Romanulu, iunie 1886 (Anul 30)
1886-06-30
din Adrianopol, cari fac comerciu de transit cu Rumelia și cari se vedeau jicniți în interesele lor printr’un avantagiu acordat exclusiv comercianților din Constantinopole. Principalele case din Adrianopole se constituiru în camera de comerciu și cerura să se autorize președintele lor a da și dânsul «teșcherele». Dar atunci începu guvernul bulgar să facă greutăți, și refuzâd a recunosce certificatele din Adrianopole, sub pretest că camera de comerciu a acestui oraș nu era autorizată printru o iradea imperială. Președintele camerei de comerciu din Adrianopole se adresă la Parta pentru a obține iradeaua; acest demers a devenit nefolositor de când guvernul bulgar, uitând angajjamentele luate de d. Tanof către represintantele Franciei la Sofia, a hotârît de a pune tapte mari asupra tutor mărfurilor la intrarea lor în Rumelia. Evident ca acesta măsură, promulgată în momentul întrunirei Adunarei naționale din Sofia, este mai mult politică decât comerciala. Dar este regretabil că principele Alecsandru crede ca póte să-și măresca prestigiul in ochii partidei național [UNK]nuia ajuc— tendința Bulgariei, lovesco în interesele comercialui european, și mai cu semn în comerciul francez. Fără îndoiala ca principele n’are a se teme în nimic de Pórta, care este cu totul hotarîta a nu interveni în Bulgaria, după cum se abține d’a face resbel Greciei. In schimb însă, principele se află supt lovitura marinei ș’a amenințărilor Rusiei. Acesta putere nu pate acum să satisfacă resimțimântul ce are d’a vedea că poporațiunea bulgară scapă de supt tutela ei, dar ar fi periculos de a’i da ocasiunea să impărtâșască și alții în concertul european aceiași ură. N’ar fi cu neputință ca Rusia să face față cu Bulgaria rolul pe care Enghitera l’a avut față cu Grecia și pe care l’a îndeplinit cu atâta succes. ROMANULU 30 IUNIU 1886 SCIRI D’ALE PILEI «Monitorul» de astazi publică mesagiul regal de închidere. E ca de obiceiü. Singurul lucru nou e ca la Senat a fost citit de d. Eugenia Stătescu și la Cameră de d. Ferechide. Dumineca la 15 Iunie, Ahmed Zia-Bey, ministrul Turciei, a fost primit în audiență de M. S. Regele căruia i i-a remis cu scrisore din partea M. S. Sultanului. * * * D. Nicolae Crețulescu, fostul ministru al României la Petersburg, a fost primit Mercuri la 11 lunie în aisonte, do unioeUru de M. S. împăratul Rusiei, căruia d. Crețulescu i-a presintat scrisorile sale de rechiâmare. In aceiași cin spune «le Journal de St. Petersburg», d. Crețulescu a fost primit de M. S. Impăratăsa Rusiei. * * * A(I se deschide a doua sesiune a curții cu jurați de Ilfov. Curtea e compusă din domnii G. D. Economu, președinte, Vladoianu și Vereas, judecători. Ministerul public va fi represintat de d. procuror Mavius. * * * D. prim-ministru, spun durele oficiasc, a primit agil în audiență pe d. Kohin d’Abrest, corespondinte al diarelor Le Rappel și XIX e Silele. D. Kolm d’Abrest a fost corespondinte al mai multor diare francese în timpul resbelului din 1877-1878 și a publicat o carte întitulată : Zigs-Zagsen Bulgarie. * * * Curtea cu jurați din Ilfov se va ocupa Toi, 19 curent, cu procesul sergenților de oraș care au omorît doui contrabandiști de spirt. ■ . * I Sf * * Procesul casierului și contabilului de la Creditul funciar urban precum și al casierului de la «Prevederea» s’a amânat, după cererea procurorului, pe ziua de 23 