Scînteia Tineretului, februarie 1968 (Anul 24, nr. 5815-5840)

1968-02-14 / nr. 5826

PĂSTRĂV­ĂRIE... ARTIFICIALĂ Nu departe de Bicaz în sa­tul Schitu-Ceahlău a căpătat o mare dezvoltare o crescă­torie de păstrăvi. în bazinele de beton se înmulţesc me­reu puieţii de peşte destinaţi populării rîurilor de munte şi lacurilor de acumulare de pe Valea Bistriţei. în ultima Vreme păstrăvăria Schitu- Ceahlău a crescut şi dever­sat în apele de munte şi în­deosebi în lacul de acumu­lare Bicaz peste zece mili­oane de păstrăvi. Dar păs­­trăvarii de la poalele Ceah­lăului au reuşit să producă şi artificial o serie de specii rare de peşte. Astfel anul trecut s-au obţinut primii 750 de puieţi de lostriţă, specie pe cale de dispariţie. Anul acesta realizatorii acestor succese şi-au propus să ob­ţină 10 000 puieţi de lostriţă. ION CHIRIC PROCESUL PISICII Benze Gheorghe din Ora­­viţa era proprietarul unei pisici. Din mărturiile sale a reieşit că pisica era de rasă, singurul animal la casă, răs­făţată cu toate onorurile. Cînd se plictisea de atîta gri­jă trecea pe la vecinii Gheor­ghe Almăjan şi Gheorghe Rambu, vămuindu-le puii şi porumbeii. Pînă într-o bună zi, cînd a nimerit într-un laţ care i-a fost fatal. Păguba­şul Benzé a deschis proces pentru stricăciuni de bunuri, pretinzînd suma de 2 000 lei despăgubire. Autorul „cri­mei" ca și coautorul ei au dovedit cu martori că pisica era ca toate pisicile, ba mai mult, că avea obiceiul să mânînce pui, păgubitul tot cu martori dovedea contra­riul. Cite 8-9 martori de o parte şi de cealaltă. S-au prezentat de 7 ori în faţa in­stanţei şi poate ar mai fi ţi­nut dacă nu intervenea am­nistia care a stins toată di­honia. întrebăm tribunalul din Oraviţa, pentru sutele de ore pierdute nu există in codul penal un paragraf care să ceară despăgubiri ? ION D. DANCEA PALATUL TE­­LEFOANELOR În pe respectiva dezvoltării multilaterale a oraşului Tg. Mureş se înscrie şi noua con­strucţie a palatului telefoa­nelor, pentru care au început lucrările de organizare a şantierului. Avînd o siluetă arhitectonică modernă, avîn­­tîndu-se pe verticală, obiec­tivul va fi dotat cu centrale telefonice şi telegrafice au­tomate pentru a satisface cele mai exigente servicii în domeniul telecomunicaţiilor. Clădirea, amplasată pe arte­ra principală de circulaţie a oraşului, va fi prevăzută de asemenea cu oficii şi secţii pentru deservirea rapidă a poştei. C. POGACEANU Indurare Stau presăraţi în grupuri de cîte 2 sau 3 de o parte şi de alta a şoselei ce duce spre Deva. Sínt înalţi şi pîntecoşi iar în vîrf au două crengi golaşe care se îndreaptă ru­gătoare spre cer... Nu, nu vă grăbiţi să-i iden­tificaţi. Nu sínt copaci. Sínt nişte bieţi stîlpi de metal plantaţi aici nu se ştie cînd şi cu ce scop. Gurile rele afirmă că menirea lor e de a purta un acoperiş de tablă care să-i protejeze pe oameni de intemperii atunci cînd aşteaptă autobuzele. Dar menirea lor a fost uitată. Din zi în zi par tot mai trişti. Şi cum să nu fie cînd ştiu că vine primăvara şi că toţi co­pacii de lingă ei vor înverzi, iar ei vor rămîne mai de­parte despuiaţi şi părăsiţi. Ce părere aveţi gospodari ai oraşului Hunedoara ? V-aţi gîndit să le faceţi o vi­zită ? S-ar bucura mult ce­tăţenii dacă le-aţi­­ asculta „păsurile“ acestor stîlpi me­talici... AL. BALGRADEAN TIMPUL— PRIETENUL ŞI DUŞMANUL NOSTRU (Urmare din vasina­­) de acţiuni şi conflicte" . „Mi s-a întîmplat