Scȃnteia, septembrie 1949 (Anul 18, nr. 1517-1542)
1949-09-01 / nr. 1517
1 Iota guvernului sovietic către guvernul iugoslav (Urmare din sat, labilă rectificarea frontierelor Austriei în favoarea Iugoslaviei ? Este limpede că nu înseamnă așa ceva. Faptele ulterioare au dovedit ‘aceasta cât se poate de evident, deoarece guvernul sovietic, apărând integritatea Austriei, susţinea totodată necesitatea rectificării frontierelor Austriei în favoarea Iugoslaviei. Nu încape îndoială că Iugoslavia ar fi obţinut Carintia slovenă, dacă guvernul iugoslav nu ar fi dat dovadă de laşitate şi nu ar fi trădat, datorită laşităţii sale, drepturile naţionale ale Iugoslaviei. * 2) Conştient de lipsa, de temei a născocirilor sale calomnioase cu privire la scrisoarea lui Stalin către Renner, guvernul iugoslav recurge la o altă versiune a născocirilor calomnioase, pretinzând în nota sa că guvernul sovietic nu a mai socotit posibil să susţină vechile revendicări ale Iugoslaviei cu privire la Carintia slovenă, revendicări la care guvernul iugoslav a renunţat din cauză, chipurile. Că el ar fi obţinut pentru aceasta 50.000.000 de dolari în plus la vânzarea bunurilor sovietice din Austria către statul austriac. După cum se ştie, în conformitate cu hotărîrea Conferinţei de la Potsdam, Uniunea Sovietică a obţinut dreptul de proprietate asupra bunurilor germane aflate în Austria de Est, aşa cum Anglia, Statele Unite-'Şi Franţa au căpătat dreptul de proprietate ■ rcasuprar1'^bunurilor germane aflate în Austria de Vest, în Europa de Vest şi în ţările din America. Satisfăcând cererea Austriei, guvernul sovietic a consimţit să vândă Austriei 0 parte din aceste bunuri în schimbul unei compensaţii corespunzătoare. Şi iată că guvernul iugoslav susţine că „guvernul sovietic consimţind ca slovenii din Carintia să rămână sub administraţia Austriei, a obţinut mărirea în favoarea sa a compensaţiei pentru bunurile germane din Austria cu suma de 50 milioane dolari“ şi că în legătură cu aceasta guvernul sovietic are de primit pentru bunurile în chestiune, nu. 100 milioane de dolari, cum ar--fi'cerat,-ebipu- î* 1 rile. .guvernul- j /sdytâticv di ' ’ 150 milioane dolari. Nu am crezut ca guvernul iugoslav poate să cadă atât de jos, că poate să gândească despre Uniunea Sovietică îrtr’un mod atât de mârşav şi murdar. Nu încape nicio îndoială că numai oameni care au trădat socialismul şi democraţia şi au devenit fascişti turbaţi sunt capabili să înşire cu atâta lipsă de scrupule şi cu atâta neruşinare verzi şi uscate despre Uniunea Sovietică şi guvernul său. In afirmaţia guvernului iugoslav nu este cuvânt care să nu fie o minciună. Este neadevărat că guvernul sovietic a cerut 100 milioane dolari drept. compensaţie penteun brwjaiîh.Jri lealitate,... el a cerut.--200 .milioane do--.ro lari. Este neadevărat că guvernul sovietic primeşte 50 milioane dolari peste preţul fixat. In realitate, el are de primit 50 milioane dolari sub preţul fixat. Este neadevărat că chestiunea "Ctrinuttei are vr°trgătură,cu chestiuneavânzării bunurilor sovietice din Austria, deoarece chiar presupunerea murdară a guvernului iugoslav nu lasă loc aici pentru chestiunea Garintiei slovene. Toate acestea sunt născo - cirea şi minciuna guvernului iugoslav. Nu, domnilor! Nu guvernul sovietic, ci guvernul iugoslav a trădat interesele slovenilor din Carintia, renunţând încă din 1947 la toate , pretenţiile teritoriale faţă de Austria. Există un document — scrisoarea lui Kardelj către A. I. Vîşinski, din 20 Aprilie 1947, prin care guvernul iugoslav renunţă la Carintia slovenă şise mărgineşte doar să obţină drepturi spe-. ciale în administrarea a două centrale electrice. In acest document se spune : „Problema poate fi soim-.,ţionată printr’o mică rectificare de frontieră, în care scop vă prezint un