Romanulu, septembrie 1887 (Anul 31)

1887-09-11

ANUL AL XXXI-LE Voiesce și vei putea. ANUNCIURI Linia de 30 litere, petit pagina IV .........................40 bani Dette » ” „ „ III..................2 lei­­ „ Inserțiunî și reclame pagina III si IV linia . 2 n __ v A se adresa: IN ROMANIA, la administrați­unea diarului. IN PARIS, la Havas, Laffite et C-nie, 8, Place de la Bourse, LA VIENA, la d-nii Haasenstein et Vogler, (Otto Maass). LA FRANCFORT, S. M. la— G. L. Daube et C-nie, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveția și America. — Scrisorile nefrancate se refusst — REDACȚIA STRADA DÓMNEI 2, ADMINISTRAȚIA STRADA NOUA, 10 a ,V • țâ ;■/ Fundatore: C. A. ROSETTI 1 j - Directore: VINTILĂ C. A. ROSETTI BUCURESCI, 10 BRUMARES Am reprodus ieri după Tribuna un articol privitor la călătoria M. S. îm­păratului Francisc­ Iosef prin părțile Ardelului, și la declarațiunile ce fia­rele maghiare, oficiose și indepen­­dinte, se grăbesc a face relativ la acestă călătoria. Ungurii sunt aceiași și nimic nu ne face a crede că sunt hotărîți a se schimba cel puțin pentru viitor. Pa­guba nu va fi a altora, ci tot a lor. Ungurii merg în contra timpului. Un­gurii, astăzi când nedreptăți mai mici de­cât cele ce el comit cu naționali­tățile nemaghiare sunt aspru pedepsite, stăruesc a crede că vor năbuși în Un­garia și’n Transilvania, în Croația și’n Temișla nemulțămirile cari saltă în sus întreg organismul statului maghiar și forțeză pe înșiși miniștrii Coronei­s­tului Ștefan a declara din timp în timp, ca celebrul d. Trefort, că statul maghiar merge spre des­­composițiune. Acestă descomposițiune, Ungurii vor s’o ascundă M. S. împăratului, altă­dată Mare-Principe al Transil­vaniei; fiarele și maghiară vor nâzui administrațiunea din răsputeri, ca, cu maghiare Eljen ! se facă din provinciele, orașele și satele visitate de suveran nesce adevărate raiuri de bun train trupesc și de mulțămiri morale. Mal viribus unitis de cât cum tră­­esc Ungurii cu Românii și cu Sașii în țăra Ardelului nu trăesc alte po­­pulațiuni din imperiul meu. Așa cred Maghiarii că va crede împăratul Francisc­ Iosef în călătoria sa. Ungurii cred atât de multe lucruri pe sema lor, în­cât, de­și s’ar spu­ne că lumea va deveni a lor în cu­­rândă vreme, el s’ar grăbi a orga­­nisa diferitele institute maghiare prin cari se domnăscă asupra acestei lumi. Nu ar uita în acestă organisa­­re nici câte­va duzini de societăți­­ culture g­lotale. Prin urmare, să ne așteptăm la scene tipice în Transilvania, acum cu ocasiunea călătoriei M. S. împă­ratului Francisc­ Ios­ef. D’acum, Românii sunt preveniți, în mod unguresc bine ’nțeles, că nu trebuie să deschidă gura de cât pe unguresce, și s’o deschidă numai pentru a întona imnuri de laudă spre slava administrațiunei maghiare, și a jura împăratului că simt în tóte momentele atâta fericire sub a­­cestă administrațiune în­cât le vine să țipe și să salte. Ungurii sunt i­­deali. De­și siguri că Românii nu vor pută spune de­cât laude împăratului, — acelui «împărat de la Beciu» pe care țăranul român din țăra Ardelu­lui îl veneră încă în inima lui cu u­ tenacitate aprope biseculară. — Ungurii, mai sclind și altele, au lu­­at’o dinainte și au avisat pe Româ­nii ca nu cum­va să se trăsnăscă prin cap a mărturisi împăratului alt­ceva de­cât un «Înșiră-te, Mărgărite» de fericiri continue.. Pentru că,—lucrul e lesne de în­țeles — la asemenea ocasiuni ceva mai solemne de­cât cele obicinuite, omul, fiă chiar Ungur de felul lui, are obiceiu de a-și rememora sieși cele ce sunt împrejuru­l, de a face un fel de socotălă generală de activ și de pasiv, înainte de a intra în solemnitate. De aceia, după facerea acestei socoteli de activ și de pasiv, Un­gurii în Transilvania se