Satul Socialist, octombrie 1970 (Anul 2, nr. 436-462)
1970-10-18 / nr. 451
SATUL SOCIALIST • Sesiunea Prezidiului Consiliului Mondial al Păcii, întrunită la Delhi In prezenţa a 100 de delegaţi din 50 de ţâri, examinează probleme actuale ale mişcării pentru pacea şi securitatea popoarelor, consolidării unităţii rîndurilor forţelor progresiste care se pronunţă pentru independenţă naţională, împotriva imperialismului. Participanţii la sesiune acordă o atenţie deosebită situaţiei din Asia de sud-est, Orientul Apropiat şi problemelor dezarmării. • Delegaţia guvernamentală din Uniunea Sovietică, condusă de V. N. Doenin, ministrul construcţiilor de maşini pentru industria uşoară, alimentară şi aparate de uz casnic, care apar EVENIMENTE ticipat la deschiderea Tîrgului internaţional Bucureşti, a părăsit Capitala. • Preşedintele Republicii Federale a Germaniei, Gustav Heinemann, a primit vineri pe patriarhul Bisericii ortodoxe române, Justinian, care se află într-o vizită oficială în R. F. a Germaniei. A părăsit Capitala, îndreptîndu-se spre patrie, tovarăşa Savka Dabcevici Kucear, preşedintele C.C. al Uniunii Comuniştilor din Croaţia, membru al Prezidiului U.C.I., care, la invitaţia C.C. al P.C.R., a făcut o vizită de prietenie în ţara noastră. • între 15 şi 16 octombrie a avut loc la Bucureşti reuniunea Comitetului pentru comerţul Est-Vest din cadrul „Clubului de la Stockholm"— organizaţie din care fac parte asociaţii de importatori-exportatori, producători şi comercianţi din diferite ţâri ale lumii. • Hushang Ansary, ministrul economiei Iranului, a sosit la Bucureşti, pentru a participa la lucrările celei de a 6-a sesiuni a Comisiei mixte ministeriale pentru cooperare economică şi tehnico-ştiințifica între România și Iran. ANUL II Nr. 451 | DUMINICĂ 18 OCTOMBRIE 1970 | 4 pagini — 30 bani SITUAȚIA INSAMINTARII GRIULUI IN COOPERATIVELE AGRICOLE LA DATA DE 16 OCTOMBRIE CARNET Arcani, o aşezare de plugari şi livădari, de crescători de oi şi culegători de ciuperci gustoase, de lemnari şi — mai puţin ca întindere dar nu fără o oarecare faimă a rezultatelor lichide — de podgoreni. Dar, mai cu seamă, aici este vatra uneia dintre fostele „factorii“ ale Ţării dimierilor, lucrători de apă în pivele de pe Juleş (mori cu „fâcare", cu totul şi cu totul de lemn) şi cutreierători, din generaţie în generaţie, cu valul de postav sar în căruţă şi cu cotul de lemn înfipt în chimir, prin toată Oltenia, pînă la Dunăre, de-a lungul, sau peste munţi, de-a dreptul, spre Transilvania. Pentru cine ştie ţara, aici Arcani poate fi trăită bucuria descoperirii unui loc de dulce intîlnire, de subtilă întrepătrundere a graiului, obiceiurilor, şi artei Valahiei Mici cu acelea die ţinutului de peste munţi. Aici, pronunţia înlocuieşte frecvent pe ce cuşe sau de, perfectul simplu, nervos, s-a convertit în molatecul, visătorul imperfect iar ritmul vorbirii este mult mai discret, mai galeş decît cel din Dolj şi chiar din Mehedinţi (cu toate că, adesea, cuvîntul se prezintă cu silabe şi chiar grupuri de silabe cen-PETRE DRAGU (Continuare in pag. a 2-a) Inimi de piatră Chiar dacă acum sîntem mari, poate cu tîmplele cărunte, avem familie, copii, dar nu uităm că sîntem copii şi mergem să ne vedem părinţii care ani şi ani au muncit din greu să ne vadă în rîndul oamenilor. Am întîlnit odată un tînăr student în anul I al Academiei de ştiinţe economice din Bucureşti. Era sîmbătă, aproape de miezul nopţii. La această oră lua trenul pînă la Petroşani şi în noaptea următoare se reîntorcea la Bucureşti. Pierdea două nopţi, străbătea sute de kilometri numai să-şi vadă mama. „Vreau s-o aud pe mama spunîndu-mi : puiul meu ! Vreau să aud vocea mamei". In cuvintele tînărului era atîta dragoste pentru cea care i-a dat viaţă îneît ţi se umezeau ochii. Marea majoritate a copiilor, fie că au 20 sau 