Scȃnteia, septembrie 1949 (Anul 18, nr. 1517-1542)

1949-09-01 / nr. 1517

1 Iota guvernului sovietic către guvernul iugoslav (Urm­are din sat­, l­a­­bilă rectificarea frontierelor Austriei în favoarea Iugo­slaviei ? Este limpede că nu înseamnă așa ceva. Faptele ulterioare au dovedit ‘a­ceasta cât se poate de evident, de­oarece guvernul sovietic, a­­­părând integritatea Austriei, susţinea totodată necesitatea rectificării frontierelor Aus­triei în favoarea Iugosla­viei. Nu încape îndoială că Iugoslavia ar fi obţinut Ca­­rintia slovenă, dacă guver­nul iugoslav nu ar fi dat do­­vadă de laşitate şi nu ar fi trădat, datorită laşităţii­ sale, drepturile naţionale ale Iugo­slaviei. * 2) Conştient de lipsa, de temei a născocirilor sale ca­lomnioase cu privire la scri­soarea lui Stalin către Ren­ner, guvernul iugoslav re­curge la o altă versiune a născocirilor calomnioase, pretinzând în nota sa că gu­vernul sovietic nu a mai so­cotit posibil să susţină ve­chile revendicări ale Iugo­slaviei cu privire la Carin­­tia slovenă, revendicări la care guvernul iugoslav a renunţat din cauză, chi­purile. Că el ar fi obţinut pentru aceasta 50.000.000 de dolari în plus la vânzarea bunurilor sovietice din Aus­tria către­ statul austriac. După cum se ştie, în con­formitate cu hotărîrea Con­ferinţei de la Potsdam, Uniu­nea Sovietică a obţinut drep­tul de proprietate asupra bu­nurilor germane aflate în Austria de Est, aşa cum An­glia, Statele Unite-'Şi Franţa au căpătat dreptul de pro­prietate ■ rcasuprar1'^bunurilor germane aflate în Austria de Vest, în Europa de Vest şi în ţările din America. Satisfăcând cererea Aus­triei, guvernul sovietic a consimţit să vândă Austriei 0 parte din aceste bunuri în schimbul unei compensaţii corespunzătoare. Şi iată că guvernul iugoslav susţine că „guvernul sovietic consim­­­ţin­d ca slovenii din Carintia să rămână sub administraţia Austriei, a obţinut mărirea în favoarea sa a compensa­ţiei pentru bunurile germa­­­ne din Austria cu suma de 50 milioane dolari“ şi că în legătură cu aceasta guver­­­nul sovietic are de primit pentru bunurile în chestiu­­­ne, nu. 100 milioane de do­­­lari, cum ar--fi'cerat,-ebipu- î* 1 rile. .guvernul- j /sdytâticv di ' ’ 150 milioane dolari. Nu am crezut ca guvernul iugoslav poate să cadă atât de jos, că poate să gândeas­că despre Uniunea Sovietică îrtr’un mod atât de mârşav şi murdar. Nu încape nicio îndoială că numai oameni care au trădat socialismul şi democraţia şi au devenit fascişti turbaţi sunt capabili să înş­ire cu atâta lipsă de scrupule şi cu atâta neruşi­nare verzi şi uscate despre Uniunea Sovietică şi­ guver­nul său. In afirmaţia guvernului iugoslav nu este cuvânt care să nu fie o minciună. Este neadevărat că guvernul so­­­vietic a cerut 100 milioane dolari drept. compensaţie penteun brwjaiîh­.Jri lealitate,... el a cerut.--200 .milioane do--.ro lari. Este neadevărat că guver­nul sovietic primeşte 50 mi­lioane dolari peste preţul fixat. In realitate, el are de primit 50 milioane dolari sub preţul fixat. Este neadevărat că ches­tiunea "Ctrinuttei are vr°tr­gătură,­cu chestiunea­­vân­­­zării bunurilor sovietice din Austria, deoarece chiar pre­supunerea murdară a gu­vernului iugoslav nu lasă loc aici pentru chestiunea Ga­­rintiei slovene. Toate acestea sunt născo­ - cirea şi minciuna guvernu­lui iugoslav. Nu, domnilor! Nu guvernul sovietic, ci gu­vernul iugoslav a trădat in­teresele slovenilor din Ca­rintia, renunţând încă din 1947 la toate , pretenţiile te­ritoriale faţă de­ Austria. Există un document — scrisoarea lui