Satul Socialist, septembrie 1970 (Anul 2, nr. 410-435)

1970-09-16 / nr. 423

PAGINA 2 Г Miercuri 16 septembrie SOARELE răsare la ora 5 şi 55 de minute. Apune la ora 18 şi 25 de minute. De la începutul anului au trecut 259 de zile. Pînâ la sfîrşitul anului au mai rămas 106 zile. STAREA VREMII: Timpul probabil pentru 16 septembrie . Vremea se menţine frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, în special noaptea şi di­mineaţa. Vîntul va sufla în ge­neral slab. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 8 şi 18 grade, iar maximele intre 22—30 de grade, local mai ridicate în partea de sud-vest a ţării.­­ Timpul probabil pentru 17, 18 şi 19 septembrie . Vremea se menţine frumoasă şi călduroasă. Cer variabil, prezentînd unele înnourări în partea de nord-vest a ţării, mai ales în partea a doua a intervalului cînd se vor sem­nala ploi slabe. Vîntul va sufla slab pînă la potrivit. Temperatu­rile minime vor oscila între 8 şi 18 grade, iar maximele între 20— 30 de grade. ♦ STARE V­RE MII › МЕРА ПО N* POVESTEA VORBEI › MIC­E ENaaOPEDIE CUNOSTINTEFOLOSI ТОЛПЕ! MEDALION PAUL VERLAINE Poetul francez Paul Verlaine (1844—1896) a fost unul din pre­cursorii simbolismului. în tine­reţe a fost mult influențat de Baudelaire. Primul său volum însă, „Poeme saturniene" (1866), cuprinde şi versuri de o factură cu totul personală, cu inflexiuni muzicale necunoscute în poezia de pînă atunci, dar amintind, prin cursivitatea şi spontaneita­tea lor, arta lui Villon, a truba­durilor şi şansonetiştilor fran­cezi („Visul meu familiar", „Cîn­­tec de toamnă"). Volumul ulte­rior, „Petreceri galante", (1869)­, fantezie inspirată de graţia pîn­­zelor lui Watteau, se încheie cu poemul „Colocviu sentimental", mică dramă zguduitoare prin concizia şi simplitatea ei. Ur­mează „Cîntecul cel bun" (1870), care înseamnă o nouă adîncire a mijloacelor de expresie şi confirmă excepţionalul său tem­perament poetic. în 1871 are loc întîlnirea sa cu Rimbaud, care îi va descoperi farmecul ritmurilor şi imaginilor evoca­toare. Verlaine atinge punctul culminant al liricii sale prin „Romanţe fără cuvinte" (1874) şi prin „înţelepciune" (1881), ca­re marchează o sfîşietoare cri­ză morală şi conversiunea la catolicism. Estetica poeziei lui este enun­ţată într-un poem avîntat şi iro­nic în acelaşi timp, în versuri de o inspiraţie aeriană („Arta poe­tică", în culegerea „Odinioară şi altădată"). Poezia sa, de vi­braţie profund muzicală, subtilă, sugestivă, transcrie, refuzînd orice retorică, nuanţele cele mai fine ale monologului inte­rior. Verlaine a scris şi lucruri în proză. Volumul „Poeţii bles­temaţi" (1884), unde, în notaţii scurte, dar izbitoare, sunt pre­zenţi Rimbaud, Corbière, Mal­larmé, atestă un spirit critic lu­cid. Opera lui, imagine­a unei existenţe crepusculare şi con­Despre grădini suspendate s-a mai vorbit, dar despre o grădină subterană nu s-a auzit pînâ acum decît în basme. Şi iată că o asemenea grădină e­­xistă aievea. Ea a fost descope­rită cu prilejul unei expediţii or­ganizate în Munţii Kora-Tan de Institutul de zoologie al Aca­demiei de Ştiinţe din Kazah­­stan. In timpul explorării unei re­giuni greu accesibile din aceşti enunţi, membrii expediţiei au dat peste o peşteră necunoscută pînă azi : ea depăşeşte o sută şaizeci de metri în adîncime şi cincizeci de metri în lărgime, a­­vînd cupola centrală înaltă de tradictorii, s-a înscris prin ac­centele ei emoţionale, unice