Satul Socialist, ianuarie 1970 (Anul 2, nr. 208-231)

1970-01-14 / nr. 216

Nr. 216 - Miercuri 14 ianuarie SATUL SOCIALIST Hotărirea plenarei Consiliului Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie PROGRAM CONCRET ------------------------------------------------------DE L­­ICR­U — După ce criterii putem determina gradul de dezvoltare economică a unei cooperative agricole? Există vreun indicator care să ne dea mă­sura exactă a dezvoltării? După opinia noastră, acest indicator exis­tă. El se numeşte producţie-marfă. Creşterea participării cooperative­lor la formarea fondului de stat de produse agricole reflectă, de fapt, drumul ascendent al acestor uni­tăţi, dezvoltarea lor. In 1969, fon­dul de stat a fost constituit de coo­perativele agricole în proporţie de 60 la sută la grîu, 74 la sută la le­gume şi cartofi, 88 la sută la po­rumb, 100 la sută la sfecla de za­hăr. Ca urmare a sporirii volu­mului producţiei-marfă, veniturile băneşti ale cooperativelor au cres­cut în ultimii patru ani cu 30—35 la sută, ajungînd să reprezinte 56 la sută din valoarea producţiei glo­bale. Acest procent, care, evident, mar­­cînd un progres, este departe to­tuşi de a satisface, reprezintă me­dia pe ţară. Intre cooperative există mari diferenţe. O recentă anchetă economică întreprinsă de organele Băncii Agricole în 500 de cooperative de pe aproape tot cu­prinsul ţării, — analizate grupat, în funcţie de puterea economică — ne-a pus în posesia unor date in­teresante şi, mai ales, instructive. In cooperativele considerate de or­ganele judeţene ca fiind foarte pu­ternice — în număr de 140 — pro­porţia veniturilor băneşti, respec­tiv a producţiei-marfă, reprezintă 68 la sută din totalul producţiei globale. In alte 160 de unităţi, pro­porţia era de 60 la sută, iar în res­tul de 200, producţia-marfă nu de­păşea 43 la sută din volumul pro­ducţiei globale. Cifrele respective reprezintă procentul mediu al gru­pei. Şi între unităţile din cadrul fiecărei grupe există mari diferen­ţe. Este suficient să arătăm că o cooperativă cum este cea din Dor Mărunt, judeţul Ialomiţa, a reali­zat, ca producţie-marfă, 84 la sută din producţia globală. Rezultatul acesta, superior cu 16 procente me­diei grupei, este cu atît mai valoros cu cît cooperatorii din Dor Mărunt cultivă majoritatea suprafeţei cu grîu şi porumb, culturi care nu sunt destinate ca ricinul, bunăoară, în exclusivitate obţinerii de produc­ţie-marfă. In cadrul grupei a treia, găsim cooperative ca Craiva şi Cermei din judeţul Arad unde nu­mai 26 şi respectiv, 34 la sută din producţia globală devine marfă. Reamintim că procentul grupei a fost 43. Cum se explică aceste diferenţe ? Prin mai mulţi factori. In cazul culturilor de porumb, grîu, cartofi etc. care nu sunt destinate în ex­clusivitate producerii de marfă, un factor important îl constituie re­colta medie. Dacă o cooperativă va recolta două tone de porumb la hectar, iar alta cinci, ultima va putea să livreze, nu numai în can­titate absolută, ci şi proporţional, mai mult porumb decît prima. A­­ceasta chiar şi în condiţiile cînd ultima reţine, să spunem, raportat la hectar, de două ori mai mult porumb pentru sectorul zootehnic. Dacă reţine de cinci, de zece ori mai mult porumb sau nu a înche­iat contract pentru livrarea po­rumbului, fiindcă foloseşte întrea­ga cantitate pentru creşterea ani­malelor, situaţia se schimbă doar în funcţie de acest produs. Livrînd carne, lapte, ouă, în loc de po­rumb, proporţia se poate reduce pînă la zero la produsul în discu­ţie, însă creşte considerabil pro­centul din producţia globală totală devenită marfă. La fel se pune problema cu producţia de