Satul Socialist, mai 1970 (Anul 2, nr. 308-332)

1970-05-23 / nr. 325

Nr. 325 — Sîmbătă 23 mai ORDIN DE ZI NICOLAE TAUTU N-a fost uşor să-nvingem pînă-aici; Sînt încercări în viaţă necurmate, Oriunde astăzi ochii îi ridici Vezi cum luptînd le-am biruit pe toate ! Cu toţi în front armată şi popor, Umăr la umăr noi ne-am strîns aproape, Să înfruntăm dezlănţuit zăpor, Duşman perfid de-nvolburate ape. Ordin de zi ! Şi gata la asalt ! In linia-ntîi e-ntreaga noastră ţară, Un dig de piepturi ridicăm înalt Să apărăm ce braţele-nălţară. Din nici un cer nu aşteptăm minuni, Ne-nfăptuim muncind cu modestie, Noi, Prometei şi fluvii şi furtuni Le biruim cu-a omului tărie. Ordin de zi, semnat dîrz de partid, Ne-am adunat mai tari ca niciodată, Din trupurile noastre creştem zid Şi din voinţă stîncă ne-nfricată Meşteri Manole ne-am încumetat Să ridicăm spre zările albastre Tot се-un mileniu ţara a visat, Străvechiul vis al­ visurilor noastre. De-aceea azi în zidul nesfîrşit, La fel ca meşterul din altă vreme, Şi dragoste am pus lingă granit Şi munţii neclintiţi din steme. Şi dacă-n volburi vreunul va cădea şе-al lui mormînt o lacrimă curată, Ea slăbiciune nu va însemna, Ci luptă dusă mai încrîncenată. Ordin de zi ! Noi îl urmăm luptînd Să alungăm stihiile şi ceaţa Căci pentru fiecare palmă de pămînt Răspundem toţi cu inima şi viaţa ! SATUL SOCIALIST Este foarte greu să ex­prim în cuvinte sentimente­le pe care le încerc în a­­ceste zile cînd asupra unor zone ale patriei noastre s-a năpustit acest cataclism u­­nic în memoria ţării. In bezmetica dezlănţuire, ape­le au produs pagube inco­mensurabile, au îndoliat fa­milii. Mi-amintesc de o situaţie asemănătoare, dar de pro­porţii incomparabil redu­se, din anul 1939, cînd împreună cu alţi com­batanţi antifascişti eram într-un lagăr civil din lo­calitatea Saint-Ciprien, Franţa. Apele unui pîrîu din munţii Pirinei se re­­vărsaseră asupra lagărului situat pe un teren mlăşti­nos. Primii salvaţi au fost copiii, femeile şi bătrînii, dar ajutorul ni-1 dădeam u­­nii altora, cei aflaţi în la­găr, fără să fi intervenit cineva din afară. In aceste zile de grea încercare prin care trece poporul nostru, solidaritatea umană s-a ma­nifestat la proporţiile între­gii ţări, căci caracteristică a fost lupta dîrză dusă de toţi locuitorii din zonele sinistrate, ajutaţi de ostaşi ai forţelor armate, de gărzi­le patriotice. încă din pri­mele ore ale invaziei neaş­teptate a puhoaielor de ape, toţi cetăţenii şi-au adunat forţe nebănuite pentru a pune stavilă calamităţilor —■ pe cît omeneşte a fost posibil, însufleţită de chemarea partidului, de cuvintele calde de îmbărbătare ale tovarăşului N­i­c­o­l­a­e Ceauşescu, secretarul gene­ral al partidului, prezent încă din primele zile în ju­deţele sinistrate, întreaga naţiune socialistă se găseş­te într-o impresionantă ac­ţiune pentru a depăşi mo­mentele grele. Noţiunile de patriotism de eroism, conştiinţă socia­listă, capătă în aceste mo­mente de grea încercare forme concrete. Am văzut chipurile muncitorilor, La­ VI­DA GEZA sculptor, artist al poporului, vicepreşedinte al Uniunii artiştilor plastici, Baia Mare rănilor ostaşilor, tinerilor şi vîrstnicilor, români, ma­ghiari şi de alte naţionali­tăţi, care seară de seară, după o luptă istovitoare din