Romanulu, ianuarie 1893 (Anul 37, nr. 1-21)
1893-01-13 / nr. 9
I ANDUL 37-LEA—No. 6—Ediția II a REDACȚIA țI ADMINISTRAȚIA, Strada Brezoiarcu, 12 VINERI, SAMB. 18, 14 IANUAR. (1, 2 IANUAR. st.v.) 1893 ^Voesce și vei putea. ABONAMENTE. ANUNCIDRI: 42 lei pe an în totä țara; 60 lei „ „ streinătate Pag. IV linia 20 bani; P. 1111 lei. Inserții și reclame 2le Scrisorile nefrâncate se refasa.—Articolele nepublicate se ard. A tunduri și abonamente se primesce al administrația ziarului. EXEMPLARUL Io BANI Fondat in 1857 de C. A. ROSETTI APARE IN TOATE ZILELE DE LUCRU ȘI DUMINICELE Director, VINTILĂ C. A. ROSETTI BANI Tii ! LU» Luminéta te și vei fi. IN STREINĂTATE anunciuri se primesce LA PARIS, la d-nil Lorette, rue Caumartin 6 —Havas 8 place do la Bourse—Jones, SI bis. rnc Faub. Montmartre Adam, Bd Raspail 105 bis IN GERMANIA la d. A. Steiner (Hamburg ș Berlin) și d. G. L. Daube (Frankfurt) LA GENEVA, la Qaasenatein și Vogler.—AUSTRIA la Dukes, I Wollzeile 6-^-8, Viena Abonamente se pot face la tóté binroaril postali din țară și străinătate. urma reducerea prețului Ziarului, în timpul alegerilor trecute, am primit nenumărate cereri de la abonații noștrii, d a menține acele reduceri. Urmând a mi se adresa acea cerere de la abonații și corespondenții noștri din județe, acel sacrificiu ni se impune și deci, cu începerea anului 1893, stisfacem acea dorință a cititorilor noștri Cu începere de a da, prețul unui exemplar este 10 bani, pentru totăfară. Abonamentul plătit pe un an întreg, anticipat, lei 36. Pe trei luni 10 lei, pe 6 luni 20 lei. Din aceste reduceri nu pot profita decăt aceia cari plătesc abonamentul pentru viitor, iar datoriile din trecut, se vor plăti în întregul lor. Pentru preoți, învățători rurali și muncitori din orice ramură, prețul anual rămâne 30 lei. Bucuresci, 12/31 Calendar Anul Nou Am simțit totdeauna să stringere de inimă la sfirșitul anului și copil încă, cugetările mele se îndreptau mai mult spre cel ce se sfîrșia decât spre cel ce începea. Acele douăsprezece lovituri ale orologiului, semnal așteptat al îmbrățișărilor urărilor, acele loruri ce tainic ș’al resună în mijlocul strigătelor ș’al ri setelor, aü avut tot-d’a-una ceva dureros pentru mine. Cum ? îmi d** ceam, toți fericit! că s’a sfîrșit anul! Nici un suspin ! Fost au toți nenorociți ? Ce ? nici unul din ei n’a iubit în anul ce trecut? Toți nenorociți sau toți ingrați! grösnica dilemă ! Este őre ierinte nature! nóstre a căuta în veci a’șî schimba sórta, a trăi mai mult In viitor decât in presinte, a voi tot d’auna noul și ’n veci noul ! Goethe făcut-a se vorbescu omenirea prin Faust ? «Dăcă vr’uă dată, dice lui Mephistopheles iubitul Mărgăritei,idăcă vr’uă dată voindice cesului de față oprește-te, ești frumos, atunci mă poți arunca în lanțuri, atunci consimt să mă înghită pământul, atunci ești liberat de serviciul tau , să se oprăscă cadranul, să capă acul și lumea să se sfîrșăscă pentru mine.» Da, este în firea nóstru d’a voi necurmat să ne înbunătățim sórta, să credem viitorul mai frumos decât timpul de fața, să vedem de ele trecând fără de părere de roü, s’așteptăm cu nerăbdare cele ce sunt a veni. «Dăcă timpul, dice Bouillier, deca acul ar merge pe cadran după fința și nerăbdarea nóstrá n’am doarea uă viață mai lungă decât aceea a unor insecte cari cresc, îmbătrânesc și mor în câteva ore.» Acestă credință în viitor, acea dorință de lucruri noul ne este folositore ca orice simțim înt inerinte speciei. Ar fi deci pe atât de puerile cât și de zadarnic d’a o nesocoti. Nu în contra el voiesc