Romanulu, decembrie 1888 (Anul 32)

1888-12-03

ANUL AL XXXTI-LE V­oiesce și v0r putea. anunciubi . . .40 bani , 2 lei — Linia de 80 liiere, petit pagina IY . . I>etto „ „ , » IU................' ,C1 “ » lnscrțiuul și reclame pagina III și IV linia . 2 „ — „ A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea (jianthil. IN PARIS, la Hava«, LafBte et C-nie, 8, Place de la Bourse LA V1KNA, la d-nil Hmwenstein et Vegler, (Otto Maas«), LA FRAJfCFORT, 8. M. la — Ö. L. Daube et C-nie, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveția și America — Scrisorile nefrancate se refusX — ESEMPLARUL 1c) BANI REDACȚIA STRADA DÓMNEI 2, ADMINISTRAȚIA STRADA NOUA, 1, Fundatore : C. A. ROSETTI. Directore : VINTILA C. A. ROSEÎTI. Eldițiunea <1 © dimineța: BUCURESTI, 2­UNDREA Nici uă dată n’am cerut ceva nici Regelui, nici miniștrilor, nicij altcuiva.­­ Dar atili, cu lacrămi în ochi ve conjurăm, renunțați la măsuri zes­­treme. Aceste cuvinte le adresam noului minister junimist, în Mai trecut, când el lua hotărârea d’a împușca pe să­­­­teni. Șase luni au trecut de atunci, mi­nisterul s’a reconstituit, și că ces­­tiune tot atât de am­jitóre, aceiași cestiune, cestiunea sătenilor, trebuie să fie una din primele asupra căreia noul minister se va pronunța Prima nóstra rugăciune n’a fost ascultată, s’a tras asupra sătenilor. Venim a­ fi cu uă nouă rugăciune și cu lacrămi în ochi, conjurăm pe noul minister, sĕ nu osândescu pe săteni. Guvernul are dreptul de amnistie. Fóre el őre sé găsescă uă oca­­siune mai bună d’a se servi d’acel drept? Póte el őre sĕ săvârșască un act mai bun, mai drept, mai uman, de­cât amnistia celor cari zac în tem­nițe de luni de­­ zile, pentru că s’au ridicat spre a revendica drepturile lor ? Ori­cât de straniu ar părea unora că noi sĕ calificăm ast­fel răscula sătenilor, espresiunea este drepta, și noi mai mult ca ori­cine, trebuie să constatăm acest adevĕr. Nimeni mai mult ca noi, ce știa de la, Românul, n’a sfătuit mai mult pe săteni sĕ nu pei’la nădejdea, să nu se lase pradă mâniei, care nu­mai spre réu îl împinge, și să n’as­­culte pe cei albaștri, ómeni negri la inimă cari ii împing la resprătire. Am spus necontenit sătenilor: Nu călcați legea în picioire, căci ea este adevărata voistră prietenă; ea ve va apăra și ve va răsplăti. Așteptații­ ați bătut, vi se va deschide. Sătenii nu ne au ascultat, s’au re­voltat, și cu tote acestea noi suntem cel d’anteiü cari recunoscem că ne­vinovați sunt el, și că dreptatea e în partea lor. Căci, décâ noi oe sfătuiam se rabde, să nu se răscule, se bată că li se va deschide, ei vedeau că guvernele se succedai­ și că nimic nu se făcea pentru el, cui bateau mereu și nu li se deschidea. Așteptați să vie liberalii la putere, li se șoptea mered, și liberalii ve vor face dreptate. Liberalii au venit, au stat 12 ani la putere, și sătenilor li se spunea mered. Cererile vostre sunt drepte, mai așteptați, băieți și vi se va des­chide. El bated mereu și tot nu li se mai deschidea. Legile nu se aplicau, dreptatea nu se împărțea sătănului cu drepta cum­pănă, neomenesc, rămâneau rapor­turile dintre săteni și administrațiune, proprietari și arendașii acestora. Țăranul a perdut atunci credința în puterea legel. El s’a convins, după cum ne spunea unul, că dreptatea dupe pământ s’a dus dupe cea din ce­ruri ; am mai făcut însă uă încercare, uă ultimă încercare. Vezând că primăvara era înaintată, și că el n’au pus încă plugul pe brazdă din cauză că n’au avut pă­mânt, vegh­nd că unii din ei datored 1000 și chiar 2000 lei, s'au adresat la arendaș, au cerut să le dea lo­curi pe care sĕ le munească, cu vi­tele lor, cu semența lor și să se ia dijmă