Iunie. * * * La băile de la Bâlțătești, județul Neamțu, s’a deschis un oficiu telegrafic și de poșta ușorâ, cu serviciul limitat de di* * * Publicațiuni de căsătoria : D. dr. în medicina Alceu Urechia cu d-șora Eugenia Codrescu, fiia d-lui I. Godrescu deputat. D. Ion Boamba, membru la tribunalul de Ilfov, cu domna Elena D. Moroianu. * * * însoțit de d. Mironescu, capul serviciului idraulic din capitală, Voisin-Bey a plecat erl la Constanța pentru a studia cestiunea portului. Nu mai înțelegem nimic! Demisiunea d-lui Haret, anunțată de «România Liberă» totdeauna bine informată în afacerile învățământului, a pus tota cumvu iu urnait ae ore ^ce nu se cu masce nici vă cauta— afară numai decà esamenele elevelor pregătite în particular nu vor fi provocat furtuna. D. Stef. C. Mihailescu, spune «L’indépendance», va fi numit director. Totul se întâmpla ! Se comunică farului «L’Indépendance» că universitatea din Oxford a hotărît să publice conferințele făcute acolo de d. Gaster, asupra literaturei române. D. Gaster, adauge numitul diar, a fost numit membru al așa numitei «Folklore Society» din Londra. * * * Eri, elevii și elevele pregătite în institutele private și,în particular, n’au putut trece esamenele, câci comisiunile nu se strânseseră pe nicăieri din ce causa nu se im. * * * In ziua de 25 Iunie, orele 9 diminața, directorii sculelor secundare din capitală se vor întruni la Universitate pentru a desemna din sînule pe delegații în viitorul consiliu general al instrucțiunii. * * * De la Fundeni, P. S. S. Mitropolitul primat va pleca la munte. * * * Crima din «Calea Moșilor» — Se zice ca instrucțiunea a descoperit diferite indicii cari îi permit a crede că nu numai servitorul a fost asasinul familiei Golovanov. îngroparea celor șăse cadavre s’a făcut ieri în mijlocul unei foste mari mulțimi. Bian o nuauiugun, copilașul cel mic era cu mumă-sea într’un singur coșciug. .—fiarele oficiase anunțau asprà ca poliția ar fi pe urmele asasinului. Scrrea până acum nu pare a se conforma. * * * Citim în «Voința Națională» . Primim scrisori din Mehadia, Tușnad și Klopatak prin care ni se spune că elementul românesc strălucesce prin absența lui; antreprenorii băilor sunt desperați. «Budapester Tagblatt» caută să explice revenirea Românilor prin faptul că guvernul român ar obliga să plătăscă un taclă de 200 lei pe toți acei ce vor să mergă la băile din Ungaria (! ?) «Budapester Tagblatt» a fost indusă în erore; Înca din anul trecut, e un curent general în România în contra băilor din Ungaria. * * * Mișcarea poporațiunei capitale, pentru timpul de Duminecă 20 Iuniu până Sâmbăta 26 Iuniu a fost urmatorea : nasceri: 109, din cari 59 bieți și 50 fete; morți 97, din cari 43 bărbați și 54 femei. Etatea morților : până la 1 an, 34; de la 1—5 ani, 16; de la 5—20 ani, 13; de la 20—80 ani, 9; de la 30—40 ani, 4; de la 40—60 ani, 13; de la 60—80 ani, 6; de la 80 ani în sus, 2. ■ * ‘'* ** ' * * * * * * * * SOIRI DIN AFARA Se anunță din St.-Petersburg ca se lucreza la noi vase pentru marina de resbel, precum asemenea cu d. Krupp a fost însărcinat să înființeze oă mare fonderie de tunuri la Nicolaief. * (barul «El Correo» află că în provincia Valența s’a arestat patru individi cari voiaț să înroleze pe țărani pentru a forma bande carliste.* După un telegramă din Cair, sir Henry Drummond Wolff a fost invitat de guvernul englez să suspende negocierile cu Muktar-pașa asupra cestiunilor de princip, până la terminarea crisei politice în Englitera.