Românul, iulie 1915 (Anul 46, nr. 418-448)

1915-07-01 / nr. 418

Á*NUL 46-lea— Ste-M VOIEȘTE SI VEI PUTEA ANUNCÎURI SO bani 30 bani 2 iei g BAWUEXEMPLARÜL Linia corp pe o coloană In pagina II Linia co­­p 7 pe o coloană în pagina IV, Insert! și reclame în pagina III linia. . A se adresat In RomAoia > la Administrația ziarului; La Paris I la d-ni John F. Jones A C-ie, 31 bis in dn Faubourg Montmartre. La Berlin & Vienat la d-nii Rudolf MoSSe St­e-i» La Génevé t la d-nii Ha asenstein - Vogler și ia toate agențiile de publicitate: sense­ia, stil academiei, no. 19 ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI No. 17 ROMANUL Fundator : Gi A. ROSETT1 In afară de enormitatea efecti­velor și de durata sa războiul ac­tual se caracterizează și prin larga participare a activitatei indust­ria­le la opera de dobîndire a victoriei militare. Superioritatea armamentului a fost întotdeauna, de la Filip, rege­le Macedoniei și pînă în zilele noastre, o condițiune a succesului pe cîmpul de războiu. Dar nicioda­tă armata nu a avut aparența unei imense mașini distrugătoare, în ca­re omul este copleșit de mecanis­mele teh­nice în așa chip incit ro­lul său personal, calitățile sale in­dividuale, rămîn aproape fără nici o însemnătate în ciocnirea dintre armatele dușmane. Soldatul ce­dează mașinei rolul de căpetenie în luptă. Acest straniu rezultat se dato­rește condițiunilor tehhnice gene­rale ale războiului actual, dar ex­tinderea lui pînă la proporțiile la care a ajuns sau rîvnește să a­­jungă este în cea mai mare parte opera Germaniei. Pușca cu repeti­ție, mitraliera și tunul cu tragere repede au dat atîta putere de uci­dere armamentului modern, în­cît, dacă soldații sunt destul de versați în mînuirea armelor și destul de calmi în fața inamicului, ele au o eficacitate absolută, sunt în măsu­ră să distrugă în întregime o for­­­ță dușmană nu mult superioară ca număr, expusă fără protecție, timp de cîteva minute numai, unui foc necontenit. Acest rezultat teo­retic nu este atins însă nici­odată în practică tocmai din cauza im­­perfecțiunei materialului uman care trebue să pună în acțiune ma­terialul­ teh­nic. De aceia toate si­lințele au fost făcute pentru a se reduce cît anal mult îmluenti per­sonalității soldatului asupra efec­tului mașinelor de războiu. Ten­dința generală a fost sau de a da o atît de­­ mare siguranță și preciziu­­r­e armelor de foc, încît ele să func­ționeze aproape mecanic pentru obținerea celui mai intens efect, sau de a le da o atît de mare pu­tere de distrugere încît, cu toate erorile posibile, să se obțină rezul­tatul dorit, tocmai prin excesul puterii de distrugere. Germania a fost țara care a cău­tat mai mult de­cît oricare să în­trebuințeze toate descoperirile științifice, toate Invențiunile teh­­­­nice, pentru a construi cele mai eficace arme de luptă. O armată în­treagă de savanți de laborator și și o altă armată mai numeroasă încă de ingineri mecanici era mo­bilizată fără întrerupere pentru pregătirea militară a țării. E foar­te discutabil dacă militarismu german a susținut, precum au a­­firmat ,cei șaptezeci de semnatari ai manifestului Intelectualilor ger­mani, cultura și bogăția germană; ceia ce e sigur însă este că Intelec­tualii, cercetătorii germani pe orice teren de activitate și industria ger­mană au fost un sprijin puternic, o armă, a militarismului german Prin aceasta Germania a ajuns în măsură să construiască un uti­laj de războiu aproape fantastic și ca număr de unități și ca perfec­țiune teh­nică a lor, astfel încît ea singură a putut pînă acum să țină piept la două dintre cele mai Industriale țări europene: Franței și Angliei. Abia acum aceste țări își militarizează industria lor pen­tru a putea preîntîmpina toate necesitățile unei ofensive în acest războiu industrializat. Sforțările lor sunt relative mai