Romanulu, ianuarie 1884 (Anul 28)

1884-01-14

42 SCIRI D’ALE DILEI Astă­zi 18 Ianuariet, termometrul casei Menu (succr. de Shuer), calea Victoriei, 75, arată grade Réaumur . La 12 ore noptea — 0. La 7­ ore dim. + 1- La amiada -1­ 5, înălțimea barometrică 759 mm. Cerul variat. tf­-X- -X" Juoi séra, la orele 8*/2, M. S. Regele, însoțit de adjutantul de serviciu, a mers la cercul militar, unde a ascultat confe­rința ținută de d. colonel Atanase Dimi­­trescu, comandantul regimentului 6 călă­rași, asupra cavaleriei nostre în raport cu infanteria și artileria. * Aflâm ca biuroul Senatului a depeșat eri d-lor senatori de prin județe să fie negreșit în capitală, spre a se putea în­cepe ținerea ședințelor Senatului. Suntem informați ca, în urma măsuri­lor sanitare luate de Primărie, atât an­gina difterică cât și scarlatina au mai încetat d’a bântui mahalalele capitalei. * D. G. Vernescu a avut durerea d’a perde pe mama d-sele, d. Caterina Ver­nescu, care a încetat din viață ori dimi­­neță.*­­X­­­ X­Părintele nenorocitului poet Eminescu a încetat din viață. * . * . Desbaterile Camerei ne au sosit ori nu­mai pe la 6 ore, astăzi nu le am primit încă. Am atras în mai multe rânduri aten­țiunea biuroului Camerei asupra acestor neregularitâțî, dar vedem cu părere de reü ca nici uă măsură nu se ia spre în­dreptare. In urma unei întruniri de profesori din Iași, 80 de profesori au luat decisiu­­nea de a susține candidatura d-la C.I D. Dimitrescu la colegiul III de Iași. •X­Duminecă, 15 ianuarie, la 2 ore p. m., d. D. Ionescu va ține uă conferință la Atheneu asupra divorțurilor nóstre. * Duminecă 15 Ianuariet, societatea „Tine­rimea română“ va ține ședință ordinară publică, la care toți d-niî membrii sunt rugați a lua parte fiind la ordinea dileî conferința d-lui N. G. Bădulescu în­titulată De ale simțimintelor și alegerea comitetului revistei pentru al treilea an. Ședința se va ține în sala facultății de medicină (Universitate) la ora 1 p­­m. * „Uă telegramă din Paris, cu dat­a de 22 ianuarie și publicată de Kölnische Zei­tung, anunță următorele: Eri­séra s’a ținut uă numerosă întru­nire de anarh­ist­ în Lyon, spre a pro­testa contra condamnării anarh­istului Cy voct. întrunirea, după propunerea d-lui Robert, oțărî ca, îndată ce se va decide esecutarea lui Cy voct, se se ducă în mase la eșafod și să împedice prin tote mijlo­­cele esecutarea.“* ^ * A Se anunță ca Porta a olătit ca, pen­­tr’uă notă circulară, să atragă atențiunea puterilor asupra situațiunii Egipetului în Sudan și să protesteze contra ori­carei modificări a administrațiunii acestor pro­vincii fară consimțimentul Sultanului. Ce-I­pesă Regelui Serbiei decâ­nici nu se găsesce în țară nici un colț de pământ din care omenii să mai privescá cu iubire la tron? Austria, amica mea, nu-i oferă totă protecțiunea ? Ce-i trebuie mai mult! Dar să lăsam acestea și să ne ocupam puțin de sorta unor omeni mai mari prin faptele și meritele lor de­cât Maiestatea Sea Regele și ministrul sov Hristici; se vorbim puțin de viața și activitatea ma­relui șerb Nicolae Pasici. Nicolae Pasici Nicolae Pasici, capul și șeful inteliginte al partitei radicale sârbe, s-a născut în Zai­ar, unde părinții sâî cătară a­ I da­uă educațiune potrivită timpului, trimițân­­du-i, îndată după terminarea studiilor primare, în scala reală din Belgrad. Ca unul ce s’a distins între colegii săi din scala reală, Nicolae