Scînteia Tineretului, martie 1986 (Anul 42, nr. 11430-11455)

1986-03-26 / nr. 11451

„SCâNTEIA TINERETULUI" pag. 2 Extemporal la sinceritate Liceul industrial nr. 5, Zalău, judeţul Sălaj. Interlocutori, ca­dre didactice de diferite vârste. Vi se confesează elevii ? — am întrebat. Dacă da, de ce ? Dacă nu, de ce ? Nu in totali­tatea cazurilor răspunsurile au fost aşa de simple şi de directe ca întrebarea, dar in totalitate se consideră utilă confesiunea, semn al încrederii, al bunelor relaţii profesor-elev. Dialogul, la care au participat : Ana Cheta, Cornelia Farcău, Iuliu Suciu, Ioan Abrudan, Rudolf Müller, Alexandru Toth, a fost viu, sus­ţinut, interlocutorii s-au lansat intr-o dezbatere aprinsă, pa­sionantă. • Confesiunea elevilor de­pinde intr-o măsură foarte mare de ftina pregătire pe­dagogică, profesională şi psi­hologică a profesorului. Sunt diriginte la o clasă de fete. Elevii sunt astăzi bine infor­maţi, receptează multe infor­maţii — asupra cărora trebuie să opereze selecţia —provin din medii diferite. Astfel, ele­vii din oraş sunt mai apropiaţi de diriginte, abordează cu mai mult curaj problemele care ii frămintă. Pa, pot spu­ne că elevii tipi fac confiden­ţe, gen „profesorul X este ne­drept“. La început, îmi făceau un alt gen de confidenţe : „Cutare copiază şi ia note mari“. Confidenţele pe care vni le fac sunt strict din plan profesional, şcolar. (Alexan­dru Toth). • Dacă eşti apropiat, dacă le ciştigi încrederea, apar şi confesiuni, întrebări gen : „Tovarăşa, avem dreptul să avem un prieten „Tova­răşa, cum să mă îmbrac, sau cum să gătesc ?" (Ana Cheţa). 9 factorul de iniţiativă pentru confesiunea elevului trebuie să fie profesorul­ El trebuie să deschidă timpul da comunicare, prin discuţii in­dividuale. Elevii închid supa­pa comunicării pentru că pro­fesorul este şi se manifestă ca persoană oficială. Contează munca vie cu elevii. Eu sunt diriginte la o plasă de seral. Am înlocuit caietul diriginte­lui cu o „Fişă pentru sera­­lişti“, prin care am urmărit n­ai buna cunoaştere a elevi­lor. Confesiunea n-a apărut. (Rudolf Müller). „ Profesorul trebuie să privească elevul ca elev şi ca adolescent, trebuie să înţelea­gă că, la şcoală, elevul discu­tă probleme pe care nu le dis­cută cu părinţii lui. (Ana Cheta). • Trebuie dreat terenul pentru confesiune, trebuie ca elevul să simtă nevoia de confesiune. Pentru aceasta, profesorul trebuie să ştie să rîdă, să plîngă, să vibreze îm­preună cu adolescentul. Ob­serv o ezitare din partea ele­vilor (elevelor), nu se confe­sează aşa cum aş vrea eu. Aş vrea să le văd mai apropiate. Cu ocazia discuţiilor indivi­duale în cadrul organizaţiei U.T.C., au ieşit la iveală mul­te lucruri pe care nu le cu­noşteam, pe care le-am valo­rificat în orele educative, in discuţiile cu elevii. (Cornelia Farcău), şi In şcoală vrem să-i fa­cem adulţi... (Alexandru Toth) • Nu trebuie să trădezi confesiunea. Depinde destăi­nuirea viitoare de felul cum sînt valorificate lucrurile con­fesate. (Rudolf Müller). • Nu mi-am pus problema dacă se confesează elevii, pentru că am fost întotdeau­na foarte apropiat de ei. Dacă au fost rezervaţi, înseamnă că eu am greşit. Şcoala este o familie mare. Confesiunea depinde de un complex de factori care începe cu clima­tul familial : sinceritate, co­municare, dialog. Noi trebuie să ne gindim că pregătim co­pilul complex, viitor părinte. Adolescenţii refuză confor­mismul, blazarea. Noi trebuie să fim discret ocrotitori, să le respectăm întrebările, proble­mele, trebuie să preluăm atributele unui veritabil pă­rinte, trebuie să găsim răs­punsuri pentru toate proble­mele puse. Trebuie ca elevul să aibă încredere. Repet, un profesor, un diriginte, este un părinte. (Iuliu Suciu). • Mă întreb dacă factorii perturbatori, pe care o să-i numesc, așa cum gindesc eu, nu sunt cumva foarte nume­roşi in procesul comunicării, al confesiunii. Am amintit de poziţia oficială a profesorului, poziţie care există oficial dar pe care o mai întărim ,şi prin atitudinea noastră. Este vor­ba şi de temperamentul fie­cărui profesor, de pragul din­tre generaţii, de incapacitatea unor virstnici de a trece acest prag. (R. M­). 