Romanulu, octombrie 1886 (Anul 30)
1886-10-09
886 planurile Rusiei. Dar Romania are pe picior de resbel on armată de 150,000 omeni, și acesta armată s ar îndoi dacă, putănd să fie pept Rusiei, ar avea în ajutor și armata Serbiei și Bulgariei. Singure trupele României,jau Bucurescu atât de tare fortificat, ar putea să facă că resistența de natură a încuragea pe un aliat nehotărât, și se dea unui aliat hotărât tot timpul necesar pentru a putea să vie în ajutor. V putațî, cari se arăte adevăratele dorințe kic țârei, și fiind ca opera de linistire corespunde intereselor tuturor, făcând pute escepțiune de dictatori cari au pus mâna pe putere și voiesc s să păstreze pentru el, credem că sprijinul lordului Churchill este asigurat și de aceea ne bucurăm în mod sincer. POLITICA EXTERNA A RUSIEI ziarul «Opinione» face un lung studiu privitor la politica Italiei față cu tendințele Rusiei în peninsula balcanică. Numit ul țiar zice că interesele Austriei sunt congruente cu ale statelor de la Marea Mediterană. Din senurile Mărei Negre și de la Dardanele Rusia, în curând, ar putea desfășura uă putere coverșitore pe Marea Mediterană și ar domni peste statele de la țărmiitalieni se nu pertrá niciă dată din vedere acest lucru și se recunoscă adevărul că lăsând pe Rusia în voia ei și primind Triestul în schimbul ocupării Constantinopolului de către Rusia, mortea Italiei ar fi hotărîtă. De asemenea posedarea Tripolisului ar trage forte puțin în cumpănă față cu biruințele Rusiei. Prin urmare politica Italiei, câtă vreme nu are rezem sigur într’uă armată proprietare, trebue să caute ca în unire cu Austria și cu Enghiteza să veghieze cu cea mai mare atențiune pentru independența statelor lacalnice și pentru axistența Turciei. Orice tulburare a echilibrului, fie în Marea Mediterană fie la Balcani, în lava...a Rusiei, Austriei sau Franciei, slăbea«..» De Italia mai tare decât ar putea se •». ?ntarescä visata cucerire a Tripolisului. Scopul Italiei trebue să fie sporirea propriei sale puteri pentru ca se put urma oă politică mare în Marea Mediterană, deorece în Marea Mediterană se va decide de sorta Italiei. La acest scop ca se nu pute ajunge cineva prin speculațiuni mititele, făcute în vederea unui avantagiu momentan. Dar afară de acesta, Italia, ca țară civilizată, mai are și precari datorii ideale, pe care nu a permis să le uite cu totul. Sprijinind cnsé planurile rusesc, ea ar disprețui cu totul aceste datorii. Churchill. Journal de St.Petersbourg, vorbind de discursul ministrului Churchill,zice că el este încuragiator pentru Irlandesi și Indieni. Și daci îngrijirea englezescă este numai un articol de esport, atunci Egiptul va avea mare folos. Interesul englez pentru uniunea bulgară s’a dovedit îndeajuns de către lordul Beaconsfield, care a împărțit Bulgaria în două. Grecia va înțelege că dragostea engleză pentru statele balcanice este schimbăcioasă și nici decum generală. Sultanul va putea cam anevoie să pună în acord politica lordului Churchill cu grijea zorilor pentru integritatea otomană. Deosebirea între puteri pacinice și agresive este foarte originală. Care puterea provoacă mai bine de un an revoluțiune și resbel în peninsula balcanică, și cari puteri au isbutit să înăbușească să conflagrațiune încă în nașcere? Fiind că Engliteza este hotărîtă d’a menține buna înțelegere și d’a resolva dificultățile internaționale pe cale pacifică, să sperăm că va sprijini tendințele guvernului rusesc, care urmăresce același scop în Bulgaria. In acest moment critic, când tote sunt răsturnate, când nenorocita țară se află supt regimul loviturilor de Stat și al aventurierilor revoluționari, cari în timp de mai mulți ani au demoralizat-o, a lăsa în liberă voie ua bandă de agitatori, cari au puterea și abuseza de ea, a permite lor