Romanul, ianuarie 1899 (Anul 43, nr. 268-290)

1899-01-02 / nr. 268

í EDIȚIA DE SEARA ANUL 43-lea No. 268 Woeste și vei putea 5 B 1ST X iu toată țara ABONAMENTE: IN ȚARĂ, pe an 20 lei, cu suplini 80 la IN STREINATATE: „ „ 40 » REDACȚIA STR. STAVR­OPOLECS No. 2 Pondat în 185Î? de O» A» ROSE­Tn Director VKVTII^R­O. libertatea de a citi acea scrisoare președintelui care îi mulțumește d-lui Mark Twain pentru informație și asigură că Mason va fi reținut la postul său din Frankfurt. Peședin­tele mai dorește și înștiințeze pe Mark Twain că, dacă mai cunoaște și alte cazuri identi­c cu cel din urmă n’are de­cît să-i scrie imediat, pre­ședintele simțindu-se prin aceasta foarte îndatorată. TRIUMFUL DEMONISMULUI Anul 1899, sau mai bine zis sfîrșitul vecului al 19-lea este menit ca să încoroneze cu splen­dare cea mai sfântă și sublimă dorință a democrației române. Munca neînfrânată dar bine chibzuită a poporului nostru, în luptele politice dintre partide a dat, în sfîrșit, rude satisfă­­cătore. Colegiul unic cu reprezenta­rea minorităței, una dintre mul­tiplele reforme democrate cerute în țară de către toți acei cari doresc binele și fericirea popo­rului nostru, și mai cu sem­ă ri­dicarea din mizerie și întuneric a clasei dezmoștenite și pururea apăsate de către stăpânitorii sta­tului, cari într’un mod destul de ingenios alterneză la putere, în curgerea anului 1899, sus pomenita reformă democrată va fi realizată.­­Acestă evoluție pe terenul re­formelor politice la noi în țară, va forma o epocă, care va fi în­scrisă cu litere de aur în pagi­nile istoriei politice a­ României. Prin acesta importantă re­formă a colegiului unic cu re­­presentarea minorităței care se va vota în prima lună a curge­rea anului 1899 de către ambele corpuri legislative, nu numai că se dă o satisfacție morală, ma­terială și politică corpului nos­tru social, și mai cu deosebire păturei dezmoștenite care plă­tește cu multă bună voință dările către stat; dar încă, ceva și mai mult, prin colegiul unic cu reprezentarea minorităței se va nivela terenul luptelor politice în alegeri, trimetendu-se atît în consiliile județene cît și în cele comunale—ambele chemate a dirijea și administra județele și comunele —reprezentanți firești ai poporului, cu dor de nevoile și durerile acelor pe cari îi trimit să-și facă datoria in conștiință. Cu alte cuvinte, prin adop­tarea colegiului unic cu repre­zentarea minorității se va ga­ranta mai mult izbînda candi­daților poporului în diferitele alegeri județene și comunale, de­cît cum este garantată și se practică astăzi. Deci, în fața acestui triumf al democratismului, în fața a­­cestui gigante­pas ce face R­o­­mînia pe terenul reformelor po­litice, nu putem de­cît să ne felicităm că sfîrșitul vocal 19 anunțat prin anul 1899, nu ne va fi de­cît spre folos, rea­­lizându-se și la noi una dintre­­ cele mai dorite reforme demo­crate dătătore de prosperitate și fericire poporului nostru, mai cu sem­ă astăzi cînd poporele au început să iasă din orbita îngustă și pestilențiată a eac­ationarismului către o cale mai largă, mai egalitară, și mai u­­manitară în r­port cu cerințele progresului pe teren cultura politic și economic. Al. B. , scrisoarea lui Mart Twain Acum cîți­va ani, povestește »La­dies Home Journal“ apăru Mark Twain la consultatul Statelor­ Unite din Frankfurt pe Main, și spre ma­rea lui mirare găsi pe consulul ge­neral, căpitan Mason, impachetîn­­du-șî cărțile, hîrtiile, etc. — Wat’s up? întrebă Mark Twain — S’a isprăvit cu