proect în două variante, iar în caz extrem, ea poate fi soluţionată prin stabilirea unor drepturi speciale ale Republicii Populare Federative Iugoslave în administrarea acestor centrale“. Guvernul iugoslavii nu poate să scape des acest document trădător, aşa cum nu poate să scape de propria sa umbră. Este demn de remarcat faptul că în acelaş timp în care guvernul iugoslav, prin scrisoarea lui Kmedeîj, renunţă la Carintia slovenă, delegaţia sovietică la sesiunea de la Moscova a Consiliului miniştrilor de afaceri externe, declara la 21 Aprilie 1947, în ziua următoare primirii scrisorii lui Kardelj : „Delegaţia sovietică recunoaşte ca întemeiate propunerile guvernului iugoslav cu privire la unirea Carintiei slovene cu Slovenia, care face parte din Iugoslavia, precum şi cu privire la regiunile slovene de frontieră ale Styriei şi la acordarea unui statut special croaţilor din Burgenland, prin care să li se garanteze drepturile lor naţionale, aşa cum s-a arătat în memorandul supus de către delegaţia iugoslavă Conferinţei adjuncţilor miniştrilor de afaceri externe la Londra, la 22 ianuarie 1947. Delegaţia sovietică sprijină propunerile susmenţionate“. După cum se ştie, această declaraţie a delegaţiei sovietice a fost ulterior inclusă în raportul comisiei pentru tratatul cu Austria către Consiliul miniștrilor de afaceri externe în Octombrie 1947. Mai există și un alt document. In nota sa din 3 August 1949, guvernul iugoslav a declarat că „privitor la propunerile guvernului iugoslav, care au fost prezentate la 14 Iunie ministrului britanic Noel Baker, guvernul sovietic a fost informat încă la 20 Aprilie 1947, prin scrisoarea adresată ministrului A. I. Vîşinski“, adică prin susmenţionata scrisoare a lui Kardelj. In acest mod, guvernul iugoslav, în nota sa din 3 August, a recunoscut că guvernul britanic fusese informat de către guvernul iugoslav în iunie 1947 de renunţarea sa la toate pretenţiile teritoriale faţă de Austria, cu privire la Carintia slovenă. Prin însuşi acest fapt, nu numai guvernul britanic, ci şi guvernele Statelor Unite şi Franţei, care aveau o linie comună negativă cu privire la revendicările iugoslave faţă de Austria, au fost informate că guvernul iugoslav, menţinând în aparenţă declaraţiile sale formale în Consiliul miniştrilor de afaceri externe cu privire la pretenţii teritoriale asupra Carintiei slovene, de fapt renunțate la aceste pretenţii, trădând interesele slovenilor din Carintia şi drepturile naţionale ale Iugoslaviei. După toate acestea este cu totul evident caracterul mincinos al declaraţiei guvernului iugoslav în nota din 20 August, în care se spune că „toată lumea ştie că guvernul iugoslav nu a renunţat şi nu a încetat niciodată să lupte pentru alipirea Carintiei slovene...“ Minciuna şi duplicitatea guvernului iugoslav sunt cu atât mai evidente cu cât susmenţionatele tratative cu miniştrii britanici au fost duse în secret faţă de guvernul sovietic, în spatele Uniunii Sovietice. După cum se ştie, în scrisoarea lui Kardelj de la 20 Aprilie nu se spunea nimic despre faptul că guvernul iugoslav ar intenţiona să informeze guvernul Angliei de concesiunile sale privitoare la chestiunea Carintiei slovene. Guvernul sovietic a fost în totală necunoştinţă de aceste tratative până în clipa când, în iulie 1947, pe unul din reprezentanţii iugoslavi la Viena l-a luat gura pe dinainte despre aceasta într-o convorbire cu adjunctul consilierului politic sovietic în Austria. Numai după aceasta, guvernul sovietic a cerut guvernului iugoslav, prin ambasadorul său la Belgrad, să se explice în această privinţă. La 5 August 1947, a avut loc o convorbire a ambasadorului sovietic A. I. Lavrentiev, cu premierul Tito şi cu locţiitorul său, Kardelj. La cererea ambasadorului sovietic de a informa guvernul sovietic