50 de ani, nu uită că mama a vegheat la capătîiul lor, că tata a muncit ca ei să ajungă oameni cu un rost în viaţă, cinstiţi, apreciaţi de consăteni. Se întîlnesc însă şi cazuri în care copiii, ajunşi acum oameni în toată firea, uită de părinţi, ba mai mult, îi perse VIZITA PREŞEDINTELUI NICOLAE CEAUŞESCU IN CALIFORNIA In continuarea vizitei neoficiale pe care o întreprinde pe Coasta de vest a Statelor Unite, preşedintele Consiliului de Stat al României, Nicolae Ceauşescu, împreună cu persoanele care-l însoţesc, a plecat vineri de la San Francisco spre oraşul Fresna din California. Distinşii oaspeţi români sunt însoţiţi de reprezentanţi ai întreprinderii pentru echipament destinat industriei alimentare şi irigaţiilor „Food Machinery Corporation", ale cărei uzine se află în localitatea Fresno. Avionul special zboară deasupra unei regiuni brăzdată de o reţea de canale de irigaţii şi lacuri de acumulare. Şeful statului român se interesează îndeaproape de caracteristicile acestui sistem, primeşte explicaţii amănunţite din partea proiectantului principal al sistemului de irigaţii şi de control al regimului apelor. După ce survolează regiunea Island Valley, avionul special aterizează pe aeroportul din Fresno. Pe aeroport au venit în întîmpinarea preşedintelui Ceauşescu primarul ed-interim al oraşului, Paul Wasemiller, şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, în semn de omagiu primarul înmînează conducătoru★ Următorul popas se face la barajul fiianţ de pe rîul San Joaquin. Preşedintele Nicolae Ceauşescu pune o serie de întrebări cu privire la capacitatea rezervorului, la debitul de apă distribuită anual pentru fiecare ha, la eficienţa economică a sistemului în ansamblu. în încheierea vizitei la baraj, preşedintele Nicolae Ceauşescu semnează în Cartea de onoare. 4 După o călătorie de o oră cu avionul, oaspeţii poposesc în localitatea San Jose, unde se află centrala întreprinderii vizitate, în întîmpinare au venit primarul oraşului, James Ron, şi preşedintele întreprinderilor „Food Machinery Corporation", James Hall. îndată după sosire, este prezentat un interesant film despre activitatea în- treprinderilor care au legături de afaceri şi cu ţara noastră, despre laţii. Are loc apoi un dejun oferit de conducerea întreprinderilor. în cursul discuţiilor ce au avut loc cu acest prilej, au fost evocate posibilităţile de extindere în continuare a relaţiilor de colaborare dintre firmele americane şi firmele din ţara noastră, inclusiv cooperarea în producţie şi, în general, de intensificare a raporturilor economice dintre România şi S.U.A. ★ După-amiază, preşedintele Nicolae Ceauşescu şi persoanele care-l însoţesc au vizitat Uzinele „Memorex“ din Santa Clara (California), producătoare de echipamente pentru calculatoare electronice. Deasupra intrării principale se află scrisă în limba română urarea „Bine aţi venit la Memorex". La sosire, oaspeţii au fost salutaţi de preşedintele campaniei, Lawrence Spltters. în secţiile de fabricaţie, preşedintele Ceauşescu s-a interesat de tehnologia aplicată şi de performanţele tehnice obţinute, a discutat cu specialiştii, relevînd existenţa posibilităţilor de dezvoltare a schimburilor, de cooperare (Continuare In pag. a 4-a) lui statului român o diplomă prin diverse tipuri de maşini şi bistocare i se conferă titlul de cetăţean de onoare al oraşului Fresno, precum şi cheia oraşului. Oaspeţii se îndreaptă cu maşinile spre plantaţiile de portocali irigate. Convoiul de maşini se opreşte în dreptul plantaţiilor. Se dau explicaţii asupra sistemului de aducţiune, pompare şi distribuire a apei. (Continuare în pag. a 2-a) Cei patru zile înainte de expirarea timpului optim — la 16 octombrie — în cooperativele agricole mai erau de însămînţat cu grîu 720 710 hectare, suprafaţă ce reprezintă 36 procente din