esecutarea unui act de violență supt apariția unei sentințe legale contra personelor care nu sunt din partida lor, în fine a permite convocarea alegătorilor supt regimul puterei militare, al terorei și al bâtei, pentru ca adunarea națională să sancționeze faptele lor nelegiuite — n’ar fi în nici un caz mijlocul de a realisa scopurile împăciuitore și pacinice, visate de cabinetul englez. Fiind-că Rusia nu are alt scop decât de a feri Bulgaria de asemenea eventualități regretabile, d’a lăsa patimilor timp ca sé se potoléscu și d’a da poporațiunei posibilitatea să alega în libertate și în linișce pe decare se dă pentru prima oră publicului român, va ține vr’uă lună. Personele care doresc sĕ primesc «Român uhî» în tot timpul cât se va publica acest roman, sunt rugate a trimite 4 lei la administrațiunea ziarului. SCIRI D’ALE PILE! «Monitorul oficial» publică în numărul de a fi două circulari ale ministrului de justiție, una adresată președinților și procurorilor de curte și tribunale, și alta decanilor consilielor de disciplină ale advocaților. Ambele sunt privitore la noua lege a autentificării actelor și conțin vrouă câteva întrebări asupra îmbunătățirii acestei legi care dă naștere la o mulțime de neajunsuri, mai cu semn cu constatarea identității înaintea autorităților judecătoresce chiemare a adeveri actele ce li se presinta. Am semnat la timp aceste neajunsuri. * * * E. S. Episcopul Ghenadie al Argeșului a plecat alaltă orî la Curtea-de-Argeș, pentru a face pregătirile necesare pentru primirea Suveranilor Țării. MM. II. Regele și Regina vor pleca din Sinaia la 4 Octombre. * * * D. I. Rădoiu, președintele tribunalului Ilfov, secțiunea comercială, obținând un concediu, în timpul absinței sale va fi suplinit de d. judecător Ghimpu. * ** Nemulțumirile iscate la liceul din Ploesci s’au terminat Marți fără. D. Vitzu, inspectorul sculelor de dincolo de Milcov, a fost la Ploeșol Marți de dimineță. Neînțelegerile s’au aplanat ; studiile au reînceput. * * * Bricul Mircea, care după cum se seie a călătorit cu elevii scelei de marină timp de cinci luni visitând porturile mărei Negre și ale Mediteranei, s’a întors în Galați Luni. Ni se spune, scriu «Galații» din cari luăm acesta scrie, că în ziua de 27 curent, inspectorul general al flotilei, d. Dimitrescu Maican va trece în inspecție bricul și pe urmă se va da permisiune elevilor pentru a se duce pe la căminurile lor până la 15 Octombre, când se vor începe cursurile la șcală. Bricul va ancora apoi la portul de la cazarmele Țiglinei și ofițerii vor fi chemați în alt serviciu. Bricul Mircea în tot timpul călătoriei a > »•“ capitali merini eseu.ri . * . • * * Membrii societății pentru Inventura poporului român (secțiunea centrală) sunt convocați pentru a doua oră să se întrunescá în adunare generală în ziua de 28 Septembre ora 1 p. m. * * * Erășî granițele și mereu granițele ! ! Revista Politcă scrie : «In iiua de 10 Septembre a. c. Luca Creangă, proprietar din Burdujeni și din Adâncată în România, voind să ia nișce fân de lângă Suceava, ce se afla pe un loc așa numit de demarcațiune, și care după cum pretinde Luca Creangă se ține de moșia lui, a fost arestat de către gendarmii din Suceava și se află în închisorea tribunalului din Suceava. I s’a intentat proces pentru violarea hotarelor țârii. D. dr. Samuil Isopescu, advocatul lui Luca Creangă, ne spune cum că instrucția procesului este finită și cum că tribunalul în scurt va hotorî fiiua de pertractare finală în audiență publică». * * * Am primit în broșură discursul pronunțat de d. procuror de secțiune Michael D. Beștelei cu ocasiunea deschiderei solemne a cursei de apel din Bucuresci. Se scie că acest discurs avea drept subiect : Despre căușele îmulțirea concubinatelor și a copiilor naturali în România. In