Scînteia Tineretului, noiembrie 1973 (Anul 29, nr. 7605-7630)

1973-11-08 / nr. 7611

,SCÂNTEIA TINERETULUI" pag. 2 „Vorbind despre activitatea biroului municipal U.T.C. ca organ colectiv de conducere, se poate spune că in ultimii ani ea a căpătat o sensibilă îmbunătăţire. Acest lucru se datorează şi faptului că au fost aleşi un număr mai mare de tineri care muncesc direct în producţie, realizîndu-se in acest mod o legătură permanentă cu organizaţiile U.T.C. ; ca membri ai biroului el informează cu situaţiile existente în organizaţii, iar organul, in funcţie de aceasta, ia măsurile ce se impun, operativ. De asemenea, tot ei sunt aceia care participă la luarea unor decizii în deplină concordanţă cu interesele şi necesităţile tinerilor. S-a realizat în acest mod o legătură mai strinsă, propice conducerii dintre tinerii din organizaţii şi biroul comitetului municipal U.T.C.”. Cuvintele de mai sus aparţin lui, Anton Dobromirescu, primsecretar al Comitetului municipal Drobeta-Turnu Severin al U.T.C. şi recunoaştem în ele că atragerea unui colectiv cit mai larg la soluţionarea problemelor organizaţiilor U.T.C., a devenit de acum un principiu bine cunoscut. Şi ne-a bucurat să auzim că el se şi aplică, fapt pentru care am şi pornit să aducem cuvintelor primului secretar, acoperirea faptelor. Numai că, din păcate, ne-am convins că vorbele dumnealui nu aveau o reală acoperire. Am putut face această constatare participînd ltre una din şedinţele de birou, la a cărei ordine de zi era analiza comitetului U.T.C. de la Fabrica de confecţii pe linia întăririi dsciplinei la locul de muncă, calificării şi ridicării calificării profesionale a tinerilor şi o informare a consiliului elevilor privind organizarea şi desfăşurarea muncii patriotice a elevilor. Am urmărit, după cum ne propusesem, felul în care se realizează acea legătură strinsă intre organizaţii şi biroul municipal, cum contribuie activiştii obşteşti la analizarea şi luarea celor mai bune măsuri. Surpriza a fost insă mare, pentru că, cei şapte participanţi la discuţie, care trebuiau să aducă aerul proaspăt al organizaţiilor U.T.C., au fost, toţi, activişti... salariaţi. Ceilalţi- »-au mulţumit să urmărească In tăcere discuţiile sterile presărate cu îndemnuri şi sfaturi care nu vădeau nici pe departe cunoaşterea realităţilor, aşa Incit la sfirşit secretara comitetului U.T.C, analizat, prezenţă, şi, ea la şedinţă, a răsuflat ,uşurată, mirată poate că a scăpat aşa uşor. Mă aşteptam ca cel puţin membrul biroului care răspunde de organizaţia de la Fabrica de confecţii să ia cuvîntul şi să înfăţişeze cit de cit starea de lucruri existentă. Pentru că, aşa cum am reţinut în finalul şedinţei de la şeful secţiei organizatorice a comitetului municipal de partid, la Fabrica de confecţii sunt o serie întreagă de probleme nerezolvate la care şi organizaţia U.T.C. trebuie să-şi aducă aportul. Dar despre toate acestea, nimic. La un moment dat, am fost tentat să cred că ele nu sunt decât rodul unui aceident. S-a întîmplat, păreau a spune toţi. Şi atunci — pentru convingere — am consultat registrul cu procese verbale. Bilanţul : la ultimele trei şedinţe de birou au participat la discuţii 19 membri dintre care numai patru activişti obşteşti. Deci nu mai poate existanici un dubiu asupra faptului că membrii biroului care muncesc direct în producţie nu participă in nici un fel prin intervenţiile lor, la o informare operativă, la luarea celor mai bline decizii pentru îmbunătăţirea activităţii de ansamblu. Concluzia se bazează şi pe faptul că la prezentarea proiectului programului de activitate — Întocmit de secretariat, deci de activiştii salariaţi — nici un membru al biroului nu a avut vreo obiecţiune. Se iveşte — în asemenea situaţii — eterna şi discutabila întrebare : cine realizează atunci obiectivele propuse în programele de activitate ? Pentru că, totuşi, cîteva rezultate există şi nimeni nu ar putea contesta acest lucru. Răspunsul este foarte simplu şi concis : activiştii salariaţi. Dar atunci cum rămîne cu principiul muncii colective ? Cu realizarea în practică