despre tratativele cu Noel Baker, care avuseseră loc la Belgrad, Tito a declarat la început că în aceste tratative guvernul iugoslav a menţinut propunerile sale oficiale cu privire la Carintia slovenă, propuneri înaintate Consiliului miniştrilor de afaceri externe, dar a fost imediat, corectat de către E. Kardelj, care a recunoscut că Noel Baker fusese informat şi despre revendicările teritoriale minimale referitoare la Carintia slovenă. Totuşi, numai din nota guvernului iugoslav din 3 August 1949 a devenit cunoscut că ministrului britanic Noel Baker i se comunicaseră propunerile guvernului iugoslav expuse în scrisoarea lui Kardelj din 20 Aprilie 1947, care conţinea renunţarea guvernului iugoslav la orice pretenţii teritoriale faţă de Carintia slovenă. Aceste fapte dovedesc, în primul rând, că guvernul iugoslav a informat guvernul britanic de renunțarea sa la revendicările teritoriale privitoare la Carintia slovenă încă din vara anului 1947, ascunzând aceasta guvernului U.R.S.S. Aceste fapte dovedesc, în al doilea rând, că guvernul iugoslav a avut o atitudine de duplicitate atât în 1947, cât şi mai târziu, făcând pe luptătorul pentru Carintia slovenă, deşi de fapt guvernul iugoslav renunţase încă cu doi ani înainte la Carintia slovenă printr-o tranzacţie secretă cu reprezentanţii guvernului britanic. Aceste fapte dovedesc, în al treilea rând, că puterile occidentale, fiind la curent cu renunţarea Iugoslaviei la Carintia slovenă, aveau să se opună şi mai dârz revendicărilor teritoriale iugoslave, ceea ce a făcut cu neputinţă pentru guvernul sovietic să obţină succes în sprijinirea revendicărilor iugoslave. Cum se explică o asemenea purtare trădătoare din partea guvernului Iugoslav cu privire la Carintia slovenă şi o astfel de atitudine josnică de duplicitate faţă de Uniunea Sovietică? Care era scopul urmărit? Evident că prin aceasta se urmărea scopul de a stârni în mod artificial divergenţe în Consiliul miniştrilor de afaceri externe. Aceasta se făcea de către guvernul iugoslav pentru a face pe plac cercurilor imperialiste extremiste, cele mai agresive, din Anglia, Statele Unite şi Franţa, interesate în întreţinerea unei atmosfere ostile împotriva Uniunii Sovietice şi în întreţinerea istoriei războinice In acest caz, guvernul iugoslav a acţionat ca neprieten şi potrivnic al Uniunii Sovietice, ca o agentură a cercurilor imperialiste străine. Când acest joc tenebros a! guvernului iugoslav a devenit evident, guvernul sovietic, bineînţeles, nu a vrut să fie părtaş la această poli ■ tică murdară de înşelare a popoarelor Iugoslaviei, dusă de către guvernul iugoslav. Se înţelege deasemenea că guvernul sovietic n’a mai putut să apere revendicările teritoriale ale Iugoslaviei, întrucât guvernul iugoslav, precum s-a dovedit acum, a renunţat el însuşi la aceste revendicări în timpul înţelegerii secrete cu reprezentanţii guvernului britanic din 1947, şi astfel a făcut imposibilă apărarea ulterioară a revendicărilor iugoslave de către guvernul sovietic. 31 Simţind cât de disperată este poziţia sa de capitulare în chestiunea Carintiei slovene şi văzând că nu-i va reuşi să ascundă opiniei publice scrisoarea lui Kardelj în care guvernul iugoslav renunţa la Carintia slovenă, guvernul iugoslav recurge la a treia versiune a născocirilor calomnioase. El afirmă că reprezentanţii sovietici au împins guvernul iugoslav la înţelegerea cu puterile occidentale în chestiunea revendicărilor teritoriale iugoslave faţă de Austria şi că guvernul iugoslav „a fost gata să cedeze în această chestiune numai pentru că guvernul sovietic a cerut aceasta“. Adevărul este că reprezentanţii sovietici au demascat această afirmaţie mincinoasă a guvernului iugoslav prin cuvântările lor la conferinţele reprezentanţilor celor patru puteri la Moscova, la