Sălăjeanul, iulie-septembrie 2016 (Anul 13, nr. 2911-2974)

2016-09-27 / nr. 2971

ACTUALITATE/EVENIMENT Miercuri, 28 septembrie 2016 Sălăjeanul www.salajeanul.ro Protest Poștașii au ieșit In stradă Factorii poștali ce își desfășoară activitatea la Oficiul Poștal de distribuire Zalău și Oficiul Zonal Poștal Zalău au decis ieri să oprească munca pentru 30 de minute și să recurgă la protest. Cristina POP După cum a explicat Călin Balog, președintele Sin­dicatului Lucrătorilor Poștali - filiala Sălaj, acest protest vine după ce mișcările de până acum nu au avut efectul dorit. „Din păcate, negocierile dintre administrație și sindicate au eșuat din nou. După șapte luni de nego­cieri am ajuns la concluzia că s-a ales praful de aceste negocieri deoarece membrii Consiliului de Administrație au retras mandatul de negociere al directorului general cu privire la o posibilitate de majorare a salariului, mo­tivând că nu sunt resurse financiare pentru așa ceva. Pe de altă parte, pot să vă spun că conducerea com­paniei se laudă că în 2015 și în primele șase luni din 2016 au înregistrat profit. Nouă ne spun, când ne du­cem la negocieri, că suntem pe pierdere. Salariații s­­au săturat să fie duși cu zăhărelul. După protestul de azi, dacă nu se va întâmpla nimic în ceea ce privește o majorare salarială, vom parcurge toți pașii legali pentru următoarele proteste pe care le vom efectua în perioada imediat următoare”, a precizat Călin Balog, președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali, fi­liala Sălaj. Membrii de sindicat cer majo­rarea cu 200 lei, în suma fixă, a salariilor, îmbunătățirea condițiilor de muncă, obligarea conducerii CNPR, de către acționarul majori­tar - Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională - de a crește veniturile companiei. „Vreau să spun că această com­panie nu ia un leu de la Statul Ro­mân, nu are nicio subvenție de la Guvern, compania se autofinan­­țează. Noi ne facem salariile noastre, noi ne facem in­vestițiile din salariile noastre. Suntem consternați de ceea ce se întâmplă în Poșta Română. Salariații poștali pe care îi reprezintă peste 50 la sută dintre ei sunt an­gajați la salariul minim pe economie. Se duc acasă cu 900 de lei. Din acești bani să fii un copil-doi în facultate, să mai ai și o fată în bancă și să mai și supraviețuiești este extrem de greu. Factorii poștali sunt deciși să mergă mai departe și să nu se mai lase călcați în pi­cioare de Ministerul Comunicațiilor și conducerea Poș­tei Române”, a mai precizat liderul de sindicat. Acțiunea a avut loc timp de 30 de minute, în aproape toate orașele reședință de județ. în municpiu, au luat parte la protest peste 40 de factori poștali care își desfășoară activitatea la Oficiul Poștal de distribuire Zalău și Oficiul Zonal Poștal Zalău. Sălăjeni cu interdicție de la ANI Patru sălăjeni „beneficiază” de inter­dicția de a ocupa posturi publice în urma sesizărilor făcute de Agenția Națională de Integritate. Lista sălăjenilor cu interdicție de la Agenția Națională de Integritate (ANI) este scurtă: doar patru se află în această situație și stau pe tușă trei ani. Görög Margit, fost secretar angajat la Primăria comunei Camăr, a primit inter­dicție de a mai ocupa această funcție în 12 decembrie 2014. Termenul de încer­care expiră anul viitor, în 12 decembrie. Fostul primar al comunei Crișeni, An­drei Maior, va scăpa de interdicția de a mai candida abia în 12 februarie 2018. Gavril Biriș, fost consilier județean, are interdicție trei ani pentru ocuparea aceleiași demnități. Scapă de interdicție abia în 2 aprilie 2018. Fostul primar al comunei Dragu, Claudiu Lazăr, a primit prima interdicție de a mai ocupa această funcție în 2 iulie 2015. Apoi, în 21 mai anul acesta a mai primit o decizie pe trei ani, astfel că pe­rioada în care va sta departe de Primăria Dragu se întinde până în 21 mai 2019. „Persoana eliberată sau destituită din funcție potrivit prevederilor alin. (1) sau față de care s-a constatat existența con­flictului de interese ori starea de incom­patibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor pre­zentei legi, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data elibe­rării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului, în cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data consta­tării stării de incompatibilitate ori a con­flictului de interese, interdicția de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămâ­nerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive și irevo­cabile a hotărârii judecătorești de con­firmare a existenței unui conflict de inte­rese sau a unei stări de incompatibilitate" - Legea nr. 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcț­iilor și demnităților publice. Cei patru sălăjeni nominalizați se află în perioada de interdicție în urma rămâ­nerii definitive a rapoartelor Agenției Na­ționale de Integritate, însă în diferite sta­dii de cercetare și contestații în instanță a rapoartelor ANI se află și alți funcționari publici sau aleși sălăjeni. (A.T.) alajeanul Editat de SC MEDIA GRUP SRL ZALĂU str. Cloșca, nr. 56, tel.: fax: 0260660133, mobil: 0757074153 e-mail: office@salajeanul.ro, redacția@salajeanul.ro www.salajeanul.ro ISSN 1584 - 7047 www.facebook.com/salajeanu, www.facebook.com/salajeanulTV Tiparul executat la SC GARAMOND TIPOGRAFIE SRL Cluj-Napoca Potrivit art. 205 și 206 CP responsabilitatea pentru conținutul articolelor aparține autorului. In cazul unor agenții de presă și personalități citate, responsabilitatea juridică le aparține. p­entru orice nereguli privind difuzarea vă rugăm sunați la telefon 0260 660133. > PUBLICITATE Cabinet Individual de Insolvență Petrușan V Ana, cu sediul în Zalău, str­­. Șaguna, nr.8, ap.l, Jud. Sălaj, tel/fax 0260/611460, telefon mobil 0742137363 email: petrusanexp@yahoo.com Notific creditorii că prin Sentința Civilă 130/C din data de 01.09.2016 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul 1230/84/2016 s-a dispus deschidearea procedurii simplificate a insolvenței, dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare, în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2014 împotriva SC CARBON MADE INDUSTRIES SRL cu sediul social în Zalău, B-dul Mihai Viteazu, nr. 62, Județul Sălaj. Termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor în­soțită de acte doveditoare: 14.10.2016. Termenul limită de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar de creanțe: 24.10.2016. Termenul limită pentru depunerea contestațiilor la Tabelul preliminar este de 7 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență a acestuia. Termen de definitivare a tabelului creanțelor: 18.11.2016. Prima ședință a adunării creditorilor 27.10.2016.Termen judecată: 21.11.2016. Relații suplimentare la telefon: 0260/661460,0742/137363.

Next