* Se telegrafiazâ din Londra că s acut un simmfestațiune la Saint-James ' î în favorea proiectutm yiiior ua Hot rale. D. Sexton, deputat irlandez, alarat că Irlandezii au votat la alegerile din urmă pentru candidații conservatori, căci șefii irlandezi aveau cuvânt să crăda că, în urma tratărilor dintre lordul Carnarvon și deputatul Howard Vincent, partida conservatore avea să propună un proiect privitor la Homerule. Marchisul de Hartington a vorbit la Rawtenstall înaintea unei adunări forte numerose din care oă parte îi era ostilă. El a espimat speranța ca neînțelegerile în partida liberala n’au să fie permanente. Când cestiunea irlandeză va fi resolvată într’un sens sau altul, liberalii se vor găsi din nou uniți și vor lucra împreuna. Oratorul regreta ca s’a despărțit pentru moment de amicii săi politici; ar vedea cu mulțămire ua întindere a drepturilor locale irlandeze, dar nu pate să admită emanciparea absolută a Irlandei; încheind, narchisul a exprimat din mou speranța că în curând toți membrii partidei liberale se vor găsi sub drapelul vechiului lor șef. Scrisore deschisă d-lui G. E. Lahovary Directorele iiarului «L'Im’épendance Roumane. (Urmare 1) Domnul mă. Nu e cu putință se vorbescá cineva de presă, de rolul ei în societate, de influența ue aic, nu are cuvinte de tot ce se referă la diare și diariști, fără să-și aducă aminte de fundatorele presei române, de marele cetățean C. A. Rosetti. Eea ce spune acest mare bărbat, tot cu ocasiunea banchetului, pe care îl amintim în numărul de eri: «Dator este diaristul, să cunosc simțimântele națiunii și să dea pe totadiua aceea ce trebuie d’aristicei." Acésta m’am silit s’o fac, ânsă am păcătuit adesea pentru ca, în mijlocul luptelor, lesne s’amețește omul. D-lar tinerețea are multe daruri, dar are și mari defecte, adesea am fost nedrept contra celor mai buni și valoroși cetățeni ’pentru ca nu-l înțelegeam, cu osebirea între noi era ca eu avusesem fericirea să cunosc mai bine poporul, și să am credința nemărginită în el și in libertate; am comis greșela, nu d’ai combate, căci lupta este viața, dar ai combate adesea cu espresiuni ce nu erau bune, nu erau drepte, în mod cum nu trebuie să combată frate pe frata. 1) A se vedea «Românul» de la 23, 24 și 29 Itmifi Publicul însă și el au înțeles că culpa nu era a inimei și m’a c ertat, și d’aceia vedeți aci acésta frăția unanimă.» Nu credi domnul meu, cu aceste cuvinte înțelepte, acésta mârturire, făcută aprópe de sfârșitul unei cariere atât de strălucită, ar trebui să figureze într’un cadru de aur în fiece redacție românescâ, pentru ca pururea să’și aducă aminte de dânsa, cei ce vor să îmbrățișeze greva și spinosa meseria a gazetarului. Lupta amețește și se pare că mai mult decât oricare alta amețește lupta cu condeiul . Pe câmpul de bătaie unde adesea luptătorii vin conduși d’uă ideie mare, unde mirosul prafului de pușcă, bubuitul tunului, vederea sângelui și a prietenilor măcelăriți, sunt atâta escitente puternice, cari contribuie se îndârjescâ sufletul omenesc și să arunce cu mai tare înverșunare, unii în contra altora pe luptătorii dușmani, totuși vine un moment, la lumina discreta a nopții, când soldatul întorcăndu și privirile spre locul său natal, aducându-și aminte ca îl aștepta ua mamă, ua soție, copilași cari mâine póte vor plânge mortea