lucernă, secară pentru masa verde etc. Nu se produce nici un kilogram din aceste culturi pentru vînzare, dar în cooperativele bune, ele contri­buie în proporţie de sută la sută la creşterea proporţiei producţiei­­marfă. Un alt factor important care spo­reşte procentul de producţie globa­lă realizat ca marfă îl constituie dezvoltarea bazei tenhico-materia­­le prin extinderea amenajărilor pentru irigaţii, a plantaţiilor şi fon­durilor fixe destinate legumicul­turii, prin sporirea numărului şi a calităţii animalelor. La Cremei şi Craiva, coopera­tive în care, după cum am văzut, proporţia producţiei-marfă este re­dusă , fondurile fixe productive au crescut foarte încet în ultimii ani, iar cele existente au fost in­complet folosite. In plus, în cele două unităţi se practică un auto­­consum exagerat. In economia mo­dernă orice întreprindere, fie că este de stat, cooperatistă ori par­ticulară, produce pentru a vinde. Aşa cum muncitorii unei fabrici de ulei, de zahăr, de pînză, de pîi­­ne ori de televizoare își procură nu nemijlocit, în contul salariului, ci prin cumpărare, bunurile pe care le produc, considerăm firesc ca și agricultorul să procedeze la fel în­­tr-o cît mai mare măsură. De a­­ceea, apreciem ca fiind foarte bine­venită, în spiritul economiei mo­derne, hotărîrea plenarei Consiliu­lui Uniunii Naţionale a Cooperati­velor Agricole care recomandă coo­perativelor să folosească și forma de retribuire numai în bani, cu pre­cizarea ca pentru satisfacerea ne­voilor lor de consum, cooperatorii vor putea cumpăra, la preț de con­tractare, în raport cu participarea la muncă şi în funcţie de produc­ţia obţinută, o anumită cantitate de grîu, porumb, cartofi etc., ho­­tărîtă de adunarea generală. în 1969, peste 90 la sută din pro­ducţia-marfă a fost realizată pe bază de contracte încheiate cu or­ganizaţiile socialiste de stat. Coo­perative ca cele din Stoicăneşti, judeţul Olt, Bucov, judeţul Praho­va, Gh. Doja, judeţul Ialomiţa, Co­­mana, judeţul Constanţa, Sîntana, judeţul Arad, Păuleşti, judeţul Satu Mare au livrat statului cantităţi de produse vegetale şi animale mai mari decît cele contractate. Coo­perative cum sunt Roma şi Bros­­căuţi din judeţul Botoşani, Radna şi Păuliş din judeţul Arad, Vîrteju şi Ciocîrlia din judeţul Ilfov, Leţ­­cani şi Livada din judeţul Iaşi nu s-au achitat integral de obligaţiile contractuale. Alături de producţiile mici — consecinţă a slabei organi­zări a muncii şi a întîrzierii, din a­­ceastă cauză, a lucrărilor agricole — la nerealizarea obligaţiilor în­scrise în contracte au contribuit şi autoconsumul, precum şi vînzarea pe piaţa neorganizată a unei părţi din produsele contractate cu sta­tul. Intrăm în perioada întocmirii şi definitivării planului de producţie şi financiar pe 1970. Este de dato­ria lucrătorilor din sistemul Băncii Agricole — de la sucursale şi filia­le — de a lua parte la acţiunea de întocmire a proiectelor planu­lui. Consiliile de conducere şi co­lectivele însărcinate să lucreze la întocmirea proiectelor trebuie fă­cute să înţeleagă că contractarea unor cantităţi sporite de produse şi predarea acestora la termenele prevăzute în grafice contribuie la realizarea întocmai a programului de măsuri de dezvoltare în conti­nuare a cooperativelor agricole ela­borat pe baza hotărîrii plenarei Consiliului Uniunii Naţionale. Este suficient să amintim că statul a­­cordă în condiţii îmbunătăţite, cu o dobîndă extrem de redusă, credite pe termen scurt pentru producţia contractată. Independent de măsurile care se iau în cooperative pentru sporirea producţiei-marfă, vedem necesare şi măsuri de îmbunătăţire continuă a sistemului de contractare