cursul zilei de a înlătura urmele dezastrului, expri­mau hotărîrea ca a doua zi să reînceapă bătălia mai îndîrjiţi, cu forţe înzecite, în munca­­şi lupta pentru refacerea întreprinderilor, căilor de comunicaţie, pen­tru evacuarea apelor de pe ogoare, cel mai mult m-au impresionat elanul şi forţa tineretului. în aceste clipe de grea încercare gîndurile se în­dreaptă spre semenii noştri care şi-au văzut îngroziţi toată strădania de o viaţă dusă în cîteva ore de apele furibunde. De aceea, artis­­ tем емощщл MME К ШЕЛ 51ДС1Ш tii plastici din judeţul nos­tru au hotărît cu toţii să organizeze o expoziţie cu vînzare, iar sumele realiza­te să le ofere sinistraţilor în contul C.E.C. 2­000 — contul omeniei. Personal, pe lingă participarea cu cî­teva lucrări la această ex­poziţie, cu ajutorul direct la îmbrăcăminte şi alimen­te, ofer întreg salariul pe o lună. îmi dau seama că a­­ceastă contribuţie este in­fimă faţă de valoarea pa­gubelor, dar am convinge­rea că picătură cu picătură obolul cetăţenilor va însem­na mult. Datoria noastră, a tutu­ror, e să muncim înzecit pentru atenuarea pagube­lor, pentru ca viaţa să in­tre in cursul normal. Sub conducerea partidului, prin­­tr-o unitate de voinţă şi acţiune, de solidaritate ci­vică, am încrederea că sîn­­tem în stare să depăşim drama pe care o trăieşte întregul popor. Bistriţa... clipe grele şi tăcere la sediul Uniunii ju­deţene a cooperativelor a­­gricole de producţie. Fie­care priveşte parcă într-un,­­Priflct fix. E o aşteptare a­­păsătoare, chinuitoare. Te­lefonul zbîrnîie strident. Sar toţi. Podurile-s rupte, legăturile telefonice între­rupte, la fel circulaţia ru­tieră şi pe calea ferată, ca­sele vecine inundate. Nu­mai coroanele verzi ale sălciilor contrastează cu apa gălbuie. Sîntem prizo­nieri, sechestraţi parcă în­­tr-­o cuşcă uriaşă. Privim mereu spre munţi, mai ieri încă înzăpeziţi, apoi spre norii ameninţători, căutînd cu înfrigurare un petec de cer. Aşteptările noastre sînt respinse brutal cu noi rafale de vînt şi cu ploaie măruntă. Cerul este o o­­glindă murdară. Ne gîndim insistent la o ieşire. Spre Vatra Dorne­i şi Năsăud şoselele s-au surpat pe a­­locuri, devenind impracti­cabile. Plecăm totuşi, deşi ştim că aceasta este zona cea mai pustiită de pu­hoaie, tocmai spre Dej, o­­raşul lovit sălbatic. Trecem pe drumul acoperit cu apă, motorul se îneacă şi reuşim cu greu „să ţîşnim" spre Şintereag. Intîlnim pe in­ginerul agronom al coope­rativei agricole. încerc să-l întreb ceva, dar cuvintele ies hîrîite, gîtuite de emo­ţie. Ne-a înţeles din ochi întrebarea. Nu-mi arată casa lui, ci un loc undeva, în mijlocul oceanului de apă — „solariile...". Acolo, aproape pe un hectar, in curînd puteau fi culese primele roşii. Acum, pre­tutindeni e numai apă. Intr-un loc, şoseaua este tăiată brusc de şuvoiul că­lător. Dincolo, pe celălalt mal creat, cîţiva militari strigă şi fac semne cu mina, în timp ce o barcă încărcată cu alimente pen­tru cei izolaţi se răsuceşte îndărătnică în luptă cu va­lurile. Ne întoarcem re­semnaţi în oraş. A doua zi dis-de-dimineaţă încercăm ultima posibilitate — tre­cerea prin Sărăţel. Pe o porţiune de cîţiva metri şi aici apa „a muşcat" din şo­sea, creîndu-şi o nouă albie între capătul de pod şi noi. De cealaltă parte ni se a­du­ce pentru