Să merg intr-adevăr la cinema fiindcă un plan conceput de mine eşuase. Şi am mers sim­ţind necesitatea de a mă linişti". Care ar fi semnificaţia cifrelor şi a citatelor de mai înainte ? S-ar putea găsi pentru ele un numitor comun , acuta necesitate de relaxare, aşadar existenţa unei stări de oboseală mai accentuată către sfîrşitul săptămînii, ceea ce-i perfect firesc (rămîne doar de analizat cu prilejul anchete­lor pe eşantioane reprezentative, dacă nu este vorba aici şi de o eventuală suprasolicitare şcolară, căci e curios ca un instrument de informare cum este cinema­tograful să fie, declarat, în ochii atîtor adolescenţi, doar leacul miraculos al oboselii, medicamen­tul care înlătură, în numai două ore, oboseala acumulată în şase­­zile). De altfel, raportul odihnă-dis­­tracţie este luat în discuţie de literatura de specialitate, trăgîn­­du-se un hotar destul de net în­tre una şi alta. Odihna (cu ac­centuat sens de recuperare a forţelor) e o funcţie reparatorie a timpului liber, o replică la de­teriorările fizice sau nervoase provocate, în exerciţiul obligaţi­ilor (în cazul nostru : învăţătura), de către tensiunile, solicitările corespunzătoare ocupaţiei. Raţio­nalizarea perpetuă a învăţămîn­­tului nu scade cantitatea de efort cheltuit prin lecţii, deoarece se îmbogăţesc simultan şi datele pe care umanitatea, acumulîndu-le pe parcurs, simte că e de dato­ria ei să le transmită urmaşilor. Distracţia, în schimb, reprezintă o arma împotriva plictiselii şi e o necesitate impusă de monotonia unei existenţe ; ea se dobîndeşte prin căutarea unei vieţi comple­mentare, de compensare sau eva­ziune, prin recurgerea la o exis­tenţă imaginară, deosebită de viaţa de toate zilele, aşadar prin : 1) activităţi reale întemeiate pe schimbarea locului, a ritmului, a stilului de viaţă, prin călătorii, jocuri, sport ; 2) activităţi fictive avînd la bază identificarea şi proiecţia : participare la specta­cole de cinema, teatru, lectură etc. Faptul că 84 de subiecţi (din 124) merg la cinematograf nu pentru a avea o „activitate fic­tivă“ (identificare cu lumea de pe ecran şi proiecţie într-însa), ei pur şi simplu pentru relaxare, trebuie, să ne bucure pentru ca­racterul practic, realist, al grupei de vîrstă investigate ? Ori să ne pună pe gîndul, fiindcă trădează absenţa sau cvasi-absenţa unor visuri adolescentine perfect fi­reşti ? Oricum, majoritatea subi­ecţilor — nevăzînd în cinemato­graf nici un mijloc de informa­ţie, nici unul de distracţie care să alunge plictiseala acumulată de pe urma unei existenţe mono­tone, putem trage totuşi două prime concluzii: a) cei care au răspuns la chestionarele noastre se socotesc suficient de bine in­formaţi ca să nu mai aibă ne­voie, la film, să-şi lărgească ori­zontul de cunoaştere ; b) gradul lor de plictiseală este destul de scăzut, de vreme ce nu merg la cinematograf pentru a se distra. Revenind la una din lucrările de specialitate foarte cunoscute (G. Friedmann — P. Naville „Tratat de sociologie a muncii“, capit. 