a ridica vocea. Nu în contra așteptării nerăbdatore a necunoscutului, nu în contra veseliei ce toți simt la anul nou voiesc a protesta. Aștepta omul minuni de la viitor, de vreme ce așa ’i este natura ; uite-se la el cu încredere, iubăscă’i mai mult decât trecutul și decât prestotele ! Dar acesta să nu ’1 împedice d'a ’și reaminti ce nu mai este așteptarea fericirii viitóre să nu '1 facă să uite dulcele și dulesele ore ce a gustat în trecut : acesta ași dori-o. Să nu fim ingrați; ingratitudinea, ca tóte viciile, este vatematóre indidividului; și apoi câte dulci suvenire, câte învățăminte In cel mai dureros sau mai neînsemnat an! Natur nu cunosce stirpiciunea. Cât ar fi de dureros și vatematóre ca să nu culăgă rudele crescute pe omul locul udat cu lacrămile sele ! De ce ei n’ar da la 31 Decembre vă reamintire celor ce nu mai sunt ! — Strigăte de veseliă și de fericire, liniștiți-vă , nu vă voesc răul! Duiese sărbători ale anului nou, fiți pe pace , nu vin se turbura vostră veseliă. Departe de mine d’a voi se ’ntrunesc lacrima cu râsul, durerea cu plăcerea, suspinul cu speranța In acele date fericite, în cari omul pare a fi regăsit încrederea copilăriei sale. Acesta ar fi a dori ceva contra naturii, ar fi a recădea în erorile acelei religiuni, atât de puternică încă, care a făcut atâta rea omenirii. Dar în ce ar fi mai puțin vesel d’a serba un an ce nu mai este decât d’a serba un an ce începe, când Însăși martea n’are nimic trist în sine și? S’a privit mult timp, și se privesce încă, mórtea cu groza; și acésta prejudecată, ce tinde a dispare din națiunile civilisate, subsistă încă numai din causa unei credințe religiose. Cu tote acestea martea n’are nimic întristător ; ea nici că există. Nimic în natură cu mare, nimic nu se nasce, totul se transformă. Aceata transformare necurmată a materiei, considerată Intr’un mod subiectiv nu póte avea nimic penibil, din contră, ea este mângâetare pentru specie. Intr’un mod obiectiv, neapărat că ea face pe individ să sufere , nici uădată însă tranformarea naturală a materiei nu pate causa omului disperarea ce ideia sau vederea morții produce în sufletele religiose. Așa stând lucrurile în natură, cum reamintirea anului sfârșit ar putea întuneca uă serbare ? Căci aceea ce este adevăr cu materia, este și cu timpul, care și dănsul n’are nici început nici sfârșit. Să nu primim dar sfârșitul anului ca un ce dureros: să serbăm pe cel care începe, cum să face ade, dar să serbăm și pe cel ce se sfârșesce. De ce se despărțim cu gândul ceea ce In fapt este unit ? Să serbăm în sera de 31 Decembrie tinerețea In anul nou , dar să serbăm și bătrânețea în anul cel vechiu. Să ne pregătim a culege florile ce vor răsări, dar să nu uităm de a aduna rudele ce sunt copte. Să avem încredere în viitor, dar să ne folosim de trecut, spre a ne bucura mai bine de presiune. Să strigăm trăiască anul nou, dar să nu uităm pe cel vechi”. Paris, Decembre 1875. Mir cea C. A. Pîosetti. De la Sigmaringen Sigmaringen, 11 Ianuarie.—împăratul a plecat aduj dimineța la Carlsruhe. Marele duce Alexis, ducele și ducesa de Connaught și contele Schuwaloff au plecat de asemenea în timpul dimineței. Regele României și toți prinții aflați încă la Sigmaringen au prândut la tinerii căsătoriți la Krandhenues. Regele României va sta la Sigmaringen până Sâmbătă; pe urmă se va duce la Neuwied la regina Elisabeta. Telegrame Paris, 11 Ianuarie.