Romanulu, septembrie 1887 (Anul 31)

1887-09-16

••WWWY.Tt ANUL AL XXXI-LE Voiesce și vei putea. ANUNCIURI Linia de 30 litere, petit pagina IV.............. 40 bani ?ett0. ” » » ,1 HI..............2 lei - „ Inserțiumi și reclame pagina III si IV linia 2 _ ■ • n­n A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea Ziarului. ln HaVaS’ Laffite et C*nie’ 8­ de la Bourse, RA VIENA, la d-niî Haasenstein et Vogler, (Otto Maass), A FRANCPORT, S. M. la — O. L. Daube et C-nie, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveția și America. Scrisorile nefrancate se refusă —• ESEMPLARUL 15 bani Iflilil iliHIHIN­­ Ic« IPSWHII VINERI, 16 SEPTEMBRE 188­7 — —.....­■"■.... "*' " ■» Lumineză-te și vei fi. ABONAMENTE Capitală și districte, un an 48 lei; sese luni 24 lei; trei luni 12 leî­­nă lună 4 leî. Pentru tote țerile Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea ziarului și oficiile poștale. LA PARIS, la Havas, Laffite et C­une, 8, Place de la Bourse, BA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15, Fleischmarkt. IN ITALIA, la d. dott. Cav. Gustave Croce, Via San Fran­cesco de Paola (N. D.) 15, Geneva. — Articolele nepublicate se ard — BUCURESCI, 15 BRUMARE. Sunt așa de puține cestiuni iri­tante în presa și-n diplomația euro­­penă, în­cât vecinii noștri Unguri au simțit și simțesc violent trebuința de a mai crea încă una: cestiunea a­­gitațiunilor române, sau după cum a jlie publiciștii unguri, «a agitațiunilor daco-române» în Transilvania. Am reprodus în Românuia, după confrații noștri români de peste munți, ceia ce a fost cu arestarea d-rului Vasile Lucaciu. Cestiunea deci ni­ este cunoscută , nu vom reveni asupra ei. Ceia ce merită deosebita atențiune a Românilor transcarpatini, și ceia ce, de­sigur, nu vor lipsi confrații noștri de la Tribuna și de la Gazeta Transilvaniei a li-o spune cu stăru­ință, este intențiunea ce reese din atitudinea ce au luat tote fiarele maghiare după arestarea d-rului Lu­caciu, și după durerea și ’n același timp desgustul, provocate ambele de acesta arestare în tot poporul român din Transilvania. Ungurii caută cu ori­ce preț se véde pene unde merge răbdarea Ro­mânilor ! Acesta, de­sigur, trebue să fiă causa care’l face să stinge că Ro­mânii se agită și că «daco-românis­­mul» revine la ordinea­­ jlirei. Budapesti Hírlap, ne­­ spunea eri Gazeta Transilvaniei, și după el tóte fiarele maghiare au început se vor­­bescá de «țerănimea valachă», de «preoții valachi­» de «cunoscuții agi­tatori valachi», și din «valachi în valachi», presa maghiară transformă pacinica și îndelung răbdătorea po­­pulațiune română a Transilvaniei în­­tr’u­ armată revoluționară, gata a comite tot pentru a’și satisface setea de sânge și de răsburare. In fantasmagorii, vecinii noștri­ sunt bogați; imaginațiunea le merge strună; bat câmpi cu uă fantasiă din cele mai inventive. Budapesti Hírlap a și versut pe «Valachi!» din Liesd, în Baia de sus, gata a aprinde orașul, ci pe învăță­torul din Tăuți (Tolfalu) pregătind­u­­se «a bea sânge unguresc.» După cum se pute lesne judeca, cestiunea agitațiunilor daco-române de când cu arestarea d-rului Vasile Lu­caciu, a fost pusă pe tapet de presa­­ maghiară, ba încă a făcut pași u­­riași înainte, de vreme ce confrații noștri maghiari au și găsit pe cei ce vor «să bea sânge unguresc!» Ce ridicul și ce lipsă de măsură și de demnitate! Totuși, noi de aci, ca și frații no­ștri de dincolo, n’am ave nimic de dis, ba chiar n’am ave nici dreptul a­­ fice ceva în contra poftelor ma­ghiare, în contra capri­­elor ce le inspiră bogata lor fantasiă, deci a­­ceste pofte, aceste capri­ie și acest ridicul nu ar fi fote de nă­potrivă periculose atât pentru ei cari se pro­vocă