lui, se simte coprins d’un mare dor și de n’ar fi groznică disciplina care îl ține înlănțuit, s’ar duce peste șanțuri, peste cadavrele fraților săi, să s’arunce în brațele dușmanului, căci simte că ș’acela 1 este frate și ca se luptă din causa cine scie cărei neînțelegeri, căror pasiuni esploatate în paguba amândurora. De acest mare și nobil simțiment nu sunt pre cuprinși vr’o dată diariștii ? Oare presa va fi singurul câmp de bătie pe care lupta nu și va perde nici va dota furia? Oare nu va veni momentul când omenii, cari în definitiv au aceleași sentimente, aceleași credințe, aceleași interese, cari se închină la aceiași icóná, icóna țduiosâ a patriei,și vor da mâna, și în loc să lupte unii în contra altora, să lupte cu toți pentru înălțarea țarei lor ? Sciu bine că trăind supt regimul opiniunei publice, vrând nevrând, vom găsi atâtea păreri câți omeni, »quot capita tot sententiae», scia bine ca într’ua societate civilisată, în care națiunea suverană lâgă și deslega, nevoiți suntem să ne supunem capriciilor schimbatore ale sufragiului popular, sciü bine ca partidele politice sunt resultatul imediat al unei asemenea stări de lucruri, că lupta este viéța, ca din discuțiune nasce lumină, nu pot înțelege ânsă ca aceste discuțiuni, aceste lupte să ne conducă până acolo în cât dintr’un adversar politic se facem un dușman.4 Și cu tóte acestea dăcâ ți-ar dat vr’o dată ostenela să citesc numerasele diare te apar iu ier» uostra sunt sigur care mult te vei fi convins de adevărul spuselor mele, și câ te vei fi încercat să afli căușele unei stări de lucruri atât de întristâtore și atât de pagubitare intereselor unei națiuni mici. Dureros spectacol, în adevăr, și înveselitor pentru străini d’a vedea pe români împărțiți în atâtea tabere câte partide politice sunt și acuzându-se reciproc, după cum la cârma statului sunt unii sau alții, câ fură, jefuesc, asasină, tradezii! ș’acesta este dureros nu numai pentru că după vorba lui C. A. Rosetti nu astfel trebue să combată frate pe frate, nu numai pentru că acusațiunile ce se aduce sunt lipsite de temeii, căci o repet nu se va găsi român care să lucrede cu seiința în contra intereselor țârei sale, dar mai cu semn pentru ca asemenea procedare dă lumei se creza că considerăm luptele nóstre politice numai ca un mijloc d’a ajunge la cârma statului. Mai dureros încâ când presa se face ecoul unor asemenea aspirațiuni meschine. Déca împărtășesc și dta părerile mele in acesta privință, apoi să ne unim domnul meu, spre a recomanda diariștilor de adi, cari mai toți sunt tineri, cuvintele de mai sus ale lui C. A. Rosetti: «in luptă lesne s’amețește omul, tinerii au multe daruri dar au și mari defecte, nu trebue să combatem pe adversarii noștri cu espresiuni ce nu sunt bune, nu sunt drepte, căci nu astfel trebue să combată frate pe frate.» Când e cineva în fața unei cestiuni de principiu, unui interes vital al țărei, înțeleg să lupte pentru triumful ideilor ce i se par mai bine cu pasiunea d’a le face să triumfe, cu violența chiar, cu condițiune însă d’a nu uita că în câmpul opus se găsesc frați d’ai lui, cari pote văd lucrurile dintr’un punt de vedere greșit, dar cari ca și densul nu pot avea alt interes decât binele general al țărei! Intra în planul acestei scrisori se culeg și se arăt publicului parte din espresiunile cu caridiarele gratifică pe omenii noștri politici, m’am gândit case apoi că nu este