Scînteia Tineretului, decembrie 1968 (Anul 24, nr. 6076-6102)

1968-12-03 / nr. 6077

Pag. 2 (Urmare din pag. I) antipatiile intimplătoare, la ob­servaţii si clasificări judicioase, conform unui cod pe care însuşi colectivul îl impune. Expunem în cele ce urmează observaţiile noastre aşa cum ni s-au impus ele, considerînd că pot (am zice că trebuie) să intereseze atit pe profesori, pe părinţi, cit şi, poate mai ales, organizaţiile U.T.C. în cele 3 clase a Xll-a de elevi de la Liceul „Iulia Haşdeu“ pe care le-am cercetat, toţi „li­derii“ corespundeau cu elevii cei mai buni, cu o excepţională pregătire şcolară şi cu o com­portare fără reproş. Opinia ele­vilor este aceeaşi in mare parte cu cea a profesorilor, dar punc­tul de incidenţă, acela al note­lor din catalog apare interpre­tat in mod diferit. Pentru cole­gii de clasă, eleva M. B. din clasa a Xll-a sau elevul V. I. din aceeaşi clasă a XII-a care de­ţin, cu o majoritate de alegeri, simpatia clasei, nu sunt li­deri pentru că au cele mai bune note, ci pentru că sunt inteligenţi, sociabili, au ima­ginaţie sau umor. Pentru a­­dolescenţi, situaţia la învăţătură este deja un criteriu depăşit de apreciere a colegilor, oamenii va­loroşi sunt cei care se încadrea­ză într-un sistem de calităţi u­­mane foarte preţuite. Eleva D. M., de exemplu, învaţă bine, este apreciată şi simpatizată de pro­fesori, dar colegii ei de clasă o situează, în proporţie de 80 la sută, printre antipatici. Explica­ţiile pe care le-au dat mulţi dintre ei n-au nimic comun cu notele din catalog : lăudăroşenie, îngîmfare, scopul expres de a fi evidenţiată prin tot ce face. Ea însăşi se caracterizează ca un om care spune în faţă ce gîndeşte, dar această sinceritate este apre­ciată de ceilalţi drept răutate, pentru că jigneşte sau nedreptă­ţeşte fără discernămînt. Colegii ştiu că ea munceşte mult, că are talent într-un domeniu sau altul, dar felul ei de a fi, chiar şi mo­dul în care ştie să se facă sim­patizată de profesori, prin vor­bărie multă, care nu ascunde, uneori, la fel de multe informa­ţii sau deşteptăciune nu rezistă judecăţilor aspre ale colectivu­lui. T. L. este, de asemenea, cotat printre elevii buni, serioşi ai clasei, ales chiar în biroul orga­nizaţiei U.T.C. Totuşi, din ches­tionarele cercetate, el întruneşte cele mai numeroase respingeri, după D. M. Sensibili la o serie de calităţi şi defecte menite să contureze personalitatea lor vii­toare, adolescenţii depistează, cu mai multă acuitate, părţile slabe ale celor din jur. T. L. este un om superficial, spun toţi, şi din această caracterizare decurg toa­te celelalte trăsături pe care co­legii le resping la el : inconsec­vent, încrezut, egoist, ipocrit... Toate aceste epitete nu sunt, însă, menite să-l desfiinţeze pe T. L„ ci, dimpotrivă, alături de ele elevii apreciază talentul lui literar, ţinuta, comportarea lui. Foarte drepţi în judecăţi, ei ie­rarhizează calităţile şi defectele unui om după felul in care sunt necesare sau incomodează co­lectivul. Aparent, adolescenţii nu do­resc deloc să fie caracterizaţi fiecare în parte cu aceleaşi cu­vinte cu care este apreciat co­lectivul lor. O elevă a răspuns, chiar că apreciază un coleg pen­tru non­conformismul său, pentru faptul că el, in realitate nu este aşa cum îl cred ceilalţi. Fiecare işi doreşte personalitatea sa dis­tinctă, construită pe coordonate riguroase, pe trăsături de carac­ter fără echivoc. Ceea ce apre­ciază la liderii lor, îşi doresc sau sunt convinşi că au şi ei înşişi : inteligenţă, perseverenţă, voinţă. Şi totuşi, aceste calităţi particu­lare apar de cele mai multe ori însoţite de acele trăsături care favorizează relaţiile, determină prieteniile : colegialitate, sinceri­tate, bunătate, spirit de iniţia­tivă, veselie. Indiferent dacă a­­dolescenţii îşi acceptă sau nu colectivul din care fac parte, dacă îl respectă sau nu, ei sunt continuu influenţaţi de el. Pri­mele