo nu va fi, din bună norocire, de­cât pe hărtie. Daca Ro­mânii și Bulgarii vor stărui în resistența lor pasivă, vor face să nu reușască noua împărțelă, precum stăruința Polonilor va triumfa într’un 4* contra veche­ împărțeli. DIN AFARA BULGARIA Se scrie urmatorele din Constan­­tinopole, cu data de 16 Februare, dia­­rului Fremdenblatt: Relațiunile dintre Bulgaria și Turcia sunt încă forte încordate. Porta lasă în mod sistematic fară respuns notele agenției bulgare de aici, sau respunde tocmai în cel din urmă moment într’un chip nesatis­­făcător. Ast­fel, nu s’a dat până acum nici un respuns la ultima nota a d-lui Zankoff asupra bunurilor nemișcătore ale mahome­danilor. Pe do­uă parte Porta nu voiesee se între în nici un fel de polemică cu gu­vernul bulgar, dar de altă parte a credut de trebuință se se adreseze puterilor spre a interveni în acesta afacere în temeiul tra­tatului de Berlin. Impregiurarea, cu fie­care ministru se a­­dreseza pentru afacerile departamentului sau direct agenției de aici, măreșce încur­cătura ce domnesce în relațiunile reciproce. Ast­fel ministrul turc de resbel ceru de curând estradarea cător­va­­ desertorî turci. I se respunse ca nu există nici un fel de tratat de estradare și ca se află și în Tur­cia de sertori bulgari. Tot ast­fel se petrec lucrurile și în privința reclamațiunilor reci­proce contra bandelor de tâlhari. Ali Fuad-pașa, un nepot al renumitului Fuad-pașa, este directorele dărilor funciare. El se adresa de curând agenției bulgare cerându-i ore­care documinte asupra unor proprietăți, care erau trebuinciose pentru regularea unor dâri ne­achutate. D. Zankoff îi respinse ca numai miniștrii, 6r nu și capii departamentelor administrative au drep­tul a se adresa agenției. Același respuns se dete și lui Chau­pas Effendi, care se adresa agenției în privința tribunalelor mieste, al câror membru este. El observă câ adese­ori scrie chiar amba­sadelor și ele nu refuză a -i da­tor d. Zankoff îi respunse, câ, lămuriri, conform cu aranj­amentul încheiat, nu are a ne­gocia de­cât cu ministrul justiției, pe când ambasadorele pote respunde flă­carul im­piegat în parte. MUNTENEGRU Guvernul muntenegrean a otârît ca, la cas când Porta nu va ceda de bună voie teritoriile din Zetta care a îi fost c­oncedate Muntenegrului de tratatul de Berlin, se le ocupe în primă­vară cu forța și să lase asupra Porței tota respunderea. Muntenegrul a format din fugarii Brzegovineni un batalion de infan­terie, care este destinat ca garnisona pentru Kraiina. Mal­sam și Miridițiî au atacat din nou orașul Scutari și omorîrâ mai bine de 50 nizami. NOUL CABINET FRANCES Noul cabinet francez cuprinde , din 11 membri, 2 senatori: d-nii Challemel-Lacour și Ch. Brun; 8 deputați, d-nii J. Ferry, Waldeck-Rousseau, Raynal, Feuillée , Ti­­rard, Herisson, Méline și Cochery ; și un membru care nu face parte din Parlament, generalele Thibaudin. Din cei opt miniștri cari sunt deputați, 4 fac parte din Unirea republicană , d nii J. Ferry, Waldeck-Rousseau, Raynal și Martin-Feuillée; unul din unirea democrată, d. Méline; unul din stânga radicală , d. Hérisson; și două nu fac parte din nici un grup: d-nii Tirard și Cochery. D-nii Challemel-Lacour și Ch. Brun a­­parțin amendoui unirei republicane din Senat. D. Charles Brun care a fost numit mi­nistru al marinei este civil, are 61 ani. Fost elev al scalei politecnice, d. Brun este ingeniar și a fost director al construc­­țiunilor navale, post care echivaleză cu gra­dul de vice amiral. D. Méline, care a luat portofoliul agri­culture! s-a născut la Remiremont (Vosges) în 1838, are dor 45 ani. Avocat la