Romanulu, martie 1884 (Anul 28)

1884-03-26

290 ADUNAREA DEPUTAȚILOR SESIUNEA ESTRA-ORDINARA Urmarea ședință de la 24 Marte 1884 D. R. Lățescu, urmând, cere a se păs­tra legislațiunea de astă­zî, pentru a se discuta cererea fie­carui județ, se nu le punem pe tote într’uă oră, câci prin a­­cesta legitimam lap­isc, pe care—daci le am cunosce—le-am stigmatisat prin acesta dom­bil de indemnitate unor omeni care nu-1 merită, cum sunt cei ce administră județul Nămțu. D. prim­­ ministru observă cu tot­de­una un asimțământ local de înflăcărarea oratori­că. I­. Lățescu are urgiă pentru autori­tățile locale și iubire pentru cea centra­­­­lă, acesta este a fi în contra descentra­­lisârii. Și d-sea ar fi voit se s’amâne discusiunea, spre a aduce suma imposite­­lor ce se plătesc în alte state, câcî a­­tunci s’ar fi vedut ca nu e nici unul cât de puțin naiitat în civilisațiune, care se chieltuiescă mai puțin de cât noi. D. Berendei. Dar țineți sema și de pro­ducerea nostră. D. prim ministru, urmând, dice câ e peste putință a împuțina chieltuielele o­­bligatorii, câcî e trebuință de spitale, ca­­zarme, etc. Se vorbesce de imposite, pare ca am fi în timpul imperiului roman. SS nu se uite însă cu Camera voteza impo­sitele, cu ea autorisă și chieltuielele; deci a­iei este respunderea. Cât pentru faptele ce d. Lățescu im­pută consiliului județian de Neamț, d. prim-ministru dice ct să dea D-dea ca numai la Neamț se se facă abusuri, să dea Dumnedeu ca numai în România se fie abusorî. D-sea e amărît de relele ce vede și nu se mângăiă de cât când se uită la alte societăți de sute de ani pe drumul progresului și care nu sunt în a­­cesta privință mai bine de cât noi. Discusiunea închidendu-se, proiectul se ia în considerare. Se citesce art. 1. D. I. Codrescu dice ca decimile, care sunt un accesoriu, au­ ajuns a trece peste principal. Sistema acesta de imposite era rațională la 1864, câce atunci impositele directe erau basa, acum înse impositele indirecte dau produsul cel mare și deci asupra lor ar trebui se se ia și­­ decimile. Prin uă­călcare a Constituțiunii s’au im­pus județelor oă mulțime de sarcine, pe care n’au cu ce se le mai acopere. E de părere dér a se da județelor autoritarea se percepe decizii și asupra dărilor indi­recte. D. prim-ministru dice ca ideile ce a ex­­primat d. Codrescu provin d’acolo cu n’am fost obicinuiți să plătim. Nu numai supt Regulamentul organic nu plăteam ceî­r­­alți care nu eram muncitori, dar și mai încoce. Intr’adever, pene la reducere, im­posibil personale alimenta bugetul cu su­ma cea mai mare. Sărăcimea plătia și du­cea sarcinele. Ea ne-a făcut și drumurile și n’a protestat. Acum noi protestăm. Nu e drept, se facem mai ăntei ca acea să­­răcime și apoi se protestam, apoi se di­­cem­­ destul. Ne-a făcut mojivul sosele, se mai facem și noi boiarii. D. ministru de interne arată ca cele mai multe județe au trei decimî și fară aceste decimî nu pot face față ch­eltuelelor ce le sunt impuse de legi. Discnsiunea se închide și proiectul se a­­doptă. p- 1- O. Bibicescu dâ citire raportului séu și proiectului de lege prin care se supune la un tacsă numai de 80 bani de­­calitrul de bere de la fabricele înființate de la 1882 íncoce și care se vor mai în­ființa. .Proiectul s’adoptă fără discusiune, cu ocasiunea incendiului palatului Uni­versității. E mai presus de îndoială case ca multe documente d’ale Academiei ro­mâne, precum