fără să mai cugete, cât și pen­tru Românii pe cari îl zădăresc cu atâta imprudență. Uă cessiune de agitațiuni daco­române, intrând în domeniul presei europene mulțămită ăstor gogorițe debitate cu sgomot de publiciștii ma­ghiari, ar atrage atențiunea sumei civilizate asupra Transilvaniei, asu­pra poporului român care geme în­­tr’acea frumosă și nenorocită țară, și mai cu semn asupra incalifica­bilei purtări pe care poporul domni­tor, Maghiarii, o au față cu Româ­nii transilvăneni. Inspecțiunile și studiile ce ar pro­voca în presa europană «agitațiu­nea daco-română», eșită din creer unguresc, nu ar fi spre onorea Un­gurilor. D. Pulsky, scriitor din cel mari —­­fice-sc—al Ungariei, scrie în Neues Pester Journal că Francesii, Ger­manii și Englesii trebue să se mire când văd în Parlamentul de la Pesta că nu sunt represintați Românii și populațiunile slavone. Când, mulțumită presei maghiare, «agitațiunea daco-română» va pironi ochii scriitorilor și­­ ziariștilor apu­seni asupra Transilvaniei, când un Emile de Laveleye va scri despre Ungurii în Transilvania cum a scris despre Turcii în Macedonia, onor­­d. Pulsky nu va mai fcri că Francesii, Englesii și Germanii se miră, ci domnia­ sa însuși se va mira atunci de ce aceste popore luminate și u­­mane nu se mai miră de absința Românilor și populațiunilor slavone în Parlamentul maghiar,—o da ! e­­­­minaminte maghiar din Buda­ Pesta. Pentru noi cari urmărim ,silnic, din isverele de informațiuni ce po­­sedem, mersul lucrurilor în Transil­vania, pentru noi cari am căutat tot­­deuna, ca și frații noștri de peste munți, a ne ține de realitate și a măsura și în­frâna dorințele nóstre după posibilită­țile presintelui, acesta cestiunea agita­țiunilor daco-române nu există de­cât în creerul publiciștilor maghiari; ea nu există în Transilvania, nu există pe nicieri altundeva. «Adunările secrete ale preoțimei valahe» pe care le buciumă presa maghiară, pregătirile învățătorilor în vederea «băuturei de sânge ungu­resc» și tote năsdrăvăniele de pute­rea acestora sunt ale Ungurilor și numai ale Ungurilor. Dacá Ungurii doresc cu ori­ce preț agitațiuni daco-române, provoce-le ei inșișî. Sunt tari și mari, tară și spân­zură în Transilvania; ar pute deci forte lesne înscena și agitațiuni da­co-române. Ce mâhnire de­uă parte, și ce de­­misiune de alta!! -------«ebb»*—-----------------­«Și mai cu semn nu vă treceți cu firea în îndeplinirea ordinelor mele, — et sur­­tout, pas­trop de rele» Zicea Talleyrand câte unuia din subalterni­ săi când îl în­credința vr’uă misiune. Acesta recomandațiune ar trebui făcută astăzi de d-nul ministru al instrucțiunei publice unora din directorii si directorele școlelor primare cari, cu circulările minis­teriale, au ajuns, fața cu părinții elevilor și elevelor, aprope imposibili, — încă un pas le trebue, pentru ca printr’acest eeces de zel pe dos înțeles să devină ridicul. După instrucțiunile primite de la minis­ter pentru socotela notelor, pentru înscrie­rea în matricule, pentru metrii cubici și metrii pătrați ai sălilor de clasă, directorii și directorele școlelor primare au ajuns sa citesca printre rândurile acestor instrucți­uni și alte lucruri pe cari, de­sigur, mi­nisterul nici gând n’a avut să le prescrie. "CTfinH Ta ’circulari peste circulari, esci­­tațiunea intelectuală ce li s’a cășunat de acesta citire și cu care nu sunt pute o­­bicinuiți. U-a făcut să imagineze, pe lângă aceste instrucțiuni, și altele noui pe cari le dau părinților ca sosite la școle tot din cabinetul ministrului. Bunioră—și cașul s’a petrecut în capi­tală—Monitorul Oficial n’a publicat nici uă circulara privitóre la galeșii.... citiți bine­­ la galeșii pe cari elevele școlelor primare