Paris, fu numit primar al arondismentului I în timpul asediului. Ales membru al comunei, d. Méline demisiona a doua .. Ales deputat în 1871, d. Méline n’a în­cetat d’a represinta orașul său natal în Ca­meră In timpul ministerului Jules Simon era supt-secretar de stat la ministerul jus­­tiției. El a apărat în­tot­dea­una ideile protec­­ționiste în Camera franceză. ---------------------------------------------------------------------------------------­ ROMANIJLU 15 FEBRUARIU 1883 SOIRI D ALE DILEI Astă­­ Jî 14 Febr. termometru casei Menu (Succr. de Shuer), calea Victoriei, 75, aréta grade Reaumur . La 12 ore noptea — 2. La 7 ore dim. — 0.5 La amical -1- 3. înălțimea barometrică 756 mm Cerul variat. * * * * In urma alegerilor comunale, consiliele au­ ales și guvernul a confirmat următorii primari și ajutori : La comuna Focșani D. Nicolae Pruncu, primar. D-nii Nicolae Benea, Petre Dimitrifi și Peteu Teodoru, ajutore primarului. La comuna Brăila D. R. S. Campiniu, primar. D-nii Teodor Dobrescu, C. Berlescu și­­ G. I. Bercianu, ajutare primarului. La c­amina Mihăi­eni D. Grigore Calcand­aur, primar. D-nii George Feștilă și Ion Bianu, aju­tore primarului. *­­ * * t Reamintim cititorilor noștri ca unul din nouiî miniștri ai Franciei, d. J. Méline, a avut ocasiunea să visiteze țara în cuvintele anului trecut D. Méline, numit arbitru în diferendul d-lui Guilloux cu guvernul român, a pe­trecut două săptămâni în Bucuresci. * * * Posta anunță câ d-ra Agata Bârsescu, terminându-șî studiile la conservatorul din Viena și întorcânduse în țară, a sosit în Galați, unde va da căte­va represintațiuni. Lăsa va teatrul național să­­ scape și a­­cesta ocasiune d’a-și completa trupa? * * * S’a aprobat verisarea de veci, în corp întreg, a proprietății Statului Dănești situată­­ în comuna Girovu, plâșile întrunite Peatra­­, Muntele, județul Neamțu, fostă pendintă de monastirea Voratecu, în întindere pene la 31 h­ectare, asupra societâții de economii „Prevederea“, din orașul Peatra, prin d. Costache V. Andreiașî, cu suma­ de lei 145,700, cât s’a adjudecat la licitațiunea ținută, în centrul Iași, în daua de 10 Ianu­arie anul curinte. In Monitorul comunal de la 13 Februarie relevâm urmatorele declarați­uni de căsă­torii : D. Dim. I. Manovici, ingeniar, cu d-ra Rezi Neumann. D. N. St. Cesianu cu d-ra Maria l £io­­rescu. D. C. Al. Dristoreanu cu d-ra Caterina Slătineanu. D. M. Mihăilescu, ingeniar silvic, cu d-ra Smaranda Sachelarie. D. I. N. Micșunescu, avocat, cu d-na Carolina I. Nica. SCRISOARE DIN AMERICA b­arul­le Temps primesce urmato­­rea corespondințâ din New-York. De abia asta d­t. 1 Februarie, au sosit ziarele din Francia cu articole asupra ma­nifestului principelui Napoleon. Se d­espăn­­dise aci nisce scompte compromițătoare pen­tru bunul renume a republicei franceze. N'aveți idee de comentariile ciudate, absurde și puțin bine-voitore în general, provocate de vrouă cinci­spre­zece 4de în presa de tote nuanțele prin depeșile sosite în timpu­rile din urmă. Las la uă parte variațiunile pe cari pu­teți să vi le închipuiți, luând drept notă dominantă acest fapt despre care Francesiî ar trebui să se pătrundă pe deplin, câ A­­mericanii, ca popor, sunt de natura pisici­lor ; ei sunt gata în­tot­dea­una a sgăria pe cineva — pe amicii lor mai cu sâmă, și — ceea ce în acestă privință este forte măgulitor — pe Frances­ în particular. In acesta, ei urmeza de minune politica stră­moșilor lor. Nu e nime care se nu aibă necontenit în minte preceptele cuprinse în „adresa de adio" care a fost numită și „testamentul politic“ al lui Washington (17 Septembre 1796) : ...Europa