de nici un folos a le mai da un deja onorurile publicități prin colonele «Românului» și că, cestiunea ce discutăm fiind d’un prea mare însemnătate, nu era bine să-l dăm proporțiunile unei cestiuni personale cu un anume dar. de altfel sunt convins ca în calitatea d-tale de director al unul dhiar, ești în curent cu tot cea ce se produce și că dacă nai înfierat înca pe cei ce se servesc cu espresiuni ce nu sunt bune, nu sunt drepte, e ca n’ai avut timpul a o face. De nu m’ași fi temut să te obosesc prea mult, te-ași fi rugat să facem o d escursiune prin rubrica infomațiunilor. Am fi găsit și cu acesta ocasiune fapte de natură a isbi în prestigiul presei. Văd, în adevăr, uu tendință, ce merge din divndi crescând, d’a servi publicului scrii mai mult sau mai puțin inesacre, și cari în cele mai multe cazuri sunt reproduse cu seiința și cu intențiunea d’a denatura faptele într’un scop interesat. Acusațiunea ce aduc are prea multă gravitate pentru ca să n’o întemeiez măcar pe două exemple. Nu mai țin minte în ce chiar am vădut strecurânduse în două sau trei numere succesive să scrie pe atât de fantastică pe cât era și de hazliu. Imaginațiunea bogată a reporterului care uă născocise, închipuise trei combinațiuni osebite pentru a ajunge în catedrele rînduri la același resultat, numirea d-lui N. Steriadi ca director general al vămilor. Trebue să-mi închipuesc sau cu numitul dhiar n’avea cu ce să-și umple colanele, sau că avea mare dorință d’a vedea pe d. N. Steriadi în postul ce-i desemnă. Cu ocasiunea povestirea lașei agresiuni în contra d-lui Frunzescu de la «Epoca», s’a răspândit u scrie lipsită cu desăvârșire de adevăr. Lucrul este prea delicat ca să insist asupră-i. Cei ce vor sei énse se citesc d intre rînduri, mă vor înțelege fără multă greutate. Fcă-ne, domnul meu, la sfîrșitul călătoriei nóstre. Înainte d’a ne despărți, da-mi voie să-ți mulțumesc pentru buna-voința cu care m’ai însoțit pe n’aci, și pentru bunele sfaturi ce mi-ai dat. Sunt bucuros ca m’ai însoțit până în capătul călătoriei nóstre pentru că m’am gândit ca ea nu trebue să fie numai un mijloc de instrucțiune pentru noi. Doresc, de se pare, să serve și altora. In calitatea d-tele de director al ziarului «L’Indépendance Roumaine», cu puternicul mijloc de publicitate de care dispui, poți face ca ideile, ce am desfășurat în cursul acestei scrisori, și pe cari scrii ca Ie împârtâși aica dată, să pătrundă în obiceiurile și moravurile presei nóstre. Și poți crede că nu sunt animat aci de mica dorința tate cu orice preț. Am în mai însemnat, sunt conduse mare, voiü să văd momentul , va lua în societatea nóstru locul „ merita, tata influența ce se cuvine să aibă. Nu voia uita nici uo dată ce am fost și eu diarist, și cu viitorul, care pastrăza multe surprinderi, mă póte obliga să revin póte asupra primei mele meserii și se reiau condeiul, înțelegi dar cu câta durere privesc cel mai mic fapt care iubesce în legitima considerațiune pe care trebue s’o aibă presa. Se pate ca, prin judecăți pasionate, prin insulte, prin seiri false, presa să adjunga la scopul ce-și propune momentan, în cele din urmă cnse tot la șuieră, căci publicul, care este supremul apreciator, se va scârbi de densa, și nu-i va mai da credământ. Publicul cere ca presa să-l fie totdauna în curent cu ceea ce se petrece, să nu-l inducă nici uo dată în erore dându-i seiii false sau presintându-i lucrurile sub