Satul Socialist, ianuarie 1970 (Anul 2, nr. 208-231)
1970-01-14 / nr. 216
Nr. 216 - Miercuri 14 ianuarie SATUL SOCIALIST Hotărirea plenarei Consiliului Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie PROGRAM CONCRET ------------------------------------------------------DE LICRU — După ce criterii putem determina gradul de dezvoltare economică a unei cooperative agricole? Există vreun indicator care să ne dea măsura exactă a dezvoltării? După opinia noastră, acest indicator există. El se numeşte producţie-marfă. Creşterea participării cooperativelor la formarea fondului de stat de produse agricole reflectă, de fapt, drumul ascendent al acestor unităţi, dezvoltarea lor. In 1969, fondul de stat a fost constituit de cooperativele agricole în proporţie de 60 la sută la grîu, 74 la sută la legume şi cartofi, 88 la sută la porumb, 100 la sută la sfecla de zahăr. Ca urmare a sporirii volumului producţiei-marfă, veniturile băneşti ale cooperativelor au crescut în ultimii patru ani cu 30—35 la sută, ajungînd să reprezinte 56 la sută din valoarea producţiei globale. Acest procent, care, evident, marcînd un progres, este departe totuşi de a satisface, reprezintă media pe ţară. Intre cooperative există mari diferenţe. O recentă anchetă economică întreprinsă de organele Băncii Agricole în 500 de cooperative de pe aproape tot cuprinsul ţării, — analizate grupat, în funcţie de puterea economică — ne-a pus în posesia unor date interesante şi, mai ales, instructive. In cooperativele considerate de organele judeţene ca fiind foarte puternice — în număr de 140 — proporţia veniturilor băneşti, respectiv a producţiei-marfă, reprezintă 68 la sută din totalul producţiei globale. In alte 160 de unităţi, proporţia era de 60 la sută, iar în restul de 200, producţia-marfă nu depăşea 43 la sută din volumul producţiei globale. Cifrele respective reprezintă procentul mediu al grupei. Şi între unităţile din cadrul fiecărei grupe există mari diferenţe. Este suficient să arătăm că o cooperativă cum este cea din Dor Mărunt, judeţul Ialomiţa, a realizat, ca producţie-marfă, 84 la sută din producţia globală. Rezultatul acesta, superior cu 16 procente mediei grupei, este cu atît mai valoros cu cît cooperatorii din Dor Mărunt cultivă majoritatea suprafeţei cu grîu şi porumb, culturi care nu sunt destinate ca ricinul, bunăoară, în exclusivitate obţinerii de producţie-marfă. In cadrul grupei a treia, găsim cooperative ca Craiva şi Cermei din judeţul Arad unde numai 26 şi respectiv, 34 la sută din producţia globală devine marfă. Reamintim că procentul grupei a fost 43. Cum se explică aceste diferenţe ? Prin mai mulţi factori. In cazul culturilor de porumb, grîu, cartofi etc. care nu sunt destinate în exclusivitate producerii de marfă, un factor important îl constituie recolta medie. Dacă o cooperativă va recolta două tone de porumb la hectar, iar alta cinci, ultima va putea să livreze, nu numai în cantitate absolută, ci şi proporţional, mai mult porumb decît prima. Aceasta chiar şi în condiţiile cînd ultima reţine, să spunem, raportat la hectar, de două ori mai mult porumb pentru sectorul zootehnic. Dacă reţine de cinci, de zece ori mai mult porumb sau nu a încheiat contract pentru livrarea porumbului, fiindcă foloseşte întreaga cantitate pentru creşterea animalelor, situaţia se schimbă doar în funcţie de acest produs. Livrînd carne, lapte, ouă, în loc de porumb, proporţia se poate reduce pînă la zero la produsul în discuţie, însă creşte considerabil procentul din producţia globală totală devenită marfă. La fel se pune problema cu producţia de lucernă, secară