Scînteia Tineretului, octombrie 1968 (Anul 24, nr. 6023-6049)

1968-10-09 / nr. 6030

CHIP DESENAT CU LUMINĂ Inte minţile, lumina ra­zantă cu pămîntul; lentilele cerului încep abia a se încălzi. Această lumină razantă e rece, ţi atît. Călţile ei albe lucrează in relief; această lumină ra­zantă este doar reliefantă. Nu se poate spune că are raze, de­oarece nu e filtrată cu nimic. Rouă nopţilor de octombrie spală aerul, şi aerul e curat, şi, de aceea lumina nu are raze. Această lumină razantă nu are raze. Apoi lentilele ce­rului încep a se încălzi, şi ochiul pămîntului îşi ridică pleoapa, primind în plin lu­mina aceasta rece, reliefantă şi fără de raze pe care o voi numi — fără a mă gîndi prea mult — lumină imperială. Și ION CUCU (Continuare in pag. a IV-a) •­INTRE CETATEA LUMINII de la Işal­­niţa şi cetatea alumi­niului de la Slatina s-a pus recent sub ten­siune cea de-a doua linie electrică de 220 Kw cu dublu circuit. Se efectuează lucrări pentru dublarea liniei electrice de 110 Kw Filiaşi — Tr. Severin şi liniile ce vor ali­menta obiectivele in­dustriale aflate in con­strucţie în oraşele Balş şi Corabia. • RECENT A APĂ­RUT ghidul istoriei României, întocmit de Serviciul de biblio­grafie şi documentare al Bibliotecii universi­tare din Bucureşti. Ghidul este comple­tat cu listele periodi­celor româneşti şi străine, precum şi cu tabelul centrel­or de cercetare şi de infor­mare istorică. • LA INSTITUTUL de medicină şi farma­cie din Tg. Mureş a fost amenajat un mo­dern laborator de ra­­dio-izotopi, în care studenţii şi specia­liştii fac explorări şi cercetări legate de schimbul de ioni de sodiu, potasiu, calciu, la nivelul celulei, stu­dierea metabolismului aminoacizilor etc. La­boratorul permite să se abordeze şi alte probleme de medicină UMelfană.. » IN SALA CLU­BULUI Finanţe-Bănci din Capitală, Uzinele optice „Müvek" din Budapesta, a organizat o expoziţie de instru­mente şi aparate pen­tru laboratoare. Sunt prezentate spectoro­­metre, ultracentrifuge, derivatografe, aparate de control termome­trie, calorimetre indus­triale şi pentru labo­ratoare etc. • SONDORII d­i­n bazinul petrolier al Moldovei au introdus în operaţiile de ex­tracţie o nouă metodă de lucru : utilizarea pachetelor hidraulice de mare presiune în procesele de injecţie. Cu ajutorul lor, petro­liştii din Moineşti au economisit peste 3 mi­lioane lei la lucrările de extracţie şi au dat în funcţiune 2 sonde care nu puteau fi ex­ploatate prin alte mij­loace. (Agerpres) Mărturisesc că nu cunoşteam numele celebrului manechin londonez, Twiggy a cărei efigie a fost arsă în Central­ Park din New-York de către reprezentant­ ai corpolenţilor, cum sună delicat informa­ţia citită şi în ziare­le noastre. Ei protes­tează in felul acesta împotriva discrimi­nării la care sunt su­puşi din cauza pro­porţiilor fizice, exa­gerate în comparaţie cu silueta lunară a Unstrei femei. Ieşirea din ţitrul a graşilor are ceva În­duioşător, ceva ho­meric prin gratuitate, subtilitate şi trebuie să-i recunosc puţină poezie. Ce vor să spună aceşti bărbaţi şi femei (bănuiesc că au fost mai multe femei) prin muta lor demonstraţie, dacă nu se vor fi ţinut şi niscai discursuri ? Că idealul frumuseţii o­­meneşti este relativ şi că a idolatriza tru­purile scobitoare este pînă la urmă un act subiectiv. Din punc­tul de vedere al mai­muţelor, după cum am văzut la cinema recent, oamenii sunt sinistru de