plan. Cum indică şi harta alăturată doar cooperatorii din trei judeţe — Brăila, Galaţi şi Satu Mare sunt pe punctul de a încheia semănatul griului în zilele următoare. Avertizarea meteorologilor în legătură cu o posibilă înrăutăţire a vreunei, consemnate în toate articolele noastre din ultima perioadă, s-au confirmat. Au căzut şi cad ploi de lapoviţă, s-au produs îngheţuri. Cit de greu se lucrează în aceste condiţii o ştiu cel mai bine cooperatorii şi mecanizatorii. însămînţarea griului trebuie însă realizată urgent pe toate suprafeţele planificate, în condiţiile de faţă ca fiind o sarcină naţională de cea mai mare importanţă. Deşi într-un număr de judeţe vitezele de lucru au sporit în ultimele zile, totuşi ele nu asigură încheierea lucrării în timp optim, pînă la 20 octombrie. în ultima săptămină au fost însămînţate cu grîu 567 047 hectare, echivalînd cu 27 de procente, ceea ce înseamnă că dacă se va avansa în acest ritm lucrarea va fi terminată cel mai devreme în jur de 25 octombrie. Fiecare ţăran cooperator cunoaşte, însă, destul de bine preţul întîrzierii, chiar şi cu o zi, a însăminţării griului. Dar dacă pe ţară s-a avansat în ultima săptămînă cu o viteză de 27 procente, în unele judeţe lucrarea a continuat să se desfăşoare mai puţin alert, ceea ce indică că aici însămînţările nu se vor termina nici la 25 octombrie. Este, în primul rînd, cazul cooperativelor agricole din judeţul Braşov a căror realizări din aceste ultime zile se cifrează doar la 12 procente din plan, a cooperativelor agricole din Vîlcea — 13 (Continuare ti» pag. a 3-a) LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI , Cooperatorii din judeţul Brăila au terminat semănatul griului O ştire sosită la închiderea ediţiei ne anunţă că în cursul zilei de 17 octombrie cooperativele agricole din judeţul Brăila au terminat, semănatul griului. Este un succes care îi plasează, din nou, pe cooperatorii şi mecanizatorii acestui judeţ în fruntea întrecerii pentru recolte bogate. Terminarea însâmînţârilor pe întreaga suprafaţă planificată cu 5 zile mai devreme faţă de limita stabilită de specialişti pentru acest judeţ demonstrează capacitatea de organizare a mecanizatorilor şi ţărănimii cooperatiste brailene, care au acumulat o bogată experienţă în efectuarea lucrărilor agricole în timp optim şi de bună calitate. In prezent, eforturile cooperatorilor şi mecanizatorilor sunt concentrate pentru terminarea recoltatului culturilor tîrzii şi executarea arăturilor de toamnă. AU MAI RĂMAS DOAR 3 ZILE DIN EPOCA OPTIMA PENTRU SEMĂNATUL GRIULUI FOLOSIŢI-LE DIN PLIN! Deficienţe asemănătoare în trei judeţe diferite Unii lucrează şi în lapoviţă, alţii petrec şi în zilele cu soare De ce ocolesc activiştii organelor agricole judeţene unităţile râmase în urmă Vîlcea, Satu-Mare, Maramureş — trei judeţe situate în colţuri diferite de ţară. Cu trei zile înainte de expirarea acelei perioade pe care specialiştii au numit-o timp optim pentru semănat un raid întreprins de cîţiva redactori şi corespondenţi ai ziarului evidenţiază cîteva probleme comune deşi stadiile de desfăşurare a lucrărilor agricole de sezon sunt diferite. Blocnotesurile colegilor care au luat parte la raid cuprind zeci de fapte de muncă titanică, eroică. Bătălia strîngerii recoltelor, a pregătirii viitoarelor holde nu mai este doar o expresie figurativă, în multe cazuri ea este cu adevărat o întrecere a omului — cooperator,, mecanizator, inginer — cu timpul, cu vitregiile unei toamne cu îngheţuri, ploi, lapoviţe şi ninsori mult prea timpurii. Cutreierînd satele, cîmpurile din zona Careiului şi de pe Valea So ION ŞERBU (Continuare in pag. a 3-a) „Sperăm să ocupăm un loc de frunte in întrecerea pentru frumos“... LA AXENTE SEVER 50 LA SUTA DIN GOSPODARII RACORDATE LA REŢEAUA DE APĂ CURENTĂ 7 KM DE DRUM AMENAJAŢI ÎN TIMP RECORD