pentru masa verde etc. Nu se produce nici un kilogram din aceste culturi pentru vînzare, dar în cooperativele bune, ele contribuie în proporţie de sută la sută la creşterea proporţiei producţieimarfă. Un alt factor important care sporeşte procentul de producţie globală realizat ca marfă îl constituie dezvoltarea bazei tenhico-materiale prin extinderea amenajărilor pentru irigaţii, a plantaţiilor şi fondurilor fixe destinate legumiculturii, prin sporirea numărului şi a calităţii animalelor. La Cremei şi Craiva, cooperative în care, după cum am văzut, proporţia producţiei-marfă este redusă , fondurile fixe productive au crescut foarte încet în ultimii ani, iar cele existente au fost incomplet folosite. In plus, în cele două unităţi se practică un autoconsum exagerat. In economia modernă orice întreprindere, fie că este de stat, cooperatistă ori particulară, produce pentru a vinde. Aşa cum muncitorii unei fabrici de ulei, de zahăr, de pînză, de pîine ori de televizoare își procură nu nemijlocit, în contul salariului, ci prin cumpărare, bunurile pe care le produc, considerăm firesc ca și agricultorul să procedeze la fel într-o cît mai mare măsură. De aceea, apreciem ca fiind foarte binevenită, în spiritul economiei moderne, hotărîrea plenarei Consiliului Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole care recomandă cooperativelor să folosească și forma de retribuire numai în bani, cu precizarea ca pentru satisfacerea nevoilor lor de consum, cooperatorii vor putea cumpăra, la preț de contractare, în raport cu participarea la muncă şi în funcţie de producţia obţinută, o anumită cantitate de grîu, porumb, cartofi etc., hotărîtă de adunarea generală. în 1969, peste 90 la sută din producţia-marfă a fost realizată pe bază de contracte încheiate cu organizaţiile socialiste de stat. Cooperative ca cele din Stoicăneşti, judeţul Olt, Bucov, judeţul Prahova, Gh. Doja, judeţul Ialomiţa, Comana, judeţul Constanţa, Sîntana, judeţul Arad, Păuleşti, judeţul Satu Mare au livrat statului cantităţi de produse vegetale şi animale mai mari decît cele contractate. Cooperative cum sunt Roma şi Broscăuţi din judeţul Botoşani, Radna şi Păuliş din judeţul Arad, Vîrteju şi Ciocîrlia din judeţul Ilfov, Leţcani şi Livada din judeţul Iaşi nu s-au achitat integral de obligaţiile contractuale. Alături de producţiile mici — consecinţă a slabei organizări a muncii şi a întîrzierii, din această cauză, a lucrărilor agricole — la nerealizarea obligaţiilor înscrise în contracte au contribuit şi autoconsumul, precum şi vînzarea pe piaţa neorganizată a unei părţi din produsele contractate cu statul. Intrăm în perioada întocmirii şi definitivării planului de producţie şi financiar pe 1970. Este de datoria lucrătorilor din sistemul Băncii Agricole — de la sucursale şi filiale — de a lua parte la acţiunea de întocmire a proiectelor planului. Consiliile de conducere şi colectivele însărcinate să lucreze la întocmirea proiectelor trebuie făcute să înţeleagă că contractarea unor cantităţi sporite de produse şi predarea acestora la termenele prevăzute în grafice contribuie la realizarea întocmai a programului de măsuri de dezvoltare în continuare a cooperativelor agricole elaborat pe baza hotărîrii plenarei Consiliului Uniunii Naţionale. Este suficient să amintim că statul acordă în condiţii îmbunătăţite, cu o dobîndă extrem de redusă, credite pe termen scurt pentru producţia contractată. Independent de măsurile care se iau în cooperative pentru sporirea producţiei-marfă, vedem necesare şi măsuri de îmbunătăţire continuă a sistemului de contractare în