Romanulu, februarie 1883 (Anul 27)
1883-02-14
142 CONFERINȚA DUNAREANA Citim în Indiile de Paris : Guvernul român, la scirea votării propunerii Barrère, a făcut îndata să se voteze de Cameră suprimarea porturilor france Galați, Brăila și Chiustenge, pe care a notificat-o comisiunii europene a Dunării. Comisiunea europeana a protestat contra acesteiotărîri, pe care o privesc o ca uă călcare a tratatului din Berlin. Românii răspund la acesta cu Conferința din Londra însășî este uăcălcare a tratatului din Berlin, și câ se află în cazul de legitimă apărare. Austro Ungaria neputând să recurgă la putere pentru a reduce pe România, a crezut ca trebuie s’o blocheze. Dér uă blocare comercială n’ar aduce României nici uă pagubă, câci ea singură își este cu totul îndestulătore; și închiderea otarelor sale de câtre vecinii săi n’ar face alt decât s o oblige a-și desvolta resursele sale interiore. Principele Ion Ghica, ministrul României la Londra, a răspuns unui diplomat : „Intre Porțile de fer și Galați, malul stâng ne aparține în virtutea legilor privitore la raidul de mijloc. Puterile n’au dreptul să nu 1 ia.“ RUSIA ȘIGURA CHILIEI Le Monde, de la 20 Februarie, vorbind despre cestiunea Chiliei, scrie urmatorele : Rusia și-a desvăluit vederile sale asupra cestiunilor ce se agită la Conferința de la Londra. S’a făcut prea multă onore cabinetului din St. Petersburg când s’a presupus cu voiesee să ia partea statelor secundare și să susțină causa dreptului. Suntem departe de acea protecțiune asupra prientelui creștin pe care împăratul Alecsandru al II-lea o afișa cu atâta scompt pe timpul ultimului resbel. Rusia nu mai are, în 1883, decât un obiectiv, acela de a-și lua partea sea la împărțelă, ficem împărțită, și cugetarea nostra se opresce necesar minte asupra împărțerii care a desonorat, la finele secolului al optsprezecilea, pe acestea și trei puteri. Daca combinațiunile elaborate la Londra vor fi realizate, ceea ce este forte îndoios, urmașii Mariei Therese și al lui Frederic al II lea vor acapara preponderența politică și economia pe Dunărea de jos, pe când urmașul Caterinei II, făcând navigabil canalul Oceakov, va restabili asupra gurilor dominațiunea pe care o distrusese resbelul din Crimea. Apropierea efectuată prin împărțirea Poloniei păcătuiesce cu tote acestea piinU’un patie. In 1772, numai francia și Enghitera au stat în nemișcare; astăzi în împărțita Dunării, ele sunt complice. Când se va semna actul de la Londra, tot ce va fi fost făcut acolo nu va fi, din bună norocire, decât pe hărtie. Daca Românii și Bulgarii vor stărui în resistența lor pasivă, vor face să nu reușască noua împărțelă, precum stăruința Polonilor va triumfa într’un 4* contra veche împărțeli. DIN AFARA BULGARIA Se scrie urmatorele din Constantinopole, cu data de 16 Februare, diarului Fremdenblatt: Relațiunile dintre Bulgaria și Turcia sunt încă forte încordate. Porta lasă în mod sistematic fară respuns notele agenției bulgare de aici, sau respunde tocmai în cel din urmă moment într’un chip nesatisfăcător. Astfel, nu s’a dat până acum nici un respuns la ultima nota a d-lui Zankoff asupra bunurilor nemișcătore ale mahomedanilor. Pe două parte Porta nu voiesee se între în nici un fel de polemică cu guvernul bulgar, dar de altă parte a credut de trebuință se se adreseze puterilor spre a interveni în acesta afacere în temeiul tratatului de Berlin. Impregiurarea, cu fiecare