din Bucuresci vor trebui să’i aibă îndatâ ce vor începe ploile sub pedepsa că, deca nu’t vor ave, vor fi gonite din școla, nu vor mai fi primite. E forte probabil ca ministrul să nu sc­ă nimic de galeșii cari nu vor întârzia a revoluționa mahalalele, cum le revoluționa pene mai alaltâ ori circulara metrilor cubici, circulara pe care, daca am numit-o «fai­­masa circulara a metrilor cubici» Telegra­ful din Bucuresci s’a supărat,—ceia ce, nu e vorbă, ne mâhnesce în limitele posibilului. De­și ministerul nu scie nimic despre galoșii iernatici ai elevelor, la școlile cele noui din Bucuresci acest prisos aristocra­tic de încălțăminte a fost­ cerut de dem­­nele directere bieților părinți. Inchipuiți-ve pe modeștii lucrători din prejma Bucurescilor, pe nenumératii pă­rinți sau nume văduve la auzul acestei noui «instrucțiuni ministeriale» privitore la galeșii ce vor trebui sĕ cumpere fetelor, când ei póte d’abia vor fi legând de col­țuri pentru a le cumpăra haine! Căci, nici vorbă, d-na directare nu va lipsi a spune în fața mumei îmărmurile la auzul invitațiunei: «se cumperi galoși fe­tei»—d-nul ministru a ordonat ast­fel: daci nu puteți, duceți-ve de ve certați cu el; mie să’mi trămiteți féta cu [galoși. — Déca de acum, Zicea cu comică dar sinceră desperare un biet părinte, déca de acum cere pentru féta galoși, la iarna, când or începe zlatele, or cere și umbrelă, să­racul de mine! Ba le-or Ihnaî Zice se nu mai viâ cu pantofii de piele grasă pe cari îi ungem cu seu, după obicei! Altă dată ne puneau la strai când nu dam fata la școla, și-acum d’abia o primesc și’n dată îi cer sé o faci coconă cu galeșii... Pentru directorii și directorele de școli primare cari ’și o fac grădină din partea cea mai mare a curței școlare, necesara elevilor și elevelor pentru jocurile și re­­creațiunea verstei lor;—cari, la noile clă­diri, fac din sala de așteptare cameră de locuit pentru ei sau rudele lor;—galoșii ceruți de «d. ministru» au fost lesne de imaginat. Ca notă democratică, în aceste timpuri când după Ziua tututor democrația stră­bate în tote straturile sociale, galoșii ele­velor primare sunt că nota democratică per excellentiam. De altmintreli, cu sau fără galoși, de ce atâta zarvă pentru clasele de jos, doritore de învețatură ? De ce să ne facem sânge rou ? Ce e acest vulg ordinar, aceste droj­dii­ sociale, ale căror fapte pornesc mai tot­deuna din îndemnul neaverei și al prostiei?, — după cum, cu deosebită cuviință se es- Națională în cum­pănitul său articol cu «Domnia statelor de jos, domnia plebei ticălose și nepricepute“. Terminasem aceste rânduri când toc­mai ne sosi Monitorul oficial de astăzi cu ordinul circular n­rul 11,628 al ministe­rului instrucțiunei publice către directorii și directorele școlilor primare. NI repro­ducem mai la vale. El îndreptâțesce în totul ceia­ ce spunem la î nceputul acestui articol. Ministerul Zice directorilor : pas trop de rele ! Se vedem cum se va întorce acum rata. Cadă­ vom în escesul contraria ? [ chid­e un salon politic care ar deveni cen­trul oposițiunei. Berlin, 15 Septembre. Circulă zgomotul că uă conferință va fi convocată pentru a resolva cestiunea bul­gară. Se atribue ne­reușita întrevedere a celor două imperați refusului Țarului de a se asocia la acesta. Copenhaga, 15 Septembre Se desminte zgomotul răspândit cum că d. Deroulède, s’ar afla acum la Frendens­­bourg, unde se găsește acum împăratul Rusiei. Toblach, 15 Septembre. Principele moștenitor a fost supus er­ la uă nouă operațiune făcută de distinsul Parisian, doctorul Evans, cel care a făcut un asemenea operațiune împărătesei Eugenia. Terebes, 15 Septembre. Manevrele s’au terminat aci: împăratul a plecat la Deva în