văd singuri atât de încărcați la pasiv, simt că jerbe în giuru­le­ță mare de duș­mănia atât de adâncă, sunt con­vinși că între el și cele­l­alte na­ționalități nemaghiare instrăinarea de­vine din ce în ce mai intensă, scri și văd că cu tóte Kulture­guleturile și desperatele lor silințe de maghiarizare, facultatea de asimi­larea a Ungurului, așa de mult trîm­­bițată de A­de Kallay, face fiasca la ori­ce ^s,—în­cât cu toții au a­­juns la convingerea că totul e su­perficial în maghiarismul Transilva­niei, totul e provisoriu, totul e spoî­­ălă. De aci, amenințările adresate cu furia Nemaghiarilor din Transilvania, ca nu cumva să se porte altfel de­cât unguresce și numai unguresce la sosirea M. S. împăratului Francisc­ Iosef. Unde vor să ajungă și ce au de gând cu acestă stare primejdiosă de lu­cruri vecinii noștril? Cât cred că vor mai pută să țină într’un fel de năbușălă ne­­mai­pomenită mi­­lione de omeni cari vor să fie și să rămână ei înșișl­or nu păpuși ma­ghiare? Când, în fine, Ungurii se vor convinge că, ast­fel cum înțeleg el civilisațiunea și guvernarea unor po­­pore străine de ei în tot și ’n tote, va să­­ fică a’I depărta cu desăvâr­șire de idealul maghiar ăr­iu a-I în­juga la realizarea acestuia ? Timpul ni-o va spune. Nu trebue ânsă să fie cineva profet adânc, pen­tru a vede ușor că răspunsurile ce viitorul va da tuturor acestor între­bări vor fi departe, forte departe de a semăna cu dorințele Maghiarilor. Circulara «metrilor cubici,» faimasa cir­culară cu a­nul 9564, dată de ministerul instrucțiunei publice, continuă în capitală și în districte a întreține un fel de agita­țiune care -­și are bunurile și relele ei. Primariele orașelor sunt luate cu asalt. Corespondintele ce primim de prin capita­lele districtelor și din cari am publicat vr’o câte­va, ne spun tote pe aceiași notă că primarii nu mai scri, cum se zice, cărui sfânt se se mai inchine. Ministerul trebue să fie asaltat de scrisori și telegrame ve­nite de la acești părinți ai orașelor, pă­rinți cari acum se deșteptă și se hotărăsc a închiria locale peste locale pentru a sa­tisface numărul—colosal în proporțiune cu cele de ani trecuți,—al cererilor de în­scrieri. Acele credite estraordinare, acei bani albi pentru deie ce voiese a­dice ca’s ne­gre, acele sume pe cari primăriele și le votau cu deosebită dărnicia, comunele, die primarii și consiliele municipale, sunt gata a le sacrifica pentru a închiria noi lo­­curi.­­ Și ca în tote actele mai eroice, prima­rii și consiliele se gândesc cu groza, de nu vor mulțămi pe cetățenii părinți de fa­milia, la reaua impresiune ce va face de alegeri fatala circulară a «metrilor cubici,» adică lăsarea pe drumuri a unui număr e­­norm de copii. In fața acestei porniri rarisime de bună­voință din partea prințai­­elor, m:n­brul'C­l'ar" trebui să facă totul pentru a profita de urmările ei. Are în reservă dascăli—lucrul se vede din numărul'' neasemuit de mare al candidaților îndată ce se anunță vr’un concurs,—aceștia sunt­ gata, ba­­nca do­resc din suflet și din inimă a fi numiți. Declare ministerul îndată primărielor că dascălii sunt gata, numai să li se dea lo­calurile ce consiliere municipale jură că vor închiria, și așa dintr’un condeiu, fără multe negociațiuni și amânări vom mai avă încă un număr de școli pe cari cine scia când am fi reușit a le crea, dăcâ lu­crurile ar fi mers oblu, cum merge totul în afacerile de instrucțiune. Momentul acesta, provocat de răscula părinților, nu se întâmplă des : să profitam de dânsul pentru a mai înființa câte­va școli. Circulara »metrilor cubici» aqri bles­temata ca nă năpaste de sute de cetățeni, va servi la un lucru folositor, oră și forte folositor. A quelque chose malheur est bon. Să vedem dacă ministerul