are interese cari nu ne privesc de­loc sau cari nu ne ating de­cât forte puțin; ar fi deci ,contrar înțelepciunii d’a forma legături cari ne ar­e spune la incon­venientele pe cari le aduc cu sine revolu­­țiunile politicei sale. Nimic, nu e mai esențial de­cât d’a des­­rădăcina antipatiile învechite, sa v­orba sim­patie pentru unele națiuni, și d’a le înlocui printr’un simțiment de bună-voința amicală pentru tóte poporele. Națiunea care are pentru că alta uă ură obicinuită sau un esces de afecțiune , de­vine sclava acestor pasiuni în proporțiunea vivacității acestor simți minte și unul sau altul trebuie s’o atragă afară din sfera da­toriilor și a intereselor sale .. ... Simpatia escesivă a unei națiuni pen­tru alta este un izvor de rele; națiunea favorită se va servi de acestă simpatie pe­n­­tru a mișca pe cea­l­altă prin ilusiunea u­­nei comunități de interese, când nu va e­­xista în realitate nici un interes comun .. ... Uă afecțiune desordonată, conduce, a­­fară de acesta, la nișce concesiuni în fa­­vorea națiunii favorite, concesiuni cari au îndoitul inconvenient d’a face­rea națiunii care le acordă și d’a escita gelosia națiu­nilor care nu le împărtășesc și ele... Dar predilecțiunile de acesta natură trebuie să alarmeze mai cu sema pe pa­trioții luminați și neatărnați, fiind­ca ele dau loc prin cât numerase înrîuririlor străine... ... Gelosia unui popor liber (vă conjur să mă credeți, scumpi cetățeni) trebuie să vegheze necontenit asupra curselor înșela­­tore ale influenței străine, care o, după cum ne învață esperiența și istoria, cel mai crud dușman al unei Republici... Acesta secțiune form­­eza un capitol esen­țial din evangelia politică a Statelor­ Unite, și morala pe care o cuprinde a devenit una din trăsăturile cele mai accentuate ale ca­racterului național. Nici un popor nu a­­plică într’un mod mai strict filosofia „in­­dependinței de inimă“ și nici un popor n’are mai multă rațiune d’a fi convins ca poporul francez, atât de aplecat din con­tra, spre sentimentalismul politic față cu Americanii mai cu sema, care nu le dau nimic în schimb. Dovedite abundă; istoria principelui Na­poleon și ironiile presei cu acestă ocasiune sunt uă nouă dovadă și mai avem încă una în ceea ce se petrece cu ocasiunea piedestalului statuei lui Bartholdi : „Liber­tatea luminând lumea.“ Sunt mulți o­­roeni de inimă care și au luat sarcina de a găsi cele două sute cincizeci de mii de do­lari, ce va costa edificiul și le vor găsi negreșit;—dar ce de mai ostenela, Dumne­­zeule ! și ce de mai trăgănări—și mai tot atâta ironie pe cât entusiasm. Sunt omeni care se întrebă nu­mel­e și care întrebă în gura mare în folosul cui Francesco fac da­ruri Americanilor, și care ar adăoga bucu­ros, ca acel bun camarad care întâlnind pe un amic de copilărie, ce-i surîdea:„Na!­na! privesce pe X... care face pe amabilul, are de gând de sigur să-mi ceră cinci fr. ca împrumut“—Acesta e întru­cât­va, re­gret ce o spun, impresiunea produsă asu­­­­pra Americanilor de simpatiile pe care le­­ aruta Francesii pentru dânșii. I acești din urma s’o scie, și ca E bine ca se se pă­trundă și ei puțin de preceptele lui Wa­shington, care sunt tot atât de bune pen­tru denșii cât și pentru Americani. Ei vor găsi in același timp și un minunat respuns pentru acei care-I mustră ca se găsesc fară alianțe. Americanii ar fă ce acesta partea cea mai frumosă a posițiunii și nu e s’ar greși pe deplin. Afară de acest scompt pe care l’a prici­nuit de vre-uă cinci­ spre­<zece (zile afacerea principelui Napoleon, politica este aci d’uă monotonie de plâns. Congresul se trăgănază în nisce desbateri