ministru se adreseza pentru afacerile departamentului sau direct agenției de aici, măreșce încurcătura ce domnesce în relațiunile reciproce. Astfel ministrul turc de resbel ceru de curând estradarea cătorva desertorî turci. I se respunse ca nu există nici un fel de tratat de estradare și ca se află și în Turcia de sertori bulgari. Tot astfel se petrec lucrurile și în privința reclamațiunilor reciproce contra bandelor de tâlhari. Ali Fuad-pașa, un nepot al renumitului Fuad-pașa, este directorele dărilor funciare. El se adresa de curând agenției bulgare cerându-i orecare documinte asupra unor proprietăți, care erau trebuinciose pentru regularea unor dâri neachutate. D. Zankoff îi respinse ca numai miniștrii, 6r nu și capii departamentelor administrative au dreptul a se adresa agenției. Același respuns se dete și lui Chaupas Effendi, care se adresa agenției în privința tribunalelor mieste, al câror membru este. El observă câ adeseori scrie chiar ambasadelor și ele nu refuză a -i dator d. Zankoff îi respunse, câ, lămuriri, conform cu aranjamentul încheiat, nu are a negocia decât cu ministrul justiției, pe când ambasadorele pote respunde flăcarul impiegat în parte. MUNTENEGRU Guvernul muntenegrean a otârît ca, la cas când Porta nu va ceda de bună voie teritoriile din Zetta care a îi fost concedate Muntenegrului de tratatul de Berlin, se le ocupe în primăvară cu forța și să lase asupra Porței tota respunderea. Muntenegrul a format din fugarii Brzegovineni un batalion de infanterie, care este destinat ca garnisona pentru Kraiina. Malsam și Miridițiî au atacat din nou orașul Scutari și omorîrâ mai bine de 50 nizami. NOUL CABINET FRANCES Noul cabinet francez cuprinde , din 11 membri, 2 senatori: d-nii Challemel-Lacour și Ch. Brun; 8 deputați, d-nii J. Ferry, Waldeck-Rousseau, Raynal, Feuillée , Tirard, Herisson, Méline și Cochery ; și un membru care nu face parte din Parlament, generalele Thibaudin. Din cei opt miniștri cari sunt deputați, 4 fac parte din Unirea republicană , d nii J. Ferry, Waldeck-Rousseau, Raynal și Martin-Feuillée; unul din unirea democrată, d. Méline; unul din stânga radicală , d. Hérisson; și două nu fac parte din nici un grup: d-nii Tirard și Cochery. D-nii Challemel-Lacour și Ch. Brun aparțin amendoui unirei republicane din Senat. D. Charles Brun care a fost numit ministru al marinei este civil, are 61 ani. Fost elev al scalei politecnice, d. Brun este ingeniar și a fost director al construcțiunilor navale, post care echivaleză cu gradul de vice amiral. D. Méline, care a luat portofoliul agriculture! s-a născut la Remiremont (Vosges) în 1838, are dor 45 ani. Avocat la Paris, fu numit primar al arondismentului I în timpul asediului. Ales membru al comunei, d. Méline demisiona a doua .. Ales deputat în 1871, d. Méline n’a încetat d’a represinta orașul său natal în Cameră In timpul ministerului Jules Simon era supt-secretar de stat la ministerul justiției. El a apărat întotdeauna ideile protecționiste în Camera franceză. --------------------------------------------------------------------------------------- ROMANIJLU 15 FEBRUARIU 1883 SOIRI D ALE DILEI Astă Jî 14 Febr. termometru casei Menu (Succr. de Shuer), calea Victoriei, 75, aréta grade Reaumur . La 12 ore noptea — 2. La 7 ore dim. — 0.5 La amical -1- 3. înălțimea barometrică 756 mm Cerul variat. * * * * In urma alegerilor comunale, consiliele au ales și guvernul a