un alt aspect decât au, să judece faptele și ómenii cu dreptate și buna-credință, când acusâ pe cineva să-I dovedesca cu probe temeinice ca acusațiunea este legitimată, să fie cu un cuvânt imaginea perfecta a adevăratei stări de lucruri. Ș’acesta va cere pentru că ne având totdeauna timpul sau cunoștințele trebuinciose pentru a judeca nenumăratele evenimente cari compun viața socială, bucuros este să vadă și să judece prin un altul în care și-a pus tóta încrederea. De unachi în trenul ce ducea spre Ploesci audiam purtându-se asupra presei, de omeni însemnat și de vederi diferite, acusațiunile pe cari le schițai în acesta scrisore, mă tem ca peste puțin părerile acelor ómeni să nu devie părerea unanimă a tutor românilor cari mai citesc diare. E urgent dori ca acei cari nu vor s’ajunga la un aseimenea resultat, să ia măsuri de îndreptare; terminâtnd îndeplinesc uâ ultima datoria. Se poate să fi cadut și eu în păcatul d’a fi fost nedirept către cineva. Păcatul să-mi fie ertat în favorul intențiunii. Repet âncă uâ dată că personalitățile ’mi displac, déca dor prin vr’uo vorbă scăpată condeiului său prin vr’uă trasarea făcută, am putut atinge susceptibilitatea cuiva, îi cerertăciune. Dorind se arat lucrurile supt un punt de vedere cu totul impersonal, nu intra în cugetul meu se iubesc pe nimeni. Primeșce, domnul meu, asigurarea osebitei mele considerațiuni. C. Calligari ESAMENELE ȘCOLARE 1885-1886 Mâine: Rereniri 18 Iuniu, se vor ține esamene la umabrele școle : Sf. Sava; cl. I religia; cl. II div. stiințele natuale ; cl. III limba română ; cl. IV geografa ; cl. V limba germană; cl. VI limba română. Matelă Basarab : cl. div. musica ; cl. I liceală istoria; cl. II stiințele naturale; cl. IV religia, desenul; cl. V desenul; cl. VI istoria. Lazăr: cl. I religiunea; cl. II limba francesa; cl. I div. istoria. Mihaiu Bravul; cl. I limba latină ; cl. III istoria; cl. IV limba francesa; cl. I și II div. limbă română. Cantimir: cl. I musica; cl. III limba francesa; cl. IV stiințele naturale. Seminariul Central ; cl. III musica occidentală ;cl. IV caligrafia și desenul (și cl. I); cl. V istoria universală și bisericesca. Scola Normală Carol I: cl. I religiunea; cl. III musica vocală; cl. IV medicina. Scala Normală a Societăței pentru cultura poporului român : cl. I normala, material • 3ari se vîrîse pănă în gât mamă-sea, și nu eșia de cât forte rar, și atunci silită, o afacere de artă, nimic nu ’i plăcea înradevér ca călăria. Se ducea în tóte diminețele cu tatăl său, când era în Paris, ioa însoțită de un servitor, la pădure, unde se plimba coșuri întregi. După asta, se înorcea acasă și dejuna singură, — mumăsea încă dormia pe la vremea acea; apoi ntra în atelierul ce ’1 construise d. Corner intr’adins pentru dânsa, și acolo fura pănă la prân<j. Sera, când mumăsea s’o silea s’o însoțăscâ pe la petreceri, plea la mâtușâ-sea, unde era sigură că o să ntâlnăscă vreun artist cu care ’i plăcea mult mai mult să vorbiască decât cu iierii de prin salone, își petrecea astfel viața cu liniște și într’un chip inteligent.. .ând într’uă diminățâ mâtușâ-sea o văduntrând pe ușă tremurândă, galbenă, schimbată la față. — Ce ai ? strigă d-ra Cordier strângând’o la pept. — Am venit să ’ți cer adăpost, răspunse ladelena cu glas plângător. — Cum adăpost ? — Nu mai pot sta acasă.