judecăţi asupra oamenilor aici se fac, primele comparaţii cu ei înşişi şi primele ierarhii de valori. Simpatiile nu se leagă conform notelor din catalog, ci unor criterii umane tot mai a­­propiate de ale oamenilor ma­turi. Susceptibili la adevărate ca­lităţi, ei nu reuşesc încă să fie menajanţi cu defectele celorlalţi, le resping cu violenţă. Exigenţele lor sunt extreme. „Liderii" întrunesc, de aceea, toate calităţile din lume, sunt perfecţi din toate punctele de vedere. De ce îl apreciază clasa pe V. I. ? Este un elev con­stant, muncitor, egal cu sine în­suşi, fără explozii, nu supără, dar nici nu entuziasmează pe nimeni. Autoritatea elevei M. B. este, dimpotrivă, bazată pe un fel de a fi dinamic, plin de idei şi iniţiative, clasa o apreciază pentru colegialitate, energie, ve­selie, simţul dreptăţii. De aceea, în clasa ei au fost, totuşi, două eleve care nu o simpatizează şi acest lucru pare mai firesc de­cit în cazul lui V. I., uniform judecat de toţi colegii. Ceilalţi elevi oscilează între simpatii şi antipatii, unele moti­vate pe drept, altele întîmplă­­toare, intuitive. Un elev place pentru că e sportiv, altul pen­tru că ştie glume multe, dar niciodată un elev nu este sim­patizat pentru că e egoist, ne­prietenos, sau incorect. Elevii notaţi cu cele mai bune califi­cative sunt, adesea şi în fruntea ierarhiei neoficiale stabilite de clasă. Dar în privinţa celorlalţi, părerile catalogului se despart de cele ale elevilor. Mulţi dintre profesori s-au mirat că nu este apreciat cutare elev, sau că al­tul, cu note mai slabe, este foar­te simpatizat. Se dovedeşte, ast­fel, că există un pluton mediu în fr­u-nre colectiv de elevi foar­te puţin cunoscut de profesori: elevii mediocri. Intr- o clasă a­­şezarea în bănci respectă chiar această împărţire, în patru cate­gorii . Cele patru rînduri de bănci au simpatii şi antipatii co­mune şi la un eventual grafic profesional al clasei ar urma u­­nul după altul, conform aşezării. CE ESTE NIVELUL ZERO ? Am alcătuit, pe baza răspun­surilor la chestionare, un grafic al alegerilor şi respingerilor din fiecare clasă. O mişcare foarte dinamică de simpatii şi antipatii, de caractere şi personalităţi, pre­­figurînd în mare măsură, o per­spectivă de viaţă. Cine pe cine apreciază, cine pe cine respinge, cîţi oameni simpatizează şi cîţi nu — sunt numai citeva din problemele foarte interesante pe care le ridică un asemenea gra­fic. Chiar fără a-i cunoaşte, se pot stabili numeroase trăsături de caracter, ţinînd cont doar de o singură şi revelatoare lege: aceea a aprecierii colectivului. Personalităţile încă neformate, nesigure au aproape acelaşi nu­măr de alegeri ca şi respingeri, la fel cei inconstanţi sau care-şi impun un fel de a fi străin fi­rii lor. Se conturează, în aceste grafice, prieteniile care se lea­gă sau sunt pe cale de a se naş­te, entuziasmul pe care-l stîr­­nesc unii altora. Şi, de asemenea, sînt prefigurate comportări în viaţă, atitudini şi principii care vor dirija relaţiile viitoare. Im­portante pentru dezvoltarea ul­terioară a adolescentului, relaţii­le şi criteriile de stabilire a lor în vremea şcolii formează, in­tr-un fel, nucleul existenţei so­ciale, in colectivul de elevi se învaţă noţiunile esenţiale ale comportamentului social, norme­le unui colectiv de oameni, res­pectul şi îndatoririle faţă de co­lectiv. Cu această zestre pot in­tra apoi in viaţă. O categorie aparte, pe grafi­cele amintite, o formează elevii care nu sunt aleşi şi nici respinşi de nimeni, care nu intră, aşadar, în sfera de interes a nimănui. Catalogul îi notează prin sem­nele mediocrităţii, plutind între elevi care stîrnesc numai simpa­tii şi cei care sunt antipatici tu­turor. Nici profesorii nu pot spune prea multe despre ei, pen­tru că sunt aceia care nu se e­­videnţiază prin nimic, care dau răspunsuri corecte, suficiente. Co­legii îi exclud din preocupările lor, ignorîndu-i, izolîndu-i