Scînteia Tineretului, februarie 1970 (Anul 26, nr. 6442-6465)

1970-02-14 / nr. 6453

SA FOLOSIM CU RANDAMENT MAXIM SUPRAFEŢELE AMENAJATE PENTRU IRIGAŢII • COMITETUL U.T.C. DIN COMUNA POIANA MARE, JUDEŢUL DOLJ, S-A ANGAJAT : „VOM RECOMANDA UN NUMĂR MARE DE TINERI ÎN VE­DEREA PREGĂTIRII LOR ÎN MESERIILE NECESARE PENTRU PRACTICAREA AGRICULTURII IRIGATE". • APROAPE 50 DE TINERI DIN ACEASTĂ COMUNĂ S-AU ŞI PREZEN­TAT LA CURSURILE ORGANIZATE ÎN ACEST SCOP LA CALAFAT . ALŢI 30 îl VOR URMA. In sudul Olteniei, sistemul de irigaţii Calafat-Băileşti a ajuns în faza finală de amenajare. Constructorii, în rîndul cărora s-au evidenţiat, anul trecut, şi cei două sute de brigadieri de pe Şantierul naţional al tinere­tului­­ Coveiu, au făcut ca timpul să fie devansat. In acest an, mai bine de treizeci de mii de hectare din cele 46 de mii se află recepţionate, pentru acestea unităţile agricole beneficiare prevăzindu-şi cifre de plan su­perioare. A rămas, în schimb, nerezolvat și problemă pregătirii cadrelor in vederea exploatării la capacitatea maximă a siste­mului. Diferenţa între cifrele ce exprimă necesarul şi cele ce în­făţişează asiguratul este­­ de-a dreptul îngrijorătoare. Se impu­ne pregătirea, prin cursuri de cîteva luni, a altor aproape cinci sute de motopompişti, iar in cicluri de o săptămînă a încă pe atiţia ţărani cooperatori ne­cesari pentru deplasarea şi su­pravegherea coloanelor de iri­gaţii. îngrijorătoare este situaţia asigurării cadrelor de moto­pompişti la cele patru coopera­tive agricole din comuna Poiana Mare. Dintr-un necesar de 178, dacă au fost şcolarizaţi o treime. Şi săptămânile pînă la începerea lucrului în cîmp se numără pe degete. „In irigaţii, cooperativele­­ noastre agricole, statul a inves­tit sume foarte mari. Aproape douăsprezece mii de lei pentru fiecare hectar. Acum avem sa­tisfăcută întrutotul nevoia de apă. Dar numai atit nu-i sufi­cient pentru a obţine 7—8 mii de kilograme porumb boabe la hectar, sau patru vagoane de sfeclă. Este nevoie de oameni calificaţi. Deocamdată, însă, a­­ceştia lipsesc. Cunoscînd acest lucru, poate rămine nepăsătoare organizaţia U.T.C., tineretul co­munei ? Cu ani in urmă, cind ceea ce se constată acum în sis­temul de irigaţii se întimpla în zootehnie, aproape o sută din­tre noi ne-am angajat să lucrăm în a­cest sector. Ne-am pregătit „din mers", dar cunoştinţelor puţine de la început le-am ală­turat elanul nostru, dorinţa de a învinge greutăţile, oricit ar fi fost de mari. Astăzi, ştim fiecare ce înseamnă zootehnia in bi­lanţul veniturilor! Oare, inter­venţia noastră hotărâtă nu s-ar solda şi în domeniul irigaţiilor cu aceleaşi bune rezultate ? Astfel a invitat secretarul co­mitetului comunal U.T.C., tova­răşul Florea Lăcusteanu, pe membrii comitetului şi pe nume­roşii tineri invitaţi să participe, împreună cu preşedinţii coope­rativelor agricole şi specialiştii din C.A.P. la dezbaterea acestei stringente probleme de produc­ţie. Şi, discuţiile au fost fruc-j­e.Ugrase, îndeosebi după inter­ven­­­ţia inginerului agronom coordo­nator MARIN SANDE. GH. FECIORU (Continuare in pag. a 111-a) Unul din bazinele de refulare ce însoţesc staţiile de repompare a apei în Sistemul de irigații Terasa Brăilei. Tinereţe şi nomen­clatoare MIRCEA RADU IACOBAN La 25 de ani, unul dintre laureaţii de anul trecut ai