va proba că proverbul nu minte ! — ■— ni ■ [UNK] [UNK] ---------­ SERVICIUL TELEGRAFIC AL „ROMANULUI“ Belgrad, 9 Septembre Guvernul are intențiunea de a introduce modi icări in lege asupra impositelor și de a reorganisa inspectoratele perceperei fac­­selor. Ca tensiunea însărcinată de a-și da pă­­rer^aasupra reformei impositului funciar și evaluări proprietăților rurale, continuă lucrările sale la ministerul de finanțe. Agenția Liberă. RUSK­, ȘI TRACTATUL DE LA BERLIN Serb acest titlu tschrul din Viena Deutsche Zeitung, publică un lung articol din care reproducem noi câte­va pasaje, mai ales că din compa­rarea acestora cu cele publicate în nuntiri­] nostru trecut, iese la ivălă cât de mult presa austriacă este de a­­cord în privința cestiu­elor ce o­­cupa în present lumea diplomatică. E că ce­­ fice: A omori două musci cu uă lovitură, ecă arta înaltei diplomații. De acestă artă pare a se folosi Norddeutsche Allgemeine Zei­tung în ultimul său articol asupra cestiu­­nei bulgare. Că presa guvernului german vorbesc e­reu despre Bulgaria, acesta nu mai este lucru m­ou. Motivele pentru care presa guvernamentală face ast­fel, este cu­noscută. Așa se vede că sunt în Berlin politicii atât de supărați pe Bulgari din causă că ei, Germanii, fiind hotărîți a lua Rusiei ori­ce­­ protest spre a rupe pacea. Bulgarii le stau în cale Germanilor și nu vor să facă a-l linisti pe Țarul. Pentru a­­ceea ,cabinetul din Berlin susține cu ori­ce preț pe Rusia în Orient, iar N. A. Zei­tung mai ține și să predică Bulgarilor pen­tru că au uitat atât de datoriile lor către Germ­ania și cele către Rusia. Deutsche Zeitung mai spune că fără dreptate se ridică N. Algemeine Zeitung contra Orleaniscilor, ceia ce alt­fel a­­ jos-o și Neue Freie Presse, —căci este fără de nici un temeiu a se ridica cine­va în contra prin­cipelui de Coburg pentru că acesta ar voi să facă uă încurcătură și să ajute pe monarh­iști. Ne aducem alt­fel aminte urmăză Deut­sche Zeitung câtă silință și-a dat princi­pele de Bismarck a împedica de la 1871 incepe restabilirea puterii monarh­iștilor, voind prin asta a conlucra, ca Francia să fie guvernată de republică și așa să nu-și găsesca aliat.. Gândindu-ne numai la acesta, putem a afla causa, pentru care principele de Bismarck privesce cu ochi răi pe Co­burg, care ar putea în felul de mai sus a strica pacea, a conlucra pentru întărirea înumancia a partitei de «revanche». Putem dar fi convinși, că Germania pri­vesce în principele de Coburg un aventu­rier, și că vor lupta pentru a’i curma a­­venturile sale, mai ales că prin acesta cur­­­ A . DUMINECA, 11 SEPTEMBRE 1887 Luminéza­te și vei fi:­­ ABONAMENTE In Capitală și districte: un an 48 lei; sése luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tóte țerile Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea­­ parului și oficiele poștale. LA PARIS, la Havas, Laffite et C­une, 8, Place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G. Popovicî, 15, Fleischmarkt. IN ITALIA, la d. dott. Cav. Gustave Croce, Via San Fran­cesco de Paola (N. 0 ) 15, Geneva. — Articolele nepublicate se ard — mare și înlăturare a principelui de Coburg crede a și servi mult interesele sale. «Cei din Petersburg rămân indiferenți pe lângă tote sforțările Germaniei de a le da Rușilor concursul lor în Orient. Căci ce-i folosesce Țarului că gazeta cutare le ține Bulgarilor predica pentru începutul rușinos al lor, de a organisa țaza și dom­nia lor nesocotind tractatul de la Berlin, când pe lângă tote astea abia s’ar găsi în Bulgaria persană, care să privesca cu bu­curie spre Rusia ori să îmbrățișeze pe ge­neralul Ernnoth». Apoi sfărșind articolul ghee că, în adevăr, tratatul de la Berlin e căl­cat, dar că în cestiunea bulgară