Pasici obținu, prin meritele sale, bursa Statului și fu trimis să urmeze scala politeh­nică din Zurich. Intorcându-se în țară, după terminarea cu succes a studiilor sale, Nicolae Pasici intra în funcțiunea Statului ca ingeniar; în curând ânse el se retrase din funcțiu­ne, pentru a veni pe câmpul liber al lup­telor politice, unde ideile sale patriotice îl conduceau. După terminarea resbelului de la 1877, Nicolae Pasici, ca unul ce se distinse printre cei mai inteligenți tineri ai parti­tei radicale, fu ales ca șef al acestei par­tite, a cârii esistență data încă din tim­pul regretatului scriitor socialist Stetozar Marcovici. Dupe mortea lui Svetozar Marcovici, partita radicală perdând pe cel mai bun membru și șef al soft, ne mai având un alt om energic care se scie a conduce înainte radicalismul, fu de uă cam dată disolvată, se aștepta venirea unui om cu calitățile lui Pasici, ca să grupeze și să reunescă tabăra risipită a­­ partitei radi­cale sârbe. Nicola Pasici, începându-șî activitatea sea politică pe la anul 1878, scia să con­ducă atât de bine partita, în­cât astă­zi cu măndrie se póte dice cu radicalismul de și a perdut pe mulți din șefii sei, cu ocasiunea ultimei rescule, totuși este cea mai puterică partită din țară înzestrat c’uă inteligință rară, c’un ca­racter nobil și generos, șeful partitei ra­dicale căta să dovedescă națiunii, ca re­gele Milan nu face nici un reu, ci ca nu­mai cei cari îl împresură sunt făptuitorii relelor ce de căt­va timp apasau țara. Nici uă­dată Pasici n’a fost pentru văr­sarea de sânge între popor și guvern; nici vă­dată Pasici n’a mestecat în cesti­­uiiile dilnice cestiune­ a dinastiilor, de­și deji se pretindă ca el ar fi dispus a re­­cunosce de principe sau de rege pe Petre Karagheorghevici, lucru care nu e tocmai sigur. Lui Pasici îi este egal deca pe tronul Serbiei ar fi un Obrenovici sau Kara­­gheorghevici, singurul lucru ce cere, este iscălirea programei radicale și îmbunătă­țirea stării poporului suferind. Oă mulțime de neesactitâți, emise pe socotela șefului radical , spuneau cum ca ar fi recunoscând supremația Rusiei în politica externă a partitei sale. Nici vă­dată Pasici n’a spus una ca acesta, și daci astă­zi se emit aceste neadevăruri este pentru a-1 blama. Pasici, ca ori­ce adevărat patriot, nu e nici rusofil nici austrofil, el este pur și simplu amicul sincer și adoratorul înfo­cat al țerei și poporului sârb; și decá vr’aă dată împregiurările ar­erta­tă con­­federațiune puterică a Statelor mici din praunte, Pașici ar fi unul din cei mai a­­prigi luptători pentru realizarea acestei idei sublime. Uă erore mare ce Pașici a comis îm­preună cu totă partita radicală în condu­cerea afacerilor politice, a fost act încredendu-se mult în liberalismul Piroclanaț supt al câruî guvern, vorbim drept, s’au exercitat cele­r­bere drepturi politice, a a căutat pregătit pentru uă luptă fățișă și pe calea armelor, nu s’a­ închipuit, denia va aduce la cârmă pe Hristii își făcuse de mult reputațiunea p trigile și uneltirile sale meschine, a imaginat, inteligintele bărbat și regele și Hristici nu vor cruța ni­ nici glonte pentru a scăpa de­­ adversarii lor politici. Nu ’și putea închipui atâta cât din partea unui rege, în aceste de libertate și egalitate. Evenimentele din urmă îl vor învăța mult pe tenerul patriot. Credem câ sen­tința de morte care astăzi planeta pe ca­pul marelui