Scînteia Tineretului, iulie 1970 (Anul 26, nr. 5672-6594)

1970-07-15 / nr. 6580

ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXVI, SERIA II, NR. 6580­­­6 PAGINI — 30 BANI I MIERCURI 15 IULIE 1970 PAG. A 4-A 3 SUB ACEST GENERIC, RE­DACTORUL NOSTRU, POE­TUL GHEORGHE ISTRATE AVTND CONCURSUL CI­TORVA DINTRE FRUNTASI LIRICII TINERE, VA PRE­ ZINTA O PAGINA DE POE Z1E. VERSURILE SÍNT INSO TITE DE CITEVA meditaţii ASUPRA POEZIEI SEMNAŢI DE PROFESORII UNIVERSI­TARI ŞERBAN CIOCULESCU $I EDGAR PAPU. De pe şantierele de muncă vo­luntar-patriotică în care i-am în­tîlnit pe tinerii sibieni, fotorepor­terul s-a întors cu o mulţime de clişee. Le-am derulat împreună o vreme... Ştrandul Tineretului, amena­jarea şoselei Şelimber—Sibiu, la­cul Binder, stadionul de la Ocna Sibiu, Aeroportul Sibiu, parcul tineretului, Muzeul tehnicii popu­lare, C.A.P. Mercurea şi Tălma­­ciu, I.A.S. Agnita, Ruja, Apaldul de Sus... puncte de lucru unde organizaţiile U.T.C. au mobilizat, începînd din 15 iunie, sute şi sute de tineri. Am ales pentru re­portajul de azi, trei dintre ele. I­ I. AEROPORTUL PRIMEŞTE...­­ Imaginea tinerilor cu sape, lo­­peţi, târnăcoape, în jurul drapelu­lui de brigadă, a devenit fami­liară echipajelor. Drapelul elevi­lor brigadieri flutură pe aeroport asemenea unui reper de orien­tare. Pe primii 1.400 m ai modernei piste de beton, în construcţie, a­­vioanele urmează să ruleze o dată cu începutul lunii august. Restul de 600 m vor fi gata la sfârşitul lunii octombrie. „ Elevii lucrează la nivelarea zonei de săpături de-a lungul pistei betonate, ne spune Ion Bogdan, maistrul lotului de lu­cru. Din cauza instalaţiilor sub­terane aici nu puteam acţiona cu mijloace mecanice. Tinerii din se­ria aceasta, ca şi cei dinaintea lor, fac o treabă bună. Datorită aportului lor, am pu­tut dirija forţa de muncă calificată spre „bretelele“ ce duc de la pistă la platforma aerogării. „ Băieţii asigură ritmul de lu­cru scontat ? — Desigur, altfel renunţam la serviciile lor. Şi nu e cazul. Dim­potrivă, am dori să avem de două ori mai mulţi decit sunt a­­cum. Cei 35 de elevi de la Liceul „Gheorghe Lazăr“ care vin zilnic deşi au programul de muncă nu­mai de 5 ore execută, fiecare, un volum de lucrări în valoare de cel puţin 22—25 lei. Unii au a­­juns chiar la 42 de lei. Suprafaţa de 100 m.p. nivelaţi, echivalentul valorii de mai sus, e de fapt etalonul de întrecere care îi angajează pe brigadieri încă din primele ore ale dimineţii. Concurînd către atingerea lui, fraţii Constantin şi Mircea Mar­cea, Cornel­ Buch­ean, Ilie A­­drian s-au dovedit a fi dintre cei mai buni. Pentru că sunt cei mai puternici ? Nu, forţa fizică nu e neapărat condiţia realizării per­formanţei. A dovedit-o „micuţul“ Arnold Domer, din clasa a IX-a, mezinul brigăzii : „vîrsta şi sta­LITORAL — Sesamul spre lu­mea de vis a vacanţelor noastre, tărîmul pe care gindul nostal­gic l-a bătut în lung şi în lat toată iarna. Trenurile spre Mangalia Nord părăsesc gara căptuşite de febra aşteptării. Tînărul cu o sacoşă de cărţi zîmbeşte unui gînd al lui şi chiar domnul ace­la cu ochelari şi chelie, care a reuşit să-şi plaseze în fine fa­milia numeroasă, iese pe culoar cu un „nu ştiu ce“ jucăuş în privire. CE POT ADUCE cele trei săptămîni de vacanţă ? CE AŞTEAPTĂ posesorii unui