24 , J. Dumazedier „Mun­că şi timp liber“) e bine să ară­tăm că autorul polemizează cu sociologia engleză care, prin ter­menul „recreare“ confundă odih­na cu distracţia ; în felul acesta se obţine o simplificare a pro­blemei, care împiedică studierea concretă şi completă a acestui fenomen psihico-social. Or, timpul liber se prezintă ca un ansamblu de activităţi originale, fundamental distincte pe de o parte activităţi productive, pe de alta obligaţii sociale, consti­tuind ceea ce s-ar putea­­ numi „terţe activităţi“. Ele pot fi exclusiv, succesiv sau simultan forţe de reparaţie, de distracţie sau de dezvoltare a personalită­ţii, forţe de evaziune sau de par­ticipare socială, forţe de regres sau de progres cultural. Alegeţi: aventură, călătorie, dragoste etc. Şi totuşi, oricît de exclusiv „re­paratoriu" le-ar părea subiecţilor noştri cinematograful, tetă ci atunci cînd sînt îndemnaţi să-şi exprime preferinţele în legătură cu filmul, ttu ezită , aşadar, re­laxare, dar şi alegere (selecţie) Interpretarea rezultatelor — desigur la „prima vedere" — dez­văluie, indiscutabil, cîteva adevă­ruri ale lumii adolescenţei. De pildă, e de remarcat fuga simpto­matică de irealitate (vezi prefe­rinţele majorităţii, faţă-n faţă cu unicul (din 124 subiecţi) care preferă filmul fantastico-ştiinţific, ca şi­ o categorie adăugată de su­biecţi înşişi )— „filme serioase, reale, drame, tragedii"). Ca să nu mai pomenim de „raportul" pre­subiectivă sau numai genul pre­ferat îl relaxează pe fiecare, orice alt gen obosindu-l­­­ferinţelor din cadrul aceluiaşi gen, judecat din punctul de ve­dere al categoriei care răspunde : fete-bâieţi. Ne-am fi aşteptat ca, proporţional, mult mai mulţi băieţi să fi ales „filmul de aven­turi, lupte, spionaj“ (25 la sută din subiecţii băieţi) decit fetele (30 la sută din subiecţii fete). De ce această „răsturnare“ a presu­punerile iniţiale ? Pe semne că, în asemenea gen de filme, fetele găsesc tipul real de bărbat (să -----■—-» i . ’’ • ’ . ‘' nu uităm : au între 16—18 ani) ! curajos, drrbt, neînvins etc. (atenţiune ! tineri, iată un bun prilej de a afla care sînt gustu­rile fetelor, un ghid perfect al comportării voastre viitoare). Ast­fel de eroi se găsesc atît în fil­mele de aventuri, cit şi în cele istorice (27 din subiecţii fete şi respectiv 17 preferă filmele de aventuri şi istorice). Şi iată, în ordinea preferinţelor adolescente­lor, pe locul 4 (10 subiecţi din 83) preferă filmele sentimentale, de dragoste (ceea ce, evident, ne surprinde şi demonstrează — spe­răm — exagerata preocupare, de la o vreme, pentru latura aceas­ta, în multe publicaţii nespecia­lizate). Trist e că nici comedia nu­­ a­re să fie pe gustul majorităţii su­­iecţilor (fie fete, fie băieţi) , şi e relativ destul să intri într-o sală de cinematograf, la un film care are şi secvenţe de comedie (nefiind exclusiv o comedie, la care omul se duce parcă pregă­tit să ruda), ca să-ţi dai seama că tinerii nu prizează suficient umo­rul (indiscutabil, este vorba aici de calitatea îndoielnică a umo­rului cultivat în ultima vreme, mai ales pe scenele de estradă, la televiziune şi radio, de stereo­tipia acestuia, de încărcătura mi­noră şi de talentul uneori minor al „practicienilor", cît şi de frec­ventarea insuficientă — de către subiecţi — a textelor clasice), aproape că se poate conchide că tinerii nu ştiu să rîdă, sau ca să fim mai exacţi, nici la o glumă „groasă", directă, elementară, dar rămîn pe gînduri la o nuanţă mai subtilă ; or, e de reţinut faptul că umorul, jocul de cuvinte etc. deşi par simple exerciţii gratuite, „ascut" mintea, stimulează cali­tăţile asociative ale tînărului, re­­prezentînd o indispensabilă gim­nastică a minţii. Să promovăm deci umorul în rîndul adolescen­ţilor, aruncînd peste bord preju­decăţile (căci nu umorul în sine, cum