una și una, dar arendașul n’a voit, căci și el avea mânele legate. Atunci acel nenorociți s’ad îndreptat către stăpânire, și cu lacrămi în ochi au descris miseria în care au ajuns și prin elocintele lor cuvinte v’ad spus: «Avem dreptul să strigăm către pamânt și să zicem: Crapă­te, să in­trăm noi de vii, căci nu mai putem trăi.» Nu­­ s-ați ascultat nici atunci! Desnădăjduiți, s’aț ridicat nu ca resvrătitori ci ca jefuitori. Atunci...........au început sălbătă­ciile, pe care guvernul cunoscându-le, ’l rugăm să ne cruțe durerea d’a le reaminti aci. Suntem însă datori a ne opri a­­supra unui punct. Judecata celor cari am supraviețuit grasnicului mă­cel, se apropie. Sute de inși zac de luni de­­jde în temnițe și ni se spune că par­chetul a espediat încă 400 de man­date de aducere. Ministrul justiției, care a dat a­­ceste ordine, stie că vinovații nu sunt sătenii, ci cel cari i-a d esploa­­tat, cel cari le-au făgăduit mereu, și nu le-a dat nici uă dată. Ministrul justiției scie că adevăra­ții culpabili, sunt guvernele trecute, și că sătenii sunt numai victimele lor. Ne adresăm deci an jui către densul, cerem ca să inaugureze venirea sea la putere, printr’un act mare, printr’un act de umanitate, prin amnistia săr­manelor victime ale luptelor nóstre politice. Fie sigur, noul ministru al drep­tății, că daca primul sod act va fi amnistia sătenilor, și al douilea rea­­lizarea făgăduelilor făcute, toți ome­nii onești, toți adevărații români vor fi cu el, și că riscele de săteni nu vor mai fi. Acesta fiind sincera nostra con­­vincțiune, credem a aduce cel mai mare serviciu guvernului salutând venirea sea la putere prin strigătul de amnistie, amnistie, amnistie ! A se vedea telegramele în pa­gin­aII Pericole naționale Porumbul cules necopt, sifilisul ce se introduce la sate mai ales prin milițieni, și mocirlele ce în decursul anului răspândesc uă duhóțe omori­tare,—sta trei pericole cari amenință populația noistră rurală și cea din o­­rașe. Ba mai mult, ele au secerat deja și până acum destule jertfe și după cum constată raportele medicale, tot în alte trei se pote găsi și cauza pen­tru care tineretul actual este fizicește compromis, ast­fel că în raport cu trecutul, contingentul pentru armată în calitate scade a ji cu <ji și decâ­tă puternică rezistență nu se va opune, pe calea imbunatățirii­e acestor fla­gele, ele pot se devină dezastrase pen­tru întrega țară, și cine știe pe cât timp. Intru a demonstra tote aste, éi n’avem nevoie de multe cercetări și date statistice: este destul acu­i până în capăt raportul d-lui dr. Felix pentru a ne convinge pe deplin despre aste lucruri. Ast­fel în privința pelagrei, după ce d. doctor ne arată în câte co­mune din Moldova s’a îmbuibat astă bolă și câți țărani, t­âte familii de țărani i-a că­zut jertfă, c-sea încheiă constatând că pelagra cresce! Și ce este mai periculos, nu cresce nu­mai în comuna unde și mai nainte a fost, ci în fie­care an se constată că se ivesce in noul localități, ast­fel că dacă răul nu se va remedia în timpul cel mai scurt posibil, peste două, trei ani nu va mai fi comună necercetatâ de acestă periculosă bolă. Și ce ușor se putea evita, la înce­put, acest pericol. Cât de mult ad­*­­­ministrația trecută este culpabilă pen­tru neglijența d’a fi lăsat ca porum­bul să se culegă și întrebuințeze­na­inte d’a se cace și cu cât mai vi­novați vor fi aceia cari, putând, nu vor împiedica pe viitor practicarea a­­cestul lucru, despre a cărui funesie urmări avem ațci atâtea probe, și pentru a cărui încetare d. dr. Felix stăruie cu atâta căldură. Vom vedea dacă interesantul său raport va avea resultat și nu se va pune la dosar ca multe