9 Elementul vîrstă cred că este foarte important. Pentru confesiune trebuie să rămii mereu tînăr. Trebuie să fii cît mai mult în mijlocul elevilor. Să te simţi şi să fii alături de ei, să-i Înţţelegi. Trebuie să ştii să nu te „acreşti“, să nu te manifeşti cu plictiseală, să nu crezi că ştii totul, că ex­perienţa ţi-a adus în faţă sute, mii de aceleaşi proble­me. Fiecare generaţie are problemele ei, chiar dacă la o privire superficială apar mereu aceleaşi probleme. Sunt deose­biri de nuanţe, de tonuri, pe care avem sarcina să le des­cifrăm. Acum, îmi simt elevii apropiaţi, îmi fac confesiuni. Şi cu toate acestea... La o în­tâlnire pe teme sanitare, cu specialişti, prezenţa mea a dus la semi­atarea acţiunii. Elevii n-au adresat întrebări. ţPentru că eram profesor, pentru că eram tînăr ? Şi pentru una şi pentru alta. Şi pentru că nu am avut tactul, din politeţe pentru oaspeţi, să mă retrag. A fost o experien­ţă din care am învăţat. (Ioan Abrudan). • Pe de altă parte, mai ales fetele mă consultă în ceea ce priveşte orientarea profesio­nală : „Cum credeţi că mi-ar sta mai bine, profesor­­sau in­giner de comportare, de ţinută : „Cum să ne îmbrăcăm la sărbătoarea bacalaureatu­lui ?“ (Ioan Abrudan). „ Noi suntem­ ingineri ai sufletului. De aceea vocaţia pedagogică este foarte im­portantă. Trebuie să te păs­trezi mereu tînăr, racordat la realităţile zilei, la problemele tinerei generaţii. Ştiind cum e bine, sau crezind că binele este intr-un anumit fel, nu trebuie să aplicăm politica struţului, să băgăm capul in nisip, să nu vedem ca să nu fim văzuţi. Repet, cind elevii nu se confesează, o mare par­te de vină are profesorul. Di­rigintelui i se cere să fie mai apropiat de elev. (Iuliu Su­ciu). • Profesorul este diriginte pentru fiecare oră. (Cornelia Farcău). • Trebuie să fim conştienţi de ceea ce suntem­, de ceea ce trebuie să fim pentru elevii noştri. (Iuliu Suciu). • Confesiunea mai depinde şi de starea civilă a cadrului didactic, de gradul de ocupa­re al acestuia, de timpul său­­(Alexandru Toth). • Nu numai şcoala este cîmpul de manifestare a con­fesiunii. Adolescenţii îşi des­chid sufletul mai files faţă de profesorul care merge cu ei la dans, la spectacol, in excursie, care acceptă să evi­te, să danseze cu ei. (Ana Cheţa). • Păstrind măsura, desi­gur. Elevii nu acceptă distan­ţele artificiale, dar nici încăl­carea graniţelor profesor-elev. Ei au capacitatea de a apre­cia un profesor exigent cu elevii în măsura în care pro­fesorul este exigent cu el în­suşi. Cum noi urmărim sta­rea de conduită a elevilor, tot aşa şi ei ne observă pe noi. Uneori devenim modele, dar numai in măsura în care con­vingem, adolescenţilor nu li se pot­ impune modele, nu li se poate impune să facă des­tăinuiri. (Ioan Abrudan). • Problema pusă în discu­ţie este foarte importantă, în aceşti termeni, recunosc, per­sonal nu mi-am pus-o. în practica de zi cu zi am în­cercat să obţin încrederea ele­vilor, să-i ajut cu propria mea experienţă de viaţă. Din dezbaterea de azi, în care multe lucruri au fost spuse şi printre rînduri, am înţeles că mai avem multe de făcut. (R. M.). • Chiar aşa, ni se confe­sează elevii ? în unele cazuri, da. Cu anumite probleme cu o frecvenţă mai mare. Cu probleme de suflet... în orice caz nu trebuie să confundăm confesiunea cu pira. Confesiu­nea presupune implicarea a două persoane dintre care una vorbeşte despre ea şi cealaltă ascultă, analizează şi dă sfa­turi sau numai ascultă cu se­riozitate. Un zîmbet nepotri­vit răneşte m­ai tare decit o palmă sau o înjurătură. Toate cadrele didactice trebuie să aibă in vedere problema pusă de dumneavoastră in discu­ţie, confesiunea. (Iuliu Suciu).