în spi­ritul recentei legi votate de Marea Adunare Naţională. Aşezarea pre­ţurilor şi recepţia produselor pot fi perfecţionate. Concomitent, tre­buie înlăturate cu hotărîre minu­surile care se manifestă în activi­tatea unor beneficiari de produse agricole, atît în faza încheierii con­tractelor, cît şi mai tîrziu, în faza preluării produselor contractate. Numai prin eforturile comune ale tuturor factorilor interesaţi, prin perfecţionarea continuă a relaţiilor furnizor-beneficiar poate creşte producţia-marfă a cooperativelor agricole. Iar de această creştere beneficiază, în primul rînd, nu cel care cumpără, ci acela care vinde. CONCLUZIILE UNEI ANCHETE ÎN 500 DE COOPERATIVE AGRICOLE Cît livraţi din ceea ce produceţi? GH. PHYFFER director adjunct al Direcţiei creditării unităţilor agricole cooperatiste din Banca Agricolă In aceste zile cînd se pun bazele producţiei legumicole, cooperatorii din Dragoneşti-Olt plantează stîlpii de la noile salarii ce se ridică prin acțiune intercooperatista. WVVVVWVWVVtAVVV\\VSiVWiAAiiVNVwVVVVwVVVuVVVVVVVi# PAGINA 3 OAMENI HARNICI Două milioane de lei a fost producţia globală a sectorului zootehnic al cooperativei agricole din Mîrşani, judeţul Dolj, în anul trecut. Cooperatorii de aici intenţionează ca în anul 1970 să dezvolte acest sector pentru care există condiţii prielnice iar oamenii sunt pricepuţi şi harnici. Cele 10 000 de găini au produs anul trecut cite 120 de ouă, la un preţ de cost de 0,55—0,60 lei. Vă prezentăm una din fruntaşele sectorului — Ioana Goagă (foto 1). îngrijitorul Stelian Pîrvu (foto 2) a muls în 1969 în medie 2 500 de litri lapte de la lotul de vaci pe care îl îngrijeşte şi a realizat un spor mediu de greutate de 292 kg de la lotul de 100 tăuraşi. Ion Burada, mecanic, reparînd o axă plane­tară. Sectorul mecanic al cooperativei va cunoaşte o puternică dezvoltare în sprijinul producţiei. Se desfăşoară o Intensă activi­­tate pentru traducerea în viaţă a prevederilor hotăririi plenare a Consiliului Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Produc­­ţie cu privire la perfecţionarea or­­ganizării, normării şi retribuirii muncii. Toate acestea privesc mi­­lioane de ţărani cooperatori şi este firesc interesul cu care aceştia do­­resc să înţeleagă termenii şi calcu­­laţiile utilizate, modalităţile de a­­plicare a măsurilor preconizate. Venind în întimpinarea dorinţei cititorilor de a cunoaşte cît mai exact aceste probleme, ziarul nos­­tru deschide, cu începere din acest număr, o rubrică de răspunsuri. Preşedinţii de cooperative, specia­­liştii, contabilii şefi, brigadierii, viitorii şefi de ferme, şefii de echipă, oricare cititor poate adresa redacţiei întrebări în legătură cu problemele care îi interesează, ur­­mînd să primească răspunsul în coloanele ziarului._____________ La problemele pe care le-am lă­­murit, răspunzind unor întrebări puse anterior, intenţionăm să nu revenim decît în cazul in care se solicită noi precizări. Pentru a nu lăsa, totuşi, nici o întrebare fără răspuns, vom înfiinţa şi o poştă a rubricii, în care vom indica în ce număr de ziar a fost abordată pro­­blema pentru care se solicită expli­caţii. La unele întrebări vom răs­­punde şi prin poştă.