patriot șerb îl va face se se convingă pe deplin de sinceritatea și sim­­țimintele generose ale tronului, pe care în­tot­de­una a cătat a-’l feri de inculpârile și re’ncriminarile ce i­ se aducea. Astădi, când scăpat ca prin minune de glonțul ce avea să ’l omore, astăzi când, aședat mai departe de treptele tronului, póte privi mai bine și mai profund în inima celui ce l’a condamnat la morte, cată ca amenințările ce le a așternut în manifestul său, se devin fapte. Cu fapte, er nu cu vorbe se măntuesc poporele. Cosici. -----—---­Corespondență particulară a ROMANULUI Belgrad. Serbia și Nicolae Pasici Capitala regatului șerb este teatrul o mulțime de eveniminte cari pen’ acum se resumă în următorul fapt : Regele Milan și ministrul sen­eristici sunt determinați a estermina cel din urmă patriot sârb, pentru ca să-și asigure posițiunea lor înaltă. ROMANULU ADUNAREA DEPUTAȚILOR SESIUNEA ORDINARA Urmarea ședinței de la 12 ianuarie D. Geani urmând, combate punt cu punt proiectul și propune ca votul asupra lui se se dividă, punendu-se la vot spo­ririle de lefi d’uă parte și reducerile de alta. D. V. Gheorghian susține proiectul, di­óptul câ el nu de organisarea magistra­­turei se ocupă, ci are numai de scop d’a mări lefile și mijlocul d’a ajunge la a­­cesta sporire nu e altul de­cât séü a re­duce judecătoriséa a pune noul imposite. Cât pentru suprimarea supleanților, nici d-sea n’o primesce, de vreme ce ar isbi în tóte principiele și ar modifica proce­­derea dârii justiției. Nu e tot așa, dupe d-sea, cu suprimarea de secțiuni, sunt sec­țiuni care n’au­ de lucru și prin urmare nu putem să nu le suprimăm. Toz a în­­tréga doresce ameliorarea sortei magis­traților și acésta ameliorare li­ s’a pro­mis tot­de­una; magistrații o merită, câci ei adus mari servicie țârei. D. P. Grădișteanu, combătând proiectul, observă ca ieri să lepădau toți de acest proiect, care era pus în posițiunea ne­­permisă de codicele civile de a-și căuta pa­ternitatea. E schilod copilu­l și de aceea toți se lepădau de el. Proiectul ense, fiind presintat de guvern, paternitatea lui este a ministrului de justițiă. D-sea, ca bun amic al guvernului, combate acest proiect, fiind câ e uă erore; s’a dis ca proiectul e uă măsură bugetară, dar ce are a face cu bugetul cestiunea disciplinei magistra­­turei, cestiunea desființării judelui instruc­tor, cestiunea suprimării rezumatului ce face președintele juraților ? Voci. Să le suprimam din proiect. D. P. Grădișt­nu. Acesta cerem și noi, ca se suprimați din proiect ori­ ce atinge organisarea judecatoresca. A doua parte e sporirea de lefuri și suprimarea de funcțiuni: sporire la tri­bunale, sporire ridicată la curte; a treia parte a proiectului e consecința acestor suprimări și aceste disposițiuni, de se vor șterge din proiect, nu mai rămâne nici măcar un schelet. ISU 1884­ ­ nu se unesce cu părerea acelor putați care cred ca nu putem dis­­pum organisarea judecatoresca, si­­suntem Cameră de revizuire. D-sea dă aceste vederi, de vreme ce Ca­­rie pe lângă mandatul ori­care­ e și un mandat escepțional. Privința disciplinei, d-sea nu e de a d-lui Nacu, care a răscolit coșul unde s’aflau legile condamnate ora Statutului. Teoria d-lui Nacu nu iă de bun partizan, câci elpune pe miniștrii de justițiă a fi trimiși la D. D. Nacu a păcătuit și ca jurist, citesce și interpretă legea de or­ice judecatorescá în sensul ca mi­li