nesfîrșite asupra planu­rilor de reformă, care nu ajung la nici un resultat interesant, afară numai ca da de lucru politicianilor de meserie, agenților e­­lectorali și tacticianilor de partită. Reforma tarifului vamale ar fi putut singură se aibă un ore­care însemnătate din puntul de ve­dere european, daca ar fi modificat într'un mod simțitor relațiunile economice și co­merciale ale Statelor­ Unite cu națiunile străine; dar ea se va mărgini—daca ajunge­­ la vre-uă formulă pre­care înainte de sfîr­­­­șitul acestei sesiuni, care se va termina­­ peste oă lună, ceea ce nu este probabil. Pe de atunci, lucrările congresului sunt ur­mate cu nepăsare de public, care nu vede într’ensele de­cât conflicte de ambițiuni și de năzuințî sterile. Din fericire, diversiu­nile nu lipsesc, fară de care poporul ame­­­­rican ar muri de urît, ceea ce e în­tot­­dea­una periculos pentru un popor activ și ■ iubitor de „sensațiune.“ Acesta imaginațiune curiose și acastă sete de emoțiuni a găsit elemente abun­­dente în calamitățile, mari și mici, cari s’au întâmplat la începutul acestui an, în Ame­rica ca și în Europa. Luna Ianuarie 1883 va rămâne însemnată cu un cruce negru în analele celor două lumi. Morți iluștri, accidinte de mare și de drum de fer, inun­dați­uni, incendii, esplosiuni, surpări, ban­crute, hoții — nimic n’a lipsit debuturilor sinistre ale acestui an. Din cea d’ănteiu­­­i, la Washington, s’a produs un accidente, puțin însemnat în sine, dar de natură a lovi spiritele, ca un semn de rest­augur. La primirea de la Casa­ Albă, care este o­­casiunea începerii serbărilor de iarna, în care frumosele demne oficiale își inaugu­­­­reza toaletele lor cele mai frumose și surî­­surile lor cele mai grațiose, decanul cor­pului diplomatic, d. Elisha Allen, ministrul din Hawai, a căz­ut mort pe pragul chiar al salonului de primire. Se înțelege câ mulțimea s’a retras, pe atât de tristă pe cât și de necăjită. Dar acesta nu e de­cât un bagatelă. E că unde încep lucrurile grave. Unul după alta la căte­va căile de interval, sosiră soirile rele din Europa: Rinul și Dunărea produceau i­­nundari, Gambeta murea, Chanzy murea și steamerul transatlantic City of Brussels al liniei Inman, se îneca lângă Liverpool cioc­nit de vasul Kirby Hull. Emoțiunea publică începe a cresce și spi­ritele sunt deja forte agitate, când se în­tâmplă, la 10 ianuarie, teribilul incendiu al otelului Newhall, la Milwaukee, în Wis­­consin, unul din cele mai desastrose ce s’au întâmplat vr’aă dată. Era patru ore de di­­mineță. Două până la trei sute de persone dormeau. Otelul avea șapte caturi; focul isbucni în stagiul de supt pământ. Intr’un clipă, aspirat de scurl, de ascensori și de cori­dore, el se urca până la acoperământ. Focul se înflăcăra d’uă dată. Ospeții ame­țiți alergau în tóte părțile, ne mai găsind nici uă eșire; un mic număr străbătu prin pară și eși în stradă; cea mai mare parte urmăriți de foc și de fum, ajunsese la fe­­rești; ei umpleau aerul cu strigătele lor disperate. S’aă văd­ut vr’uă cinci care se țineau atârnați unul de altul la aceeași fe­rastă, apoi d’uă dată perdură sprijinul și căzură în stradă sdrobițî. Alții erau înă­bușiți, arși de vii în camerile lor, în pat, în coridare, în mijlocul focului. In scurt, a fost ceva îngrozitor. S’a renunțat d’a se mai număra victimele; au fost mai mult de­uă sută, numărând și corpurile carbonifate și membrele separate găsite printre ruini, fară ca se fie prin putință măcar a se a­­șeza la un loc. Incendiul a fost, nu mai încape îndoială, resultatul unei crime.