mult la obli­garea patronilor de a și pune uzi­nele lor exclusiv în serviciul arma­tei și la rechiziționarea de lucră­tori, în număr suficient pentru satisface cerințele de muncă ale refacerii armamentului și fabrică­rii munițiunilor. Uzinele, instala­tiunile tectonice,, și personalul de specialiști există, încît nu trebue să se opereze de­cit o adaptare nouă a acestor mijloace de productiune. In aceste momente preocuparea cea mai gravă a cercurilor politice si militare din Statele în războiu este tocmai această intensificare a activității industriale pentru u­­zul armatei. Recentele declarații ale d-lor Millerand și Lloyd Geor­ge sunt expresia cea mai caracte­ristică a evoluției războiului ac­tual. Dacă poeții trebue să exalte sen­timentele generoase și oamenii de inimă să dea exemple strălucite pe cîmpul de războiu, se adaugă un al treilea element de succes, de care marii căpitani de altă dată nu eau să țină socoteală de­cît cel din urmă rînd: savanții în la laborator și mai cu seamă producă­torii din uzine — de la cel mai mare pînă la cel mai umil — trebue să dea armatei cele mai perfecționate mașini de distrugere, fără de care avîntul și spiritul de sacrificiu nu pot aduce prin ele singure victo­ria așteptată. BUCUREȘTI 30 IUNIE INDUSTRIALIZAREA RĂZBOIULUI — NOUILE CONDITIUNI IN CARE SE DESFĂȘOARĂ OPERAȚIILE MILITARE — Invățămintul agricol In scoalele rurale — SE SIMTE­­ NECESITATEA REORGANIZAREA INVATA­­MANTULUI PRIMAR RURAL — încă de la venirea în capul de­partamentului șocalelor, a actua­lului ministru d. I. G. Ducai. d-sta a fost preocupat, în chipul cel mai serios, de reorganizarea în­vățămîntului primar de la sate, de­oare­ce actuala organizare nu mai corespunde cerințelor de edu­caț­iu­ne a sătenilor mai cu deose­bire, față de noua stare­­ de lucruri ce se va crea la sate, prin refor­mele prezentate de partidul națio­­nal-liberal. In acest scop d. I. G. Duca chiar numise o com­isiu­ne compusă din cei mai destoinici membri ai corpului didactic și din persoane specialiste, care să găsească cea mai bună modalita­te pentru reorganizarea învăță­mîntului primar de la sate. Au survenit însă cunoscutele evenimente, dări au tulburat în­treaga Europă și atunci față de preocupările superioare, de ordin extern, toate chestiunile de ordin intern au trecut pe planul al doi­lea. Aceasta însă nu înseamnă că partidul național-liberal a aban­donat cu totul chestiunile dar­ l-au preocupat la venirea sa la cîrma statului; rezolvarea lor nu a­ fost de­cît amînată iar atunci cînd liniștea se va restabili, se va păși cu hotărâre la înfăptuirea tuturor reformelor de ordin social așteptate cu atîta nerăbdare de țara întreagă și mai cu seamă, de populația­ statelor. Tot așa și reorganizarea învăță­­mîntului primar de la sate, nu a fost părăsită ci numai amînată pentru un timp oare­care și ca probă că este așa, e că la ministe­rul instrucțiunei, se adună ele­mentele și se prepară lucrările an­timergătoare reformei. * învățăminte­ primar de la sate nu mai corespunde nici timpuri­lor și nici necesităților culturale ale locuitorilor satelor. Acest în­vățământ trebue să înceteze de a fi mai mult literalr și științific, el trebue să fie agronomic. Țăranii noștri sunt agricultori, agricul­tura le este principala, și singura , de altfel, a lor ocupațiune, prin urmare cultura și educațiunea ce urmează să li se dea trebue să fie în această direcțiune. Nimeni nu susține că sătenilor nu trebue să li se dea și noțiuni de cultură generală, aceasta însă trebue să fie accesorie, principa­lul trebue să fie cultura agrono­mică singura ce le va putea folosi Școala primară de la sate trebue să devie o școală de agr­icul­tură, iar învățătorul pe lângă pedagog să fie și un perfect agronom. Este adevărat că avem și astăzi școli de agricultură la sate, nu­mite școli