şi pătrunzătoare în istoria poeziei franceze şi universale, peste şaptezeci de metri. Pere­ţii ei sînt din marmură. Dar marea surpriză a exploratorilor n-a fost atît descoperirea aces­tei peşteri, cît faptul că au gă­sit în ea o adevărată grădină populată cu păsări şi diferite a­­nimale. Au găsit acolo numeroşi duzi, ai căror trunchiuri erau înlănţuite de plante agăţătoare, au găsit tufe de mure, printre care creşteau mimoze şi alte flori. Pe crengile arborilor se legănau porumbei albaştri, rîndunele, o anumită specie de corbi pitici şi alte păsări, iar pe jos tot felul de insecte Existenţa vegetaţiilor din a­­ceasta adîncime a fost explicată prin faptul că la o anumită oră de după-amiază razele solare, bătînd într-o lespede de mar­mură lucioasă de la intrarea DE TOATE , ...debutează la 16 ani în „Ga­zeta de Moldavia", susţinînd prin articole vehemente cauza emancipării femeiii, de partea căreia se aflau patrioţi lumi­naţi, printre care şi Mihail Ko­­gălniceanu, înfruntînd ironiile şi calomniile — pe atunci sem­nătura unei femei într-o gazetă putea fi chiar motiv de scandal public. — Sofia Coce colabo­peşterii, reflectate ca de o î­­mensă oglindă, făceau să pă­trundă lumina în spaţiul subte­ran. Ieaza la „Steaua Dunării", „Da- I d­a“, „Reforma", „România" — ■ cunoscute publicaţii ale vremii­­ sale — cu articole şi pamflete­­ redactate într-un stil incisiv, plin ■ de vervă şi străbătute de mari­­ idei în sprijinul Unirii Principa-­­ telor Române şi al progresului ■ social pentru răspîndirea cultu­rii în toate păturile populaţiei. MICA ENCICLOPEDIE : GRĂDINI SUBTERANE Prima ziaristă din România, SOFIA CUCE POVESTEA VORBEI: In cumpătare sta forţa spiritului. (Pitagora) Foto : C. NEGOITA O nouă şcoală­­ modernă şi încăpătoare îi aşteaptă în noul an şcolar pe elevii din comu­na Vîrjolţ, Sălaj ■ Uzina „Electroputere" din Craiova a expediat şantie­rului de la Porţile de Fier trans­formatorul electric de 190 MW­A, cu care va fi dotat agregatul nr. 2 al Centralei hidroelectrice româ­neşti de pe Dunăre. In aceeaşi zi, cunoscuta întreprindere craiovea­­nă, al cărui colectiv îşi aduce o importantă contribuţie la realiza­rea Centralei electrice de la Porţile de Fier, a finalizat lucrările la cel de-al 3-lea transformator de pu­tere similară. Noilor transforma­ INFORMA])­­ toare li s-au adus unele îmbună­tăţiri constructive, astfel ca randa­mentul lor în exploatare să fie mai ridicat. De altfel, primul transfor­mator aflat în funcţiune la marea centrală hidroelectrică, de unde pînă acum s-au pulsat în sistemul electric naţional mai mult de 30 milioane Kwh, funcţionează ire­proşabil.­­ In noul oraş minier Motru, din judeţul Gorj, a început construcţia localului clubului muncitoresc minier. El va cuprin­de o sală de spectacole cu capaci­tatea de 500 locuri, o sală de con­ferinţe, bibliotecă, cu săli de lec­tură, săli de balet, de arte plasti­ce, amenajări speciale pentru cine­­club, precum şi alte spaţii. ■ La Oradea a luat fiinţă un laborator de agrochimie cu importante atribuţiuni pentru car­tarea pedologică şi agrochimică a solurilor, întocmirea planurilor de chimizare. Noua unitate va reco­manda unităţilor agricole şi cele mai bune soluţii de aplicare a în­grăşămintelor şi amendamentelor calcaroase. Laboratorul din Ora­dea este incadrat cu specialişti a­­vînd o bogată experienţă în mun­ca practică şi a fost dotat cu uti­laje şi aparatură modernă. ■­ La