și monedi d’ale museului de antichități, s’au rătăcit. Când s’au a­­ședat din n­ou colecțiunile Academiei ro­mâne în vechiul lor local,Js’a găsit prin­tre densele multe documente din arhiva Senatului precum și mai multe cutii cu monedi d’ale museului de antichități; a­­cestea ne face se credem ca multe obiecte trebuie să se fi perdut pe timpul când se transportau dintr’un loc într’altul. * SCIRI D’ALE­DILEI Astă­dî, 26 Marte, termometrul casei Menu (succrs de Shuer), calea Victoriei, 75, arată grade Réaumur . La 12 ore noptea -1- 2.5 La 7 ore dim.­­-4. La amiadi --13. înălțimea barometrică 763 mm. Cerul nor­os.* * *X* A Pene acum nu s’a putut încă afla cu siguranță ce anume obiecte s’au perdut Un abonat al diarului nostru ne întrebă daca onorabila direcțiune a poștelor și te­legrafelor n’ar putea se întocmescă un serviciu de scrisori urgente, precum există deja un serviciu de telegrame urgente. In acest scop, direcțiunea poștelor ar putea se se înțelegă și cu direcțiunea trenului Fulger pentru transportarea acestor scri­sori.* * *** La 23 Marte, un supt­ locotenente de artilerie, dt. Averian, sosind cu trenul No. 1 la gara Ungheni, a bătut și lovit de mai multe ori în cap, cu focul cis­­mei, pe șeful de tren Vancea, care ’l o­­prise se sară jos pe când trenul mergea. Semnalăm faptul d-lui ministru de resbel.* •X*­­X­Don Pedro’Alvares de Toledo y Acuna, marchis de Casafuente, n­oul ministru ple­nipotențiar și trimis extraordinar al M. S. Regelui Spaniei pe lângă guvernul României, va părăsi săptămâna acesta Bucurescii. D-sea se duce la Madrid pen­tru a întovărăși în călătoria lor spre Ro­mânia pe soția și pe fiul seu. * ■X* -X­Iehovah, poemă filosofi­că-religiosă de Carmen Sylva, a apărut în traducere un­­gurescu, de d. I. Goldiș, profesor în Arad. •X- -X­Balul de la d. Stolojan a fost din cele mai animate. După mult danț, el nu s-a terminat de­cât pe la orele 8 și jumătate cu­va.­­ La 1 Aprile, mersul trenurilor se va modifica. Trenul pentru Moldova, va pleca din Bucureșci la 11 ore sera și trenul micst pentru Verciorova la 5 și jumăta­te ore. Trenul pentru Galați va pleca la 8 ore dimineța. * * * A apărut de curând în editura d-lui E. Grasianu din Bucuresci albumul ca­relor simbolice de la serbarea încoronă­­rei Maiestăților lor, Regele și Regina Ro­mâniei. Primul caet cuprinde patru cromo­litografii, represintând societatea Concor­dia română, cofetarii și restauratorii, socie­tatea comercianților de băuturi spirtose, și corporațiunea brutarilor. Cele­l­alte caete vor apare la fie­care trei luni. * * * Cu ocasiunea centenarului filosofului pessimist german Schopenhauer, i se va ridica un monument în orașul în care el a petrecut cei mai frumoși ani ai vieței sale, Francfort-pe-Main. In scopul acesta s’a deschis un suptscripțiune. Pe mani­festul publicat de comitat se află și nu­mele d-lui Renan. * * * Arhiducesa Valeria, fiica împăratului Austriei, a fost făgăduită arhiducelui Ferdinand d’Est, fiul cel mai mare al arhiducelui Carol Ludovic. Scirea este aprope oficială, logodna case nu va fi celebrată în mod public de­cât după întorcerea arhiducesei, care se află la Wiesbaden cu impératesa.