premiului „Nobel" era şef de catedră. Aproape de aceeaşi vîrstă, Maiorescu semna ac­tele rectoratului Universită­ţii din Iaşi... ...Sint — veţi spune — strălucitoare excepţii. In co­roana fiecărui pom vom afla şi două-trei îmbietoare fruc­te pîrguite timpuriu. între­barea este : ce facem cu ele ? Le lăsăm să îmbătrî­­nească pe ram, în aşteptarea legiuitului soroc al culesului de toamnă deplină, ori, în pofida calendarului, le cule­gem pentru panerul mires­melor dinţii ? Aş spune că, de dragul regulii, n-are nici un rost să sacrificăm excep­ţiile care o confirmă. Dar, se pare că un „calendar al culesului" operează uneori (sub altă formă şi cu egală intransigenţă) în livada tine­(Continuare în pag. a Vil-a) ÎN PAG. A 2-A Saptamina în avan­premiera • SCENA — Întîlnire cu trei clasici • CLUBUL O valoroasă invenţie a doi tineri din Cluj Reporterul a primit o invitaţie. Ieri la ora a­­nunţată a fost prezent la locul indicat , unul din laboratoarele Insti­tutului politehnic din Cluj. Să-l însoţim şi noi prin intermediul co­respondenţei telefoni­ce transmise de aici. O simplă apăsare pe maneta unui mic dispozitiv şi, la cîţiva metri, un complicat motor intră în funcţiune. Ciudat, turaţia motorului se schimbă automat, de fie­care dată cînd se apasă pe manetă. (Continuare în pag. a II-a) Azi şi mîine la Poiana Braşov „SĂNIUŢA DE ARGINT"ÎN ZBOR SPRE...MEDALII! Săptămiin In avan­ premiera • TELEVIZIUNE • ECRANUL • DISCUL­ A 9 Sfirşitul acestei săptămîni marchează un eveniment însemnat pentru sportul de masă din şcoli — finala pe ţară a concursului dotat cu trofeul „Săniuţa de (Continuare în pag. a 11-a) OLIMPIADELE şcolare - la a doua etapa Convorbirea V­oastră cu tovarăşul EUGEN BLIDEANU, director general în Ministerul Invăţăm­întului — Vă propunem tova­răşe director general să reluăm discuţia de unde am lăsat-o la 14 ianua­rie, cînd anunţam calen­darul concursurilor şco­lăreşti, ediţia 1970. De atunci s-a consumat un moment cheie al acesto­ra şi anume faza locală. Ce elemente caracteris­tice acestei etape de masă se impun atenţiei? — Primul şi cel mai însem­nat este participarea nume­roasă a elevilor, substanţial sporită chiar faţă de anul tre­cut cîind, de asemenea, înre­gistram un progres în această direcţie. In sprijinul acestei aprecieri aş aduce cîteva cifre: la matematică în judeţul Brăi­la, de pildă, s-au prezentat 535 concurenţi faţă de 357 în edi­ţia trecută; şcolile judeţului Teleorman au trimis 624 con­curenţi spre deosebire de anul trecut cînd au concurat doar 197; în Vrancea s-au prezentat peste 400 de elevi, iar în Ca­pitală peste 4 500. La română, Bucureştiul şi-a dublat cifra (2 200 elevi anul acesta faţă de 1 100 în 1969). Vîlcea a a­­vut 245 concurenţi faţă de 140 anul trecut. La fizică, în jude­ţul Mehedinţi se înregistrează o creştere de circa 275 la sută, iar la chimie, la Constanţa creşterea este de sută la sută. Sigur, nu putem abuza de cifre, dar ele exprimă şi alt­ceva : judeţe mai puţin cunos­cute sub acest raport s-au im­pus atenţiei datorită număru­lui mare de elevi — concu­renţi prezenţi anul acesta. De aici cîteva concluzii : putem aprecia că şcoala in ansamblu oferă o mai bună pregătire e-Convorbire realizată de MARIET­A VIDRAŞCU (Continuare în pag. a III-aj Progresul ştiinţei e in funcţie pe de o parte, de descoperiri, pe de