Romanulu, octombrie 1886 (Anul 30)

1886-10-09

886 planurile Rusiei. Dar Romania are pe pi­cior de resbel on armată de 150,000 omeni, și acesta armată s ar îndoi dacă, putănd să fie pept Rusiei, ar avea în ajutor și armata Serbiei și Bulgariei. Singure trupele României,jau Bucurescu­ atât de tare fortificat, ar putea să facă că resist­ența de natură a încuragea pe un aliat nehotărât, și se dea unui aliat ho­tărât tot timpul necesar pentru a putea să vie în ajutor. V putațî, cari se arăte adevăratele do­rințe kic țârei, și fiind­ ca opera de linistire corespunde intereselor tutu­ror,­­ făcând pute escepțiune de dicta­tori­ cari au pus mâna pe putere și voiesc s să păstreze pentru el, credem că sprijinul lordului Churchill este a­­sigurat și de­­ aceea ne bucurăm în mod sincer. POLITICA EXTERNA A RUSIEI ziarul «Opinione» face un lung studiu privitor la politica Italiei față cu tendințele Rusiei în peninsula balcanică. Numit ul­­ țiar­­ zice că interesele Austriei sunt congruente cu ale sta­­telor de la Marea Mediterană. Din senurile Mărei Negre și de la Dar­­danele Rusia, în curând, ar putea desfășura uă putere coverșitore pe Ma­rea Mediterană și ar domni peste statele de la țărmii­talieni­ se nu pertrá nic­­iă dată din vedere acest lucru și se recunoscă adevărul că lăsând pe Rusia în voia ei și pri­mind Triestul în schimbul ocupării Constantinopolului de către Rusia, mortea Italiei ar fi hotărîtă. De asemenea posedarea Tripoli­­sului ar trage forte puțin în cum­pănă față cu biruințele Rusiei. Prin urmare politica Italiei, câtă vreme nu are rezem sigur într’uă armată proprie­tare, trebue să caute ca în unire cu Austria și cu Enghiteza să veghieze cu cea mai mare atențiune pentru independența statelor lacal­­nice și pentru axistența Turciei. Ori­ce tulburare a echilibrului, fie în Marea Mediterană fie la Balcani, în lava...a Rusiei, Austriei sau Fran­ciei, slăbea«..» De Italia mai tare de­cât ar putea se •». ?ntarescä visata cucerire a Tripolisului. Scopul Italiei trebue să fie spo­rirea propriei sale puteri pentru ca se put­ urma oă politică mare în Marea Mediterană, de­ore­ce în Ma­rea Mediterană se va decide de sorta Italiei. La acest scop ca se nu pute ajunge cineva prin speculațiuni mi­titele, făcute în vederea unui avan­­tagiu momentan. Dar afară de acesta, Italia, ca țară civilizată, mai are și pre­cari datorii ideale, pe care nu a permis să le uite cu totul. Sprijinind cnsé planurile rusesc­, ea ar dispre­țui cu totul aceste datorii. Churchill. Journal de St.­Petersbourg, vorbind de discursul ministrului Churchill,­­zice că el este încuragiator pentru Irlandesi și Indieni. Și daci îngriji­rea englezescă este numai un arti­col de esport, atunci Egiptul va avea mare folos. Interesul englez pentru uniunea bulgară s’a dovedit în­de­ajuns de către lordul Beaconsfield, care a îm­părțit Bulgaria în două. Grecia va înțelege că dragostea engleză pentru statele balcanice este schimbăcioasă și nici de­cum generală. Sultanul va putea cam anevoie să pună în acord politica lordului Churchill cu grijea zorilor pentru in­tegritatea otomană. Deosebirea între puteri pacinice și agresive este foarte originală. Ca­re puterea provoacă mai bine de un an revoluțiune și resbel în peninsu­la balcanică, și cari puteri au isbu­­tit să înăbușească să conflagrațiune încă în nașcere? Fiind că Engliteza este hotărîtă