­ Arhiducele Ferdinand, care este forte tinor, a moștenit marea avere a ducelui de Modena. ROMANULU 27 MARTE 1884 MUNCITORII DIN PORTUL BRITIU Muncitorii, cu brațele, din portul Bră­ila, au adresat uă petițiune câtre preșe­dintele consiliului de miniștrii. Semnatarii în număr de 150, din care cea mai mare parte a servit în oștire, spun ca 1500 de lucrători suferă de persecuțiunea vătafi­lor și sunt esploatați de zarafi. In anul trecut, d. Atanase Thano, vo­ind a apăra interesele muncitorilor, s’a adresat câtre ministrul comerciului, ce­rând a se regula și îmbunătăți sorta lor. In urma acestei petițiuni, 339 de mun­citori au espus plângerile lor ministrului, care a atras atențiunea camerei de co­­merciu din Brăila, cerându-i să înființeze uă casă de economii. Însă până atți lu­crătorii sunt fară casă de economie și fară stărostie, de­și au adresat încă uă petițiune câtre ministrul comerciului. De astă dată, acești nenorociți se a­»­­­dreseză d’a dreptul câtre președintele consiliului, rugându-i a arunca să i­vire asupra conclusiunilor cererii făci­i de către d. A. Thano, care cere să se în­ființeze în portul Brăila nă­stărostie, sur­­­privigherea și controlul camerei de co­­merciu, acesta stărostie să aibă datoria de a împărți lucru de uă­potrivă la toți muncitorii, spre a face să dispară acei părăsiți cari speculă munca muncitorilor, oprind pe zarafi a mai scumpta biletele muncitorilor și să se înființeze o­ casă de economie care să scumpteze acele bi­lete de muncă, case ori­ce reținere fă­cută să se treacă în libretul fie scorul muncitor. Acesta casă va fi exclusiv pem­tru muncitorii cu brațele din portul Brăila. Semnatarii Cél’ §é se opresc a vă­tafii a mai lua lucrătorului cei 20 bani pe zi, fară de care nu se ea la muncă. In fine să se stabilesca câ,j ori câți bani s’ar tocmi muncitorii cu comercian­ții să li se numere întocmai, de câtre ó­­menii însărcinați cu plățile. Asuprirea de care se plâng muncitorii, constâ în aceia ca zarafii se opresc câte 5 bani la lea ca dobândă pe săptămână. CRONICA D’ale sumei valuri. D. procuror Arțag luase cuvântul. Cu uă logică de procuror, cu Troplong, Dal­­loz și Duvergier în mână, c’uă argumen­tare strânsă și limpede—c’am după și cu după fac opt—dovedise tribunalului până j­a la evidință cu moș Vasile se făcuse cul­­­­pabil de delictul prevăzut la art. 332 din­­ codul penal combinat cu art­ 333 și 334 de la cartea II, titlu IV, secția V. —„Da, domni judecători, grăi d. pro­curor Arțag, moș Vasile a cumpărat de la societatea Gescheit și C-nne­uă ma­șină de treerat cu condițiune de a o plăti în anuități de 10 lei pe lună. Ma­șina a văndut’o și anuitățile nu le-a plătit, deci este culpabile de delictul de abuz de încredere. Faptul mincinos e­­xistă, amăgire în paguba averei altuia, uneltiri viclene asistă , conchid dar ce­rând condamnarea lui moș Vasile la mac­­simum pedepsit, câci reclamantul este strein și mă întreb ce va cu­ce Europa dace vom lăsa să treca asemene fapte ne­pedepsite cu asprime. Legănat de mlădiosul organ al minis­terului public, adormisem constatând încă uă dată cu societatea în genere și casa Gescheit și C-nne în particular găsise în persona d-lui procuor Arrag un aprig apărător al dreptății. Adoră misem, somnul meu însă respectă locașul în care mă găsiam și nu-mi a­­duse de­cât visuri culese din colecțiunea de legiuiri. Visam ca mă găsesc tot în sala tribunalu­­lui, tot pe banca reservată pentru pressă, tot fară mésa, hârtie, condee și cernelá, și de la locul meu aucțiam pe acelaș d. procuror Arțag susținând mai multe a­­cusuri. — Să vie numărul unu­­ striga uși­­arul. — Numărul unu, dicea