a­­proape. Intr-o clasă, toţi aceştia stau pe rîndul de bănci de la fereastră ! Se pare că aici for­marea personalităţii lor şi, mai ales, clasarea într-o anume ca­tegorie chiar a clasei suferă sen­sul unui cerc vicios : sînt con­sideraţi neinteresanţi, mediocri, pentru că colectivul, structurat într-un fel anume, nu i-a putut asimila şi, mai departe, colectivul nu-i agreează pentru că nu se disting prin nimic. Asupra unor eleve, diriginta nu se poate pro­nunţa ori nu poate înţelege an­tipatia clasei. Normele de apre­ciere se dovedesc, în asemenea cazuri, diferite. Educaţia are de suferit cînd nu poate ţine seama, prin necunoaştere, de asemenea neconcordante. Ca şi în cazurile speciale, nu neglijabile, ale unor eleve retrase, izoltate ca urmare a unor traume sufleteşti de care nimeni n-are cunoştinţă ori pe care nimeni nu le sesizează. Una dintre clase, cea mai fră­­mîntată şi mai interesantă sub aspectul nenumăratelor probleme pe care le ridică relaţiile între elevi, clasa a XII-a C, are 17 elevi care n-au fost citaţi în chestionare, nici la alegeri nici la respingeri. Ei nu fac parte, ca­ de obicei, dintre mediocrităţile clasei, ci sunt atit dintre elevii buni, cit şi dintre cei slabi. Ne-­ acomodarea lor cu colectivul clasei, neputinţa de a închega o­ unitate se reflectă în această to-­ tală indiferenţă a lor faţă de alţii şi a celorlalţi faţă de ei. Nu este­ vorba de trăsături de caracter­e care ar contraveni cerinţelor co­lective, ci pur şi simplu, de un­ dezinteres al clasei pentru a-i a­ i­­rage pe toţi în preocupări co­mune. Suficient de maturi pen-t tn­ a-şi găsi prieteni, atit în ca-' să cit şi în afara clasei, elevii sunt însă exclusivişti in tratarea­ celor care nu le trezesc intere-* sul. Se favorizează, astfel, dez­voltarea unui specific al acestui­ grup la nivelul zero, care se re­flectă şi el pe grafic. „SIMŢUL" RELAŢIILOR SOCIALE Aceste observaţii pe marginea structurării relaţiilor dintre com-­ ponenţii unei clase n-ar aveaTM decit un interes spectacular dacă ele n-ar fi legate strîns de o­ serie de orientări de organizare sau educative ale colectivelor de elevi.­­ O clasă închegată, unitară în care simpatiile sint sincer în- _ dreptate spre cel mai capabil­ elev, înzestrat cu acele trăsături menite să facă din el un exem­g^ plu, un model demn de urmat,TM este un reflex al unei munci e­­ducative deosebite. Este cazul^ clasei a XII-a B, vestită în şcoa­ TM­­ă pentru solidaritatea ei, pentru acţiunile interesante pe care le» promovează. Am aflat în aceastăTM clasă cel mai mare procent al elevelor care n-au nici o anti­patie, care au pentru toate co­legele cuvinte de laudă, firește, pentru fiecare altele. Celelalte două, clasa a XII-a C și a XII-a E sunt un „model" a ceea ce reprezintă un colectiv neînchegat, contradictoriu, care naşte personalităţi deosebite, dar are şi dezavantajul de a împie­dica, de a copleşi pe cei încă neconturaţi caracteriologic, în­­dreptîndu-i poate spre acele tră­sături care-i vor face greu de adaptat, cu simţul relaţiilor so­ciale atrofiat. „Istoriile" acestor clase sint edificatoare. In primul (Urmare din pag. I) variat (în sat mai este un singur cadru didactic în virstă). Şi exis­tă, aici, o situaţie anormală, pe care doresc s-o relev. Satul este mic, eu am totuşi indicaţia (citiţi : obligaţia) de a organiza, de cite­va ori pe săptămînă, activităţi. Merg pe la tineri pe-acasă, îi rog să vină la cămin. Ei condiţionea­ză participarea — „la indiferent ce activitate“ de organizarea unei hore. Tîrgul este reciproc avan­tajos : eu îmi respect obligaţia, iar ei obţin căminul cultural pen­tru horă... Dar ce iese de aici, cînd nimeni nu vrea nimic (în afara comitetului pentru cultură şi artă !), nu vă mai spun. Cînd e vorba de competiţii culturale, lucrurile merg şi mai greu. Con­diţiile puse de tineri se înmul­ţesc. în cele din urmă, trebuie să le asiguri o masă. Iar