Scînteia Tineretului, februarie 1968 (Anul 24, nr. 5815-5840)
1968-02-14 / nr. 5826
PĂSTRĂVĂRIE... ARTIFICIALĂ Nu departe de Bicaz în satul Schitu-Ceahlău a căpătat o mare dezvoltare o crescătorie de păstrăvi. în bazinele de beton se înmulţesc mereu puieţii de peşte destinaţi populării rîurilor de munte şi lacurilor de acumulare de pe Valea Bistriţei. în ultima Vreme păstrăvăria Schitu- Ceahlău a crescut şi deversat în apele de munte şi îndeosebi în lacul de acumulare Bicaz peste zece milioane de păstrăvi. Dar păstrăvarii de la poalele Ceahlăului au reuşit să producă şi artificial o serie de specii rare de peşte. Astfel anul trecut s-au obţinut primii 750 de puieţi de lostriţă, specie pe cale de dispariţie. Anul acesta realizatorii acestor succese şi-au propus să obţină 10 000 puieţi de lostriţă. ION CHIRIC PROCESUL PISICII Benze Gheorghe din Oraviţa era proprietarul unei pisici. Din mărturiile sale a reieşit că pisica era de rasă, singurul animal la casă, răsfăţată cu toate onorurile. Cînd se plictisea de atîta grijă trecea pe la vecinii Gheorghe Almăjan şi Gheorghe Rambu, vămuindu-le puii şi porumbeii. Pînă într-o bună zi, cînd a nimerit într-un laţ care i-a fost fatal. Păgubaşul Benzé a deschis proces pentru stricăciuni de bunuri, pretinzînd suma de 2 000 lei despăgubire. Autorul „crimei" ca și coautorul ei au dovedit cu martori că pisica era ca toate pisicile, ba mai mult, că avea obiceiul să mânînce pui, păgubitul tot cu martori dovedea contrariul. Cite 8-9 martori de o parte şi de cealaltă. S-au prezentat de 7 ori în faţa instanţei şi poate ar mai fi ţinut dacă nu intervenea amnistia care a stins toată dihonia. întrebăm tribunalul din Oraviţa, pentru sutele de ore pierdute nu există in codul penal un paragraf care să ceară despăgubiri ? ION D. DANCEA PALATUL TELEFOANELOR În pe respectiva dezvoltării multilaterale a oraşului Tg. Mureş se înscrie şi noua construcţie a palatului telefoanelor, pentru care au început lucrările de organizare a şantierului. Avînd o siluetă arhitectonică modernă, avîntîndu-se pe verticală, obiectivul va fi dotat cu centrale telefonice şi telegrafice automate pentru a satisface cele mai exigente servicii în domeniul telecomunicaţiilor. Clădirea, amplasată pe artera principală de circulaţie a oraşului, va fi prevăzută de asemenea cu oficii şi secţii pentru deservirea rapidă a poştei. C. POGACEANU Indurare Stau presăraţi în grupuri de cîte 2 sau 3 de o parte şi de alta a şoselei ce duce spre Deva. Sínt înalţi şi pîntecoşi iar în vîrf au două crengi golaşe care se îndreaptă rugătoare spre cer... Nu, nu vă grăbiţi să-i identificaţi. Nu sínt copaci. Sínt nişte bieţi stîlpi de metal plantaţi aici nu se ştie cînd şi cu ce scop. Gurile rele afirmă că menirea lor e de a purta un acoperiş de tablă care să-i protejeze pe oameni de intemperii atunci cînd aşteaptă autobuzele. Dar menirea lor a fost uitată. Din zi în zi par tot mai trişti. Şi cum să nu fie cînd ştiu că vine primăvara şi că toţi copacii de lingă ei vor înverzi, iar ei vor rămîne mai departe despuiaţi şi părăsiţi. Ce părere aveţi gospodari ai oraşului Hunedoara ? V-aţi gîndit să le faceţi o vizită ? S-ar bucura mult cetăţenii dacă le-aţi asculta „păsurile“ acestor stîlpi metalici... AL. BALGRADEAN TIMPUL— PRIETENUL ŞI DUŞMANUL NOSTRU (Urmare din vasina) de acţiuni şi conflicte" . „Mi s-a întîmplat