­­ Ca de obicei, nu trag con­cluzii. Un lucru se impune a fi subliniat :■ frecvenţa cu care apare în discuţie „tre­buie“, frecvenţa cu care pro­fesorii teoretizează — nu nu­mai cei din Zalău ! —■ des­pre confesiune, despre cadrul ei, despre sfera confesiunii. Şi încă ceva : interlocutorii mei nu s-au arătat deloc sur­prinşi că ocupă un loc peri­feric printre cei cărora elevii le fac confesiuni. Ştiau acest lucru şi au încercat să-l ex­plice în m­odurile de mai sus. MIOARA VERGU CUI NE CONFESAM? - O ÎNTREBARE PENTRU VÎRSTA NOASTRĂ m Balada Magdalenei cea ghinionistă S-a întîmplat în cartierul Tei (povestea-i veche, de prin ’83, cu implicaţii, insă, serioase, ce-ajung nină acum, in ’86), cind Magdalena, fragedă copilă, a „înţeles“ că şcoala nu-i utilă şi-s şti nu valorează nici doi bani (avea atunci vreo paispre­zece ani) ! Se pare că era in primăvară, cind supărată pe o profesoară ce ii dăduse la română trei a socotit de datoria ei să uite nedorita intimplare „ştergind-o“ de la ora următoa­re, schimbînd meschina de di­­rigenţie c-o îngheţată la cofetă­rie ! Era o zi de mai încântătoare, mai multe vrăbii ciripeau in soare Si verdele rîdea de prin copaci, „Hei, Magdalena, bună, ce mai faci ?“ a salutat-o şme­chereşte unu’ (era tot de la şcoala 31), „Mă lasă corigentă la română, am­ luat un trei acum o săptămînă şi azi m-a ascultat şi-am luat tot trei“... „Eh, astea se întîmplă, vrei nu vrei ? Hai, nu fi tristă, toate-s trecătoare, nu vezi ce vreme e şi ce mult soare 9 îţi spui eu, profesoara»! indulgentă, oricum n-o să te lase repetentă !“ „Ce spui ? Tu nici nu ştii ce mă aşteaptă ! E cori­­genţă-acum, în prag de treap­tă 9 !“ (şi ochii tatălui, a­­cuzatori, îi urcă în spinare mulţi fiori !). Dar gîndu-i tre­cător şi-ncurajată de cei ce îi oferă o-ngheţată, de vră­biile ciripind sub soare, ea repede devine visătoare şi după ce termină îngheţata con­stată că prietenia-i „gata“. Au fost mai multe zile minu­nate. Şi el şi ea uitaseră de carte şi se plimbau pe străzi (nu-n cartier, băiatul era şme­cher, avea fler, ar fi putut să-i vadă vreo vecină şi-aşa orice idilă se termină). Pe bulevard, la cinematograf, aproape-o lună au făcut-o praf. Pină-ntr-o zi, cind, cruntă amăgire, băiatul n-a venit la intilnire, iar Mag­dalena, singură, străină, tot căutindu-şi in zadar vreo vină, a hotărit, aproape disperată, că trebuie să fie răzbunată. Trimestrul trei era aproape gata şi, ameninţătoare, venea treapta şi, cum-necum, doar in­­tr-o săptămînă, a obţinut un şapte la română şi-un cinci vi­teză („N-a fost prea uşor, dar trebuia să-mi fac un viitor“). A Încercat şi treapta, la „Coşbuc“, („Mama mi-a zis, eu nu vream să mă duc“), dar a „picat“ şi-a revenit pe drumul spre vechea şcoală, tot la 31, unde urma să-ncheie treapta-ntîi, în luna cînd dă galbenu-n gutui (trecuse vara ca o fulgerare, ce mică-i, nu-i aşa , vacanţa mare , un alt coleg o invită-ntr-o seară, pe drumul înspre casă, de la şcoa­lă, să mai întîrzie la o plimbare. Ea-şi aminti promisa răzbunare şi hotărî să o înfăptuiască. Pe El, pe cel dinţii, să-l umilească ! „Şi tot aşa au fost mai mulţi băieţi, mai visători, mai blegi, mai îndrăzneţi“ — işi aminteş­­te-acum cu nostalgie, „îi pără­seam cind îmi venea doar mie, fără să le răspund la vreo-ntre­­bare, cu gindul doar la vechea răzbunare...