loc­tura, arată el, am suplinit-o prin voinţă“. Aeroportul din Sibiu, despre care în zilele de grea încercare (Continuare in pag. a lll-a) în trenul cu pricina, de la răga­zul însorit pe malul mării ? CE SE PETRECE dincolo de zborul multicolor al baloanelor şi de a­­cordurile dezlănţuite ale orche­strelor ? CE RÂMÎNE după ex­pirarea biletului de concediu ? NU TE TEME, FATO­­? „El a zis că nu te teme fato, doar sîntem oameni. Şi m-a în­văţat să fug de la Eforie unde aveam noi tabăra şi să vin cu el la Constanţa. Zicea că îi electri­cian la Bucureşti şi că mai face şi particular, aşa că ne descur­căm noi. Deocamdată să stăm trei săptămîni cît are concediu şi pe urmă mergem la Bucureşti şi facem nunta. Am stat o lună şi într-o dimineaţă a zis că se duce la gară să ia bilete. Pe mine m-a lăsat la gazdă, unde stăteam, dar ea era înţeleasă cu el, fiindcă li dăduse şi bagajul, iar mie pe urmă mi-a zis că nu ştia nimic. Aştept eu, se face prînzul, pe urmă amiaza. Am fugit la gară, da ce să prind ? Trenul din urmă ? Mi-a dat gaz­da, m-am rugat de ea, am zis că mă omor, o adresă şi am ve­nit la Bucureşti cu un camion. Mă duc acolo unde-mi spusese femeia şi ce credeţi ? Era însu­rat, domnu avea doi copii şi ne­­vastă-sa a Început să plîngă, cică aşa îi face mereu şi zicea că îmi dă ea bani să plec. N-am luat. M-am dus la Sf. Gheorghe că îmi dădusem oră cu şoferul de la camion că el lucra la Man­galia şi m-a luat înapoi. Nu m-am dus acasă. La Rîmnic mă cunoştea lumea şi îmi era ruşi- SOFIA SCORŢARU (Continuare in pag. a V-a) SIBIU­trei tablouri in mişcare VARA FIERBINTE A ŞANTIERELOR Ce suflete ucide m­area ? Foto: ED. HÖFER l-am întîlnit ieri, pe ogoarele C.A.P. Buzău, angajaţi cu tot elanul în bătălia secerişului. Tot ieri am întîlnit la lucru, în mijlocul lanurilor fierbinţi, pirguite, de la C.A.P. Merei, Bal­ta Albă, elevi utecişti de la Liceul nr. 1 din Buzău, de la li­ceele nr. 1 şi 2 din Rm. Sărat. Totalul elevilor care, la che­­marea comitetului judeţean U.T.C., a comitetelor U.T.C. mu­­nicipale şi comunale, participă la recoltarea griului — peste 4 000. Cu toţii, împreună cu zecile de studenţi bucureşteni ală­turi de cooperatori, cadre tehnice, sporesc capacitatea de re­coltare, sprijină eforturile celor 1 300 de combine care, înce­­pînd de azi, au Intrat In zilele fierbinţi ale griului, s-au an­gajat in etapa decisivă a campaniei. Din totalul celor 54 200 hectare, griul a fost deja ztrm­a da pe 12 000 hectare. Pe toti elevii clasei a X-a B a Liceului nr. 1 din Burin, ANDREI BARSAN " Proletari din toate ţările, uniţi-vă! începînd cu ziarul nostru de mîine : • EUGEN BARBU comen­tează etapa de fotbal ! Tot mîine : • ION BĂIEȘU urmărește în continuare „Aventurile zeiței de aur" — post­­ scriptum la „Mexico 70" serialul bisăptâmînal al „Scînteii tineretului" în fiecare sîmbătă • FANUȘ NEAGU — vă­ prezintă suita de portre-­­ te „Idolii gazonului". ______ Spectacole de teatru în aer liber sunt şi în această vară. (într-unul din numerele trecute ale ziarului nostru le-am anun­ţat). Deci există o stagiune esti­vală. Form­ula actuală : specta­colele „uşoare“ transferate pe scenele din parcuri, spora­dice premiere (cea dintîi, a Teatrului Nottara, la mini­ma rezistenţă artistică), o­­pereta, estrada şi teatrul de revistă acceptă