confirmat următorii primari și ajutori : La comuna Focșani D. Nicolae Pruncu, primar. D-nii Nicolae Benea, Petre Dimitrifi și Peteu Teodoru, ajutore primarului. La comuna Brăila D. R. S. Campiniu, primar. D-nii Teodor Dobrescu, C. Berlescu și G. I. Bercianu, ajutare primarului. La camina Mihăieni D. Grigore Calcandaur, primar. D-nii George Feștilă și Ion Bianu, ajutore primarului. * * * t Reamintim cititorilor noștri ca unul din nouiî miniștri ai Franciei, d. J. Méline, a avut ocasiunea să visiteze țara în cuvintele anului trecut D. Méline, numit arbitru în diferendul d-lui Guilloux cu guvernul român, a petrecut două săptămâni în Bucuresci. * * * Posta anunță câ d-ra Agata Bârsescu, terminându-șî studiile la conservatorul din Viena și întorcânduse în țară, a sosit în Galați, unde va da căteva represintațiuni. Lăsa va teatrul național să scape și acesta ocasiune d’a-și completa trupa? * * * S’a aprobat verisarea de veci, în corp întreg, a proprietății Statului Dănești situată în comuna Girovu, plâșile întrunite Peatra, Muntele, județul Neamțu, fostă pendintă de monastirea Voratecu, în întindere pene la 31 hectare, asupra societâții de economii „Prevederea“, din orașul Peatra, prin d. Costache V. Andreiașî, cu suma de lei 145,700, cât s’a adjudecat la licitațiunea ținută, în centrul Iași, în daua de 10 Ianuarie anul curinte. In Monitorul comunal de la 13 Februarie relevâm urmatorele declarațiuni de căsătorii : D. Dim. I. Manovici, ingeniar, cu d-ra Rezi Neumann. D. N. St. Cesianu cu d-ra Maria l £iorescu. D. C. Al. Dristoreanu cu d-ra Caterina Slătineanu. D. M. Mihăilescu, ingeniar silvic, cu d-ra Smaranda Sachelarie. D. I. N. Micșunescu, avocat, cu d-na Carolina I. Nica. SCRISOARE DIN AMERICA barulle Temps primesce urmatorea corespondințâ din New-York. De abia asta dt. 1 Februarie, au sosit ziarele din Francia cu articole asupra manifestului principelui Napoleon. Se despăndise aci nisce scompte compromițătoare pentru bunul renume a republicei franceze. N'aveți idee de comentariile ciudate, absurde și puțin bine-voitore în general, provocate de vrouă cincisprezece 4de în presa de tote nuanțele prin depeșile sosite în timpurile din urmă. Las la uă parte variațiunile pe cari puteți să vi le închipuiți, luând drept notă dominantă acest fapt despre care Francesiî ar trebui să se pătrundă pe deplin, câ Americanii, ca popor, sunt de natura pisicilor ; ei sunt gata întotdeauna a sgăria pe cineva — pe amicii lor mai cu sâmă, și — ceea ce în acestă privință este forte măgulitor — pe Frances în particular. In acesta, ei urmeza de minune politica strămoșilor lor. Nu e nime care se nu aibă necontenit în minte preceptele cuprinse în „adresa de adio" care a fost numită și „testamentul politic“ al lui Washington (17 Septembre 1796) : ...Europa are interese cari nu ne privesc deloc sau cari nu ne ating decât forte puțin; ar fi deci ,contrar înțelepciunii d’a forma legături cari ne are spune la inconvenientele pe cari le aduc cu sine revoluțiunile politicei sale. Nimic, nu e mai esențial decât d’a desrădăcina antipatiile învechite, sa vorba simpatie pentru unele națiuni, și d’a le înlocui printr’un simțiment de bună-voința amicală pentru tóte poporele. Națiunea care are pentru că alta uă ură obicinuită sau un esces de afecțiune , devine sclava acestor pasiuni în proporțiunea vivacității acestor simți minte și unul sau altul trebuie s’o atragă afară din sfera