Romanulu, septembrie 1887 (Anul 31)
1887-09-11
ANUL AL XXXI-LE Voiesce și vei putea. ANUNCIURI Linia de 30 litere, petit pagina IV .........................40 bani Dette » ” „ „ III..................2 lei „ Inserțiunî și reclame pagina III si IV linia . 2 n __ v A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea diarului. IN PARIS, la Havas, Laffite et C-nie, 8, Place de la Bourse, LA VIENA, la d-nii Haasenstein et Vogler, (Otto Maass). LA FRANCFORT, S. M. la— G. L. Daube et C-nie, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveția și America. — Scrisorile nefrancate se refusst — REDACȚIA STRADA DÓMNEI 2, ADMINISTRAȚIA STRADA NOUA, 10 a ,V • țâ ;■/ Fundatore: C. A. ROSETTI 1 j - Directore: VINTILĂ C. A. ROSETTI BUCURESCI, 10 BRUMARES Am reprodus ieri după Tribuna un articol privitor la călătoria M. S. împăratului Francisc Iosef prin părțile Ardelului, și la declarațiunile ce fiarele maghiare, oficiose și independinte, se grăbesc a face relativ la acestă călătoria. Ungurii sunt aceiași și nimic nu ne face a crede că sunt hotărîți a se schimba cel puțin pentru viitor. Paguba nu va fi a altora, ci tot a lor. Ungurii merg în contra timpului. Ungurii, astăzi când nedreptăți mai mici decât cele ce el comit cu naționalitățile nemaghiare sunt aspru pedepsite, stăruesc a crede că vor năbuși în Ungaria și’n Transilvania, în Croația și’n Temișla nemulțămirile cari saltă în sus întreg organismul statului maghiar și forțeză pe înșiși miniștrii Coroneistului Ștefan a declara din timp în timp, ca celebrul d. Trefort, că statul maghiar merge spre descomposițiune. Acestă descomposițiune, Ungurii vor s’o ascundă M. S. împăratului, altădată Mare-Principe al Transilvaniei; fiarele și maghiară vor nâzui administrațiunea din răsputeri, ca, cu maghiare Eljen ! se facă din provinciele, orașele și satele visitate de suveran nesce adevărate raiuri de bun train trupesc și de mulțămiri morale. Mal viribus unitis de cât cum trăesc Ungurii cu Românii și cu Sașii în țăra Ardelului nu trăesc alte populațiuni din imperiul meu. Așa cred Maghiarii că va crede împăratul Francisc Iosef în călătoria sa. Ungurii cred atât de multe lucruri pe sema lor, încât, deși s’ar spune că lumea va deveni a lor în curândă vreme, el s’ar grăbi a organisa diferitele institute maghiare prin cari se domnăscă asupra acestei lumi. Nu ar uita în acestă organisare nici câteva duzini de societăți culture glotale. Prin urmare, să ne așteptăm la scene tipice în Transilvania, acum cu ocasiunea călătoriei M. S. împăratului Francisc Iosef. D’acum, Românii sunt preveniți, în mod unguresc bine ’nțeles, că nu trebuie să deschidă gura de cât pe unguresce, și s’o deschidă numai pentru a întona imnuri de laudă spre slava administrațiunei maghiare, și a jura împăratului că simt în tóte momentele atâta fericire sub acestă administrațiune încât le vine să țipe și să salte. Ungurii sunt ideali. Deși siguri că Românii nu vor pută spune decât laude împăratului, — acelui «împărat de la Beciu» pe care țăranul român din țăra Ardelului îl veneră încă în inima lui cu u tenacitate aprope biseculară. — Ungurii, mai sclind și altele, au luat’o dinainte și au avisat pe Românii ca nu cumva să se trăsnăscă prin cap a mărturisi împăratului altceva decât un «Înșiră-te, Mărgărite» de fericiri continue.. Pentru că,—lucrul e lesne de înțeles — la asemenea ocasiuni ceva mai solemne decât cele obicinuite, omul, fiă chiar Ungur de felul lui, are obiceiu de a-și rememora sieși cele ce sunt împrejurul, de a face un fel de socotălă generală de activ și de pasiv, înainte de a intra în solemnitate. De aceia, după facerea acestei socoteli de activ și de pasiv, Ungurii în Transilvania