urîţi. Mi­tologia ne-a servit fiinţe supranaturale care erau capabile de mari gesturi şi destrucţiuni. Hercu­le trebuie să fi arătat In Închipuirea anti­chităţii ca Mister U­­nivers, văzut de noi In gazete, adică un fel de Gogea Mitu, plin de muşchi jucă­tori şi de carne a­­runcată mult pe trup. Basmele populare vorbesc despre smei care înghit flăcări, de Setilă, fiinţă în stare să înghită rîuri şi mări întregi, de Mu­­tă-munţii din loc, adică de fiinţe gi­gantice. Combustiţu­­nea alimentară la a­­ceşti Titani trebuie să fie de ordine ame­ţitoare. Flămînzilă mănîncă cuptor după cuptor de pîine şi nu se mai satură. Zeii asiatici au forme pli­ne,­ par sătui şi dor­micînd, meditaţia născîndu-se dintr-o bună digestie de după-amiază. In ci­vilizaţia Maya per­soane cu aspect şer­pesc sau cu profil de pasăre trădează gus­tul pentru cruzime şi foamea de animal, jertfele în mica ogra­dă domestică, impu­nîndu-se cu prisosin­ţă. Din punctul de ve­dere al corpolenţilor Twiggy trebuie să încarneze cel mai sordid gust; eu cred că le apare acestor oameni cumsecade ca o scîndură, ca o pre­simţire a formei. Moartea prin inani­­ţie, spaima deliciilor stomacului, o molimă ce trebuie neapărat internată într-un spi­tal pentru că e pe cale să-şi dea duhul. Atlas după imagina­ţia lor ar fi idealul bărbătesc. El ar tre­bui să cîntărească mult pentru a-şi ţine povara pe umeri fără să se prăbuşească. Sportivul pus la i­­coană de către corpo­lenţi, bănuiesc a fi halterofilul, boxerul de categoria grea. Trebuie să-i înţele­gem deci şi să nu rîdem de acest gest care are, cum spu­neam, o poezie a lui. EUGEN BARBU ANUL XXIV, SERIA II, NR. 6030 Proletari din toate ţările, uniţi-vă! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST MIERCURI 9 OCTOMBRIE 1968 6 PAGINI — 30 BANI UN ORAŞ IŞI CONSTRU­IEŞTE PERSONALITATEA Buzăul e unul dintre oraşele care prilejuiesc reporterilor monografi categorisirea ste­reotip calchiată după titlul sadovenian — tîrgul unde altădată nu se întîmpla ni­mic. Am observat însă că bu­­zoienilor, după ce se apără cu convingere de orice bănu­ială privind patriotismul lo­cal, nu le face mare plăcere o asemenea categorică carac­terizare a oraşului lor, nici măcar pentru trecutul înde­părtat. Gazdele, devenite cu ospitalitate ghid, înşiră pe dată oaspetelui o mulţime de date istorice, împrejurări şi oameni de seamă localnici, care acordă relief urbei aşe­zate la poarta Bărăganului, aici s-a oprit Cuza în drum spre Bucureşti pentru perfec­tarea Unirii, pe aici a trecut Bălcescu cînd a plecat în oc­cident, aici, la podul Mărăci­­neni, a fost marea ciocnire dintre jandarmerie şi ţărăni­mea răsculată în 1907 ; aici au lucrat Vlahuţă, Haşdeu, Gri­­gorescu, ne mai vorbind de Andreescu, căruia buzoienii ii contestă pur şi simplu celebrii stejari de la Barbizon, găsin­­du-i prea asemănători cu­ ce­i din Crîngul oraşului lor, unde pictorul a lucrat multă vreme. Pe urmă se mai mîndresc şi cu vechi îndeletniciri de carte — primele şcoli de gră­mătici şi dieci de cancelarie care au pus sub teasc printre intîile traduceri în limba ro­mânească — ori cu oameni de seamă porniţi din acest oraş, personalităţi ale , ştiinţei ca Vaschide, Parhon, Vencov, sau actori de antologie ca Leo­nard, Demetriad, Maximilian — toţi şcoliţi la început aici, Buzăul avind prin aceste locuri şi faima de „oraş al li­ceelor“. Deci, susţin cu aprin­dere gazdele, iată