datoriilor și a intereselor sale .. ... Simpatia escesivă a unei națiuni pentru alta este un izvor de rele; națiunea favorită se va servi de acestă simpatie pentru a mișca pe cealaltă prin ilusiunea unei comunități de interese, când nu va exista în realitate nici un interes comun .. ... Uă afecțiune desordonată, conduce, afară de acesta, la nișce concesiuni în favorea națiunii favorite, concesiuni cari au îndoitul inconvenient d’a facerea națiunii care le acordă și d’a escita gelosia națiunilor care nu le împărtășesc și ele... Dar predilecțiunile de acesta natură trebuie să alarmeze mai cu sema pe patrioții luminați și neatărnați, fiindca ele dau loc prin cât numerase înrîuririlor străine... ... Gelosia unui popor liber (vă conjur să mă credeți, scumpi cetățeni) trebuie să vegheze necontenit asupra curselor înșelatore ale influenței străine, care o, după cum ne învață esperiența și istoria, cel mai crud dușman al unei Republici... Acesta secțiune formeza un capitol esențial din evangelia politică a Statelor Unite, și morala pe care o cuprinde a devenit una din trăsăturile cele mai accentuate ale caracterului național. Nici un popor nu aplică într’un mod mai strict filosofia „independinței de inimă“ și nici un popor n’are mai multă rațiune d’a fi convins ca poporul francez, atât de aplecat din contra, spre sentimentalismul politic față cu Americanii mai cu sema, care nu le dau nimic în schimb. Dovedite abundă; istoria principelui Napoleon și ironiile presei cu acestă ocasiune sunt uă nouă dovadă și mai avem încă una în ceea ce se petrece cu ocasiunea piedestalului statuei lui Bartholdi : „Libertatea luminând lumea.“ Sunt mulți oroeni de inimă care și au luat sarcina de a găsi cele două sute cincizeci de mii de dolari, ce va costa edificiul și le vor găsi negreșit;—dar ce de mai ostenela, Dumnezeule ! și ce de mai trăgănări—și mai tot atâta ironie pe cât entusiasm. Sunt omeni care se întrebă numele și care întrebă în gura mare în folosul cui Francesco fac daruri Americanilor, și care ar adăoga bucuros, ca acel bun camarad care întâlnind pe un amic de copilărie, ce-i surîdea:„Na!na! privesce pe X... care face pe amabilul, are de gând de sigur să-mi ceră cinci fr. ca împrumut“—Acesta e întrucâtva, regret ce o spun, impresiunea produsă asupra Americanilor de simpatiile pe care le aruta Francesii pentru dânșii. I acești din urma s’o scie, și ca E bine ca se se pătrundă și ei puțin de preceptele lui Washington, care sunt tot atât de bune pentru denșii cât și pentru Americani. Ei vor găsi in același timp și un minunat respuns pentru acei care-I mustră ca se găsesc fară alianțe. Americanii ar fă ce acesta partea cea mai frumosă a posițiunii și nu e s’ar greși pe deplin. Afară de acest scompt pe care l’a pricinuit de vre-uă cinci spre<zece (zile afacerea principelui Napoleon, politica este aci d’uă monotonie de plâns. Congresul se trăgănază în nisce desbateri nesfîrșite asupra planurilor de reformă, care nu ajung la nici un resultat interesant, afară numai ca da de lucru politicianilor de meserie, agenților electorali și tacticianilor de partită. Reforma tarifului vamale ar fi putut singură se aibă un orecare însemnătate din puntul de vedere european, daca ar fi modificat într'un mod simțitor relațiunile economice și comerciale ale Statelor Unite cu națiunile străine; dar ea se va mărgini—daca ajunge la vre-uă formulă precare înainte de sfîrșitul acestei sesiuni, care se va termina peste oă lună, ceea ce nu este probabil. Pe de atunci, lucrările congresului sunt urmate cu nepăsare de public, care nu vede într’ensele decât conflicte de ambițiuni și de năzuințî sterile. Din fericire, diversiunile nu lipsesc, fară de care poporul american ar muri de urît, ceea ce e întotdeauna periculos pentru un popor activ și ■ iubitor de „sensațiune.