altele, pe cari dacă guvernele din trecut le ar fi avut în vedere, n’am sta ații atât de rea în privința salubrităței pu­blice. Că ce inspaimantatare proporțiuni a luat la noi sifilisul, avem, în ra­portul d-lui Felix, probe cu prisosință. Lăsăm la uă parte populația orașe­lor, care suferă și are ocazia a con­tracta astă bolă mai lesne, dar pe­ricolul cel mare este că astă bola a ajuns aici în colibele țăranilor, cel cari, numai cu câte­va­­ decenii na­inte de asta, abea din nume o cu­­nosc eu. Ast­fel d. dr. Felix ne spune că d. e. într’o singură comună, și co­mună mică, Tătăresci, douăsprezece familii de țărani sunt pline de bóli sifilitice. Și fiind­că, după cum d. inspector sanitar constată,­sifilisul s’a intro­dus la sate prin milițieni eliberați și prin streinii ce au inundat satele Moldovei, în primul rând guvernul este chemat a preintimpina răul și a lua cele mai severe măsuri pentru stărpirea lui. Modul cum s’ar putea face asta, este espus forte clar și lămurit în raportul de care ne ocupăm. Și, fiind­că e vorba de oă bolă in­trodusă, vom aminti aci și despre a­­­­cea parte a raportului unde d. Felix spune cum, din causa aglomera­țiunei , mari ce este în orașele Moldovei co- I­pleșite de evrei streini, febra tifoidă , ia și dânsa din ce în ce proporțiuni­­ mai mari, atragem atenția celor în drept asupra acestui punct și cerem de asemeni să se ia cele mai grab­­nice măsuri de îndreptare.­­ Cât despre lacurile și iazurile cari contribuesc și ele la producerea bu­­lelor, asta e nă­cesită atât de veche, s’a scris și cerut îndreptare în astă privința de atâtea ori în cât e de mirat numai aceea, cum guvernele, rând pe rând, au rămas parcă surde la tote țipetele. Face-se-va în viitor ceva în astă privință, vom vedea. I D. Felix a făcut bine că a relevat­­ și astă zesiiă în raportul d-sale. LUNI, MARȚI, B, 4 DECEMBRE 1888 Llumineza-te și vei fi.­­ ABONAMENTE In Capitală și districte, un an 48 lei; sese luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tote țările Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea­­ Kamiul și oficiele postale LA PARIS, la Havas, Laffite et C­une, 8, Place de la Bourse, LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15, Fleischmarkt. IN ITALIA, la d. dott. Cav. Gustave Croce, Via San Fran­­cesco de Paola (N. D.) 16, Geneva. — Articolele nepublicate se ard — Cabinetul român și presa austriacă Deutsche Zeitung, vorbind în pri­mul său articol despre compunerea noului minister. Zice între altele: Cabinetul ast­fel transformat pre­­zintă tóte garanțiile de stabilitate. D. ministru Carp este decis să urmeze politica externă care a observat-o până acum de la Aprilie încace. Pe când d. Carp ocupa încă postul de minis­tru plenipotențiar pe lângă curtea din Viena, dânsul era deja partizanul u­­nei apropieri între România și pute­rile din centrul Europei. Și dacă a­­cest plan nu se va putea realiza prin încheierea unei alianțe formale, cel puțin se va putea spera că în cazul deschiderel­or­ unor ostilități, Româ­nia nu va putea fi considerată ca un factor negligabil. După Deutsche Zeitung mai există încă un punct care va pune la probă atât stabilitatea ministerului cât și a majoritatei guvernamentale în sînul parlamentului: acest punct este pro­­ectul de reformă agrară care va fi în curând supus discuțiunei camerei. Ministerul va susține acest proiect cu mare energie. Vor trece, fără în­doială, mulți ani până când libera­rea absolută să devină un fapt îm­plinit, dar acestă împrejurare va servi pate ca să facă pe partidul conser­vator favorabil proiectului de lege în cestiune. Ori­cum este de dorit, atât în interesul României cât și al