Să merg intr-adevăr la cinema fiindcă un plan conceput de mine eşuase. Şi am mers simţind necesitatea de a mă linişti". Care ar fi semnificaţia cifrelor şi a citatelor de mai înainte ? S-ar putea găsi pentru ele un numitor comun , acuta necesitate de relaxare, aşadar existenţa unei stări de oboseală mai accentuată către sfîrşitul săptămînii, ceea ce-i perfect firesc (rămîne doar de analizat cu prilejul anchetelor pe eşantioane reprezentative, dacă nu este vorba aici şi de o eventuală suprasolicitare şcolară, căci e curios ca un instrument de informare cum este cinematograful să fie, declarat, în ochii atîtor adolescenţi, doar leacul miraculos al oboselii, medicamentul care înlătură, în numai două ore, oboseala acumulată în şasezile). De altfel, raportul odihnă-distracţie este luat în discuţie de literatura de specialitate, trăgîndu-se un hotar destul de net între una şi alta. Odihna (cu accentuat sens de recuperare a forţelor) e o funcţie reparatorie a timpului liber, o replică la deteriorările fizice sau nervoase provocate, în exerciţiul obligaţiilor (în cazul nostru : învăţătura), de către tensiunile, solicitările corespunzătoare ocupaţiei. Raţionalizarea perpetuă a învăţămîntului nu scade cantitatea de efort cheltuit prin lecţii, deoarece se îmbogăţesc simultan şi datele pe care umanitatea, acumulîndu-le pe parcurs, simte că e de datoria ei să le transmită urmaşilor. Distracţia, în schimb, reprezintă o arma împotriva plictiselii şi e o necesitate impusă de monotonia unei existenţe ; ea se dobîndeşte prin căutarea unei vieţi complementare, de compensare sau evaziune, prin recurgerea la o existenţă imaginară, deosebită de viaţa de toate zilele, aşadar prin : 1) activităţi reale întemeiate pe schimbarea locului, a ritmului, a stilului de viaţă, prin călătorii, jocuri, sport ; 2) activităţi fictive avînd la bază identificarea şi proiecţia : participare la spectacole de cinema, teatru, lectură etc. Faptul că 84 de subiecţi (din 124) merg la cinematograf nu pentru a avea o „activitate fictivă“ (identificare cu lumea de pe ecran şi proiecţie într-însa), ei pur şi simplu pentru relaxare, trebuie, să ne bucure pentru caracterul practic, realist, al grupei de vîrstă investigate ? Ori să ne pună pe gîndul, fiindcă trădează absenţa sau cvasi-absenţa unor visuri adolescentine perfect fireşti ? Oricum, majoritatea subiecţilor — nevăzînd în cinematograf nici un mijloc de informaţie, nici unul de distracţie care să alunge plictiseala acumulată de pe urma unei existenţe monotone, putem trage totuşi două prime concluzii: a) cei care au răspuns la chestionarele noastre se socotesc suficient de bine informaţi ca să nu mai aibă nevoie, la film, să-şi lărgească orizontul de cunoaştere ; b) gradul lor de plictiseală este destul de scăzut, de vreme ce nu merg la cinematograf pentru a se distra. Revenind la una din lucrările de specialitate foarte cunoscute (G. Friedmann — P. Naville „Tratat de sociologie a muncii“, capit. 