elementare de agricul­tură, numărul lor însă este prea mic față de cerințele populațiu­­nii țărănești așa că influența lor este prea neînsemnată. Nu este de ajuns să avem în fiecare județ, două, trei sau chiar și zece școli elementare de agricultură, ci în fiecare comună trebue să existe o asemenea școală. Aceste școli tre­­buește să ai list cîmpuri de expe­riențe agricole și tot utilajul ne­cesar pentru o cea mai bună cul­tură agronomică a sătenilor. învățătorul, după cum am spus, va trebui să fie, nu num­­ai pedagog, ci și un perfect agronom și în acest sens vor treb­ui să fie organizate și școalele normale în programul cărora științele agro­nomice și practică agricolă vor trebui să ocupe un loc de frunte.­­ Una din cele două mari refor­me, prezentate de partidul națio­­nal-liberal, are de scop de a în­zestra pe locuitorii satelor, cu pa­mîntul necesar muncei și existen­ței lor. Reforma însă nu va fi complectată dacă o dată cu darea pământurilor de cultură nu vom da sătenilor și educația agricolă necesară pentru a ști să-și culti­ve cît mai bine și cît mai sistema­tic pământurile ce le vor poseda. Procedînd altfel, va fi o paguba și pentru săteni și pentru econo­mia generală a țărei. St. LA TACA VINDUTII! Vîndurîfe de la „Adevărul“, ceta­­șii nebunului epileptic Constantin Mille — care are pretenția să diri­­guiască neamul romînesc din casa de sănătate unde își face dușurile — au sărit în sus pentru că Dumi­nică „n’a curs sîngele“, după cum anunțase nenorocitul din coada lor. Inconștientul care s’a încercat într’o vreme să transfirme gaze­tăria în b­urou de „corespondență al lui Ch­iriluș cu cetitoarele sale“, caraghiosul care amenință Dumne­zeirea cu... pantalonii, tristul erou al afacerii „loa“ și al celorlalte a­­fceri se sbate că nu reușește să ob­­ție măcar o singură vărsare de singe. Ca un Nerone și mai caraghios, și mai bălos și mai fără talent și mai îngust la cap de­cît acela al vremurilor trecute, pensionarul Casei de sănătate Constantin Mil­le vrea cu orice preț un măcel pe străzile orașului! Pentru că nu l’a avut ocărășie: „O deslănțuire oribilă, dezgustă­toare de brutalitate sălbatică, a avut loc la orele 12 pe calea Vic­toriei,­­ victime căzînd cetățenii cari participaseră la întrunirea de la „Dacia“. Printre rândurile de mai sus se citește regretul infinit că „bruta­­­­litatea sălbatică“ n’a mers pînă la vărsarea de singe ca în sfîrșit se­tea, nebunului epileptic de la „Ade­vărul“ să fie satisfăcută. Și „Adevărul“ continuă: „După terminarea întrunirei de la „Dacia", imensa mulțime care a i asistat, a pornit în cea mi perfectă ordine, cîntînd „La Arme“, și „Pe al nostru steag", pe strada Carol. (Cu toate că manifestațiile sunt o­­prite și cu toate că li se puse în ve­dere că nici un fel de demonstra­tor nu va fi îngăduită).. Deși pe toată această stradă se aflau foarte mulți comisari, subco­misari și agenții de poliție, totuși mulțimea n’a fost oprită (ceea ce înseamnă — lucru care se înțelege, de altfel, de la sine — că poliția n’a provocat) fiind lăsată să ajun­gă pînă ia dreptul casei Socec, ală­turi de prefectura Capitalei, un­de poliția avînd la dispoziție cor­doanele de sergenți de stradă și compania de jandarmi pedeștri cu boineta la armă, putea opera mai în voie, și cu mai multe forțe. (Ca și cum forțele polițienești n’ar pu­tea fi transportate"ori­unde!) Intr’adevăr, mulțimea ajungînd­ în dreptul cordoanelor de jan­­­­darmi, în fruntea cărora se afla prefectul și directorul poliției, pri­mul procuror Diaconescu, și doi ju­decători de instrucție, s’a produs o ciocnire. Va să zică, s’a produs o ciocnire. De ce s’a produs această ciocnire? Cine ,a adus „imensa mulțime“ — în realitate cîteva sute de oameni — pînă în fața poliției? „Adevărul” recunoaște singur că pe atîta cale — de la Dacia pînă la Socec — poliția