alta, de interpretări noi, şi anume de descoperiri şi de in­terpretări valabile. Că ştiinţa românească a progresat în ultimele decenii în toate do­meniile cu paşi impresionanţi, e un fapt ce nu poate fi tăgă­duit. Elanul care a promovat şi promovează în toate domeniile acest progres produce însă une­ori şi anumite fenomene secun­dare — nu frecvente, totuşi nici­­ prea sporadice pentru a putea fi complet neglijate — trezind ambiţii care depăşesc posibili­tăţile momentului, generînd pseudo-descoperiri şi mai ales pseudo-interpretări, nu numai inutile, ci uneori de-a dreptul dăunătoare, ducînd nu la lămu­riri, ci la confuzii. Bănuiesc că în toate domeniile ştiinţei există asemenea fenomene, dar, prin firea lucrurilor, concret le cu­nosc mai bine pe cele din ambi­anţa disciplinei pe care­ o pro­fesez, pe cele din istoria artei. Scriu aceste rînduri cu intenţia de a contribui la eliminarea u­­nor neajunsuri de această fac­tură. Să fim însă bine înţeleşi ! A­­proape că nu există operă ştiin­ţifică de oarecare amploare în care să nu se strecoare erori. Realitatea ne obligă — vrim­i­­nevrînd — să contăm pe pre­zenţa lor. Există insă o limită dincolo de care erorile nu mai sunt inevitabile insuficiente u­­mbane, ci consecinţa unei super­ficialităţi — conştiente sau in­conştiente — ce scontează pe lipsa de informaţie a cititoru­lui, urmărind producerea unor­ de prof. univ. dr. docent VIRGIL VĂTĂŞIANU membru corespondent­ al Aca­demiei R.S.R. anumite efecte şi obţinerea unor anumite succese nejustificate. Despre acestea din urmă este vorba în rîndurile ce urmează. Aşa, bunăoară, se spune în tratatul de Istoria artelor plasti­ce în România, vol. I, 1968, la p. 28 : „întemeiaţi pe analiza stilistică a monumentelor şi pe informaţii documentare, cerce­tătorii români şi străini au pro­pus datarea bisericilor de lemn româneşti in secolul al XIV-lea, legîndu-le probabil de apariţia unor formaţiuni politice româ­neşti de anvergură. Or, ni se pare că ţinînd seamă de seria de elemente expuse, care ilus­trează legătura nemijlocită şi neîntreruptă a construcţiilor re­ligioase cu locuinţa ţărănească, se impune o datare mult mai timpurie.“ In cartea sa despre Bisericile de lemn din judeţul Arad, 1927, la p. 7, C. Petranu (Continuare în pag. a IV-a) FANTEZIE SI ONESTITA­TE IN STUDIILE DE ISTORIE A ARTEI Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXVI, SERIA II, Nr. 64538 PAGINI — 30 BANI SÎMBĂTĂ 14 FEBRUARIE 1970 ♦ ♦♦♦♦♦♦♦♦♦ ♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦ ALCOOLUL — UN DROG! Zilele trecute, nimerind din pricina obligaţiilor profesionale la o reuniune unde, alături de cîţiva solişti de muzică uşoară îşi dădea concursul şi Gică Petres­­cu, am auzit — pentru a cita oară ? — acel cîntec în care re­van ca un laitmotiv cuvintele: „pe şoseaua şpriţului...“. Volubil, plin de energie, agitînd şnurul microfonului ca pe un şarpe ciu­dat, cîntăreţul îndemna publicul să-l secondeze bătînd din palme şi scandind de trei ori: „bea!, bea !, bea­­“. Prima încercare a fost o dezamăgire şi artistul s-a simţit în drepturile sale să-şi bată joc de anemia unei săli că­reia, se pare, îi era cam ruşine să se socotească mutată pe loc in faţa unor butoaie gîlgiind de sîngele­ domnului. Pînă la urmă însă timiditatea a fost învinsă, cele cîteva sute de persoane se înscriseseră de bună voie într-o călătorie pe mirifica „şosea a şpriţului“ şi urlau cît le ţinea gura : „bea !..., bea !... bea !...