Satul Socialist, septembrie 1969 (Anul 1, nr. 104-128)

1969-09-19 / nr. 119

REPORTAJ Călătoream într-o zi de la O­­radea către izvorul numit Bul­buc, într-un ţinut muntos, cu sate risipite de-a lungul văilor împădurite. Undeva, dincolo de munţi, se aflau străvechile sate moţeşti intrate atît de tragic în istorie, pe vremea răscoalei con­dusă de Horia, Cloşca şi Cri­­şan , Arada, Albac, Vidra şi Fenorel. Şoseaua ne purta pe spinarea ei de asfalt, în mean­dre ameţitoare, într-un peisaj plin de ecouri istorice. Deodată, însă, departe de orice aşezare omenească, pe un colnic, am zărit un ciopot de oi păzit de un cioban nu mai înalt decît un caş. Am oprit şi, plini de mirare, am intrat în vorbă cu el. — Cîţi ani ai ? — Cinci ani. — Şi ce faci tu aici ? — Păi nu vedeţi ? Păzesc oile. — Nu ţi-e frică de lupi ? — Lor să le fie frică de mine ! Ia uitaţi ce bîtă de alun am — MITA și ne-a arătat un fel de cîrlioa­­bă de patru ori mai mare decît el. — Dar satul tău unde-i? — Acolo, ne-a arătat el cu mîna întinsă către o vale de­părtată. — Cit faci pînă acolo ? — Batii un ceas. Poate chiar mai mult. — Dar nu ești prea mic să stai la oi ? Ne-a privit încruntat, nemul­țumit, poate chiar jignit de în­trebare, şi ne-a răspuns : — Apăi şi anul trecut am­ stat la oi... Trebuie să muncesc. Iată o etică, iată o filozofie, spuneţi-i cum vreţi, dar trebuie să fiţi de acord că în acest tra­diţional şi străvechi climat de respect profund faţă de muncă, familia săteanului nostru îşi creşte copiii, învăţîndu-i de mici cu conştiinţa muncii şi cu însemnătatea ei socială. Copilul acesta (despre care nu ştiu decit că-l cheamă Niţă), re­prezintă nu un exemplu oare­care, ci un simbol. PETRU VINTILA ——— V______________________ • SECRETARUL GENERAL AL PARTIDULUI CO­MUNIST ROMAN, PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE STAT AL REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA, NICOLAE CEAUSESCU, SI PREŞEDINTELE REPU­BLICII SOCIALISTE FEDERATIVE IUGOSLAVIA, PREŞEDINTELE UNIUNII COMUNISTILOR DIN IUGOSLAVIA, IOSIP BROZ TITO, SE VOR ÎNTILNI LA PORŢILE DE FIER IN A DOUA JUMĂTATE A LUNII SEPTEMBRIE A.C. EVENIMENTE . LA SLOBOZIA A ÎNCEPUT CONSTRUCŢIA UNEI MARI FILATURI DE BUMBAC. EA VA AVEA O CA­PACITATE DE PRODUCŢIE DE 4 600 TONE DE FIRE ANUAL. • A SOSIT IN CAPITALA MINISTRUL AFACERI­LOR EXTERNE AL REPUBLICII MALGASE, JAQUES REBEMANANJARA, INSOTIT DE CONSILIERI SI EXPERTI, CARE VA FACE O VIZITA OFICIALA IN TARA NOASTRA.­­ LA ÎNTREPRINDEREA DE PREFABRICATE DIN ROSIORII DE VEDE A INTRAT RECENT IN FOLO­SINTA O NOUA HALA DE PRODUCŢIE. SATUL SOCIALIST „ Cotidian editat de Uniunea Naţională a Coope­rativelor Agricole de Producţie­­ ANUL I Nr. 119 Vineri 19 septembrie 1969 4 PAGINI — 30 BANI DIN NOU SPRE ŞCOALA IARNA BATE LA UŞA. Aţi asigurat furajele? O condiţie principală pentru înfăptuirea programului de sporire a şeptelului, de creştere a producţiei şi a rentabilităţii acestei importante ramuri este asigurarea furajelor în cantităţi îndestulătoare şi sortimente variate. Datorită condiţiilor climaterice din acest an în toate zonele ţării există o bogată masă vegetativă. Strîngerea acesteia la timp şi fără pierderi, depozitarea şi conservarea ei corespunzătoare constituie măsuri care pot contribui la echilibrarea balanţei