spiritul recentei legi votate de Marea Adunare Naţională. Aşezarea preţurilor şi recepţia produselor pot fi perfecţionate. Concomitent, trebuie înlăturate cu hotărîre minusurile care se manifestă în activitatea unor beneficiari de produse agricole, atît în faza încheierii contractelor, cît şi mai tîrziu, în faza preluării produselor contractate. Numai prin eforturile comune ale tuturor factorilor interesaţi, prin perfecţionarea continuă a relaţiilor furnizor-beneficiar poate creşte producţia-marfă a cooperativelor agricole. Iar de această creştere beneficiază, în primul rînd, nu cel care cumpără, ci acela care vinde. CONCLUZIILE UNEI ANCHETE ÎN 500 DE COOPERATIVE AGRICOLE Cît livraţi din ceea ce produceţi? GH. PHYFFER director adjunct al Direcţiei creditării unităţilor agricole cooperatiste din Banca Agricolă In aceste zile cînd se pun bazele producţiei legumicole, cooperatorii din Dragoneşti-Olt plantează stîlpii de la noile salarii ce se ridică prin acțiune intercooperatista. WVVVVWVWVVtAVVV\\VSiVWiAAiiVNVwVVVVwVVVuVVVVVVVi# PAGINA 3 OAMENI HARNICI Două milioane de lei a fost producţia globală a sectorului zootehnic al cooperativei agricole din Mîrşani, judeţul Dolj, în anul trecut. Cooperatorii de aici intenţionează ca în anul 1970 să dezvolte acest sector pentru care există condiţii prielnice iar oamenii sunt pricepuţi şi harnici. Cele 10 000 de găini au produs anul trecut cite 120 de ouă, la un preţ de cost de 0,55—0,60 lei. Vă prezentăm una din fruntaşele sectorului — Ioana Goagă (foto 1). îngrijitorul Stelian Pîrvu (foto 2) a muls în 1969 în medie 2 500 de litri lapte de la lotul de vaci pe care îl îngrijeşte şi a realizat un spor mediu de greutate de 292 kg de la lotul de 100 tăuraşi. Ion Burada, mecanic, reparînd o axă planetară. Sectorul mecanic al cooperativei va cunoaşte o puternică dezvoltare în sprijinul producţiei. Se desfăşoară o Intensă activitate pentru traducerea în viaţă a prevederilor hotăririi plenare a Consiliului Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie cu privire la perfecţionarea organizării, normării şi retribuirii muncii. Toate acestea privesc milioane de ţărani cooperatori şi este firesc interesul cu care aceştia doresc să înţeleagă termenii şi calculaţiile utilizate, modalităţile de aplicare a măsurilor preconizate. Venind în întimpinarea dorinţei cititorilor de a cunoaşte cît mai exact aceste probleme, ziarul nostru deschide, cu începere din acest număr, o rubrică de răspunsuri. Preşedinţii de cooperative, specialiştii, contabilii şefi, brigadierii, viitorii şefi de ferme, şefii de echipă, oricare cititor poate adresa redacţiei întrebări în legătură cu problemele care îi interesează, urmînd să primească răspunsul în coloanele ziarului._____________ La problemele pe care le-am lămurit, răspunzind unor întrebări puse anterior, intenţionăm să nu revenim decît în cazul in care se solicită noi precizări. Pentru a nu lăsa, totuşi, nici o întrebare fără răspuns, vom înfiinţa şi o poştă a rubricii, în care vom indica în ce număr de ziar a fost abordată problema pentru care se solicită explicaţii. La unele întrebări vom răspunde şi prin poştă.