a democraţiei de organizaţie ? Sunt întrebări la care nu am putut afla răspuns in discuţiile cu membrii biroului, cu ceilalţi activişti ai comitetului municipal. La întrebarea : citi membri ai biroului care fac parte din consiliul elevilor au participat la întocmirea informării prezentată în şedinţă, răspunsul a fost : l-a întocmit tovarăşa Antoaneta Dragomir (activistă la sectorul sport, care nu este nici măcar membră în biroul municipal — n.n.). S-a trecut foarte uşor peste faptul că atît Mihai Pîrjol, cit şi Maria Tuţă, făceau parte din acest consiliu. Aşadar, activiştii salariaţi au întocmit materialul şi tot ei l-au discutat în şedinţă de birou. Rezultatul : membrii secretariatului consideră că au reuşit să se mai achite de o şedinţă, membrii biroului răsuflă uşuraţi, că pot pleca spre treburile lor, iar situaţiile neprevăzute ce apar pe parcursul realizării programului adoptat de birou rămîn în continuare un acelaşi anonimat. Este drept că uneori se mai rezolvă şi o parte dintr-acestea. Dar cum ? Prin intervenţia — de altfel operativă — a activiştilor salariaţi. Dar şi aici există un obstacol aproape de netrecut : timpul. Iar această situaţie nu poate fi depăşită decât printr-o singură soluţie — munca colectivă. Atunci se va putea vorbi într-adevăr, de o apropiere a activităţii biroului comitetului municipal U.T.C. de realităţile producţiei. Se vor putea realiza şi in practică cele declarate de primul secretar al comitetului municipal U.T.C. ION TOMESCU ACTIVIŞTII OBŞTEŞTI sunt doar MEMBRI ONORIFICI? Secţia de pantograf a Întreprinderii de aparataj electric Titu, secţie formată din utecişi, este una din secţiile fruntaşe ale întreprinderii. Foto : CH. CU CU PERFECŢIONAREA ÎNVĂŢĂMÎNTULUI (Urmare din vag. I) toateiorin ansamblul activităţii practice, iar colegul lui, Dinu Sima înscrie laboratorul şi producţia pe unul dintre primele locuri ale procesului de învăţămînt. Şi acest aspect rămine notabil deocamdată cel puţin ca tendinţă şi amplitudine, deşi nu lipsesc observaţiile critice cu privire la organizarea unora dintre activităţile de laborator — inclusiv cu privire la faptul că, reducîndu-se numărul prelegerilor „la unele discipline se predă in orele de laborator” sau că revizuirea planurilor a exclus lucrări necesare cum ar fi cele de analize fizico-chimice. Unii studenţi, în special de la cursurile de subingineri, insistă asupra sporirii calităţii orelor de laborator unde „cunoştinţele de specialitate să fie mai bine aprofundate“. Subliniind importanţa îmbunătăţirii, mai ales sub raport organizatoric, a practicii, pe care o doresc „cu adevărat productivă” unii studenţi arată „laboratorul, chiar şi cel din producţie, nu poate suplini producţia însăşi". Argumentind preferinţa pentru o practică comasată, ei o justifică prin „înţelegerea optimă a proceselor de producţie, a tehnologiilor şi condiţiilor de lucru“, prin posibilitatea „de a contribui la activitatea din staţiile pilot, de încercări şi verificări“. De asemenea, se propune conceperea după un program mai concret, mai eficace al practicii folositoare nu numai pentru „pregătirea tehnică generală“, ci şi pentru cercetarea ştiinţifică, proiectele de an şi proiectul de diplomă. Această observaţie vine în întîmpinarea unei realităţi care-şi face tot mai mult loc în institutele tehnice, inclusiv la I.P.G. — formularea unor teme pentru lucrările de diplomă după o problematică concretă inspirată de producţie. „A scăzut mult numărul lucrărilor în măsură doar să mărească arhiva institutului“, după cum se exprima un student din grupa 240. Tot in sprijinul unei bune orientări a practicii există propuneri pentru amplificarea in continuare a preocupărilor practice ale catedrelor. Sub auspiciile lor, propun studenţii să se înfiinţeze laboratoare speciale — mici unităţi productive — care să contribuie la mărirea sortimentelor şi să producă direct pentru piaţă sau pentru uzul intern. Se manifestă un interes special, de asemenea, pentru vizitarea şi cunoaşterea îndeaproape a unor întreprinderi din ţară, reprezentative pentru domeniul în care