“ Acesta imaginațiune curiose și acastă sete de emoțiuni a găsit elemente abundente în calamitățile, mari și mici, cari s’au întâmplat la începutul acestui an, în America ca și în Europa. Luna Ianuarie 1883 va rămâne însemnată cu un cruce negru în analele celor două lumi. Morți iluștri, accidinte de mare și de drum de fer, inundațiuni, incendii, esplosiuni, surpări, bancrute, hoții — nimic n’a lipsit debuturilor sinistre ale acestui an. Din cea d’ănteiui, la Washington, s’a produs un accidente, puțin însemnat în sine, dar de natură a lovi spiritele, ca un semn de restaugur. La primirea de la Casa Albă, care este ocasiunea începerii serbărilor de iarna, în care frumosele demne oficiale își inaugureza toaletele lor cele mai frumose și surîsurile lor cele mai grațiose, decanul corpului diplomatic, d. Elisha Allen, ministrul din Hawai, a căzut mort pe pragul chiar al salonului de primire. Se înțelege câ mulțimea s’a retras, pe atât de tristă pe cât și de necăjită. Dar acesta nu e decât un bagatelă. E că unde încep lucrurile grave. Unul după alta la căteva căile de interval, sosiră soirile rele din Europa: Rinul și Dunărea produceau inundari, Gambeta murea, Chanzy murea și steamerul transatlantic City of Brussels al liniei Inman, se îneca lângă Liverpool ciocnit de vasul Kirby Hull. Emoțiunea publică începe a cresce și spiritele sunt deja forte agitate, când se întâmplă, la 10 ianuarie, teribilul incendiu al otelului Newhall, la Milwaukee, în Wisconsin, unul din cele mai desastrose ce s’au întâmplat vr’aă dată. Era patru ore de dimineță. Două până la trei sute de persone dormeau. Otelul avea șapte caturi; focul isbucni în stagiul de supt pământ. Intr’un clipă, aspirat de scurl, de ascensori și de coridore, el se urca până la acoperământ. Focul se înflăcăra d’uă dată. Ospeții amețiți alergau în tóte părțile, ne mai găsind nici uă eșire; un mic număr străbătu prin pară și eși în stradă; cea mai mare parte urmăriți de foc și de fum, ajunsese la ferești; ei umpleau aerul cu strigătele lor disperate. S’aă vădut vr’uă cinci care se țineau atârnați unul de altul la aceeași ferastă, apoi d’uă dată perdură sprijinul și căzură în stradă sdrobițî. Alții erau înăbușiți, arși de vii în camerile lor, în pat, în coridare, în mijlocul focului. In scurt, a fost ceva îngrozitor. S’a renunțat d’a se mai număra victimele; au fost mai mult deuă sută, numărând și corpurile carbonifate și membrele separate găsite printre ruini, fară ca se fie prin putință măcar a se așeza la un loc. Incendiul a fost, nu mai încape îndoială, resultatul unei crime. Patru tentative se făcuse deja de vr’mă patru ani. O trăsătură caracteristică, se are prepus pe comptabilul oțelului, care, întrebat, respunse ca a zărit incendiul de la început și câ ar fi avut timpul d’a deștepta pe totă lumea, dar câ avea de scăpat condici și valori și câ nu s’a ocupat de lume decât în momentul când hârtiile au fost în siguranță. In timpul acestor zece minute sau al acestui sfert deces, totă lumea ar fi putut