____________ ...NORMA DE MUNCĂ I. Croicea, ţăran cooperator din comuna Sămărineşti, judeţul Gorj. Răspunzînd întrebării dv. consi­derăm necesar să explicăm mai întîi ce se înţelege prin normarea muncii. Pe scurt, normarea muncii înseamnă stabilirea, prin diferite mijloace, a timpului necesar pen­tru efectuarea unei anumite lucrări. Rezultatul acestei operaţii se nu­meşte normă de timp. Cînd prin normare se stabileşte cantitatea lu­crului efectuat în unitatea de timp, obţinem norma de producţie. în cooperativele agricole se folosesc şi normele de deservire, denumite, pe alocuri, şi norme de îngrijire, fiindcă se aplică în zootehnie. Prin această normă se înţelege numărul de animale de o anumită specie şi categorie pe care un cooperator care lucrează în sectorul zootehnic le are în îngrijire. Toate normele prezentate sunt forme de exprimare a normelor de muncă. In cultura plantelor se în­trebuinţează, îndeosebi, norma de producţie. După aceste precizări, înţelegem ce este norma de muncă. Ea repre­zintă sarcina de muncă în unităţi fizice sau naturale, cum li se mai spune (bucăţi, tone, hectolitri, hec­tare, metri cubi etc.) ce trebuie efectuată într-o zi calendaristică de un om, echipă, brigadă, în con­diţiile de calificare şi tehnico-or­­ganizatorice date. Durata zilei ca­lendaristice este de zece ore. ...COEFICIENTUL DE ECHIVALARE P. Georgescu, ţăran cooperator, comuna Cerăt, judeţul Dolj. întrebarea dv. este, întrucîtva, imprecisă. Nu reiese din formula­rea ei dacă doriţi să ştiţi ce este coeficientul de echivalare al unei lucrări de categorie superioară în lucrare de categoria întîi sau vă interesează coeficientul de echiva­lare utilizat la calcularea unităţilor de producţie convenţionale. Fiind membru al unei brigăzi de cîmp, presupunem că va in­teresează mai degrabă coeficientul de echivalare a diferitelor categorii de lucrări în norme de muncă con­venţionale. Vă răspundem la aceas­tă chestiune, urmînd să ne scrieţi din nou dacă vă interesează şi ce­lălalt coeficient de echivalare, iar noi nu l-am explicat între timp, răspunzînd altui cititor. De fapt nu este vorba de un coeficient de echivalare, ci de un sistem, de o scară de asemenea coeficienţi. Ei sunt necesari din cauză că lucrările agricole se deo­sebesc între ele şi prin gradul de complexitate, prin efortul diferit pe care îl pretind. Pînă în acest an, toate lucrările s-au încadrat în cinci categorii. Acum s-a intro­dus o categorie în plus, a şasea, iar lucrările au fost mai bine re­partizate pe categorii Lucrările cele mai simple şi mai uşoare sînt incluse în categoria în­tîi. Norma de muncă la această ca­tegorie a fost luată ca bază. Ca atare a fost numită normă de muncă convenţională şi notată cu coeficientul 1. In comparaţie cu categoria întîi, lucrările din cele­lalte categorii pretind un grad mai înalt de calificare, cer ceea ce eco­nomia politică numeşte o muncă complexă , unele din operaţiile economice efectuate în cooperative ne obligă să cunoaştem volumul de muncă în norme convenţionale. Dacă dv., bunăoară, lucrînd într-o brigadă de cîmp, doriţi să ştiţi ce plată totală vi se cuvine intr-o pe­rioadă cînd aţi executat lucrări de categorii diferite, trebuie să trans­formaţi normele pe care le-aţi a­­cumulat la fiecare categorie, în norme de muncă din categoria în­tîi. Să presupunem, de exemplu, că aţi efectuat cinci norme de muncă la lucrări de categoria în­tîi, zece norme de categoria a doua, 20 de a treia şi 20 de a patra. Să mai presupunem că tariful de pla­tă pe norma de muncă este de 30 de lei. Cît vi se cuvine dv. ? Fie­care normă de categoria întîi va fi retribuită cu 30 de lei. Pentru a afla retribuirea cuvenită la o normă de muncă efectuată la cate­goria a doua înmulţiţi pe 30 cu 1,10. Pentru norma de categoria a treia înmulţiţi aceeaşi sumă cu 1,25. La categoria a patra înmul­­ţitorul este 1,40. Numărul 1,10 este coeficientul de echivalare în nor­mă convenţională, a normei de muncă efectuată la lucrări de ca­tegoria a doua. De aici rezultă că o normă de categoria a doua este egală cu 1,10 norme convenţionale. Numărul 1,25 