n’a pomenit, n’a zis nimic, ci a lăsat lumea în pace să se răspîndească. Apoi de la Da­cia pînă în str. Lipscani tot să se fi răspîndit! Și dacă „imensa mul­țime“ — ce ridiculă! — tot nu s’a răspîndit, nu s’a răspîndit nici în fața sălei, nici în calea Rahovei, nici în calea Victoriei, nici în­spre Dîmbovița, nici în­spre piață, nici pe celelalte străzi laterale, apoi e o dovadă ce nu poate fi trecută cu vederea că instigatorii din grăma­dă voia să provoace vărsarea de singe dorită de Miile. Să tacă deci vânduții din str. Să­rindar. W. ACTUALE COLONIILE ITALIENE Se cunoaște­­ politica pe care Ita­lia o urmează în privința posesiu­nilor de Colonii. Politica aceasta e urmarea expansiunei ei econo­mice și desvoltărei ei politice. Italia e o mare putere și ea tre­bue să aibă colonii, posesiuni, un­de să stăpînească, sau să aice ți­nu­te zone de influență economi­că și politică. Asupra acestei po­litici s'a concentrat de cîți­va zeci de ani încoace, atențiunea Ita­liei. Și astfel se face că azi Italia posedă colonii în Africa. Ea a ocupat cu­ titlul de suve­ranitate și de protectorat, zona coastei occidentale, a Mărei Roșii cuprinsă între capul Ras Ba­jar (ÎL ,2’ lat. N.) pînă la capul Du­meirah (limita posesiunilor fran­ceze) și țările alăturate pînă la frontiera Abisiniei și pînă la li­nia de demarcație fixată de pro­tocolul anglo-italian de la 15 Apri­lie 1891, cu o lungime de aproape 1.000 kilometri. Numele acestei colonii este E­­rythrea, iar suprafața este de 241 mii 300 km. p. și cu o populație de 350.000 indigeni, 2.500 europeni și 5 mii alții. Orașe principale: Mussauah, As mara, Keren. Tot cu titlu­l de suveranitate I­­talia mai posedă încă: Assab și teritoriul său, Insula Miassuati, insulele învecinate, precum și par­tea coastei Emberemi pînă la pe­ninsula Buri^ (sub rezerva dreptu­rilor Franței asupra teritoriului Zula). Insulele Dahlak, Keren și As­mara. Sub protectoratul Italiei se gă­sesc: Pe coasta Oceanului Lidian partea pe insulei Somali între flu­viul Djuba și golful Aden, cu ex­­cepțiune de teritoriul britanic la N. de 8o latitudine N. și la W de 49 ° longit. E. (meridionalul Gre­enwich) (protectoratul anglo-ita­lian de la 5 Maiu 1894). Porturile Brava, Merca, Mogadisciu și War­swich, aparținând Sultanului de Zanzibar sunt puse sub adminis­trația „Societ­ăței anonime com­er­ciale italiene de la Benadir” de la 1 Maiu 1898. In urm­a războiului cu Turcia din 1911, Italia a anexat Lybia (Tripolis și Cyrenaica) cu o su­prafață de 1.115.000 k­m. p. și cu o populație de 1.000.000 locuitori. Orașe mai principale: Tripoli 75 mii locuitori, Bengazî 30.000 lo­cuitori, Murzite, în Fezan, (neo­cupat încă, de către italieni). Azi însă Italia, luptă contra Austriei pentru a ocupa ținut­ud­ie italiene rămase încă sub stupi­­­nirea austriacă. Italia luptă pen­tru interesele ei naționale in pri­mul rînd, MIERCURI ! IULIE 1915 LUMINEAZA-TE ȘI VEI FI ABONAMENTE In țari . , un an 18 lei . . . șease Inul 9 lei In străinătate , un an 36 lei . . . șease luni 18 le Abonamentele încep la 1 și 15 ale fie­cărei luni A >• adresat In Rom­ Ani* 1 la Administrația statului și la oficlii poștale. La Pariat la «Agenoe Internationale de Journal! Gorbsty». La Vlenat la d-nnl I. Bettenhausen, Staatsbahnho Le Génévé t Heinrich Masseln. TELEFON No. 57/20 și 22/39 Furniturile de războiu, sunt as­tăzi elementele cele mai prețioa­se; fără ele, războiul ar înceta, și încetarea lui ar fi o nenorocire pentru contemporanii noștri cari au schimbat sîngele în venin, și partea­ armată în războiul supra­­armat! Pentru a ne da seamă de pro­porțiile gigantice ce le ia coman­­dele de furnituri pentru oștire, reproducem datele din American Review of Reviews. Ele privesc cumpărăturile pe care statele be­ligerante din Europa le-au făcut în Rusia: „Westinghouse Electric