Transilvania pentru a lua parte la manevrele cari trebue să se facă în acest ținut. Pesta, 15 Septembre. Prefectul poliției capitalei a interzis în­trunirile studenților în cafenele sau birturi sub pedeapsa de arestare. Pesta, 15 Septembre. Consiliul municipal a delegat pe primar și oă deputatiune compusă de represintan­­ții orașului Budapesta pentru a lua parte la serbâtorile cari se vor face la esposi­­țiunea istorică din Cracovia. Pesta, 15 Septembre: Ziarele publică amănunte asupra măsu­rilor luate de d. Dim. Sturza, ministrul cultelor în România, contra episcopului re­format din Transilvania, Dominik Szasy, pe timpul ultimei inspecțiuni eclesiastice a a­­cestui prelat în România. Stettin, 15 Septembre Din causa timpului ploios, împăratul s’a abținut de a asista astăzi la manevre. Viena. 15 Septembre-Cornițele Kalnoky va pleca Duminecă din Friederichsruhe și va trece prin Dresda, unde va rămâne câte­va Zile. Petersburg, 15 Septembre. Rusia a luat, hotârîrea se păstreze atitu­dinea sea pasivă în cestiunea bulgară, de­ore­ce principele de Bismarck, ținând sema de interesele Austriei, nu va putea aproba oă acțiune separată a Rusiei. Pesta, 15 Septembre La 21 ale lunei d. Tisza, președintele consiliului, va convoca pe alegătorii săi la Grosswardein pentru a le expune situațiu­­nea financiară a țarei și politica urmată de guvern în acesta materie. Agenția Liberiiă și Ruși a ajuns așa de desvoltată, în­cât nu cred că în Rusia să se afle un Rus, care să nu aibă cele mai sincere afecțiuni către poporul frances, întocmai cum aici Rușii sunt atât de mult iubiți, în­cât pen­tru un Frances este că adevărată fericire a avea prietenia unui Rus. Acastă simpatie s’a mărit mai ales, din cauză că conducătorii de azi al po­porului frances având oă mare dra­goste către politicii ruși, poporul fran­ces s’a luat și el după acești politiciani. Și apoi d’abia vei găsi un Frances, căruia să nu i se fi prefăcut în sân­ge ideia, că Rușii și Francesii au cause comune, că sunt împinși chiar de situațiunea actuală a se uni și a se susține unul pe altul. O și fac asta și unii și alții. Do­­vezi se găsesc și într’oă parte și în alta. Nu numai de persone particulare se manifestă acestă simpatie, ci de întreg sistemul politic al acestor două state. Seim de exemplu, că în ces­tiunea egiptană, Rusia nu a eșu­at nici un minut a sprijini pe Francia. Asemenea a făcut și Francesii în cestiunea bulgară, simțindu-se datori­a-I susține fără nici uă șovăire pe Ruși în politica orientală. D. Florens este cu trup cu suflet devotat Rusiei și câtă vreme ține puterea în mână, probabil că va face tot în sensul politicei inaugu­rate deja. Rușii apoi se folosesce și el de sprijinul puternic dat de francezi. Iar presa atât în Paris, cât și la Petersburg scrie mereu în fa­vorul acestei prietenii. Cât despre părerea de rést a di­plomaților cărora nu le vine la so­­cotela marea amiciție Intre Ruși și Francesi, presei ruseșci și francese, puțin îl pasă. Atât de adâncă este aci în Francia convingerea, că de la prietenia Rușilor are să le vină tot binele, în­cât nu se póte crede, că ar putea există împregiurări po­litice, cari se schimbe convingerea Francesilor. Nici uă dată în Francia nu se va putea susține mai mult un așa guvern, care ar voi să lupte contra acestui curent. Acesta este astă­­zi părerea în Francia. Sciind énsé, că Francesii își schimbă opiniunile într’un sin­gură nopte, de sine se înțelege că un politic serios nu se va speria și nici nu se va lăsa încântat de a­­ceste relațiuni amicale între Rusia și Francia. SERVICIUL TELEGRAFIC AL „ROMANULUI“ Fiena, 14 Septembre. Cornițele Kalnoky pleca astă seri­e la Friederichsruh­e. Berlin, 14 Septembre. Celebrul