d’a menține buna înțelegere și d’a re­­solva dificultățile internaționale pe cale pacifică, să sperăm că va spri­jini tendințele guvernului rusesc, ca­re urmăresce același scop în Bul­garia. In acest moment critic, când tote sunt răsturnate, când nenorocita țară se află supt regimul loviturilor de Stat și al aventurierilor revoluționari, cari în timp de mai mulți ani au demoralizat-o, a lăsa în liberă voie ua bandă de agitatori, cari au pu­terea și abuseza de ea, a permite lor esecutarea unui act de violență supt apariția unei sentințe legale contra personelor care nu sunt din partida lor, în fine a permite con­vocarea alegătorilor supt regimul pu­­terei militare, al terorei și al bâtei, pentru ca adunarea națională să sancționeze faptele lor nelegiuite — n’ar fi în nici un caz mijlocul de a realisa scopurile împăciuitore și pa­cinice, visate de cabinetul englez. Fiind-că Rusia nu are alt scop de­cât de a feri Bulgaria de aseme­nea eventualități regretabile, d’a lăsa patimilor timp ca sé se potoléscu și d’a da poporațiunei posibilitatea să alega în libertate și în linișce pe de­care se dă pentru prima oră publicului român, va ține vr’uă lună. Personele care doresc sĕ primesc­ «Ro­mân uhî» în tot timpul cât se va publica acest roman, sunt rugate a trimite 4 lei la administrațiunea ziarului. SCIRI D’ALE PILE! «Monitorul oficial» publică în numărul de a­ fi două circulari ale ministrului de justiție, una adresată președinților și pro­curorilor de curte și tribunale, și alta de­canilor consilielor de disciplină ale advo­caților. Ambele sunt privitore la noua lege a autentificării actelor și conțin vrouă câte­va întrebări asupra îmbunătățirii acestei legi care dă naștere la o­ mulțime de ne­ajunsuri, mai cu semn cu constatarea i­­dentității înaintea autorităților judecătoresce chiemare a adeveri actele ce li se presinta. Am semna­­t la timp aceste neajunsuri. * * * E. S. Episcopul Ghenadie al Argeșului a plecat alaltă­ orî la Curtea-de-Argeș, pen­tru a face pregătirile necesare pentru pri­mirea Suveranilor Țării. MM. II. Regele și Regina vor pleca din Sinaia la 4 Octombre. * * * D. I. Rădoiu, președintele tribunalului Ilfov, secțiunea comercială, obținând un concediu, în timpul absinței sale va fi su­plinit de d. judecător Ghimpu. * ** Nemulțumirile iscate la liceul din Ploesci s’au terminat Marți fără. D. Vitzu, inspectorul sculelor de dincolo de Milcov, a fost la Ploeșol Marți de di­­mineță. Neînțelegerile s’au aplanat ; stu­­diile au reînceput. * * * Bricul Mircea, care după cum se seie a călătorit cu elevii scelei de marină timp de cinci luni visitând porturile mărei Ne­gre și ale Mediteranei, s’a întors în Galați Luni. Ni se spune, scriu «Galații» din cari luăm acesta scrie, că în­­ ziua de 27 cu­rent, inspectorul general al flotilei, d. Di­­mitrescu Maican va trece în inspecție bri­cul și pe urmă se va da permisiune ele­vilor pentru a se duce pe la căminurile lor până la 15 Octombre, când se vor în­cepe cursurile la șcală. Bricul va ancora apoi la portul de la cazarmele Țiglinei și ofițerii vor fi che­mați în alt serviciu. Bricul Mircea în tot timpul călătoriei a > »•“ capitali me­­­rini eseu.