cum fonduri nu sunt, vrei, nu vrei, faci apel la fondurile... familiei. Fiind „actriţă" de vreo 3 ani în acea­stă „piesă inutilă" — cînd ţi se cere să faci ce nu se poate şi nu faci ceea ce poţi, ceea ce stîr­­neşte interesul, stau şi mă mir, fără a fi în stare de replică". Celor din Borod, de pildă, li s-a cerut să prezinte o brigadă artistică. Indicaţia nu a fost res­pectată. In primul rînd, pentru că lipseşte un text nou (textele vechi sînt ştiute de spectatori ca „Tatăl nostru“). Putem nota numeroase situaţii asemănătoare, şi ceea ce se im­pune a fi relevat este — a cita oară­­ — faptul că activităţile culturale nu trebuie făcute numai pentru a fi făcute, cu singurul scop de a realiza un plan nefolo­sitor nici unui destinatar, că e mult mai bine să se organizeze acţiuni cu mai mică frecvenţă, dar pregătite temeinic, în că­rînd, profesorii-diriginţi au fost schimbaţi de la an la an, nereu­şind să-şi poată cunoaşte şi, deci, să-şi ajute elevii în procesul de închegare a unui colectiv serios. In al doilea rînd, prin desfiin­ţarea unor clase, au migrat în fiecare an elevi care n-au fost asimilaţi de noul colectiv. Eleva D. M. este aleasă ca „lider" nu de actualii ei colegi de clasă, ci de cei din clasa a XII-a B, la fel şi V. B. şi D. S., cu care a fost împreună anul trecut. Tra­tată ca o simplă problemă ad­ministrativă, atît desfiinţarea fi­nei clase, cit şi încadrarea elevi­stiră să intereseze , că activitatea cultural-artistică trebuie susţinu­tă nu numai de cadre didactice, ci de toţi intelectualii satului. Este adevărat, cadrele didacti­ce trebuie să fie animatori ai vie­ţii culturale, spirituale şi artis­tice din sate, dar acest lucru nu trebuie să devină o povară apă­sător­e. Şi ca să ne facem o ima­gine exactă despre ceea ce se poate cere unui om, vom da două exemple. Învăţătorul Octavian Chira este directorul şcolii gene­rale din Corniţel cum şi al cămi­nului cultural, deputat comunal, membru al comisiei de împăciuire etc. etc. De asemenea, profesorul Gheorghe Stanciu îndeplineşte pe lingă funcţia de secretar al comi­tetului comunal U.T.C., pe cele de comandant al unităţii de pio­nieri, director adjunct al şcolii, cum şi alte sarcini. Aşa­dar, tovarăşul Stanciu, — care este un cadru tînăr şi are nevoie de mult timp pentru de­­săvîrşirea pregătirii profesionale lor într-un colectiv nou, n-a constituit un moment educativ deosebit. Se impunea, poate, pregătirea unei clase pentru a-i primi pe noii colegi sau acţiuni care să-i antreneze pe toţi deo­potrivă. „ Simţul colectivităţii este, ca toate celelalte, educabil. Nu în sensul unei uniformizări a tu­turor membrilor, ci, dimpotrivă, în sensul cunoaşterii fiecăruia, a acelei trăsături care se poate dezvolta, îmbogăţi cu ajutorul celor din jur. Spiritul de Întraju­torare, de respect reciproc, de maleabilitate şi reală exigenţă în — trebuie să se ocupe de tineri între 9 şi 30 de ani! — într-un timp — ne mărtu­riseşte tovarăşa profesoară Olim­pia Bulzan — aveam atîtea sar­cini, incit nu puteam să mă o­­cup de proprii mei copii, pe care îi ţin şi acum la părinţi. Soţul meu lucrează de cinci ani în Ora­dea, vine acasă o dată pe săptă­­mînă, copiii sunt în altă parte, şi toate, acestea, la un loc, au dat naştere unei stări de provizorat care durează... Situaţia nu este singulară. Soţia tovarăşului profe­sor Gh. Stanciu (cel care funcţio­nează de trei ani in comuna So­rod, fiind, după cum s-a văzut, un om de „bază“) a terminat a­­nul acesta Facultatea de farmacie din Cluj­­Toate cererile adresate Ministerului Sănătăţii, rugămin­ţile pentru ca tovarăşei Stanciu să-i fie repartizat postul liber de la farmacia din comună, au rămas zadarnice. A fost repartiza­tă tocmai la Vaslui. Fireşte, nu l-a prezentat în Moldova, şi, în relaţiile cu oameni se formează în anii de şcoală şi adesea un inadaptat sau un individ făţar­nic, prea acomodabil cu orice condiţii de