prima dată vestea care cade ca o lovi­tură de trăsnet : „Tg. Mu­reş e în apă !" Ţi-aminteş­­te de morţi şi răniţi, de in­tervenţia salvatoare a mili­tarilor, a autoamfibiilor şi tanchetelor. Refuzăm sa credem, nu pricepem, n-am mai trăit aşa ceva! Toţi trei sîntem tirgumureşeni. Ne gîndim cu spaimă­ la cei dragi şi la toţi care sînt a­­colo în pericol. Cîţiva mi­litari trag puternic de frîn­­ghie ca valurile să nu ne răstoarne barca în care ne aflăm. Localitatea Herina... nu­me cu sonoritate de baladă. Aici, unde ne obişnuisem să vedem covoare cu moti­ve florale întinse la soare, acum s-a lăsat o atmosferă apăsătoare, încărcată. Par­că şi florile pe înălţimi şi-au plecat capul. Privim în urmă spre valea Şicu­lui. Pînza lată a apei se în­tinde departe, undeva, spre Beclean. Lăsăm în urmă şi Galaţii Bistriţei, iar după un timp ce ne pare că ţine de o veşnicie zărim renu­mitele vii din Teaca. Pod­gorii întregi sînt împinse spre vale ca de mina ne­văzută a unei forţe teluri­ce. O fericită întîmplare ne scoate un camion în cale. Cîştigăm cîţiva kilo­metri pentru picioarele o­­bosite, care se tîrîie în ne­ştire în lutul moale. Pe aici furia apelor nu s-a abătut. Retina, pe care s-au im­primat pînă acum imagini de groază, se odihneşte. De la Ocniţa căutăm să scur­tăm drumul peste dea­luri şi semănături. In stingă şi în dreapta, pu­hoaiele au lăsat gropi a­­dînci ca nişte răni uriaşe pe dealul costeliv. Rămîn undeva în urmă şi localită­ţile Cozma, Tondu, Filpiş, Breaza, care n-au suferit prea mult în urma ploilor. In sfîrşit, Reghinul, oraşul de pe coline, oraşul instru­mentelor muzicale, ne în­­tîmpină cu o tăcere în care se simt plutind parcă a­­cordurile unui marş fune­bru. Pentru cel ce cunoaşte Valea Mureşului este un spectacol cutremurător, în­­trecînd orice imaginaţie. Pretutindeni vedem oameni în luptă cu apele încă în­volburate. Loviţi dureros, ei îşi apără cu îndîrjire vatra. De la Petelea ne ia un convoi de maşini ce trec în viteză spre Tg. Mureş. A­­cestea transportă un dar al Borsecului, care s-a anga­jat să trimită sinistraţilor peste 400 000 de sticle cu apă minerală. In partea dreaptă a şoselei, o casă a­­dusă cine ştie de unde stă proptită ca o corabie nau­fragiată în mîlul cleios. Cu cît ne apropiem mai mult de ea, cuvintele auzite a­­colo, la podul de la Sărăţel, încep să ne răsune obse­dant în urechi tot mai a­­proape şi insistent : „cala­mitate, oamenii sunt eva­cuaţi şi cazaţi, acolo-i de­zastru, a fost incendiu, sunt morţi, casele se prăbuşesc". Peste tot oameni cu chi­puri împietrite şi brăzdate de griji, cu ochii încercă­naţi de oboseală şi nesomn după nopţile albe de în­fruntare cu stihiile naturii. Greutăţile au trezit în su­fletul lor un emoţionant sentiment uman, cel al so­lidarităţii. Se vorbeşte des­pre anonimii care au salvat vieţi omeneşti, despre oa­meni care au aşteptat agă­ţaţi în copaci sau pe aco­perişuri, îngroziţi, cite o noapte întreagă. Elicopterele mai trans­portă alimente în zonele sinistrate. Intre blocurile de pe Aleea Carpaţi din Tg. Mureş, unde Valurile au ajuns la nivelul primu­lui etaj, cîteva bărci mai plutesc pe apa murdară, altele se odihnesc părăsite. Şuvoaie tulburi şi leneşe se retrag ca nişte şerpi uriaşi, galbeni. Viaţa începe să re­intre în matca-i