24 , J. Dumazedier „Muncă şi timp liber“) e bine să arătăm că autorul polemizează cu sociologia engleză care, prin termenul „recreare“ confundă odihna cu distracţia ; în felul acesta se obţine o simplificare a problemei, care împiedică studierea concretă şi completă a acestui fenomen psihico-social. Or, timpul liber se prezintă ca un ansamblu de activităţi originale, fundamental distincte pe de o parte activităţi productive, pe de alta obligaţii sociale, constituind ceea ce s-ar putea numi „terţe activităţi“. Ele pot fi exclusiv, succesiv sau simultan forţe de reparaţie, de distracţie sau de dezvoltare a personalităţii, forţe de evaziune sau de participare socială, forţe de regres sau de progres cultural. Alegeţi: aventură, călătorie, dragoste etc. Şi totuşi, oricît de exclusiv „reparatoriu" le-ar părea subiecţilor noştri cinematograful, tetă ci atunci cînd sînt îndemnaţi să-şi exprime preferinţele în legătură cu filmul, ttu ezită , aşadar, relaxare, dar şi alegere (selecţie) Interpretarea rezultatelor — desigur la „prima vedere" — dezvăluie, indiscutabil, cîteva adevăruri ale lumii adolescenţei. De pildă, e de remarcat fuga simptomatică de irealitate (vezi preferinţele majorităţii, faţă-n faţă cu unicul (din 124 subiecţi) care preferă filmul fantastico-ştiinţific, ca şi o categorie adăugată de subiecţi înşişi )— „filme serioase, reale, drame, tragedii"). Ca să nu mai pomenim de „raportul" presubiectivă sau numai genul preferat îl relaxează pe fiecare, orice alt gen obosindu-lferinţelor din cadrul aceluiaşi gen, judecat din punctul de vedere al categoriei care răspunde : fete-bâieţi. Ne-am fi aşteptat ca, proporţional, mult mai mulţi băieţi să fi ales „filmul de aventuri, lupte, spionaj“ (25 la sută din subiecţii băieţi) decit fetele (30 la sută din subiecţii fete). De ce această „răsturnare“ a presupunerile iniţiale ? Pe semne că, în asemenea gen de filme, fetele găsesc tipul real de bărbat (să -----■—-» i . ’’ • ’ . ‘' nu uităm : au între 16—18 ani) ! curajos, drrbt, neînvins etc. (atenţiune ! tineri, iată un bun prilej de a afla care sînt gusturile fetelor, un ghid perfect al comportării voastre viitoare). Astfel de eroi se găsesc atît în filmele de aventuri, cit şi în cele istorice (27 din subiecţii fete şi respectiv 17 preferă filmele de aventuri şi istorice). Şi iată, în ordinea preferinţelor adolescentelor, pe locul 4 (10 subiecţi din 83) preferă filmele sentimentale, de dragoste (ceea ce, evident, ne surprinde şi demonstrează — sperăm — exagerata preocupare, de la o vreme, pentru latura aceasta, în multe publicaţii nespecializate). Trist e că nici comedia nu are să fie pe gustul majorităţii suiecţilor (fie fete, fie băieţi) , şi e relativ destul să intri într-o sală de cinematograf, la un film care are şi secvenţe de comedie (nefiind exclusiv o comedie, la care omul se duce parcă pregătit să ruda), ca să-ţi dai seama că tinerii nu prizează suficient umorul (indiscutabil, este vorba aici de calitatea îndoielnică a umorului cultivat în ultima vreme, mai ales pe scenele de estradă, la televiziune şi radio, de stereotipia acestuia, de încărcătura minoră şi de talentul uneori minor al „practicienilor", cît şi de frecventarea insuficientă — de către subiecţi — a textelor clasice), aproape că se poate conchide că tinerii nu ştiu să rîdă, sau ca să fim mai exacţi, nici la o glumă „groasă", directă, elementară, dar rămîn pe gînduri la o nuanţă mai subtilă ; or, e de reţinut faptul că umorul, jocul de cuvinte etc. deşi par simple exerciţii gratuite, „ascut" mintea, stimulează calităţile asociative ale tînărului, reprezentînd o indispensabilă gimnastică a minţii. Să promovăm deci umorul în rîndul adolescenţilor, aruncînd peste bord prejudecăţile (căci nu