este coeficientul de echivalare în normă convenţională a normei de muncă aplicate la lu­crări de categoria a treia. Pentru categoria a şasea, acest coeficient este de 1,80. Aplicînd coeficienţii de echiva­lare la exemplul care am presupus că vă priveşte direct, să vedem ce sumă vi se cuvine. Pentru normele de muncă executate la lucrări de categoria întîi primiţi 30 lei X 1 (coeficient de echivalare) X 5 (nu­mărul normelor efectuate) = 150 lei. Pentru normele de categoria a doua aveţi dreptul la 333 de lei obţinuţi astfel : 30 X 1,10 X 10. Lucrările de categoria a treia vă aduc un cîştig de 750 de lei (30 X 1,25 X 20). Aplicînd acelaşi sistem de calcul veţi afla că pentru nor­mele de muncă efectuate la lucră­rile de categoria a patra vi se cuvin 840 lei. In situaţia presupusă de noi veţi primi, aşadar, 2 073 de lei. ...TARIFUL DE PLATĂ învăţătoarea C. Surugiu, Stre­­haia, judeţul Mehedinţi. Ne spuneţi că unii din părinţii elevilor dv., membri ai cooperati­velor agricole din localitate, v-au rugat să le explicaţi ce este acela tarif de plată şi aveţi impresia că nu aţi izbutit să le daţi un răspuns mulţumitor. Intr-adevăr, tariful de plată, aşa cum apare el în le­gătură cu formele perfecţionate de retribuire a muncii cooperatorilor, este o noţiune nouă al cărei con­ţinut nu se identifică cu cel cu­noscut. Prin tarif de plată se înţelege o sumă de bani cuvenită cuiva pen­tru un anumit volum de muncă. Mărimea acestei sume este tocmai ceea ce numim tarif. în coopera­tiva agricolă, cooperatorul poate primi pentru munca sa plata nu numai în bani ci şi în natură, în produse. In acest caz tariful de plată este suma de bani, plus va­loarea, la preţuri de contractare, a produselor primite pentru mun­ca depusă. Spuneam mai înainte că tariful este mărimea plăţii pentru un anu­mit volum de muncă. Acesta din urmă poate fi exprimat în unităţi de măsură a timpului lucrat, a can­tităţii de muncă prestată sau a va­lorii producţiei obţinute de un coo­perator. In legătură cu retribuirea muncii cooperatorilor, cuvîratul ta­rif se foloseşte, de regulă, la plu­ral. Nu se spune, de exemplu, tarif pe normă de muncă, ci „tarife pe norme de muncă“. Să explicăm de ce. Cooperativele agricole din Stre­­haia posedă livezi de pomi fructi­feri. Să ne oprim, bunăoară, la două lucrări care se execută în li­vezile tinere, aflate, să presupu­nem, în anul al doilea de la plan­tare. Un cooperator care execută tăieri de formare a coroanei are norma de 160 de pomi într-o zi calendaristică, adică în zece ore de muncă. In aceeaşi unitate de timp, un cooperator care strînge ramu­rile tăiate trebuie să efectueze lu­crarea pe 1,5 hectare. Cantitativ, munca celor doi cooperatori este egală. Lucrînd în condiţii obişnui­te, cu intensitate normală a mun­cii, fiecare a efectuat în unităţi fizice (bucăţi de pomi — în cazul primului, suprafaţă de pe care a strîns ramurile — în cazul celui de al doilea) cîte o normă de mun­că. Plata lor nu va fi însă egală, pentru că tăierile de formare a coroanei sînt o lucrare mult mai complexă decît strînsul crengilor. Aceasta din urmă este lucrare de categoria întîi, lucrarea cea mai simplă. Cealaltă este o lucrare de categoria a cincea. Lucrarea de ca­tegoria întîi are un tarif, cea de categoria a cincea, fiind mai com­plexă. Dînd explicaţiile cerute, am fo­losit o serie de termeni, în general, cunoscuţi, dar cu care nu sînt încă pe deplin familiarizaţi toţi cei in­teresaţi să-i cunoască. Ei au fost şi vor fi explicaţi şi de aici înainte în coloanele ziarului nostru. Cititorii întreabă: redacţia răspunde CE ESTE? Cine nu seamănă acum (Urmare din pag. 1) să rezolve această