“ S-a scurs aşa ceva mai mult de-un an şi timpul nu-i părea deloc duşman. Acum şi treap­ta-nuii i-aproape gata, Dar iată cum, din nou, se-ntoarce roata...­­ Vintul viiîie prin staţii, stră­­zile-s de gheaţă sloi, dar la Casa de cultura discoteca e în toi, E şi fum, e şi căldură, ritmul arde, sincopat şi in semiîntune­ric citeva perechi se zbate in­tr-un dans febril, năvalnic, cu dulceaţă şi cu chin, ringul se aglomerează şi tot vin băieţii, vin. Intr-un colţ stă Magdalena plictisită, solitară, aşteptind, ca alte fete, Făt-Frumosul să apară. Nu-i grăbită, ştie bine timpul cum să ţi-l petreci, de o iarnă, de o vară, hoinărind prin discoteci. Ar aprinde o ţigară, dar nu are nici un ban, stai, că trebuie s-apară, nu se poate, vreun puştan... Olga tremura dramatic pe un „La“ sintetizat cînd din semi­întuneric el spre ea s-a îndrep­tat. „Nu dansaţi ?­ Mă cheamă Cristi“. Ea s-a ridicat uşor şi în braţele-i vînjoase a cuprins-o un fior. Era brun, înalt şi tan­dru, dansator de clasa­ ntii, îşi simţea, încet, obrajii, cum i se O lume pentru 16 ani aprind, văpăi. A cam strins-o ? I se pare ! Uite cum se-ncurcă treaba ! Cu „I have a dream“ din boxe o-nfioară, straniu, „Abba“. „După dans mi-a spus că-i place mult de mine şi-a mai spus dacă vreau să fim prieteni. Am zis da Şi m-a con­dus pân-acasă. Se-noptase bine şi, înicet, pe drum mi-a vorbit cit e de singur. Folosea un bun parfum“­Ce-a urmat ? Nimic mai sim­plu : întîlniri, plimbări prin parc, filme, discoteci şi baruri, un Campari, un Coniac. „L-am iubit ca o nebună, nu era ca alţi puştani, era om în toată firea, avea două’ş’trei de ani“ A tre­cut aşa o lună, într-o seară, după dans, Cristi i-a propus să meargă la un ceai. Era-n ba­lans , să se ducă ? Ce-o să fie ?, Şi părinţii ? E tîrziu ! „Uite, sunt mai mulţi prieteni, haide, nu fi­rea !“ „Eu ştiu­­!“ Şi s-a dus. Tîrziu, în noapte, au ajuns, dar nu la ceai ! Cristi a con­­dus-o­ acasă (nu la ea, la el!) şi, vai, ceilalţi au plecat şi-i sin­gur şi-ar mai vrea* să stea un pic, fără ea in noaptea asta nu-i aminte de nimic ! La-nceput a vrut să plece, sigur, s-a cam speriat, dar pe urmă, ei... pe urmă... ce mai... tot s-a întîm­plat... Cind a doua zi, sosită, mama lui a vrut să ştie, Cristi a con­vins-o lesne : „Magdalena mi-e soţie . Va răminea-aici cu mine toată viaţa, ne-ncetat !“ Si vreo douăzeci de zile asta chiar s-a intimplat. Şi la şeoa­­lă ! Ei, la şcoală ! Zece ani nu sint de-ajuns 9 Dar n-a termi­nat chiar zece­. Ei, şi ce 9 Şi nu s-a dus. Se părea că totu-i bine. Fericirea ? Ce uşor o obţii cînd stai acasă şi-l aştepţi pe el, cu dor ! (Pentru că, la ora şase Cristi pleacă la servici şi-aştep­­tîndu-i ea îi spală rufele. Ce poţi să zici ?) Dup-o lună, însă, cruntă, s-a înfiinţat şi drama, căci pe urma Magdalene! a ajuns, nervoasă, mama ! Şi cu ceartă, mînioasă c-a făcut-o de ocară, s-au mutat cu tot CU casă undeva in Sud, la ţară...­­ La ţară, Magdalena, visătoare, stă toată ziua cu privirea-n zare şi-aşteaptă o scrisoare de la el. Dar veştile nu îi ajung de fel. E toamnă iar şi va începe şcoala. Părinţii şi-au mai alun­gat „răceala“ şi speră treap­­ta-ntîi aici s-o-ncheie. Dar, cinci la şcoală vor să o înscrie, la secretariat le cere (să-nlem­­neşti !) foaia matricolă din Bucureşti ! La asta, sigur, nu s-au aşteptat ! Şi, nevoiţi au încuviinţat ca Magdalena sin­gură să plece şi actele rapid să se ridice. Ce sfişiere­ a fost în pieptul ei cind a ajuns în cartierul Tei, prin locurile unde altădată umbla