umorul în sine, cum cred unii, e minor, ci înfăţişarea sub care ajunge la consumatorul tînăr) ! Pe de altă parte, manifestarea indiferenţei faţă de filmele muzicale (ca şi faţă de tot ce ţine de muzică — exceptînd-o pe cea uşoară) ne atrage atenţia asupra unei insuficienţe absolut reale: pregătirea muzicală a adolescenţilor (ei nu ştiu „să asculte" muzica, nu au timp sau răbdare, mai ales cea „grea" constituind un adevărat Everest de netrecut) ; de pe urma acestei lacune au de suferit : sensibilitatea, cultura generală... (dar măsurile eficiente întîrzie de ani şi ani să fie luate : discoteci în licee, duminici muzicale, săli de audiţie în şcoli, etc); în rest : muzică de dans (în general uşoară, fie şi numai de ascultat) cu funcţie reparatorie — mă odihneşte, mă relaxează, atît ! O ultimă remarcă la acest punct : doar 2 subiecţi preferă filmele documentare şi unul singur filmele ştiinţifice — în timp ce, la polul opus — cum am mai arătat — tot unul singur preferă filmele ştiinţifico-fantastice. Ce se întîmplă ? De ce această forţă centrifugă care azvîrle la extreme preferinţele unor adolescenţi ? Nu cumva se descifrează aici o unilateralitate (vezi anterior capitolul „Un pas pînă la... plictiseală“, în care se arată că practicarea exclusivă a unui singur fel de distracţie în timpul liber duce, inevitabil, la monotonie, la plictiseală), o formaţie nu destul de multiplă, pe planuri cit mai diverse, întrepătrunse ? Slaba preferinţă manifestată pentru filmele ştiinţifice are vreo contingenţă reală cu gustul pentru ştiinţă în sine ? Dar antipodul — slaba preferinţă mărturisită pentru filmele fantastico-ştiinţifice nu reprezintă — cine ştie ? — o dezvoltare insuficientă a spiritului imaginativ, a fantezieiatît de necesare, în mod paradoxal tocmai într-o epocă de fantastic salt ştiinţifico-tehnic, veacul de aur al invenţiilor!) Pistele acestea ar merita, indiscutabil, să constituia temele unor viitoare cercetări ale oamenilor de ştiinţă. Iată şi cîteva din răspunsurile subiecţilor : „Filmele în care viaţa omului este văzută în realitatea şi complexitatea ei. Dramatic“ ; „Filmele psihologice în general, indiferent de gen“; „Prefer filmele despre tineret, despre viaţa de toate zilele a tinerilor“ ; „Cele de aventuri sunt drăguţe, cele comice sunt amuzante, cele de dragoste sunt fermecătoare“ ; „îmi plac filmele cu subiect real, cu puţină dragoste şi educative“ ; „îmi plac filmele care au o acţiune“ ; „Cele originale, care aduc ceva nou, nu fac altfel de restricţii“ ; „Vizionez filmele care caută să-ţi îndulcească viaţa şi nu să-ţi pună probleme superioare care te fac şi mai nehotărât“ ; „Cu substrat psihologic, dar depinde de starea psihică în care mă găsesc eu“ ; „Prefer (1) orice fel de filme“ , MIHAI STOIAN f (83) b (41) filme de aventuri, lupte, spionaj 27 10 comedii 11 4 călătorii 2 2 sentimentale, dragoste 10 6 reconstituiri de epocă, istorice 17 3 muzicale 3 3 documentare — 2 ştiinţifice — 1 ştiinţifico-fantastice — 1 sportive — 2 biografice 1 — de toate (fără preferinţe) 2 5 de tineret (categorie neindicată de autorul chestionarului) 1 — serioase-reale, drame, tragedii (categorie, de asemenea, neindicată de autorul chestionarului). 