se pregătesc, întrucît „există multe fabrici despre care nu ştim nimic, despre care s-ar putea să nu aflăm nimic, dar în care să putem ajunge la repartizare“. Această posibilitate de a ajunge în întreprinderi al cărui specific nu este cunoscut trebuie preintîmpinată printr-o repartizare care vizează „ramura de specializare aleasă in ultimul an și jumătate, iar nu, in primul rind, oraşul dorit“. Altfel se poate întîmpla, arăta Iosif Şerban, a. IV, nr. 240, I.A.T.P., ca un absolvent cu medie mare, din motive subiective, să aleagă o unitate economică pentru care pregătirea de specialitate este minimă, dacă nu cumva nulă. Specializarea este privită de aceea cu dorinţa lărgirii cadrului ei, întrucît, de exemplu, pentru industria alimentară „intr-o secţie se fac doar trei tehnologii, din nouă existente“. Este unul din principalele motive pentru care prerepartizarea înţeleasă în Hotărire ca mijloc de mai uşoară adaptare a absolvenţilor la cerinţele producţiei, preocupă în mod deosebit pe studenţii de la I.P.G. Au o mare frecvenţă opiniile că aceasta „ar da posibilitatea unei pregătiri superioare într-un domeniu distinct şi ar realiza o mai rapidă integrare cu producţia", „ar evita prelungirea stagieratului“; „ar permite o mai bună cunoaştere, prin practică, lucrări de cercetare, diplomă”, a viitorului loc de muncă ; „s-ar reduce mult numărul neprezentaţilor, al cererilor de schimbare a repartiţiei, al celor ce se adaptează mai greu cerinţelor profesionale”. O atenţie specială se acordă în răspunsurile primite noii structuri a programelor şi a anului universitar, problemei timpului liber, studiului individual. In institutul nostru există interesul de a ni se rezerva mai mult timp pentru studiul individual, spun unii studenţi. Totuşi, nu in toate cazurile această intenţie reuşeşte să se şi concretizeze, pentru că nu există o repartizare raţională a orelor în timpul săptămînii: uneori avem opt ore, cite patru dimineaţa şi după amiaza, alteori , numai două ore, dar plasate cam la mijlocul zilei“ (Ştefan Ionel, III, Mecanică). De altfel, pentru acest an de studii primul semestru se va încheia in decembrie cu o sesiune destul de grea: cinci examene şi un proiect. Apropiate de preocupările curente ale studenţilor, modalităţile de examinare a cunoştinţelor pe baza activităţii de pe întregul parcurs al semestrului şi anului de studii au fost primite cu interes deosebit şi de cei cuprinşi in sondajul de faţă. Ei preferă o defalcare mai judicioasă a examenelor pe sesiuni, favorizată de 2—4 parţiale. Examenul ar trebui să fie cu fiecare prilej „o convorbire intre profesor şi student, acesta din urmă fiind capabil să facă dovada lecturilor sale de specialitate, a cunoştinţelor sale verificate în practică, iar nu o memorare de formule“ (Titi Duda, gr. 032-a. Mecanică). După părerea mea, susţine Nicolae Groza, de la aceeaşi facultate, aprecierea pregătirii ar trebui să se facă în primul rind după trecerea unor probe practice, asemănătoare cu acelea pe care absolventul le va executa sau dirija în producţie. Cerinţa profilării Invăţămîntului de subingineri, a definirii statutului profesional şi a schimbării denumirii, acestor absolvenţi necorespunzătoare cu rolul lor în procesul de producţie, a fost des exprimată în investigaţia de faţă. Considerată ca o condiţie esenţială a perfecţionării procesului de învăţămint in acest institut, problema mijloacelor de informare bibliografică este prezentă cu o anume acuitate. „Documentarea se face foarte greu: lipsesc cursurile litografiate la majoritatea disciplinelor unele sunt vechi, depăşite, altele — insuficiente ca număr de exemplare“. „...au apărut cîteva titluri; sunt puţine, dar este totuşi un pas înainte“. După opinia lui Ion Bănică, a. M.A.P., Împărtăşită de altfel şi de alţi colegi ai săi, se face simţită nevoia actualizării unor cursuri cu cele mai noi realizări tehnice intr-un domeniu sau altul. Este adevărat, remarcă unii dintre interocutorii noştri, există o bogată bibliografie de specialitate, dar fiind în limbi străine este inaccesibilă unui număr important