îndrăgostită, fermecată ! Şovăitoare şi cu pas uşor se în­drepta tăcută spre Obor cind. intimplare­a sau a fost minune ? se auzi strigată chiar pe nume de cine credeţi ? Cristi ! Aţi ghicit ! Care era la fel de-ndră­­gostit ! El a îmbrăţişat-o cu putere (era în pieptul ei o sfî­­şiere şi nu ştia ce-ar trebui să facă : să-i reproşeze că n-a scris ? Să tacă 9) „Hai, vino să sărbătorim „unirea“ ! Ah, ce aproaipe-i, totuşi, fericirea ! Şi-ncet, el a purtat-o ca-ntr-un nor spre barul de la Bucur Şi Obor. (El a băut o vodcă, ca un jos şi supărarea repede s-a dus). Apoi a dus-o iar la el acasă, spunîndu-i că-i pe veci a lui mireasă. Şi iarăşi Magdalena a uitat că are treapta-ntîi de terminat... « Petrecerile se ţineau în lanţ, seara ieşeau doar amîndoi la braţ, dar dup-un timp, prin ba­ruri şi bodegi, Cristi­ntîlnea mereu mai mulţi colegi cu care rămînea să bea­ mireună. Şi-aşa a mai trecut încă o lună. Era puţin după Revelion, cind, în­tr-o seară, (simplu ghinion !) au petrecut mai mult ca de­ obicei (era ea, Cristi şi cu alţii trei) Şi, tot spunîndu-i cit e de frumoa­să, se îndreptau cu toţi, cintind: «pre casă cinci două fete şi-un băiat grăbit de pe trotuarul Sting i-au depăşit. Atunci — nu Cristi !­­» unul din cei trei (nu ştia sigur care dintre ei) s-a răţoit la cei trecuţi, vulgar, să depăşească regulamentar ! Ba, cunoscând şi una dintre fete, pe­ loc a vrut ca ea să se îmbete, drept care cel ce se-nsoţea, frus­trat, desigur imediat a ripostat. Fireşte a urmat o încăierare şi fiecare da în fiecare, chiar Mag­dalena, la-nceput deoparte, a trebuit la­ luptă să ia parte, căci una dintre fete a prins glas şi-a trebuit să-i dea un pumn în nas ! “ .„Şi, sigur, toate astea-a doua zi ea la Miliţie le povesti ! Şi astfel am aflat povestea ei, a Magdalenei care-a stat In Tei şi care plînge-amar, îngrijorată, cu treapta-ntîi nici astăzi termi­nată... GABRIEL NASTASE CÎTE POATE PĂTIMI O MATRICOLĂ Multe se pot fure pe lumea asta, de la banalul şi inofen­sivul ou, pină la sofisticatul ceas electronic, dar ca subtila înclinaţie cleptomanică să manifeste interes pentru nişte matricole şcolare, asta pare să depăşească orice imagina­ţie. Nu ne va fi de folos nici măcar frecventarea cărţilor lui Jules Verne sau ale tinerilor susţinători S.F. de pe lingă Adrian Rogoz. O atare trăs­­naie răm­ine in ciuda neîncre­derii noastre unică şi incom­­parabilă. Veţi zice poate că-i vorba de o glu­­mă nevinovată, hbshssmth o încercare modestă de lărgire a reper­toriului de poante şcolă­reşti, ce incât de pe vremea catiheţilor lui Creangă se mul­ţumeşte modest doar cu aceleaşi pioneze plasate la momentul oportun unde şi sub cine trebuie, cu aceleaşi flori pudrate din belşug cu hipermanganat de potasiu, numit alt fel şi praf de strănu­tat. Grădina şcolii e mare şi nebănuit de încăpătoare pen­tru toţi. Zimbim nostalgic şi spunem, mingiindu-ne barba sură, precum pezevenghiul da humuleştean : ia, acolo, niş­te copii. Cînd insă obiectul cu pricina (matricola deci) de­vine indiciu (aşa cum s-a mai intimplat) în cine ştie ce a­­facere necurată, zimbetul nos­tru se transformă brusc intr-o grimasă gravă şi interogativă. Că e dreptunghiulară, sub formă de romb sau cerc (pre­cum ne-a fost dat de curind să vedem), că e prinsă in copci sau bolduri, vopsită sau scrisă de mină, ştearsă parţial sau plasată acolo unde te-ai aştepta cel mai puţin, matri­cola rămine pe m­ai departe o discretă şi la vedere carte de vizită, de care (iată) se poate folosi şi altcineva cu ginduri nu tocmai pline de gingăşie şi candoare. Unii sint tentaţi (frecventind prea multă literatură) să vadă in jurul lor zburind numai po­rumbei şi fiinţe