are dreptul de control, pe care d. Nacu i-l tăgăduia; el are drept d’a destitui pe judecătorul amovibil, după a­­prob­area sea și chiar d’a nu da parla­j­mentului socotélá d’acésta destituire. In privința organisarii magistratura, i d­sea e pentru inamovibilitate gradată , altoită pe efectivitate, pentru ca minis­trul se nu mai potă numi și destitui pe magistrați­­e pentru desființarea judelui de instrucțiune, pentru unitatea de curte, care ar avea avantagiul ca nu unii jude­cători să se plimbe pe când alții lucreza, asemene de a pune pe justițiabil în posi­­țiune­a nu sei cine are se-l judece și a scăpa pe judecător de tot felul de influ­­ințe. E că ce idei ar propune în privința organisârii. Cât pentru remunerării, ori­cine le pri­mesce, câci toți recunosc câ reți sunt plă­tiți judecătorii. Să sporim, însă nu spor derisorii. Proiectul egaliseza lefurile tutor ma­gistraților de la tribunale, și acesta uni­­formisare e uă nedreptate. Propune deci, pe lângă eliminarea idei­lor privitore la organisarea justiției, și­­ eliminarea Curților din acest proiect, câci ori­cum Curțile sunt mai bine plătite. D-sea propune sporirea salariilor ma­gistraților — și înțelege și pe grefier — cu 20 la sută. Suprimarea de judecători și de secțiuni n’o primesce, câci ea ar face ca justițiă se devie tardivă. Iustiția nu costă pe Stat nici să para, ba încă tot iustițiabi­­lii plătesc pentru ca Statul să aibă jus­­tiție penală; mai mult, Statul nu plăteșce nimic. Se nu se spună ca n’avem mijloce; câci când Camera a votat gradațiunea, a recunoscut un drept, fară a se preocupa de mijloce. Ea ceți tot așa și pentru ma­gistrați, primiți a se spori cu 20 la sută apartamentele magistraților de la prima instanță D. prim-ministru, respundend, oire­ct în Cameră s’a cerut necontenit îmbunătă­țirea posițiunii magistraților și d-sea a luat îngagiament cu consciința sea d’a o face, câci magistratura o merită, de vre­me ce are nu numai sciința ce a adoptat și obiceiurile de onestitate ale magistra­­turei franceze. Décà sporul se propune a se face prin ore-care reduceri, acesta nu este un es­­pectii­te, cum s’a dis, câci în tote ramu­rile, avem prea mulți funcționari și d’a­­ceia d-sea a cerut numirea comisiunii bu­getare din vreme ca să studieze fie­care ramură și să facă reduceri. Comisiunea a fost împedicată d’a face acesta, însă gu­vernul—după ce a consultat omeni tot a­­tât de competinii ca d-nii Giani, Grădiș­teanu și Nacu, propune aceste reduceri, care nu desorganisază nimic. D-sea chiar, când a audit pe d Nacu, a înțeles ca nu se pate ca judecătorul care a luat parte în Camera de punere supr aculare să potă presida jurații. Dar s’a cerut, s’a dis să nu facem nici uă schimbare până nu vom reorganisa magistratura. D-sea nu e de părerea acesta și crede ca e mai bine să modificăm treptat, să facem ca Englesii. In privința efectivitâții magistratura, cestiunea e în studiul lumii și, cât va fi d-sea la guvern, ea nu se va adopta sau dacă Adunarea o voiesce, să caute pe alt­­cine­va în locul d-sele. După ce se va resolve în totă lumea cestiunea organi­­sârii magistratura, se va aplica și la noi soluțiunea ținându-se samă de starea nós­­tră. Tot așa și cu legea electorală. S’a spus cuvântul practic și crede câ e bine să spue și d-sea ce crede despre ó­­menii practici. Sunt după feluri de ómeni practici, aceia cari sunt practici în inte­resul personal