obişnuită. Oamenii au învins ! prof. L. LADARIU Bistriţa —Tg. Mureş 92 DE KILOMETRI pe un drum al abnegaţiei PAGINA 8 Aeroportul din Tg. Mureş. Din turnul de control, dispecerul dirijează, spre pista de aterizare, zeci de avioane care au de­colat de pe multe aeroporturi din ţară. Elicele nici nu s-au oprit bine şi din a­­vioane sunt descărca­te felurite colete cu hrană, îmbrăcămin­te şi medicamente pentru sinistraţi RĂSPUNDEM TOŢI CU INIMA Şl BRA­M ! |Щ' |Ц| © © © © • © © • I Eroismul cotidian îl înffl- I nim la fiecare pas. Născut din curajul şi abnegaţia celor care­ pun temelii solide socia­lismului, din voinţa şi dorinţa lor arzătoare de a vedea ţara mai frumoasă şi mai prospe­ră, acest sentiment moral magnific reprezintă în milioa­nele de conştiinţe saltul din imperiul necesităţii în impe­riul libertăţii depline cînd omul, înţelegînd menirea şi rolul său în dezvoltarea socie­tăţii, acţionează in cunoştinţă de cauză pentru săvîrşirea unor acte ce depăşesc cu mult imperativele, comandamentele sociale şi se situează undeva, în sfera a ceea ce întruchi­pează valoarea nemăsurată a trăirilor psihice, a acelor cali­tăţi etice ridicate la rangul ce­lui mai înalt ideal de viaţă. Pentru noi acest sentiment a devenit, ceva obişnuit pentru că se transfigurează zi de zi în faptele măreţe ale oameni­lor care înfăptuiesc cu tena­citate, cu o voinţă de neclintit cele mai îndrăzneţe planuri ale viitorului României socia­liste. Dar in aceste zile, cînd ţara este prinsă în lanţurile apei răzvrătite şi nemiloase, cînd văzduhul învolburat în beznă clocoteşte ca un vulcan în erupţie, cînd copacii se în­doaie neputincioşi, cînd ani­malele înspăimîntate de bren­­ză mugesc şi strigă parcă a­jutor, mulţi oameni dau dova­dă de acte de eroism legen­dar, organizînd salvarea şi evacuarea populaţiei din locu­rile în primejdie, luptînd со toate forţele pentru apărarea avutului obştesc şi a gospodă­riilor proprii. Neuitată va ra­mine figura soldatului Silviu Giurchi, care în lupta cu­­pu­hoaiele învîrtejite ce năvălise­ră în oraşul Tg. Mureş, со loviturile năpraznice ale va­lurilor, s-a jertfit eroic pen­tru salvarea vieţii oamenilor. Nu vor fi uitaţi soldaţii şi o­­fiţerii companiei de pompieri din Tg. Mureş care, in apa pînă la piept, aproape sufocaţi de fumul degajat de­ reacţia spumei chimice, au reuşit după multe ore de eforturi supra­omeneşti să răpună incendiul ce se declanşase la întreprin­derea de transporturi auto. Vor rămîne pentru toată via­ţa încrustate în memorie nu­mele acelor soldaţi şi ofiţeri, muncitori şi ţărani care în­­tr-o luptă dramatică cu valu­rile vijelioase au salvat de la pieire mii de vieţi omeneşti. Emoţionante sînt scrisorile unor copii, bâtrîni, femei a­­dresate ostaşilor care i-au sal­vat. Ele dezvăluie cu patos şi multă sinceritate înaltele vir­tuţi ale militarilor români — vitejia, neînfricarea, omenia — comparîndu-i cu oameni de tăria granitului. Cuvinte apoteotice închinăm acelor eroi ale căror nume vor rămîne înscrise în cartea ţării, a neamului românesc, in me­moria posterităţii ce îi va cinsti cum se cuvine pentru faptele eroice pline de bărbă­ţie şi curaj. Starea excepţională creată a pus în lumină, mai puternic, însuşirile eroice ale clasei muncitoare, ţărănimii, intelec­tualităţii noastre, a