cu greu se va putea face conform a­­celui tractat, și încheiă : «In Petersburg din acesta causă este mare amărăciune, și se vede că se întreba diplomații, ce este de făcut, și sunt amâ­­rîți din causa celor ce se întâmplă în Bul­garia, că principele nu va fi d­at afară, iar puterile asemenea nu vor putea ajunge ni­mic, chiar unindu-se pentru un demers ce ar impune cele hotărîte la Berlin de când cu congresul faimos». SITUAȚIUNEA FINANCIARA IN TURCIA Diarul Neuse Freie Presse primesce din Constantinopole uă corespondență, în care i se scriu urmâtorele : Nu este destul, că Turcia stă slab politicesce, că pe lângă zile ce i le dă Rusia, este tote boldu­silită a rămâne pasivă, în nelucrare, dar mai stă rea și cu finanțele. Banca otomană a refuzat de a mai plăti leafa funcționarilor și ofi­­ciărilor turceșci de naționalitate stră­ină, și cari până acum își primeau leafa de la bancă. Refusul de plată s’a făcut din simplu motiv, că bani nu mai sunt. Din acestă causă este mare îngriji­rea în Yldir-Kiosk, și mai ales a­­cestei împregjurări i se pota atribui pasivitatea cu care Porta se uită în­­naintea evenimentelor, fiind­că sta­rea financiară în care se află, nu’i permite a face nici un demers ho­­tărît și care ar costa bani. RUSIA AMENINȚA Diarului Politische Corresponded i se scrie urmatorele: Este de notat atitudinea ce a lua­t-o în timpul din urmă Rusia față de Turcia. Văzând anume că acesta stă la îndoială și nu ia nici uă mă­sură hotărîtă, guvernul Rusiei spus că va fi silit a privi tractatul­­ de Berlin ca rupt, de­ore­ce Turcia ca singură se reține de a lucra con­form acestui tractat, și prin urmare se va simți liberă a face după pro­pria sea voință. Și făcând așa, Tur­cia va simți mai ales greutatea a­­cestei acțiuni, de­ore­ce neținăndu­­se cont de tractatul de la Berlin, întregitatea Turciei nu este garantată prin nimic, iar din astă împrejurare de­sigur numai imperiul otoman va eși slăbit. Va fi rea pedepsită pen­tru șovăirea ei de acum. Acestă amenințare a fost scrisă direct Porții, și se așteptă, ca gu­vernul turcesc după luarea acestor rânduri, își va schimba atitudinea de până acum. PRESA AUSTRIACA DESPRE TURCIA Neue Freie Presse <zice că tele­gramele sosite din ne arată scena unui Constantinopol suflet frumos. Acum de câte­va­­ jlile ni s’a arătat într’un telegramă că Porta numai de aceea a întrebat și a cerut con­siliul d-lui Bismarck în privința pre­­tențiunilor ruseșce, pentru că ea era convinsă că lui nu-i va succede a face vre-o învoire între puteri. Și plecând din acestă temă, din acestă falsă ținută a Turciei, spune, că cu greu poți eși la cale cu rișce așa omeni de stat, cari ori că n’au convingerile și planurile­­ lor, ori că nu vor să întreprindă nimic hotă­râtor. Același chiar mai este informat că Turcia a voit să cără ajutorul fran­ciei pentru a se descurca, dar că a­­cesta n’a voit a lucra de­cât alătu­rea cu Rusia. Oă altă depeșă, scrie Neue Freie Presse, ne aduce vestea, cum că Porta nu numai că s’a învoit ca Ru­sia să intervină cu forța, ci s’ar fi îndatorat chiar ea singură a lucra cu arma pentru isgonirea lui Coburg, a cărui domnie este ilegală. N’am fi crezut că Porta se va lăsa a fi a­­dusă până aci. Noi totuși — adaogă acestă față — ne bucurăm de acestă denegare a forței. Despre misiunea lui Ehrenroth spu­ne, că acesta numai atunci ar putea aduce vr’uă resoluțiune, dăcă s’ar face după uă învoire a tuturor pu­terilor, ceia ce d’uă cam dată este imposibil. SCIRI D’ALE PILEI D. Radu Mihai, ministru de interne, ter­minând inspectarea județului Teleorman, mâne ca sasi în capitala. * « 4c D. Ghiorghian, ministrul domeniilor, etc. a aprobat­­propunerea d-lui Petrescu, șe­ful diviziei agricole, d’a se înființa în ju­dețele