Viena, la Londra, în 1947, in 1948 şi în 1949, în care ei au apărat deschis şi cinstit toate revendicările teritoriale şi de altă natură ale Iugoslaviei faţă de Austria. Dar guvernul iugoslav caută să ocolească aceste fapte preferând să se ocupe cu bârfeli. Adevărul este că guvernul sovietic a demascat această afirmaţie mincinoasă a guvernului iugoslav amintindu-i în nota sa din 11 August că în Noembrie 1947 ambasadorul sovietic în Iugoslavia a răspuns ministrului iugoslav al afacerilor externe la întrebarea pusă de acesta : U.R.S.S. nu vede vreun motiv pentru ca Iugoslavia să reducă revendicările sale teritoriale faţă de Austria. Dar guvernul iugoslav ocoleşte acest fapt, făcându-se că nu-l observă. Adevărul este că guvernul sovietic demască carac-, terul mincinos al acestei afirmaţii a guvernului iugoslav, reamintind în nota sa din 11 August, că în 1948 ambasadorul sovietic în Iugoslavia a confirmat din nou poziţia guvernului sovietic cu privire la inactualitatea reducerii revendicărilor teritoriale iugoslave, demascând pe loc comportarea mai mult decât suspectă a lui Bebler la Londra. Dar guvernul iugoslav ocoleşte şi acest fapt, făcând pe orbul. Ce arată toate aceste fapte decât că guvernul iugoslav calomniază cu rea credinţă guvernul sovietic şi reprezentanţii lui, afirmând că ei ar fi împins guvernul iugoslav să renunţe la pretenţiile teritoriale ale Iugoslaviei şi că guvernul iugoslav a fost gata să facă concesii teritoriale „numai pentru că guvernul sovietic a cerut acest lucru“? Se naşte întrebarea: dacă guvernul sovietic a împins guvernul Iugoslaviei să facă concesii teritoriale, dece atunci el nu s’a agăţat de scrisoarea lui Kardelj şi nu a căzut de acord cu propunerile guvernului iugoslav expuse în această scrisoare cu privire la renunţarea totală sau parţială la revendicările teritoriale ale Iugoslaviei? Cum se explica aceasta? Intr’adevăr, dacă guvernul sovietic a împins guvernul Iugoslaviei la concesii teritoriale, dece el n’a fost de acord cu scrisoarea lui Kardelj? Dece el a respins propunerile lui Kardelj? S’a gândit oare vreodată la aceasta guvernul iugoslav? Nu găsește oare guvernul iugoslav că chiar numai punerea acestei întrebări distruge toate născocirile calomnioase ale guvernului iugoslav cum că guvernul sovietic l-ar fi împins să renunţe la revendicările teritoriale ale Iugoslaviei? Este oare admisibilă în genere renunţarea la revendicări teritorial maximale? Este oare admisibilă în cazul de faţă înlocuirea revendicărilor maximale cu revendicări minimale? Da, este admisibilă, dar cu două condiţii : dacă acest lucru este provocat de necesitate, adică dacă nu există speranţa de a realiza în momentul dat revendicările maximale, şi dacă guvernul iugoslav ia asupra sa răspunderea pentru asemenea concesii. De ce atunci guvernul sovietic nu a fost de acord cu propunerile lui Kardelj? In primul rând, pentru că concesiile propuse de Kardelj nu erau provocate de necesitate, adică exista posibilitatea de a realiza revendicările teritoriale maximale. In al doilea rând, pentru că guvernul iugoslav refuza să ia asupra-şi răspunderea pentru concesiile teritoriale expuse în scrisoarea lui Kardelj. Guvernul iugoslav voia ca pentru aceste concesiuni să răspundă guvernul sovietic și nu el, este firesc că guvernul sovietic nu se putea preta la această maşinaţie şarlatanească de înşelare a popoarelor Iugoslaviei. Guvernul iugoslav caută să prezinte lucrurile în aşa fel ca şi cum scrisoarea lui Kardelj ar fi fost trimisă de către acesta lui Vîşinski ca urmare a faptului că reprezentanţii sovietici ar fi urmărit o rezolvare de compromis a chestiunii Carintiei slovene, şi că scrisoarea lui Kardelj ar fi fost astfel un răspuns la nişte propuneri ale lui Vîşinski. Totuşi scrisoarea lui Kardelj nu conţine nici