viaţă îşi profilează conturul încă din aceşti ani. Observaţiile izvorîte din a­­ceastă anchetă repun în prim plan aceeaşi disputată problemă a pregătirii pentru viaţă a ele­vilor. Unul dintre elevi, reproşa celor maturi că mereu, în mo­mentele dificile, îl ameninţă cam aşa : lasă, că ai să te loveşti tu de viaţă ! Nemulţumirea lui era justificată, pentru că adesea este numai teoretic pregătit asupra pericolelor sau greutăţilor pe care le va avea de întîmpinat atunci cînd va scăpa de sub tutela şco­lii, dar foarte rar este învăţat să le şi prevină practic. Este fi­resc ca elevii intre ei să se cunoască mai bine, dar nu este normal ca profesorii să-i cunoască altfel decit sunt, să-şi creeze, din criterii formale, impresii false despre ei. Sensi­bili atit la opinia profesorilor despre ei, cit şi la cea a cole­gilor, elevii îşi modelează per­sonalitatea, caracterul în funcţie prezent, predă chimia la şcoala generală din Borod. O familie tî­­nără, întemeiată de puţin timp, a fost obligată (in virtutea căror principii, nu ştim) la o despărţire de ani de zile. Cum ar fi mun­cit, cînd s-ar fi întîlnit, ce-ar fi făcut cu eventualii copii cei doi tineri soţi — iarăşi nu ştim. Se pare că astfel de lu­cruri îi interesează prea pu­ţin pe cite unii. Procedin­­du-se la repartizare în virtu­tea unei optici înguste, cum se poate asigura fixarea tinerilor in­telectuali într-un anumit loc — unde, eventual, să-şi construiască o casă, unde să-şi respecte înda­toririle să devină cu adevărat o forţă spirituală a satului, integra­tă lui şi impulsionîndu-i înainta­rea . Instabilitatea unor intelectuali, „migraţia“ lor spre alte locuri, se explică uneori, şi prin neasigura­­rea unor condiţii materiale cores­punzătoare. Condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea intelectualii de la sa­te necesită o mai mare atenţie şi din partea organelor judeţene competente. Se poate remarca în cazuri ca acelea pe care le-am semnalat — pericolul unei blazări, al micşorării ariei de preocupări şi interese pentru problemele satu­lui. Or, menirea esenţială a inte­lectualilor este, după cum se ştie, aceea de a influenţa dezvoltarea ascendentă a satului. Aceasta pre­tinde, însă, nu împrăştierea preo­cupărilor, ci adîncirea lor, şi, pen­tru aceasta, aceşti intelectuali au nevoie de mai mult sprijin în ceea ce priveşte condiţiile de lo­cuit, de alimentare, de viaţă fa­milială... Un sprijin care se lasă încă aşteptat, dar in care cei în­dreptăţiţi să-l primească nu şi-au pierdut speranţa, de aprecierea sau neînţelegerea acestor doi factori esenţiali. Este evident că această an­chetă nu a avut un caracter de sinteză a unor măsuri, ci a în­cercat doar să prezinte, atît pro­fesorilor cit­­şi­­­elevilor din clasele mari, capabili să ana­lizeze singuri ■ cadrele pro­priului colectiv, importanţa pe care o are colectivul în preciza­rea caracterului fiecăruia, in con­solidarea unor principii de viaţă care vor sta la baza întregii exis­tenţe sociale a fiecăruia. Este de un interes practic inestimabil ca profesorii să fie şi cei mai avizaţi cercetători şti­inţifici ai mediului şcolar, după cum, credem, aspectele abia su­gerate de noi pot da de lucru serios cercetării pedagogice în general, oamenilor din institute de cercetări care se ocupă chiar de sesizarea şi analizarea parti­cularităţilor vieţii colectivului şcolar. Nu mai trebuie să in­sistăm asupra însemnătăţii pe care o prezintă cunoaşterea de către organizaţiile U.T.C. a fe­lului în care se constituie siste­mul de valori şi aprecieri al ele­vilor. COLUMNA (ambele serii) rulează la Patria (orele 9 , 12 ; 15 ; 18 ; 20,45) ; București (orele 9,15 ; 12,45 ; 16,45 ; 20,15) ; Lu­ceafărul (orele 8,30 ; 12 , 16 ; 19,30) . ZIUA IN CARE VIN PEŞTII rulează la Republica (orele 9 ; 11,30 ; 14 ; 16,15 ; 18,45 ; 21,15) ; Capitol (orele 8,30 ; 10,45 ; 13 ; 15,30 ; 18 ; 20,30) ; Melodia (o­rele 10,30 ; 13 ; 