și sunt omeni practici, cari au în vedere interesul public și pen­tru el lucreza. S’a rostit numele lui Na­poleon. Ei bine, cine a fost practic? Napo­leon, care a sfîrșit la s-ta Elena? Nu, ci acei nepractici, acei ideologi ca Siegas, Condorcet, ale cǎror idei domnesc acum lumea. Francia și-a dat cele mai perfecte cons­­tituțiuni și totu­și n’are tote libertățile. Englitera n’are atât de bune legi și to­­tu­și are libertâțî. Englitera e practică, Francia nu. Aristocrația franceză, care s’a închis în cercul iei, a perit și a mers chiar la ghilotină, pe când cea engleză, care a primit tóte progresele, dureza și are pu­tere în Stat. Cea d’ăntei a fost neprac­tică, a doua practică. D-sea numesce practici pe toți omenii e­­chilibrați, saü în romănesce pe omenii cu bun simț. Când i se dice practic i se face cea mai mare onore, pentru ca i se spune ca e om echilibrat. Aci­d. prim-ministru, spre a dovedi ca puterea are un atmosferă care impune, amintesce uă conversațiune ce a avut cu ilustrul Benedetti. Așa e, d-le Brătianu, îi dicea Benedetti, dar aceste edificie au un atmosferă care te înlănțuesce. D. prim-ministru e de părere să nu ne facem haine prea largi, ci puțin mai strimte chiar de­cât ne trebuie, cum fa­cem și în viața privată. Apoi, să fim ac­tivi, onești și economi, câci numai așa vom ajunge a face bine și a ne păstra téza. 1 Disensiunea se închide. Proiectul se ia în considerare cu 54 bile albe contra 28 negre. Ședința se ridică la 5 jun. ore. PENITENCIARUL MĂRGINENI Am vorbit într’unul din numerile pre­­cedinte despre starea în care se află pe­nitenciarul de la Mărgineni. Mai primim în acesta privință următorele amănunte, pe cari ni le trimite d. Nae Vasilescu, care locuesce în apropriere de peniten­ciar. In atelierul de cismărie, de care se vor­­besce în articolul precedent, nu numai când nu e lucru cason, se pote lucra și particular, dar chiar când este lucru ca­son, și era cum: maestrul de cismărie, care este însărcinat a distribui lucrul și a observa confecționarea, da de fie­care banc 20 perechi cisme croite gata și ștam­pilate. Elevii iau căputele, și la uă ma­șină care o are Statul acolo, se potri­vesc dupe îndoitura piciorului, și în urmă le încheia, dându-le primarului de banc să le tălpuiască, lucru mai greu, și care puțini din elevi îl pot face. Primarul de banc, nu pote concura la lucru împreună cu elevii săi, și ast­fel, acestora le remîne câte 2 și 3 dile dispo­nibile, în care timp nu au cei lucra, de­ore­ce ei nu pot tâlpui. Daca primarul ar da cișmele Statului pe mâna elevilor ca se croiască talpa, din nesciință, elevii cei noul ar tăia-o, și atunci primarul ar fi obli­gat se plătescă materialul Statului din ca­pitalul său, ceea­ ce adesea­ ori s’a întâmplat și se întâmplă. — In cele 2 seu 3­dile dispo­nibile ale elevilor, se lucrezále ei lucru particular, și deci acel lucr este mai puțin curat, și mai puțin soli, asta nu priveșce de­cât numai pe pimarul de banc, fiind propriul său mateur. — Din văndarea încălțămintelor lucrae de elevi se póte plăti dreptul câtre Sta cumpăra tutun și îndulci hrana arestațilr. Când unul din primari se liberză, son se graciază (lucru ce se în­tîmpi forte rar) atunci, elevul cel mai vechi, de la ori­ce banc, îi ia locul, și eu mici capi­tal ce a adunat din lucrul cason cum­pără puțin material și urmără și sensul după cum am dus mai sus. Acum, de la 1 ianuarie, de