d. procuror e un doctor care de dece ani anunță la pa­gina a IV a diarelor câ vindecă parali­­sia, stisia, beția, ce face pe surdi să audă, pe muți să vorbéscă, pe orbi sĕ vecia. Bolnavii au dat năvală, d-lor judecători , au plătit duoe­ decî de lei consultațiunea și s’au întors pe la casele lor tot surdî, orbi, muți, paralisațî, ofticoși; deci, abu­­sul de încredere, amăgirea, prejudiciu e­­xistă. Cer condemnarea... Numărul două!... un comersant de frun­te, d-nii judecători, vinde vinul mestecat cu apă, oglindi din Veneția de la Azuga și piele rusesca de la zahana... Numărul trei !... Un ministru care a jurat ca prin împrumutul cu care se aco­peră tóte datoriile Statului, cu monopo­lul asupra apei de băut nu va face pe nimeni se sufere de sete, cu legea în contra pressei nu lovesce ,în libertatea d’a cugeta. Tera a plătit, ttera l’a ascul­tat, și tóte au eșit minciuni! Amăgire, domnilor judecători, uneltiri viclene, în­șelăciune !... Numărul patru !... Un spițer care vinde două-deei de lei pomada de crescut parul și dupe ce a­i întrebuințat’o te tredesci chier ca’n palmă!... Numărul cinci!... Un advocat care a spus clientului seu ca nu trebuie să se împace cu nici un preț, câ trebuie să se judece câcî procesul e ca și câștigat. Ne­norocitul client l’asculta ș’a perdut ! Numărul șase !.. Un om de litere care fură fâră milă de la autorii vechi și nici tot ce este de furat, și împrășcie acele cugetări ca ale sele ! Numărul șapte!... Numărul opt, nouă, dece... Inculpații intrară unul dupe altul, unul peste altul; sala era plină, pom­pierii erau siliți se dărîme zidurile pen­tru a face loc­ și domnul procuror Arțag acusa, acusa mereu, acusa cu atâta în­verșunare, cu atât foc,... în­cât mă deș­teptai. Când mă desmetecit, ochii mei nu de­­feră însă de­cât peste moș Vasile, con­damnat la un an de închisore pentru în­șelăciune. Moș Vasile se scărpina în cap­i­icând: Sărut mâna boiari d-vostră“. Se temea ezul român se nu-1 ducă și la spăndu­­ tare! ! D. președinte trase din clopoței și jan­darmii luară pe osândat între pusei. Max. Dar gustul pentru danț a perit; danțul care făcea se salte de plăcere pe fete și se tresare de bucurie pe părinți. Da, ni­meni nu mai vine se sacrifice pe altarul Terpschk­orei (stil vechi­). Nimic nu e mai trist de văd­ut de­cât balurile de astă­zî, atât în lumea cea mare cât și în cea mică. In salon e pe după rânduri de scaune vechi înșirate fete grațiose, câte uă dată frumuse, în gingașe toalete. In dosul lor mamele care observă și veghiază. Orchestra cântă polci, valsuri, cuadriluri. Câți­va domni în frac apar pe la ușe. Unii se duc a lene, se învite pe bâte una din fete și încep împreună se trece par­chetul cu sau fară măsură. Dar ce puțini sunt la număr acei cavaleri de bună-voe. Jumătate din invitați, câte oă dată mai toți, sunt la cărți, fumeza séu plec. Bie­tele fete stau și se uită lung la parchet căscând și moțăind. Ele fac cum se duce tapițerie ca d-na Penelopa, așteptând un bărbat, pe când mamele sforie adânc. Ba­lul devine un concert... Și când te gân­desc! ca mai tate au venit cu speranța de a putea pune mâna pe un soț. Ele se în­torc triste, câte uă­dată plângând, și ma­mele furiose își zaic în ele, ce o mai fi! pe vremea nostră nu era așa! A cui e vina? a secolului! Trăim prea iute, și nu­mai avem nici uă ilusiune. Astăzi, când dai un bal, de frică se nu facă fiasco tră­­miți invitații și la