că se mai întîmpla cite ceva şi pe aici, Buzăul nefiind chiar cel mai neînsemnat tîrg, cunoscut doar prin pitorescul cam levantin al „drăgaicăiIar dacă nu se petreceau, totuşi atîtea fapte cite ar fi fost pe măsura oa­menilor, trebuie neapărat văzut locul de unde se tră­geau toate ; şi buzoienii îţi a­­rată o clădire veche ce se vrea impunătoare, o clădire de gust megalomanie, negus­toresc : Palatul comunal. Aici, e adevărat, se întimplau destu­le. ■ Marii ■moşieri şi negustori de cereale, de vinuri, aveau aici o viaţă destul de interesan­tă şi bogată — adică pulsa în această clădire destul interes şi bogăţie ca să mai rămînă şi pentru alţii din afara ei. Iar acestor alţii, care duceau o existenţă măruntă, de oameni nevoiaşi, sigur că n-avea cum să li se întîmple mare lucru. Ac­eneea, saltul ultimelor decenii e impresionant, de aceea oraşul capătă acum o adevărată, globală personali­tate, primind contururi de a­­şezare modernă. Şi nu numai din pricini evidente — blocuri, VIORICA TANASESCU DIN APĂRA­TORI Al DEMO­CRATEI COOPERATISTE. SFIDA­TORI A­l OBSTEI Atribuindu-le consiliilor de conducere mandatul de repre­zentare și executare a dreptu­rilor unității, membrii coopera­tivelor agricole de producfie le încredințează în acelaşi timp marea răspundere de a veghea la respectarea neabătută a principiilor democraţiei coope­ratiste ce decurge ca o rezul­tantă obiectivă din însăşi aso­cierea lor în baza comunităţii de interese şi fel. Identificîn­­du-şi idealurile şi interesele lor cu problemele esenţiale ale cooperativei, sincronizîndu-şi e­­forturile cu cele ale colectivului, creînd acel climat care să per­mită expunerea deschisă a pă­rerii fiecărui membru coopera­tor din care să-şi însuşească pe cele valoroase, aleşii în aceste funcţii asigură, în primul rînd, temelia morală a consolidării e­­conomice şi financiare a unită­ții, a sporirii continuie a veni­turilor fiecărui membru coope­rator. Repetăm aceste cîteva princi­pii ale democrației cooperatis­te, subliniate în nenumărate rînduri în documentele de par­tid, întrucît fapte din unele u­­nități demonstrează încălcarea lor. Un caz întîlnit la coopera­tiva agricolă din Craiva, jude­ţul Arad, este semnificativ. Pen­tru început un fapt mărunt în aparenţă, dar suficeint ca să ne contureze pe cei care, abuzînd de funcţii, au devenit din ca­ N. COŞOVEANU (Continuare în pag. a V-a) O nouă revistă DEMOSTENE BOTEZ Eram în şedinţa comitetului Uniunii Scriitorilor cînd cineva — probabil, din redacţie — la adus şi lăsat în mîinile lui Geo Dumitrescu un teanc din revista Gazeta literară. Intr-o clipă, tot teancul a fost devorat de con­fraţii dimprejur şi, de îndată, am văzut aplecaţi cite 3-4, gră­madă, asupra primei pagini. Nu ştiam ce material senzaţional era publicat acolo. Mai tîrziu am dezlegat taina. Nu era vorba de vreo operă literară senzaţională, ci de un eveniment literar ex­cepţional : „Joi, 10 octombrie 1968, apare România Literară, săptămînal de literatură şi artă“. Am trăit emoţiile adolescenţei, cînd apărea un nou număr al Vieţii Româneşti sau cînd a apă­rut pentru întîia oară revista Flacăra, sub direcţia lui C. Banu. Eram în ultimii ani de liceu cînd, ieşind într-o duminică din internat în oraş, am văzut afişat pe toate zidurile anunţul apari­ţiei Flăcării un afiş mare d­­e-a cărui pagină stăteau unul îngă altul ca într-un tablou fes­tiv, chipurile în creion ale prin­cipalilor