furajere. Importanţa­­acestor acţiuni apare şi mai pregnant dacă avem în vedere dificultăţile întîmpi­­nate astă iarnă, cînd în numeroase unităţi au lipsit furajele necesare animalelor, situaţie care s-a soldat cu mari pierderi de producţie şi im­plicit de venituri băneşti. Cu toate că ne aflăm la mijlocul lunii septembrie şi, deci, anotimpul rece bate la uşă, unele organe agricole judeţene, consilii de conducere şi anumiţi specialişti din unităţile cooperatiste se ocupă prea puţin de stringerea la timp, fără pierdere a furajelor. Raidul întreprins în cîteva judeţe ale ţârii, precum şi informaţiile sosite la redacţie demonstrează cit se poate de clar acest lucru. Nimeni nu poate justifica ritmul scăzut al insilozării Una din acţiunile care prezintă deosebită importanţă în această pe­rioadă este însilozarea furajelor. Nutreţurile verzi însilozate au o valoare energetică relativ mare. Ele pot asigura mare parte din ca­loriile necesare pentru producţia de carne de taurine şi ovine şi mai mult de jumătate pentru producţia de lapte. Experienţa cooperative­lor agricole fruntaşe a demonstrat că utilizarea acestor furaje în hra­na animalelor aduce mari sporuri de producţie. Specialiştii au stabi­lit că în acest an se pot însiloza peste 7 milioane tone de diferite nutreţuri în aşa fel incit, la sucu­lente, balanţa să fie total echili­brată. Din datele centralizate la Consiliul Superior al Agriculturii rezultă însă că la acest capitol exis­tă serioase rămîneri în urmă. Pînă mai zilele trecute, din cantitatea de 4 670 000 tone furaje verzi pla­nificate, nu s-au insilozat în coo­perativele agricole decît 1 048 000 tone, adică doar 23 la sută. In unele unităţi, consiliile de conducere, dînd dovadă de chibzu­inţă şi spirit gospodăresc au orga­nizat temeinic acţiunea de însilo­­zăre a furajelor. Este cazul coope­rativelor agricole din Segarcea, Maglavit, Bechet şi Călăraşi, din judeţul Dolj, Păuleşti, Baba Novac, Tiream, Petreşti, Aciş, Foeni, Cul­­ciu Mic din judeţul Satu Mare, Gi­­rov şi Roznov din judeţul Neamţ. Aici s-au mobilizat un mare nu­măr de braţe de muncă, precum şi mijloacele de transport şi utilaje­le necesare pentru efectuarea aces­tei lucrări în termenul cel mai scurt. Dar spre deosebire de acestea în (Continuare in pag. a 3-a) Pregătirea terenului pentru semănăturile de toamnă este în plină desfăşurare şi la cooperativa agricolă din Dobrosloveni, județul Olt CINCI INTERLOCUTORI DIN JUDEŢUL ARAD­­ DESPRE EXPOZIŢIA Din palnia unui microfon amplasat în incinta expozi­ţiei se aude vocea craini­cului postului de radio : „Este ora 8“. O oră mati­nală. Şi totuşi automobiliş­­tii cu greu îşi mai găsesc un loc la terenul special rezervat parcării, încă puţin şi porţile ex­poziţiei se deschid. La mi­­croschela petroliferă, am­plasată la intrare a început lucrul. Şapele rotative se învîrtesc ameţitor, motoa­rele duduie. In pavilionul mineritului s-a reluat, de asemenea, activitatea. Două vagonete au început să lu­nece pe şine, să meargă la locul de încărcare automa­tă şi, la fel de disciplinate, să ajungă apoi la locul de descărcare. Animaţia s-a reinstaurat în toate pavili­oanele. Două autocare O.N.T. stopează la locul de par­care. Sunt vizitatori din judeţul Arad. Fac cîteva cunoştinţe : inginer Aurel «•.. I ■­­ Bălăneanţă, de la coopera­tiva agricolă Nădab, briga­dierul de cîmp Gheorghe Laza, de la aceeaşi unitate, Ioan Moţ, preşedintele coo­perativei agricole de pro­ducţie din comuna Mişca, Vasile Batos, preşedintele cooperativei agricole din Chişineu-Criş. Admirăm produsele muncii noastre Convenim ca după ce vor fi trecut prin pavilioanele principale să ne revedem. Orele 13,00. Iată-ne din nou împreună. Discuţia se înfiripează destul de repe­de pentru că toţi sunt sub aceeaşi puternică impresie pe care le-a lăsat-o expozi­ţia. Redau, deci, frînturi din discuţia purtată : Inginer Aurel Bălănean­ţă : Trebuie să vă spun că am făcut diferite călătorii în ţară şi cunoşteam foar­te multe dintre realizările dobîndite în cele mai diferi­te domenii de activitate. O expoziţie, mai cu seamă cînd e de proporţiile acesteia, are însă darul să mi le pre­zinte ca într-o oglindă ma­gică. Ce m-a impresionat cel mai mult ? Mărturisesc că mi-e greu să mă opresc la ceva anume, pentru că totul, dar absolut totul, e impresionant, de la minus­culele piese din pavilionul central, pînă la puternicele locomotive electrice. Ca specialist în agricultură, însă, nu pot să nu remarc faptul că pavilionul agri­culturii este un desăvîrşit tablou al acestei ramuri de mare importanţă pentru e­­conomia naţională. Deşi familiarizaţi cu multe din­tre exponate (noi înşine ne numărăm printre aceia care le-au produs), am ză­bovit totuşi mult timp în faţa lor ; simţeam o plăce­re deosebită să le contem­plăm, să ne plimbăm ima­ginar privirile peste cîm­­piile mănoase ale ţării, pes­te livezi şi podgoria PETRE SURUPACEANU (Continuare in pag. a 2-a) Apariţii singulare în pei­sajul feroviar de la înce­­­­putul deceniului, loco-­­ putui uctoriului, lutur­­ motivele Diesel şi elec-­­ trice sunt folosite astăzi în proporţie de 70 la sută in transportul de mărfuri­­ şi călători al ţării noastre " Elevul : Nu cred că meritam­­ pe compunerea mea ! Profesorul : Ai dreptate, dar asta-i cea mai mica notă pe care pot i-o dau. Cit­ifi in pag. 4 rubrica noastră SPORT L­a ora cinci, la răsărit, soarele iese parcă plin mare, a­­runcind asupra insulei Mar­garita — insula pescuitorilor de perle din Marea Caraibilor o lumină însîngerată, pornesc spre larg pirogile băștinași­lor. Un bolovan folosit drept lest îl va ajuta pe cel ce plonjează temerar în adâncurile verzi să ajungă, în drum vertical, pînă la cîteva zeci de metri, acolo unde presiunea apasă timpanul şi face sîngele să zvîcnească la tîmple. O căutare înfrigurată prin obscurul subacvatic, cîteva lovituri de cuţit şi, dacă rechinii, oboseala sau efec­tele presiunii nu-şi vor face apari­ţia, perlele albe şi negre vor stră­luci, nu peste mult timp, în razele din belşug dăruite de soarele ce pîrjoleşte insula. Fermecătoare, apariţie, atunci cînd e privită de pe vasul plecat d­in Venezuela (stat de care apar­ţine), insula se prezintă în interior ca o zonă stearpă, aridă, pradă do­gorii soarelui şi secetei. Pe un teri­toriu înconjurat de ape, dar pe care nici un izvor nu-şi poartă firul spre cele cîteva aşezări, locuitorii au o singură ocupaţie — aceea a pescui­tului de perle, ocupaţie care îşi pierde originea în negura veacuri­lor, efectuîndu-se şi azi la fel ca acum 500 de ani, în vremea lui Columb. Pornit