cred unii, e minor, ci în­făţişarea sub care ajunge la con­sumatorul tînăr) ! Pe de altă parte, manifestarea in­diferenţei faţă de filmele muzicale (ca şi faţă de tot ce ţine de muzică — exceptînd-o pe cea uşoară) ne atrage atenţia asupra unei insuficienţe absolut reale: pregătirea muzicală a adolescen­ţilor (ei nu ştiu „să asculte" mu­zica, nu au timp sau răbdare, mai ales cea „grea" constituind un a­­devărat Everest de netrecut) ; de pe urma acestei lacune au de su­ferit : sensibilitatea, cultura ge­nerală... (dar măsurile eficiente întîrzie de ani şi ani să fie luate : discoteci în licee, duminici mu­zicale, săli de audiţie în şcoli, etc); în rest : muzică de dans (în general uşoară, fie şi numai de ascultat) cu funcţie reparatorie — mă odihneşte, mă relaxează, atît ! O ultimă remarcă la acest punct : doar 2 subiecţi preferă filmele documentare şi unul sin­gur filmele ştiinţifice — în timp ce, la polul opus — cum am mai arătat — tot unul singur preferă filmele ştiinţifico-fantastice. Ce se întîmplă ? De ce această for­ţă centrifugă care azvîrle la ex­treme preferinţele unor adoles­cenţi ? Nu cumva se descifrează aici o unilateralitate (vezi ante­rior capitolul „Un pas pînă la... plictiseală“, în care se arată că practicarea exclusivă a unui sin­gur fel de distracţie în timpul li­ber duce, inevitabil, la monoto­nie, la plictiseală), o formaţie nu destul de multiplă, pe planuri cit mai diverse, întrepătrunse ? Sla­ba preferinţă manifestată pentru filmele ştiinţifice are vreo con­tingenţă reală cu gustul pentru ştiinţă în sine ? Dar antipodul — slaba preferinţă mărturisită pen­tru filmele fantastico-ştiinţifice nu reprezintă — cine ştie ? — o dezvoltare insuficientă a spiritu­lui imaginativ, a fanteziei­­atît de necesare, în mod paradoxal toc­mai într-o epocă de fantastic salt ştiinţifico-tehnic, veacul de aur al invenţiilor!) Pistele acestea ar merita, indiscutabil, să constituia temele unor viitoare cercetări ale oamenilor de ştiinţă. Iată şi cîteva din răspunsurile subiecţilor : „Filmele în care viaţa omului este văzută în rea­litatea şi complexitatea ei. Dra­matic“ ; „Filmele psihologice în general, indiferent de gen“; „Prefer filmele despre tineret, despre viaţa de toate zilele a ti­nerilor“ ; „Cele de aventuri sunt drăguţe, cele comice sunt amu­zante, cele de dragoste sunt fer­mecătoare“ ; „îmi plac filmele cu subiect real, cu puţină dragos­te şi educative“ ; „îmi plac fil­mele care au o acţiune“ ; „Cele originale, care aduc ceva nou, nu fac altfel de restricţii“ ; „Vizio­nez filmele care caută să-ţi în­dulcească viaţa şi nu să-ţi pună probleme superioare care te fac şi mai nehotărât“ ; „Cu substrat psihologic, dar depinde de starea psihică în care mă găsesc eu“ ; „Prefer (1) orice fel de filme“ , MIHAI STOIAN f (83) b (41) filme de aventuri, lupte, spionaj 27 10 comedii 11 4 călătorii 2 2 sentimentale, dragoste 10 6 reconstituiri de epocă, istorice 17 3 muzicale 3 3 documentare — 2 ştiinţifice — 1 ştiinţifico-fantastice — 1 sportive — 2 biografice 1 — de toate (fără preferinţe) 2 5 de tineret (categorie neindicată de autorul chestionarului) 1 — serioase-reale, drame, tragedii (categorie, de asemenea, ne­indicată de­ autorul chestio­narului). 6 _ „psihologice“ ; 3*’..