general Werder a murit, as­tăzi. Sofia, 15 Septembre. Se atribue d-lui Radoslavoff, vechiul pre­ședinte de consiliu, intențiunea de a des­ PRIETENIA FRANCORUSA Corespondentul francez al Ziarului vie­­nez Neue Freie Presse trimite un lung articol numitei foi, din care articol estra­­gem urmatorele : «Astă­zi amiciția între Francezi Ostilități contra principelui de Coburg. Acesta este titlul unui articol al Ziaru­lui Deutsche Zeitung, din care extragem urmatorele: In urma consiliului dat de ener­gicul și curagiosul [Stambuloff, prin­ FOIȚA ROMANULUI 16 SEPTEMBRE 10 DE LA FEREASTRA MEA ROMANȚ DE Grazia Pierautoni Mancini PARTEA I In care se face cunoștință cu un om, fără ocupa­­țiune și cu trei femei forte diferite. Note din Inna lui Marte — Oh!­eredi ca se póte scăpa cine­va de marte prin bani, mai ales când e con­damnat la acesta mai nainte chiar d’a se nasce? Bărbatul ei, tipograf, e un lucră­tor ren­dat în darul beției, și sâraca Ce­cilia, spalatoresa e sfîrșita pe jumătate din cauza mirosului de cărbuni și de aburii ce es din rufe când le calcă, ce­va mai mult, nu mai vede aprope de loc și lăp­­tarea copilului va micșora și mai mult pu­terile ei, facând-o póte să râmâie chiar orbă. Cei-l-alți ’i au murit toți de menin­gită. Și pentru mica Angelina, ce sorta mai buna póte sé aibe de­cât aceia, d’a muri pe inima iubitore a mamei sale ca și cel-l-alți? Accentul Măriei era plin de descuragiare, și nu îndrăsnii a o contrazice. In momen­­mentul acela amândouă ne gândeam la ma­mele nóstre cari au dispărut din lume mai înainte de timp. Când ne a chemat la prînz, plângeam. Maria a remas seriosâ și gînditore; cât despre mine, fericit d’a mĕ afla pângă densa, m’am înseninat numai de­cât, ș’am mâncat, c’un poftă de lup. Profesorele ’mi cerea iertăciuni pentru prînzul lui modest, pe când eu nu puteam se cred în fericirea că eram primit la a­­cea masă simplă și sonatósa, unde un biet holtei gusta d’inainte din bucuriele fami­liei. Note din luna lui Aprile Eri, d abia ești din casa, mé întîlnit cu trăsura comitesei, în care era singură­; ea dete ordin ca se opresca, și’mi făcu semn se m’apropii. — Unde te duci așa iute, scumpe dom­­nule ? — Oh! merg iute din obicei, dar am eș­t fără scop, numai ca se mé pre­umbla. — Atunci, atît mai bine. Vom merge la villa Panfili și vom petrece vorbind reu de semenii noștrii , acesta e singura plăcere ce mai remâne cui­va când cunosce pe degete lacul, puntele de vedere și tóte amănuntele mai mult sau mai puțin pito­resc­ a­le vilei. Stai pe gânduri, cred ? Ar fi frumos să fiu silită ca se t­e rog! Oh! ce grozav defect ca n’am sciut să zie nici uă dată nu unei femeii! Acest nu îl aveam pe buze, dar servitorul deschise , portița trasurei și fără voie ridicai picio­rul drept. In acesta atitudine ridicai și ca­pul, și zării pe Maria în balconul ei. Ea era acolo și mĕ privea și eu fără se pot ca sĕ mé stăpînesc d’a roși, mĕ așezai lingă frumosa Diana, zăpăcit, nemulțămit de mine ensum­i, plictisit de lătratul și clăn­țănitul cățelușei. Preumblarea nóstru ținu două coșuri, două secole pentru mine, în care timp ar fi trebuit să fac spirit, se spun anecdote cu două înțelesuri, se zie că tote femeile sunt urâte, lăsând a se înțelege ea numai una e frumosa; ea casé în loc de asta, stăm posomorit, pe când comite sa ’mi repeta pe tóte tonurile, că n’avusese nici uă dată un așa de displăcut tovarăș de preumblare ca mine. Intorcându-ne a­casă ea mă invită la trânz. Pentru ce n’așî fi primit ore? Nu e greu de­cât pasul antei, ș’apoi n’așl’fi în­­drăsnit în séra aceia ca sĕ me duc la Ma­ria, care m’ar fi primit jumătate desprețui­­tor, jumătate cu milă: eram sătul de aerul ei superb. La prînz, cornițele