Măgoaja, satul în care se TM presupune că s-ar fi născut vestitul haiduc Grigore Pintea Vi­teazul, a avut loc duminică tradi­ţionala serbare cîmpenească orga­nizată de Comitetele pentru cul­tură şi artă din judeţele Cluj, Să­laj, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud. In faţa miilor de participanţi s-a desfăşurat un impresionant spec­tacol folcloric, un reuşit festival al cîntecului, dansului şi portului popular specific diferitelor locali­tăţi din cele patru judeţe ale ţării. Ansamblul Casei de cultură din municipiul Dej a prezentat mon­tajul „Pintea Viteazul", iar forma­ţiile artistice maramureşene mon­tajul intitulat „Poemul lui Pintea". Şi-au dat concursul, de asemenea, fanfara salinelor Оспа-Dej, forma­ţiile Casei orăşeneşti de cultură din Gherla, corul sălăjean din Po­iana Blenchi, dansatorii din Sic şi numeroase alte formaţii artisti­ce de amatori. RSATUL SOCIALIST. Nr. 423 — Miercuri 16 septembrie RADIO PROGRAMUL 1 : 6.05—9.30 MU­ZICA ŞI ACTUALITĂŢI. 10.30 Caru­selul melodiilor. 11.15 Din ţările so­cialiste. Reportaje din R.D. Vietnam şi R.P. Polonă. 11.45 Sfatul medicului. 11.50 Cotele apelor Dunării. 12.15 Muzică uşoară de Edmond Deda. 12.25 Ştiinţa la zi. 12.30 Intîlnire cu melodia populară şi interpretul preferat. 13.00 RADIOJURNAL. 13.10 Avanpremieră cotidiană. 13.30 Cine ştie cîştigă. 14.00 — 100 de legende româneşti „Brazda lui Novac". 14.30 Muzică uşoară. 15.00 Concursul şi festivalul internaţional „George Enescu". Jurnalul festivalu­lui. 16.00 RADIOJURNAL. Buletin meteo-rutier. 16.30 AGENDA JUDE­ŢEANĂ. Braşov — septembrie 1970. 17.05 ANTENA TINERETULUI. 17.30 Concert de muzică populară. 18.10 ORIZONT ŞTIINŢIFIC. 19.00 GAZE­TA RADIO. 19.30 Solişti şi orchestre de muzică populară. 20.10 Cîntă Jean Păunescu. 20.20 ARGHEZIANĂ. 21.35 TELEVIZIUNE PROGRAMUL I . 17.30 Deschiderea emisiunii. Em­isiune în limba maghia­ră. 18.45 Cadran internaţional. 19.20­­ 001 de seri­e Emisiune pentru cei mici. 19.30 Telejurnalul de seară. 20.00 Film serial : Noile aventuri ale lui Huckleberry Finn. 20.30 Rapsodia ro­mână. Horă la Prislop. 20.50 Teatru scurt : FALEZA, de Aldo Nicolai. 21.20 Poşta TV de Ion Bucheru. 21.30 Film artistic : DE UNUL SINGUR — premieră pe ţară. 22.55 Telejurnalul de noapte. PROGRAMUL II . 20.00 Film artistic PĂPUŞA (seria a II-a). 21.20 Actuali­tăţi literare. 21.50 Muzică uşoară ro­mânească. Joi 17 septembrie. Solista serii : Mina. 22.00 RADIOJUR­NAL. Buletin meteorologic. 22.20 Sport. 22.30 Romanţe de Alexandru Corfeecu şi Iosif Paschill. Nu se poate, cititorule, să nu fi fost şi dumneata, mă­car o dată, spectator de­plin mulţumit de ceea ce ai văzut pe scenă. Vreau să spun că nu o dată ai ie­şit din sala căminului cul­tural încărcat cu emoţii pe care să le fi purtat cu dum­neata multă vreme după a­­ceea. Dacă­ nu aş fi întilnit scene goale sau spectacole improvizate numai ca să poată fi vorba de un spec­tacol, dacă n-aş fi văzut şi oameni mulţumiţi cînd ies de la căminul cultural, poa­te că nu m-aş mira între­­bîndu-te : cîte spectacole ai văzut în ultima vreme şi cîte din ele ţi-au plăcut în mod deosebit ? Se întâmplă să fim în septembrie şi să-mi aduc aminte de spectacolele pe care le puteai vedea în me­diul rural în urmă cu nişte ani număraţi bine, două­zeci şi şase. „Nu aveam vreme de spectacole ; la noi, prin septembrie, începeau acele nunţi sărace sau începeam să ne socotim agoniseala şi să intrăm în bîrlogul