Sălăjeanul, ianuarie 2007 (Anul 4, nr. 712-732)

2007-01-04 / nr. 712

Noul Cod Fiscal scumpește țuica de Zalău Adrian Lungu Ț­uica de Zalău se va scumpi în mai puțin de o lună, din cauza taxelor și accizelor care vor trebui plătite de produ­cători, indiferent dacă este vorba de țuică pentru consum propriu sau pentru comer­cializare. Aceste taxe și accize sunt prevă­zute de noul Cod Fiscal, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007. Sălajul poate produce anual o cantitate de aproximativ 3 milioane de litri de țuică. în Sălaj, funcționează peste 100 de distilerii, dar numai doi producători sunt autorizați să producă și să îmbutelieze palincă. în prezent, un litru de palincă se vinde cu 13- 15 lei, dar există șanse să depășească 16 lei. Producătorii de băuturi vor plăti accize din acest an, indiferent dacă băutura este produsă în scop comercial sau nu. Țuica și rachiurile din fructe destinate consumului propriu al gospodăriilor individuale, în limita unei cantități de 50 litri de produs pe an, cu concentrație alcoolică de 100 la sută din volum, va fi accizată prin aplicarea unei cote de 50 la sută din cota standard a accizei aplicată alcoolului etilic. Pentru alcoolul etilic produs în micile distilerii, a căror producție nu depășește 10 kl alcool pur pe an, se vor aplica accize specifice reduse. Producătorii de vinuri liniștite, care intenționează să producă în vederea comercializării, o cantitate medie anuală mai mică de 200 hectolitri de vin, vor fi obligați din 2007 să se înregistreze la auto­ritatea fiscală teritorială prin administrația finanțelor publice în a cărei rază teritorială își au domiciliul. Micii producători pot comercializa în vrac vinuri liniștite, în sistem angro, către magazine specializate în vânzarea vinurilor, de către unitățile de alimentație publică. Continuare in pagina 6 Amenzi pentru nerespectarea legislației europene Aderarea la Uniunea Europeană aduce atât reguli noi, cât și amenzi pentru cei care nu le respectă, fie că e vorba aici despre persoane fizice sau despre societăți comerciale. pagina 3

Next