colaboratori. Ce emo­ţie ! Toţi ne erau cunoscuţi din lecturi, dar foarte puţini ştiam cum arată. Dintre scriitorii a­­ceia nu cred că mai trăieşte nici unul, şi pe mulţi dintre ei nici nu i-am cunoscut niciodată, deşi, în scurt timp, am devenit şi eu colaborator. Apariţia unei noi reviste lite­rare îmi dă şi astăzi o mare emoţie. Sînt, de altfel, într-o stare de febrilitate şi atunci cînd foiletez pentru prima oară un­­ număr nou al unei reviste care apare mai de mult. Nu-i în asta doar o simplă curiozitate, ci un , fel de solidaritate de breaslă, un fel de a lua contact cu oameni sau cu prieteni pe care-i văd­­ rar, dar pe care-i stimez şi-i­­ iubesc. Şi apoi, — de ce nu aş spune-o, — este şi o mare doză­­ de curiozitate, să văd cine şi ce mai scrie. De multe ori, cu cite un nou poem, descopăr deodată­­ calităţi remarcabile la un poet pe care îl cunosc mai puţin şi este ca şi cum mi-aş fi descope-­­ rit un nou prieten. Poate că, azi, unii cititori mai­­ maturi, care totuşi „frecvente?- * ză“ literatura cum s-ar duce o dată pe săptămînă la un con- g cert bun, primesc numai cu in­te- * res apariţia unei reviste noi, dar fără entuziasmul pe care eu îl g cunosc din adolescenţă şi care, " din apariţia oricărui număr nou al unei reviste ce apare regulat, g face un eveniment rar, de parcă " fiecare ar fi cel dinţii număr al apariţiei.­­ Ştiu, însă, cite sute şi mii de­­ adolescenţi, elevi de liceu, stu­denţi etc., găsesc în literatură­­ cea mai înaltă delectare spiritu­ală, o urmăresc cu pasiune, ba chiar scriu şi ei literatură, cu o timiditate, deocamdată într-un caiet de „dictando“ gata liniar, căruia cu discreţie nu-i pun pe scoarţă nici un titlu care să-i (Continuare tn pag. a ll-a) ®' Noua oţelărie de la combinatul siderurgic Gheorghe Gheor­ghiu-Dej din Galaţi (Continuare în pag. a IV-a) Conf. univ. dr. doc. VICTOR SAHLEANU „La valeur n’attend pas le nombre des années“. Acest vers al lui Corneille, scris acum mai bine de trei sute de ani, a fost citat deseori în sprijinul preten­ţiilor tineretului de a i se recu­noaşte meritele, dreptul la afir­mări­, accesul la celebritate chiar. Fără îndoială că întotdea­una tineretul a fost privit ca „schimbul de mîine", ca cel ce întruchipează speranţele cele mai scumpe ale societăţii. Dar, de multe ori, actualizarea posi­bilităţilor tineretului n-a fost considerată ca o problemă im­portantă. în mod tacit, sau ex­plicit, s-a susţinut că numai ma­turitatea dă^ garanţii de seriozi­+£vte- -S. 4a, +Avn IV. n 1 ni a pă. 'I, biru­ri ă „probă a anilor“ este nece­sară pentru a accepta valoarea unei opere sau a unui om. Tînă­­rul, privit cu simpatie atîta vre­me cit este o ,,promisiune“ și a­­tîta timp cit este un „discipol“, provoacă unora nedumeriri a­­tunci cînd începe să-şi îndepli­nească promisiunile, şi­ să fie el insuşi... Cu cîteva decenii în urmă s-a scris foarte mult despre „con­flictul“ între generaţii ; menţio­năm că discursul de recepţie la Academia Română al lui P. P. Negulescu s-a axat pe aceeaşi temă. Ne putem întreba, astăzi, din perspectiva unor oameni care construiesc o lume nouă — în ce măsură un astfel de „conflict“ reflectă­­ lupta între •vxnhrii şi*­ntuu Sf. WA asia cam.