iernii noastre prelungi“. Mărturisirea lui Alexan­dru Văleanu din comuna Dăneasa, judeţul Olt, mi se pare că poartă pe un­deva, în adîncurile ei, o poezie tristă de splendoare săracă. Tot Alexandru Vă­leanu, acum pensionar al cooperativei de producţie, cititor pasionat de literatu­ră română şi universală, ţi­nea să înregistrez un alt a­­mănunt : „Cînd s-au deschis la noi în comună căminul cultu­ral şi biblioteca, am năvă­lit pe aceste bunuri de-a­­dreptul însetaţi şi aşteptam din zi în zi ca treburile să se rostuiască mai bine. A fost o vreme în care noi, cei învăţaţi numai cu ser­bările şcolare," ne uimeam de cîte alte frumuseţi mai pot exista". Interlocutorul meu avea dreptate, mai cu seamă dacă mă gîndesc că în ul­timele cinci luni la cămi­nul cultural nu se prezen­tase nici un spectacol şi că acesta se deschidea numai după amiază pentru o sear­bădă reprezentaţie de film la care cîţiva copii, mîncînd seminţe, aşteptau să-şi re­­înceapă jocul de-afară. Nu pot numi această mo­dalitate de a organiza ac­tivitatea căminului cultu­ral decît ca pe o încercare de a încălca dorinţa locui­torilor din comună care este alta, aceea despre care vor­bea şi Alexandru Văleanu, aceea de a deschide uşa a­­cestei instituţii culturale cu­ încrederea că pe scena ei vor putea viziona un spec­tacol de înaltă ţinută artis­tică. Şi în alte comune am în­tâlnit tentaţia de a folosi scena căminului cultural în scopuri mărunte, şi nu am putut, în asemenea ca­zuri, decît să dau crezare părerii exprimate lapidar de primarul comunei Vînă­­tori, judeţul Mureş — Lau­­renţiu Lăzărescu — care spunea : „Nu ştiu de ce se mai crede că ţăranii au ră­mas la nivelul rudimentar de a înţelege arta şi mesa­jul ei de acum douăzeci şi cinci sau cincizeci de ani, nu ştiu de ce responsabilii activităţii culturale (la noi, tovarăşul Farcaş Nicolae este directorul căminului cultural) nu statornicesc o­­biceiul de a prezenta la căminul cultural exclusiv spectacole pregătite cu mi­nuţiozitate şi talent". Dacă nu mi-ar fi fost dat să urmăresc pe scenele ce­lor mai prestigioase con­cursuri artistice de amatori formaţii redutabile, dacă nu aş fi întâlnit săli arhipline şi spectatori electrizaţi de arta a­matoare dar, mai cu seamă, dacă nu am şti cu toţii că dis­punem de un tezaur ine­puizabil de creaţii folclo­rice, literare, muzicale şi coregrafice, nu ne-ar uimi atâta faptul că mai pot fi întâlnite splendori sărace. Cum se organizează aces­te hibride manifestări artis­tice ştim sau ne­ închipuim cu toţii. Un vechi activist cultural din Bolintinul din Vale, judeţul Ilfov — Ar­sène Petre — aprecia, în a­­cest context, că : „Pregătit în pripă, fără responsabili­tatea riguroasă a spectaco­lului de ţinută, fără senti­mentul că ţăranul, specta­torul rural îndeobşte este nu numai un pretenţios, dar şi un receptor sensibil, orice încercare de spectacol se transformă într-o manifes­tare hibridă, într-o, aşa cum vă place s-o numiţi — splendoare săracă — cu pretenţia de a străluci, dar cu finalitatea searbădă." Nu se poate, aşadar, citi­torule, să nu fi fost şi dum­neata măcar o dată marto­rul unui spectacol adevărat şi nu se poate să nu fi fost uneori şi spectatorul deza­măgit al unor asemenea să­race splendori. Marin Le­­pădatu, director al cămi­nului cultural din Radomi­­reşti — Olt, îşi recunoaşte o oarecare vină în faptul că, surprins de nişte date­­festive, de nişte aniversări pe plan local, fără vreo