Kardelj către A. I. Vîşinski, din 20 Aprilie 1947, prin care guvernul iu­goslav renunţă la Carintia slovenă şi­­se mărgineşte doar să obţină drepturi spe-. ciale în administrarea a două centrale electrice. In acest document se spune : „Problema poate fi soim-.,­ţionată printr’o mică rectifi­care de frontieră, în care scop vă prezint un proect în două variante, iar în caz ex­trem, ea poate fi soluţionată prin stabilirea unor drepturi speciale ale Republicii Popu­lare Federative Iugoslave în administrarea acestor cen­­trale“. Guvernul iugoslavii nu poate să scape­ des acest do­cument trădător, aşa cum nu poate să scape de propria sa umbră. Este demn de re­marcat faptul că în acelaş timp în care guvernul iugo­slav, prin scrisoarea­ lui Kme­­­deîj, renunţă la Carintia slo­venă, delegaţia sovietică la sesiunea de la Moscova a Consiliului miniştrilor de a­­faceri externe, declara la 21 Aprilie 1947, în ziua urmă­toare primirii scrisorii lui Kardelj : „Delegaţia sovietică recu­noaşte ca întemeiate propu­nerile guvernului iugoslav cu privire la unirea Carintiei slovene cu Slovenia, care face parte din Iugoslavia, precum şi cu privire la re­giunile slovene de frontieră ale Styriei şi la acordarea unui statut special croaţilor din Burgenland, prin care să li se garanteze drepturile lor naţionale, aşa cum s-a ară­tat în memorandul supus de către delegaţia iugoslavă Conferinţei adjuncţilor mi­niştrilor de afaceri externe la Londra, la 22 ianuarie 1947. Delegaţia sovietică sprijină propunerile susmen­ţionate“. După cum se ştie, această declaraţie­ a delegaţiei sovie­tice a fost ulterior inclusă în raportul comisiei pentru tra­tatul cu Austria către Con­­­siliul miniștrilor de afaceri externe în Octombrie 1947. Mai există și un alt docu­ment. In nota sa din 3 Au­gust 1949, guvernul iugo­slav a declarat că „privitor la propunerile guvernului iugoslav, care au fost pre­zentate la 14 Iunie minis­trului britanic Noel Baker, guvernul sovietic a fost in­format încă la 20 Aprilie 1947, prin scrisoarea adre­sată ministrului A. I. Vî­şinski“, adică prin susmen­ţionata scrisoare a lui Kar­delj. In acest mod, guvernul iugoslav, în nota sa din 3 August, a recunoscut că guvernul britanic fusese in­format de către guvernul iugoslav în iunie 1947 de renunţarea sa la toate pre­tenţiile teritoriale faţă de Austria, cu privire la Carin­tia slovenă. Prin însuşi acest fapt, nu numai guvernul bri­tanic, ci şi guvernele State­lor Unite şi Franţei, care a­­veau o linie comună nega­tivă cu privire la revendică­rile iugoslave faţă de Aus­tria, au fost informate că guvernul iugoslav, menţi­nând în aparenţă declara­ţiile sale formale în Consi­liul miniştrilor de afaceri externe cu privire la preten­ţii teritoriale asupra Carin­­tiei slovene, de fapt renun­­­țate la aceste pretenţii, tră­dând interesele slovenilor din Carintia şi drepturile na­ţionale ale Iugoslaviei. După toate acestea este cu totul evident caracterul mincinos al declaraţiei gu­vernului iugoslav în nota din 20 August, în care se spune că „toată lumea ştie că guvernul iugoslav nu a renunţat şi nu a încetat niciodată să lupte pentru a­­lipirea Carintiei slovene...