scăpa. Otelurile americane sunt, de alminteri, forte néu construite, în general, din puntul de vedere al riscului de incendiu. Statisticele sunt puțin asiguratore, în adevăr. S’au întâmplat, în cei cinci ani care se sfîrșiră la 31 Decembre 1881, 1870 incendiuri de oteluri în Statele Unite, adică câte unul pe 41 și 360 în Canada, ceea ce e mai mult încă relativ cu poporațiunea. Cenușa din Milwaukee nu era rece încă, când un mare oțel din Saint-Louis, Planter’s House ardea de sus până jos, dar n’au fost decât trei victime. La 11, se primea scriea despre inundațiunile din Ungaria; la 14, acea a incendiului circului din Berditschef, în Rusia; la 16, acea a cutremurilor de pământ din Spania și Boemia. In acest moment chiar cutremure mai mult sau mai puțin violente se resimțeau pe acest continent, în Kentucky, în Canada și în Englit eza nouă. Vin pe urmă, în serie, mai multe accidente de vapore, încoronate de două sinistre întâmplate în aceeași zb La 17, naufragiul vasului Gimbria cu mai mult de 500 persone pe densul, din care mai bine de 400 au murit și catastrofa de pe drumul de fer Soutern-Pacific. Acest din urmă eveniment a avut nisce peripeții teribile. Un tren compus din două machini și optsprezece vagone pline de pasageri nu a putut să fie reținut de pe piedici pe o pantă de 120 de piciore pe milă și a alunecat cu uă repeziciune vertiginosa, pe oă întindere de patru mile, până la uă curbă, unde două vagone-paturi și vagonul de poștă au detaliat și s’au prăbușit într’uă rîpă adâncă de cincisprezece piciore. Ticsite unul peste altul, ele au luat foc și nenorociții cari nu au fost sdrobiți din causa căderii, au fost mistuiți de flăcări. Numai un singur călător a scăpat; ceilalți au murit. Un alt accidente, nu mai puțin teribil, s’a întâmplat în aceeași 4hi California. O fabrică de dinamită, cunoscută sup numele de „Atlantic Giant Powder Works“, aprope de Oakland, a fost răsipită din causa unei esplosiuni, sau mai bine zis din causa a vreuă patra sau cinci esplosiuni succesive. Patruzeci de omeni, cea mai mare parte Chineii, erau ocupați cu pregătirea a douăzeci și cinci de tone de substanță esplosibilă, care urmau să fie espediate la Portland (Oregon), când s-au apucat trăsnetul. Omenii au fost pulverizați. Pământul s-a cutremurat până la uă distanță de șapte mile. Nisce case s’au răsipit și mai multe persone au fost rănite la uă distanță d’uă jumătate de milă. In aceiași zn un accident analog a celui de la Southern Pacific s’a întâmplat unui tren de cărbune, compus din trei locomotive și șasezeci și nouă de vagone pe linia „George’s Creek and Cumberland“ în Maryland. Acest imens convoi coborea să pantă repede, când una din locomotive a detaliat și a antrenat tot restul în ’risce după ce o prevesti mai antei despre tote, cu menageamentele trebuinciose, pentru ca la trebuință să se potă păzi și apăra ea singură contra vre-unui atac neprevăzut. El nu se mai simțea liniștit nici chiar în Francia. Nu era tocmai neprobabilă uă încercare contra iei. Secuestrârile nu sunt peste putință. Cine nu scie ca cel mai mic schit de femei se pute transforma la trebuință în fortăreță, să țină piept magistraturei, care, de obiceiu, nu voiesee a înfrânge legea. Și astăzi e tot astfel, Armand restrînse cercul preumblărilor sale. D’altmintrelî începuse a’l plăcea mai bine să se odinesca decât să umble. El nu mai era acel om de fer. Erau d’ajuns câteva minute de