­r­i . * . • * * Membrii societății pentru Inve­ntura po­porului român (secțiunea centrală) sunt convocați pentru a doua oră să se întru­­nescá în adunare generală în­­ ziua de 28 Septembre ora 1 p. m. * * * Erășî granițele și mereu granițele ! ! Revista Polit­că scrie : «In i­iua de 10 Septembre a. c. Luca Creangă, proprietar din Burdujeni și din Adâncată în Româ­nia, voind să ia nișce fân de lângă Su­ceava, ce se afla pe un loc așa numit de demarcațiune, și care după cum pretinde Luca Creangă se ține de moșia lui, a fost arestat de către gendarmii din Suceava și se află în închisorea tribunalului din Su­ceava. I s’a intentat proces pentru viola­rea hotarelor țârii. D. dr. Samuil Isopescu, advocatul lui Luca Creangă, ne spune cum că instrucția procesului este finită și cum că tribunalul în scurt va hotorî fiiua de pertractare finală în audiență publică». * * * Am primit în broșură discursul pronun­țat de d. procuror de secțiune Michael D. Beștelei cu ocasiunea deschiderei solemne a cursei de apel din Bucuresci. Se scie că acest discurs avea drept su­biect : Despre căușele îmulțirea concubinatelor și a copiilor naturali în România. In acesta broșură se află și «Răspun­sul d-lui prim-președinte Ad. Cantacuzen». * * * Guvernul a adus la cunoscința publică, prin «Monitorul Oficial», că în județul Fălciu­ pesta bovină a încetat cu desăvâr­șire. * * * Locuitorii din Poiana Sărată (Transil­vania, lângă Oituz) care sunt Români, a­­fară de câțiva neguțători armeni, tâm­plari și ferari unguri, vedându-se supuși la trecerea în România, cu căruța cu doai cai, a depune la vamă suma de 195 lei până la întorcere au reclamat guvernului român prin părintele Ioan Băloiu, protoie­­reul local. Guvernul, spune «Tribuna», a luat mă­suri ca locuitorii din Poiana-Sărată se potă intra fără a depune numita tacla , décá părintele Baloiu va garanta pentru dânșii. «Românulu» începe a publica mâine, Sâmbătă, în forță : „ ^ ÉO T­R de Dito si Idem (M. S. Regina României­­i d-na M. R....) Publicațiunea acestei interesante scrieri, ROMANULU 9 OCTOMBRE 1886 Legea pentru autentificarea actelor Circulara ministrului justiției. — Am arătat, la timp, neajunsurile și stră­­gănirile ce causeza justițiabililor noua lege asupra autentificarea actelor; am recunoscut în acelaș timp că sco­pul ce urmăreșce numită lege e din cele mai bune și, atrăgând atențiunea guvernului asu­­pr­ a neajunsurilor vorbite, l’am rugat a supune cestiunea studiului, spre a se­ găsi alte mijloce pentru ajungerea scopului ur­mărit, înlăturând înse neajunsurile l­k care acum dă loc. D. ministru al justiției a recunosc a­­devĕrurile spuse de noi și chiar a i spus cestiunea studiului magistrate­ei.1 D-sea a adresat, într’adevĕr, uătrcu­­lară către d-nii președinți ai tributeielor și curților din­­ erá și uă alta către­ d-nii decani ai consiliului de disciplină a avo­­caților. v ^ Reproducem cea d’ântâi din aceste cir­culare. Eco­o : Domnule președinte, Domnule procuror, Cu ocasiunea punerea în aplicație a nouei legi pentru adeverirea actelor, s’a putut vedea că părțile întâmpină mari dificultăți pentru a’și putea constata identitatea îna­intea autorităților judecătoresc­, chemate a adeveri acele acte. In adevăr, în sistemul legei, identitatea neputându-se stabili de­cât prin cunoacința personală ce ar avea judecătorul că ,aceia cari se prezintă cu actul sunt e­ însăși­ păr­­țile contractante sau prin declarația a două martori asemenea cunoscuți judecăto­lui, puține părți se găsesc în condițiunile pres­crise de lege pentru a­­­ putea ajunge cu înlesnire