6 _ „psihologice“ ; 3*’... U. 2 Institutul de cercetări pentru chimizarea gazului metan Mediat. In fotografie , chimista Liane Schlosser efectuind analize în laboratorul de microscopie electronică al Institutului Foto : SORIN DAN ! Revelaţiile nu ne sînt întotdeauna la îndemînă. De aceea şi rîvnim, poate fără să ne dăm seama, după ele şi sînter atît de recunoscători celor ce ne dovedesc că sînt încă posibile. Michel de Ghelderode este o revelaţie. Prin Teatrul Nottara publicul nostru l-a descoperit pe Ghelderode, dar nu l-a cunoscut; l-a descoperit ca enigmă, ca atracţie, ca promisiune. Ghelderode e prea bogat în sensuri, în mijloace de expresie şi valori pentru ca Interpretarea să nu prefere, să nu aleagă, deci să nu ignore. Nu lipsa de antecedente, lucru de altfel deloc neglijabil, face versiunea Teatrului Nottara aproximativă, ci însăşi opera lui Ghelderode. Desigur că există o limită la care aproximaţia se schimbă în inadvertenţă. Artiştii Teatrului Nottara au intuit întinderea zonei Ghelderode, n-au depăşit-o şi totuşi ar fi greu de afirmat că au evitat întotdeauna periferia. „Am spus și am repetat că teatrul, după mine, începe acolo unde se termină arta dialogului, literatura dramatică", declarase Ghelderode. Autorul a considerat teatrul un „loc de hipnoză", a crezut în puterea sa „posesională" și „obsesională“, l-a vrut magic. A adus în teatru toate mijloacele de expresie — muzicale, plastice, coregrafice, poetice. L-a fascinat viaţa misterioasă a obiectelor, a statuilor şi păpuşilor. Teatrul său este expresiv prin toate mijloacele, pe orice cale. Interpretarea Teatrului Nottara a stăruit foarte mult în acea zonă „unde se termină arta dialogului, literatura dramatică“. „Viziuni flamande" este un spectacol şocant, de mare densitate expresivă. Cromatica, iluminaţia, compoziţiile plastice ale scenografului Mihai Mădescu, remarcabile mai ales în „Escurial" şi tabloul II din „Cristofor Columb" caută acele „sentimente plastice“ despre care Ghelderode spunea că-i sintetizează sau chiar generează piesele. Termenul de „scenografie" în cazul lui Ghelderode ni se pare impropriu şi insuficient. Contribuţia lui M. Mădescu in interpretarea textului este substanţială. De subliniat e faptul că, deşi referinţele la pictori şi pînze sunt foarte frecvente chiar în declaraţiile lui Ghelderode, că în comentariile critice li se dă o foarte mare importanţă, uneori chiar o capitală importantă (de pildă, în cazul lui Brueghel), plastica realizată de Mihai Mădescu nu presară „citate". Dinu Cerneanu a găsit actori capabili de a se exprima scenic şi a făcut din această disponibilitate o sursă de valori cu totul deosebite. In întregime spectacolul său mizează pe „locvacitatea" corporală a interpreţilor şi-i încredinţează semnificaţii esenţiale. Pline de tîlcuri neştiute sunt mişcările, gesturile — rareori pur şi simplu funcţionale, deseori cu resorturi şi sensuri obscure, întotdeauna pline de elocvenţă. „Acolo unde se termină arta dialogului", se desfăşoară cu predilecţie sensibilitatea şi ingeniozitatea creatorilor „Viziunilor flamande“. Le izbuteşte spectacolul în sine, le izbuteşte animizarea scenei, potenţarea acută a mişcării, a atitudinii. Încărcarea cu emoţie a culorii, a luminii, a formelor. Le reuşeşte magia. E desigur foarte mult şi nu e ultimul lucru la care se gîndea Ghelderode. Tot Ghelderode spunea că motivul teatrului nu este tehnica teatrală, nu sînt culorile, eclerajele, gesticulaţia sau timbrurile, ci OMUL. Nimic nu justifică