____________ ...NORMA DE MUNCĂ I. Croicea, ţăran cooperator din comuna Sămărineşti, judeţul Gorj. Răspunzînd întrebării dv. considerăm necesar să explicăm mai întîi ce se înţelege prin normarea muncii. Pe scurt, normarea muncii înseamnă stabilirea, prin diferite mijloace, a timpului necesar pentru efectuarea unei anumite lucrări. Rezultatul acestei operaţii se numeşte normă de timp. Cînd prin normare se stabileşte cantitatea lucrului efectuat în unitatea de timp, obţinem norma de producţie. în cooperativele agricole se folosesc şi normele de deservire, denumite, pe alocuri, şi norme de îngrijire, fiindcă se aplică în zootehnie. Prin această normă se înţelege numărul de animale de o anumită specie şi categorie pe care un cooperator care lucrează în sectorul zootehnic le are în îngrijire. Toate normele prezentate sunt forme de exprimare a normelor de muncă. In cultura plantelor se întrebuinţează, îndeosebi, norma de producţie. După aceste precizări, înţelegem ce este norma de muncă. Ea reprezintă sarcina de muncă în unităţi fizice sau naturale, cum li se mai spune (bucăţi, tone, hectolitri, hectare, metri cubi etc.) ce trebuie efectuată într-o zi calendaristică de un om, echipă, brigadă, în condiţiile de calificare şi tehnico-organizatorice date. Durata zilei calendaristice este de zece ore. ...COEFICIENTUL DE ECHIVALARE P. Georgescu, ţăran cooperator, comuna Cerăt, judeţul Dolj. întrebarea dv. este, întrucîtva, imprecisă. Nu reiese din formularea ei dacă doriţi să ştiţi ce este coeficientul de echivalare al unei lucrări de categorie superioară în lucrare de categoria întîi sau vă interesează coeficientul de echivalare utilizat la calcularea unităţilor de producţie convenţionale. Fiind membru al unei brigăzi de cîmp, presupunem că va interesează mai degrabă coeficientul de echivalare a diferitelor categorii de lucrări în norme de muncă convenţionale. Vă răspundem la această chestiune, urmînd să ne scrieţi din nou dacă vă interesează şi celălalt coeficient de echivalare, iar noi nu l-am explicat între timp, răspunzînd altui cititor. De fapt nu este vorba de un coeficient de echivalare, ci de un sistem, de o scară de asemenea coeficienţi. Ei sunt necesari din cauză că lucrările agricole se deosebesc între ele şi prin gradul de complexitate, prin efortul diferit pe care îl pretind. Pînă în acest an, toate lucrările s-au încadrat în cinci categorii. Acum s-a introdus o categorie în plus, a şasea, iar lucrările au fost mai bine repartizate pe categorii Lucrările cele mai simple şi mai uşoare sînt incluse în categoria întîi. Norma de muncă la această categorie a fost luată ca bază. Ca atare a fost numită normă de muncă convenţională şi notată cu coeficientul 1. In comparaţie cu categoria întîi, lucrările din celelalte categorii pretind un grad mai înalt de calificare, cer ceea ce economia politică numeşte o muncă complexă , unele din operaţiile economice efectuate în cooperative ne obligă să cunoaştem volumul de muncă în norme convenţionale. Dacă dv., bunăoară, lucrînd într-o brigadă de cîmp, doriţi să ştiţi ce plată totală vi se cuvine intr-o perioadă cînd aţi executat lucrări de categorii diferite, trebuie să transformaţi normele pe care le-aţi acumulat la fiecare categorie, în norme de muncă din categoria întîi. Să presupunem, de exemplu, că aţi efectuat cinci norme de muncă la lucrări de categoria întîi, zece norme de categoria a doua, 20 de a treia şi 20 de a patra. Să mai presupunem că tariful de plată pe norma de muncă este de 30 de lei. Cît vi se cuvine dv. ? Fiecare normă de categoria întîi va fi retribuită cu 30 de lei. Pentru a afla retribuirea cuvenită la o normă de muncă efectuată la categoria a doua înmulţiţi pe 30 cu 1,10. Pentru norma de categoria a treia înmulţiţi aceeaşi sumă cu 1,25. La categoria a patra înmulţitorul este 1,40. Numărul 1,10 este coeficientul de echivalare în normă convenţională, a normei de muncă efectuată la lucrări de categoria a doua. De aici rezultă că o normă de categoria a doua este egală cu 1,10 norme convenţionale. Numărul 