necunoscuți. Fie cine o fi, numai se face. Cunosc pe un domn câruia doctorul îi ordonase să facă multă mișcare. Iarna, neputând umbla pe ulițe, inaugurase un sistem curios. El pleca cu fracul în birje, și pe unde vedea lumină și audea musică își oprea birja, punea fracul și intra, juca un cos sau două ne­contenit fară se întrebe unde se găsesce, și dupe acest bun și plăcut eserciț să pleca cum a intrat, se desbrăca de frac în birje, își punea paltonul și intra a­casă se se culce. Postul a făcut pre­ cum să se schimbe plăcerile lumesci. Primirile n’au încetat dar au luat un caracter mai serios. Mu­sică mai multă și danț mai­­ puțin. Chiar și taletele damelor sau modificat. Ele sunt mai întunecase și mai puțin decol­tate. Dar cu tote aceste, cu sacrificiurile care le fac dumnelor lui Dumnedeu, tot își are dă mare parte Dracul. D-na Elena Oteteleșanu ș’a redeschis salonele. De trei­ deci de ani de când a­­cestă casă primește, ce de lume a trecut prin ea. Câte suvenire triste și vesele! Ce de figuri frumóse, acum veștejite, au reflectat acele mari oglind­î din salonele de dans. Câte lucruri s’au petrecut! Ce n’au ventit^m­’au amlit acele mobile și câte ar putea să ne spue décá ar putea vorbi. Dar pe când uă lume frumosă și alesa se înțese în salonele sale, d-na Elena Oteteleșanu se ocupă cu opere filantro­pice. Voind să coroneze uă viață strălu­cită printr’u­ acțiune frumosă, ca matro­­nele din Roma veche, d-sea a clădit un ospiciu pentru bătrâni, care va purta nu­mele de ospețul Oteteleșanu. Săptămâna trecută, zeul­­ carnavalului s’a reîntors și s’a sunat clopoței cu furie pentru ultima oră în duoă baluri la d. Crisoveloni și la d. Stolojan. Așa­dar, Luni­sora a fost un mare bal la d. Crisoveloni. Casa e splendid ilu­minată, și decorată cu mare gust. La 11 ore, lumea începe să vie. Intr’uă clipă, sa­lonele se umple de uă societate elegantă și alesa. D-na Crisoveloni primește pe invitați cu uă grație nespusă. Tata noptea a stat neobosită ocupându-se de fie­care. D-sea purta un toaletă simplă dar de mare gust, rochie de mătase albă cu un volan mare de flori de liliac; un voal de dantelă albă pe umeri prins cu un bu­chet de liliac și cu brilianturi. Danțul a început cu uă mare furie. Damele și ca­valerii trec repede ca printr’un vis. Mi­rosul florilor te îmbată, diamantele te orbesc și domnele frumuse te încântă. Un bufet imens, totă prăvălia d-lui Capsa, e pus lângă salon. Lumea vine într’una să mănânce și să bea. Dănțuitorii alerg mereu să ia puteri. La după ore s’a dat semnalul supeu­­lui. Sala de mâncare e splendidă. Mesele acoperite cu flori dispar supt diferitele feluri de bucate: Curcani, fasani, vâna­turi, icre prospete, stridii, pești de mare și de rîuri, legume și pome din tote se­­senele și din tote țerile. Vinurile cele mai gustase, Bordeaux, Madera, Champa­­nie, Drăgășani, curg ca rîuri. Uite, totá lumea alerga în salon. A început coti­­lionul. Danțul final e dus cu mare dibăcie de d-na Crisoveloni cu d. Constantin Isvo­­ranu. Tóte figurele sunt n­oi și bogate. Cotilionul imprimat pe cârți de visită forte cochete e distribuit la toți dănțui­torii și a ținut până la­­ jină. Damele au fost acoperite cu flori, cu panglice, cu co­carde și cu surprise. Cavalerii cu pieptul plin de decorațiuni erau mândrii ca nișce miniștri și auriți ca nisce iconostase. Printre figurele cele frumose, care a avut succes mare, a fost locomotiva