mine, răspunse Mason vesel. Noi avem un președinte democrat, și eu sunt republica... trebue să cedez locul unui democrat care va fi numit cît mai curînd la Frankfurt. — Dar asta e nemai pomenit! strigă Mark Twain, părăsi consultat și se duse la hotelul sau unde compuse următoare scrisoarea pentru Miss Routh Cleveland, fiica președintelui Statelor­ Unite — o e pilă abia de un an pe atunci. ,Scumpa mea Routh­ ! Aparțin ordinului „Mugwumps” și una din regulele cele mai stricte ale ordi­nului nostru ne oprește să rugăm pe funcționarii Statului pentru favoruri ori să recomandăm prieteni pentru posturi. Cu toate astea dacă-ți adre­sez aceste rînduri amicale, este ca să-ți spun că tatăl tău e pe cale de a comite o crimă colosală; dînsul vrea să isgonească din slujbă pe cel mai bun consul, pe care-l cunosc eu­ și asta numai pentru că e republican și un democrat vrea să­­ ocupe lucrul*. Mark Twain povestește apoi tot ce știa despre căpitanul Mason și despre activitatea lui, și continuă: ,Nu mă pot adresa eu însumi președintelui dar, dacă tu găsești o­­casie să vorbești cu tatăl tău despre afacerile Statului, te rog atunci re­­levează’i cașul Mason și spun ei ce pot crede eu despre un guvern care se poartă ast­fel cu cei mai b­uni­uncționari ai săi“. După trei sau patru săptămîni, Mark Twain primi un plic mititel cu ștampila poștei din Wasington și care cuprindea următoarele rînduri, scrise chiar de președintele Statelor Unite­­ ,Miss Ruth Cleveland confirmă, mulțumind, primirea scrisoarei d-lui Mark Twain și observă că și a luat Didactice Prea mult amestec După îndemnul și sprijinul actualului ministru de instrucțiune, școalele de a­dulți își iau avînt. .­Scoalele de adulți și școalele publice elementare se confunda sub aceeași de­­numire : școala poporului. Cea mai răspândită școală popular e la sate. Pentru ea ne încumetăm a da un sfat celor ce o din­g de sus. Unu și măcar doi învățătorii, abstrac­ție făcând de numeroase alte piedici, nu pot prididi cu un orar defectuos. E cu putință să faci ca o locomotivă să a­jungă la timp la locul crești­ut. Nu tot așa cu copilul. Ar trebui, pentru Dumnezeu­ să se con­vingă o data, cine trebue să se convingă că a tot regulamenta­tivă și mișcările de amănunt a­le învățătorului, a-1 îndru­ma în lecții pînă a-i dicta și întrebările cum sufletul dictează actorului, e a-i so­coti drept un maiu^uu', o p­ăpU'Șer­­fantocln (fantoș) din Teatru Holden. P­rogramele conspiră și ele. Au aj­ut­să impieteze asupra didacticei, asupra meșteșugului pe c­re trebue să-l presu­pui exi­tind în capul învățătorului de cînd s’a suit întîi pe catedră. In zadar s’a zis înțelepțește că ac­stă procedare aservește, robește pe învățător manualelor prea amănunțite, programelor prea analitice, orarelor prea puntuale Dar ori­ce rău are partea sa bună Dacă programe și orare, ba ch­iar ordi­ne și contra ordine se îndeplinesc după cum se poate, aceasta o știe s­i colea corpul inspectoral. In afară din școală, cei ce voesc să știe cum se mișcă ea, o vede pe hîrtie, în legi, regulamente, cir­­culări, programe, etc. Chiar afară din țară, în străinătate cei ce vor să ni se măsoare nouă, ori să ne dea ca normă, ori să ne citeze, ne caută tot pe hîrtie și binele la care mă raportam e că fa­cem ce putem, dar în definitiv suntem o modă. Dacă nu se va pune stavilă atâtor or­dine care se amestecă în toate mișcările de catedră, mă tem că într’o zi Edison va născoci un telefon central multiplica­tor prin care să se dicteze de la centru