Romanul, septembrie 1898 (Anul 42, nr. 170-193)
1898-09-11 / nr. 178
A Anul 42-lea No. 178 Voesce și veî putea 5 Toa zxi în toată țara Abonamente . In țară 5 leî pe trimistru In Streinătate 10 leî pe trimistru Redacția S tr. Șelari 17 colț cu str. Carol Fondat de C. A. Rosetti Lumineză-to și veî fi 5 "lostirii în toată țara Anunciuri pagina IV linia 40 bani Inserții și reclame leî linia Administrația Strada Șelari (coZj cu str. Carol Director Vintilă C.A. Rostii 1 3-4=0 Venirea Oștirilor turcești la București (Episod din trecut) I Oștirile Turciei, în număr de 30 000, înaintară în țară, ajunseră—după mai multe popasuri—până la București și-și așezară lagărul aproape de mănăstirea Cotroceni, în ziua de 10 Septembre 1848. Care era scopul acestei oștiri ? Se presimțea, dar nimeni nu-l sola. Guvernul, deși recunoscut de către predecesorul lui Faud Pașa, nu primise nici o comunicațiune și nu putu dobândi nici una. Mai multe deputațiuni, între care una, având în frunte-i pe mitropolitul și pe alți demnitari ai bisericei, merseră înaintea lui Faud ca să-i presinte urările și selicitările poporului. Nici una nu fu primită. Ștefan Golescu, căruia Faud Pașa, îi dedese o întâlnire secretă la Călugăreni, așteptă doar fără ca Faud să fi venit la acea întâlnire. In fața acestor fapte, la București, era mare agitațiune ; poporul se întrunise pe „Câmpul libertăței“ și strigătul „la arme“ începu a se aucili pretutindeni. Afară din oraș,j'ce Ubicini «era mai mult de patru-zeci de mii de săteni din județele Vlașca, Ilfov, Ialomița, Dâmbovița și Prahova, grupați pe sate și însoțiți de preoți ; ei umplu strictul spațiu dintre lagăr și oraș. Ei sunt acolo de două cide și două nopți, dormind pe pământ și așteptând pe Turci, înaintea cărora veniseră, ca înaintea unor liberatori. Locotenența se teme de un conflict, și spre a-l preîntâmpina, dă ordine celor două escadroane de cavalerie și bateriei de artilerie, ce erau în București, de a se uni cu corpul lui Megheru, care se afla în vechiul lagăr al lui Traian. Acum, desigur, locotenența trebuia să se fi convins că era bine, și în interesul țării, ca să fi ascultat la timp pe tinerii din guvern, care cereau necontenit armarea poporului. Iată descrierea unui martor ocular despre mersul evenimentelor și despre cele petrecute : In ziua aceasta, sosi toată armata turcă la Sîntești. E de însemnat că, în lagărul turcesc, erau din Giurgiu drept reacționarii pe sodromî, care aveau comunicare cu cei din capitală. Aceștia pe lângă mulțimea calomnielor vărsate asupra guvernului, mai speriazâ pe Turci alc^nd • ou. Pe lângă numeroasele gloate ce se văd nearmate lângă București, mai sunt și altele bine armate cu lănci, pistoale, puști și tunuri și pândeac, prin minute favorabile ca porumbari, să dea năvală asupra Turcilor. Frică mare a cuprins pe Turci, ca pe unii ce pripegeau la locuri necunoscute, de aceia Sâmbătă trimiseră o trupă de călăreți ca să cerceteze după arme în porumburi, în jurul Bucinscilor. Tot odată cântară și un loc mai sigur pentru năvălirea în capitala. Sâmbătă dimineața, ne înșciințară, că Duminică vor intra negreșit, și așa poporul țăran rămase iar în cîmp, iar poporul capitalei se reîntoarse pe acasă. La două ore după prînz, se răspîndi vorbă în oraș că Turcii intră. Urla pămîntul de sunetele clopotelor, călca om pe om, trăsură pe trăsură, alergând la barieră să oprească intrarea Turcilor. In fine, se adeveri că nu era nimic, dar poporul îngrijat, văzând pe ispititorii de sus alergând în jurul Bucurescilor, ar fi dorit să-l întîmpine cum se întâmpină aceia ce nu vor să intre pe poarta cea adevărată. Zgomotul acesta însă adăogă mult la frica Turcilor. Sâmbătă seară, veni o hârtie din armata turcească către mitropolitul ca să împace pe popor și să aștepte în liniște venirea lor pe a doua zi; țăranii însă să se întoarcă pe acasă, ca unii ce sunt aduși cu biciul. Mitropolitul a răspuns, Duminică, că el nu se amestecă în trebi politice, a lui este biserica. Dar este guvern recunoscut de Soleiman, în numele