inocente. Al­ţii, mai tirşiţi prin viaţă, văd cu totul alt- ■ . ■■ ■ g*g ceva. Să nu-i contrazi­cem, răpindu-le plăcerea de a descoperi sin­guri adevărul. Dar nici să nu ne ridicăm pri­virile in stra­­tosferă, refu­­zind să vedem ce-i cu noi. De multe ori peste vre­rea noastră viaţa se compune din amănunte şi „fleacuri“, din intimplări şi gesturi mă­runte. Pare cumva caraghios, dar banala şi dispreţuita ma­tricolă îşi are istoria şi ne­cazurile ei. Răbdătoare, şi pli­nă de înţelegere, o mai apucă şi pe ea citeodată şi se răz­bună, aşa c­um­ poate s-o facă o matricolă supusă (dacă nu zilnic, măcar săptăminal) la cele mai nevinovate tarsu­mi şi mizgăieli. Să ne gindim deci măcar o cu­pă şi la soarta ei, dacă nu cumva nu­mele liceului înscris acolo cu litere de-o şchioapă nu ne spune mai mult. SORIN PREDA Zimbete pe jumătate Oana Bădănoiu: IUBESC BALETUL. PENTRU MINE ESTE ARTA CEA MAI COMPLEXĂ Elevă în clasa a VHI-a la faceul de artă „George Enescu“ din Capitală, s-a născut în Bucureşti la 8 mai 1971. încă de mică se re­marcă prin reale înclinaţii artistice. La 5 ani cinta in corul de copii al Operei Române, iar la 6 ani debuta pe prima scenă a artei lirice (in Motanul încălţat), alături de cunoscuţi in­terpreţi profesionişti. In clasele I—III urmează in paralel pianul şi baletul la şcolile generale nr. 3, respectiv 201. Din clasa a IV-a, cînd se transferă la acest liceu, numeroase roluri în diferite spectacole de operă, în ultimii doi ani mai ales, se remarcă prin interpretarea unor roluri duble, canto şi pian, balet şi pian, par­teneri fiindu-i colegi din ultimele clase de liceu. La 9 ani se desfăşura cu dezinvolturi in rolul din filmul „Alo, aterizează străbu­nica“, în 1983 şi 1984 este laureată a Festiva­lului naţional „Cintarea României“. Nu in ul­timul rind subliniem inalta distincţie „Meritul pionieresc“, acordată pentru întreaga activitate. — Spune-mi te am uitat ceva , rog, Dana. — Referitor la fişa biogra­fică s-a spus aproape tot. — Eu de fapt am auzit, Iar acum chiar sesizez faptul că eşti exigentă, severă cu pro­pria persoană. De ce ? — Cred eu că aşa e bine. Numai aşa poţi reuşi în viaţă, în artă mai Mas* drumul că­tre succes presupune foarte multă muncă , la fel şi după aceea. Ce vreau să reţineţi este insă următorul aspect : în domeniile baletului, pianu­lui, în canto sunt şi vor fi pro­fesionişti şi profesionişti ; aţi înţeles deci că numai foarte puţini reprezintă valori auten­tice. Chiar riscînd de a părea lipsită de modestie, eu pentru asta lupt , pentru a fi „cine­va“, pe care lumea să-l iu­bească, iar eu la rîndul meu să fiu mereu capabilă să-i răsplătesc pe oameni pentru generozitatea lor. — E timpul cred să preci­zăm pentru cititori că marea ta dragoste este baletul. — Baletul este arta cea mai complexă, care îţi oferă posi­bilitatea de a exprima prin mişcare o gamă largă de sen­timente. Balerinul este un ac­tor multilateral. Nu mă sperie faptul că baletul înseamnă efort, chiar supraomenesc, re­nunţări la micile plăceri ale vieţii. Ce să vă spun, îl visez şi noaptea. — Nu numai că îl visezi, dar după cum îmi povestea cineva, acest categoric punct de vedere l-ai exprimat citeo­­dată într-un mod foarte origi­nal. Bănu­ieşti la ce mă refer. — Da, înseamnă că ştiţi de la mama. S-a intimplat cam aşa ; acum un an-doi eram cu părinţii la Sala Palatului, la spectacolul „Stelele baletului sovietic“. Totul era încintător şi după un număr deosebit, deci în plină desfăşurare a ca­drului respectiv, m-am trezit spunind in gura mare : Mami, eu tot balerină mă fac ! O mare de oameni a întors capul spre noi, unii apostrofîndu-ne. Mama, săraca, să intre sub scaun. Cred