PĂLTINIŞ, „PERLA" SIBIULUI ...Sate cit mai frumoase, bine îngrijite, sistematizate, cu drumuri pietruite sau asfaltate, cu trotuare şi podeţe, cu noi cămine culturale, magazine, şcoli, grădiniţe de copii. Aceasta este deviza întrecerii patriotice pentru înfrumuseţarea şi buna gospodărire a satelor şi comunelor patriei noastre. Activitatea vastă ce se desfăşoară pe acest tărâm este indisolubil legată de eforturile generale depuse pe multiple planuri pentru realizarea şi depăşirea sarcinilor trasate de partid în acest ultim an al cincinalului. După o vizită prin mai multe din satele pitoreşti ale zonei sibiene, ne-am adresat tovarăşului inginer SIMION SCHORSTEN, vicepreşedinte al Consiliului popular judeţean Sibiu, cu rugămintea de a ne prezenta o sinteză a realizărilor în domeniul gospodăririi localităţilor rurale, precum şi a preocupărilor de viitor. —-— ----------------------------------- — Cel mai semnificativ aspect pe care aş vrea să-l semnalez — ne-a spus domnia sa — este participarea largă a locuitorilor judeţului nostru la efectuarea unor importante lucrări de interes obştesc cu caracter local, pe baza unor planuri de acţiune întocmite din timp. Cifric, valoarea lucrărilor efectuate se ridică la suma de 52 de milioane de lei. De remarcat faptul că angajamentul a fost depăşit cu lucrări în valoare de 97 976 lei. — V-am ruga să ne prezentaţi cîteva asemenea acţiuni. — Peste tot s-a acordat o importanţă de prim ordin lucrărilor cu caracter obştesc : construcţii, întreţineri şi reparaţii de drumuri , amenajări de parcuri şi zone verzi, prin plantarea unui număr însemnat de pomi, arbori şi arbuşti decorativi , construcţii de poduri şi podeţe. S-au făcut taluzări de maluri şi importante lucrări de îndiguire a rîurilor Tîrnave, Tibiciu, Olt. în afară de acestea, s-au construit baze sportive, şcoli, cămine culturale şi s-au făcut lucrări de amploare pentru alimentarea cu apă potabilă şi energie electrica a satelor. Multe din aceste lucrări au fost efectuate în special în zilele de duminică. Astfel, locuitorii din satul Coveş au lucrat şi noaptea la lumina farurilor pentru amenajarea unui drum comunal şi a unei alei de beton. — Care sînt comunele cu cele mai frumoase realizări? — în primul rînd Micăsasa. Locuitorii acesteia au depus o activitate serioasă de întru LILIANA MÎRŞANU Toamna se umplu hambarele. JLa Cozăneşti (Ialomiţa), baza de recepţie a înmagazinat pină in prezent mii de vagoane de porumb ştiuleţ. Foto : C. NEGOIŢA Paralel cu recoltatul porumbului, suprafeţele eliberate sunt însămînţate cu cereale puioase. Muncind organizat, folosind fiecare zi bună de lucru, cooperatorii din Mihăileşti, judeţul Buzău, seamănă cu grîu ultimele suprafețe. cută. E groaznic să afli asemenea acte, penibil e să le şi aşterni pe hirtie. în urmă cu cîteva luni am primit o scrisoare de la o bâtrînă din comuna Bolintinu din Vale, judeţul Ilfov. Mama îşi reclama copiii care refuzau s-o ajute acum, la bătrîneţe. Fiecare o trimitea de la unul la altul şi nici unul nu-şi asuma răspunderea de a-şi îngriji mama. Nu voi mai da numele celor doi fii, întrucît, destul de greu, şi-au recunoscut vina, au acceptat să-şi îngrijească mama. Casa bătrînei era mică şi neîngrijită. Curtea năpădită de buruieni. Alături, vrînd parcă să umbrească mica locuinţă, se înalţă o casă mare, cu multe camere, a unuia din feciori. Peste drum, o altă casă, la fel de arătoasă. E a celuilalt fiu. Amîndoi feciorii sînt zidari, dar nici unul nu a pus mina să facă o cît de mică reparaţie la casa unde au copilărit. De la mica locuinţă, prin bălăriile înalte, se observa o potecă. Nu ducea la cei doi copii, ci la factorul poştal care o ajută pe bătrînă. Nu era nimeni acasă, aşa că ar ieşit în drum unde am întîlnit un om care stătea în faţa porţii. GH.NEAGU RADU (Continuare în pag. a 2-a) IL