se văd singuri atât de încărcați la pasiv, simt că jerbe în giuruleță mare de dușmănia atât de adâncă, sunt convinși că între el și celelalte naționalități nemaghiare instrăinarea devine din ce în ce mai intensă, scri și văd că cu tóte Kultureguleturile și desperatele lor silințe de maghiarizare, facultatea de asimilarea a Ungurului, așa de mult trîmbițată de Ade Kallay, face fiasca la orice ^s,—încât cu toții au ajuns la convingerea că totul e superficial în maghiarismul Transilvaniei, totul e provisoriu, totul e spoîălă. De aci, amenințările adresate cu furia Nemaghiarilor din Transilvania, ca nu cumva să se porte altfel decât unguresce și numai unguresce la sosirea M. S. împăratului Francisc Iosef. Unde vor să ajungă și ce au de gând cu acestă stare primejdiosă de lucruri vecinii noștril? Cât cred că vor mai pută să țină într’un fel de năbușălă nemaipomenită milione de omeni cari vor să fie și să rămână ei înșișlor nu păpuși maghiare? Când, în fine, Ungurii se vor convinge că, astfel cum înțeleg el civilisațiunea și guvernarea unor popore străine de ei în tot și ’n tote, va să fică a’I depărta cu desăvârșire de idealul maghiar ăriu a-I înjuga la realizarea acestuia ? Timpul ni-o va spune. Nu trebue ânsă să fie cineva profet adânc, pentru a vede ușor că răspunsurile ce viitorul va da tuturor acestor întrebări vor fi departe, forte departe de a semăna cu dorințele Maghiarilor. Circulara «metrilor cubici,» faimasa circulară cu anul 9564, dată de ministerul instrucțiunei publice, continuă în capitală și în districte a întreține un fel de agitațiune care -și are bunurile și relele ei. Primariele orașelor sunt luate cu asalt. Corespondintele ce primim de prin capitalele districtelor și din cari am publicat vr’o câteva, ne spun tote pe aceiași notă că primarii nu mai scri, cum se zice, cărui sfânt se se mai inchine. Ministerul trebue să fie asaltat de scrisori și telegrame venite de la acești părinți ai orașelor, părinți cari acum se deșteptă și se hotărăsc a închiria locale peste locale pentru a satisface numărul—colosal în proporțiune cu cele de ani trecuți,—al cererilor de înscrieri. Acele credite estraordinare, acei bani albi pentru deie ce voiese adice ca’s negre, acele sume pe cari primăriele și le votau cu deosebită dărnicia, comunele, die primarii și consiliele municipale, sunt gata a le sacrifica pentru a închiria noi locuri. Și ca în tote actele mai eroice, primarii și consiliele se gândesc cu groza, de nu vor mulțămi pe cetățenii părinți de familia, la reaua impresiune ce va face de alegeri fatala circulară a «metrilor cubici,» adică lăsarea pe drumuri a unui număr enorm de copii. In fața acestei porniri rarisime de bunăvoință din partea prințaielor, m:nbrul'Cl'ar" trebui să facă totul pentru a profita de urmările ei. Are în reservă dascăli—lucrul se vede din numărul'' neasemuit de mare al candidaților îndată ce se anunță vr’un concurs,—aceștia sunt gata, banca doresc din suflet și din inimă a fi numiți. Declare ministerul îndată primărielor că dascălii sunt gata, numai să li se dea localurile ce consiliere municipale jură că vor închiria, și așa dintr’un condeiu, fără multe negociațiuni și amânări vom mai avă încă un număr de școli pe cari cine scia când am fi reușit a le crea, dăcâ lucrurile ar fi mers oblu, cum merge totul în afacerile de instrucțiune. Momentul acesta, provocat de răscula părinților, nu se întâmplă des : să profitam de dânsul pentru a mai înființa câteva școli. Circulara »metrilor cubici» aqri blestemata ca nă năpaste de sute de cetățeni, va servi la un lucru folositor, oră și forte folositor. A quelque chose malheur est bon. Să vedem dacă ministerul va proba că