­. U. 2 Institutul de cercetări pentru chimizarea gazului metan Me­­­­diat. In fotografie , chimista Liane Schlosser efectuind analize în laboratorul de microscopie electronică al Institutului Foto : SORIN DAN ! Revelaţiile nu ne sînt întot­deauna la îndemînă. De aceea şi rîvnim, poate fără să ne dăm seama, după ele şi sînter­ atît de recunoscători celor ce ne do­vedesc că sînt încă posibile. Mi­chel de Ghelderode este o re­velaţie. Prin Teatrul Nottara publicul nostru l-a descoperit pe Ghel­derode, dar nu l-a cunoscut; l-a descoperit ca enigmă, ca a­­tracţie, ca promisiune. Gheldero­de e prea bogat în sensuri, în mijloace de expresie şi valori pentru ca Interpretarea să nu prefere, să nu aleagă, deci să nu ignore. Nu lipsa de antecedente, lucru de altfel deloc neglijabil, face versiunea Teatrului Notta­ra aproximativă, ci însăşi ope­ra lui Ghelderode. Desigur că există o limită la care aproximaţia se schimbă în inadvertenţă. Artiştii Teatrului Nottara au intuit întinderea zonei Ghelderode, n-au depăşi­t-o şi totuşi ar fi greu de afir­mat că au evitat întotdeauna periferia. „Am spus și­ am repetat că teatrul, după mine, începe aco­lo unde se termină arta dialogu­lui, literatura dramatică", decla­rase Ghelderode. Autorul a considerat teatrul un „loc de hip­noză", a crezut în puterea sa „posesională" și „obsesională“, l-a vrut magic. A adus în tea­tru toate mijloacele de expre­sie — muzicale, plastice, core­grafice, poetice. L-a fasci­nat viaţa misterioasă a obiecte­lor, a statuilor şi păpuşilor. Teatrul său este expresiv prin toate mijloacele, pe orice cale. Interpretarea Teatrului Not­tara a stăruit foarte mult în acea zonă „unde se termină ar­ta dialogului, literatura drama­tică“. „Viziuni flamande" este un spectacol şocant, de mare densitate expresivă. Cromatica, iluminaţia, compoziţiile plasti­ce ale scenografului Mihai Mă­­descu, remarcabile mai ales în „Escurial" şi tabloul II din „Cristofor Columb" caută acele „sentimente plastice“ despre care Ghelderode spunea că-i sintetizează sau chiar generea­ză piesele. Termenul de „sceno­grafie" în cazul lui Ghelderode ni se pare impropriu şi insufi­cient. Contribuţia lui M. Mă­­descu in interpretarea textului este substanţială. De subliniat e faptul că, deşi referinţele la pic­tori şi pînze sunt foarte frecven­te chiar în declaraţiile lui Ghel­derode, că în comentariile cri­tice li se dă o foarte mare im­portanţă, uneori chiar o ca­pitală importantă (de pildă, în cazul lui Brueghel), plastica rea­lizată de Mihai Mădescu nu pre­sară „citate". Dinu Cerneanu a găsit actori capabili de a se exprima scenic şi a făcut din această dis­ponibilitate o sursă de valori cu totul deosebite. In întregime spectacolul său mizează pe „loc­vacitatea" corporală a interpre­ţilor şi-i încredinţează semnifi­caţii esenţiale. Pline de tîlcuri neştiute sunt mişcările, gesturi­le — rareori pur şi simplu func­ţionale, deseori cu resorturi şi sensuri obscure, întotdeauna pline de elocvenţă. „Acolo unde se termină arta dialogului", se desfăşoară cu predilecţie sensibilitatea şi in­geniozitatea creatorilor „Viziu­nilor flamande“. Le izbuteşte spectacolul în sine, le izbuteşte animizarea scenei, potenţarea acută a mişcării, a atitudinii. Încărcarea cu emoţie a culorii, a luminii, a formelor. Le reu­şeşte magia. E desigur foarte mult şi nu e ultimul lucru la care se­ gîndea Ghelderode. Tot Ghelderode spunea că motivul teatrului nu este tehni­ca teatrală, nu sînt culorile, eclerajele, gesticulaţia sau tim­­brurile, ci OMUL. Nimic nu justifică deplasarea accentului