când ace­lor nenorociți li s’a interzis de a mai cumpăra material, și de a mai confecio­­na și vinde încălțăminte particulară, gi­­marii sunt nevoiți să alunge pe elevele la bancurile lor, din causa speselor ere trebuie se facă cu ei, și a lucra singrr, atât cât pot fură nici un ajutor, până la liberarea fie­caruia din ei, câci acele jo­curi, sunt proprietatea arestanților pi­­mari; oi elevii sunt nevoiți a se ocua de alte meserii. E că dar, cum s’ar puca paraliza lucrul statului, și cum minist­­rul de resbel va fi nevoit să contract­e cine scie cu cine, mai multe mii perechi cisme pe an, în loc d’a le confecționau Mărgineni. Se pretinde ca se oprește lucrul pr­­ticular din causa unei reclamațiuni, fă­­­cută de comercianții căraii din Plocoi și Tîrgoviște, cu arestanții de la Măxi­­neni, se fac mare concurință prin văna­­rea încălțămintelor cu prețuri forte ,f­­tine. Ce fel de concurință ar putea fi acea când ei cumpără de la comercianții in Ploescî, cu 6 lei ocava de talpă austriaă, și cu 32-35 lei uă­pere, și când 250 ais­­tațî cismari, nu vînd de­cât 20.000 ei pe an, după cum se póte vedea de ri­cine, și vendarea cea mai mare ut ac în cantități de decimî de perechi, cu pe­­țuri reduse, tot la comercianții din Jo­­lesca și Tîrgoviște, când cavafii din t­­bele orașe, unul singur trebuie să vână de 3 și 4 ori mai mult, de­cât toți celle la Mărgineni. In cât privesce interdicerea vîndem­ea este motivată de aceia ca atestanții nudi în comunicațiune cu omeni liberi, aeia le-ar putea înlesni vr’uă corespondiță. In acel penitenciar, este un condamat a­nume N. Postovaru, din comuna Mo­nta, care în anul 1879 Iuliu 2, prin de­­cisiunea curții cu jurați din distatul Dâmbovița, No. 15, a fost condamnata 6 ani de reclusiune, pentru un fapt de­ tăl­­hârie, comis pe când numitul Postoaiu, ca soldat în reg. 7 de dorobanți, se gă­sea pe acele câmpii care au fost cu­rata abundință stropite de sângele bravi­r fii ai României. Peste 2 dile se vede din nou chemat înaintea aceleiași curț in­culpat și condamnat din nou âncă pe 6 ani reclusiune, prin decisiunea aceleiași arți No. 18 din 4 Iulie, pentru un fapt de omor comis asupra unui individ a­ume Tănase Curelaru din Tergoviște. Ve­m deci pe Postovaru condamnat la 12 ai reclusiune, prin 2 decizii ale aceleiași cuti, și trimis la penitenciarul Mărgineni m mandatul No 2552-79 al d-lui procurie de Dâmbovița, lăsând uă femee pe du­­muri cu un mic copil și fură nici un noi­­loc de csistență. Nenorocitul Postovin remâne în penitenciar până la anul 181, când, după povara altor arestați, faceuă contestație înaintând-o d-lui procurore ge­­neral de pe lângă curtea de apel din Bucuresci. Și prin ordinul aceluia No. 3772-81, trimis direcțiunii penitenciarlui Mărgineni, remâne încarcerat la No. 214, cu 10 ani maesimum reclusiune. In anul 1883 Iuliu în 2, se vede pe­ FOITA ROMANULUI, 14 IANUARIU > * 11 «UTA« VICTORIA de LU­CIEN­­I AUT PARTEA A DUUA VI (Urmare) Revolta lui don Luis, urmată în curând de aceea a preotului] Hidalgo, pe care Mecsicaniî îl consideră ca pe adevăratul promotor al revoltei care trebuia se aibă drept resultat neatârnarea lor, dădu din m­ou îngrozitorului tribunal religios totă vechea sea însemnătate în stat. Pentru densul, cine ataca pe regele Spaniei, a­­taca biserica și pe Dumnedeu. De aceea, după cea d’ănteia veste despre evenimen­tele din Guanajuato marele