pu­terilor vecine, ca noul minister să potă ține mult timp frânele guver­nului. Wiener Allgemeine Zeitung scrie: Tóta lumea ar fi mulțumită dacă cel din România s’ar abține d’a mo­difica pol­tica esteriora a țarei și în ce privesce politica interioră, dacă nu s’ar face altă schimbare de­cât numai atât cât ar trebui pentru a se câștiga voturile conservatorilor în fa­vorul proiectului de reformă agrară. I>in Nerbijî­ Monitorul Oficial din Serbia a pu­blicat la 29 Noembre un ucaz regal prin care se declară nule și neave­nite tote alegerile de delegați pentru­­colegiul de deputați și se dispune de a se face nouă alegeri de delegați. Cu privire la acastă ciudată întor­sătură în viața constituțională a Ser­biei Correspondance de l’Est primes­­ce din Belgrad următorea telegramă: Anularea al­gerilor a surprins pe tote cercurile politice și este inter­pretată ca un vot de neîncredere din partea regelui față cu guvernul. Toți credeau că ministerul va demisiona numai de­cât, dar președintele ca­binetului a declarat că neregularită­­țile întâmplate la alegeri au fost co­mise în contra instrucțiunilor sale. Prin urmare ori­ce motiv de criză este înlăturat. Regele Milan a întru­nit la sine pe d-nii Gruicî, Ristici și Garașanin, cu cari dânsul s’a în­treținut până după miezul nopței. S’au elaborat instrucțiuni pentru co­misarii regali, pe cari le-au aprobat cei trei șefi de partid. Acești comi­sari vor avea să privegheze liberta­tea alegerilor. Se vor numi 270 — pentru fie­care județ trei — în număr egal din fie­care partid. Radicalii vor avea la alegeri de­sigur majoritatea. Se zice că regele a anulat alegerile pentru că a vezut că, cu tot terorismul ad­ministrativ, radicalii au majoritatea în țară. D’almintrelea toți conducătorii ra­dicalilor l’au asigurat pe regele că vor vota în marea Scopcină en bloc proiectul de reformă constituțională. Germania și Austria țtiarele berlineze se ocupă într’un mod bătător la ochi de Austro-Ungaria. Pot scrie: Nimeni să nu afirme că cererile cehilor sunt nebunii. Sistemul de gu­vernământ al Austriei ia din mâna guvernului tóte acele mijloce cu cari dânsul s’ar putea servi d’a înăbuși acele manifestațiuni cari sunt urmări al surescitațiunei minței înfierbântate a slavilor. Este de mare interes pen­tru întraga Europa d’a se sei pune la ce punct pretențiunile lor pot fi admise și realisate. Kreuzzeitzung scrie cu înverșunare contra relațiunilor ce ar exista între nisce persone politice sus puse, din Austria, și între două publiciști plătiți de un milionar francez, din Paris. Numitul Ziar Zice că se face să intrigă contra alianței cu Germania. Norddeutsche Allgemeine Zeit, scrie contra noului Ziar austriac Schwarz­gelb, numindu’i pamflet rușinos. Mai atacă și pe Pester Lloyd care scrisese că dacă nu vor înceta insi­nuările și bănuelile din partea Ger­maniei, Austria va face o­ coaliție contra Germaniei. Mișcări militare în Rusia Ziarului Cias din Cracovia i se scrie din Volonok următorele: Aici și prin prejurmre se observă mari mișcări militare, concentrări și strângere de munițiuni. Nu de mult a sosit aici oă trupă de infanterie și pe zilele prime ale lunei Decembre, se așteptă mai multe escadrone de cavalerie. Dânsele vor fi așezate în comunele de la graniță Kupfel, Carniostrov, Iarmalinia și Calov. Bagajele au sosit deja. FORȚA ROMANULUI 3 DECEMBRE (1) Cipre Goldfinger Starenco era leneș, un bețiv ; tot satul Slotwnica era d’aceiași părere asupra aces­tui punt, și déca s’ar fi înecat în vr’un lac, sau déca ’l-ar fi mâncat lupii, nime­­ni’i de­sigur, nu’i ar fi părut rea. Dar când i se vându proprietatea și A­­dolf Goldfinger din Horadecs o scumpâra, tot