care flucra ca la drumul de fer, soba cu castanii, to­bele de basca, sacurile, popicele și poșta cu scrisori. Luminările se stinseseră, au­rora indiscretă se uitase deja pe ferestre, sarele gonind-o venise și el se vadă a­­cesta splendidă sărbătore și lumea tot juca. In fine, la 8 ore, balul s’a terminat printr’un cadril monstru. Printre damele care au asistat la acesta serată, se notăm pe: d-na Valentina Bibescu în mare toa­letă de mătase albastru deschis și țesut cu rade argintii, un voal de dantele d’A­­lenson, pe cap­­ă comoră de brileanturi a unui principe din India. D-na Maria Stirbey într’un nor de bară verde ca apa Nilului, stele de brileanturi lucesc pe cap. D-na Ferdinand Ghica, valsui tare neobo­sită, sprintenă ca uă silfidă, în albastru ca un cer de Mai. D-na Stolojan într’un rochie roșie ca un trandafir de primă­vară. Comitesa Tornielli și d-na Dragoumis în doliu de curte. D-na C. Isvoranu în aur d-na Lucia Duca în alb acoperită cu trandafiri, d-na Manoach, d-na Halfon, d-na E. Crisoveloni, d-na Irina Cămpi­­neanu, d na Brătianu, născută Calergi în catifea­ roșie, ci printre domnișore, pa­sările serbării, d-șorele de Listenay, d-ra Cleo de Laptew, d-șora Costacopolu, d-șora Fility, d-șora Warnaw etc. Cavalerii sunt numeroși, buni dănțuitori și eleganți, mi­­litari și civili. Timpul s’a stricat cu to­tul. Marte s’a înfuriat. Ninge e vent. Ni­meni pe ulițe. Lumea se înțâsă prin clu­buri și cafenele. Iau—dau— opt—nucă— Bac—Vai! Ce gignoni—Da n'am omorît pe nimeni—Șase—șase —după-una—te-am bătut—Cinci și cinci-spre-czece, nuoă-­țeei —opt în pici—sans atu etc... _N’audi de­cât aceste vorbe de dimineța penă sera. Jocul ne domnește mai tare de­cât un tiran. Juci sora, Teatrul român a avut un mare serbare. S’a jucat piesa marelui nostru poet V. Alecsandri, Fântâna Blan­­dusiei. Bardul de la Mircești a asistat în acea sera la apoteosa sea. Tocmai când toți credeau ca d. V. Alecsandri își dă­duse tot focul inspirațiunei sale și tre­buia să apună ca un sőre atunci isbucni ca un foc de artificie și arunca pe scena română cel mai frumos mărgăritar al musei sale. Spațiul lipsindu-ne acil, vom urma în numărul de mâne descrierea seratelor din acesta săptămână. D­IN LUME „Amice, nu mai sunt amici!“ striga să dată un filosof din antichitate. Astă­­­i putem dice: tinere, dar tineri nu mai există. In acest secol gârbovit, tinereța e bătrână. Ea nu mai are entusiasm, vioi­ciune, veselie, copii fac politică, se rui­­neza la curse sau la baccara. Societatea bună îi desgustă, adunările cuviinciose le displac. Acesta e causa pentru care în fie­care an, iarna, balurile și petrecerile scad la noi. Mai taté stăpânele de casă ar fi dispuse a da serbări, a deschide sa­­lonele lor, dar, precum nu poți face o omletă fară ou, tot așa nu poți da baluri fară dănțuitori. Românii cari vă dinioră, cum o <zice 4. Milo în Barbu lăutarul, jucau mazurca cu Ruși, polca cu Nemți și cuadrilul cu Fran­­cesi, astă­zi numai joc. Causa nu este ca nu mai sunt străini. Vai! sunt destui. FOIȚA ROMANULUI 27 MARTE 34 CĂPIȚA ROSIE 9­9­ ­ de Fanny Millett JXotley. PARTEA DOUA IX. (Urmare) Aerul prost al sărmanei Molly lucește puțin pe mistress Kirkman. — Sciü bine ca copilul ar fi îngrijit de d­v., însă nu pot se primesc propu­­rea d­v., s’ar putea supăra sora mea. E femee forte ciudată! Ah, eca un­­ fiar domnișoră! Ce nenorocire e și răpirea co­pilașului despre