pregătire specială a fost o­­bligat să „înjghebeze" un spectacol — ca să fie. Ne întrebăm cine i-a interzis să aibă în permanenţă for­maţiile artistice pregătite şi cine l-a oprit să prevadă aceste aniversări şi date festive, cunoscute, de alt­fel, cu mult înainte şi posi­bil a fi integrate într-un plan de perspectivă ? Le întâlnim din ce în ce mai rar, ne îndepărtăm de aceste spectacole înjghebate din formalism şi improvi­zaţie, devenim din zi în zi mai însetaţi de frumuseţea robustă a artei adevărate, înţelegem tot mai mult me­sajul adînc al culturii noas­tre socialiste. Azi avem vreme de spec­tacole, avem nevoie de ele şi, mai cu seamă, începînd cu sfîrşitul toamnei şi pînă spre primăvară, după ce ro­dul muncii de-o vară s-a strîns în hambare, căminul cultural trebuie să asigure fiecărei colectivităţi pe care o deserveşte un spectacole sărace, ci adevărate splen­dori, îndelung pregătite şi şlefuite, astfel încît scena unităţilor culturale săteşti să devină tribuna celor mai înalte mesaje estetice şi e­­tic-umane. V. M. BASARAB SPLENDORI SÂRACE POFTIŢI ÎN VAGOANE ! (Urmare din pag. I) destule­ învăţăminte, după cum se vede, prea puţine". „Ba mai mult,­­ ne declara, ca o completare la cele spuse mai sus, tovarăşul DAN MIHAESCU, ad­junctul şefului Serviciului călători din Ministerul Căilor Ferate, aceşti călători frauduloşi aduc şi un pre­judiciu important avutului obştesc. Din depouri, garniturile pleacă cu­rate, cu geamuri spălate, cu in­ventar complet. După numai cî­­teva ore se întorc cu geamurile sparte, cu tapiţeria tăiată, becuri lipsă, lavoare sparte etc. Trenurile cursă 8311 (Bucureşti—Olteniţa), 8007 (spre Ciulniţa), 8301 (spre Fe­teşti) au devenit un fel de „tre­nuri problemă" atît pentru condu­cerea Ministerului Căilor Ferate cit şi pentru călătorii civilizaţi, pen­tru lucrătorii feroviari şi perso­nalul care le deserveşte". Cine sînt aceşti călători clan­destini, aceşti oameni certaţi cu cele mai elementare norme de con­duită civilizată ? Iată şi cîteva nu­me : Tudor Turbatu (50 de ani) din comuna Purani, judeţul Teleor­man ; Florea Crăciun din comuna Seaca, judeţul Olt; Ciobanu Teo­dor, comuna Bălăci — Teleorman ; Frăsineanu Ion, comuna Orbească — Teleorman, Iancu Mihai şi Iancu Ilie din comuna Depăraţi, judeţul Teleorman... Şi lista poate fi completată cu multe, foarte multe nume. Organele Regionalei C. F. Bucu­reşti şi ale Serviciului Miliţiei fe­roviare fac totul pentru preveni­rea accidentelor, pentru a-i împie­dica pe cei dornici de aventură să se expună, inutil, accidentelor. Dar, de cele mai multe ori, aceste eforturi se lovesc de o încăpăţînare stupidă a celor certaţi cu regulile elementare de comportare cetăţe­nească, a celor care aduc prejudi­cii serioase avutului obştesc. Oare cîte accidente mai trebuie să aibă loc, cîte amenzi să mai fie date pentru a-i convinge pe aceşti oa­meni să călătorească în mod ci­vilizat, să respecte avutul obştesc, acest bun al nostru al tuturor. În­trebarea este valabilă pentru toţi cei surprinşi în fotografie, este valabilă şi pentru cei care au rămas în afara obiectivului a­­paratului de fotografiat. Pen­tru toţi cei care călătoresc clan­destin pe acoperişul sau scările vagoanelor. In frumoasa staţiune Stîna de Vale, din Munţii Apuseni, sezonul turis­tic este în toi. Frumuseţile montane şi aerul curat al pădurilor de brad, atrag aici zilnic, sute de turişti Nicolae C.