problemă-cheie. După părerea noastră eie sunt însă deocamdată timide, insuficiente. In esență, despre ce este vorba ? Pentru ca să nu se mai repete deficiențele din iarna trecută, cînd în multe cooperative răsadurile au fost compromise, s-au încredin­ţat în multe locuri membrilor co­operatori un număr de lădiţe în­­sămînţate cu tomate şi varză tim­purie, vinete şi ardei gras (între 30 şi 50, în funcţie de încăperile ce le au) pentru a îngriji răsadu­rile pînă la repicare. Numai că a­­ceastă măsură este încă timidă, nu s-a ajuns să se distribuie de­cît la mai puţin de jumătate din numărul de familii stabilit iniţial să efectueze o asemenea treabă. In paralel, vor trebui luate de îndată măsuri energice de amena­jare a răsadniţelor încălzite cu biocombustibil, în aşa fel încît în primăvară să existe material sădi­­tor din destul şi viguros. Problemele cele mai grele în ju­deţ le ridică procurarea seminţe­lor. Pînă la sfîrşitul lunii decem­brie, Agrosem-Dolj nu trimisese nei repartiţiile, dar­mite seminţe­le. Cu toate insistenţele specialişti­lor de la Direcţia agricolă a jude­ţului Olt, termenul planificat să primească seminţele (20 decembrie 1969) a fost depăşit de mult. Faţă de cooperativele agricole din judeţul Olt, cele din judeţul Bacău vor trebui să asigure în a­­cest an doar 30 000 tone de legume la fondul central. Şi în acest ju­deţ s-au luat măsuri prin care să se asigure realizarea producţiei planificate. In patru cooperative (Faraoani, Nicolae Bălcescu, Ta­­maşi, Mărgineni) au fost organiza­te ferme specializate în legumi­cultura, urmînd ca numărul lor să se extindă la zece. De asemenea, cele 1800 ha identificate pentru grădinărie sunt amplasate în te­ren irigat; pe 750 ha vor fi plan­tate culturi succesive. In ceea ce priveşte concentrarea producţiei, arătăm că legume-marfă se vor produce în 42 de cooperative agri­cole, restul unităţilor rămînînd să producă doar pentru consumul cu­rent al membrilor lor. Pînă aici, toate ar fi bune dacă între intenţii şi realitate n-ar fi o oarecare neconcordanţă. Ca şi la Olt, nici la Bacău, Agrosemul nu a asigurat pînă acum necesarul de seminţe. Agrosemul­ Bacău oferă promisiuni în loc de apagic, seminţe selecţionate de tomate, vi­nete, ardei etc. Greutăţi mari se întîmpină în a­­menajarea răsadniţelor pe o su­prafaţă de 12 500 m.p. Lipsesc tocuri şi ramele din prefabricate, nu s-au asigurat geamurile nece­sare, iar cel mai de necrezut este faptul că în multe unităţi (Siretul, Săuceşti, Răcăciuni şi altele) nu s-au pregătit din vreme mraniţa şi pămîntul, nu există cantităţi sufi­ciente de biocombustibil. Sîntem în plină campanie de pregătire a producţiei legumicole. De aceea, orice tărăgănare în pro­curarea seminţelor, în amenajarea răsadniţelor şi obţinerea unor ră­saduri viguroase, de calitate supe­rioară va duce, implicit, la nereali­ (Urmare din pag. 1) ducţiile şi, respectiv, rezultatele economice superioare obţinute de aceste unităţi se datoresc într-o mare măsură atenţiei pe care ele au acordat-o sporirii continue a nucleului-matcă, cît şi asigurării unei proporţii optime între numă­rul femelelor şi al efectivelor de a­­nimale totale la fiecare specie. Trebuie să semnalăm însă că la acest capitol există încă serioase neajunsuri, că în unele coopera­tive s-a acordat prea puţină a­­tenţie realizării planurilor de efec­tive stabilite şi mai ales nucle­elor matcă la vaci, ceea ce de bună seamă a avut efecte negati­ve asupra producţiei animaliere şi asupra veniturilor furnizate de acest sector. Este ceea ce an­larea sarcinilor în acest important sector de activitate, la aprovizio­narea neritmică a populaţiei. Organelor