“ Desigur, n-am naivitatea să cred că dacă restaurantele, cum ne semnalează mai mulţi cititori, sînt nefiresc de pline, chiar la ore la care lumea ar trebui să se cam afle pe la treburi, asta s-ar datora cîntecelor vesele ale lui Gică Petrescu, artist simpati­zat­ şi preţuit. Nu. Totuşi, înre­­gistrînd acea trecere — destul de rapidă — de la reţinerea în faţa bachicelor deprinderi la preaplinul unei convingeri cu care se rostea îndemnul la bău­tură, fie el şi in glumă, mă gîn­­deam dacă măcar unei părţi din­tre cei acolo de faţă le era lim­pede unde duce, de fapt, prea deasa plimbare pe „şoseaua şpri­ţului“? Şi fiindcă aşa îi stă bine unui reporter, punîndu-mi între­barea am căutat singur răspun­sul. Pentru cititor: „ŞOSEAUA ŞPRIŢULUI" ’ ARE UN CAPAT? Are, şi nu ne-a fost greu să-l găsim. Deşi unii beau la Iaşi, alţii la Baia Mare, iar alţii la Craiova, din cînd în cînd cite o nevastă amantă, ori o rudă nu mult mai veselă coboară la sta­tuia din centrul comunei Popeşti- Leordeni, ori la staţia „Spitalul 9“ din Bucureşti însoţind cite o persoană care s-a înfrăţit cu sti­cla, autodistrugîndu-se omeneşte şi creînd indescriptibil de triste situaţii celor din jurul lor. La cele două puncte indicate mai sus există clinici în care se face tratamentul celor pe care şpriţul i-a învins. La capătul acelei şo­sele pe care s-a plecat cu strigăte de veselie se găsesc, deci, aces­te clinici, străjuite zi şi noapte de oameni îmbrăcaţi în halate albe, care au învăţat cite 16—18 ani şi studiază în continuare pentru ca, exact contrar îndemnului din cîntec, să facă tot posibilul să-i îndrume pe cei deveniţi deja al­coolici, spre opusul­­,şoselea şpri­ţului“. Şi iată faptele: în timp ce a­­colo, în sala de pe Calea Victo­riei, cîteva sute de persoane stri­gau „bea!..., bea !..., bea!...“, aici, la marginea oraşului, un grup de doctori şi asistenţi medi­cali se luptă cu multe alte sute de persoane încercînd să le ba­­ge-n cap reversul refrenului ve­sel : „nu bea !..., nu bea !..., nu bea!...“ Este o luptă destul de inegală și aș zice revoltătoare prin iresponsabilitatea veselă a primirilor. CUM ARATA UN BĂUTOR AJUNS IN ACEST LOC? Iată trei cazuri. 1. Constantin A, 23 ani, elec­trician auto la I.T.B. Fost mese­riaș bun. Căsătorit, doi copii, so­fia vînzătoare într-o cofetărie. Fetița cea mică (1 an și opt luni), cum îl vede în casă îi stri-EUGEN FLORESCU (Continuare în pag. a Vili­a). ÎN PAG. A 6-A • De la OM la OM de Ion Băieșu • SPORT * ÎN PAG. A 7-A Schiţe la un profil al tinerei generaţii (IX) „TINEREŢE, numele tău NU ESTE CRUZIME!“ Convorbire cu actorul AMZA PELLEA — Amza Pellea, cu voia dumi­­tale aş zice să nu luăm ca temă a acestei convorbiri profi­lul tinerei generaţii artistice. Iţi propun pentru azi un „schimb de replici“ în jurul ti­nerei generaţii de spectatori şi, ca să ne putem mişca cit mai în voie, aş zice să ne oprim nu­mai la publicul tînăr din sălile de cinematograf. Asta, bineîn­ţeles, in măsura în care vei fi de acord că se pot face delimi­tări între spectatorul vîrstnic şi cel tînăr şi­ între omul din sala de teatru şi cel din­ sala de cinematograf — Aceşti» delimitări au exis­tat dintotdeauna şi faptul nu mai