“ Minciuna şi duplicitatea guvernului iugoslav sunt cu atât mai evidente cu cât sus­menţionatele tratative cu miniştrii britanici au fost duse în secret faţă de gu­vernul sovietic, în spatele Uniunii Sovietice. După cum se ştie, în scri­soarea lui Kardelj de la 20 Aprilie nu se spunea nimic despre faptul că guvernul iugoslav ar intenţiona să in­formeze guvernul Angliei de concesiunile sale privitoare la chestiunea Carintiei slo­vene. Guvernul sovietic a fost în totală necunoştinţă de a­­ceste tratative până în clipa când, în iulie 1947, pe unul din reprezentanţii iugoslavi la Viena l-a luat gura pe dinainte despre aceasta în­­tr-o convorbire cu adjunc­tul consilierului politic sovie­tic în Austria. Numai după aceasta, guvernul sovietic a cerut guvernului iugoslav, prin ambasadorul său la Belgrad, să se explice în a­­ceastă privinţă. La 5 August 1947, a avut loc o convor­bire a ambasadorului sovie­tic A. I. Lavrentiev, cu pre­mierul Tito şi cu locţiitorul său, Kardelj. La cererea ambasadorului sovietic de a informa guvernul sovietic despre tratativele cu­ Noel Baker, care avuseseră loc la Belgrad, Tito a declarat la început că în aceste tra­tative guvernul iugoslav a menţinut propunerile sale o­­ficiale cu privire la Carin­tia slovenă, propuneri înain­tate Consiliului miniştrilor de afaceri externe, dar a fost imediat, corectat de că­tre E. Kardelj, care a recu­noscut că Noel Baker fu­sese informat şi despre re­vendicările teritoriale mini­male referitoare la Carintia slovenă. Totuşi, numai din nota guvernului iugoslav din 3 August 1949 a devenit cu­noscut că ministrului brita­nic Noel Baker i se comuni­caseră propunerile guvernu­lui iugoslav expuse în scri­soarea lui Kardelj din 20 A­­prilie 1947, care conţinea renunţarea guvernului iugo­slav la orice pretenţii teri­toriale faţă de Carintia slo­venă. Aceste fapte dovedesc, în primul rând, că guvernul iugoslav a informat guver­nul britanic de renunțarea sa la revendicările teritoriale privitoare la Carintia slo­venă încă din vara anului 1947, ascunzând aceasta gu­vernului U.R.S.S. Aceste fapte dovedesc, în al doilea rând, că guvernul iugoslav a avut o atitudine de dupli­citate atât în 1947, cât şi mai târziu, făcând pe luptă­torul pentru Carintia slo­venă, deşi de fapt guvernul iugoslav renunţase încă cu doi ani înainte la Carintia slovenă printr-o tranzacţie secretă cu reprezentanţii gu­vernului britanic. Aceste fapte dovedesc, în al treilea rând, că puterile occidentale, fiind la curent cu renunţarea Iugoslaviei la Carintia slo­venă, aveau să se opună şi mai dârz revendicărilor te­ritoriale iugoslave, ceea ce a făcut cu neputinţă pentru guvernul sovietic să obţină succes în sprijinirea reven­dicărilor iugoslave. Cum se explică o aseme­nea purtare trădătoare din partea guvernului Iugoslav cu privire la Carintia slove­nă şi o astfel de atitudine josnică de duplicitate faţă de Uniunea Sovietică? Care era­ scopul urmărit? Evident că prin aceasta se urmărea scopul de a stârni în mod artificial di­­­vergenţe în Consiliul miniş­trilor de afaceri externe. A­­ceasta se făcea de către gu­vernul iugoslav pentru a face pe plac cercurilor impe­rialiste extremiste, cele mai agresive, din Anglia, Sta­tele Unite şi Franţa, inte­resate în întreţinerea unei atmosfere ostile împotriva Uniunii Sovietice şi în în­­­treţinerea istoriei războinice In acest caz, guvernul iugoslav a acţionat ca ne­prieten şi potrivnic al U­­niunii Sovietice, ca o agen­­­tură a cercurilor imperialis­te străine. Când acest joc tenebros a! guvernului iugoslav a deve­nit evident, guvernul sovie­­­tic, bineînţeles, nu a vrut să fie­ părtaş la această poli ■ tică murdară de înşelare a popoarelor Iugoslaviei, dusă de către guvernul iugoslav.­­ Se înţelege deasemenea că guvernul sovietic n’a m­ai putut să apere revendicările teritoriale ale Iugoslaviei, întrucât guvernul iugoslav, precum s-a dovedit acum, a renunţat el însuşi la aceste revendicări în timpul înţe­­­legerii secrete cu reprezen­­­tanţii guvernului britanic din 1947, şi astfel a făcut impo­sibilă apărarea ulterioară­­ a revendicărilor iugoslave de către guvernul sovietic. 