— Pentru ce?... muma tea.... — Nu voia s’o mai văd. — Tatâl tău ?.... — Tata m’a gonit! Biata mătușă privindu’și nepata rămase încremenită; apoi, vădănd'o cât de mult suferă, o luă din nou în brațe și, fără să o întrebe de cazul acestui mister, ea murmură : — O să se împace lucrurile, așa trag nădejde ; oricum, bine ai făcut ca ai venit la mine.... Nu sciu ce s’o fi petrecut, dar n’am trebuință să scia pentru ca să ghicesc că nu ești vinovată. — Oh ! draga mătușă resclamă Madelena plângând cu foc.— Și chiar de ai fi vinovată, eu tot te iubesc, d’aia, ți-o mai spui, bine ai făcut de ai venit la mine. După ce vorbi astfel, plecă îndată la frate-său, cu care stete multă vreme, și de unde e și forte mirată. Când se întorse acasă, îi spuse Madelenei câ părinții ei plecau chiar în sora ceia în Italia, unde aveau de gând să stea mai multe luni. Și asta fu tot nici ca se mai vorbi de ceea ce se întâmplase. Când d-na Cordier se întorse din Italia, veni la cumnata sa cu care se înțelese ca Madelena să se întorcă, acasa; dar, cum tatăl său nu vrea s-o mai vadă, să stea la mătușa sa scurta vreme ce și-o petrecea de Cordier la Paris. Și astfel stau lucrurile când întâlni d’Estivel pe prietenul său Berton la balul prefecturei. Locotenentul venise de mai multe ori in casa din Champs-Élysées, unde era forte bine primit și de către bărbat, care-l iubea, și de către femeie, care se amorezase de densul. Dar tóte vizitele astea nu erau de nici un folos, atât pentru planul lui d’Estivel cât și pentru proiectele locotenentului. Nici ca se vorbea despre dora Cordier, și stăpânul casei nu-și mai slăbea prietenul cel nou , așa ca d-na Cordier nu isbutise âncâ să rămâie singură cu Raoul , lucru ce dorea cu atât mai mult cu cât acesta nu părea câ vo este să intre mai in intimitate cu dînsa. D. Cordier punea piedică aspirațiilor ascunse ale nevestesi, fără să se gândască. Mai trebuie să spunem că locotenentul căuta să stea într’una cu stăpânul casei și destivet, ținut fiind să întovârâșescă necontenit pe amanta sa, pe care vrea s’o facă socru, fără ca cu tote astea să-i arate planul, se înăsprea pe fiece di ce trecea. Ii venea să turbeze acestui ambițios fără scrupul când vedea pe locotenent nepăsător în fața d-nei Cordier, și încetul cu încetul începea să-l urască. Dar situațiunea asta nu putea să fie cât lumea. Ea nu era plâcută decât d-lui Cordier. Toți se câsneau să’l distreze : Berton din tata inima, iar ceilalți de trebuință. Berton se gândea la situațiunea neesplicata a Madelenei, și încă nu găsise prilej să se lámuresca. Când îi vorbise lui d’Estivel în privința asta, acesta îi răspunsese printr’un «nu scia nimic» atât de neted, că nici ce mai stăruise să afle ceva. Desigur că trebuia să planez vr’un mister asupra fetei, să fi fost vinovată de ceva ? Berton deputa jdeîă asta. Dar atunci, mama-saÄ^QS'örece d’Estivel nu-i spusese nimic, ori ce ar fi făcut, nu putea se ghicesca nimic In atitudinea d-lui Cordier și a nevesti si, care să’l puie pe cale; și nu mai îndrăsnise să mai întrebe pe mumă despre flâ sca. Ș’apoi, femeia asta, cu privirea-i stranie și provocatore, ’I displăcea cu cât o vedea mai des, ghicea ca voia s’o curteze, și cum se gândea la Madelena, pe care o avea într’una dinaintea ochilor, privea ca o crimă acesta țintă a d-nei Cordier. Bărbatul cu conversația lui atragatore îl scăpase până aci de ispită, în necazul nevestei și al d-lui d’Estivel. Dér iacă că dodata d. Cordier începe să vorbescá de călătorie, și