acesta broșură se află și «Răspunsul d-lui prim-președinte Ad. Cantacuzen». * * * Guvernul a adus la cunoscința publică, prin «Monitorul Oficial», că în județul Fălciu pesta bovină a încetat cu desăvârșire. * * * Locuitorii din Poiana Sărată (Transilvania, lângă Oituz) care sunt Români, afară de câțiva neguțători armeni, tâmplari și ferari unguri, vedându-se supuși la trecerea în România, cu căruța cu doai cai, a depune la vamă suma de 195 lei până la întorcere au reclamat guvernului român prin părintele Ioan Băloiu, protoiereul local. Guvernul, spune «Tribuna», a luat măsuri ca locuitorii din Poiana-Sărată se potă intra fără a depune numita tacla , décá părintele Baloiu va garanta pentru dânșii. «Românulu» începe a publica mâine, Sâmbătă, în forță : „ ^ ÉO TR de Dito si Idem (M. S. Regina Românieii d-na M. R....) Publicațiunea acestei interesante scrieri, ROMANULU 9 OCTOMBRE 1886 Legea pentru autentificarea actelor Circulara ministrului justiției. — Am arătat, la timp, neajunsurile și străgănirile ce causeza justițiabililor noua lege asupra autentificarea actelor; am recunoscut în acelaș timp că scopul ce urmăreșce numită lege e din cele mai bune și, atrăgând atențiunea guvernului asupr a neajunsurilor vorbite, l’am rugat a supune cestiunea studiului, spre a se găsi alte mijloce pentru ajungerea scopului urmărit, înlăturând înse neajunsurile lk care acum dă loc. D. ministru al justiției a recunosc adevĕrurile spuse de noi și chiar a i spus cestiunea studiului magistrateei.1 D-sea a adresat, într’adevĕr, uătrculară către d-nii președinți ai tributeielor și curților din erá și uă alta către d-nii decani ai consiliului de disciplină a avocaților. v ^ Reproducem cea d’ântâi din aceste circulare. Ecoo : Domnule președinte, Domnule procuror, Cu ocasiunea punerea în aplicație a nouei legi pentru adeverirea actelor, s’a putut vedea că părțile întâmpină mari dificultăți pentru a’și putea constata identitatea înaintea autorităților judecătoresc, chemate a adeveri acele acte. In adevăr, în sistemul legei, identitatea neputându-se stabili decât prin cunoacința personală ce ar avea judecătorul că ,aceia cari se prezintă cu actul sunt e însăși părțile contractante sau prin declarația a două martori asemenea cunoscuți judecătolui, puține părți se găsesc în condițiunile prescrise de lege pentru a putea ajunge cu înlesnire la stabilirea identității lor. De acisă mulțime de neajunsuri și străgăniri, cari aduc uă adevărată stânjinire în transacțiunile zhilnice și cari sunt de natură a ridica nemulțumiri contra unei legi, a căreia necesitate, de altmintrelea, era în genere simțită și este recunoscută de toți. Importă dor, d-le președinte și d-le,procuror, să se aducă cât mai neîntârziată îndreptare la acest neajuns, dându-se alților mai multe înlesniri și punândi^lda Arlip——--z‘o pentru a’șî putea stabili identitatea. In acest scop, dorind a avea și avisul d-vostră în acesta privință și a mĕ incongiura de luminele și experiența tuturor curților și tribunalelor asupra acestui punct, ve rog să bine-voiți a examina cestiunea dimpreună cu colegii d-vostră și a’mi comunica resultatul desbaterilor d-vostră cât mai neintardiat. Pentru a vĕ înlesni mai mult acésta lucrare, aminorea va supune următorul cestionar: „ Ce alte mijloce legale credeți că s’ar putea introduce în lege, pentru stabilirea identităței părților sau a martorilor, fără ca cu acesta să se slabesea forța probantă a actului ? 2. Daca nu ar fi bine ca acesta probă să se potă face prin atestate de identitate, liberate de autoritățile comunale. In acest caz, ce precauțiuni trebuesc luate pentru ca acele atestate să presinte tóte garanțiile dorite de veracitate și sinceritate, în ce formă și cu ce condițiuni trebuesc ele liberate, ce anume enunciări trebuesc să cuprindă și ce sancțiuni ar trebui edictate contra acelora cari ar libera certificate de identitate false sau s’ar servi cu densele ? 