la stabilirea identității lor. De aci­să mulțime de neajunsuri și străgăniri, cari aduc uă adevărată stânjinire în tran­­sacțiunile zhilnice și cari sunt de natură a ridica nemulțumiri contra unei legi, a că­reia necesitate, de altmintrelea, era în ge­nere simțită și este recunoscută de­­ toți. Importă dor, d-le președinte și d-le,pro­­curor, să se aducă cât mai neîntârziat­­ă îndreptare la acest neajuns, dându-se al­ților mai multe înlesniri și punândi^lda Arlip­——--­z‘o pentru a’șî putea stabili identitatea. In acest scop, dorind a avea și avisul d-vostră în acesta privință și a mĕ incon­­giura de luminele și experiența tuturor cur­ților și tribunalelor asupra acestui punct, ve rog să bine-voiți a examina cestiunea dimpreună cu colegii d-vostră și a’mi co­munica resultatul desbaterilor d-vostră cât mai neintardiat. Pentru a vĕ înlesni mai mult acésta lu­crare, am­inore­a va supune următorul cestionar: „ Ce alte mijloce legale credeți că s’ar putea introduce în lege, pentru stabilirea identităței părților sau a martorilor, fără ca cu acesta să se slabesea forța probantă a actului ? 2. Daca nu ar fi bine ca acesta probă să se potă face prin atestate de identitate, liberate de autoritățile comunale. In acest caz, ce precauțiuni trebuesc luate pentru ca acele atestate să presinte tóte garan­țiile dorite de veracitate și sinceritate, în ce formă și cu ce condițiuni trebuesc ele liberate, ce anume enunciări trebuesc să cuprindă și ce sancțiuni ar trebui edictate contra acelora cari ar libera certificate de identitate false sau s’ar servi cu den­sele ? 3. Dacă în orașele de reședință ale ju­dețelor nu s ar putea, pe lângă autorita­tea comunală, da acest drept, și autorită­ților polițienesc­, și în ce condițiuni ? 5. Daci nu ar fi bine ca, atunci când părțile o cer, să se permită a se face a­­deverirea și fără constatarea identității lor, cum se urma în cele mai multe ca­zuri mai înainte de promulgarea acestei legi, și deci acest mod de adeverire s’ar putea întinde și la actele autentice pro­priu­­ zise, sau va trebui limitat numai la actele sub-semnaturei private. In actă stare de a se putea aduce acesta îndreptare în lege și a se complecta dis­­posițiunile ei în acest punt, mă cred da­tor, d-le președinte, a ve recomanda cu tot dinadinsul ca, în practică, se căutaț­ a aduce părților tóte înlesnirile posibile în constatarea identităței și a pune acesta și în vederea tuturor d-lor judecători de o­­cele din circumscripțiunea acelui tribunal. Primiți, ne rog, încredințarea prea dis­­trusei mele considerațiuni. Ministru, Eng. Stătescu. Circulara către decanii avocaților este identică. Congresul Orientaliștilor din Viena Se scrie din Buda­pesta „Tribunei“ din Sibiu cu data de 30 Septembre . Sărmanul Mommsen ce ’i-a fost dat se părăsca, a trebuit acum la bătrânețe să sufere uă înfrângere din cele mai strașni­ce. Neînduratul fiu al lui Hundsdorfer, d. Hunfalvi Pál, nu mai departe de­cât ieri, într’un tractat ce ’l-a ținut în fața Con­gresului Orientaliștilor întruniți în Viena,­­i- a sdrobit tóte teoriile, ce le-a fost năs­cocit despre Valachi. Nu-i vorbă, scrü fra­ții Maghiari pe cine, când și unde să tri­mită. Profesorul de universitate Hunfalvi este al douilea orientalist în țară și cel dintâi­ istoric maghiar în viață. De bunu­ sema dér, că densului i­ se cuvinea mai cu drept onorea de a’i