31 Simţind cât de dispe­rată este poziţia sa de capi­tulare în chestiunea Carin­tiei slovene şi văzând că nu-i va reuşi să ascundă o­­piniei publice scrisoarea lui Kardelj în care guvernul iu­goslav renunţa la Carintia slovenă, guvernul iugoslav recurge la a treia versiune a născocirilor calomnioase. El afirmă că reprezentanţii sovietici au împins guvernul iugoslav la înţelegerea cu puterile occidentale în ches­tiunea revendicărilor terito­riale iugoslave faţă de Aus­tria şi că guvernul iugoslav „a fost gata să cedeze în a­­ceastă chestiune numai pen­­tru că guvernul sovietic a ce­rut aceasta“. Adevărul este că reprezen­tanţii sovietici au demascat această afirmaţie mincinoa­să a guvernului iugoslav prin cuvântările lor la conferinţe­le reprezentanţilor celor pa­tru puteri la Moscova, la Viena, la Londra, în 1947, in 1948 şi în 1949, în care ei au apărat deschis şi cinstit toa­te revendicările teritoriale şi de altă natură ale Iugosla­­­viei faţă de Austria. Dar gu­vernul iugoslav caută să o­­colească aceste fapte prefe­rând să se ocupe cu bâr­­feli. Adevărul este că guvernul sovietic a demascat această afirmaţie mincinoasă a gu­­­vernului iugoslav amintin­­du-i în nota sa din 11 Au­gust că în Noembrie 1947 ambasadorul sovietic în Iu­goslavia a răspuns minis­trului iugoslav al afacerilor externe la întrebarea pusă de acesta : U.R.S.S. nu vede vreun motiv pentru ca Iugo­­­slavia să reducă revendică­­­rile sale teritoriale faţă de Austria. Dar guvernul iugo­slav ocoleşte acest fapt, fă­­cându-se că nu-l observă. Adevărul este că­ guver­­­nul sovietic demască carac-, terul mincinos al acestei a­­firmaţii a guvernului iugo­­­slav, reamintind în nota sa din 11 August, că în­­ 1948 ambasadorul sovietic în Iu­­­goslavia a confirmat din nou poziţia guvernului sovietic cu privire la inactualitatea reducerii revendicărilor te­ritoriale iugoslave, demas­­când pe loc comportarea mai mult decât suspectă a lui Bebler la Londra. Dar guvernul iugoslav ocoleşte şi acest fapt, făcând pe or­­­bul. Ce arată toate aceste fap­te decât că guvernul iugo­­­slav calomniază cu rea cre­­dinţă guvernul sovietic şi reprezentanţii lui, afirmând că ei ar fi împins guvernul iugoslav să renunţe la pre­tenţiile teritoriale ale Iugo­­­slaviei şi că guvernul iugo­slav a fost gata să facă con­cesii teritoriale „numai pen­­tru că guvernul sovietic a cerut acest lucru“? Se naşte întrebarea: dacă guvernul sovietic a împins guvernul Iugoslaviei să facă concesii teritoriale, dece a­­tunci el nu s’a agăţat de scrisoarea lui Kardelj şi nu a căzut de acord cu propu­nerile guvernului iugoslav expuse în această scrisoare cu privire la renunţarea to­­­tală sau parţială la revendi­cările teritoriale ale Iugosla­viei? Cum se explica a­­ceasta? Intr’adevăr, dacă guver­­­nul sovietic a împins guver­nul Iugoslaviei la concesii teritoriale, dece el n’a fost de acord cu scrisoarea lui Kardelj? Dece el a respins propunerile lui Kardelj? S’a gândit oare vreodată la a­­ceasta guvernul iugoslav? Nu găsește oare guvernul iugoslav că chiar numai pu­nerea acestei întrebări dis­truge toate născocirile ca­­­lomnioase ale guvernului iugoslav cum că guvernul sovietic l-ar fi împins să re­nunţe la revendicările teri­­­toriale ale Iugoslaviei? Este oare admisibilă în genere renunţarea la reven­dicări teritorial maximale? Este oare admisibilă în ca­zul de