din Spania, către apus, în scopul de a găsi un drum spre In­dia şi spre alte ţări orientale, Cris­­tofor Columb eşuează în curajoa­sa-i tentativă, dar descoperă în schimb o lume nouă — America. In timpul celei de a treia călătorii efectuată pentru a găsi drumul spre Indii, după ce părăsise insu­lele Trinităţii şi se îndrepta spre nord, în Marea Caraibilor, de-a lungul coastelor de azi ale Vene­­zuelei (numite pe atunci Isla de los Jardines). Columb a descoperit insula numită de băştinaşii ce pur­tau minunate colane de perle — Paraguachoa. Navigatorul spaniol o rebotează spunîndu-i Garita del Mar (Sentinela mării), pentru ca, apoi, marinarii europeni să inver­seze cele două cuvinte, spunîndu-i Mar Garita, mai ales că acest cu­­vînt înseamnă în limba spaniolă perlă. La un an după descoperirea lui Columb, în 1499, Alonso de Ojeda şi Americo Vespucci ajung şi ei pe insula în care perlele se găseau din belşug. Atraşi de mirajul unei îmbogăţiri rapide, 50 de aventurieri spanioli se stabilesc în anul 1450 la sud de Margarita, supunînd prin forţa ar­melor populaţia la o cruntă ex­ploatare. După cronicarii vremii, într-un singur an din acea perioadă, au fost recoltate perle de 17 mili­oane de carate. Decimaţi de boli, AUREL PERVA (Continuare în pag. a 4-a) ITINERAR GEOGRAFIC МАМАША — perla “ Caraikilar POVESTE CU STRÎMBA-LEMNE Şi copiii ştiu că Strîm­­bă-Lemne şi prietenii săi au intrat în istorie da­torită priceperii şi curaju­lui lor. Dar sînt şi unii care vor cu tot dinadinsul să devină celebri, prin exmple rele. Strîmbă- Lemne s-a oprit într-o zi în faţa monumentului din comuna Mihăieşti, ju­deţul Olt. A citit cu res­pect numele săpat în mar­mură ale fiilor satului care s-au jertfit pentru „­ EROII" DE PE PEREŢI a­ părarea patriei în primul şi al doilea război mon­dial. Sub ultimul nume, se iscălise şi el. Ilie era în viaţă, nu prea îi plăcea munca, dar voia şi el să fie printre eroi. Strîmbă- Lemne a şters numele „e­­roului", care de fapt era un pierde-vară. La Staţi­unea Borsec, pe o singură uşă a unui dulap am aflat un roman cu zeci de eroi. Scria pe uşa cu pricina : „Aici mi-am petrecut cursul de brigadier timp de două săptămîni“ şi semna D. M. din Cogea­­lac.Şi-a pus Strîmbă-Lem­­ne întrebarea : Ce s-ar fi întîmplat dacă D. M. îşi petrecea aici vreo doi ani ? Scria şi pe acoperişuri ? Mai jos un altul care vrea şi el să intre în istorie : „Aici m-am în­drăgostit de Niki“ şi semna şi el C. T. din comuna Poiana. Ce să facă administratorul vilei — să-i trimită lui Niki uşa în plic . La biblioteca din comuna Borduşelu, judeţul Ialomiţa, am întîl­­nit zeci de scriitori, despre care literatura noastră nu spune nici un cuvînt. Tot felul de însemnări ca : „Citită cu drag de mine azi...“ „E uluitoare !’. „E foarte frumoasă, o voi reciti“. „Am terminat de citit această carte la ora 12 noaptea". Păi, dacă e frumoasă şi v-a plăcut de ce s-o distrugeţi ? Unii scriu pe garduri, pe pereţi, pe copaci. Pe un perete al Haltei Ciochina de pe li­nia ferată Bucureşti-Slo­­bozia, Ion D. Petre din co­muna Ciochina scrie ur­mătoarea amintire : „Pe unde vei merge / Pe unde vei călca / Gîndeşte-te la mine / Şi nu mă uita". Cum poţi uita aseme­nea oameni ? GH. NEAGU Recoltatul roşiilor la C.A.P. Dumbrava-Prahova

Next