acesta apropiată plecare pune pe gânduri pe locotenent. Se lipise din taiá inima de acest om escelent; era încredințat ca d. Cordier își iubea fata, sau cel puțin pe aceea care-i purta numele; dedese de mai multe ori peste dînsul uitându-se pe ascuns și cu dragoste la un portret, forte bine făcut, al Madelenei, zugrăvit de către Ernest Noir cu largeța și poesia cari caracterizau pe maeștrii de la începutul carierei lui. Portretul ăsta se afla într’o galerie, prin care trebuia să treci din sala de fumat în sufragerie; era agățat într’un colț, cam la întunerec; și d. Cordier, cu tota ura contra copilului de care nu vorbea nici un déjà, nu-i trecuse prin gând să poruncecca să se ridice portretul de acolo. Din contră, de ar fi fost sigur ca nu’l vede nimeni, l’ar fi contemplat coșuri întregi. Madelena plecase în urma unei hotărâri ce luase d. Cordier și asupra căreia spusese ca n’are să mai revie; și d. Cordier, care n’avea să-și impute nimic, era astfel de om ca nici ce se mai trăgea nădejde să revie asupra hotârîrei ce luase. Berton habar nu avea de tóte astea; d’Estivel, nu scia nici el nimic, sau se prefăcea că nu scie cât despre d. Cordier, parcă nici n’ar fi avut un fată. Locotenentul nu putea să scie că Madelena era să se întorcă acasă după plecare, d-lui Cordier, și lui d’Estivel nu’i veneau socoteli să i-o spuie. Berton era dor să rămâie în curând e spus la atacurile chibzuite și iresistibile ale d-nei Cordier, și d’Estivet își da cu părerea că lucrurile aveau să mărgâ cu atât mai iute cu cât greutățile și întârzierile mărise pofta acestei femei pentru locotenent. își pusese în cap să le înlesnescâ întrevederile, cu discreție, ca să nu dea timp lui Berton să se gândăsca la ce face, și întocmind astfel lucrul ca să dea să se înțelegâ câ el scie,—căci vrea să păstreze, dacá nu stima, cel puțin influența lui asupra d-nei Cordier. — Ii voia proba cu asta, își dicea el, ca sunt un galantom, și îi rămâi prieten după ce l-am fost amant; cel puțin, așa o să pară lucrurile, și asta e destul. Afară de asta, d’Estivel prevăzuse că d-na Cordiero se facă astfel ca Madelena să nu fie acasă în duele în cari trebuia se primescá pe locotenent. Și în adevăr, nu numai că d-na Cordier se gândise se depărteze pe fiasca și s’o trimit; la mătușa sea, un di ®!® de primire, dé, se hotârîse chiar să n’o înșciințeze de plecarea tata-sea decât după câteva dne, adică când ar fi fost prea târzi pentru Bertoti să mai compare pe mum; cu fia sa. D-na Cordier era un cochet, forte deștapta, și avea memoria bună ,aduce aminte cu mala balul prefecture desena și locotenentul păruseră a fi a simpatie unul de altul, și firesce ca și a. D’Estivel citea tóte gândurile aste, fața fostei sale amante. Nu i se mai acorda favoruri nu le mai cerea , și era încântat de cum se întorseserâ lucrurile, deorece planul săi începuse să se esecute fără ca să mai fii trebuință să mai ajute și el personagieri și să le puie în mișcare. Un semn bun era că Berton parcă nu se mai gândea la d-șora Cordier, și la ce s’ar mai fi gândit, pe câtă vreme n’o mai văduse de când i se presintase și pe câtă tine nimenil nu vorbea de dînsa. Nu mai încape vorbă ca locotenentul se hotărâse la un fel, și nu se mai gândea să ia in căsătorie un fată pe care nu putea să puie mânaj nici vădată. Déca ar mai vede-o și i-ar părea reu ar fi prea tardiv. Așa se gândea d’Estivel. (Urmare în numitul viitor.)