representa într’uă adunare atât de strălucită. Ne mirăm numai, cum au putut fi astă­ datâ atât de modești de nu au delegat și pe ântâiul orientalist, pe d-l Vambéry. Séü­doră acesta se află încă tot prin Anglia, unde acum, aprope de trei ani, tot varsă la lumină asupra Orientului ? De altmintrelea, nu’i vorbă, noiosul ma­ghiar, Dr. Goldziher încă nu este de ici de caleg, el încă este destul om, și destul patriot, pentru a putea vorbi într’un con­gres. Numai de­ numai el cu colegul său, deși amândouă sunt membrii ai academiei maghiare, totuși pare că nu au putut um­bri pe savanții adunați în Viena precum o putea face acesta planetul ce lumineza acum afară de globul maghiar, prin țara întunecaților de Anglia și. D. Hunfalvi a întunecat numai pe Mom­­msem, care, — în trecut fie­­ Jis, — nu era de față pe când d. Ábrányi, de bună se mă întuneca întreg Congresul. Și lucrul nu este tocmai de mirat, pentru că un gurul așa este de fire, unde-i el cu lumi­na lui, acolo pe alții îi coprinde întune­­recul. Dar se revenim ad­vem. Scopul congresului Orientaliștilor este, credem noi, de a studia și de a cunosce cât se pote de bine poporele din Orient, obiceiurile, credința, limba și viața lor. Si acesta pentru ca, înarmați cu conoscința acestora, cei chemați, să se pota pune cu atât mai ușor în serviciul causei celei mari umanitare: destinderea culturei și a civilisațieî în Orient, șî pentru ca, cu în­cetul să se netezesca calea, ce trebue să se percurgă, în scopul unui viitor mai îndepărtat. Fiind acesta scopul, lucru firesc, că tot cuvântul ce se rostesce și tot pasul ce se face din partea congresului, trebue să fie șiînfi­­­nisite­ S> acesta mai ales pentru cuvântul, că congresul represintă pre­cum Occidentul cel luminat. Daci congresul se razimă pe informați­­uni neîntemeiate sau chiar tendențiase, cu privire la un popor din Orient, fără îndoială, acel popor, în loc de a se apro­pia cu încredere, se va depărta cu desgust. Așa-î firea omenéscá, ce să’i faci. Acum vine eruditul istoric și orientalist maghiar Hunfalvi și, în aursul întregului congres orientalist din Viena, susține, — încă cu fruntea deschisă, — că limba va­­lachâ își are origina în Peninsula­ Balca­­nicâ și nu în Dacia. Bine, îi­­ ficem noi, dar apoi cum de Mommsen, astă­­fi cel mai mare istoric în Europa , cum de scriitorii români începând de la Maior până la To­­cilescu, cum de Italienii Ruscala și San­­miniatelli și alții, și cum de istriecii fran­cezi nu au putut străbate nici unul până la adîncimele dânsului. Seim și noi, că au fost câte­va individualități pe partea dânsului; vorba este însă de starea în care a ajuns astă­­zi acesta chestie și nu de ceea­ ce au fost înainte de acesta cu câ­te­va decenii. Presupunem că luminatul ca p încă ar trebui să admită împreună cu noi, că Mom­msen este mai competent de­cât Roesler și de­cât dânsul să se pronunțe în causă. De asemenea mai competenți sunt și Fran­cezii și Italienii fiind­că vorba este ca ei să ne recunoscă a fi pogorîți din același arbore, din care sunt și ei. Și, fără îndo­ială, mai competenții suntem noi înșine, de­ore­ce noi avem în linia primă dato­­rința de a scruta și de a aduce la lumină trecutul nostru. În zadar, în fața tuturor argumentelor sciințifice, aduse de fii atâtor națiuni îna­intate, representantul culturei maghiare, încărcat cu un vraf de documente, se pune să