Sultanului, și de corpul diplomatic din București, și că-l pare räu că Fuad nu vrea să se înțeleagă cu guvernul. A doua zi, tabăra turcească se ridică de la Sântești, nu ține drumul drept pe la Văcărești, unde era poporul român adunat, ci o tac peste câmp, peste drumul Graiovei; nu intră nici în București, ci se așează în câmp în dreptul Cotrocenilor și al Spirei. Poporul nu-și perde cumpătul, se ridică și el și se mută ca să formeze barieră din partea aceia Turcii cuprinseră mănăstirea Cotroceni și așezară ceva munițiual întrânsa. Și așa stătură și poporul și Turcii pică a doua fără a face o parte sau alta vre-o mișcare neplăcută. Tot Duminică eși corpul diplomatic în tabără ca să-și facă datoria către Fuat ca către un trimes al puterei suzerane , dar turcul îl lăsă să aștepte în anticameră prin mticort ca la o oră. Seara pe la opt ore se lăți iar vorbă că intră turcii în capitală. Uerul clopotelor și țipetele mamelor într’un pătrar de oră puse în picioare 40 mii locuitori ai bine armați. Nu se Capitalei putea să nu înțeleagă Turcul de acest zgoraot, frica și întărâtarea lui crescu și mai mult. Dr. O Cantacuzino fost ministru de finanțe FOI RĂVĂȘITE Biroul de informații Am fost și eu curios odată, să văd biuroul reporterilor de la ministerul de interne. Sună cam pretențios vorba biron, dar să’i zicem tot așa uite! odăi tapetate cu uulape de arhivă, in mijloc cu o masă mare și cam schiloadă in jurul căreia se găsesc vro câteva scaune desfundate. Cea mai mândră mobilă de acolo e o canapea, cu fața ruptă și cu telurile atârnate. Ș canapeaua a fost pusă de curând, iar reporterii când au văzut-o instalată în colțul odăei s-au așezat pe ea satisfăcuți că garnitura mobilei e complectă. Dar să vorbim de informații. La 9 și jumătate dimneața se ivește primul reporter. Cel mai matinal In informații de sigur că este un novice nn ale reportagiului. Reporterii bătrâni vin mai târzii, liniștiți și negrăbiți. Pe masă un călimăr vechi și vr’o câteva tocuri ruginite îl îndeamnă să mâzgălească niște coase de hârtie vânătă, așteptând informațiile. Se face ora 10. Vin și alții. Un reporter vivant, cu trabucul.In gură, cu jobenul pe cap și fredonant o are urată pe la Hugo. Salută măreț pe novicele și se trântește pe canapea. Apare reporterul socialist, gras , ca o halbă fără guler și blând ca o informație oficială. Apoi vine un altul tot gras, dar mai mândru. Vezi că e in opoziție militantă și e om care a călătorit peste granița. Ușa se deschise și reporterul cel mai monden apare. E de la o gazetă cu 6 coloane și cu corespondenți in toată lumea. Ce mai e monștr.—Nimic nou respunde cel care scutură scrumul trabucului. Un altul:— A, minora, ce mai nou minorule ? Și tânărul e întâmpinat cu glum8 bine-voitoare. S’a strâns toți, informațiile însă n’a sosit. Incep discuțiile. Fiecare se laudă că are câte ceva nou, O crimă, un cancan politic.— Fleacuri, strigă mândrul gazetar scuturând iar trabucul.— E adevăr»t monșer, ripostează cel monden.— O, despre asta am scris eu. Cetiți amănuntele în Universul res. Unse un *sângeros reporter. Ușa stârnite și informiile apar «duse de un funcționar care e mândru că servește pe gretsr. Toți se reped. Cel mai meșter le apucă și începe să le copieze. D’aci gălăgie.—Zi tare mă să scrim și noi. — Sunt mofturi, mofturi, respunde reporterul care nu-și scose jobenul din cap și trabucul din gură. Sema După înmormântare De la biserica Augustinilor Franz Iosif a plecat imediat la palatul din grădina de vară Schönbrunn, rămânând aproape singur în odăile sale. O mare parte a persoanelor încoronate sau representanților a părăsit Viena încă în aceeași seară, între el și împăratul german ; ceilalți, între care și regele Carol al României, au plecat cu primele trenuri Duminecă dimineața. Singur bătrânul regele Albert al Saxoniei s-a dus la Schönbrun și a rămas acolo câtăva vreme pe lângă întristatul Împărat și Rege. In Burg-ul din oraș, a fost Sâmbătă seara cină, la care însă au luat parte numai membrii și cele mai de aproape rude ale