că de atunci a in­­teles că hotărirea mea e defi­nitivă, deşi n-a renunțat cu totul la diferite, să ie zic, pre­siuni. — Cred că trebuie să arătăm că orientarea ta spre artă in general are rădăcini în fa­milie. Mama ta este solist-ba­­lerină la Opera Română, tatăl tău — artist emerit — este so­list concertist la corn in or­chestra operei. Te-a îndemnat cineva sau chiar singură ai inceput să arăți că ai ceva de spus celor din jur ? — Totul a pornit de la mine. Mi-a plăcut de foarte mică să cint și să dansez, imitînd-o pe mama. E drept, ai mei au fost îneîntaţi, mai ales pentru faptul că nici unul dintre cei doi fraţi mai mari ai mei nu s-a orientat spre artă. Asa am ajuns în corul Operei, apoi pianul, baletul și celelalte. — Ce compozitori îți plac in mod deosebit ? —• Chopin, Beethoven, Ceai­­lî­vghi, Mozart. Atît pentru Performantele adolescentei posibilitățile interpretative pe care le oferă muzica lor în domeniile baletului, în pianis­tică și canto. îmi place să şi ascult muzica aceasta, de pe casete ori de pe discuri. Ca să nu mai spun cînd e vorba de vreun concert. — îmi spuneai că ai un pro­gram foarte încărcat, că ora ta de culcare este clar după 23:00. Nu simţi nevoia să re­nunţi la ceva ? — Nu am să renunţ la ni­­mic. Balgtul este obiectivul prioritar, fără a renunţa însă la celelalte. De altfel, această pregătire muzicală diversifi­cată mă ajută în mod sigur să-mi formez o cultură muzi­cală fără de care n-aş ajunge nici măcar la treapta înţele­gerii a ceea ce vreau să ex­prim. — Să stăruim puţin şi in perimetrul obiectelor de cul­tură generală. De care te simţi mai apropiată 9 — îmi plac limba şi litera­tura română, apoi limbile străine (ştie deja foarte bine franceza şi engleza — n.r.), istoria şi geografia. Şi citesc mult, poate nu atit de mult cit aş dori. Vin apoi ştiinţele exacte iar aici pe primul loc este matematica, prin capito­lele de algebră şi geometria în spaţiu. Mişcarea, spaţiile, volumele din balet se regă­sesc intr-un mod specific şi aici. — Revin la o întrebare de mai sus. E ritmul tău firesc ? Cit crezi că mai rezişti . Da, este ritmul meu nor­mal. Nu vă faceţi probleme. N-am să fac astenie. Şi am să vă spun de ce. învăţ din plă­cere, învăţ în fiecare zi la toate obiectele şi nu se pune problema „să stau cu burta pe carte“ pentru a recupera din urmă, la teze sau recapitulări. Am ajuns să am şi cite 7—8 note la cite o materie. De aceea nici nu am emoţii cind ştiu că voi fi ascultată. — Am aflat că popularitatea de care te bucuri nu te îm­piedică să fii o foarte bună colegă ; cei de la clasele mici mai ales te iubesc foarte mult. Păi ce să vă spun ? Eu în primul rind mă simt bine în mijlocul colegilor. în ge­neral imi place unde este lume multă, cu atît mai mult dacă e muzică și se poate dan­sa, discuta. — Faci ceva sport * — Atît cit se poate, a propos de timpul liber. Mă pasionează spre exemplu tenisul de masă, badmintonul și... poate vezi unde, fotbalul, pe care chiar ii joc, atunci cînd sint condiţii. Dar îmi place mult şi natura, iar în vacanţe excursiile îmi dau o mare satisfacţie sufle­tească. — Ca să vezi cît de bine in­format sunt despre tine, am să arăt acum că eşti talentată şi la pictură, că scrii şi poezie. — într-adevăr, am avut şi am astfel de încercări. Zic eu că, nu sint de performanță, dar mă refugiez uneori in ele cind simt nevoia să exprim ceva, altfel decit prin muzică. ALEXANDRU STROE Foto : O. PLEC­AN SE APROPIE ADMITEREA Păltinişanu Viorel. Cîmpina , Universitatea din Braşov, Facultatea de silvicultură şi exploatări fo­restiere. Pregăteşte ingineri in profilul forestier (cursuri de zi — 5 ani, cursuri serale — 6 