umblat mai repede spre a-1 face să fie tot uă sudare. Nici nu-i trecea măcar prin minte câ e bolnav. Evenimentul de veselie ce se pregătea, venirea pe lume a micei ființe adorată mai din nainte, punea în al douilea rînd orice preocupare. El nu visa decât un băiat. I se părea peste putință cu totul să fie mărie contra unei asemene ființe nevinovate. v Medicul de la Cazéres venea aci cel puțin uă dată pe săptămână. El prânzea de obicei la casa Englesului. Din când în când el întreba pe Armand daca se simțea bine. Armand începea să rîdă. Totuși, câte uă dată el tușea Un fiu veni. Armand scrise pe dată tatălui său, anunțându-l ca copilul va fi botezat André. Respunsul marchizului nu fu încuragiator. El se mărginea a notificat sentința de nulitate pronunțată în privința căsătoriei lui. Dar încrederea tânărului părea a cresce în același timp cu greutățile. Mai curând sau mai târziu, împăcarea va veni. Dolores, care-i scria într’ascuns, promitea se pănească uă ocasiune. Peste căteva luni, el era să fie maior; atunci resistența marchizului nu era să mai aibă nici un cuvânt de a fi. El era gata a recunosce pentru a doua ora pe Regina î naintea lumii, déca ar fi fost trebuință. El nu se simțise nici uădată mai plin de speranță, mai sigur de viitor. Regina, care se întremase, îl asculta surî4ând făcând proiecte, pe când doica, femee robustă de prin împrejiurimi, legăna copilul adormit căutându-i acel cântec fară sfârșit al doîcelor. Cu tóată stăruința mamei, medicul îi interzisese d’a alăpta ea ânsăși. Avea cuvintele sale pentru acesta: sănătatea Reginei, póte și altceva. Intr’un 4le Armand, în presința lui, supărat de acea tuse care nu i da pace și pe care nu seia de unde o luase, puse batista la gură și o retrase mânjită de sânge. — Minunat, écémé și ofticos ! Și începu să rîdă. Regina, îngrijită, se uita în ochii medicului, care o liniști. Totuși, fiindca un catâr negligiat pare să aibă urmări, el recomandă tânărului să se îngrijască. Regina se însărcina a’l face să fie supus. Lucru lesne. Nici uă dată el n’o iubise mai mult; nici uă dată nu fusese mai fericit. Era perdut. După trei luni, Regina, slabă, sdrobită de ostenela și de mâhnire, scria câtre Dolores se prevestesc pe tatăl său. Nu mai era decât atâta vreme câtă îi trebuia spre a veni ca să apuce cu viață pe fiul sau și se primes cu ultimul suspin. Armand nu se credea așa bolnav. El făcea mii de proiecte pentru epoca când se va lecui. De căteva 4i le> M nu mai suferea. El se simțea câ e pe deplin însănătoșit. Maxchisul pleca îndată. El găsi casa Englesului surîzând sorelui de Aprile și cu tóte ferestrele deschise. D’a lungul drumului, în giurul grădinei, tot felul de flori înflorite îmbălsămai aerul. Privighetorile își raspundeau dintr’uă vale într-’alta. In etagiul ăntâiă se auzeau sunetele unui piano năbușite de pedală, și uă voce melancolică cănta. Nu cumva avuseseră cutezanța de a-1 înșela, d’a esploata uă indisposițiune, spre a-1 sili se facă acest demers ridicol? Era p’aci să se urce din nou în trăsura care-1 adusese și se plece de unde venise. Dar voi se voia mai ăntâra totul. In stagiul de jos nu era nimeni. Ei se sui și se îndrepta spre camera de unde veneau sunetele de musică. Bătu ușor la ușă și, neprimind nici un răspuns, se oțărî se intre. Armand era întins pe patul sau, în fața ferestrei deschise. Uă privire aruncată asupra chipului luî fu de ajuns spr’e a face pe max chis se ’nțelagă ca nu’l înșelaseră. Câteva ore numai, și el ar fi venit pre tăxriiix. Regina, la piano, căută stăpânindu-șî lacu’imele. — Oh! ce bun lucru! 