dovedască, că toți afară de dânsul, umblă pe căi rătăcite. In­­ zadar susține re­presentantul cel mai luminat, în materie de istorie, că limba română derivă de la cea latină, în zadar aceia cari, prin ori­gina lor sunt pre­cum interesați, — fiind­că de bună semn pe Unguri nu i-ar primi în sînul gintei latine,— în zadar in sfînșit omenii noștriî, pentru că pe o­­mul fics în păreri nu este putere omenescá să’l potă capacita. Și pentru­ ce aceste idei ficse, acesta a­­titudine necualificată ? Pentru­ că , vei fi Dómne, d. Hunfalvi ține forte mult, ca să satisfacă curentului ce stâpânesce astâcji pe conaționalii săi. El, ca om de sciință, ar trebui sa scie că asupra limbei și a originei nóstre romanice, astâcji, înaintea popórelor hotárâtóre în mate­rie de acesta nateu, nu mai este nici uă îndo­ială. Și cu tóte acestea nu cedéfiá, nu cedává de fel. Dar tocmai de aceea, în fața acestei încăpățânări, noi nici nu’l mai putem lua în serios, și, dacă totuși nu’l trecem de tot cu vederea, o facem numai din conside­rație către publicul, către care s’a adresat, fiind­că prea bine stim disposițiile ce le are acest public când e vorba de istoria patriei. Aceste premise, sub raportul șciințific, tractatul d-lui Hunfalvi nu pate fi luat sub critică. Rămâne dur, ca să se ia sub­ ra­portul impulsului ce­­ l-a provocat. Și a­cest impuls este dorința de a satisface cu­rentului șovinistic maghiar. Acest curent, pornit din principiul „că tot sufletul de pe pământul Ungariei trebue să fie maghiar“, vrea să dovedască, că pe acest pământ, afară de puține elemente slave, numai Ma­ghiarii sunt autoh­toni, iar cei­l’alți toți sunt numai venetici; vrea, cu­ alte cuvinte, su­­fică, că noi Rămânii nu avem aici drept istoric, ci suntem nisce pribegi, pri­miți ca din grație. Lucrul e învederat, că primită acesta tesă, ar urma sâ ne dică frații Maghiari: «fiind­că voi, Valah­ilor, sunteți primiți aici numai ca din grație, sau vă asimilați sau ve duceți în scirea Domnului, de unde ați venit, în Peninsula­ Balcanicǎ»—după d. Hunfalvi. Socotela, după acest raport, ar fi forte simplă; un mic lucru case mai lipsesce : aceea că ea ar fi făcut fără de câr­­cimar ! Acum să ne­destindem puțin asupra părții practice a lucrului. Scopul Occidentului, prin congresul său orientalist este de a propaga cultura sea și de a câștiga apoi cu ajutorul ei popa­rele din Orient. Nimic mai nobil, mai u­­manitar de­cât acesta. Lucru natural, că pentru realizarea a­­cestui măreț scop, începutul ar fi să se facă,—precum, slava Domnului, s’a și făcut în parte,—cu poparele cele maiji d’aprópe. in rândul acestora, fără îndoială, locul cel d’ánteiu îl ocupă elementul român, ca cel mai de viață și ca cel mai luminat pené acum în Orient. Și cum începe orientalis­tul maghiar să lucre pentru câștigarea a­­cestui popor? De bună sema tocmai așa precum nu se va fi așteptat nici unul din­tre învățații orientaliști : cu neadevărul în gură. Ei bine, apoi cu ast­fel de lumini vor luceferii maghiarii să lumineze Orientul ? ! In acest mod vreau se-și arate arama în fața lumii ? Slabe semne ! Ar trebui să scre d. Hunfalvi, că de ce anume, un om de greutatea archiducelui Rainer, s’a pus în fruntea unei întruniri internationale cum este Congresul f Or­ien­­taliștilor, și de ce anume l’a luat sub pro­tectoratul său. Dar ne vine să credem că nu a scrut, căci alt­fel, pare