tuturor învățătorilor vorbă cu vorbă, frasă cu frasă. A­tît ar mai trebui. . Matei Rădulescu, O SCRISOARE A LU­I CAVAIGNAC Mai multe ziare din Paris, publică următoarea scrisoare, pe care d. Ca­­vaignac, fostul ministru de război și a adresat’o d-lui Jules Lemaitre : j Scumpe domnule. ,Sunt fericit de a ve adresa ade­­ziunea mea la opera ce ați întreprins. j­’ați gîndit ca să grupați pe oa­menii cari voesc să apere interesele vitale ale patriei francese și mai cu se­m­ă pe acele al căror glorios de­posit este în mâinile armatei na­ționale. j Cred, ca și d-voastră, că în afară de ideile și de tendințele cari împart în mod necesar și legitim, pe cetă­țenii aceleiași țări, după cum împart­ e Sâmbătă 2 Ianuarie, (14 Ianuarie) 1899 Luminează-te și vei fi 5 IB 1ST X In toată țara ANUNGIUHI Pagina IV........................../.Jința 40 bani Inserții și reclame k lei linia —'- - D- -vv : ADMINISTRAȚIA STR. STAVâîOPOLEOS No. 2 umanitatea, există un mănunchiu de interese și de sentimente cari au fost cari trebue și chiar ar putea să ră­mână comune tuturor Francesilor. j Cred, ca și d-voastră, că această legătură, care face unitatea morală a patriei, este astă­zi amenințată, și că este oportun de a reuni la un loc pe oamenii veniți din toate partidele pentru a strînge și a proteja această legătură. jVi s’a cerut, — și cerere se va repeta—de a precisa aceste interese aceste sentimente comune pentru a­­părarea cărora, oameni atât de deo­sebiți prin vederile lor, prin origina lor, prin partidele din cari fac parte au putut să se adune la un loc. . Asupra unui punct, cel puțin, programul d-voastră a fost deja pre­cisa­. Ați semnalat printre interesele vitale pe cari le socotiți compromise pe acelea al căror depozit este în­credințat armatei naționale. „Trebue, în adevăr, să fie cine­va prea orbit, pentru a nu recunoaște că agitațiunea la care asistăm, nu are în vedere numai invidualități. „Este aci o încercare pentru a face responsabile colectivitățile de fapte personale, și ar trebui o naivitate excepțională, pentru a crede că sin­gurul scop al câtor­va din acei aso­ciați la direcțiunea întrunirilor pu­blice, este de a ridica și curăți pres­tigiul și forța armatei naționale.­­De alt­fel, se vor găsi de­sigur printre aderenții Patriei Franceze, spirite destul de largi și destul de descrise pentru a defini, alt­fel de cât­­ ar putea face un program de două­zeci de rânduri, patrimoniul co­mun pe care voim să apărăm. , Se vor găsi spirite destul de de­licate și destul de fine pentru a o face, rezervând și respectând ideile cari nu sunt de loc comune acelora pe cari i-ați grupat. Acei cari știu că veți vorbi cel dântâiă, sunt liniș­tiți asupra acestui punct. „Primiți ve rog,pe lângă aderarea mea, asigurarea sentimentelor mele personale cele mai devotate. G. Cavaignac 1 K 1 > ANUL, IV C . Din nou încep urările. Fie­care speră că noul an va fi mai cu noroc agropăm parcă cu satisfacție vechiul an, ca și cum a fost o greutate o sarcină din viața noastră și primim cu exclamări de bucurie noul an, a cărui soartă e tot de-a fi îngropat a finitul lui, ca pe-o grea sarcină ce-am dus-o în spețele noastre Așa e omul nemulțumit. Cît de fericit să ne fi fost anul, la sfîrșitul vieței lui în loc să’l plîngem, îl îngropăm cu satisfacție și ingratitudine. Noule an, și tu ești menit ca la sfîrșitul vieței ale, să pățești ca și acesta care se duce. Te primim azi cu bucurie și plini de speranțe noi, înveselitoare, te primim în strigăte și urări, ca­re un