o aluzie la faptul că ea ar fi un răspuns la vreo propunere şi cu atât mai puţin la vreo cerere a reprezentanţilor sovietici. Dimpotrivă, scrisoarea lui E. Kardelj nu lasă nici o îndoială că ea este scrisă nu ca un răspuns la nişte „cereri“ ale reprezentanţilor sovietici, ci din iniţiativa, lui Kardelj însuşi. Acest lucru se vede chiar din prima frază a scrisorii lui Kardelj : „întrucât există posibilitatea că revendicările teritoriale ale Iugoslaviei faţă de Austria în forma lor actuală vor fi respinse în întregime şi dacă doriţi să prezentaţi o nouă propunere, aş dori în acest caz să atrag atenţia Domniei Voastre asupra chestiunilor care sunt atât de importante pentru Republica Populară Federativă Iugoslavă, încât ar fi necesar să se găsească pentru ele o soluţie pozitivă“. Precum se vede, scrisoarea lui Kardelj nu constituie un răspuns la vreo propunere sau cerere a lui Vîşinski. Căci, dacă scrisoarea lui Kardelj ar prezenta un răspuns la propunerea sau cererea lui Vîşinski, în ea s’ar fi spus: „Deoarece doriţi să faceţi o nouă propunere“, sau „Având în vedere că doriţi să faceţi o nouă propunere“. In scrisoare, însă, se spune cu totul altceva şi anume: „Dacă doriţi să prezentaţi o nouă propunere“. Prin urmare, scrisoarea lui Kardelj reprezintă nu un răspuns la vreo propunere sau cerere a lui Vîşinski, ci o întrebare adresată lui Vîşinski: Nu doriţi oare să prezentaţi o nouă propunere ? După cum se ştie, guvernul sovietic a răspuns negativ la întrebarea lui Kardelj, adică a spus că nu dorește să prezinte o nouă propunere care ar revizui revendicările Iugoslaviei asupra Carintiei slovene. Guvernul sovietic a răspuns că revizuirea revendicărilor iugoslave nu este provocată de necesitate, iar dacă guvernul iugoslav insistă asupra punctului său de vedere, el trebue să ia asupra-şi întreaga răspundere în ceea ce priveşte concesiile teritoriale şi numai în caz că guvernul iugoslav îşi va asuma răspunderea pentru aceste concesii, guvernul sovietic va fi gata să apere în Consiliul miniştrilor de afaceri externe această nouă poziţie, ca poziţie a guvernului iugoslav. După cum se ştie, guvernul iugoslav, încercând să împingă guvernul sovietic pe calea concesiilor teritoriale, a refuzat să-şi asume răspunderea pentru aceste concesii, dorind să ascundă popoarelor Iugoslaviei noua sa poziţie capitulardă. In interesul clarităţii noi reproducem mai jos pasagiul scrisorii lui Kardelj, referitor la renunţarea guvernului iugoslav la pretenţiile teritoriale ale Iugoslaviei: „Moscova, 20 Aprilie 1947 Stimate tovarăşe VIŞINSKI, întrucât există posibilitatea că revendicările teritoriale ale Iugoslaviei faţă de Austria în forma lor actuală vor fi respinse în întregime şi dacă doriţi să prezentaţi o nouă propunere, aş dori în acest caz să atrag atenţia Domniei Voastre asupra chestiunilor care sunt atât de importante pentru Republica Populară Federativă Iugoslavă încât ar fi necesar să se găsească pentru ele o soluţie pozitivă. O soluţie pozitivă a acestor chestiuni ar reprezenta o minimală satisfacere a revendicărilor pe care le conţin pretenţiunile teritoriale iugoslave. Prima chestiune se referă la centralele electrice Jvabek şi Labod. In raportul prezentat Consiliului de miniştri, eu am subliniat importanţa deosebită pe care aceste centrale electrice o au pentru industria electrică iugoslavă. Uzinele electrice Jvabek şi Labod au fost construite după Anschluss, în cea mai mare parte în timpul războiului, de firma germană Alpen-Elektrowerke Aktiengesellschaft, Wien, şi anume contrar convenţiei din 1926, prin care Austria se obliga să nu construiască nimic pe Drava, fără consimţământul prealabil al Iugoslaviei. Prin urmare aceste centrale electrice reprezintă bunuri germane în zona apuseană a Austriei, din care, în afară de