de pe idei pe formele specta­culare. Ori spectacolul Teatru­lui Nottara , făra să neglijeze propriu-zis textul, îl lipseşte de ponderea cuvenită, ajunge să-l mascheze prin compliniri şi co­mentarii extra-literare. E sur­prinzătoare pe alocuri uşurinţa cu care regizorul tratează tex­tul. De pildă supradimensiona­rea Călugărului din „Escurial" , nu mai e vorba de o „trouvail­le", ci de o licenţă greu explica­bilă. Schimbarea dimensiunii (care altundeva, în alte condi­ţii, ar putea desigur fi o idee strălucită) metamorfozează per­sonajul : nu mai e Călugărul, ci un spectru, o himeră, un simbol sau un sentiment concretizat. Or, toate acestea contrazic spi­ritul și modalitatea piesei. Tot în „Escurial", lui Folial — personaj în legătură cu care autorul se explică — i se igno­ră un dat fundamental: autori­tatea. Folial — Ștefan Radof — e bufonul epuizat, care cere nu­mai somn , nu are forţa, aro­ganţa de care vorbeşte autorul, nu este acel geniu al răului pe care l-a respectat monarhul. Folial este ucis de fapt pentru că s-a trădat pe sine însuşi, nu pentru că e obosit. Ştefan Ra­dof joacă foarte bine, realizea­ză un rol foarte bun, dar un Folial amputat. Este simptoma­tic pentru operaţia artistică efectuată, cu „Viziuni flaman­de“. „Cristofor Columb" este o fe­erie — parodie. Instituţii, isto­rie, mituri, toate sunt traversa­te de radiaţiile deformatoare ale ironiei. Dar textul mai ema­nă şi altceva, o mare poezie : dorul aventurii, al vagabonda­jului interior, dragostea pentru iluzie, insatisfacţia descoperito­rului şi seninătatea veşnicului călător, nostalgia nefiinţei, vo­caţia morţii şi sinuciderea cal­mă a poporului Edenului. Din dramatismul adînc al relaţiilor lui Columb cu Montezuma şi chiar cu Regele, a rămas destul de puţin în spectacolul de la „Nottara". Ii reproşăm insufi­cienta gravitate a tonului şi nu absenţa unor personaje sau episoade, faptul că n-a pătruns prea adînc, prea tenace dincolo de parodie. Excepţionala creaţie a lui Ştefan Iordache în „Escurial" are poate nobila vină de-a ne pune pe gînduri, de-a ne su­gera posibilităţi mai mari, şi aşteptări mai severe. „Viziuni flamande", conţine în sine ger­­menele care să-l nege . Regele din „Escurial“ ne obligă să re­vendicăm o nouă versiune Ghel­derode. ILINA GRIGOROVICI La muzeu. O noua revistă şcolară Este titlul noii reviste şco­lare — editată de elevii Li­ceului „I. L. Caragiale" din Bucureşti. Aşa cum mărturi­seşte colectivul de redacţie în „cuvînt înainte", încercarea de faţă reprezintă concreti­zarea unei dorinţe de a con­tinua o veche tradiţie a şcolii româneşti. Se cuvine să rele­văm epigramele lui Sorin Pe­­trescu, tematica variată a poe­ziilor elevei Olga Sicu, par­tea ştiinţifică şi traducerile din Arthur Rimboud. Redac­ţia consacră o rubrică spe­cială problemelor limbii ro­mâne, cîteva pagini de in­formări în care ei se reco­mandă elevilor, muzee, filme colecţii, teatre. Caiet de poezii şi folclor: „Cîntec de început" Consiliul regional Maramureş al Organizaţiei de pionieri a scos de sub tipar un caiet de poezii şi folclor, intitulat „Cîntec de început". Lucrarea reuneşte în paginile sale lucrările de debut li­terar a peste 50 de elevi între 7—15 ani. Valoroasa iniţiativă are menirea să stimuleze preocuparea elevilor din şcolile generale de opt ani, faţă de creaţia populară şi cultă. v..., , Vir. "Sil. La meci... NICOLAE CRISTOVEANU Bucureşti O