de studenţi. Intre măsurile preconizate de Hotărire, remarcat de studente este studiul limbilor străine. In legătură cu penuria de cursuri, Ion Nicula, an III, T.P.R., arată că „în cazul anului nostru mai sunt cursuri care se predau in mare grabă dat fiind volumul mare de material ce trebuie acoperit, fapt care prejudiciază calitatea notării şi însuşirii cunoştinţelor, ştiut fiind faptul că la secţia de subingineri nu sunt cursuri tipărite sau litografiate". Un coleg al său, atestind lipsa acestor materiale, subliniază totodată cerinţa „perfecţionării metodelor, formelor de predare, renunţarea la prelegerile expozitive, atragerea la munca didactică a unor cadre de specialişti din uzine". Referindu-se la aceeaşi problemă a studiului şi documentării, alti studenţi exprimă necesitatea extinderii suprafeţelor destinate sălilor de studiu in cadrul bibliotecilor din I.P.G. sau dotarea mai susţinută cu lucrări de specialitate a bibliotecii municipale. + Nu există reumatic care să nu emită prognoze meteorologice imediat ce se redeşteapta durerile articulare. După cum nu există ulceros care să nu ştie că sosirea toamnei sau primăverii li va accentua durerile. Sau un astmatic care să nu se teamă de ivirea ceţii. Există aşadar vreo legătură intre apariţia sau agravarea unor boli şi factori meteorologici ? Viaţa omului ca şi a animalelor sau plantelor este strins legată de mediul extern în care se dezvoltă, mediu cunoscut sub numele de climat. Aclimatizarea, adică adaptarea la un anumit climat, este un proces biologic de lungă durată. Plantele demonstrează din plin acest punct de vedere. Humboldt a arătat la timpul lui că la fiecare climat se adaptează un anumit tip de vegetaţie. Omul are însă o mai mare putere de adaptare. Clima este rezultanta unor factori meteorologici ce iau naştere în atmosferă — cosmici, determinaţi de acţiunea diferiţilor aştri, mai ales Soarele — şi telurici — produşi direcţi ai Pămîntului. Toţi aceşti factori, la rîndul lor — în funcţie de poziţia geografică, altitudine, constituţia solului, vegetaţia etc. — au o influenţă asupra sănătăţii omului. In afara acestor elemente stabile, se întîlnesc în natură nesfîrşite combinaţii de elemente meteorologice, ca presiunea atmosferică, umiditatea, temperatura, curenţii, radiaţia, vinturile, ploile care formează ceea ce numim „vremea“. Oscilaţiile sezoniere ale vremii produc solicitări mari asupra organismului, influenţind procesele biologice sau provocînd perturbări ale proceselor patologice preexistente. Să luăm ca exemplu influenţele determinate de clima ţării noastre. In afara influenţelor geografice, clima ţării noastre este influenţată şi de o zonă de presiune atmosferică maximă situată în răsăritul Siberiei, în regiunea Turfan, precum şi de o altă zonă situată in insulele Azore, de unde vin curenţii de aer oceanic. Toţi aceşti factori fac ca in ţara noastră să existe mai multe tipuri de climă, cu influenţe variabile asupra organismului. In Dobrogea şi lanţul carpatic este o climă „excitantă“, iar in cîmpie şi zona subalpină o climă „indiferentă“. Climatul excitant produce asupra organismului modificări pronunţate şi de lungă durată. Adaptarea la un astfel de climat se face cu dificultate pentru oamenii epuizaţi de diferite boli acute sau cronice. Factorii meteorologici din atmosfera care influenţează starea de sănătate sau apariţie a bolilor la om sunt temperatura, umiditatea, presiunea atmosferică. Vinturile, radiaţia solară, ionizarea atmosferică, toţi aceşti factori acţionează în general asupra organismelor. Dar şi fie ,care factor în parte, poate provoca reacţii de neadaptare, de dezechilibru biologic sau manifestări patologice. Faţă de temperatura atmosferică, ale cărei schimbări sunt fie sezoniere, fie de la zi la noapte, omul reuşeşte să se adapteze de cele mai multe ori. Adaptarea se face prin reglarea temperaturii corpului faţă de mediul cald sau rece în care se găseşte. Omul pierde excesul de căldură, în cea mai mare parte, prin transpiraţie şi respiraţie. Adaptarea organismului la tempera- turi atmosferice ridicate