—D-l Richot a primit pe lordul Dufferin, care a a declarat că misiunea D-lui Ridgeway la Maroc nu are caracterul ce presa îl atribuie ; ea n’are un scop deosebit de interesul comun care, din contra, a călăuzit pe guvernul englez. D-l Ridgeway a primit instrucțiuni de a se înțelege cu ministrul Franții în tote castiunile de natură a interesa Europa. Camera a reales trei din foștii vicepreședinți; a ales pe d-l Felis Faure ca al patrulea. Senatul a reales foștii săi vice-președinți și chestori. D 1 Le Royer a pronunțat un discurs, zicând că slăbiciunile individuale nu pot să fie imputate Republicii. D-l Hubbard va interpela guvernul, îndată ce ministerul se va presinta la Cameră, pentru a se feide că nu se vor face mai curând alegerile generale. Londra 11 Ianuarie.— D. Glastone a sosit. Sofia 11 Ianuarie.—Noul agent diplomatic al Germaniei, D-l de Voigt Retz, a sosit. D-l de Wangenheim va pleca peste 15 zile. » ’ale culei Cu ocaziunea nuntei Principelui Ferdinand, s’a trimis prin biuroul central telegrafic din Bucuresci 437 telegrame 13,133 cuvinte. * Eri a ars atelierul de legătorie al d-lui Weisberg, din pasagiul Vilacros. * In urma unei altercațiuni ce a avut simpaticul artist Hasnaș, cu direcțiunea teatrelor, comitetul teatral este hotărît a-l șterge dintre societari. Pierderea va fi simțitore pentru prima nostră scenă. Sperăm că d. Hasnaș, daca este exact, după cât ni se spune, s’a abătut de la diferința ce datorea directorului, va exprima regretele sale și că incidentul se va termina astfel, fără a se recurge la uă măsură atât de aspră, ca destituirea. * In urma informațiunei publicată în Timpul, cu privire la mortea d-rei Balș, scrie din fericire falsă, s’a urmat oă altercațiune intre d-l Ghica, atașat de legațiune și d. Paparaihalopol, in urma cărei s’a hotărît uă întâlnire pe teren. * Numirea d-lui A. S. Ghica, ca efor al Eforiei spitalelor, pare a se adeveri. * De eri ninge din nou in capitală. Atragem atențiunea primăriei asupra grămezilor de zăpadă ce se aruncă alături de liniile tramvailor, astfel că circulațiunea se impedică. Compania tramvailor ar trebui să ridice zăpada, iar se n’o pune pe trotuare ♦ S’a promulgat legea prin care să dăuă dotație de 300.000 lei principelui Ferdinand. * D-na M. Ghermani, a reluat direcțiunea ministerului de finance. * A apărut decrete pentru numirea d-lui colonel Robescu, ca maestru al curței Principelui moștenitor, și pentru numirea d-nei Maria Gregeanu ca d-na de onore a principesei ]Maria. Criza ministeriala in Francia Paris, 11 Ianuarie. — Noul minister s’a întrunit în consiliu la 5 ore. D. Richot e însărcinat cu interimul marinei, amiralul Gervais refuzând acest portofoliu pentru a-și păstra funcțiunile de șef de Stat-Major. Guvernul nu va face vre uă declarație oamenilor, ci se va mărgini a da explicațiuni in cas de interpelare. Tote ziarele asigură că demisiunea cabinetului a avut de scop depărtarea d-lui de Freycinet, care constituia un pericol pentru minister. Ziarele republicane moderate își arată simpatiele pentru noul cabinet, dar voiesc să vadă activitatea lui. Figaro crede că desbinarea Camerei e inevitabilă. Piațele radicale sunt cu totul rezervate. D. Winger, noul ministru al agriculturei, este un partizan al protecțiunei comerciale. Generalul Loizuilon a comandat în 1871 un regiment de dragoni. EXILATA DE PIERRE LOTI PARTEA II V Când mĕ aplecam pentru a’i săruta mâna, în momentul în care cei două servitori o ridicau în fotoliul său, eu nu’mi închipuiam că o vedem pentru cea din urmă dată. Retras în camera mea, primim un moment după aceea, de la un servitor credincios al Maestărei Sale, unul din acele cuverte cenușii timbrate cu cifra și cu