1,25 este coeficientul de echivalare în normă convenţională a normei de muncă aplicate la lucrări de categoria a treia. Pentru categoria a şasea, acest coeficient este de 1,80. Aplicînd coeficienţii de echivalare la exemplul care am presupus că vă priveşte direct, să vedem ce sumă vi se cuvine. Pentru normele de muncă executate la lucrări de categoria întîi primiţi 30 lei X 1 (coeficient de echivalare) X 5 (numărul normelor efectuate) = 150 lei. Pentru normele de categoria a doua aveţi dreptul la 333 de lei obţinuţi astfel : 30 X 1,10 X 10. Lucrările de categoria a treia vă aduc un cîştig de 750 de lei (30 X 1,25 X 20). Aplicînd acelaşi sistem de calcul veţi afla că pentru normele de muncă efectuate la lucrările de categoria a patra vi se cuvin 840 lei. In situaţia presupusă de noi veţi primi, aşadar, 2 073 de lei. ...TARIFUL DE PLATĂ învăţătoarea C. Surugiu, Strehaia, judeţul Mehedinţi. Ne spuneţi că unii din părinţii elevilor dv., membri ai cooperativelor agricole din localitate, v-au rugat să le explicaţi ce este acela tarif de plată şi aveţi impresia că nu aţi izbutit să le daţi un răspuns mulţumitor. Intr-adevăr, tariful de plată, aşa cum apare el în legătură cu formele perfecţionate de retribuire a muncii cooperatorilor, este o noţiune nouă al cărei conţinut nu se identifică cu cel cunoscut. Prin tarif de plată se înţelege o sumă de bani cuvenită cuiva pentru un anumit volum de muncă. Mărimea acestei sume este tocmai ceea ce numim tarif. în cooperativa agricolă, cooperatorul poate primi pentru munca sa plata nu numai în bani ci şi în natură, în produse. In acest caz tariful de plată este suma de bani, plus valoarea, la preţuri de contractare, a produselor primite pentru munca depusă. Spuneam mai înainte că tariful este mărimea plăţii pentru un anumit volum de muncă. Acesta din urmă poate fi exprimat în unităţi de măsură a timpului lucrat, a cantităţii de muncă prestată sau a valorii producţiei obţinute de un cooperator. In legătură cu retribuirea muncii cooperatorilor, cuvîratul tarif se foloseşte, de regulă, la plural. Nu se spune, de exemplu, tarif pe normă de muncă, ci „tarife pe norme de muncă“. Să explicăm de ce. Cooperativele agricole din Strehaia posedă livezi de pomi fructiferi. Să ne oprim, bunăoară, la două lucrări care se execută în livezile tinere, aflate, să presupunem, în anul al doilea de la plantare. Un cooperator care execută tăieri de formare a coroanei are norma de 160 de pomi într-o zi calendaristică, adică în zece ore de muncă. In aceeaşi unitate de timp, un cooperator care strînge ramurile tăiate trebuie să efectueze lucrarea pe 1,5 hectare. Cantitativ, munca celor doi cooperatori este egală. Lucrînd în condiţii obişnuite, cu intensitate normală a muncii, fiecare a efectuat în unităţi fizice (bucăţi de pomi — în cazul primului, suprafaţă de pe care a strîns ramurile — în cazul celui de al doilea) cîte o normă de muncă. Plata lor nu va fi însă egală, pentru că tăierile de formare a coroanei sînt o lucrare mult mai complexă decît strînsul crengilor. Aceasta din urmă este lucrare de categoria întîi, lucrarea cea mai simplă. Cealaltă este o lucrare de categoria a cincea. Lucrarea de categoria întîi are un tarif, cea de categoria a cincea, fiind mai complexă. Dînd explicaţiile cerute, am folosit o serie de termeni, în general, cunoscuţi, dar cu care nu sînt încă pe deplin familiarizaţi toţi cei interesaţi să-i cunoască. Ei au fost şi vor fi explicaţi şi de aici înainte în coloanele ziarului nostru. Cititorii întreabă: redacţia răspunde CE ESTE? Cine nu seamănă acum (Urmare din pag. 1) să rezolve