e în funcţie şi de constituţia fizică şi, cu deosebire, de grosimea stratului de grăsime. Obezul se adaptează mai dificil decit omul slab. Totuşi, în decursul anului, omul este supus în anumite condiţii de temperatură care depăşesc posibilităţile de autoreglare la diferite fenomene climaterice, fapt care are ca urmare apariţia insolaţiei in timpul verii, a degeraturilor, bolilor căilor respiratorii, bolilor renale ce favorizează apariţia unor boli infecţioase cu poartă de pătrundere respiratorie, în cursul iernii, încălzirile bruşte, de primăvară, provoacă la anumite persoane, din cauza lipsei de adaptare treptată, apariţia aşa-zisei „răceli“. Scăderile de dr. VALERIU VEVERA medic primar la Spitalul Clinic Fundeni bruşte de temperatură, mai ales la începutul toamnei, favorizează apariţia infecţiilor căilor respiratorii. Umiditatea atmosferică e mult influenţată de grosimea şi întinderea straturilor de nori, precum şi de frecvenţa şi durata ploilor, ceţii, etc. In funcţie de gradul de umezeală, aerul poate fi de la foarte uscat pînă la foarte umed. Cum influenţează uscăciunea sau umiditatea aerului sănătatea omului ? Aerul uscat şi cald irită şi usucă bronhiile, încetineşte funcţiile digestive şi musculare. Aerul uscat şi rece măreşte frecvenţa respiraţiei, avînd în general un efect tonic. Aerul umed şi rece favorizează apariţia bolilor acute ale aparatului respirator, a nefritelor acute şi cronice şi in special a bolilor reumatismale. Aerul umed şi cald este tot atit de greu de suportat ca aerul uscat şi cald, micşorînd mult pofta de mîncare şi scăzind in acelaşi timp şi forţa musculară. Un exemplu tipic de boală meteorotropă — adică supusă variaţiilor meteorologice — condiţionată mai ales de umiditate, este reumatismul. Legătura dintre climat şi reumatism, reiese şi p din repartizarea geografică şi din variaţiile sezoniere ale acestei boli , este inexistent in regiunile geografice călduroase, lipsite de precipitaţii, dar pe măsură ce ne apropiem de poli frecvenţa lui creşte. In Europa, reumatismul are un maximum de frecvenţă in jurul Mării Nordului, unde umiditatea este excesivă, deci într-o zonă cu un climat umed şi rece., In lunile de vară, apariţia reumatismului ■ e foarte rară, dar ea face loc unei importante creşteri în lunile de toamnă şi iarnă. Ploile cu picături mărunte accentuează durerile reumatice, pe cînd ploile cu picături mari le ameliorează. Un anumit complex de factori meteorologici scade rezistenţa organismului faţă de infecţii, crescînd în acelaşi timp puterea de agresiune microbiană şi favorizînd astfel apariţia atacului reumatismal. Pornind de la observaţia că bolnavul de reumatism se vindecă numai prin simpla transportare a lui într-o regiune tropicală, fără alt tratament, s-a încercat tratarea reumatismului într-o „cameră tropicală“, care realizează toate condiţiile meteorologice ale unui astfel de climat geografic. Presiunea atmosferică, dată de greutatea masei de aer care apasă asupra Pămîntului, influenţează şi ea starea organismului, acţionînd asupra vaselor sanguine şi a gazelor dizolvate in singe. Astfel, o dată cu scăderea presiunii atmosferice se accelerează bătăile inimii, creşte tensiunea arterială, eforturile, fizice se fac cu mai multă dificultate. Creşterea presiunii aerului produce o rărire a ritmului respiraţiei şi pulsului. Tulburările provocate de modificările bruşte ale presiunii sint evidente în ascensiunea pe munte, călătoria cu avionul, in timpul coborîrilor subacvatice etc. Cu ocazia Olimpiadei din Mexico, desfăşurate la o presiune atmosferică scăzută, s-au observat nenumărate modificări ale rezultatelor sportive, comparativ cu cele înregistrate la alte, altitudini. Modificările presiurii atmosferice, la care se adaugă totodată şi ceilalţi factori meteorologici, agravează tuberculoza pulmonară şi bolile de inimă, favorizează apariţia sîngerărilor — hemoptizii, — la tuberculoşi, sîngerări gastro-intestinale la ulceroşi, astmul, favorizează apariţia răului de altitudine, produc senzaţia de diminuare a auzului sau chiar de surditate. La rîndul