Casei domnitoare, sub presidiul arhiducelui Francisc Ferdinand, moștenitorul de Tron. Duminecă dimineața la orele 9 M. La a venit din Schönbrunn la Burg. La 11 oare a primit pe nepoții Sal, ducii Siegfried și Christof din Bavaria, precum și pe alți prinți și prințese rude ale Casei domnitoare, între care și pe ducele Ferdinand d’Alengon, cumnatul soțul nefericitei surori a Imperatesei Regine, care arsese la Paris într’un bazar de bine-facere. La orele 1 după-ameazî Imperatul a făcut visită, într’un hotel de primul rang, contesei de Trani, o altă soră a defunctei imperatese ; dar negăsind o acasă, a lăsat acolo numai cartă de visită. De aici s’a întors în Burg dar pe „Ballplatz“ s’a coborît din trăsură și a mers pe jos până la palat. După amenzie. La s’a întors la Schönbrunn. VINERI i 1 (28) Septembrie 1898 Amic și patrie ____. . (Scenă de resbel) Noaptea era târzie. Luna sticlea în nemărginitul albastru, aruncând lumină preste întreaga vale, în care armatele dormeau. Stelele păliseră în fața ei, iar pe pământ, se zărea aproape ca ziua. Era după o zi de atac. Ostașii dormeau în lagăr un somn obosit. O sentinelă cu arma pe umăr, se plimba cu pași regulați și ritmici, privind cu grije în toate părțile. In pieptul său de ostaș, bătea sentimentul iubire! de patrie și grija misiunei sale. In mâna sa, sub paza lui, era sdrta a mii de ostași care dormeau sdrta a mii de luptători, care -și lăsa părinți, rude, amici, copii pentru gloria țărei lor. Era destul ca sentinela să zărească o cască inamică, pentru a se repezi ca o fiară. Pe când în sufletul lui sericea acest sentiment, demn de o bravă sentinelă, de după o movilă, apăru un cap. 11 zări. Un fior de grije îi străbătu întreg corpul. Se pregăti a striga : „cine e ?“ când prin minte ii trecu gîndul că-i va scăpa. Repede cu o mișcare de tigru, în fața pradei, se pitulă la pământ, înaintînd de bușile prin mărăcini. Peste puțin, fu la doi pași distanță de spion, din fericire fără a fi observat. Văzu o uniformă mimică. Era un spion. Nu'i timp de pierdut. Să tragă ?... Ce’l oprea ? Se pregăti. In pregătire arma sună și făcu ca spionul să tresară. Se văzură , erau față ’n față. Amândoi atunci, se ridicară în sus cu inimile palpitînde. Spionul gata să se repeadă ca o fiară, pentru a înăbuși larma, astfel totul ar fi fost pierdut ; sentinela gata a trage pentru a nu-i scăpa spionul. Dar. . tablou !.. Două voci răsunară deodată în tăcerea nopței : Amicul meu ! Și amîndoi rămaseră împietriți, înmărmuriți ! Cine erau ? Doi vechi amici, vechi colegi, de națiuni diferite, ce se întîlneau acum, după un lung timp, pe cîmpul de luptă, unul ca sentinelă cel Iat ca spion inime. Ce să facă ? Să tragă ? Moment de grea cumpănă pentru sentinelă. Ca fulgerul mii de idei îi trecură prin minte. Tot trecutul lor plin de intimități, îi reveni în minte. Să’și o’ moare un amic ?! Să ’1 cruțe,trădându-șî patria ? De cine era trimes acolo, el ca santinelă? De o întreagă lume, de o întreagă țară, ce ’î-a ’ncredințat cu sinceritate paza ei. Să’1 cruțe ? Va înșela o întreagă națiune, va da în mânele inamicului țara sa. Să -i omore ? Va salva numele și gloria patriei sale, își va respecta legile și jurământul său de ostaș. Să țină în seamă o slăbiciune,o simplă afecțiune ? Ar face un fapt egoist. Va deschide calea altor rele, și grele consecințe, atât pentru el cât pentru Ce’i ce’l păzea. Un sentiment mai înalt, mai superior, de altruism, îi cuprinse sufletul „interesul general“ al întregei sale națiuni, jurământul său de ostași, îî apăru în minte ca un motiv mai puternic, ca o datorie sfîntă, și până ca amicul său să prindă de veste.... trase ! Spionul se rostogoli în sângele sa. Sentinela se repezi la el, le luă mîna și i-o strânse cu căldură, dar înghețase... Din ochii sentinelei, două lacrămi picură peste cadavrul amicului său, ucis de el însuși. Pe o vale verde se zărește un mormânt stingher păzit de o cruce răsturnată. Pe cruce stă vizat un cerc de inele uscate, urma unei coroane, simbol al unei dureri... 8. Drăgânerea.