concurenţa tea­trelor de proză — specializate peste vară în comedii muzicale sau nemuzicale —, dar nu in­tră, de fapt, în concurenţă, în­­trucît nu lansează un repertoriu nou, special pentru lunile de vacanţă. Nu mulţumeşte formula ac­tuală. Este tabloul identic al verii ’69, care era copia stagiu­nii estivale ’68, care era... şi cu această formulă-şablon n-am fost de acord niciodată. Nici di­rectorii de teatre nu sunt de a­­cord. Nici Comitetul Municipal Bucureşti al C.S.C.A.. După nu­mărul mic de spectatori la sce­nele în aer liber, probabil că nici publicul. Atunci, cui folo­seşte stagiunea estivală ? Amza Săceanu (preşedintele Comitetului Municipal Bucu­reşti al C.S.C.A.) : „Stagiunea estivală este o necesitate deter­minată de condiţiile în care funcţionează teatrele“. O teoretizăm, deci — cu pro­puneri directe sau indirecte — la infinit. Amza Săceanu : — „Pentru că teatrele trebuie să-şi facă planul“. Pornind de la aceste premise, rezultatul: teatrele emigrează spre parcuri, cu spectacolele stagiunii. Amza Săceanu :­­ „Teatrele au obligaţii financiare de înde­plinit. Şi apoi, spectacolele de vară sunt destinate în primul rind, turiştilor, vizitatorilor Bucureştiului“. Maxim Crişan (director ad­junct la Teatrul Bulandra) : „Dacă nu am fi obligaţi să facem această stagiune estivală, nici un teatru n-ar ieşi vara in public. Şi am găsi noi o formă mai bună decit această „maro­tă“,­ca să scoatem banii. Teatre­le, oricum, muncesc peste vară. Se repetă intens pentru la toamnă. Şi totuşi, trebuie să dăm spectacole“. Degradate. Pentru că­ mijloa­cele tehnice ale scenelor în aer liber sunt improprii pentru o a­­devărată ţinută artistică a unui spectacol. Ion Dacian (directorul Teatru­lui de Operetă) : — „Spectaco­lele se strică în aşa grad, incit uneori, nici nu le mai putem relua toamna. LILIANA MOLDOVAN (Continuare In pag. a ll-a) Vizita preşedintelui Republicii Africa Centrală, general Jean Bedel Trimişii Agerpres, Mircea S. Ionescu şi Nicolae Creţu, transmit: In cea de-a patra zi a vizitei în ţara noastră, gene­ralul Jean Bedel Bokassa, pre­şedintele Republicii Africa Centrală, persoanele care-l în­soţesc, precum şi Manea Mă­­nescu, vicepreşedinte al Consi­liului de Stat, întreprind o că­lătorie prin ţară. Oaspeţii sunt însoţiţi de secretarul Consiliu­lui de Stat, Constantin Stătes­­cu, de general locotenent Constantin Popa, adjunct al şefului Marelui Stat Major, de directorul protocolului din Ministerul Afacerilor Externe, Tudor Jianu. Primul punct al itinerariu­­lui — oraşul Piteşti. Pe platforma unde se află amplasate un modern combi­nat petro-chimic, o fabrică de negru de fum şi una din cele mai mari rafinării petroliere, oaspeţii din Republica Africa Centrală sunt întîmpinaţi de Gheorghe Năstase, preşedinte­le Consiliului popular jude­ţean Argeş, de primarul mu­nicipiului Piteşti, Alexandru Popescu, şi de alţi reprezen­tanţi ai organelor locale de stat. Se vizitează mai m­ult Rafi­năria de petrol, întreprindere intrată în funcţiune la sfîrşitul anului trecut, însoţiţi de Gheorghe Pacoste, adjunct al ministrului industriei petrolu­lui, şi de Victor Nica, directo­rul general al rafinăriei, oas­peţii vizitează principalele in­stalaţii. La tabloul de coman­dă al complexului de reforma­re catalitică, de extracţie, pre­­fracţionare