15,30; 18 ; 20,30) ; Modern (orele 9,30 ; 11,45; 14,15 ; 16,30 ; 18,45; 21,15). ANNA KARENINA (ambele serii) rulează la Bucegi (orele 9; 12,30 ; 16 ; 19,30) ; Flamura (orele 9 ; 12,30 ; 16 ; 19,30). JUDOKA, AGENT SECRET rulează la Festival (orele 8,30 ; 11 ; 13,30 ; 16 ; 18,30 ; 21) ; Fe­roviar (orele 8,30—15,15 în continuare ; 17,45 ; 20) ; Excel­sior (orele 9,45 ; 12 ; 14,45 ; 16,30 ; 18,45 ; 21) ; Gloria (ore­le 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 16 ; 18,15 ; 20,30) ; Flacăra (orele 10 ; 12,30 ; 15 ; 17,30 ; 20). SUPERAUTOMATUL rulează la Victoria (orele 9,30 ; 11.30 ; 13.45 ; * 15,45 ; 18,15 ; 20.45) . NOAPTEA rulează la Central (orele 8,30 ; 11 ; 13,30 ; 16 ; 18,30 ; 21). AVENTURIERII rulează la Lumina (orele 9,30 ; 15.45 ; în continuare 18,15; 20.45) . LUSTRAGIUL rulează la Doina (orele 11,30 ; 13.45 ; 16 ; 18,15 ; 20,30). MARIANNA, AGENT 0555 rulează la Rahova (orele 15,30 ; 20,30) ; AM INTILNIT ŢIGANI FERICITI (orele 18) Giuleşti (orele 15,30­; 18 ; 20,30). ROATA FECIORILOR, MISTE­RE IN PIATRA, ATLETISM, A TREIA CONSTANTĂ, CU­VINTE, DIAMANTUL, ORI­ZONT ŞTIINŢIFIC NR. 10/1968 rulează la Timpuri Noi (orele 9—21 în continuare). HOMBRE rulează la Griviţa (orele 9; 11,15 ; 13,30 ; 16 ; 18,15 ; 20,30) ; Floreasca (orele 9; 11,15; 13,30; 16 ; 18,15 ; 20,45) ; Mioriţa (o­­rele 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 16; 18,30 ; 20,45). ŞAPTE OAMENI DE AUR rulează la înfrăţirea (orele 15,15 ; 17,45 ; 20) ; Munca (o­rele 16—­20). ..... . HEIDI rulează la Buzești (orele 15,30). FRAGII SĂLBĂTICI (orele . 18—2­0,30). .Popular (orele 15,30; 20,30). ROATA VIEŢII rulează la Dacia (orele 8,30 ;­­16,45 în continuare ; 18,45 , 21). PRINŢESA rulează la Union (orele 10,30 ; 15,30 ; 18 , 20,30). ULTIMUL VOIEVOD rulează la Unirea (orele 15,30 ; 18) ; TOM JONES (orele 20,30). SUFLETE TARI (ambele serii) rulează la Lira (orele 15,30 ; 19) . CĂDEREA IMPERIULUI RO­MAN rulează la Volga (orele 9,30; 12,45 ; 16 ; 19,30). ÎNȚELEPTUL DE PE MUNTE­LE BLESTEMAT rulează la Drumul Sării (orele­­15,30 ; 17,45­; 20) ; Tomis (ore­le 9,30—15,30 ; în continuare 18 , 20,15); mărturisirile unui domn CU CAMERĂ MOBILATĂ rulează la Cotroceni (orele 15,30 ; 20,30) ; VALEA ALBI­NELOR (orele 18). Im ce Mkmh simt „lioerii“ EXPRESEI COLECTimCI? Prin „Judoka, agent secret" putem viziona unul dintre cele mai insipide filme de spionaj, demnă reprezentantă peliculă a ceea ce numim „ci­nematograful de gang". Acţiunea lui — filmul e fă­cut după un roman de E. Clerk : „Judoka în oraşul său“ — amestecă tot ceea ce se crede că mai poate capta in­teresul de moment al specta­torului blazat: lecţii de judo — extinse pe cele citeva mi­nute ale genericului — pre­zentate ulterior, pentru utili­tatea lor, într-o secvenţă lun­gă, în decorul mizer al unei străduţe rău famate, peisaj in care eroul se înfruntă cu pa­tru mardeiaşi ce pozează in gangsteri; un personaj — sa­vant atomist — in postura de momeală într-o afacere dubi­oasă (un fel de fapt de „in­teligență“); un asasinat mur­dar in plină zi, pe unul din frumoasele bulevarde ale Pa­risului ; un asasinat „curat“ pe cea mai de sus terasă a ultramodernei clădiri de la aeroportul Orly şi două femei fatale : una brună, alta blondă. In final, o urmărire distribuită pe două tipuri de vehicule: terestre şi fluviale. Asemenea acţiuni se pot in­venta oricînd, şi repede şi fără noimă ca acestea din fil­mul regizat de Pierre Zimmer. Ceea ce este mai greu de gă­sit — şi „Judoka", agent se­cret“, a găsit — e o firmă căreia să-i faci reclamă. Genericul ne „comunică“ prompt: interioarele execu­tate de casa... Recunoaştem, firma şi-a făcut datoria, locuinţa neîn­fricatului Judoka e mobilată cu gust, cu rafinament, are tot ce e mai modern : şi mari spaţii goale, şi pereţi de sti­clă, şi cămin cu butuci, şi ilu­minaţie discretă, şi argumen­te pentru plăcuţe seri în doi: bar-frigider, magnetofon