această problemă-cheie. După părerea noastră eie sunt însă deocamdată timide, insuficiente. In esență, despre ce este vorba ? Pentru ca să nu se mai repete deficiențele din iarna trecută, cînd în multe cooperative răsadurile au fost compromise, s-au încredinţat în multe locuri membrilor cooperatori un număr de lădiţe însămînţate cu tomate şi varză timpurie, vinete şi ardei gras (între 30 şi 50, în funcţie de încăperile ce le au) pentru a îngriji răsadurile pînă la repicare. Numai că această măsură este încă timidă, nu s-a ajuns să se distribuie decît la mai puţin de jumătate din numărul de familii stabilit iniţial să efectueze o asemenea treabă. In paralel, vor trebui luate de îndată măsuri energice de amenajare a răsadniţelor încălzite cu biocombustibil, în aşa fel încît în primăvară să existe material săditor din destul şi viguros. Problemele cele mai grele în judeţ le ridică procurarea seminţelor. Pînă la sfîrşitul lunii decembrie, Agrosem-Dolj nu trimisese nei repartiţiile, darmite seminţele. Cu toate insistenţele specialiştilor de la Direcţia agricolă a judeţului Olt, termenul planificat să primească seminţele (20 decembrie 1969) a fost depăşit de mult. Faţă de cooperativele agricole din judeţul Olt, cele din judeţul Bacău vor trebui să asigure în acest an doar 30 000 tone de legume la fondul central. Şi în acest judeţ s-au luat măsuri prin care să se asigure realizarea producţiei planificate. In patru cooperative (Faraoani, Nicolae Bălcescu, Tamaşi, Mărgineni) au fost organizate ferme specializate în legumicultura, urmînd ca numărul lor să se extindă la zece. De asemenea, cele 1800 ha identificate pentru grădinărie sunt amplasate în teren irigat; pe 750 ha vor fi plantate culturi succesive. In ceea ce priveşte concentrarea producţiei, arătăm că legume-marfă se vor produce în 42 de cooperative agricole, restul unităţilor rămînînd să producă doar pentru consumul curent al membrilor lor. Pînă aici, toate ar fi bune dacă între intenţii şi realitate n-ar fi o oarecare neconcordanţă. Ca şi la Olt, nici la Bacău, Agrosemul nu a asigurat pînă acum necesarul de seminţe. Agrosemul Bacău oferă promisiuni în loc de apagic, seminţe selecţionate de tomate, vinete, ardei etc. Greutăţi mari se întîmpină în amenajarea răsadniţelor pe o suprafaţă de 12 500 m.p. Lipsesc tocuri şi ramele din prefabricate, nu s-au asigurat geamurile necesare, iar cel mai de necrezut este faptul că în multe unităţi (Siretul, Săuceşti, Răcăciuni şi altele) nu s-au pregătit din vreme mraniţa şi pămîntul, nu există cantităţi suficiente de biocombustibil. Sîntem în plină campanie de pregătire a producţiei legumicole. De aceea, orice tărăgănare în procurarea seminţelor, în amenajarea răsadniţelor şi obţinerea unor răsaduri viguroase, de calitate superioară va duce, implicit, la nereali (Urmare din pag. 1) ducţiile şi, respectiv, rezultatele economice superioare obţinute de aceste unităţi se datoresc într-o mare măsură atenţiei pe care ele au acordat-o sporirii continue a nucleului-matcă, cît şi asigurării unei proporţii optime între numărul femelelor şi al efectivelor de animale totale la fiecare specie. Trebuie să semnalăm însă că la acest capitol există încă serioase neajunsuri, că în unele cooperative s-a acordat prea puţină atenţie realizării planurilor de efective stabilite şi mai ales nucleelor matcă la vaci, ceea ce de bună seamă a avut efecte negative asupra producţiei animaliere şi asupra veniturilor furnizate de acest sector. Este ceea ce anlarea sarcinilor în acest important sector de activitate, la aprovizionarea neritmică a populaţiei. Organelor