me primi în modul său monoton ca al unui cioclu. Omul a­­cesta, model al nobililor de alb nu scie nimic, nu se gîndesce la nimic, nu mun­cește nu iubește. Comitesa ensé, trebuie s’o mârturesc, făcu tóte putințele pentru ca să mă facă a’l face curte. N'a isbutit ensé. Cu tóte acestea n’am nici un merit: i­­maginea strălucitore a Măriei era mereu între noi. * * * Magdalina merge din ce în ce spre mai réü, nu se mai dă jos din pat. Acesta am aflat-o de la doctorul ei, cu care sunt prieten. Frigurile o consumă, și pate ne­fericita nu va ajunge nici până la culesul viilor.Și Vincențiul, Nanna, ce vor fi făcând? Mai gândesc la ei, dar n’am nici să dată timpul ca só mă ocup de dânșii. Și cum ași putea când, înamorat, d’uă fetiță adorabilă, trebuie se presist seduce­rilor unei frumóse Sirene, sĕ mé apăr de gelosia unui amic și se sufer cu răbdare predicile Monsegnorului și partitele de șah a­le profesorului Oreste ? Acum, éco­mé c’uă nouă preocupare pe cap , îmi pare că Maria nu prea respecta în destul convenintele. Cine-ar crede-o ? Pe când cinstitul lu­crător nu vrea să intre la Magdalina, Ma­ria se duce într’una s’o vadă și șâde mai multe coșuri la capul­ ei. Presința ei în casa aceia mă rănesce și mă revolta. Ar trebui să se facă soră de caritate, pentru ca să câștige dreptul d’a se duce or­unde fără ca cine­va se îndrasnesca a vorbi rea de densa! S’ași putea-o­are s’o su­fer fără ca se pedepsesc pe calom­niator ? Maria nu e feciora ne sclutore ce vi­sasem, ci uă femeie tare și curagiosă, un model ce n’am vezut, nici vă dam­ în țara mea și care în străinătate ’mi a părut pe­dant și nesuferit. Femeia egală cu desăvîrșire bărbatului ar fi un progres frumos ; nu cred­enic ca amorul ar mai putea să supraviețuiască acestei schimbări. M’am­ gîndit în­tot­dea­­una că amorul în forma orgoliosă a băr­batului este sinonim cu protecțiunea, și, în inima pasionata a femeie! sinonim cu sacrificiul. Cum se renunț așa d’uă dată la tote ideile mele, la tote combinațiunile ? Cu tote acestea e în Maria ceva modeste, reservat, în­cât la prima vedere se póte judeca timidă, dulce, ignorantă de propria ei valoare. Mai târziu inteligența m­a, in­strucțiunea ce are, amorul pentru arta s’a­­răt puțin câte puțin și desvaluie marimea sufletului seu. Ești pătruns de respect dér.. Oh ! Zece Ceasuri! Și eu stau de sfîrii aci, uitând c’am făgăduit comitesei ca să mă duc vreme. * * * A fără salonul comitesei era mai plin de­cât alte dați. Ca femei, era flarea no­bleței romane, iar ca bărbați... cine­va nu trebuie să fie prea pretențios asupra proveninței lor. Când am intrat, câte­va fetițe frumușele cereau în cor stăpînei de casă : — Ai să jucăm ! Postul s’a isprăvit a­­cum și deci putem ca să jucăm, îmi făcui un drum printre Cadele de rochi ce tóte culorile și apropiindu-me de Diana ’s Zisei la ureche : — Adu’ți aminte că de­desupt șâde uă biată bolnavă. Ea case drept ori­ce răspuns me privi c’uă indiferință desprețuitore și în timpul acesta un pianist începu se strângâne din pian formându-se cadrilul. In urmă veni rândul polcei și al valsului și fetele cari păruse a­­tât de modeste până atunci se preschim­bară d’ua dată în bacante. Cine ne va face istoria balului ? Cine ne va spune cum a venit între noi acest esercițhi desfrânat ? Cine a introdus în obiceiurile nóstre acesta petrecere inde­centă și caraghiosă ? Sunt sigur ca Maria nu iubesce balul, ea n’ar da voe nimului ca să’i strângă talia ast­fel și d’ai atinge aprópe părul de buzele dănțuitorului ei. Pe când aceste gânduri îmi munceau capul, vonul pe Diana trecând repede pe lângă mine, cu obrajii roșii, cu ochii plini de foc, în brațele lui Ranucc­i, dăn­țuitorul său. (Va urma). mm­mmm

Next