trebuie demonstrat. Cit pri­veşte subiectul pe care-1 pro­pui pentru această discuţie — tînărul spectator de film — mă tem că in această privinţă nu dispun de acea detaşare atit de necesară, ţinut m­­­a­rţi ani cu pre­tenţii de generalizare. Pentru că eu, oricit ţi s-ar părea de ciudat, continui să mă duc şi astăzi la cinematograf cu aceeaşi emoţie cu care mă pregăteam in adolescenţă să văd „Zorro, omul cu mască" sau „Tarzan, fiul junglei“. — înseamnă că profesionistul ecranului Amza Pellea, Inter­pret al lui Decebal şi Mihai Vi­teazul, este, ca degustător de peliculă, un fericit practicant al magicei formule argheziene : „Fă-te, suflete, copil !“ şi pentru asta, pe drept cuvînt, trebuie să-l invidiem. Dar eu cred că discuţia noastră poate porni chiar şi de la mărturisirea pe care­ o făceai mai înainte. Iar pentru aceasta întrebarea pe care ţi-o propun este... — Ştiu , dacă sunt sau nu de părere că tinerii spectatori de film de azi se duc la „Pardail­­lan“-ii şi „Angelicile“ lor cu a­­ceeaşi emoţie ingenuă, cu a­­ceeaşi candidă „necunoaştere“ cu care ne duceam noi la „Tom Mix“-ui sau „Alomele noastre? Bineînţeles că nu. Tineretul de astăzi este, ca să zic aşa, mult mai „calificat“ ca spectator de­cit tinerii generaţiei anterioare. E drept, tinerii studioşi de azi nu au, încă, incluse in programa analitică ore despre arta­­şi teh­nica filmului, dar presa, atit cea de specialitate cît şi cea co­tidiană, ca şi radio-ul şi mai ales televiziunea oferă în per­manenţă populaţiei din toate mediile o asemenea cantitate de informaţii despre cinematogra­fie incit tinerii spectatori de film de azi pot fi socotiţi, in ra­port cu tinerii de acum două decenii, nişte „iniţiaţi“. Pornind de la această realitate evidentă se poate face observaţia că, dacă tinerii de altă dată se du­ceau la cinematograf numai ca să vadă ce se reprezintă pe ecran, tinerii de azi sunt inte­resaţi neapărat şi de felul cum a fost realizat filmul respectiv, în timp ce prăbuşirile specta­culoase peste stînci ale invulne­rabilului Zorro erau, pentru noi, „reale“, pentru ei galopadele şi prăbuşirile eroilor din filme nu sunt altceva decit „cascadorie“, mai bine sau mai puţin bine executată­ . — Dacă este aşa — şi este ! — unde mai întîlneşte tînărul spectator de azi „miracolul“ ecranului, acel sublim „mister“ care să-l emoţioneze, să-l trans­figureze, să-l facă să uite de sine ? — Numai şi numai în valoarea reală a unui film, în stringenţa temei, în autenticitatea mesaju­lui, în măiestria creatoare a realizatorului, deci in adevărul artistic al peliculei — singurul dat capabil să-l emoţioneze pe spectatorul tînăr de azi în a­­semenea măsură incit să-l facă să uite, în timpul celor 90 de mi­nute de proiecţie, tot ce ştia despre „modul de preparare" a respectivului produs artistic. — Cum să ne explicăm atunci marea afluenţă de tineret la în­doielnicele „Angelici" şi la „Do­larii....“ de tot felul sau la fil­mele cu multă muzică uşoară dar fără pic de artă ? Şi, de a­­semenea, cum să ne explicăm reacţiile cu totul lipsite de cu­­vîn­tare ale unor tineri specta­tori — fluierături, interpelări licenţioase, glume îndoielnice — la scenele „tari“ ale filmelor . Nu cumva, în caracterizarea fă­cută de dumneata mai înainte există şi o doză de idealizare ? PETRE DRAGU (Continuare în pag. a IV-a)

Next