VESTE DE ULTIMĂ ORĂ: 9 700 000 Di MiOMOARE Istoria omenirii începe de la un cadou : mărul oferit Evei... Dar aceasta se întîmpla în rai. Acolo, a face un cadou însemna un păcat. Pe pămînt e invers. Dovadă : zeci sau poate sute de maxime inspirate de acest gest, unul din puţinele obiceiuri păstrate de-a lungul tuturor civilizaţiilor. După o „lună a cadourilor“ iată o alta a mărţişorului. Comerţul oferă în acest an 9 700 000 de mărţişoare. Deci, fiecărei femei din ţară îi revine unul. „Sînt de o mie de ori mai fericit atunci cînd dau decît atunci cînd primesc un cadou“, mărturisea un poet. E un sentiment care nu îmbătrîneşte, pentru că nu ţine nici de vîrsta anului, nici de vîrstele omenirii, ci de bucuria veşnic tinără de a dărui şi de a te dărui pentru bucuriile celorlalţi. Atenţie, tineri, ne mai despart 15 zile pină la mărţişor ! VIORICA DIACONESCU Mesajul ing. D. LEONIDÂ In cadrul muzeului din Bicaz, printre expo­nate se află un docu­ment grăitor. Este vorba de proiectul unei uzine hidroelectrice realizat în 1906 de ing. Dimitrie Leonida. Putem spune că hidrocentrala de la Bicaz, în linii mari, ur­mează acestor proiecte. Poziţiile barajului, dis­punerea tunelului de a­­ducţiune şi poziţia u­­zinei de la Stejaru cores­pund, astăzi, întrutotul proiectelor din 1906. Nu­mai că au trebuit 50 de ani pentru ca marile idei ale inginerului ro­mân să capete întruchi­parea necesară. La în­ceputul secolului o ase­menea uzină hidroelec­trică părea o fantezie. I. C. GEMENUL ADOLESCENTULUI La Zagreb a fost operat un tînăr de 16 ani care suferea de ulcer stomacal. Cel puţin aşa se credea. Căci profeso­rul a descoperit în abdome­nul pacientului... un bebe viu, a cărui mărime corespundea vîrstei de 9 luni. Profesorul crede că acest prunc este gemenul adolescentului o­­perat. In urma unui fenomen încă neexplicat el a rămas legat de pancreasul fratelui său și a continuat să crească într-un ritm foarte încetinit. Actorii Richard Burton și Elisabeth Taylor la o confe­rință de presă înaintea pre­mierei ultimului lor film — „Dr. Faustus". In Munţii Gur­­ghiului a fost gă­sită o codobatură purtînd inel din Nigeria. Pentru a ajunge aici minus­cula pasăre a tre­buit să străbată, în linie dreaptă, peste 5.000 de km. In pre­zent acest exemplar DIN NIGERIA rar face parte din colecţia Muzeului ornitologic din Re­ghin, instituţie care adăpostește aproa­pe 1.500 exemplare de păsări din mal toate zonele geo­grafice ale lumii. Acum pasărea vi­sează zările al­bastre. A­NUNŢ La Casa Ziariştilor din Calea Victoriei 163 este deschisă zilnic, intre orele 11—19, expoziţia pic­torilor GEORGETA NAPARUS-GRIGORESCU, GABRIELA PATULEA-DRAGUŢ, DAN CRIS­TIAN, ION GRIGORE, OCTAVIAN VIŞAN şi a sculptorului GH. ILIESCU-CALINEŞTI. --------- „I ii V,,i»i, -------------------------------------------­ SAVANTUL DISTRAT.. Henry Poincaré a fost ui­nul dintre cei mai distraţi oa­meni de ştiinţă. Mama lui îl lega portofelul în buzunar, ceea ce nu l-a împiedicat în­tr-o zi să-l uite într-un ho­tel­­ îşi pusese vesta şi par­desiul pe deasupra, lăsînd pe scaun haina cu pricina. Altă­dată, într-o seară, a căutat nişte documente într-un du­lap. A pus lampa pe un raft şi urmărindu-şi meditaţiile profunde, a închis uşile du­lapului. A rămas deodată în întuneric. Fiindcă suferea de ochi, a dedus că a orbit­­ no­roc că flacăra focului din că­min l-a liniştit, şi a putut re­para greşala.

Next