­Sandu şi Ştefan Gh. Stoican, comuna Periş — Ilfov. Din cercetările făcute a re­ieşit că reţinerea aplicată de cooperativa agricolă de pro­ducţie Poenarii Burchii s-a făcut în baza unor prevederi legale. De altfel, instrucţiunile Ministerului Agriculturii şi Silviculturii precizează că pen­tru munca depusă în activită­ţile anexe şi de deservire se vor acorda avansuri de 80 la sută pentru produsele realiza­te şi recepţionate pînă la data calculului drepturilor. In con­secinţă, retribuţia dv. — care lucraţi în cadrul atelierului de sobe de teracotă — s-a făcut, ca şi altor lucrători de acest gen, potrivit normelor în vi­goare. Ilie N. Vlăsceanu, comuna Dobroteasa, judeţul Olt. „N­e scrieţi că şantierul „Va­lea­­Jiului" al I.C.F.­Deva nu este de acord cu transferul so­licitat. Răspunzind adresei noastre, întreprinderea respec­tivă motivează refuzul prin aceea că are nevoie de munci­tori calificaţi şi deci, nu poate renunţa la serviciile dr. Crăciun Căucean, comuna Frata, judeţul Cluj. Ne bucură faptul că tot mai mulţi locuitori ai satelor noas­tre beneficiază de serviciile unui comerţ modern şi civi­lizat. Printre aceştia se nu­mără — aşa cum ne scrieţi — şi cetăţenii din comuna dv., unde de curînd a fost inaugu­rat un frumos magazin uni­versal. „După tăierea pangli­cii inaugurale, şirul nesfîrşit al sătenilor s-a perindat prin faţa rafturilor încărcate cu mărfuri diferite. Noua con­strucţie adăposteşte un raion de textile — încălţăminte, al­tul cu produse metalo-chimice, un magazin alimentar cu autoservire, un bufet modern şi o cofetărie". Aşteptăm noi veşti. Constantin Popescu, profe­sor la Şcoala generală nr. 1 — Piteşti. Ne-aţi scris despre activita­tea tineretului studios venit să ajute la muncile cîmpului. Aflăm, astfel, prin intremediul scrisorii dv. că la Ciupa, 14 e­­levi au lucrat în permanenţă pe combină alături de tracto­rişti. In aceeaşi comună, alţi 25 de elevi ajutau la însămîn­­ţarea terenurilor, după ce fu­seseră recoltate, cu culturi du­ble. Printre aceştia se numă­ră Constantin Sabin, Mi­hai Grosu, Victor Broască, Nicolae Popescu, Aurel Nanu din Tîr­­govişte şi Piteşti. Studentul Ion T. Modal,de la Facultatea de medicină veterinară din Iaşi, se afla în fruntea coloa­nei care transporta griul că­tre bazele de recepţie. Din scrisoare mai aflăm că acelaşi elan tineresc se poate întîlni şi în comunele Leordeni, Teiu, Rochi, Căteasca, unde sute de elevi şi studenţi au lucrat la cultura mare, în legumicultu­ra, ori în sectorul zootehnic al cooperativelor agricole. Gheorghe Gheorghiu din Urziceni — Ilfov şi P. Strat, comuna Tutova— Vaslui. Din scrisorile dv. reiese că s-au făcut toate pregătirile pentru începerea cursurilor şcolare. Şcolile din locali­tăţile de unde ne scrieţi au îmbrăcat straie de sărbă­toare. Toate reparaţiile s-au făcut la vreme, se continuă a­­provizionarea cu combustibilul necesar încălzirii sălilor de clasă. Manualele şcolare — în valoare de zeci şi zeci de mii de lei — se distribuie pe şcoli. Nouă nu ne rămîne decît să urăm tinerelor vlăstare tra­diţionalul : „Succes la învăţă­tură" ! ACŢIUNE Р1ШШЙ ASUPRA UNUI OM AL COMPANIEI ТАНОМ Un avion al companiei aeriene române Tarom, plecat în după-a­­miaza zilei de 14 septembrie în cursă regulată pe ruta Bucureşti— Budapesta—Praga, a fost deturnat cu 12 minute înaintea aterizării la Praga şi silit să se îndrepte spre München. Această acţiune piraterească a fost săvîrşită de un grup de pasa­geri­ unguri, îmbarcaţi