Com­pany fabrică două milioane de puști și va primi o comandă nouă pentru tot atîtea puști. Direcția acestei societăți are intenția de a se ocupa de aci înainte de arma­mente și mu­n­truni. De altă parte în ultimul trimes­tru al anului 1914 America a pri­mit comande pentru o cantitate atît de mare de ghete că toți locui­torii Pensylvaniei ar fi putut să se încalțe cu el. Plapumele și cearceafurile ce le-a furnizat ar fi putut să acopere în întregime insula Manhattan. In timpul celor dinții nouă luni de războiu, beligeranții au cum­părat în America 200.000 de cai, de o valoare de 50 milioane de do­lari; 35.000 eatori ce au costat 5 milioane; 7000 automobile pentru 20 milioane de dolari; hamuri ce au costat 15 milioane; materii ex­­plosibile de 15 milioane; arme de foc de 6 milioane; mașine-unelte pentru fabricarea armelor de 15 milioane; în sfîrșit fire de fier de 3 milioane dolari. „United Cartridge Company” a primit o comandă de 600 mi­lioane de cartușe de o valoare de 18 milioane dolari. La mijlocu­l lunii Mai, coman­­dele pentru munițiunile de răz­boiu atingeau un total de 400 mi­lioane de dolari. Obiectele ali­mentare, proturile pentru cai, au­tomobile, 500 milioane de dolari. Prima comandă d­e șrapnele a fost făcută în cursu­l lunei Mar­tie și în Aprilie, și ea era în sumă de 5 milioane de obuze și șrap­nele de o valoare de 83 milioane de dolari. In fine America fabrică în a­­cest moment pentru Rusia 20.000 lună la 30.000 de automobile­. O adunare grăbită a acestor ch­­re­n­e dă un total­ care întrece orice calcul, și care dovedește că AMERICA POMPEAZĂ AURUL DIN EUROPA . Imensele cumpărături făcute de statele belige­rante In America — dacă vor continua ostilitățile din­ vină din nou în Europa? Intre­­tre statele Europene ele se vor barca e grea. Dar o cale de întoar­­sărăci nu pater le roi de Prusse, cere este tot acea întrebuințată de­ci pentru... marea republică de mult: America e săracă în pro­­dincele de ocean, ducții mari intelectuale. Ea n’are mari pictori, n’are mari sculp­tori, mari poeți, iluștrii confe­rențiari, muzicanți sau actori ves­tiți. Pentru a cumpăra capo d’o­perile, și pentru a închiria pe ar­tiști, America va fi nevoită să tri­mită aurul ei în Europa, după cum Europa trimete banii săi pen­tru a cumpăra munițiuni. E clar că din acest războiu A­­merica ese întărită. Ea n’a avut imensa lăsare de singe, adică per­­derea de vieți suferită de statele din Europa; ea în fine, furnizînd materiale de războiu și o bună parte din alimente acestor state, a pompat o cantitate de aur care va da un nou avînt imensei sale industrii. Europa s-a sărăcit, astfel în oa­meni și în bani, pentru ca Ame­rica să se îmbogățească și să aibă o superioritate numerică și eco­nomică covârșitoare fața de sta­tele cele mai mari din Europa. Care ar fi mijlocul de a face ca o parte din banii Americei să Arta va stabili în parte un e­­chilibru rupt de războiul Europa să nu uite că numai prin pute­rea și vechimea civilizației sale poate să fie superioară altor con­tinente; dar pentru aceasta nu răz­boiul, ci munca spornică ai păcei îi este suficientă! SEMPER SCENE DIN RASBOIU **| Soldați din cavaleria italiană pDorrț sub comanda am! ofițer m^cirila inimici!ai ×,j| CHESTII SOCIALE Căsătoriile la sate O STARE DE LUCRURI CARE AR TREBUI SA ÎNCETEZE Chestiunea de cetre vroim să ne ocupăm aci este pe cît se veche pe atît de însemnată. Concubinajul în general și la sate în special este una din relele ce bîntue populația noastră de jos, este o adevărată plagă pentru poporul de la țară. Cauzele care contribue la aceas­tă stare de lucruri, la sporirea concubinajului, sunt multe și de tot felul. In primul rînd rasă ele sunt de natură economică. Lipsa de mijloace contribue în cea mai mare măsură la conti­nuarea unui train nelegitim în­tre un bărbat și o