că nici dân­sul nu-și da ostenéla, și încă chiar acum, în aceste vremi grele, sa încerce îmbâta­­rea omenilor cu apă rece. Cu atât mai vârtos nu, fiind ca muncă sisifică este munca densului. Pe când admitem acesta cnse, pe atunci de altă parte ținem a fi constatat, că Un­gurii, în tot locul, unde numai se póte, fac greutăți unor anumite cercuri din Viena. Și pare că și de astă dată purtarea repre­­sintantului maghiar nu va fi avut altă me­nire, de­cât de a provoca acestor cercuri oă nouă greutate. Fie casă încredințați conlocuitorii noștri­ maghiari, și în deo­sebi de Hunfalvi, că noi și toți frații noș­tri­ de un sânge am ajuns sa seim ce să credem despre dânșii și ce despre respec­tivele cercuri. Atât de astă dată. G. L. CULTURA VIILOR Citim în „Galații» de la 26 Septembre următorele observațiuni Interesante asupra uneia din cele mai de căpetenia produc­­țiuni ale țârii: Cultura viilor și fabricațiunea vinurilor, descuragiatâ la noi în localitățile unde di­feritele­ dări ca otcupul, dijmăritul, pogo­­năritul și tacla filoxericâ concurg a­gre greva dimpreună cu impositul fond­ar, în­cepe a dobândi din nou óre­ tare impor­tanță, mulțumită cererei ce ni se face din țârile bântuite de filoxeră. Deja în orașul nostru s’a format uă casă de esportațiune de vin pentru Mar­silia. Cantitatea mare ce s’a cerut și pre­țurile avantagiose ce s’au oferit podgoreni­lor noștri, au făcut sé se scumpescá acesta producțiune nu numai la podgoriile de del dar chiar și împrejurul orașului nostru, unde vinurile sunt slabe și nu au tăria ne­cesară pentru a putea fi conservate mai mult de un an. Aflăm că unii din cultivatorii de vii își propun să împrumute vinurilor lor calități de gust, de tărie și de resistență prin mijl­­oace artificiale, în scopul de a dobândi prețuri încă și mai mari. Noi îi sfătuim, în interesul unui esport continuu, să se ferescá de a pune în a­­plicare rețetele de sofisticare a vinului, re­comandate probabil de cârciumarii evrei răü-voitori, cari, se înțelege, nu prea an interes a vedea esportându-se că marfă ce el scrü s- o speculeze în țară pe oă scară întinsă și numai în profitul lor. Tot evreii și nemții au lățit în țârile străine comerciul vinurilor fabricate cu te felul de ingredienți, zema de mere uscate, sevă de tevi etc. și în cari­ndnee pri­­mai că nu intră nici un bobița de strugure. E destul ca sticlele să porte etichetele fran­­cese a vinurilor de Champagne și Bour­gogne pentru ca să facă concurență chiar adevăratelor produse din­­ acele faimose podgorii. Astă­zil lumea s’a săturat de a consuma tote zoile evreesci și nemțesc­ și caută cu ori­ce preț vinuri naturale. De aceia repetăm sfatul nostru către cultivatorii români de a nu-și strica vinu­rile, lăsând afacerea dresului cu mijloce artificiale acelora cari au să-l debiteze în țârile străine. Tot interesul nostru este de a ne păs­tra debușeul ce ni s’a deschis vinurilor nostre. In acest scop, noi am îndemna pe pro­prietarii de vii și pe fabricanții de vinuri sa practice oă cultură mai sistematică, și să părăsascâ modul primitiv de prepara­­țiune de pene acum cu călcatul în picio­­re, înlocuindu-i cu aparatele, mustitare și tescuri noul, ce au început sâ se fabrice și la noi în­­ ora, și cari presinta avantagie superiore în privința calităților vinului. UN VECHIU DOCUMENT In privința cercetărilor istorice ale co­laboratorului