celelalte state care au semnat hotărîrea conferinţei pentru reparaţiuni de la Paris, trebue să primească partea ei de reparaţii şi R.P.F.I. Mai departe, aceste centrale electrice, construite fără să se ţină cont de nevoia industriei electrice din Iugoslavia şi sub regionul actual de exploatare, aduc pagube imense, în unele luni aproximativ câte un milion de kw/ore. Problema poate fi soluţionată printr-o mică rectificare de frontieră, în care scop vă prezint un proiect în două variante, iar în caz extrem, ea poate fi soluţionată prin stabilirea unor drepturi speciale ale R.P.F.I. în administrarea acestor centrale. Anexez planul unui astfel de regim. A doua chestiune se referă la o apărare specială a drepturilor naționale ale slovenilor din Carintia. După toată experiența pe care a avut-o poporul sloven în Austria, se poate considera ca neîndoios că după semnarea Tratatului vor începe încercări de germanizar intensificată. Chiar acele măsuri demagogice (de ex. reînfiinţarea şcolilor în două limbi) pe care Austria le-a întreprins în Carintia după prăbuşirea Germaniei, fie numai pe hârtie, în scopul de a se arăta toleranţă în relaţiile naţionale, de fapt încă de pe acum nu se mai realizează. Din cauza aceasta ar avea o mare importanţă, dacă s-ar obţine în Tratat, ca măsurile care au primit deja putere de lege, să fie complectate şi, ca parte integrantă a Tratatului, să fie puse în întregime sub controlul celor patru puteri. Anexez schiţa cu principiile cele mai importante ale unui astfel de regim. Profit de ocazie să vă salut cu stimă Kardelj VARIANTA I-a Prima variantă cuprinde ocolul judecătoresc Pliberg (Bleiburg), teritoriul dintre actuala graniţă austro-iugoslavă, Drava şi graniţa apuseană a comunei Bistriţa (Veistriz) şi Blato (Moos) iar de pe partea de Nord a Dravei comuna Labod (Lawamünd) şi acea parte a comunei Rude (Rüden), care se află înspre partea Dravei, şi care este despărţită de restul comunei printr’o linie care trece pe creastă pe la cota 882. Astfel, teritoriul ce rezultă din aceasta are 210 km. p. şi conform recensământului austriac din anul 1934, are 9.396 locuitori. Componenta etnică a acestui teritoriu poate fi studiată în amănunţime din tabelele anexate. Recensământul austriac din anul 1910, făcut, după cum se ştie, in dauna slovenilor, arată totuşi pe acest teritoriu o vădită majoritate slovenă (6.696 sloveni, 2.878 nemţi). La plebiscitul din 1920, majoritatea de pe acest teritoriu a votat pentru Iugoslavia. VARIANTA II-a A doua variantă cuprinde la Sud de Drava comunele Libelice (Leifing) şi Ivabek (Schwabek) şi la Nord de Drava — comunele Labod (Lawamünd) și o mică parte din comuna Rude (Rüden). Această variantă cuprinde un teritoriu de aproximativ 63 km. p. și conform recensământului austriac din anul 1934, are 3.150 locuitori. Componența etnică e ceva mai rea, decât în prima variantă, întrucât comuna Labod, în care conform acestei variante locueşte majoritatea populaţiei, a fost puternic germanizată”. 4) In nota sa din 20August guvernul iugoslav cere guvernului sovietic ca acesta să manifeste faţă de el o deosebită stimă şi chiar dragoste, ca această stimă şi dragoste să-şi găsească expresia în notele sovietice adresate guvernului iugoslav, ca notele să nu conţină ceva ce ar putea să atingă amorul propriu al guvernului iugoslav sau să-l jignească. Guvernul iugoslav afirmă că aşa cer „normele internaţionale“. Guvernul sovietic este nevoit să constate că guvernul iugoslav îi cere imposibilul. Toată lumea ştie că guvernul iugoslav a dezertat din lagărul socialismului şi democraţiei în lagărul imperialismului şi fascismului. Trebue remarcat că oamenii sovietici şi opinia publică sovietică nu stimează pe dezertori. Cu atât mai mult ei nu pot nutri faţă de dezertori ceva asemănător dragostei. Mai