faţă înlocuirea reven­dicărilor maximale cu reven­dicări minimale? Da, este admisibilă, dar cu două con­diţii : dacă acest lucru este provocat de necesitate, adi­că dacă nu există speranţa de a realiza în momentul dat revendicările maximale, şi dacă guvernul iugoslav ia asupra sa răspunderea pen­tru asemenea concesii. De ce atunci guvernul sovietic nu a fost de acord cu propune­rile lui Kardelj? In primul rând, pentru că concesiile propuse de Kardelj nu erau provocate de necesitate, a­­­dică exista posibilitatea de a realiza revendicările terito­­­riale maximale. In al doilea rând, pentru că guvernul iu­­­goslav refuza să ia asupra-şi răspunderea pentru conce­siile teritoriale expuse în scrisoarea lui Kardelj. Gu­vernul iugoslav voia ca pen­tru aceste concesiuni să răs­pundă guvernul sovietic și nu el, este firesc că guvernul sovietic nu se putea preta la această maşinaţie şarlata­­nească de înşelare a po­poarelor Iugoslaviei. Guvernul iugoslav caută să prezinte lucrurile în aşa fel ca şi cum scrisoarea lui Kardelj ar fi fost trimisă de către acesta lui Vîşinski ca urmare a faptului că repre­zentanţii sovietici ar fi ur­­­mărit o rezolvare de com­­­promis a chestiunii Carin­­tiei slovene, şi că scrisoarea lui Kardelj ar fi fost astfel un răspuns la nişte propu­neri ale lui Vîşinski. Totuşi scrisoarea lui Kardelj nu conţine nici o aluzie la fap­tul că ea ar fi un răspuns la vreo propunere şi cu atât mai puţin la vreo cerere a reprezentanţilor sovietici. Dimpotrivă, scrisoarea lui E. Kardelj nu lasă nici o în­doială că ea este scrisă nu ca un răspuns la nişte „ce­­­reri“ ale reprezentanţilor so­vietici, ci din iniţiativa, lui Kardelj însuşi. Acest lucru se vede chiar din prima fra­ză a scrisorii lui Kardelj : „întrucât există posibilita­tea că revendicările terito­riale ale Iugoslaviei faţă de Austria în forma lor actuală vor fi respinse în întregime şi dacă doriţi să prezentaţi o nouă propunere, aş dori în acest caz să atrag atenţia Domniei Voastre asupra chestiunilor care sunt atât de importante pentru Re­publica Populară Federativă Iugoslavă, încât ar­ fi nece­­sar să se găsească pentru ele o soluţie pozitivă“. Precum se vede, scrisoa­rea lui Kardelj nu constituie un răspuns la vreo propunere sau cerere a lui Vîşinski. Căci, dacă scrisoarea lui Kardelj ar prezenta un răs­puns la propunerea sau ce­rerea lui Vîşinski, în ea s’ar fi spus: „Deoarece doriţi să faceţi o nouă propunere“, sau „Având în vedere că doriţi să faceţi o nouă pro­punere“. In scrisoare, însă, se spune cu totul altceva şi anume: „Dacă doriţi să prezentaţi o nouă propunere“. Prin ur­mare, scrisoarea lui Kardelj reprezintă nu un răspuns la vreo propunere sau cerere a lui Vîşinski, ci o întrebare adresată lui Vîşinski: Nu doriţi oare să prezentaţi o nouă propunere ? După cum se ştie, guvernul sovietic a răspuns negativ la întrebarea lui Kardelj, adică a spus că nu dorește să prezinte o nouă propunere care ar revizui revendicările Iugoslaviei asu­pra Carintiei slovene. Gu­vernul sovietic a răspuns că revizuirea revendicărilor iu­goslave nu este provocată de necesitate, iar dacă gu­vernul iugoslav insistă asu­pra punctului său de vedere, el trebue să ia asupra-şi î­n­treaga răspundere în ceea ce priveşte concesiile teritoriale şi numai în caz că guvernul iugoslav îşi va asuma răs­punderea pentru aceste con­cesii, guvernul sovietic va fi gata să apere în Consiliul miniştrilor de afaceri externe această nouă poziţie, ca po­ziţie a guvernului iugoslav. După cum se ştie, guver­nul iugoslav, încercând să împingă