satul se puse în mișcare. Unii chiar a­­junse pina la amenințări. Și cu tote acestea, cumpârâtorea aceia era așa de puțin avantagiosa pentru Gold­finger In­cât ii fu cu neputința d’a gasi un cumpărător al colibei sale ruinate și a câmpului sau paragină. Ne­găsind nici a­­rendași, trebui să se hotărască a îngriji chiar el de noua’l proprietate. Ast­fel, acest ovrei, gheboșat de timpu­­riu de tolba cu marfa ce ducea 'n spinare, tot anul, din sat în sat era se fie silit d’a mâna boii; mâna lui obicinuita d’a umbla cu cotul și forfecile era se fie condamnata a umbla cu carnele plugului. Lucrul acesta părea cu neputința; se strînserâ deci tóte rudele la sfatuire, întrebară și pe haham, dar nu ne găsi un alt mijloc. Iul Gold- lem­or nou, și ca D-zeul rasei lor îl urmase Atunci Cipre, fiica cea mare a finger, lua cuvintul: — Nu e bine, z­ise ea, ca se ne lăsam negustoria din orași dar nu putem asemene nici să ne lăsam câmpul înțelenit. Tata, obicinuit cu negoțul, nu se póte face și muncitor de pamînt. Dar noi, copiii săi, cari suntem tineri și puternici, putem se învățăm a munci pamîntul. Sermanul Goldfinger efta lung, dar fu silit ca se recunoscu ca Cipre avea drep­tate. Fu așa dar hotârît ca el și nevasta­­sea s’o duca ’nainte cu negoțul, și cu co­piii lor, Rubin, Cipre și Fulpe se vor muta în sat pentru a’și încerca norocul ca ’n­tr’ua lume nouă. Asemene ca si colonii ro­manii cari ducea cu ei focul sacru, luara beirâna lampa a lui Sabbath ș’un petic de hîrtie îngălbenit, cu Șadaî, care prin aci împodobise unul din stîlpii casei lor. Un semtiment de durere și curios cu­prinse sufletul lor când pătrunseră în co­liba ruinata,"cu acoperișul de­­ paie putre­­zite, prin care străbatea ploia chiar prin unele pârli, începură prin a drege ușca mâncată de Cari, și a lipi giamurile, gata a cadea la cea mai mică mișcare , apoi aședarâ lu­crurile ce adusese cu denșii. Când lampa lui Sabbath fu agățată mijlocul casei,­­și bucățica de­ hîrtie îngăl­­­benită, pe­­ care era scris cuvântul sf. al lui D-zeu, tintuita Intr’un parte a ușei, ce va le spunea că din acel moment avea un an­în acesta a doua pa­ne. Mai era în satul acela ua familie de o­­vrei. Un cârciumar, nevasta lui și vra ua șese odrasle. Aceștia veniră în ajutorul co­piilor lui Goldfinger cu tot ce le stete prin putința ; din nefericire în a­le­­­lugariei nu se pricepeau nici denșii. Ceia ce era și mai supărător era ca pentru nimic în lume nu găseau pe nimeni care se muncésea la el. Nu avea așa dar alt de făcut de­cât se se puna ei la muncă. Ori­cât de greu le parura, nu se detera Înapoi. Ceia ce -i speria mai mult, era natura plina de e­­nigme in micjiocul căreia se aflau și asu­pra careia pina atum 1 n'aruncase de­cât priviri furișe și superficiale. Mul­ârmta frumosei cârciumarese, Fulpe învăța iute a îngriji găinile și vocile slabe ce găsise acolo. Rubin, din parte’i, învăță cum se ingrijesca și sé conducă boii, pe cari ’i cumpărase tata-seu. Dar era vorba sé se ocupe d gradina, livede, câmp, în­tr’un cuvînt de plugarie, bietul cârciumar nu se pricepea nici densul, dupe cum o spuserâm. Și cu tote acestea timpul da ghes mereu ; trebuie ca tara zăbava, se facu se­mănăturile caci începuse prima­véra. Tot Cipre fu iarăși care dete părerea cea mai buna. Satul Slotwnica se marginea cu moșia lui Potoki. Logofătul lui era un om­­ priceput și nu disprețuia pe un evreica când era frumosă. Cipre îndura flecâliele­i lui galante cu răbdare, și putu ast­fel se bage de sema cum omenii lui faceau munca câmpului. El se pogorî pina chiar o da fi­nele explicari fetitei, pe cari adesea nu le pricepea ușor, de­și era forte deștapta. Trecură ast­fel