4hea murind lu. Aer, sőre și musică. Sciî tu, scumpa mea, mâncam să me dau jos din pat; și daca voi putea să stați numai că oră afară, pe un fotoliu, peste opt ade voi fi bine. Credd spune ? — Negreșit, zise Regina. Vrei să mai urmez cu căutatul ? — Oh ! te rog ! Nici unul nici altul nu zăriseră încă pe maxchis. Regina era cu spatele la ușă. Armand nu privea decât pe Regina. Juna femee reîncepu, lovind clapele pianului cu degetele aibăture de friguri. — Ah ! strigă murindul cu uă voce sfâșietore, tatăl meu. Sunt dor perdut! Capul îi căzu pe pernă , uă vărsătură de sânge îl îneca. El își dede sufletul în aceiași 4 b funii ca să mai fi rostit un singur cuvânt. Din când în când, numai, priviea’i plină de îngrijare se oprea asupra Reginei și apoi, rugatare, se întorcea spre tatăl sau. VI Marciusul nu înțelese acesta privire, sau și dacă o înțelese, nu fu nici de cum mișcat. Totă dragostea ce avusese pentru fiul său, totă despirarea ce resimția pentru perderea lui, se schimbară în ură contra unei femei pe care o acusa, în fundul inimei, cât omorîse copilul. El părăsi chiar în acea sera casa Eaglesului, fără ca să fi schimbat să vorbă măcar cu ea. Din ordinile lui, corpul îmbălsămat al lui Armand fu transportat la Barcelona spre a fi pus în mormântul familiei. Regina, sdrobită, nu se opuse. T-ar fi trebuit să energie mai mare decât aceea care ’i rămăsese spre a disputa mai’elxisului cadavrul soțului iei. Ea petrecea acum 4 de întregi în tăcere, ședend lângă lagărul copilului sau. Totuși, puțin câte puțină ideie străbătu în acea întunecime adâncă de care se învăluie sufletul ca de un crep negru în urma unor dureri mari. Dar numai ideile triste pot pătrunde astfel până la uă consciință amor’țită. Ideia Reginei era acesta: Ce era se se facă ea și copilul iei ? Rxmand cheltuise puțin câte puțin tot ce avuse. El se găndea chiar să facă un împrumut. Dar, cu nepăsarea și simțimântul de siguranță proprii ofticoșilor, el amânase necontenit pe a doua 4* urîtul ostenitor d’a scrie unui om de afaceri. D’abia mai avea vr’uă sută de franci în casă. Aceștia erau, cu căte-va bijuterii și cu mobilierul din casa Englesului, déci nu era să ’l-o ia, tată averea văduvei lui. Trebuia ea să vândă aceste scumpe rămășițe, și cu ce preț ? Cu vx-’uă căte-va mii de franci, cu care ar fi putut trăi un an aprape. Și apoi ce se se facă ? Ea nu învățase nimic cu ce să-și puta căștiga viața singură, puțin ’î-ar fi păsat. Ea nu ținea mai nici decum la viață. Dar era vorba de a’șî cresce copilul. Mamele n’au dreptul d’a muri. Intr-’vă 4dea primită visită. M. Thaveninx, primul ajutor al notarului, om blând și cuviincios, venea din partea marchizului care’î dăduse instrucțiuni precise și amănunțite spre a’î face ex-e-cari propuneri. Ea trebuea se renunțe înse, bine înțeles, d’a purta numele bărbatului sau, de vreme ce căsătoria fusese declarată nulă și de nul efect. Ca uă resplată a supunerii sale asupra acestui punct, și ca uă îndreptare a râului ce-l făcuse Armand fără ânsă ca ea să aibă vreun drept și numai din generositate, marchizul îl punea imediat la disposițiune uă sumă de una sută mii fi. Trebuia să vadă, trebuia se audă cineva pe d. Thévenin pronunțând aceste patru cuvinte : una sută mie franci! Urmarea în numeral viitor,