mult, toată lumea ştie că oamenii sovietici şi opinia publică sovietică dispreţuesc pe dezertori. Desigur, există diferite feluri de dezertori. Există dezertori de ocazie, care au dezertat din laşitate, ca să-şi salveze pielea. Există şi altfel de dezertori, dezertori rău intenţionaţi. Ei sunt oameni din aceia care dezertează nu numai pentru a-şi salva pielea, dar şi pentru a dăuna lagărului din care au fugit. Trebue să constatăm, oricât de trist ar fi aceasta, că oamenii sovietice şi opinia publică sovietică plasează guvernul iugoslav nu în rândurile dezertorilor de ocazie, ci în rândurile dezertorilor râu intenţionaţi. Trebue să relevăm mai departe că dezertorii rău intenţionaţi sunt şi ei de diferite feluri. Există dezertori rău intenţionaţi care îşi simt vina, suferă din cauza ruşinii lor şi caută să rămână neobservaţi, caută să nu bată la ochi, se poartă aproape modest. Dar există şi asemenea dezertori rău intenţionaţi care din ruşinea lor îşi fac o sursă de beneficii, se fălesc sgomotos cu dezertarea lor ca şi cum această dezertare ar fi un fel de act eroic, sar tot mereu pe scenă, pentru a lătra la lagărul din care au fugit, se laudă fără ruşine că ei pot să latre oricând la acest lagăr şi că prin urmare ei nu sunt nişte simpli dezertori ci eroi. Exact la fel ca în fabula lui Kralov. „Carevasăzică, e puternică potaia, latră la elefant“. Trebue să constatam, oricât de trist ar fi aceasta, că oamenii sovietici şi opinia publică sovietică plasează guvernul iugoslav tocmai în categoria unor asemenea dezertori rău intenţionaţi şi lăudăroşi. Aceasta este atmosferă opiniei publice în mijlocul căreia lucrează guvernul sovietic. Sperăm că guvernul iugoslav va înţelege că el îi poate conta pe amabilităţi şi cu atât mai puţin pe stima guvernului sovietic. Moscova, 29 August 19491. SCENTEK Nr- Kft. ULTIMELE ŞTIRI Congresul Mondial al Tineretului va fi o măreaţă manifestare pentru pace BUDAPESTA 30 (Agerpres). — M. T. I. transmite: Cel de al doilea Congres al Federaţiei Mondiale a Tineretului Democrat va avea loc între 2—10 Septembrie la Budapesta. Peste 800 de delegaţi reprezentând 60 milioane de tineri democraţi vor participa la acest Congres. Vorbind despre importanţa Congresului, Bert Williams, secretar al Federaţiei Mondiale a Tineretului Democrat, a subliniat că Congresul va exprima din nou voinţa fermă de pace a tineretului democrat din întreaga lume şi va înfiera pe aţâţătorii la război, în primul rând pe imperialiştii anglo-americani. Congresul va contribui la întărirea forţelor tinerilor democraţi din lumea întreagă, consolidând astfel puternicul lagăr al luptătorilor neclintiţi pentru o pace trainică şi democrată care are în frunte marea Uniune Sovietică. Guvernul Democrat Provizoriu al Greciei Libere continuă lupta pentru pacificarea Greciei GRECIA LIBERA, 30 (Agerpres). DELLAS PRESSE transmite: La 15 August, Guvernul Democrat Provizoriu al Greciei Libere a trimis secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite un mesagiu pentru cea de-a patra Adunare Generală a O.N.U. Guvernul Democrat Provizoriu— arată acest mesagiu,— dornic ca vărsarea de sânge şi suferinţele poporului grec să înceteze, a făcut în repetate rânduri propuneri concrete de pace pe baza respectării voinţei libere a poporului. Guvernanţi de la Atena au interpretat însă aceste propuneri drept semne de slăbiciune şi au refuzat cu îndărătnicie să ţină seama de dorinţa de pace a întregului popor, continuând, cu o sălbăticie sporită, barbara lor agresiune. Ei au prezis, cu fiecare ofensivă pe care o întreprindeau sdrobirea definitivă a Armatei Democrate, deşi de fiecare dată toate aceste profeţii erau desminţite de evenimente. După ce face un istoric al evenimentelor care au dus la izbucnirea războiului din Grecia, subliniind că