3. Dacă în orașele de reședință ale județelor nu s ar putea, pe lângă autoritatea comunală, da acest drept, și autorităților polițienesc, și în ce condițiuni ? 5. Daci nu ar fi bine ca, atunci când părțile o cer, să se permită a se face adeverirea și fără constatarea identității lor, cum se urma în cele mai multe cazuri mai înainte de promulgarea acestei legi, și deci acest mod de adeverire s’ar putea întinde și la actele autentice propriu zise, sau va trebui limitat numai la actele sub-semnaturei private. In actă stare de a se putea aduce acesta îndreptare în lege și a se complecta disposițiunile ei în acest punt, mă cred dator, d-le președinte, a ve recomanda cu tot dinadinsul ca, în practică, se căutaț a aduce părților tóte înlesnirile posibile în constatarea identităței și a pune acesta și în vederea tuturor d-lor judecători de ocele din circumscripțiunea acelui tribunal. Primiți, ne rog, încredințarea prea distrusei mele considerațiuni. Ministru, Eng. Stătescu. Circulara către decanii avocaților este identică. Congresul Orientaliștilor din Viena Se scrie din Budapesta „Tribunei“ din Sibiu cu data de 30 Septembre . Sărmanul Mommsen ce ’i-a fost dat se părăsca, a trebuit acum la bătrânețe să sufere uă înfrângere din cele mai strașnice. Neînduratul fiu al lui Hundsdorfer, d. Hunfalvi Pál, nu mai departe decât ieri, într’un tractat ce ’l-a ținut în fața Congresului Orientaliștilor întruniți în Viena,i- a sdrobit tóte teoriile, ce le-a fost născocit despre Valachi. Nu-i vorbă, scrü frații Maghiari pe cine, când și unde să trimită. Profesorul de universitate Hunfalvi este al douilea orientalist în țară și cel dintâi istoric maghiar în viață. De bunu sema dér, că densului i se cuvinea mai cu drept onorea de a’i representa într’uă adunare atât de strălucită. Ne mirăm numai, cum au putut fi astă datâ atât de modești de nu au delegat și pe ântâiul orientalist, pe d-l Vambéry. Séüdoră acesta se află încă tot prin Anglia, unde acum, aprope de trei ani, tot varsă la lumină asupra Orientului ? De altmintrelea, nu’i vorbă, noiosul maghiar, Dr. Goldziher încă nu este de ici de caleg, el încă este destul om, și destul patriot, pentru a putea vorbi într’un congres. Numai de numai el cu colegul său, deși amândouă sunt membrii ai academiei maghiare, totuși pare că nu au putut umbri pe savanții adunați în Viena precum o putea face acesta planetul ce lumineza acum afară de globul maghiar, prin țara întunecaților de Anglia și. D. Hunfalvi a întunecat numai pe Mommsem, care, — în trecut fie Jis, — nu era de față pe când d. Ábrányi, de bună se mă întuneca întreg Congresul. Și lucrul nu este tocmai de mirat, pentru că un gurul așa este de fire, unde-i el cu lumina lui, acolo pe alții îi coprinde întunerecul. Dar se revenim advem. Scopul congresului Orientaliștilor este, credem noi, de a studia și de a cunosce cât se pote de bine poporele din Orient, obiceiurile, credința, limba și viața lor. Si acesta pentru ca, înarmați cu conoscința acestora, cei chemați, să se pota pune cu atât mai ușor în serviciul causei celei mari umanitare: destinderea culturei și a civilisațieî în Orient, șî pentru ca, cu încetul să se netezesca calea, ce trebue să se percurgă, în scopul unui viitor mai îndepărtat. Fiind acesta scopul, lucru firesc, că tot cuvântul ce se rostesce și tot pasul ce se face din partea congresului, trebue să fie șiînfinisite S> acesta mai ales pentru cuvântul, că congresul represintă precum Occidentul cel luminat. Daci congresul se razimă pe informațiuni neîntemeiate sau chiar tendențiase, cu privire la un popor din Orient, fără îndoială, acel popor, în loc de a se apropia cu