lor, vinturile influenţează starea organismului, fie avînd efecte calmante, fie aducînd grave complicaţii suferinzilor de tuberculoză, hipertiroidienilor şi bolnavilor de angină pectorală. Printre efectele negative ale vînturilor, s-a observat că o dată cu apariţia unor vînturi de primăvară, numărul astenicilor este în plină creştere. Un aspect cu totul particular, mult dezbătut în ultima vreme, îl constituie prezenţa în atmosferă a pulberilor şi gazelor iritante şi toxice, fenomen cunoscut sub numele de poluare atmosferică. Aceşti factori toxici, rezultanţi ai eliminărilor de reziduuri industriale pot cauza intoxicaţii acute sau cronice la om, mai frecvente în perioadele în care factorii meteorologici nu sunt favorabili procesului natural de purificare a aerului. Perioadele de ceaţă şi calm atmosferic favorizează — mai ales în văi — condensarea apei pe particulele de impurităţi. In aceste situaţii, incidenţa coşurilor de îmbolnăviri prin afecţiuni respiratorii, de la bronşita, banală la cancerul pulmonar, este mult mai ridicată decit în zo- nele nepoluate. FACTORII METEOROLOGICI SI ROTITE DICŢIONARE (Urmare din pag. I) nevoie de dicţionare elaborate cu grijă, care sâ stea alături, pe masă, elucidînd minimul necesar pentru a face pagina inteligibilă. Cu atit mai mult, a trăi înseamnă astăzi a cunoaşte elemente foarte diverse din tehnicile umane, din aşa-numitele arte utile. Poate că dicţionarul de fizică nu va fi găsit la toată lumea, dar nu cred că va evita cineva A.B.C.-ul mobilei, publicat de Editura tehnică. Este vorba de o traducere, mai puţin un dicţionar propriu-zis, deşi materia este dispusă pe articole, ci de un manual cu indicaţii foarte utile. Explicaţiile din partea artistică sunt desigur insuficiente şi m-aş fi aşteptat la altceva decit la zece rînduri pentru mobila Chippendale sau Boulle, în primul rind la ilustraţii, iar trecerea în revistă a stilurilor este fără strălucire şi destul de confuză pe alocuri. Cu toate acestea, simţul practic al autorului, Werner Hirte, a condus la elaborarea unui abecedar perfect al tuturor lucrărilor necesare pentru a construi o mobilă, pentru a tăia o sticlă, pentru a şlefui o suprafaţă. Totul este luat în serios, explicat amănunţit, cu figuri, îmbinările unui scaun, în cep şi în scobitură piaţă sau cu cepuri rotunde, pot fi văzute pe fila de alături după cum o pagină exemplară vorbeşte despre Tăierea sticlei de parcă ar fi vorba de operaţie pe cord deschis . „Pentru aceasta în afară de diamant avem nevoie de o riglă sau de o şipcă dreaptă. Geamul se aşează pe o suprafaţă dreaptă (masă), se apasă pe riglă şi se trece cu diamantul de-a lungul riglei, apăsînd moderat pe acesta, tăind in direcţia corpului nostru". Păcat că n-am spaţiu pentru a cita în întregime, spre a demonstra ce problemă serioasă este a pune un geam. Lăsind gluma la o parte, mărturisesc slăbiciunea de a fi pierdută după-amiază, încercînd să verific Ruperea sticlei în bucăţi (poz 5) : „Plăcile de sticlă pot fi îmbucătăţite prin rupere, de exemplu pentru vase de flori : se trece dejur împrejurul plăcii o aţă de lînă îmbibată în spirt, se aprinde şi după ce se stinge, sticla se răceşte în apă rece". Clar, nu ? La figura 5 se vede o sticlă de o jumătate de litru, o căldare şi o altă sticlă, un picioare, pe care scrie citeţ Spiritul N-an să mai insist, desigur, asupra utilităţii unor asemenea lucrări. Avem nevoie de dicţionare care să organizeze diferitele domenii, în formulă românească, pentru publicul de la noi. O lucrare foarte serioasă este Lexiconul ilustrat de arhitectură modernă, apărut la aceeaşi Editură tehnică, in redacţia internaţională a unor mari specialişti. Bogat ilustrat, Lexiconul pune la îndemîna cititorului informaţii gîndite sub specie artistică. Aflîndu-mă într-un domeniu mai apropiat, de preocupările mele, am verificat descrierea unor edificii pe care le cunoşteam bine şi pe care le-am vizitat cu ochiul doritor să descopere frumosul arhitectural. Am făcut odată cinci sute de kilometri ca să văd o casă construită de Frank Lloyd Wright, clădirea unde era închisă