inchizitor și familiarii sei ținură ședințe regulat în fie­care zi în palatul vice-regelui Vene­gas, al câruia caracter crud găsea oca­­siunea se se desvelesca în totă goliciunea lui. Prima lor măsură fu aceea d’a esco­­munica pe revoltați, pedepsa îngrozitore pentru nisce catolici însuflețiți d’uă cre­dință orbă—precum și pe toți acei cari țineau cu dânșii în mod material sau moral. Mergând alâturi cu călugărul care-l conducea la palat, Cayetano cugetă în liniște, câci tovarășul său era prea o­­cupat pentru ca să aibă timp a sta la vorbă cu dânsul. Ori­cine zărea pe sfân­tul om, se dădea imediat jos de pe trotuar pentru a-i face loc și se închina sau în­­genunchia pentru a implora bine­cuvân­­tarea s­a. Din timp în timp, un metis sau un creol îl oprea pentru a-i săruta mâna sau pulpana hainei. Vice­ regele în­­suși, în preumblările sale prin oraș, nu era obiectul atâtor omagii respectate; simplul călugăr, atât de modest pe stradă, se bucura două putere forte mare în con­siliile de Stat. Mania tânărului ingeniar se potolea încetul cu încetul și cufundat în realita­tea presintă, el nu se gândea fără îngri­jire la interogatoriul ce era să i se facă. El nu voia să destăinuiască proiectele lui don Luis, nici nu voia să-și compromită libertatea. Cugetând cu sânge rece, el își pregăti bine respunsurile. Din fericire, el nu era de­cât într’un mod întâmplă­tor în causă, căci nimeni afară de tatăl său și de don Rodriguez, nu cunoscea gân­durile sale ascunse. De aceea el trecu fără tema pragul palatului și fu intro­dus imediat la vice­ rege. Căpitanul Victoria, tulburat de cuvin­tele fiului său, era mai îngrijit de­cât dânsul: îndată ce dagetano pleca, el se apropia de colonel, îl ruga să alerge la palat, fie numai pentru a-i spune ce se petrece. Oficialul se încerca să linișeasca pe bătrânul seit amic, nu isbuti de loc și ceda dorinței sale. Dar era un lucru atât de îngrozitor, în ochii vitezului veteran, acela de a te înfățișa înaintea sfîntului oficiu, în­cât nu putea să stea locului. El pleca ânsuși, a condus într’un scaun portativ, la vice-rege, după ce spuse vr’vă duce vorbe done! Maria, pe care voia s’o scutesca de grijile ce-l turburau. Mai mult d’uă oră trecuse de la ple­carea lui Cayetano. Dona Maria și ne­­pota mea, așezate amăndupă lângă una din ferestrele salonului, cari dădeau în stradă, se sculau pe rând pentru a privi afară, cu speranță câ vor vedea în sfîr­­șit apărând pe acei ce-i aștepta. Cu ochii roșii, abătute, cele după femei nu vor­­beau de­cât pentru a-și comunica îngri­jirile lor. — Nimic încă? întreba dona Maria pe nepota iei care se pleca pe balcon. Nimic, respinse Laura. — Ni se ascunde vr’uă nenorocire, stri­­ga biata mamă, frăngânduși mânele, pre­simt ceva. Nici tu nu l’am vădut pe că­lugărul care venea din partea vice­ re­­gelui? — Nu, respinse Laura, nu eram, în camera mea, ca­r­tea desperată din causa marturirilor neașteptate ale lui Cayetano? — E adevărat, îmi vine se ’nebunesc: îndată ce Cayetano pleca, unchiul tâu­ a trimis pe don Rodriguez la palat; a­­poi a plecat el însuși. Soli ca unchiul teu nu se nelinistesce pentru nimic. Ce în­semna­­re călugărul și ce voesce inchisi­­torul? — Scii mai bine de­cât mine, mătușă dragă, câ Escelența mea vice­ regele își a­­lege adese­ori mesagerii printre membrii sântului Oficiu. — Da, mesageri de nenorocire. Încă vă­dată, unchiul zeu era forte turburat