încredere, se va depărta cu desgust. Așa-î firea omenéscá, ce să’i faci. Acum vine eruditul istoric și orientalist maghiar Hunfalvi și, în aursul întregului congres orientalist din Viena, susține, — încă cu fruntea deschisă, — că limba valachâ își are origina în Peninsula Balcanicâ și nu în Dacia. Bine, îi ficem noi, dar apoi cum de Mommsen, astăfi cel mai mare istoric în Europa , cum de scriitorii români începând de la Maior până la Tocilescu, cum de Italienii Ruscala și Sanminiatelli și alții, și cum de istriecii francezi nu au putut străbate nici unul până la adîncimele dânsului. Seim și noi, că au fost câteva individualități pe partea dânsului; vorba este însă de starea în care a ajuns astăzi acesta chestie și nu de ceea ce au fost înainte de acesta cu câteva decenii. Presupunem că luminatul ca p încă ar trebui să admită împreună cu noi, că Mommsen este mai competent decât Roesler și decât dânsul să se pronunțe în causă. De asemenea mai competenți sunt și Francezii și Italienii fiindcă vorba este ca ei să ne recunoscă a fi pogorîți din același arbore, din care sunt și ei. Și, fără îndoială, mai competenții suntem noi înșine, deorece noi avem în linia primă datorința de a scruta și de a aduce la lumină trecutul nostru. În zadar, în fața tuturor argumentelor sciințifice, aduse de fii atâtor națiuni înaintate, representantul culturei maghiare, încărcat cu un vraf de documente, se pune să dovedască, că toți afară de dânsul, umblă pe căi rătăcite. In zadar susține representantul cel mai luminat, în materie de istorie, că limba română derivă de la cea latină, în zadar aceia cari, prin origina lor sunt precum interesați, — fiindcă de bună semn pe Unguri nu i-ar primi în sînul gintei latine,— în zadar in sfînșit omenii noștriî, pentru că pe omul fics în păreri nu este putere omenescá să’l potă capacita. Și pentru ce aceste idei ficse, acesta atitudine necualificată ? Pentru că , vei fi Dómne, d. Hunfalvi ține forte mult, ca să satisfacă curentului ce stâpânesce astâcji pe conaționalii săi. El, ca om de sciință, ar trebui sa scie că asupra limbei și a originei nóstre romanice, astâcji, înaintea popórelor hotárâtóre în materie de acesta nateu, nu mai este nici uă îndoială. Și cu tóte acestea nu cedéfiá, nu cedává de fel. Dar tocmai de aceea, în fața acestei încăpățânări, noi nici nu’l mai putem lua în serios, și, dacă totuși nu’l trecem de tot cu vederea, o facem numai din considerație către publicul, către care s’a adresat, fiindcă prea bine stim disposițiile ce le are acest public când e vorba de istoria patriei. Aceste premise, sub raportul șciințific, tractatul d-lui Hunfalvi nu pate fi luat sub critică. Rămâne dur, ca să se ia sub raportul impulsului ce l-a provocat. Și acest impuls este dorința de a satisface curentului șovinistic maghiar. Acest curent, pornit din principiul „că tot sufletul de pe pământul Ungariei trebue să fie maghiar“, vrea să dovedască, că pe acest pământ, afară de puține elemente slave, numai Maghiarii sunt autohtoni, iar ceil’alți toți sunt numai venetici; vrea, cu alte cuvinte, sufică, că noi Rămânii nu avem aici drept istoric, ci suntem nisce pribegi, primiți ca din grație. Lucrul e învederat, că primită acesta tesă, ar urma sâ ne dică frații Maghiari: «fiindcă voi, Valahilor, sunteți primiți aici numai ca din grație, sau vă asimilați sau ve duceți în scirea Domnului, de unde ați venit, în Peninsula Balcanicǎ»—după d. Hunfalvi. Socotela, după acest raport, ar fi forte simplă; un mic lucru case mai lipsesce : aceea că ea ar fi făcut fără de cârcimar ! Acum să nedestindem puțin asupra părții practice a lucrului. Scopul Occidentului, prin congresul său orientalist este de a propaga cultura sea și de a câștiga apoi cu ajutorul ei poparele din Orient. Nimic mai nobil, mai umanitar