agricole judeţene le revine obligaţia să intensifice munca de îndrumare şi control, să sprijine concret consiliile de con­ducere ale cooperativelor agricole şi îndeosebi ale acelor unităţi cu suprafeţe mari de grădină, să gră­bească procurarea materialelor şi amenajarea răsadniţelor, ridicarea solariilor şi toate celelalte lucrări care se pot efectua în aceste zile. Pentru ca întreaga producţie de legume planificată să fie amplasa­tă numai pe terenuri irigate este necesar, de asemenea, să se ia încă de pe acum măsuri eficiente de refacere a canalelor, de reparare a instalaţiilor, de instruire a per­soanelor care le vor pune în func­ţiune. După cum se vede, pentru asigurarea unui belşug de legume proaspete şi în tot cursul anului se impun eforturi zilnice, susţinute, în toate cooperativele agricole, constatat şi cu ocazia unei anche­te întreprinse în unele cooperati­ve din judeţele Alba şi Hunedoa­ra. Relatăm constatările noastre pentru valoarea de generalizare pe care o au şi mai ales pen­tru că perioada în care ne aflăm, de început de an, este ho­­tărîtoare în crearea condiţiilor pentru realizarea sarcinilor de plan pe anul 1970 şi în acest com­partiment. La Oarda de Jos, judeţul Alba, din numărul total de 474 bovine, numai 170 sunt vaci şi juninci montate. Pe întregul judeţ, faţă de 21 500 vaci şi juninci prevăzute a se creşte anul trecut, s-au realizat 19 500, iar proporţia faţă de totalul efectivelor de bovine a atins 43 la sută. In judeţul Hunedoara, coopera­tive considerate bune, ca cele din Sîntandrei şi Rapoltul Mare, nu şi-au realizat nici ele sarcinile de plan la efectivele matcă. Care sînt cauzele rămînerilor în urmă semnalate ? In primul rînd, e vorba de o serie de defecţiuni in organizarea procesului de reproducţie. In ju­deţul Hunedoara, de exemplu, in­dicele de natalitate la vaci nu a depăşit pe total cooperative agri­cole cifra de 50 la sută. Aceasta şi din cauză că în multe unităţi nu a existat preocupare pentru de­pistarea la vreme a vacilor şi ni­ţelelor apte de montă. In puţine unităţi se organizează loturi de animale destinate special prăsilei, care să fie încredinţate unor îngri­jitori pricepuţi, cu experienţă în­delungată în creşterea vitelor. Una din cauzele principale ale nerealizării planului de reproducţie e lipsa de grijă a conducerilor din multe unităţi şi a specialiştilor faţă de problema reţinerii niţele­lor şi pregătirea lor pentru a fi trecute la efectivul matcă. Nevoile economiei naţionale, in­teresul tuturor cooperativelor a­­gricole şi al cooperatorilor impun ca problemei sporirii efectivelor matcă să i se acorde peste tot o atenţie deosebită. Îndeplinirea a­­cestei cerinţe impune ca în fieca­re judeţ, în fiecare unitate să se ia încă din primele zile ale anului măsuri menite să asigure sporirea efectivelor de animale şi în special a nucleelor matcă. Ne referim mai întîi la organi­zarea judicioasă a procesului de reproducţie. Aceasta presupune a­­tenţie permanentă pentru depista­rea femelelor în călduri, respecta­rea regulilor tehnice de însămînţa­­re, un control riguros al animale­lor sterile, tratarea şi redarea a­­cestora producţiei. Fiecare unitate este datoare să reţină pentru prăsilă toate niţe­lele, să le îngrijească şi să le fu­­rajeze corespunzător, avînd astfel asigurată sursa de creştere şi în­locuire a efectivelor-matcă. Aplicarea acestor măsuri în fie­care unitate creează pre:\',e fa­­vorabile pentru redresarea grabni­că a zootehniei în unităţile rămase în urmă, acţiune în cadrul căreia sporirea şi îmbunătăţirea efective­lor matcă ocupă, aşa cum am ară­tat, un loc de­ maximă importanţă. MATCA -temelia zootehniei

Next