proverbul nu minte ! — ■— ni ■ [UNK] [UNK] --------- SERVICIUL TELEGRAFIC AL „ROMANULUI“ Belgrad, 9 Septembre Guvernul are intențiunea de a introduce modi icări in lege asupra impositelor și de a reorganisa inspectoratele perceperei facselor. Ca tensiunea însărcinată de a-și da părer^aasupra reformei impositului funciar și evaluări proprietăților rurale, continuă lucrările sale la ministerul de finanțe. Agenția Liberă. RUSK, ȘI TRACTATUL DE LA BERLIN Serb acest titlu tschrul din Viena Deutsche Zeitung, publică un lung articol din care reproducem noi câteva pasaje, mai ales că din compararea acestora cu cele publicate în nuntiri] nostru trecut, iese la ivălă cât de mult presa austriacă este de acord în privința cestiuelor ce ocupa în present lumea diplomatică. E că ce fice: A omori două musci cu uă lovitură, ecă arta înaltei diplomații. De acestă artă pare a se folosi Norddeutsche Allgemeine Zeitung în ultimul său articol asupra cestiunei bulgare. Că presa guvernului german vorbesc ereu despre Bulgaria, acesta nu mai este lucru mou. Motivele pentru care presa guvernamentală face astfel, este cunoscută. Așa se vede că sunt în Berlin politicii atât de supărați pe Bulgari din causă că ei, Germanii, fiind hotărîți a lua Rusiei orice protest spre a rupe pacea. Bulgarii le stau în cale Germanilor și nu vor să facă a-l linisti pe Țarul. Pentru aceea ,cabinetul din Berlin susține cu orice preț pe Rusia în Orient, iar N. A. Zeitung mai ține și să predică Bulgarilor pentru că au uitat atât de datoriile lor către Germania și cele către Rusia. Deutsche Zeitung mai spune că fără dreptate se ridică N. Algemeine Zeitung contra Orleaniscilor, ceia ce altfel a jos-o și Neue Freie Presse, —căci este fără de nici un temeiu a se ridica cineva în contra principelui de Coburg pentru că acesta ar voi să facă uă încurcătură și să ajute pe monarhiști. Ne aducem altfel aminte urmăză Deutsche Zeitung câtă silință și-a dat principele de Bismarck a împedica de la 1871 incepe restabilirea puterii monarhiștilor, voind prin asta a conlucra, ca Francia să fie guvernată de republică și așa să nu-și găsesca aliat.. Gândindu-ne numai la acesta, putem a afla causa, pentru care principele de Bismarck privesce cu ochi răi pe Coburg, care ar putea în felul de mai sus a strica pacea, a conlucra pentru întărirea înumancia a partitei de «revanche». Putem dar fi convinși, că Germania privesce în principele de Coburg un aventurier, și că vor lupta pentru a’i curma aventurile sale, mai ales că prin acesta cur A . DUMINECA, 11 SEPTEMBRE 1887 Luminézate și vei fi: ABONAMENTE In Capitală și districte: un an 48 lei; sése luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tóte țerile Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea parului și oficiele poștale. LA PARIS, la Havas, Laffite et Cune, 8, Place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G. Popovicî, 15, Fleischmarkt. IN ITALIA, la d. dott. Cav. Gustave Croce, Via San Francesco de Paola (N. 0 ) 15, Geneva. — Articolele nepublicate se ard — mare și înlăturare a principelui de Coburg crede a și servi mult interesele sale. «Cei din Petersburg rămân indiferenți pe lângă tote sforțările Germaniei de a le da Rușilor concursul lor în Orient. Căci ce-i folosesce Țarului că gazeta cutare le ține Bulgarilor predica pentru începutul rușinos al lor, de a organisa țaza și domnia lor nesocotind tractatul de la Berlin, când pe lângă tote astea abia s’ar găsi în Bulgaria persană, care să privesca cu bucurie spre Rusia ori să îmbrățișeze pe generalul Ernnoth». Apoi sfărșind articolul ghee că, în adevăr, tratatul de la Berlin e călcat, dar că în cestiunea bulgară cu greu se va putea