guvernul sovietic pe calea concesiilor terito­riale, a refuzat să-şi asume răspunderea pentru aceste concesii, dorind să ascundă popoarelor Iugoslaviei noua sa poziţie capitulardă. In interesul clarităţii noi reproducem mai jos pasa­­giul scrisorii lui Kardelj, re­feritor la renunţarea guver­nului iugoslav la pretenţiile teritoriale ale Iugoslaviei: „Moscova, 20 Aprilie 1947 Stimate tovarăşe VIŞIN­­SKI, întrucât există posibilita­tea că revendicările terito­riale ale Iugoslaviei faţă de Austria în forma lor ac­tuală vor fi respinse în în­tregime şi dacă doriţi să prezentaţi o nouă propunere, aş dori în acest caz să a­­trag atenţia Domniei Voas­tre asupra chestiunilor care sunt atât de importante pen­tru Republica Populară Fe­derativă Iugoslavă încât ar fi necesar să se găsească pentru ele o soluţie pozitivă. O soluţie pozitivă a aces­tor chestiuni ar reprezenta o minimală satisfacere a re­vendicărilor pe care le con­ţin pretenţiunile teritoriale iugoslave. Prima chestiune se referă la centralele electrice Jvabek şi Labod. In raportul pre­zentat Consiliului de mi­niştri, eu am subliniat im­portanţa deosebită pe care aceste centrale electrice o au pentru industria electrică iugoslavă. Uzinele electrice Jvabek şi Labod au fost construite după Anschluss, în cea mai mare parte în timpul răz­boiului, de firma germană Alpen-Elektrowerke Aktien­gesellschaft, Wien, şi anume contrar convenţiei din 1926, prin care Austria se obliga să nu construiască nimic pe Drava, fără consimţământul prealabil al Iugoslaviei. Prin urmare aceste centrale elec­trice reprezintă bunuri ger­mane în zona apuseană a­­ Austriei, din care, în afară de celelalte state care au semnat hotărîrea conferinţei pentru reparaţiuni de la Pa­ris, trebue să primească par­tea ei de reparaţii şi R.P.F.I. Mai departe, aceste cen­trale electrice, construite fără să se ţină cont de ne­voia industriei electrice din Iugoslavia şi sub regionul actual de exploatare, aduc pagube imense, în unele luni aproximativ câte un mi­lion de kw/ore.­­ Problema poate fi solu­ţionată printr-o mică recti­ficare de frontieră, în care scop vă prezint un proiect în două variante, iar în caz extrem, ea poate fi soluţio­nată prin stabilirea unor drepturi speciale ale R.P.F.I. în administrarea acestor centrale. Anexez planul unui astfel de regim. A doua chestiune se re­feră la o apărare specială a drepturilor naționale ale slovenilor din Carintia. După toată experiența pe care a avut-o poporul sloven în Austria, se poate consi­dera ca neîndoios că după semnarea Tratatului vor în­cepe încercări de germani­zar intensificată. Chiar acele măsuri demagogice (de ex. reînfiinţarea şcolilor în două limbi) pe care Austria le-a întreprins în Carintia după prăbuşirea Germaniei, fie numai pe hârtie, în scopul de a se arăta toleranţă în rela­ţiile naţionale, de fapt încă de pe­ acum nu se mai reali­zează. Din cauza aceasta ar avea o mare importanţă, dacă s-ar obţine în Tratat, ca măsurile care au primit deja putere de lege, să fie complectate şi, ca parte in­tegrantă a Tratatului, să fie puse în întregime sub con­trolul celor patru puteri. Anexez schiţa cu principiile cele mai importante ale unui astfel de regim. Profit de ocazie să vă salut cu stimă Kardelj VARIANTA I-a Prima variantă cuprinde ocolul judecătoresc Pliberg (Bleiburg), teritoriul dintre actuala graniţă austro-iugo­­slavă, Drava şi graniţa a­­puseană a comunei Bistriţa (Veistriz) şi Blato (Moos) iar de pe partea de Nord a Dra­­vei comuna Labod (Lawa­­münd) şi acea parte a co­munei Rude (Rüden), care