decât acesta. Lucru natural, că pentru realizarea acestui măreț scop, începutul ar fi să se facă,—precum, slava Domnului, s’a și făcut în parte,—cu poparele cele maiji d’aprópe. in rândul acestora, fără îndoială, locul cel d’ánteiu îl ocupă elementul român, ca cel mai de viață și ca cel mai luminat pené acum în Orient. Și cum începe orientalistul maghiar să lucre pentru câștigarea acestui popor? De bună sema tocmai așa precum nu se va fi așteptat nici unul dintre învățații orientaliști : cu neadevărul în gură. Ei bine, apoi cu astfel de lumini vor luceferii maghiarii să lumineze Orientul ? ! In acest mod vreau se-și arate arama în fața lumii ? Slabe semne ! Ar trebui să scre d. Hunfalvi, că de ce anume, un om de greutatea archiducelui Rainer, s’a pus în fruntea unei întruniri internationale cum este Congresul f Orientaliștilor, și de ce anume l’a luat sub protectoratul său. Dar ne vine să credem că nu a scrut, căci altfel, pare că nici dânsul nu-și da ostenéla, și încă chiar acum, în aceste vremi grele, sa încerce îmbâtarea omenilor cu apă rece. Cu atât mai vârtos nu, fiind ca muncă sisifică este munca densului. Pe când admitem acesta cnse, pe atunci de altă parte ținem a fi constatat, că Ungurii, în tot locul, unde numai se póte, fac greutăți unor anumite cercuri din Viena. Și pare că și de astă dată purtarea represintantului maghiar nu va fi avut altă menire, decât de a provoca acestor cercuri oă nouă greutate. Fie casă încredințați conlocuitorii noștri maghiari, și în deosebi de Hunfalvi, că noi și toți frații noștri de un sânge am ajuns sa seim ce să credem despre dânșii și ce despre respectivele cercuri. Atât de astă dată. G. L. CULTURA VIILOR Citim în „Galații» de la 26 Septembre următorele observațiuni Interesante asupra uneia din cele mai de căpetenia producțiuni ale țârii: Cultura viilor și fabricațiunea vinurilor, descuragiatâ la noi în localitățile unde diferitele dări ca otcupul, dijmăritul, pogonăritul și tacla filoxericâ concurg agre greva dimpreună cu impositul fondar, începe a dobândi din nou óre tare importanță, mulțumită cererei ce ni se face din țârile bântuite de filoxeră. Deja în orașul nostru s’a format uă casă de esportațiune de vin pentru Marsilia. Cantitatea mare ce s’a cerut și prețurile avantagiose ce s’au oferit podgorenilor noștri, au făcut sé se scumpescá acesta producțiune nu numai la podgoriile de del dar chiar și împrejurul orașului nostru, unde vinurile sunt slabe și nu au tăria necesară pentru a putea fi conservate mai mult de un an. Aflăm că unii din cultivatorii de vii își propun să împrumute vinurilor lor calități de gust, de tărie și de resistență prin mijloace artificiale, în scopul de a dobândi prețuri încă și mai mari. Noi îi sfătuim, în interesul unui esport continuu, să se ferescá de a pune în aplicare rețetele de sofisticare a vinului, recomandate probabil de cârciumarii evrei răü-voitori, cari, se înțelege, nu prea an interes a vedea esportându-se că marfă ce el scrü s- o speculeze în țară pe oă scară întinsă și numai în profitul lor. Tot evreii și nemții au lățit în țârile străine comerciul vinurilor fabricate cu te felul de ingredienți, zema de mere uscate, sevă de tevi etc. și în carindnee primai că nu intră nici un bobița de strugure. E destul ca sticlele să porte etichetele francese a vinurilor de Champagne și Bourgogne pentru ca să facă concurență chiar adevăratelor produse din acele faimose podgorii. Astăzil lumea s’a săturat de a consuma tote zoile evreesci și nemțesc și caută cu orice preț vinuri naturale. De aceia repetăm sfatul nostru către cultivatorii români de a nu-și strica vinurile, lăsând afacerea dresului cu mijloce artificiale acelora cari au să-l debiteze în țârile străine. Tot interesul nostru este de a ne păstra debușeul ce ni s’a