face conform acelui tractat, și încheiă : «In Petersburg din acesta causă este mare amărăciune, și se vede că se întreba diplomații, ce este de făcut, și sunt amârîți din causa celor ce se întâmplă în Bulgaria, că principele nu va fi dat afară, iar puterile asemenea nu vor putea ajunge nimic, chiar unindu-se pentru un demers ce ar impune cele hotărîte la Berlin de când cu congresul faimos». SITUAȚIUNEA FINANCIARA IN TURCIA Diarul Neuse Freie Presse primesce din Constantinopole uă corespondență, în care i se scriu urmâtorele : Nu este destul, că Turcia stă slab politicesce, că pe lângă zile ce i le dă Rusia, este tote boldusilită a rămâne pasivă, în nelucrare, dar mai stă rea și cu finanțele. Banca otomană a refuzat de a mai plăti leafa funcționarilor și oficiărilor turceșci de naționalitate străină, și cari până acum își primeau leafa de la bancă. Refusul de plată s’a făcut din simplu motiv, că bani nu mai sunt. Din acestă causă este mare îngrijirea în Yldir-Kiosk, și mai ales acestei împregjurări i se pota atribui pasivitatea cu care Porta se uită înnaintea evenimentelor, fiindcă starea financiară în care se află, nu’i permite a face nici un demers hotărît și care ar costa bani. RUSIA AMENINȚA Diarului Politische Corresponded i se scrie urmatorele: Este de notat atitudinea ce a luat-o în timpul din urmă Rusia față de Turcia. Văzând anume că acesta stă la îndoială și nu ia nici uă măsură hotărîtă, guvernul Rusiei spus că va fi silit a privi tractatul de Berlin ca rupt, deorece Turcia ca singură se reține de a lucra conform acestui tractat, și prin urmare se va simți liberă a face după propria sea voință. Și făcând așa, Turcia va simți mai ales greutatea acestei acțiuni, deorece neținănduse cont de tractatul de la Berlin, întregitatea Turciei nu este garantată prin nimic, iar din astă împrejurare desigur numai imperiul otoman va eși slăbit. Va fi rea pedepsită pentru șovăirea ei de acum. Acestă amenințare a fost scrisă direct Porții, și se așteptă, ca guvernul turcesc după luarea acestor rânduri, își va schimba atitudinea de până acum. PRESA AUSTRIACA DESPRE TURCIA Neue Freie Presse <zice că telegramele sosite din ne arată scena unui Constantinopol suflet frumos. Acum de câteva jlile ni s’a arătat într’un telegramă că Porta numai de aceea a întrebat și a cerut consiliul d-lui Bismarck în privința pretențiunilor ruseșce, pentru că ea era convinsă că lui nu-i va succede a face vre-o învoire între puteri. Și plecând din acestă temă, din acestă falsă ținută a Turciei, spune, că cu greu poți eși la cale cu rișce așa omeni de stat, cari ori că n’au convingerile și planurile lor, ori că nu vor să întreprindă nimic hotărâtor. Același chiar mai este informat că Turcia a voit să cără ajutorul franciei pentru a se descurca, dar că acesta n’a voit a lucra decât alăturea cu Rusia. Oă altă depeșă, scrie Neue Freie Presse, ne aduce vestea, cum că Porta nu numai că s’a învoit ca Rusia să intervină cu forța, ci s’ar fi îndatorat chiar ea singură a lucra cu arma pentru isgonirea lui Coburg, a cărui domnie este ilegală. N’am fi crezut că Porta se va lăsa a fi adusă până aci. Noi totuși — adaogă acestă față — ne bucurăm de acestă denegare a forței. Despre misiunea lui Ehrenroth spune, că acesta numai atunci ar putea aduce vr’uă resoluțiune, dăcă s’ar face după uă învoire a tuturor puterilor, ceia ce d’uă cam dată este imposibil. SCIRI D’ALE PILEI D. Radu Mihai, ministru de interne, terminând inspectarea județului Teleorman, mâne ca sasi în capitala. * « 4c D. Ghiorghian, ministrul domeniilor, etc. a aprobatpropunerea d-lui Petrescu, șeful diviziei agricole, d’a se înființa în județele Dâmbovița, Buzău și Covurlui