şi hidrofinare a benzinei, se dau explicaţii în legătură cu procesul tehnolo­gic complet automatizat al ra­finăriei. Sunt prezentate apoi produ­sele principale care se reali­zează aici : benzine cu cifră octanică ridicată, motorine de calitate superioară şi unele semifabricate utilizate in in­dustria petrochimică, printre care şi sulful extras prin pro­cedee originale din petrolurile sulfuroase distilate aici în in­stalaţii adecvate. Gazdele oferă date In legă­tură cu noile obiective ce ur­mează a fi construite aici in etapa a doua de dezvoltare a întreprinderii — Complexul de cracare catalitică ale cărei instalaţii vor contribui la va­lorificarea superioară a bogă­ţiilor petrolifere argeşene. Străbătind apoi centrul Pi­­teştiului, oaspeţii ajung în zona industrială din partea de nord a oraşului, unde se află numeroase unităţi ale indus­triei uşoare: Combinatul de exploatare şi industrializare a lemnului, fabrica de bere şi fabricile textile. Se vizitează Combinatul de exploatare şi industrializare a lemnului,­­ uri de oaspeţii iau cunoştinţă de procesele tehno­logice în mare parte mecani­zate şi automatizate. Aici, ma­terialul lemnos provenit din exploatările forestiere ale ju­deţului este transformat in garnituri de mobilă, placaje, parchete, plăci fibrolemnoase şi alte produse. Face o plăcută impresie sala expoziţiei permanente a com­binatului. Are loc aici o discu­ţie asupra posibilităţilor de cooperare ale României cu Re­publica Africa Centrală în do­meniul prelucrării lemnului, lemnul fiind o m­are bogăţie de care dispune tînărul stat din cen­trul continentului a­­frican.­­ Produsele­­combinatului pi­­teştean sunt cunoscute in­­pesta 100 de ţări ale lumii. Tot în această zonă Indus­trială a Piteştiului se face un scurt popas, la moderna fabri­că de bere, unitate industrială dată în producţie în vara tre­cută. Urmează o degustare a deliciosului produs, realizat în 5 sortimente. După vizitarea platformei industriale piteştene, preşe­dintele Consiliului popular ju­deţean, Gheorghe Năstase, a oferit în cinstea generalului Jean Bedel Bokassa un dejun. In timpul dejunului, pre­şedintele Consiliului popular judeţean Argeş şi preşedintele Republicii Africa Centrală au toastat pentru dezvoltarea re­laţiilor de prietenie şi colabo­rare, pe multiple planuri, între cele două ţări, pentru pace şi înţelegere între popoare. Apoi, străbătind pitoreasca şosea naţională Cîmpulung— Rucăr—Bran, oaspeţii s-au în­­dreptat spre Braşov. La sosirea în oraşul de la poalele Tîmpei, ei au fost sa­lutaţi cordial de preşedintele Consiliului popular judeţean Braşov, Constantin Cîrţînă, şi de alţi reprezentanţi ai orga­nelor locale de stat. Atît în judeţul Argeş cît şi la Braşov, pretutindeni în lo­calităţile şi unităţile economi­ce vizitate de preşedintele Jean Bedel Bokassa, cetăţenii au făcut o caldă primire soli­lor poporului Republicii Africa Centrală. PAG A 3-A: • Contururi la o emblema a fidelităţii profesionale. • Generalizarea experimentării noului sistem de salarizare şi majorarea salariilor în industria uşoară. ÎN PAG. A 5-A: • EL MUNDIAL1’70 : .Cîte ceva despre echipa României, de EUGEN BARBU CULTURA ORAŞULUI de GEORGE IVAŞCU BUNĂ iniţiativa revistei „Luceafărul“ de a închina cîteva pagini Bucureştilor, interesant