etc. Cu un plus de atenţie, un cadru-două, am fi cunoscut — ca intr-un documentar — şi aeroportul Orly, cu depen­dinţe cu tot, şi am fi ştiut şi căror firme aparţin cele două bărci cu motor care-şi DEVINE „SPORT“) ştirea că viitorul mare premiu al Cannes-ului ar fi un film finanţat de trustul General Motors. După sonor, după tehnico­­lor, după ecranul lat şi pano­ramic, iată un alt punct cru­cial pentru arta filmului. E adevărat că și d­in acest punct de vedere, „Judoka, a­­gent secret" e modest, dar ne afluim de abia in faza de pio­nierat a adevăratului cinema­­tograf-reclamă. Lăsind gluma la o parte, renunțind și la întrebările de rigoare adresate D.R.C.F.-ului cu privire la aducerea pe e­­crane a acestui film prost, tre­buie să amintim de felul dă­unător în care ,Judoka...“ e o pledoarie pentru un „sport“ pe care nu-l acceptăm: vio­lența. E o scenă în care va­letul detectivului e găsit u­­cis. „Mi-o vor plăti“, constată stăpînul înduioşat, avind ae­rul salonard că a rostit „par­don“ într-o discuţie banală. Şi aici se găseşte toată „filo­zofia“ peliculei... O singură secvenţă de re­ţinut : parodia la tinerii can­didaţi la gloria de a deveni vedete ale cîntecului Ti-Ye. Şi numele unui bun opera­tor , Gilbert Sart­re (de men­ţionat imaginea toamnei pe străzile Parisului). Cum toţi operatorii au devenit foarte buni, singurul „eveniment“ ar fi un agramat al meseriei, dispută o intâietate feroce în finalul filmului. Tot cu mai multă grijă am fi aflat şi la ce atelier de croitorie au fost executate rochiile eroinelor şi care sunt cele mai bune pneuri de au­tomobil. Acestui nou gen de recla­mă ii prevăd un mare vii­tor. Gîndiţi-vă ce formidabil succes ar avea un festival de filme artistice finanţate de — să zicem — produsele petro­lifere Esso. Sau ce extraor­dinară afacere ar propulsa *) „Judoka, agent secret“ —coproducţie franco-italiană. TUDOR STANESCU SQ`NTEIA TINERETULUI IN SFIRŞIT, „POEMUL PENTRU DOUĂ VOCI O întâmplare — oarbă ca toate întîmplările — sau un didacticism maliţios să fi aşezat joi seara emisiunea „Macedonski" lingă „Poe­mul pentru două voci“ al Anei Blandiana ? Eu cred că a prezidat întîmplarea — o întîmplare dotată, ca mulţi oameni raţionali, cu ochi, maliţie şi oarecare vo­caţie critică, întîmplarea ia uneori chip de om, şi a­­nume: de telecronicar. Căci, numai un cronicar preocupat de felul cum se transmite poezia la televi­zor putea găsi o asemenea poantă răutăcioasă : să pună faţă î­n faţă (sau una după alta, la diferenţă de citeva minute) două tendinţe fun­damentale în „vizualizarea versului“, cum spunea ci­neva. Comparaţia a fost netă, limpede, mai mai că nu ni s-au vîrît degetele în ochi. Numai morala nu s-a extras, ca la lecţiile în în­­tîia primară. Neavînd che­mare pedagogică, nici eu nu voi alerga după morală, ci voi spune doar cum a fost După o prezentare sobră a lui Şerban Cioculescu, s-au recitat cinei poezii de Ma­cedonski. Cît timp actorii recitau, din profil sau din faţă, cu dicţie sau emo­ţie, cu ochii mai mult sau mai puţin peste cap — montajul mai aducea în ca­dru şi cite ceva din ce spu­neau ei. Se vizualiza ver­sul, domnule... Adică: „Rondelul Cupei de Mu­­rano" — apărea pe ecran și o cupă, căci despre asta e vorba. „Rondelul crinilor" — apăreau doi crini. „Ah, lucrurile cum vorbesc!...“ spunea vocea — veneau un birou, o călimară, un pin­­ce-nez şi la urmă o mină care scria, fireşte mina po­etului. Fireşte, aşa pusă problema, lucrurile nu mai vorbeau ci tăceau mile, fără sugestie. La „palidă umbră, reflex bizar...