nou născut, apoi soarta te schimbă ca a tuturor anilor, te pri­vim după cît­va timp cu indiferență mai apoi îți așteptăm sfîrșitul zilelor și mai apoi te îngropăm cu aceiași bucurie, cu care te am primit. Și așa ne place sa tot treacă vremea să întîmpinăm noi sensații, îngropând tot cu bucurie, precum primim iară­și tot cu bucurie, fără a ține în seamă că vremea vieței noastre însăși curge și noi deșirăm cu bucurie firul zi­­elor noastre proprii. Și ne mai plîn­gem că ne sosește moartea, cînd nsășî îi facem loc primind cu bit­­urie scurgerea vremei. werther. NUVELA DE ANUL NOU CADOURIRE Prost lucru și cu cadourile astea, zei așa ! Un dar generos îl prefa­­cem adesea într’un bir care ne îm­povărează... Ei dar? uzul devine lege și anul nou fără cadou nu poate trece­ De multe ori — și spun pe cinste — un simplu pahar cu ceaiu chiar fără rom, se răsplătește însuțit. Anul ăsta de prin Decembrie mi-am formulat o listă de persoanele cărora trebue să le prezintăm dar­ de anul nou. Cam pe la 20 Decembrie așa — ziua luarei lefei—am recitit lista am corectat’o am mai adaogat, am tot adunat. Când ce să vezi! Opt sute de lei. Pe ce ? pe cadouri. Dar ce m’am zăpăcit să dau eu opt sute de lei pe cadouri. El, dar eu am confundat generozitatea cu risipa. Și am mai verificat nițel lista. Cum? un cadou de 300 lei Dom­nișoarei ,! asta e curată nebunie... să pun numai 100, ce serie de ba­tiste bleu m­i a dat și ea, și-apoi și alea ne brodate, vai de lume, ce la Pesky cât ar costa, nimica toată Ia să mai verific.—Uite color un tablou de 200 lei amicului meu­ Petrică ! Unde dracu mi-a fost mințile? Mă poftește adesea ori la el la moșie— n’am­ ce zice—dar asta o face, fiind­că e urât singur. El nu furn­­iză, am să-i dau o țigaretă; așa că o să fie silit să aibă țigări la el­­­ când îl voi întâlni. Ia, ia să mai verific. — Ce? Cum? Un colet de 100 lei d-neî Y! Dacă ar fi trăit bărbatul său, dute-vine! Dar așa mai știi că mâine poimâne se mărită din nou și trăește în cercul altor cunoștințe. Ia sa­­ iau o păpușă de 20 lei. Așa, să mai ve­rific. Și am verificat până am ajuns la suma de 150 lei. O așa mai merge! Dacă ar fi rămas la suma d’ântâiu m’aș fi făcut de rîs. Să ajungi la 150 de lei tote o sumă potrivită. Dar zilele trecură repede și focul gene­­rosităței se stinse. Ce vrei? Amicul A, ce mă invită la el la masă veș­nic, nu’n lucru mare, el face asta nu­mai săi laud vinurile. Dar prietenul B. . când m’a chemat la țară la el mi-a dat o odae... vai de lume... Tot verificând, am văzut că nici un om nu găsesc mai sincer și de­votat ca mine. N’au rămas pe listă de­cât unii din prietenii indispensabili, rudele și servitorii La 28 am șters și indispensabil nu de alta dar ca să le dovedesc că sunt de o natură dreaptă și primitivă și că știu să scap de cerințele unei civilizații strâm­pte și lacome. La 29 Decembrie am șters și ru­dele. Rudele știu poziția mea știu ele că nu dispun să le fac cadouri. Intre rude un singur cuvînt pornit din inimă nu prețuește mai mult de­cât cine știe ce păpușe ? Au rămas servitorii. Ăștia pot dormi liniștiți înțeleg să treci de nepoliticos față de oameni care sunt de­o­potrivă cu tine, dar nu să țiu la stima ser­vitorilor. La 30 Decembrie m’am hotărît să mă împrumut ca să fac față îm­prejurărilor. — Să mă împrumut ? Dar la cine ? — Dacă m’aș duce la I­etrică ? Ce? la urma unirii nu cer de po­mană. Ei ași­ tocmai la Petrică ? Imi i­ au seama. E cam sgârcit și te pomenești să se așteaptă la cine știe ce răsplată. !

Next