­ Patru tentative se făcuse deja de vr’mă patru ani. O­ trăsătură caracteristică, se are prepus pe comptabilul oțelului, care, întrebat, respunse ca a zărit incendiul de la început și câ ar fi avut timpul d’a deș­tepta pe totă lumea, dar câ avea de scă­pat condici și valori și câ nu s’a ocupat de lume de­cât în momentul când hârtiile au fost în siguranță. In timpul acestor zece minute sau al acestui sfert de­ces, totă lu­mea ar fi putut scăpa. Otelurile americane sunt, de alminteri, forte néu construite, în general, din pun­tul de vedere al riscului de incendiu. Statisticele sunt puțin asiguratore, în ade­văr. S’au întâmplat, în cei cinci ani care se sfîrșiră la 31 Decembre 1881, 1870 in­­cendiuri de oteluri în Statele­ Unite, adică câte unul pe 41 și 360 în Canada, ceea ce e mai mult încă relativ cu poporațiunea. Cenușa din Milwaukee nu era rece încă, când un mare oțel din Saint-Louis, Plan­ter’s House ardea de sus până jos, dar n’au fost de­cât trei victime. La 11, se primea scriea despre inunda­­țiunile din Ungaria; la 14, acea a incen­diului circului din Berditschef, în Rusia; la 16, acea a cutremurilor de pământ din Spania și Boemia. In acest moment chiar cutremure mai mult sau mai puțin violen­­te se resimțea­u pe acest continent, în Ken­tucky, în Canada și în Englit eza nouă. Vin pe urmă, în serie, mai multe acci­dente de vapore, încoronate de două sinistre întâmplate în aceeași zb La 17, naufra­giul vasului Gimbria cu mai mult de 500 persone pe densul, din care mai bine de 400 au murit și catastrofa de pe drumul de fer Soutern-Pacific. Acest din urmă eveniment a avut nisce peripeții teribile. Un tren compus din două machini și opt­sprezece vagone pline de pasageri nu a putut să fie reținut de pe piedici pe o­ pantă de 120 de piciore pe milă și a alunecat cu uă re­­peziciune vertiginosa, pe oă întindere de patru mile, până la uă curbă, unde două vagone-paturi și vagonul de poștă au deta­­liat și s’au prăbușit într’uă rîpă adâncă de cinci­spre­zece piciore. Ticsite unul peste altul, ele au luat foc și nenorociții cari nu au fost sdrobiți din causa căderii, au fost mistuiți de flăcări. Numai un singur călă­tor a scăpat; cei­l­alți au murit. Un alt accidente, nu mai puțin teribil, s’a întâmplat în aceea­și 4­­hi California. O­ fabrică de dinamită, cunoscută sup­ numele de „Atlantic Giant Powder Works“, aprope de Oakland, a fost răsipită din causa unei esplosiuni, sau mai bine zis din causa a vre­uă patra sau cinci esplosiuni succesive. Patruzeci de omeni, cea mai mare parte Chineii, erau ocupați cu pre­gătirea a două­zeci și cinci de tone de substanță esplosibilă, care urmau să fie es­­pediate la Portland (Oregon), când s-au apucat trăsnetul. Omenii au fost pulveri­­zați. Pământul s-a cutremurat până la uă distanță de șapte mile. Nisce case s’au ră­­sipit și mai multe persone au fost rănite la uă distanță d’uă jumătate de milă. In aceiași zn un accident analog a celui de la Southern­ Pacific s’a întâmplat unui tren de cărbune, compus din trei locomo­tive și șasezeci și nouă de vagone pe linia „George’s Creek and Cumberland“ în Ma­ryland. Acest imens convoi coborea să pantă repede, când una din locomotive a detaliat și a antrenat tot restul în ’risce după ce o prevesti mai antei despre tote, cu menageamentele trebuinciose, pentru ca la trebuință să se potă păzi și apăra ea singură contra vre-unui atac neprevăzut. El nu se mai simțea liniștit nici chiar în Francia. Nu era tocmai neprobabilă uă în­cercare contra iei. Secuestrârile nu sunt peste putință. Cine nu scie ca cel mai mic schit de femei se pute transforma la tre­buință în fortăreță, să țină piept magistra­­turei, care, de obiceiu, nu voiesee