“ aveam pe e­­cran un fel de joc de ape ca un reflex bizar dar care prin larga sa folosire „poe­matică“ nu mai e de mult bizar ci banal. In fine, la celebra „Noapte de mai" cu „veniţi, privighetoarea cîn­­tă..." se monta paralel cu un actor care ştie ce În­seamnă un vers (Mircea Anghelescu — singurul care făcea faţă nivelului cerut), trei dansatoare albe care schiţau cîţiva paşi graţioşi, nu ştiu de ce, din cauză de privighetoare probabil, şi la urmă mai apărea şi un ba­lerin cu o liră în­ mină, pen­tru a da o ultimă lovitură de daltă — idilei. Căci, des­pre un Macedonski idilic, drăguţ, amabil, în pas de balet, era vorba — în concepţia "regiei. , Nimic din acel Macedonski re­descoperit nouă de un Marino, de un Manolescu,­­ de un Negoiţescu, azi — re­gele sumbru fastuos, de mis­ter dens în limpezimi rele, plin de spaime infrînte,rece şi perfid. Aveam de-a face cu acea telelectură poetică­­tip prin care Macedonski, Alecsandri, Pilat sau Co­­nachi sunt traşi la acelaşi lapiiior, în foi subţiri, egal dimensionate. Deodată — şi acest „deo­dată“ înseamnă că trecem peste o discuţie inutilă şi fără miez între regizor şi poetă — din laminor ajun­geam pe plajă, pe o plajă de început al lumii unde doi oameni tineri căutau „linia care desparte răul de bine, ploaia de neploaie“, opţiu­nea între tăcere şi păcat. El avea torsul gol, ca un ma­iou negru (am citit că o asemenea îmbrăcăminte e „nepoliticoasă în artă“, dar n-am aflat de ce...) pustiu alb în jur, şi totul se con­centra pe trupurile lor şi gîndurile lor. Liniile erau simple, gîndurile — compli­cate şi clare. Nu ştiu cum erau oamenii aceia la faţă. Andrei Şerban ducea ten­siunea poeziei pînă la mas­ca în două linii, fără expre­sie cotidiană, ca să lase doar expresia conflictului dintre trup şi gînd. Poezia era gînd citit pe mină, în gestul primordial şi­ neaş­teptat, ca pe plaja unde au apărut primele semne de viaţă, în salturi bruscate, în glas inventat pînă la şoaptă, pînă la strigăt. Era — în primul rînd — frumos. Şerban, Irina Petrescu şi Pitiş reinventau poezia Blandianei, fluxul cuvinte­lor intra în fluxul mişcării, fluxul întrebărilor dure­roase era rescris, remodelat prin tot ce avem mai tai­nic — instinctul vital. Toţi patru —'­ fiindcă Blandiana „juca" magic odată cu ei — sint nişte fanatici ai acestui instinct, şi din cîţi se pe­rindă pe micul ecran cău­­tîrid arta, nimeni — după părerea mea —fiu e­ mai consecvent ca Şerban şi e­­chipele lui actoriceşti “ în descoperirea vieţii pînă la perv şi nervură, pînă la du­rere şi spasm euforic. Fi­reşte că erau şi lipsuri, dacă n-ar fi ce-am mai po­vesti şi la ea ne-am mai hlizi ? Nu cred că fotogra­fiile antirăzboinice care punctau trecerea de la un poem la altul erau folosite eficient şi convingător. In­tenţia bună era tratată fără accent, neglijent, şi de a­­ceea o cască de soldat a­­merican atît de expresivă In absurditatea ei nevolnică trecea neobservată. Mai toate cadrele fixe care vo­iau să ne aducă de pe plaja primordială în infernul lu­mii, ratau mişcarea. Dar şi aici îl înţeleg pe Şerban şi vin spre el chiar în neîm­­plinire. Prea mulţi sunt cei care-l privesc cu ochi de gheaţă şi invocă politeţea pentru a-l respinge... Dar eu cred că poezie la televizor nu se mai poate face igno­­rînd „experimentele" bine­cuvântate ale lui Şerban. Nu cer ca toţi cei care vor să capteze versul sub aparat să facă aidoma lui. N-am o asemenea morală „poli­­­­ticoasă“ şi plicticoasă ; spun doar că „Poemul pentru două voci“ e incult a fi ig­norat şi trecut în rîndul e­­misiunilor fără consecinţe. In ce mă priveşte, nu-l voi uita uşor. Radu Cotaşu • •• M ' * * * * t \ 4# ( 111 4 \ » #■ t f * * t \ 4 f , « * f 4 \ A 4 y t MARŢI, I DECEMBRIE 18» • 17,30 — Telex T.V. • 17,35 — Pentru elevi. Con­sultaţii la matematici (clasa a XII-a). Tema : „Polinoame“. • 18,05 — Curs de limba an­­gleză (lecţia 30-a). • 18,30 — Pentru copii : „Micii meşteri mari“ . Autosanie cu motor si elice. • 19,00 — Telejurnalul de Seară. • 19,45 — Actualitatea eco­nomică. • 20,05 — Film serial pentru tineret : „Cutreierind pă­mîntul“. • 20,30 — Creaţii muzicale româneşti. • 21,00 — Seară de teatru : „Colegii" de Axionov şi­­ Stabovoi. • 22,50 — Telejurnalul de noapte. • 23,05 — Închiderea emisiu­nii.

Next