femee. Relele care isvorăsc din acest concubinaj sunt de asemenea tot așa de numeroase, ca și cauzele care îl provoacă. De altfel, trebue să se știe că sătenii noștri nu sunt bucuroși de a trăi nelegitim. In sufletul lor ei sunt foarte mîhniți că nu se pot cununa. Sătenii — și mai ales fe­meile — consideră concubinajul ca un fapt nelegiuit, ca un mare păcat. Ei îșî dau seama că traiul lor păcătuiește și din punct de ve­dere religios și din acela al mora­lității publice. De aci și vorba curentă ce exis­tă în popor, de câte ori se vorbeș­te de doi soți card nu sunt cu nu-i ,iatî, că „trăesc în păcat”. Femei­le, cînd le întreabă cineva dacă sînt cununate, mărturisesc cu a­­tîncă mîhnire: — „Trăim în păcat, Să ne ajute Dumnezeu să ne cununăm ca să cșim din acest păcat nelegiuit". Este deci bine cunoscut de toată um­ea și pe deplin stabilit ca să­­enii noștri nu doresc de loc să tăiască în concubinaj și nu su­nt le loc bucuroși de situația lor nie­­egitimă. m * # Dacă așa stau lucrurile, atunci cum se face că la sate numărul concubinagilor este enorm de ma­re? Care să fie daoizele că sătenii nu fac căsătorii și nu trăesc legi­tim, ci preferă să trăiască necli­nunați? Sunt două cauze principale: In primul rînd greutatea formalită­ților de căsătorie. In adevăr sunt atîtea hîrtii de făcut pentru de­clarațiile de căsătorie, se cer atî­tea acte, în­cît omul se lipsește de forma aceea legală a traiului cu femeia. Apoi trebue să mai fa­că atâtea alergături pe la autori­tăți, în­cît este nevoit să-și negli­jeze treburile lui și să alerge­ pe o primărie, să intervie la pri­măria din satul fiecăruia și mul­te altele. Este drept că greutatea forma­­lității«» d» » ***** fost înlăturată de ciți­va ani încoace și că acum lucrurile merg mai u­­șor. Oamenii însă, cunoscând gre­utățile de mai înainte, cred că lu­crurile sunt tot așa și acum, de aceea se codesc de a face declara­ții de căsătorie și preferă să ducă acelaș traiu în concubinaj. O altă piedică mare este și chel­tuiala pe care omul trebue să o facă atunci cînd se cunună civil și­ mai cu seamă religios. Romanul are o zicală: „Odaia se naște, odată se însoară și odată moare omul”. Deci celebrarea acestor­ trei mari evenimente din viața omu­lui nu se poate face fără cheltu­ială. Iată prin urmare care unt în general motivele concubinajului la sate. * Fără îndoială că o asemenea stare de lucruri nu trebue să dăi­nuiască. Concubinajul este păgu­bitor nu numai unei bune alcă­tuiri sociale, dar chiar soțului și soției și mai ales copiilor născuți dintr’o legătură nelegitimă. Chestiunea concubinajului, deci care este așa de mult înrădăcinată în populația rurală, aduce nu nu­mai prejudicii morale dar și mul­te încurcături pentru viitorul co­piilor născuți din asemenea legă­turi nerec­un­oscute de legile țării. Desigur că această stare de lu­cruri s-ar fi ameliorat foarte mult dacă ar fi existat un îndemn se­rios din partea autorităților admi­nistrative județene, de­sigur că dacă i­nterveneau aceste autori­­­tăți numărul concubinațiilor ar fi scăzut enorm, iar în locul lor ar fi sporit căsătoriile făcute du­pă toate formele religioase și ci­vile. _ v Acest lucru au început acum să-i facă autoritățile administra­tive din țară. Este cazul să spu­nem: „Mai bine miai târziu de­cît m­ici odată”. Din toate părțile țarei se anun­ță acum că, mulțumită interven­ției prefecților, se celebrează nu­meroase căsătorii între acei cari trăiau pînă acum în concubinaj. Faptul acesta este foarte îmbu­curător, căci numai așa se va pu­tea stîrpi în curînd acest rău so­cial. Șefii autorităților adminis­trative care contribue la această operă socială merită toată lauda. DELA GALAȚI. ­­BETE^SUBUBETE CELOR DIN „CENTRUL STUDENȚESC“ Cei din „Centrul studențesc’ îmi par mie, Că fac — cum, să le numesc Fapte... de periferie, cRia

Next