regimul fascist de la Atena a fost instaurat şi menţinut numai datorită intervenţiei făţişe a armatelor străine, mesagiul recapitulează actele prin care Guvernul Democrat Provizoriu a înţeles să sprijine acţiunea de pacificare, amnistia generală, apelul pentru pacificarea Greciei adresat Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Congresului Mondial al Partizanilor Păcii, şi in sfârşit, acceptarea ca bază pentru o înţelegere cinstită şi democratică a propunerilor pentru pacificarea Greciei, făcute de Uniunea Sovietică. GRECIA LIBERA, 30 (Agerpres).DELLAS PRESSE transmite: In ultimele trei zile ale ofensivei trupelor monarhofasciste împotriva unităţilor Armatei Democrate Greceşti, pierderile suferite de trupele La aceste propuneri, guvernul monarho-fascist a răspuns printr-o înteţire a teroarei şi a represaliilor îndreptate Împotriva poporului. El nu doreşte pacificarea Greciei, ci dimpotrivă, extinderea războiului in întreaga peninsulă balcanică. In concluzie, mesagiul arată că Guvernul Democrat Provizoriu este gata să inchee pacea în baza unui acord democratic şi cinstit, subliniind de asemenea că ataşamentul faţă de principiile O.N.U. impune ca propunerile practice ale Uniunii Sovietice pentru pacificarea Greciei să fie acceptate imediat, monarho-fasciste au fost de 9.145 morţi şi răniţi. Dacă adăugăm la acestea pierderile suferite la Vitsi şi în cursul ofensivei de pe muntele Grammos, pierderile trupelor monarho-fasciste se ridică în total la peste 26.000 morţi, răniţi şi prizonieri. Pierderi co nsiderabile suferite de monarho-fascişti la Vitsi si Grammos Noul greve în Finlanda HELSINKI, 30 (Agerpres). — TASS transmite că la 29 August muncitorii industriilor metalurgice şi de construcţii navale din Turku — mare centru industrial din Finlanda — au declarat grevă cerând Guvernul finlandez urmăreşte înăbuşirea grevelor printr’o provocare armată ? HELSINKI, 30 (Agerpres). — TASS transmite: Ziarul TUEKANSAN SANOMAT anunţă că în Finlanda au loc mişcări suspecte de trupe. Ziarul subliniază că toate unităţile de artilerie anti-aeriană ale armatei finlandeze sunt în stare de „alarmă“ şi că toţi soldaţii acestor unităţi sunt înarmaţi cu arme automate. Aceste măsuri — scrie mai departe ziarul — dovedesc că se pregăteşte o nouă provocare de mare amploare pentru înăbuşirea mişcării greviste începute de mărirea salariilor. La grevă participă salariaţii din 30 de întreprinderi. Intr’unul din cele mai mari şantiere navale din Finlanda — „Kreiton-Vulcan” — lucrul a încetat cu desăvârşire muncitorii din Finlanda pentru, a obţine îmbunătăţirea condiţiilor lor de viaţă. HELSINKI 30 (Agerpres) TASS transmite: René Arrachard, vicepreşedintele Departamentului profesional internaţional al muncitorilor din industria construcţiilor şi a lemnului şi al muncitorilor din industria materialelor de construcr” a sosit la Helsinki pentru a examina situația din Finlanda în legătură cu mișcarea grevistă. Armata Populară Chineză a izolat armatele Kuomintangului din Hunanul de Sud HONG KONG 30 ( Agerpres). REUTER transmite că unităţile de partizani care operează în spatele armatelor Kuomintangului, au eliberat localitatea Lungmen, la 70 de mile Nord-Est de Canton. Pe de altă parte, trupele Armatei Populare de sub comanda generalului Ceng Kang au intrat în localitatea Yangfa, tăind astfel linia ferată Hankeu-Canton și izolând armatele Kuomintangului din Hunanul de Sud. —-------- ru-... Nr . Centrala, telefonică 3.26.20. Cont cec poştal Nr. 1381. — Tiparul : Imprimeriile „SCRISUL LIBER“ Str. Dobroşeanu Gherea Nr. 5, Bucureşti REDACŢIA si £bq^A]^ente . ’ Individii ale lunar lei 100. Colective pt. muncitori, ţărani ţi intelectuali lunar lai $0. Taxa poştală plătită la numerar cont, aprob. Circ. Gen, P. T. T. 118.578 944 și 250.408 946.