care se vorbesce! Dicend aceste cuvinte mistress Kirkman privea pe Graciela cu băgare de somn. Însă ochii fetei stau nedeslipiți după caetul de musică ce avea în mână. Din două lu­cruri una, sau acesta noutate nu o inte­resa, sau nu citise încă (ziarul cumpărat de Molly. —• Ce! S’a furat un copil Jise servi­­turea! Pentru ce? Ce se facă cu dânsul, nu-l poți da drept plată pentru datorii, nici se-i pui amanet. Apoi afară d’acesta, decâ’l ț­i în casă, trebue se mai cheltuești ca se­’î dai se mănânce. S’a făgăduit uă recompensă însem­nată personei care-l va găsi, urma mistress Kirkman surhjend. Grozav își dori se scia unde l’au ascuns tâlharii, ca se pui cu mâna pe recompensă. Însă jurnalele scriu la mofturi pentru ca e copilul unui lord. Décá ar fi fost vorba de un să­rac, nu l’ar fi băgat nimeni în somn. Uite, nu mai târejiu de­cât luna tre­cută, s’a răpit băiatul unui băcan for­te cum se­cade, pe care-l cunosc. Po­liția nici nu s’a mișcat și jurnalele n’au pomenit uă vorbă despre dânsul. Copilul a fost găsit în urma informațiunilor date de un cămătar la care pusese hoțul a­­manet hainele copilului. Poftim jurnalul domnișoră, ai se găsesc­ în întru tota is­toria acestei răpiri. Eu mă duc lângă ne­potul meu care trebue să m’aștepte cu nerăbdare. — Vine astă­ di sora d-tele? întreba Gra­ciela cu un aer nepăsător. — Mă tem ca nu pote s’ajungă de cât mâne, respinse mistress Kirkman eșind și închidend repede ușa. Orele trecură greu și încet pentru Gra­ciela. Veni însă și noptea , la după­spre­­­zece ore când nu se mai audi j­ici un scomot în tota casa, Graciela se urca pe întuneric la catul de sus. Ajungând la cea din urmă trepta a scarei se opri pu­țin și apoi se duse pipăind didurile până la ușa camerei care era d’asupra came­rei sale. Voi să deschidă ușa, însă era închisă cu cheia. Temându-se să nu fie surprinsă, își lipi buzele de gaura ușei și șopti numele lui Alan. Nimeni nu res­punse. Atunci, cu tóte câ-t bătea inima, striga copilul ceva mai tare. Aceiași tă­cere ! Forte turburată, însă decisă să is­­butesca cu ori­ce preț.Incepu să scuture puțin ușa, ereștend ca se deștepta ast­fel copilul. In loc să se deștepte copilul, se deschise ușa câcî brusca fiind prostă eșise din lemn. Graciela intra repede în odae­ Uă lampă care ardea pe sobă lumina figura palidă și slăbită a lui Alan Fitz­­hurse. Atât de mare era schimbarea ce găsea într’însul acum, în­cât ochii fetei se umplură de lacrămi. Il îmbrățișa, însă nu dete nici un semn de viață. Graciela înțelese ce se întâmplase. Conspiratorii dedeseră copilului un narcotic pentru a­ î­năbuși țipetele în timpul nopței. Fata îl scose din pat și-l lua în brațe dicându-I: — Alan, scumpul meu Alan, nu mă recunosc. ? Eu sunt, Graciela ! Deș­­tepta-te. Copilul se deștepta puțin, tremurând de frică, se uită împrejur cu nișce ochi speriați și apoi­o jise: — Graciela! Da! tu esci Graciela ! și se agăța din tóte puterile sale de gâtul fetei făgăduind ca va fi de treba, cu minte ca nu trebuie să-l bată. — Sărmane copil, nu ai de ce să te temi. Alan își veni în fire în sfîrșit. — Pentru ce m’ai făcut se aștept așa mult. Omeni care m’au adus aici, mă încre­dințase câ vii îndată. Când m’a luat de mână Carlota Wilson mî-a z­is: aicie dupe Graciela, te așteptă aprópe d’aici supt un copac ? Pentru ce m’ai trimis într’uă casă așa de urîtă ?