Angela Davis, in același corp cu municipalitatea din San Rafael, iar Johnson Building din Racine mi-era bine cunoscută. N-am trecut nepăsător pe lingă Seagram Building, zghrie norii lui Ludwig Mies van der Rohe, după cum visez atît de mult să mă aflu în preajma lucrărilor lui Gaudi. Despre toate se află în lexicon cele mai utile informaţii, analizîndu-se sporul artistic al fiecărei construcţii şi elementele de tehnică revoluţionară. Omisiunile lui sunt explicabile subiectiv. Eu n-aş fi evitat, de pildă, o analiză a construcţiei Eero Saarinen de la Moline, III, deschizătoare de drum în ceea ce priveşte simbolistica epocii actuale, cu industrialismul său biruitor. De asemenea, centrul John Deere este construit, pentru prima dată, dintr-un oţel special, rezistent la eroziune, care-şi păstrează culoarea „naturală". Lexiconul ilustrat de arhitectură modernă este o carte indispensabilă pentru cel care nu vrea să rămînă cu ochii legaţi în faţa atitor frumuseţi, cu atit mai mult pentru tînărul avid de cunoaştere JOI 8 NOIEMBRIE 1973 :„Acordăm toată atenţia pregătirii pentru muncă şi viaţă a elevilor grupului nostru şcolar, pentru că de această pregătire, asigurată optim şi din timp, depind foarte multe lucruri, inclusiv realizarea sarcinilor de plan în anii viitori“. Şi, discutînd la amănunt, cu cifre şi date concrete, aveam să constatăm că spusele inginerului Iacinta Toringhibel, director al Staţiei utilaj, construcţii şi transporturi din cadrul Trustului de construcţii şi îmbunătăţiri funciare Constanţa, capătă contururi precise în activitatea concretă. Dar iată şi argumentele : întreprinderea amintită patronează Grupul şcolar de îmbunătăţiri funciare din Cernavodă, grup ce include o şcoală profesională, Un liceu de specialitate şi o şcoală de maiştri, adică, La un loc, circa o mie de elevi. Investigaţiile noastre s-au oprit de data aceasta inmod deosebit asupra practicii în producţie a elevilor şcolii profesionale. Prima constatare este cea pe care o sublinia mai sus interlocutorul nostru : şcoala se bucură de întregul sprijin material şi metodic al întreprinderii ce o patronează. Numai în ultima vreme, prin transfer, şcoala a fost dotată cu toată gama de utilaje în funcţiune la această oră pe şantierele întreprinderii. „Avînd la dispoziţie utilaje moderne şi în toată gama folosită pe şantierele noastre. ",preciza inginerul Aurel ■ Balariu, secretarul comitetului U.T.C. din T.C.I.F., elevii se familiarizează cu ele încă de pe băncile şcolii, le cunosc nu numai caracteristicile tehnice, dar şi modul de funcţionare şi utilizare, astfel incit atunci cînd vin pe şantier, trecerea se realizează firesc, ca un proces de continuare perfectă”, în aceste condiţii ceea ce înţelegem de obicei prin noţiunea de integrare profesională a absolvenţilor se înscrie în accepţia firească, , normală a sferei termenului. Amenajindu-se un poligon propriu, cu condiţii aidoma celor de pe şantiere, elevii sunt puşi, să .execute",cu, ,aceste utilaje întreaga gamă ,alucrărilor la care vor fi solicitaţi după absolvire. Sigur că, pentru a ajunge la acest stadiu, elevii sunt obligaţi să parcurgă ,întreg, a,b,c,-ul meseriei, fapt pentru care practica în producţie cunoaşte o anume gradare, o eşalonare în timp, potrivit anilor de studii. Obţinem în acest sens cîteva amănunte de la directorul grupului şcolar, inginer Gheorghe Dănuţ, privind , materializarea principiului legării şcolii de producţie. In anul întîi elevii execută lucrări de lăcătuşerie, realizînd diverse repere, al căror grad de complexitate creşte, odată cu Indemînarea şi asimilarea deprinderilor şi cunoştinţelor necesare. Au confecţionat, aşadar, scule, scaune, mese. După aceea, au trecut un poligonlucrinddirect pe maşini. In cea de a doua etapă practica se desfăşoară chiar pe şantierele, trustului, elevii trecînd prin toate fazele procesului de producţie : reparaţii, întreţinere şi conducere a utilajelor, faza care, din punct de vedere organizatoric, corespunde unor ateliere. Finalizarea multiplă a practicii în producţie se realizează în primul rind prin formarea