revărsat energii inegalabile în torentul intensităţii sentimentelor aces­tora de a clădi în clipe, în cea­suri, adevărate­­baraje pentru salvgardarea vieţii şi a tot ceea ce a creat ea. In conştiinţa fie­cărui cetăţean care îşi iubeşte, cu ardoare patria şi se simte înrădăcinat adine în pămîntul pe care l-a apărat cu preţul sîngelui lor multe generaţii de-a rîndul, a prins glas cuvin­­tul partidului de a face totul pentru a opri năvala apelor­ Şi ca unul, toţi cei ameninţaţi de pericol, acolo unde s-a pu­tut, au apărat cu piepturile lor avuţia naţiunii şi a lor perso­nală, tot ceea ce ei au înălţat cu hărnicie şi pricepere în aceşti ani şi unde fiecare şi-a pus cite un gram de inteligen­ţă, şi-a încorporat munca, e­­fortul, gîndul. Renăştea parcă în fiecare o forţă şi o voinţă de neasemuit de a învinge, de a nu lăsa să pătrundă apele turbate in oraşe şi sate, în fa­brici şi case. Intr-o încordată îndîrjire şi o tăcere adîncă au muncit zile şi nopţi mii de oameni pentru a construi ob­stacole puternice în calea ape­lor. S-au ridicat milioane de metri cubi de pămînt şi s-au întins sute de km de diguri, în locurile de unde apele au început să se retragă toate co­lectivele întreprinderilor au muncit fără preget pentru reintrarea acestora în produc­ţie. In judeţele neafectate de inundaţii întreaga suflare din fabrici şi de pe ogoare s-a an­gajat să suplimenteze produc­ţia pentru a putea acoperi pa­gubele pricinuite de furia devastatoare a apelor. Anga­jamentele s-au materializat în cantităţi tot mai mari de oţel, cărbune, maşini, petrol, bunuri de larg consum, produse chi­mice, agro-alimentare peste plan. Sentimentul întrajutorării a căpătat dimensiuni tot mai largi, semnificaţii adinei — so­ciale. Impresionanta acţiune de solidaritate cu cei din zo­nele calamitate dezvăluie do­rinţa populaţiei noastre de a-şi aduce contribuţia la vindeca­rea rănilor de pe trupul ace­lor zone lovite puternic de inundaţii. Ajutorul in bani şi produse industriale, alimenta­re, agricole reprezintă un­ efort eroic colectiv al între­gului popor. El îşi are obîrşia în adîncul umanism şi in fap­­­­tele de o înaltă frumuseţe mo­rală ale celor ce muncesc in uzină şi pe ogoare. Nu este o simplă faptă a pune umărul la recuperarea unor pagube imense, la rein­trarea vieţii pe făgaşul ei normal- Aceasta înseamnă o muncă eroică, dăruire, devota­ment şi abnegaţie în tot ceea ce faci, înseamnă gîndire cute­zătoare şi inovaţie în fiecare proces de muncă, înseamnă valorificarea în cel mai m­are grad a rezervelor de care dis­punem, a iniţiativei creatoare. Şi toţi cei care pun pe prim plan asemenea probleme şi se străduiesc să fructifice întreaga lor inteligenţă îndeplinesc un act eroic care are rezonanţe largi în viaţa socială. Şi toţi cei care nu se împacă cu ceea ce fac azi şi mîine, şi poimîine, ci continuă să caute şi să gă­sească noi soluţii diverselor şi complicatelor probleme pe care le ridică societatea, al că­rui scop este să clădească un edificiu trainic dezvoltării multilaterale şi fericirii mem­brilor săi, îndeplinesc un act eroic. GH. DIACONU Valoarea inestimabilă a eroismului Din inimă, ii sprijinim pe cei sinistraţi ! Vom contribui şi prin contul C.E.C. 2­000 la refacerea ţării „Şi noi contribuim la ajutorarea sinistraţilor*

Next