deschis vinurilor nostre. In acest scop, noi am îndemna pe proprietarii de vii și pe fabricanții de vinuri sa practice oă cultură mai sistematică, și să părăsascâ modul primitiv de preparațiune de pene acum cu călcatul în piciore, înlocuindu-i cu aparatele, mustitare și tescuri noul, ce au început sâ se fabrice și la noi în ora, și cari presinta avantagie superiore în privința calităților vinului. UN VECHIU DOCUMENT In privința cercetărilor istorice ale colaboratorului nostru d. Ghibanescu, «Tu» tova» din Bârlad scrie urmatórele : De câteva dire d- Gh. Ghibanescu, profesor la școla Normală primară din orașul nostru, a căpătat de la d. I. Dimitrescu, elev în acea scala de aci, un document destul de vechi. După cum ni s’a spus, documentul se afla pene mari de mădi în mâna fratelui său Ion Demetrescu, ținându’l și el casă antică importantă pentru familie originară din satul Ivesei, jud. Tecuciu, dar a cărui cuprins nu’l sciau de óre-ce era scris slavonesce. Documentul e scris slavonesce pe pergament, și se află într’uâ stare nu tocmai bună fiind rostare pe la colțuri ; totuși se póte ceti bine numele Domnului, veleatul, și chiar iscălitura lui. Documentul provine de la Alecsandru Ilie, fiul lui Ilie Rareș, de pe când domnea încă în Valahia căci și vedem sus numele Vlahișcoi. Data e din 7126, luna pare-ni-se Febr., căci nu se cam citesce bine luna, dată care corespunde anului 1618, pe când stim că e și mazilit din tronul Munteniei. Interesantă e iscălitura, care se póte citi fórte bine. «Io Alecsandru Voevod aședată .Junsforma următare : Intre 2 linii verticale și paralele e cuprins numele Alecsandru scris de sus în jos, puse fiind literile în ordine verticala. Pe d’asupra iscăliturii vedem scris cu un alt condeiu și altă cernela negră—căci iscălitura’ cu cernela roșia—uă iscălitură a altui Domn, luându-ne după inițialele la care se citesc bine. Cuprinsul documentului se vede că trebue sa fie ceva afaceri particulare, nu seim anume ce fiind scris în slavonesce. Despre Domnul de la care emană documentul, seim după cele spuse de cronicele muntene, că e acel ce a scăpat cu fuga spre Brăila călare pe un iapă, urmărit fiind de boierii ce se resculase. (Const. căpitanul Mg. ist. I 250). Prezența acestui document emanat de la un Domn munten la nișce Moldoveni din județul Putna ne arată legăturile de interese ce erau în acele 2 țâri surori, despărțite politicesce. "V^TÎNJELÎT^STRIE UN MISTER Congresele sunt la modă. Afară de congresele diplomaților, am avut d’a rândul congresul învățătorilor, naturaliștilor, medicilor, agronomilor, industrialilor și meseriașilor, studenților, muncitorilor ș. c. I. Abia că mai există un om care n’a luat sau n’ar fi putut lua parte la câte un congres. D’uă dată cu Orientaliștii s’au adunat la Viena vegetarianii, adică acei omeni cari nu mănînca decât vegetale, într’un congres internațional, terminat după obiceiul adoptat printr’un banchet case fără carne și peșce, fără băuturi spirtose sau fermentate. Nu te teme bine-voitóre cititor, nu’ți voiu face uă relațiune a discursurilor rostite la congresul lor, nici uă descripțiune a banchetului nici de cum șibaritic, ci din contra d’uă sobrietate exemplară, îți voiu povesti numai un anecdotă care s’a întâmplat luna trecută la Viena într’uă casă burgeză. Peste putință sé fi fost cineva mai fericit decât era domna Kropfl, văduva unui măcelar, în acea g zi, în care singura sea fiică domnișoră Hermina Îi comunicase că în fine Leopold al ei, procuristul și primul țiitor de registre ale unei mari fabrice de hârtie, îl făcuseră declarațiune positivă și hotárâtare și că va veni mâine sa facă iubitei sale mume să visită de ceremonie, rugând’o a’i acorda mâna ei, adică a fetei sale Hermina. Perspectiva d’a deveni socru încântase pe domna Kropfl