mai multe Zile- Dupe ce se obicinui cu acest nou fel de viața, ea­­ începu se învețe și pe frații sei. In urma se ruga de grădinarul proprietarului mo­șiei vecine ca să-i spună și ei cum se în­grijește de gradina. Acesta de și cam gro­solan de tei, o iuvaia cu plăcere tot ce voia se scie. Apoi ea spuse sora­ si pe care o însărcina cu acesta, cum trebuia se merga lucrurile. Ea și cu Bubin lucrau câmpul, cam încet din cauza n­epnceperei, dar nu tara are cari rezultate bune. Cipre ducea boii de fume și Rubin car­nele plugului, dar slăbiciunea bietului bă­iat îl silea adesea ca se se opresca a re­sulta și șterge nadușchia ce ’l mun­ua fata din cauza sforțarei prea mari. Rota plugului lui Rubin se lovi d’ua pia­tră, care sari p’un potecuța care despăr­țea câmpul lui d al unui vecin nuimt ba­­bit. Un cerșetor bet, trecând p’acolo, se împiedică de densa și necăjit și dete uua cu piciorul d’un svîrli în câmpul lui Babij, bu­rșit de oboseia, Rubin se pusese se se odihnesea pe când Cipre se dusese a­­casa pentru a’i aduce un bucata de pâine, când fiul vecinului, Stefan, veni cu picio­­rele gole, în cârnașe și cu căciula pe céfa p’acolo. El lua piatra și apropiindu-se de Rubin, amenințător îl zise: —■ Blestemat jidan! pentru ce ai arun­cat piatra la voi ? Na ! ia-o ș’o crapă, ș’a­­poi se plesnești ! Rubin se scula ’n sus, dar farâ gind de bataie, căci dar nu era nebun a se pune, el, un slabanog, cu acel copil al câmpului vinos cât zece ca el. Stefan énse nici una nici alta și ’1 în­hață la bătaie ; d’ua data onsé uă frumósa curagiosâ, cu ochii scânteitori de necaz, veni și se puse între cei două cari se ba­­tea. Acesta era Cipre. — Nu ’ti e rușine, striga ea, d’a bate ast­fel p’un om mai slab de­cât tine? Stefan o privi cu mirare și lăsa­t să ’i cada mâna ’n jos. — Ești tîlhar Ore ? — Voi sunteți tîlhari, pentru c’ați des­puiat pe Starenko de avutul său respunse Stefan. — A luat bani pe tot ce ’i am luat, res­­punse Cipre c’un ton mai liniștit, ș’acei bani trait munciți. De nu ’i cumpăram pro­prietatea remânem rebdători. In ce vezi zeul ce zici că ’i am facut ? Noi nu sun­tem omeni ca și voi ? Nu trăim sub ace­i I Iași stapînitor și legi ? — Voi ovreii, nu cautați de cât resbe­­■ Iul. Lasa ca ve cunosc eu. Cine a arun­cat piatra asta la noi? ! — Nu noi, ci un cerșetor, un bețiv a a­­runcat-o la tine de se Rubir. — Se pare. Cu tote acestea, luați sema, câci noi nu putem crede c’ați venit aci pen­t­tru ca sé faceți bun atâtb ! — De unde soii tu ? respunse cu ener­gie Cipre aruncându’și pe spate frumosul scu­per negru care se desfacu­se. Cine ne cunosce? Nimeni. Déca ne urâți pentru ca suntem ovrei, și noi avem același drept ca să vă urâm pentru ca sunteți creștini. Dar cine va fi judecător între noi? Nu póte un inamic se judece pe alt inamic. D-zeu chiar nu v’a dat misiunea asta. Cu tóte acestea el va hotărî. Stefan babil privi pe evreica Sucremenii, și védu atunci cat era de frumósa. Dér a­­cea frumusețe ’i păru atît de curiosa, atît de stranie în­cât i se făcu frica. Fara a saluta sau a mai grăi vr’ua vorba, el se îndrepta spre coliba tatălui său. De atunci, se întîmpla de mai multe ori ca Cipre și fratele său se muncesca câm­pul în același timp cu Stefan și tatăl său. Stefan se prefăcea ca nu baga de somn pe Cipre, dar, din când în când, el arunca câte uă privire furișala în spre ea. Intr’un di evreica strînsese un mal­dăr de iarbă din livede care era alături cu a lui Stefan. Ea învăluise iarba într’uă cârpă și d’abia îl luase la spinare. Puțin obici­­­­nuita cu asemeni greutăți, facu numai câți­ I­va pași și caZu. D’ua dată Stefan apăru în fața­el. (Sfârșitul în No. de mâine).

Next