a în­frânge legea. Și astăzi e tot ast­fel, Armand res­­trînse cercul preumblărilor sale. D’altmin­­trelî începuse a’l plăcea mai bine să se o­­dinesca de­cât să umble. El nu mai era acel om de fer. Erau d’ajuns câte­va mi­nute de umblat mai repede spre a-1 face să fie tot uă sudare. Nici nu-i trecea măcar prin minte câ e bolnav. Evenimentul de veselie ce se pre­gătea, venirea pe lume a micei ființe ado­rată mai din nainte, punea în al douilea rînd ori­ce preocupare. El nu visa de­cât un băiat. I se părea peste putință cu to­tul să fie mărie contra unei asemene ființe nevinovate. v Medicul de la Cazéres venea aci cel pu­țin uă dată pe săptămână. El prânzea de obicei la casa Englesului. Din când în când el întreba pe Armand daca se sim­țea bine. Armand începea să rîdă. Totuși, câte uă dată el tușea Un fiu­ veni. Armand scrise pe dată ta­tălui său, anunțându-l ca copilul va fi bo­­­­tezat André. Respunsul marchizului nu fu­­ încuragiator. El se mărginea a­­ notifica­t sentința de nulitate pronunțată în privința­­ căsătoriei lui. Dar încrederea tânărului pă­rea a cresce în același timp cu greutățile. Mai curând sau mai târziu, împăcarea va veni. Dolores, care-i scria într’ascuns, pro­mitea se pănească uă ocasiune. Peste căte­­va luni, el era să fie maior; atunci resis­tența marchizului nu era să mai aibă nici un cuvânt de a fi. El era gata a recunosce pentru a doua ora pe Regina î naintea lu­mii, déca ar fi fost trebuință. El nu se simțise nici uă­dată mai plin de speranță, mai sigur de viitor. Regina, care se întremase, îl asculta surî4ând fă­când proiecte, pe când doica, femee robustă de prin împrejiurimi, legăna copilul ador­mit căutându-i acel cântec fară sfârșit al doîcelor. Cu tóată stăruința mamei, medicul îi inter­zisese d’a alăpta ea ânsă­și. Avea cu­vintele sale pentru acesta: sănătatea Regi­nei, póte și alt­ceva. Intr’un 4le Armand, în presința lui, su­părat de acea tuse care nu i da pace și pe care nu seia de unde o luase, puse batista la gură și o retrase mânjită de sânge. — Minunat, écé­mé și ofticos ! Și începu să rîdă. Regina, îngrijită, se uita în ochii medicului, care o liniști. Totu­și, fiind­ca un catâr negligiat pare să aibă urmări, el recomandă tânărului să se îngrijască. Regina se însărcina a’l face să fie supus. Lucru lesne. Nici uă dată el n’o iubise mai mult; nici uă dată nu fusese mai fericit. Era perdut. După trei luni, Regina, slabă, sdrobită de ostenela și de mâhnire, scria câtre Do­lores se prevestesc­ pe tatăl său. Nu mai era de­cât atâta vreme câtă îi trebuia spre a veni ca să apuce cu viață pe fiul sau și se­­ primes cu ultimul suspin. Armand nu se cr­edea așa bolnav. El făcea mii de pr­oiecte pentru epoca când se va lecui. De căte­va 4i le> M nu mai suferea. El se simțea câ e pe deplin însă­nătoșit. Max­chisul pleca îndată. El găsi casa En­­glesului surîzând sorelui de Aprile și cu tóte ferestrele deschise. D’a lungul drumu­lui, în giurul grădinei, tot felul de flori înflor­ite îmbălsămai­ aerul. Privighetorile își raspundeau dintr’uă vale într-’alta. In etagiul ăntâiă se auzeau sunetele unui piano năbușite de pedală, și uă voce me­lancolică cănta. Nu cum­va avuseseră cutezanța de a-1 înșela, d’a esploata uă indisposițiune, spre a-1 sili se facă acest demers r­idicol? Era p’aci să se ur­ce din nou în trăsura care-1 adusese și se plece de unde venise. Dar voi se voia mai ăntâra totul. In stagiul de jos nu era nimeni. Ei se sui și se îndr­epta spre camera de unde ve­neau sunetele de musică. Bătu ușor la ușă­­ și, neprimind nici un r­ăspuns, se oțărî se intre. Armand era întins pe patul sau, în fața ferestrei deschise. Uă privire aruncată a­­supr­a chipului luî fu de ajuns spr’e a face pe max­ chis se ’nțelagă ca nu’l înșelaseră. Câ­te­va ore numai, și el ar fi venit pre tăxriiix. Regina, la piano, căută stăpânindu-șî la­­cu’imele. — Oh! ce bun lucru! 