interviu cu o autoritate în şcoala noastră de arhitectură, frumoase paginile lirice ale cîtorva poeţi şi prozatori. Vedem în asta un act civic, aşa cum se cuvine a-l profesa oricare dintre cei ce au la în­­demînă un mijloc de a-l proiecta în opinia publică. Mai mult , ne-am reamintit de Biblioteca „Oraşe" a Editurii Fun­daţiilor de pe vremuri : un Bucureşti a dat atunci Mircea Damian, o Constanţă Tudor Şoimaru, un Braşov Octav Şuluţiu... Altfel, nu prea mulţi scriitori şi-au propus a trece prin filtrul lor creator realitatea noastră urbanistică, nici chiar în numele „culorii loiale". In Enigma Otiliei, Călinesci avea să evoce un Bucureşti la început de secol, iar, ma apoi, vaste proiecte arhitectonice şi urbanistice, pentru un București al erei socialiste, avea sâ-i confere eroului său, arhitectul Ioanide. Nici scrieri consacrate arhitecturii nu putem număra prea multe. Ceea ce, desigur, nu explică îndeajuns de ce în Dictionnaire de l’architecture moderne (editat de Nazan, Paris, 1964) nu aflăm măcar menţionat vreun nume românesc printre cele vreo mie, cîte conţine Indicele, şi nici vreun titlu de lucrare românească printre cele vreo 50 înşirate la „Bibliografia sumară asupra istorie arhitecturii moderne". Dar să nu ne mîhnim în van pentru asta ; în ultimele două decenii nimeni n-ar putea tăgădui progresul urbanistic şi operele arhitectonice realizate pe Litoral, în Capitală , în atîtea oraşe ale ţării. în ultimii ani ne putem mîndi şi cu arhitectura foarte modernă a cîtorva complexe in­dustriale şi cu unele realizări mai îndrăzneţe în domeniu edificiilor culturale (Teatrul Naţional, Cîteva institute ştiin­ţifice, cîteva case de cultură). O strădanie continuă în Ca­pitală este şi resistematizarea unor artere de circulaţie crearea de spaţii verzi, ba chiar oarecare iniţiativa de a se aşeza ici-colo şi cîte un monument. Sa adăugăm pa acestea recentul peisaj horticol din Parcul Herăstrău, pentru a marca în plus această strădanie edilitară. _ Capitala noastră — atît de ataşantă, cum pe drept e simţită de­ noi toţi —, pare ca abia acum îşi deschide o perspectivă pe măsura a ceea ce ea reprezintă ca pon­dere economică, social-politică, spirituală. Nu peste mu, Bucureştii vor reprezenta 10 la sută din populaţia României , a unei Românii industrializate, frematînd în contempora­neitatea cea mai activă a civilizaţiei europene, ca un im­portant centru al vieţii internaţionale. Remarcînd progresul urbanistic în sensul utilitar al ter­menului, se resimte însă cu atît mai mult discrepanţa în privinţa acelor factori de personalitate culturală, — aceea care conferă un stil şi o viziune originale, cu tot atîtea puncte de identitate majoră la scara mondială a bio­grafiilor citadine. Iar aceşti factori au o înrîurire infinit mai puternică decit ne imaginăm asupra formării persona­lităţii tinerelor noastre generaţii. Ceea ce implică soluţii urbanistice îndrăzneţe, chiar dacă şi dificultuoase, cu largi spaţii îmbrăţişînd grandioase opere de artă, cu monu­mente semnificative, purtînd amprenta epocii noastre dar sugerînd patria perenităţii. Memoria, spiritul, deci cultura oraşului trebuie proiectate pe secole şi pe milenii. Aşa au gîndit în Viitor cei mai formidabili dintre constructorii de civilizație : Romanii. Strămoșii noștri.

Next