agricole judeţene le revine obligaţia să intensifice munca de îndrumare şi control, să sprijine concret consiliile de conducere ale cooperativelor agricole şi îndeosebi ale acelor unităţi cu suprafeţe mari de grădină, să grăbească procurarea materialelor şi amenajarea răsadniţelor, ridicarea solariilor şi toate celelalte lucrări care se pot efectua în aceste zile. Pentru ca întreaga producţie de legume planificată să fie amplasată numai pe terenuri irigate este necesar, de asemenea, să se ia încă de pe acum măsuri eficiente de refacere a canalelor, de reparare a instalaţiilor, de instruire a persoanelor care le vor pune în funcţiune. După cum se vede, pentru asigurarea unui belşug de legume proaspete şi în tot cursul anului se impun eforturi zilnice, susţinute, în toate cooperativele agricole, constatat şi cu ocazia unei anchete întreprinse în unele cooperative din judeţele Alba şi Hunedoara. Relatăm constatările noastre pentru valoarea de generalizare pe care o au şi mai ales pentru că perioada în care ne aflăm, de început de an, este hotărîtoare în crearea condiţiilor pentru realizarea sarcinilor de plan pe anul 1970 şi în acest compartiment. La Oarda de Jos, judeţul Alba, din numărul total de 474 bovine, numai 170 sunt vaci şi juninci montate. Pe întregul judeţ, faţă de 21 500 vaci şi juninci prevăzute a se creşte anul trecut, s-au realizat 19 500, iar proporţia faţă de totalul efectivelor de bovine a atins 43 la sută. In judeţul Hunedoara, cooperative considerate bune, ca cele din Sîntandrei şi Rapoltul Mare, nu şi-au realizat nici ele sarcinile de plan la efectivele matcă. Care sînt cauzele rămînerilor în urmă semnalate ? In primul rînd, e vorba de o serie de defecţiuni in organizarea procesului de reproducţie. In judeţul Hunedoara, de exemplu, indicele de natalitate la vaci nu a depăşit pe total cooperative agricole cifra de 50 la sută. Aceasta şi din cauză că în multe unităţi nu a existat preocupare pentru depistarea la vreme a vacilor şi niţelelor apte de montă. In puţine unităţi se organizează loturi de animale destinate special prăsilei, care să fie încredinţate unor îngrijitori pricepuţi, cu experienţă îndelungată în creşterea vitelor. Una din cauzele principale ale nerealizării planului de reproducţie e lipsa de grijă a conducerilor din multe unităţi şi a specialiştilor faţă de problema reţinerii niţelelor şi pregătirea lor pentru a fi trecute la efectivul matcă. Nevoile economiei naţionale, interesul tuturor cooperativelor agricole şi al cooperatorilor impun ca problemei sporirii efectivelor matcă să i se acorde peste tot o atenţie deosebită. Îndeplinirea acestei cerinţe impune ca în fiecare judeţ, în fiecare unitate să se ia încă din primele zile ale anului măsuri menite să asigure sporirea efectivelor de animale şi în special a nucleelor matcă. Ne referim mai întîi la organizarea judicioasă a procesului de reproducţie. Aceasta presupune atenţie permanentă pentru depistarea femelelor în călduri, respectarea regulilor tehnice de însămînţare, un control riguros al animalelor sterile, tratarea şi redarea acestora producţiei. Fiecare unitate este datoare să reţină pentru prăsilă toate niţelele, să le îngrijească şi să le furajeze corespunzător, avînd astfel asigurată sursa de creştere şi înlocuire a efectivelor-matcă. Aplicarea acestor măsuri în fiecare unitate creează pre:\',e favorabile pentru redresarea grabnică a zootehniei în unităţile rămase în urmă, acţiune în cadrul căreia sporirea şi îmbunătăţirea efectivelor matcă ocupă, aşa cum am arătat, un loc de maximă importanţă. MATCA -temelia zootehniei