deplasarea accentului de pe idei pe formele spectaculare. Ori spectacolul Teatrului Nottara , făra să neglijeze propriu-zis textul, îl lipseşte de ponderea cuvenită, ajunge să-l mascheze prin compliniri şi comentarii extra-literare. E surprinzătoare pe alocuri uşurinţa cu care regizorul tratează textul. De pildă supradimensionarea Călugărului din „Escurial" , nu mai e vorba de o „trouvaille", ci de o licenţă greu explicabilă. Schimbarea dimensiunii (care altundeva, în alte condiţii, ar putea desigur fi o idee strălucită) metamorfozează personajul : nu mai e Călugărul, ci un spectru, o himeră, un simbol sau un sentiment concretizat. Or, toate acestea contrazic spiritul și modalitatea piesei. Tot în „Escurial", lui Folial — personaj în legătură cu care autorul se explică — i se ignoră un dat fundamental: autoritatea. Folial — Ștefan Radof — e bufonul epuizat, care cere numai somn , nu are forţa, aroganţa de care vorbeşte autorul, nu este acel geniu al răului pe care l-a respectat monarhul. Folial este ucis de fapt pentru că s-a trădat pe sine însuşi, nu pentru că e obosit. Ştefan Radof joacă foarte bine, realizează un rol foarte bun, dar un Folial amputat. Este simptomatic pentru operaţia artistică efectuată, cu „Viziuni flamande“. „Cristofor Columb" este o feerie — parodie. Instituţii, istorie, mituri, toate sunt traversate de radiaţiile deformatoare ale ironiei. Dar textul mai emană şi altceva, o mare poezie : dorul aventurii, al vagabondajului interior, dragostea pentru iluzie, insatisfacţia descoperitorului şi seninătatea veşnicului călător, nostalgia nefiinţei, vocaţia morţii şi sinuciderea calmă a poporului Edenului. Din dramatismul adînc al relaţiilor lui Columb cu Montezuma şi chiar cu Regele, a rămas destul de puţin în spectacolul de la „Nottara". Ii reproşăm insuficienta gravitate a tonului şi nu absenţa unor personaje sau episoade, faptul că n-a pătruns prea adînc, prea tenace dincolo de parodie. Excepţionala creaţie a lui Ştefan Iordache în „Escurial" are poate nobila vină de-a ne pune pe gînduri, de-a ne sugera posibilităţi mai mari, şi aşteptări mai severe. „Viziuni flamande", conţine în sine germenele care să-l nege . Regele din „Escurial“ ne obligă să revendicăm o nouă versiune Ghelderode. ILINA GRIGOROVICI La muzeu. O noua revistă şcolară Este titlul noii reviste şcolare — editată de elevii Liceului „I. L. Caragiale" din Bucureşti. Aşa cum mărturiseşte colectivul de redacţie în „cuvînt înainte", încercarea de faţă reprezintă concretizarea unei dorinţe de a continua o veche tradiţie a şcolii româneşti. Se cuvine să relevăm epigramele lui Sorin Petrescu, tematica variată a poeziilor elevei Olga Sicu, partea ştiinţifică şi traducerile din Arthur Rimboud. Redacţia consacră o rubrică specială problemelor limbii române, cîteva pagini de informări în care ei se recomandă elevilor, muzee, filme colecţii, teatre. Caiet de poezii şi folclor: „Cîntec de început" Consiliul regional Maramureş al Organizaţiei de pionieri a scos de sub tipar un caiet de poezii şi folclor, intitulat „Cîntec de început". Lucrarea reuneşte în paginile sale lucrările de debut literar a peste 50 de elevi între 7—15 ani. Valoroasa iniţiativă are menirea să stimuleze preocuparea elevilor din şcolile generale de opt ani, faţă de creaţia populară şi cultă. v..., , Vir. "Sil. La meci... NICOLAE CRISTOVEANU