4hea murind lu. Aer­, sőre și musică. Sciî tu, scumpa mea, mânc­am să me dau jos din pat; și daca voi putea să stați numai că oră afară, pe un fotoliu, peste opt ade voi fi bine. Credd spune ? — Negreșit, zise Regina. Vrei să mai urmez cu căutatul ? — Oh ! te rog ! Nici unul nici altul nu zăriseră încă pe max­chis. Regina era cu spatele la ușă. Armand nu pr­ivea de­cât pe Regina. Juna femee reîncepu, lovind clapele pia­nului cu degetele­­ ai­băture de friguri. — Ah ! strigă murindul cu­­ uă voce sfâșietor­e, tatăl meu. Sunt dor perdut! Capul îi căzu pe pernă , uă vărsătură de sânge îl îneca. El își dede sufletul în ace­iași 4 b funii ca să mai fi rostit un singur cuvânt. Din când în când, numai, privi­­­­ea’i plină de îngrijare se oprea asupra Reginei și apoi, rugatare, se întorcea spre tatăl sau. VI Marciusul nu înțelese acesta privire, sau și dacă o înțelese, nu fu nici de cum miș­cat. Totă dragostea ce avusese pentru fiul său, totă despi­rar­ea ce resimția pentru per­­der­ea lui, se schimbar­ă în ură contra­­ u­nei femei pe care o acusa, în fundul ini­­mei, câ­t omorîse copilul. El părăsi chiar în acea sera casa Ea­­glesului, fără ca să fi schimbat să vorbă măcar cu ea. Din ordinile lui, corpul îm­bălsămat al lui Armand fu transportat la Bar­celona spre a fi pus în mormântul fa­miliei. Regina, sdrobită, nu se opuse. T-ar fi trebuit să ener­gie mai mare de­cât aceea care ’i rămăsese spr­e a disputa mai’elxisu­­lui cadavrul soțului iei. Ea petrecea acum 4 de întregi în tăcere, ședend lângă lagărul copilului sau. Totuși, puțin câte puțin­­ă ideie str­ăbă­­tu în acea întunecime adâncă de car­e se învăluie sufletul ca de un crep negru în ur­ma unor dureri mari. Dar numai id­eile triste pot pătr­unde ast­fel până la uă con­­sciință amor’țită. Ideia Reginei era acesta: Ce era se se facă ea și copilul iei ? Rx­mand cheltuise puțin câte puțin tot ce avuse. El se găndea chiar să facă un împrumut. Dar, cu nepăsarea și simțimân­­tu­l de sigur­anță proprii ofticoșilor­, el amâ­nase necontenit pe a doua 4* urîtul oste­nitor d’a scrie unui om de afacer­i. D’abia mai avea vr’uă sută de franci în casă. A­­ceștia erau, cu căte-va bijuter­ii și cu mo­bilierul din casa Englesului, déci nu era să ’l-o ia, tată aver­ea văduvei lui. Tr­ebuia ea să vândă aceste scumpe rămășițe, și cu ce preț ? Cu vx-’uă căte-va mii de franci, cu care ar fi putut trăi un an apr­ape. Și apoi ce se se facă ? Ea nu învățase nimic cu ce să-și puta căștiga viața singură, puțin ’î-ar fi păsat. Ea nu ținea mai nici de­cum la viață. Dar era vorba de a’șî cresce copilul. Ma­mele n’au dr­eptul d’a muri. Intr-’vă 4d­ea primi­tă visită. M. Thaveninx, pr­imul ajutor al notarului, om blând și cuviincios, venea din par­tea marchizului car­e’î dăduse instrucțiuni pr­e­­cise și amănunțite spre a’î face ex-e-cari propuneri. Ea tr­ebuea se renunțe înse, bine înțeles, d’a purta numele bărbatului sau, de vreme ce căsătoria fusese declarată nulă și de nul efect. Ca uă resplată a supunerii sale a­­supra acestui punct, și ca uă îndr­eptare a râului ce-l făcuse Armand fără ânsă ca ea să aibă vre­un drept și numai din ge­­ner­ositate, marchizul îl punea imediat la disposițiune uă sumă de una sută mii fi. Trebuia să vadă, trebuia se audă cine­va pe d. Thévenin pronunțând aceste patru cuvinte : una sută mie franci! Urmarea în numeral viitor,

Next