Dâmbovița, Buzău și Covurlui nisce cabluri filocserici. Aceste cabluri, de curând introduse în Francia și Englitera consit în nisce pânze FOIȚA ROMANULUI 11 SEPTEMBRE : OMUL SFINȚESCE LOCUL NUVELA DIN POPOR de loan Russu IV — Câtă inima în tânărul acesta,—­fise acasă la ai săi. Câtă fericire s’a coborît acum în acea familie nenorocită, și cât de fericit trebuie să se simtă el văzând că el le-a dat acea fericire... Tarsița simți ceva apăsare în inimă când spuse tatăl său aceste vorbe... Un nor ne­gru îl trecu pre dinaintea ochilor, fața de a deveni puțin palidă și prin tot sufletul său parcă ar simți un fel de durere tainică.. Este lucru netăgăduit în lumea acesta, că sunt o mulțime de omeni, cărora așa le este ursita, să dea peste ei necazurile tocmai atunci, când după multă muncă și strădănuiala au ajuns și ei la un liman. Su­nt parcă duhuri rele, care asmuță pe omeni unu împotriva celuilalt, și își fac viața nesuferită, în loc de a se bucura un pace de filele puține ce ne sunt lăsate a trăi pe pământul acesta.. Ori după cum­­ zice vorba poporului suntem noi omeni prea mulți, și uită și D­ifer de noi, destul că adeseori suntem puși la grele încercări că puțini sunt aceia cari vor­ăși cu inima plină din trânsele și forte adeseori ne perdem... Intr’acești omeni cu ursită ref eră în­vățătorul Marin. Și lui tocmai atunci i-a tăiat ursita firul fericirii, când îi era mai dragă viața. Venise nenorocirea așa pe neașteptate, ca din senin, asupra lui, în­cât rămase ca lovit de trăsnet, când aucii că este învino­vățit cu aceia, că ar fi părtaș ori vinovat pentru perirea a 2000 lei, care lipsesc din casa bisericei încredințată lui... Se întorcea lumea cu el, când auzii că s’a și răspîndit prin tot satul acésta veste... Cum, el care nici vădată nu a râvnit la nimic ce este al altuia, căruia nici prin gând nu i-a trecut nici­oodată să se îm­­bogâțască pe cale nelegiuită, să fure din banii bisericei ? !.. Mai iute s’ar fi gândit la morte de­cât la lucrul acesta. Și ori­cât se căznea să-și dea sema despre cele ce se petrec, de unde și pentru­ ce aceste vorbe grele în contra lui, nu putea să dea nicî de o urmă.. Că nu a furat, cu asta era încuiat. O mână grea, un suflet răutăcios a lucrat dér aci In contra sa... Cine este acela, nu putea să știe... Destul că în­­ ziua urmatore se pomenește că vine cercetare în contra lui... Ii se spune­a să pună banii la loc, și când el a­­ zis că nu este vinovat întru ni­mic, i s’a căutat prin cărți, prin cutii și tot ce avea în casă. Credea că pare să dea de vre­o hârtie care să-l ajute a da durma banilor... In zadar tóte cercetările, căci nu au găsit nimic.. Renase ca lucrul să fie judecat de aci încolo. Marin plecă numai de­cât la părintele Pentelimon. Cum îl primi însă acela, ca și pe un om, care a fugit din pușcărie. Numai așa cu jumătate de gură vorbea cu el, și când îl rugă Marin să mijlocescă pe lângă judecători ca să înceteze ori­ce cercetare contra lui, căci el nu a putut face un așa lucru cu care ii învinovățesc, părintele­­ fise că-i pare reu, dar el nimic nu-l pute ajuta... învățătorul nu se așteptase la asta... Singurul om, de la care mai nădăjduia a­­jutor, era părintele. Iată-l acum și acesta înstrăinat de el. Ii vorbește atât de rece­ încât sufletul lui Marin se umplu de un fel de desnadăjduire. Se scutură puțin ca și când ar voi să gonescá o greutate, ori o adâncă mâhnire. Ce mai este sfânt pe lu­mea asta, când și părintele s’a întors de către el, părintele care pare să’l cunoscâ într’atâta, în­cât nici pe un minut se nu se îndoiască de nevinovăția lui... Și mai bine să se îndoiască, de­cât să credă că este nevinovat și totuși se nu-l ajute, să-l vorbescă rece, cum îi vorbeșce acum... Așa se gândea Maria. Căci