deprinderilor necesare, a indeminării în confecţionarea "Unor repere, a unor cunoştinţe teoretice şi practice de netăgăduit. La aceasta se adaugă şi eficienţa economică realizată prin utilizarea pieselor confecţionate la autodotarea şcolii, la îmbogăţirea parcului propriu de maşini şi scule. Ceea ce prisoseşte este valorificat prin punerea la dispoziţia inspectoratului şcolar judeţean a unor truse complete de scule menite să doteze atelierele instituţiilor de învăţămînt. In sfîrşit, cu forţe proprii au fost executate lucrări de mai mică amploare pentru unele întreprinderi din localităţile apropiate. Aş aminti aici I.A.S. Cernavodă sau C.A.P. Cochirleni, sumele realizate, deloc neglijabile, fiind folosite tot în interesul dotării şcolii, amenajării unor edificii sociale. Dincolo de partea materială propriu-zisă, eficienţa economică de care vorbeam implică şi un factor de natură educativă, asemenea acţiuni servind drept argumente morale convingătoare asupra utilităţii sociale a muncii depuse, a găsirii ţinut joc şi rost bine definit şi folositor în societate. Şi poate tocmai asupra acestor resorturi morale ce se declanşează în cazuri de natura celor discutate, a valenţelor, instructiv-educative tonice pe care la incumbă aceasta optică , de a privi practica în producţie ar trebui să se insiste atunci cînd se ia în discuţie practica în producţie a elevilor. Am mai adăuga, la această gamă de acţiuni, încă un experiment uzitat la Grupul şcolar din Cernavodă. Este vora despre orientarea profesională a elevilor, cum este denumită aci această activitate. Dar mai bine să lăsăm să ne vorbească despre* ca pe directorul Staţiei de utilaj, construcţii şitransporturi . „Din constatările pe care le-am făcut, la grupul nostru vin elevi care cunoschianul în mare profilul şi cerinţele meseriei pentru care optează candidînd la admitere. Pe parcursul şcolarizării ei pătrund în intimitatea meseriei, o cunosc în detaliu. Au, aşadar, posibilitatea să opteze in mai bună cunoştinţă de cauză pentru unul sau altul dintre utilaje sau meserii. In acelaşi timp anume utilaje solicită o seamă de calităţi bine definite, însumarea acestor opţiuni, dar şi a aptitudinilor elevilor, înseamnă ataşament şi dragoste pentru meserie şi utilaj, înseamnă, în cele din urmă, un randament sporit în muncă. Dar cum sa cunoşti toate acestea? ne-am pus întrebarea şi soluţia la care am recurs şi pe care o credem bună şi eficientă este aceea a constituirii pe timpul practicii elevilor pe şantiere a formaţiilor tehnice calificate. In aceste formaţii sunt incluşi maiştri profesori ai şcolii, care-i însoţesc pe elevi în practică, şi maiştri mecanici, salariaţi ai trustului, cei pe raza de activitate a cărora se desfăşoară "practica şi care, într-un viitor foarte apropiat îi vor avea pe actualii elevi subordonaţi direct“. AL. DOBRE „NU CONCED...“ (Urmare din pag. I) mele, şi creionul nu rezistă ispitei de a consemna : Cristea Floarea, Stoica Vasile, Micola Stelian, Sighireanu Ion, Şerban V. Floarea, Şerban V. L. Ion, Ivan Petre, Zărnescu Lina. Trei pensionari şi cinci cooperatori încă, zdraveni de muncă — „primii din satul nostru“ — urmează să plece in această lună la odihnă in staţiunile Amara, Geoagiu, Herculane, Borsec, Călimăneşti, cu bilete gratuite, semn de răsplată pentru munca depusă, conduşi la gară cu flori. Aveam în faţă astfel dovada concretă că ţăranul se bucură astăzi, ca orice om al muncii, de o grijă deosebită, că a-şi petrece concediul într-o staţiune de odihnă este un fapt nu numai posibil, dar firesc, integrat in obişnuinţa lucrurilor. „...Primii, din satul nostru“ — dar încă ceva m-a trimis în memorie. Erau acolo, pe acel tabelnominal, de fapt nouă locuri, dispuse in ordine cronologică. La al nouălea punct, cineva scrisese cu litere de tipăr : VACANT. Şi m-am gindit atunci la ţăranii din satul copilăriei mele, încopciat in cele patru puncte cardinale, care acolo se cheamă Pitulata şi Balomiru, Coada Oblogului şi Vedița: în toamna asta va pleca și de acolo cineva în „concediu" ? Un gind mă îndeamnă si dau o fugă pînă acasă...