­nificaţia sa pentru progresul omenirii. Socialismul oferă certe premise pentru optimizarea re­laţiilor între generaţii ; ne pu­tem însă pune problema, dacă au fost prospectate toate căile adecvate unei astfel de optimi­zări. Ne mai interesează dacă in societatea noastră nu se mai întîlnesc unele manifestări care împiedică atingerea unui astfel de optim. Ne vom limita opiniile la sectorul ştiinţei. Nimeni nu refuză să admită că un violonist sau un pianist în vîrstă de douăzeci de ani poate fi un mare interpret, că un poet de douăzeci şi cinci de ani ar putea primi cele mai înalte distincţii pentru creaţia sa. Astăzi, un om de ştiinţă a­­junge, insă, încă rareori profe­sor universitar sau academician la treizeci de ani. Am citit de curînd un articol de ziar în care autorul protesta împotriva in­cluderii, într-o valoroasă lucrare de Istoria Matematicii din Ro­mânia, a unor date despre cer­cetători tineri sau foarte tineri, deşi numele lor aveau circulaţia internaţională. Mentalitatea co­mună vede în tinereţe o epocă a vieţii propice mai ales activi­tăţii şi creaţiei literare şi artis­tice, decit cercetărilor ştiinţifice. (Continuare în pag. a IV-a) ★ PREŞEDINTELE DE MINIŞTRI A PRIMIT PE AMBASADORUL R. P. POLONE LA Preşedintele Consiliului de Mi­niştri al Republicii Socialiste Ro­mânia, Ion Gheorghe Maurer, a primit marţi la amiază pe Jaro­­mir Ocheduszko, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al R. P. Polone la Bucureşti, într-o vizită protocolară de prezentare. La întrevedere, car­e s-a des­făşurat într-o atmosferă cordială, a participat Vasile Şandru, ad­junct al ministrului afacerilor ex­terne. (Agerpres) i GRIGORE POPA Urmărind cu viu interes ancheta „Scînteii tineretului“, „Pentru cine scrii ? Pentru ce scrii ?“, am fost plătii impre­sionat de modul serios în care imensa majoritate a tinerilor scriitori şi-au formulat răspunsurile. Temeinic şi inspirat, ei şi-au exprimat ideile, crezurile şi convingerile în deplină li­bertate spirituală. Am socotit totuşi util şi necesar că proble­ma enunţată în titlul de mai sus merită să figureze în cadrul anchetei întreprinse, cu iscusinţă şi la timp, de: „Scînteia tineretului“. Epistemologie, contingenţa se opune, în jocul dialectic al con­ceptelor, necesităţii, precum, în dreaptă consecinţă, contingentul se opune necesarului. Lucrul a­­cesta se ştie de la apariţia fai­moasei teze a lui Emile Boutroux, „De la cotingence des lois de la nature". Operînd o deschizătură în implacabila ri­goare a necesităţii, contingenţa, implică, pe lingă funcţiunea de corectiv a celei dinţii, proba­bilitate, hazard, legitate perio­dică, salvarea nuanţelor, diver­sitate concretă, iniţiativă indivi­duală, creaţie, libertate. Semni­ficaţia logică a termenilor con­firmă plenar criteriul gnoseolo­gic. Vorbind metaforic — ce este oare cultura dacă nu o grandioasă metaforă a spiritului uman surprins în spirala dialec­tică a progresului? — contin­gența se poate compara cu ges­tul de revoltă prometheică a omului împotriva servituții bru­tale a destinului. Prin gestul lui, Prometheu a spart placa de plumb a fatalităţii stupide şi a deschis, printr-o învăluitor de caldă dragoste pentru om, dru­mul încărcat de surprize, al în­noirii, al iniţiativei creatoare şi al libertăţii. In ordinea necesi­tăţii absolute a Olympului, (Continuare în pag. a IV-a) I ÎN PAG. A II-A • Premiul K­. T. c. pen­­tru literatură — Nicolae Velea — Hans Schuller — George BalAifa • CRONICA DRAMATICA ÎN PAG. A III-A • EU, TU, EL Pagina elevului ÎN PAG. A IV-A • Cotidian A.B.C. • Jocul speranțe­lor fi cultura de masă

Next