de și se prefăcea ca e liniștit, îl cunosc eu forte bine. Nu din curiositate , după cum mi-a spus, s’a dus el la palat. Caye­tano, mi se pare, s’a esprimat în­tocmai ca un rebel. Orbit de gelosie, va­ses­el are să-și mesóre cuvintele înaintea acelora care-1 supun la interogatoriu în acest mo­ment ? Cât te iubesce Cayetano, Laura ! Mai adinioră dorea se moră. El care era înainte atât de liniștit, atât de blând, s’a prefăcut de nu-1 mai cunoscî. Și adi di­m­ viață, striga biata mamă isbucnind în lacrimi, găsiam câ timpul trece prea în­cet, atât eram de nerăbdătore se-l ved pentru a-1 îmbrățișa... — Déci împărtășesc în parte îngriji­rile d-zele, dise juna féta îmbrățișând pe dona Maria, totuși nu sunt atât de spăi­­măntată. Eri sora, Cayetano ne-a poves­tit ca ajungând la parta orașului a tre­buit să-și arate pasportul oficialului de gardă, care î-a notat numele. Nu e de mirare ca vice-regele, aflând ca verul meu a trecut prin pădurea de la Cruz, se voiască a-i pune ore­cari întrebări. — Dar, găndesce-te bine ! daca verul tau ar încerca să scuseze pe rebeli, decâ­t i-ar veni în minte să pledeze causa lor ast­fel după cum a pledat-o înaintea nostră ! — Cayetano, mătușă, este prea înțe­lept pentru a se esprima în fața vice­ re­­gelui ast­fel după cum a crezut ca póte s’o facă naintea nostră. Dona Maria se apropia de ferestrá și se uitâ mult timp afară. — Nimic dise ea cu tristețe; sper ca Rodriguez... cu tóte aceste, décá s’ar în­tâlni? Unchiul toti nu scie ca Cayetano te iubesce și a crezut ca face bine tri­­mițând pe colonel la palat. — Linistește-te, mătușe dragă, don Ro­driguez va fi cu­minte, chiar deca varul meu nu va fi ast­fel. Mamă, urma juna feta după un moment de tăcere, ar fi bine se­amănâm căsătoria. — Pentru ca se suferi la rândul teu, copilă dragă ? Nu. Cayetano are un su­flet nobil, durerea mea se va potoli înce­tul cu încetul. El va asculta vocea ra­țiunii, consiliere mele și în afecțiunea ce are pentru tine va găsi, negreșit, puterea d’a se sacrifica pentru fericirea mea. — Cum ași putea se fiu fericită, res­pinse luna feta, când voia iei câ sunteți cu toții nenorociți din causa mea ? — Să ne rugăm feciorei Maria, dise dona Maria; ea a cunoscut tóte dureile și mâna iei divină póte se le ușureze Cele două femei se duseră se îngan­­dieze ce umilință la piciorele unei steui a Feciorei, dinaintea câria ardea uă lalpă de argint. Un trofeu de arme, reflecat de­uă oglindă aședată după sfânta liră, înconjura cu spadi pe mama lui Climt. De nă dată, un pas resuna supt coridr,­dona Maria se repedi afară și întălni­se colonel. — Fiul meu? striga ea. — Va fi aci peste un moment, respinse cu vioiciune oficialul. — Liber? — Liber, senora. Grija care contractase trăsăturile de ei Maria se împrăștia încetul cu încetul,a­­poi ea respiră cu satisfacere. — D­oreü să te bine­cuvinteze penru acesta, don Rodriguez! Și lacrămi de mulțămire curseră pe o­­brajii mamei ingeniarului. — Ce s’a petrecut? întrebă Laura pe o­­ficialul care-i săruta mâna cu respet. Absința d-tele îndelungată, aceia a un­­chiului și a vărului meu, ne îngrijise go­­zav, atât pe mătușa mea cât și pe mire. — Causa e cu nenumărați curieri vi necontenit la palat, scumpă Laura și țe­­peșile lor, în mai multe rânduri, au î'n­­trerupt pe marele inchisitor, care voia să întrebe el însu­și pe vĕrul d-tele. — Ce-a spus fiul meu ? întreba dna Maria. - I

Next