ani) cu specializarea „Silvicultură şi exploatări forestiere“ şi subingineri în profilul construcţii (cursuri serale —■ 4 ani) cu specializarea „Construcţii civile, indus­triale şi agricole“. Obiectele la care se susţin exa­mene de admitere la profilul „forestier“ (speciali­zarea „Silvicultură şi exploatări forestiere“) sunt : Algebră (scris), Geometrie plană şi in spaţiu şi Tri­gonometrie (scris) şi Biologie (clasa a XH-a) (scris), Barna Remus-Adrian, Tîrgu Mureş . Examenul de admitere la profilurile istorie şi filozofie se susţine la Istoria României (scris) şi Filozofie (scris). Ma­nuale necesare : pentru Istoria României : „Istoria antică şi medie a României“, clasa a VII-a, edi­ţia 1981, integral, „Istoria modernă a României“ clasa a IX-a, ediţia 1982, integral, „Istoria contem­porană a României“ clasa a X-a, ediţia 1983, inte­gral. De asemenea, Raport la cel de-al XII-lea Congres al P.C.R., Edit., Politică, Bucureşti, 1984, p. 5—40, 56—91 , pentru Filozofie : „Filozofie, manual pentru invăţămîntul liceal“, ediţia 1985, fără tema 4 : Evoluţia istorică a gindirii filozofice. Liliana Ionescu, Curtea de Argeş : Facultăţi de articultură se află în cadrul institutelor agronomic­­e din Bucureşti, Cluj-Napoca (agricultură-horti­­citură) şi Iaşi, ca şi la Universitatea, din Craiova. Atenţie însă, pentru specializarea horticultura se pot ascrie la concursul de admitere, pe baza diplomei de bacalaureat, numai absolvenţii liceelor agroind­­ustriale. Absolvenţii altor licee pot fi înscrişi la concurs numai dacă fac dovada că au lucrat in unt­­ăţi de producţie agricolă cel puţin un an, trebuind să prezinte şi carnetul de conducere a tractorului agricol (pentru invăţămîntul de zi). Alte condiţii pe ■are trebuie să le îndeplinească cei ce au absolvit un alt liceu decât cel agroindustrial şi vor să sus­­ţină examen de admitere la specializările Agricultu­­ra, Horticultura, Zootehnie, Medicină veterinară si otecanică agricolă sint specificate in nr. 3/1986 al co­risiei „Forum“ ce va apare in curind, Blaj Irina, Iaşi : Nu existi o specializare in d°­­neniul vizat de dumneavoastră. Profilurile care vă pot permite, totuşi, studiul mai aprofundat in acest domeniu sunt cele de matematică sau fizică din cad­trul facultăţilor de matematică sau fizică de la universităţile din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi sau al facultăţilor de ştiinţe ale naturii de la univer­sităţile din Timişoara şi Craiova. Ion Serje, Sibiu : Facultatea de limbi străine a Universităţii din Bucureşti, profilul filologie (curs de zi, 4 ani), una din specializările : limba franceză­­limba română sau a doua limbă străină (în cazul dumneavoastră, limba italiană) sau limba italiană — a doua limbă străină (in cazul dumneavoastră limba franceză). Pentru ultima specializare şcolarizarea se face în funcţie de cerinţe. Probele de Concurs se ţin după manualele de liceu (indicate în revista Forum, nr. 2/1988), după cum urmează : etapa I, eliminatorie : prima limbă străină (oral) , etapa a II-a : prima limbă străină (scris), limba română (scris), a doua limbă străină sau literatura română (scris). 3. Nu există limită de virstă. Ciobanu­ Vasilica, Brăila, Mariana Filimon, Pra­hova, Andrei Popescu, Craiova, Elena Ciobanu, Pi­teşti­­ Pentru Părţile din manual care nu se cer la concursul de admitere in învăţâmintul superior la profilurile mecanic (construcţii de maşini), electric, energetic, mine, petrol, metalurgie, construcţii, geo­dezie, tehnologia şi chimia textilelor, forestier (spe­cializarea „Industrializarea lemnului“) şi geologie, consultaţi revista Forum, nr. 3/1986. (N.G.). MIERCURI 26 MARTIE 1986

Next