la Budapes­ta, care, sub ameninţarea armelor, au silit echipajul să zboare deasu­pra teritoriului Austriei şi R.F. a Germaniei şi să ateriezeze pe ae­roportul Bienn din München. Deşi propria lor viaţă era în pericol, membrii echipajului românesc au acţionat cu calm, au prevenit pa­nica în rîndul pasagerilor şi au a­­sigurat securitatea zborului, ţi­­nînd permanent legătura cu punc­tele de dirijare a navigaţiei din Austria şi R.F. a Germaniei. Autorii acţiunii piratereşti sînt trei bărbaţi din regiunea Debrec­­ze, însoţiţi de o femeie şi doi copii. La aterizarea la München a avio­nului, la faţa locului au sosit ime­diat autorităţile vest-germane. Po­liţia din München a arestat ime­diat grupul persoanelor din R.P. Ungară care au atentat la securi­tatea pasagerilor şi a echipajului avionului românesc, urmind a fi deferite justiţiei. Pe aeroportul Riem, după un control menit să asigure securita­tea zborului avionului, cei 78 de pasageri şi 5 membri ai echipaju­lui s-au reîmbarcat şi au continuat, în cursul nopţii, călătoria la Praga, unde au aterizat în bune condiţii. Ulterior, avionul Tarom a efec­tuat cursa regulată spre Bucureşti, cu pasageri îmbarcaţi la Praga şi Budapesta. Organele de stat româneşti au luat măsurile corespunzătoare pen­tru asigurarea zborurilor, atît pe liniile interne, cit şi pe rutele in­ternaţionale, în cele mai bune con­diţii de siguranţă. (Agerpres) SATUL (Urmare din pag. 1) bucniri gălăgioase în pauze, pînâ la ultima oră. Repede, vine „cursa" ! „Cursa" nu așteaptă. Autobuzul se umple în grabă. E parcă un moment de panică. Un elev ar voi să întrebe ceva pe unul din călători, dar acesta de pe scară îi răspunde : „Mîine*. In cancelarie, au rămas direc­torul şi aceeaşi profesoară sfioasă, care-i fata unei văduve din sat şi care şi-a pus de mică în cap să vie profesoară în sa­tul ei. Toată lumea o cunoaşte şi o respectă, măcar că nu-i arătoasă, e mică şi retrasă. E şi ăsta un aspect al satului de astăzi, care nu seamănă de joc cu cel de ieri, în care şcoala era cea mai dărăpănată casă din sat, fostă magazie a boie­rului, şi la care funcţiona un singur profesor, parcă-l văd : scund, adus din spate, cu haine ponosite, cu ochelari, mereu cu capul în pămînt. Acum „nave­tiştii“ sînt vreo 12 profesori. Dar nu seamănă nici cu satul de mîine din care se vor înălţa profesori localnici, legaţi de sat şi de copiii lui, pe care au să-i cunoască pe nume pe toţi, pe ei şi pe familiile lor, şi-or să le ştie vrednicia şi de-acasă şi de la şcoală. Profesoara aceea scundă şi sfioasă ce a rămas în cancela­rie după plecarea „cursei", în­conjurată de elevi şi eleve care toate aveau sâ-i ceară cîte o lă­murire, este un pionier al satului de mîine. Ea a tăiat un drum nou, care-i cel bun, care duce şi el la „satul-oraş". Am vorbit cu tovarăşa pro­fesoară „Ileana". E nespus de fericită. E atît de legată de munca ei, de toţi elevii ei ! Sti­ma pe care i-o poartă satul e marea ei satisfacţie. Mama ei era o văduvă de război, săracă, nebăgată în seamă. Ileana şi-ar fi luat parcă revanşa. Dar nu jubilează. E mulţumită numai în sinea ei. Am impresia că unita­tea satului e mai cimentată prin această profesoară a locului. Deocamdată, un fenomen izo­lat. Poate chiar nu atît de izolat. Dar mîine, un aspect al vieţii satului nou de azi. Ca şi oraşul, îşi va da singur profesorii şi pe toţi specialiştii de care are ne­voie. Tocmai şcoala va realiza asta.

Next