nisce cabluri filocserici. Aceste cabluri, de curând introduse în Francia și Englitera consit în nisce pânze FOIȚA ROMANULUI 11 SEPTEMBRE : OMUL SFINȚESCE LOCUL NUVELA DIN POPOR de loan Russu IV — Câtă inima în tânărul acesta,—fise acasă la ai săi. Câtă fericire s’a coborît acum în acea familie nenorocită, și cât de fericit trebuie să se simtă el văzând că el le-a dat acea fericire... Tarsița simți ceva apăsare în inimă când spuse tatăl său aceste vorbe... Un nor negru îl trecu pre dinaintea ochilor, fața de a deveni puțin palidă și prin tot sufletul său parcă ar simți un fel de durere tainică.. Este lucru netăgăduit în lumea acesta, că sunt o mulțime de omeni, cărora așa le este ursita, să dea peste ei necazurile tocmai atunci, când după multă muncă și strădănuiala au ajuns și ei la un liman. Sunt parcă duhuri rele, care asmuță pe omeni unu împotriva celuilalt, și își fac viața nesuferită, în loc de a se bucura un pace de filele puține ce ne sunt lăsate a trăi pe pământul acesta.. Ori după cum zice vorba poporului suntem noi omeni prea mulți, și uită și Difer de noi, destul că adeseori suntem puși la grele încercări că puțini sunt aceia cari vorăși cu inima plină din trânsele și forte adeseori ne perdem... Intr’acești omeni cu ursită ref eră învățătorul Marin. Și lui tocmai atunci i-a tăiat ursita firul fericirii, când îi era mai dragă viața. Venise nenorocirea așa pe neașteptate, ca din senin, asupra lui, încât rămase ca lovit de trăsnet, când aucii că este învinovățit cu aceia, că ar fi părtaș ori vinovat pentru perirea a 2000 lei, care lipsesc din casa bisericei încredințată lui... Se întorcea lumea cu el, când auzii că s’a și răspîndit prin tot satul acésta veste... Cum, el care nici vădată nu a râvnit la nimic ce este al altuia, căruia nici prin gând nu i-a trecut nicioodată să se îmbogâțască pe cale nelegiuită, să fure din banii bisericei ? !.. Mai iute s’ar fi gândit la morte decât la lucrul acesta. Și oricât se căznea să-și dea sema despre cele ce se petrec, de unde și pentru ce aceste vorbe grele în contra lui, nu putea să dea nicî de o urmă.. Că nu a furat, cu asta era încuiat. O mână grea, un suflet răutăcios a lucrat dér aci In contra sa... Cine este acela, nu putea să știe... Destul că în ziua urmatore se pomenește că vine cercetare în contra lui... Ii se spunea să pună banii la loc, și când el a zis că nu este vinovat întru nimic, i s’a căutat prin cărți, prin cutii și tot ce avea în casă. Credea că pare să dea de vreo hârtie care să-l ajute a da durma banilor... In zadar tóte cercetările, căci nu au găsit nimic.. Renase ca lucrul să fie judecat de aci încolo. Marin plecă numai decât la părintele Pentelimon. Cum îl primi însă acela, ca și pe un om, care a fugit din pușcărie. Numai așa cu jumătate de gură vorbea cu el, și când îl rugă Marin să mijlocescă pe lângă judecători ca să înceteze orice cercetare contra lui, căci el nu a putut face un așa lucru cu care ii învinovățesc, părintele fise că-i pare reu, dar el nimic nu-l pute ajuta... învățătorul nu se așteptase la asta... Singurul om, de la care mai nădăjduia ajutor, era părintele. Iată-l acum și acesta înstrăinat de el. Ii vorbește atât de rece încât sufletul lui Marin se umplu de un fel de desnadăjduire. Se scutură puțin ca și când ar voi să gonescá o greutate, ori o adâncă mâhnire. Ce mai este sfânt pe lumea asta, când și părintele s’a întors de către el, părintele care pare să’l cunoscâ într’atâta, încât nici pe un minut se nu se îndoiască de nevinovăția lui... Și mai bine să se îndoiască, decât să credă că este nevinovat și totuși se nu-l ajute, să-l vorbescă rece, cum îi vorbeșce acum... Așa se gândea Maria. Căci dacă