nostru d. Ghibanescu, «Tu» tova» din Bârlad scrie urmatórele : De câte­va dire d- Gh. Ghibanescu, profesor la școla Normală primară din o­­rașul nostru, a căpătat de la d. I. Dimi­­trescu, elev în acea scala de aci, un do­cument destul de vechi­. După cum ni s’a spus, documentul se afla pene mari de m­ădi în mâna fratelui său Ion Demetrescu, ți­­nându’l și el ca­să antică importantă pen­tru familie originară din satul Ivesei, jud. Tecuciu, dar a cărui cuprins nu’l sciau de óre-ce era scris slavonesce. Documentul e scris slavonesce pe per­gament, și se află într’uâ stare nu tocmai bună fiind ros­tare pe la colțuri ; totuși se póte ceti bine numele Domnului, ve­­leatul, și chiar iscălitura lui. Documentul provine de la Alecsandru Ilie, fiul lui Ilie Rareș, de pe când dom­nea încă în Valahia căci și vedem sus numele Vlahișcoi. Data e din 7126, luna pare-ni-se Febr., căci nu se cam citesce bine luna, dată care corespunde anului 1618, pe când stim că e și mazilit din tronul Munteniei. Interesantă e iscălitura, care se póte citi fórte bine. «Io Alecsandru Voevod a­­­ședată .Ju­nsforma următare : Intre 2 linii verticale și paralele e cuprins numele A­­lecsandru scris de sus în jos, puse fiind literile în ordine verticala. Pe d’asupra iscăliturii vedem scris cu un alt condeiu și altă cernela negră—căci iscălitura’­ cu cernela roșia—uă iscălitură a altui Domn, luându-ne după inițialele l­a care se citesc bine. Cuprinsul documentului se vede că tre­bue sa fie ceva afaceri particulare, nu seim anume ce fiind scris în slavonesce. Despre Domnul de la care emană do­cumentul, seim după cele spuse de croni­cele muntene, că e acel ce a scăpat cu fuga spre Brăila călare pe un iapă, ur­mărit fiind de boierii ce se resculase. (Const. căpitanul Mg. ist. I 250). Prezența acestui document emanat de la un Domn munten la nișce Moldoveni din județul Putna ne arată legăturile de interese ce erau în acele 2 țâri surori, despărțite politicesce. "V^TÎNJELÎT^STRIE UN MISTER Congresele sunt la modă. Afară de con­gresele diplomaților, am avut d’a rândul congresul învățătorilor, naturaliștilor, me­dicilor, agronomilor, industrialilor și me­seriașilor, studenților, muncitorilor ș. c. I. Abia că mai există un om care n’a luat sau n’ar fi putut lua parte la câte un con­gres. D’uă dată cu Orientaliștii s’au adunat la Viena vegetarianii, adică acei omeni cari nu mănînca de­cât vegetale, într’un con­gres internațional, terminat după obiceiul adoptat printr’un banchet case fără carne și peșce, fără băuturi spirtose sau fermen­tate. Nu te teme bine-voitóre cititor, nu’ți voiu face uă relațiune a discursurilor ros­tite la congresul lor, nici uă descripțiune a banchetului nici de cum șibaritic, ci din contra d’uă sobrietate exemplară, îți voiu povesti numai un anecdotă care s’a în­tâmplat luna trecută la Viena într’uă casă burgeză. Peste putință sé fi fost cine­va mai fe­ricit de­cât era domna Kropfl, văduva u­­nui măcelar, în acea g zi, în care singura sea fiică domnișoră Hermina Îi comunicase că în fine Leopold al ei, procuristul și pri­mul țiitor de registre ale unei mari fa­brice de hârtie, îl făcuse­ră declarațiune positivă și hotárâtare și că va veni mâine sa facă iubitei sale mume să visită de ce­remonie, rugând’o a’i acorda mâna ei, a­­dică a fetei sale Hermina. Perspectiva d’a deveni socru încântase pe domna Kropfl

Next