cortina ei. Scoseiü din el să fie ruptă dintr’unul din acele blocuri de cari se servia dânsa totd’auna, și pe care era scris cu creion, cu scrisórea ei mare și elegantă: „Acum nu vă mai gândiți, nu e așa, că, cartea mea voesce să fie mai consolatare decât creștinismul. Nu, ea nu voesce să fie decât adevărată. „De altfel, sunt numai puțini oameni cari ajung la adevăratul creștinism. Am vădit atât de multe minciuni sub acesta admirabilă haină! Lăsam-ne să trecem prin fasele desvoltărei intelectuale, prin care suntem probabil predestinați se trecem. Nu vă temeți de nimic. Noi suntem cu mult prea onești pentru a ne cufunda. „ Carmen Sylva.” Am stat mult timp la ferastra mea, resemat de balconul gotic de marmură, privind feeria luminei lunei de vară, la piciorele mele, peste Veneția. Mă gândiam la destinul negru al acestei femei, admirabilă și venerată. Revediam în amintirile mele, în marele palat din Bucuresci, ochii cei rei ai tuturor ficelor sale,Jiua serbărei sale, a fiicelor sale cari îi datorau ei totul și cari o invinovățesc că nu ’ i le-a făcut mai mult. Nu sciü ce greșeli politice a putut comite acesta regină, pentru a ’și fi atras I uă astfel de defavore, în acestă țară că- i reia ea ’i dăduse bunătatea, inima, vieța mea. De altfel, nu ’mi s’ar cuveni mie s’o judec. Este oă singură greșeală ce vedeți bine a fi voit acesta căsătorie, a fi credut că uă tânără tată, egală cu atâtea altele cari ar invidia favorea ei, ar putea să devină regină în propria mea patrie! Și acesta greșeală probabil a fost cea mai periculosă din tóte; este aceea ce n’a i ertat’o și nu vor *sta'o nici-uă dată tóte acele mici păpuși cari jucau bora, într’un lanț lung strălucitor și aurit, în jurul suveranei lor. Acesta este originea orelor oscitatore, a orelor femeesci cari nu se dau înapoi de la nimic și cari sciü puțin câte puțin să le atragă pe tóte celel’alte Și simțiam uă nemărginită milă pentru acesta regină, vă desperare de neputința mea d’a o răsbuna măcar cât de puțin. VII Duminică 16 August. I Uă jumătate de oră înainte de depărtarea mea, mă dau jos, pentru visita mea matinală de adio la regina. Insă, jos, în salonul cel mare, găsesc pe domnișorele de onore cari mă așteptai Regina, îmi spun dânsele, este mai bolnavă, mult mai bolnavă. Amândouă ați petrecut noptea la căpătâiul ei. Dânsa nu nu mă pate revedea. Atunci, mă pun să’i scriu tot ce ’i-ași fi spus, în acea conversațiune de adio. Apoi, încredințez scrisórea celor două fete, și mă gondolă mare mă duce la gară, să mă ducă la Genua, văd că vine, cu fruntea asudată un fagiune care alargă după mine; dânsul îmi dă uă cuvertă cenușie cu timbru regal, și eu scot să feie scrisă cu creionul : „Abia pot sé scriü, fiind mait mai réü și ne puténdu-mé mișca din pat. „Entusiasmul d-vostră din contră ne-a făcut atât de mult bine! Ași fi voit însă să primesc altercațiunea intr’un mod mai calm. N’ați fi avut spaimă, și ați fi văfshit cât de mult creștinismul este cald incă și tare in noi, și speranțele nóstre vaste ș largi. Nu vă temeți de nimicuri in cer cu vostru de zeloși plini de ardere ! „ Carmen Sylvan vn Noembre 92. Și acesta este cea din urmă a celor din urmă dați, că am vădut scrierea reginei. Nu se scie ce tăcere sombră s’a făcut in jurul ei, ce văl de plumb s’a lăsat în jos d’inaintea feței ei luminase. In mod vag am aflat că dânsa a fost trimisă, pentru luni de repaos și de singurătate, la țărmurile unui lac italian, departe de toți credincioșii săi de altădată. Și că acum ea se află într’un castel de pe țărmurile Rinului. SFFIRȘIT