Bucureşti O VESTE DE ULTIMĂ ORĂ: 9 700 000 Di MiOMOARE Istoria omenirii începe de la un cadou : mărul oferit Evei... Dar aceasta se întîmpla în rai. Acolo, a face un cadou însemna un păcat. Pe pămînt e invers. Dovadă : zeci sau poate sute de maxime inspirate de acest gest, unul din puţinele obiceiuri păstrate de-a lungul tuturor civilizaţiilor. După o „lună a cadourilor“ iată o alta a mărţişorului. Comerţul oferă în acest an 9 700 000 de mărţişoare. Deci, fiecărei femei din ţară îi revine unul. „Sînt de o mie de ori mai fericit atunci cînd dau decît atunci cînd primesc un cadou“, mărturisea un poet. E un sentiment care nu îmbătrîneşte, pentru că nu ţine nici de vîrsta anului, nici de vîrstele omenirii, ci de bucuria veşnic tinără de a dărui şi de a te dărui pentru bucuriile celorlalţi. Atenţie, tineri, ne mai despart 15 zile pină la mărţişor ! VIORICA DIACONESCU Mesajul ing. D. LEONIDÂ In cadrul muzeului din Bicaz, printre exponate se află un document grăitor. Este vorba de proiectul unei uzine hidroelectrice realizat în 1906 de ing. Dimitrie Leonida. Putem spune că hidrocentrala de la Bicaz, în linii mari, urmează acestor proiecte. Poziţiile barajului, dispunerea tunelului de aducţiune şi poziţia uzinei de la Stejaru corespund, astăzi, întrutotul proiectelor din 1906. Numai că au trebuit 50 de ani pentru ca marile idei ale inginerului român să capete întruchiparea necesară. La începutul secolului o asemenea uzină hidroelectrică părea o fantezie. I. C. GEMENUL ADOLESCENTULUI La Zagreb a fost operat un tînăr de 16 ani care suferea de ulcer stomacal. Cel puţin aşa se credea. Căci profesorul a descoperit în abdomenul pacientului... un bebe viu, a cărui mărime corespundea vîrstei de 9 luni. Profesorul crede că acest prunc este gemenul adolescentului operat. In urma unui fenomen încă neexplicat el a rămas legat de pancreasul fratelui său și a continuat să crească într-un ritm foarte încetinit. Actorii Richard Burton și Elisabeth Taylor la o conferință de presă înaintea premierei ultimului lor film — „Dr. Faustus". In Munţii Gurghiului a fost găsită o codobatură purtînd inel din Nigeria. Pentru a ajunge aici minuscula pasăre a trebuit să străbată, în linie dreaptă, peste 5.000 de km. In prezent acest exemplar DIN NIGERIA rar face parte din colecţia Muzeului ornitologic din Reghin, instituţie care adăpostește aproape 1.500 exemplare de păsări din mal toate zonele geografice ale lumii. Acum pasărea visează zările albastre. ANUNŢ La Casa Ziariştilor din Calea Victoriei 163 este deschisă zilnic, intre orele 11—19, expoziţia pictorilor GEORGETA NAPARUS-GRIGORESCU, GABRIELA PATULEA-DRAGUŢ, DAN CRISTIAN, ION GRIGORE, OCTAVIAN VIŞAN şi a sculptorului GH. ILIESCU-CALINEŞTI. --------- „I ii V,,i»i, ------------------------------------------- SAVANTUL DISTRAT.. Henry Poincaré a fost uinul dintre cei mai distraţi oameni de ştiinţă. Mama lui îl lega portofelul în buzunar, ceea ce nu l-a împiedicat într-o zi să-l uite într-un hotel îşi pusese vesta şi pardesiul pe deasupra, lăsînd pe scaun haina cu pricina. Altădată, într-o seară, a căutat nişte documente într-un dulap. A pus lampa pe un raft şi urmărindu-şi meditaţiile profunde, a închis uşile dulapului. A rămas deodată în întuneric. Fiindcă suferea de ochi, a dedus că a orbit noroc că flacăra focului din cămin l-a liniştit, şi a putut repara greşala.