­­— Nu te-am trimis eu aici, sărmane copile. Se nu cred­­ ce ți s’a spus. Acei care ți-au spus acesta sunt risce mise­­rabili. — îmi făgăduise cu mă duc la tata­napei. Mințise ? îmi făgăduise câ are de gând să mă ducă la tata chiar mâne. Erau duși bărbați grozavi de râi cu care am vorbit și care au dis câ se întorc curând. Graciela tresări. Neapărat acei misera­­bili aveau de gând să-l ducă și să-l as­­cund­ă într’un loc mai sigur ! Dumned­eu spie unde ? Și déca ar isbuti, copilul ar fi perdut pentru tot­deauna. — Alan, șopti Graciela, déca ai cura­­giu, te duc eți la tata acasă chiar în a­­cesta nópte. Să putea îndeplini un asemene proiect? O să Indrásnesca să parcurgă stradele Londrei noptea, singură și cu un copil în brațe? Graciela își puse de două ori a­­cesta întrebare și lu h­otărîrea să lucreze fară a mai perde un singur moment. Tóte primejdiile prin care era se trecu nu nu­­marau nimic fac­ă cu bucuria ce va simți smulgând din brațele răpitorilor, copilul bărbatului pe care-l iubea. In câte­va secunde, îmbrăcă copilul pu­­nându-i mâna pe gură de câte ori vrea să vorbescă și pândind ascultând cu cea mai mare băgare de somn. Peste cinci minute, Graciela se cobora încetinel pe scară cu copilul în brațe care se sinușcise și era plin de încredere. Se opri în camera s­a spre ași lua mantel­a și pălăria și apoi coborî în aceași tăcere ultimul etagiu. Se mai trebuea un mo­ment ca să fie liberi. Intre dânșii și­­ ae­rul de afară se găsea numai un coridor și un ușe. Spre a nu face scompt căutând pe întuneric clanța de la ușe, Graciela frecă un chibrit de zid. In același mo­ment audi un scomot ușor și se ridică șu­vărul de la portal înainte de a avea timpul să fugă sau să se ascundă se des­chise porta, și chibritul care nu se stin­sese încă lumină măreța figură a lui Del­gado și obrazul dobitocesc al Carlotei Wilson. — — Iar ai primit scrisori amenințătore, circea lady Ana vorbind cu lordul En­­derby. — Scumpa mea Ana, răspunse cornițele, am primit uă sumă de scrisori, însă tóte nu conțin amenințări. Unele nu sunt de­cât simple avertismente, altele povețe, și tóte sunt zadarnice. — N’ai de gând se le arați poliției? — Ca se facă dintr’éasele zarzavat. Pentru ce nu! — Ascultă-mă Alan, cel puțin scriso­rile din Irlanda legate cu un panglicuță verde și scrise pe hă­rtie de aceiași culore, trebuie să aibă un ore­care importanță. — Sunt mofturi la care nu póte se cred­e nimeni de­cât un aginte de poliție. Tot ce nu’și póte tălmăci poliția trebuie se puie pe sema fenianilor. Și vine [mai bine la socotelá. — S’au petrecut prin Irlanda lucruri cari confirmă existența fenianilor, dise lady Ana privind cu un aer mâhnit facia palidă și obosită a comitelui. De ce nu erecțt are ca aceste scrisori vin d’acolo ? — Vin de la nihiliști. Te încredințez eu ca poliția n’are să’mi găsescă copilul, și nici recompensa care am făgăduit’o nu’mi e de vr’un folos. Banii nu amă­gesc pe omenii cari ar muri îndată ce’i ar primi. Martea trădătorelui este pe atât de sigură pe cât este și de îngrozitare. — Ce ai de gând se faci Alan? — Din după lucruri una, ciise lord En­­derby plimbându-se prin odată : se p­are se mi se ceru uă mare despăgubire spre a mi se da copilul, — acesta este și pă­rerea mătușei d-tele.... Aci, lordul Enderby se opri privind pe lady Ana care se sculă și se apropie de densul. — Sou? — S’au mă pot duce în Rusia spre a mă constitui prisonier în mânile nihiliș­­tilor în locul copilului meu.

Next