l’ar crede vinovat, asta ar fi numai un semn a slăbiciunei omenesc, iar când ar crede in nevinovăția lui, și totuși nu i’ar ajuta, asta ar fi semn de răutate, și nu-și putea, nu voia Maria să crâd jă, că și părintele ar putu fi om răutăcios. Să intorsa de de aici atât de zdrobit, încât în fundul pușcăriei de s’ar fi văzut nu ar fi putut să se simtă mai nemângăiat. Ce se facă, încotro să se întorcă ? Iată întrebarea, la care nu putea respunde, iar să stea mult pe gânduri încă nu are vreme... Dar nu se va lăsa. Se va ispăși el, își va arăta el într’un chip nevinovăția, după aceia îi va privi în ochi pre toți potrivniciasei, pe toți aceia cari acum se întorc de el, îi va privi mândru și atunci, nu pe atunci va părăsi acest sat, pentru el atât de nenorocit. Ce schimbare... Pentru ce omeni îmi jertfii eu o parte din tinerețe, așa își zicea în sine Marin, care numai acum văd fu și cealaltă parte a vieții, partea cea slabă. In sat toți vorbea despre Întâmplarea acesta. Cei mai buni de inimă dadea din cap ca și când s’ar mira de lucru acesta, iar cei mai răutăcioși glicea că se așteptau ei la una ca asta. Prea făcu ispravă pre lângă casă învățătorul, de gânduí că-i un boier, ba acum se hotârise și la însuratare, și asta nimeni nu o póte face făr de bani, iar logodnica sea încă nu póte se aibă întocmai cum nu putea se aibă el dintr’al lui. Asta îl durea mai mult pe Marin. Déca îl învinovățită numai pe el, dacă numai pre el l’ar înegri lumea, ar suferi singur. Dér gura satului este rea , de să te ferască D-dea de ea, nu prea cruță pe cine l’a luat odată in vorbă... In lungul și largul satului unde numai se vorbea despre Marin, nu remânea neînnegrită nici văduva învățătorului, nici Florica, fiică-sa. Ba mulți pre dânsele le învinovățeau, picând că numai de când umblă la ele învățătorul, numai de atunci a dat din calea drepta. In ce strîmtore suflețască se simțea el acum față de acesta familie, despre care tot bine s’a vorbit până ce el nu a făcut cunoscința mai de aprope cu ea... Si se strîngea inima când in una dintre aceste jile se apropiă de casa învățătoresei. Iar când deschise ușa, când se văqlu față în față cu acele ființe, pe care atât de mult se iubea, nu seia ce să o zică. — Florică, scumpa mea Florică, numai atâta fise, și se apropia de ea. Iar Florica îl strângea la pieptul, ca pe uă comoră perdută și pe care acum a reaflat-o. — Mă iubești dor, tot mă mai iubești ? — Din pușcărie să fi fugit, și eu totuși te-ași iubi, te-ași ascunde ori apăra cu viața mea... La morte de ai fi osândit, nici atunci nu te-ași părăsi... Parcă te iubesc cu atât mai mult, cu cât ceilalți omeni te prigonesc... O, căci eu scrii, tu nu ești vinovat, sunt numai ómenii răi, căci te învinovățesc... Nu așa sunt ochii acelora, cari au făcut păcate... Și vinovat de ai fi, eu și atunci să te ridic m’aș încerca, nu te aș lăsa, tot logodnica te aș remâne... Marin stătea ca duș, Florica îl privea și mai perdută, iar mama lor se gândea, că unde este atâta iubire, acolo nu va întârzia mult nici fericirea și liniștea. După nori și furtună, totdeuna se face senin... * Marin simțea o nouă putere când se despărți de Florica. Ajungând acasă, găsi acolo un vătaf de la curtea boieresca. Il aștepta cu o scrisóre. Erau slovele domnișorei Tarsița. Ce pare să-i scrie ore ? De când a făcut vacanță copiilor, nici nu a mai vorbit cu dânsa. Nl rugă cu mâne înainte de amia<si se poftască la ea. Voiesce să-i vorbască ceva. — Ce o fi aste, se întrebă Marin... Voiesce să mă mângăe, ori a mă ispiti. Dar ce-i pasă ei de mine? Suntem atât de departe unul de altul, încât nici mângâierea ei nu ’mi pute ajuta, nici ajutorul ei nu’l pot primi. (Va Urma).