dacă l’ar crede vinovat, asta ar fi numai un semn a slă­­biciunei omenesc­, iar când ar crede in nevinovăția lui, și totuși nu i’ar ajuta, asta ar fi semn de răutate, și nu-și putea, nu voia Maria să crâd jă, că și părintele ar putu fi om răutăcios. Să intorsa de de aici atât de zdrobit, în­cât în fundul pușcăriei de s’ar fi văz­ut nu ar fi putut să se simtă mai nemân­­găiat. Ce se facă, încotro să se întorcă ? Iată întrebarea, la care nu putea respunde, iar să stea mult pe gânduri încă nu are vreme... Dar nu se va lăsa. Se va ispăși el, își va arăta el într’un chip nevinovăția, după aceia îi va privi în ochi pre toți potriv­­niciasei, pe toți aceia cari acum se în­torc de el, îi va privi mândru și atunci, nu pe atunci va părăsi acest sat, pentru el atât de nenorocit. Ce schimbare... Pentru ce omeni îmi jertfii eu o parte din tinerețe, așa își­­ zicea în sine Marin, care numai acum văd fu și cealaltă parte a vieții, partea cea slabă. In sat toți vorbea despre Întâmplarea acesta. Cei mai buni de inimă dadea din cap ca și când s’ar mira de lucru acesta, iar cei mai răutăcioși glicea că se aștep­­tau ei la una ca asta. Prea făcu ispravă pre lângă casă învățătorul, de gânduí că-i un boier, ba acum se hotârise și la însu­ratare, și asta nimeni nu o póte face făr de bani, iar logodnica sea încă nu póte se aibă întocmai cum nu putea se aibă el dintr’al lui. Asta îl durea mai mult pe Marin. Déca îl învinovățită numai pe el, dacă numai pre el l’ar înegri lumea, ar suferi singur. Dér gura satului este rea , de să te ferască D-dea de ea, nu prea cruță pe cine l’a luat odată in vorbă... In lungul și largul satului unde numai se vorbea despre Marin, nu remânea neînnegrită nici văduva învățătorului, nici Florica, fiică-sa. Ba mulți pre dânsele le învinovățeau, pi­când că numai de când umblă la ele în­vățătorul, numai de atunci a dat din ca­lea drepta. In ce strîmtore suflețască se simțea el acum față de acesta familie, despre care tot bine s’a vorbit până ce el nu a făcut cunoscința mai de aprope cu ea... Si se strîngea inima când in una dintre aceste­­ jile se apropiă de casa învățăto­­resei. Iar când deschise ușa, când se văqlu față în față cu acele ființe, pe care atât de mult se iubea, nu seia ce să o zică. — Florică, scumpa mea Florică, numai atâta­­ fise, și se apropia de ea. Iar Flo­rica îl strângea la pieptul, ca pe uă co­­moră perdută și pe care acum a reaflat-o. — Mă iubești dor, tot mă mai iubești ? — Din pușcărie să fi fugit, și eu totuși te-ași iubi, te-ași ascunde ori apăra cu viața mea... La morte de ai fi osândit, nici atunci nu te-ași părăsi... Parcă te iu­besc cu atât mai mult, cu cât cei­l­alți omeni te prigonesc... O, căci eu scrii, tu nu ești vinovat, sunt numai ómenii răi, căci te învinovățesc... Nu așa sunt ochii acelora, cari au făcut păcate... Și vinovat de ai fi, eu și atunci să te ridic m’aș încerca, nu te aș lăsa, tot logodnica te aș re­mâne... Marin stătea ca duș, Florica îl privea și mai perdută, iar mama lor se gândea, că unde este atâta iubire, acolo nu va­­ în­târzia mult nici fericirea și liniștea. După nori și furtună, totdeuna se face senin... * Marin simțea o nouă putere când se despărți de Florica. Ajungând acasă, găsi acolo un vătaf de la curtea boieresca. Il aștepta cu o scri­­sóre. Erau slovele domnișorei Tarsița. Ce pare să-i scrie ore ? De când a făcut va­canță copiilor, nici nu a mai vorbit cu dânsa. Nl rugă cu mâne înainte de amia<si se poftască la ea. Voiesce să-i vorbască ceva. — Ce o fi aste, se întrebă Marin... Vo­iesce să mă mângăe, ori a mă ispiti. Dar ce-i pasă ei de mine? Suntem atât de de­parte unul de altul, în­cât nici mângâierea ei nu ’mi pute ajuta, nici ajutorul ei nu’l pot primi. (Va Urma).

Next