se află înspre partea Dravei, şi care este despărţită de restul comunei printr’o linie care trece pe creastă pe la cota 882. Astfel, teritoriul ce rezultă din aceasta are 210 km. p. şi conform recensă­mântului austriac din anul 1934, are 9.396 locuitori. Componenta etnică a a­­cestui teritoriu poate fi stu­diată în amănunţime din ta­belele anexate. Recensămân­tul austriac din anul 1910, făcut, după cum se ştie, in dauna slovenilor, arată to­tuşi pe acest teritoriu o vădită majoritate slovenă (6.696 sloveni, 2.878 nemţi). La plebiscitul din 1920, majoritatea de pe acest te­ritoriu a votat pentru Iugo­slavia. VARIANTA II-a A doua variantă cuprinde la Sud de Drava comunele Libelice (Leifing) şi Ivabek (Schwabek) şi la Nord de Drava — comunele Labod (Lawamünd) și o mică parte din comuna Rude (Rüden). Această variantă cuprinde un teritoriu de aproximativ 63 km. p. și conform re­censământului austriac din anul 1934, are 3.150 locui­tori. Componența etnică e ceva mai rea, decât în prima va­riantă, întrucât comuna La­bod, în care conform acestei variante locueşte majorita­tea populaţiei, a fost puter­nic germanizată”. 4) In nota sa din 20­­Au­gust guvernul iugoslav cere guvernului sovietic ca acesta să manifeste faţă de el o deosebită stimă şi chiar dra­goste, ca această stimă şi dragoste să-şi găsească ex­­­presia în notele sovietice a­­dresate guvernului iugoslav, ca notele să nu conţină ceva ce ar putea să atingă amo­­­rul propriu al guvernului iugoslav sau să-l jignească. Guvernul iugoslav afirmă că aşa cer „normele internaţio­nale“. Guvernul sovietic este ne­voit să constate că guver­nul iugoslav îi cere imposi­bilul. Toată lumea ştie că gu­vernul iugoslav a dezertat din lagărul socialismului şi democraţiei în lagărul impe­rialismului şi fascismului. Trebue remarcat că oamenii sovietici şi opinia publică so­vietică nu stimează pe de­zertori. Cu atât mai mult ei nu pot nutri faţă de dezer­tori ceva asemănător dra­gostei. Mai mult, toată lu­mea ştie că oamenii sovie­tici şi opinia publică sovie­tică dispreţuesc pe dezer­tori. Desigur, există diferite fe­luri de dezertori. Există de­zertori de ocazie, care au dezertat din laşitate, ca să-şi salveze pielea. Există şi alt­fel de dezertori, dezertori rău intenţionaţi. Ei sunt oa­meni din aceia care dezer­tează nu numai pentru a-şi salva pielea, dar şi pentru a dăuna lagărului din care a­u fugit. Trebue să constatăm, oricât de trist ar fi aceasta, că oamenii sovietice şi opinia publică sovietică plasează guvernul iugoslav nu în râ­n­durile dezertorilor de ocazie, ci în rândurile dezertorilor râu intenţionaţi. Trebue să relevăm mai de­­parte că dezertorii rău in­­tenţionaţi sunt şi ei de dife­rite feluri. Există dezertori rău intenţionaţi care îşi simt vina, suferă din cauza ru­şinii lor şi caută să rămână neobservaţi, caută să nu bată la ochi, se poartă aproape modest. Dar există şi aseme­nea dezertori rău intenţionaţi care din ruşinea lor îşi fac­ o sursă de beneficii, se fălesc sgomotos cu dezertarea lor ca şi cum această dezertare ar fi un fel de act eroic, sar tot mereu pe scenă, pentru a lătra la lagărul din care au fugit, se laudă fără ruşine că ei pot să latre oricând la acest lagăr şi că prin ur­mare ei nu sunt nişte simpli dezertori ci eroi. Exact la fel ca în fabula lui Kralov. „Carevasăzică, e puternică potaia, latră la elefant“. Trebue să constatam, ori­­cât de trist ar fi aceasta, că oamenii sovietici şi opinia publică sovietică plasează gu­vernul iugoslav tocmai în categoria unor asemenea de­zertori rău intenţionaţi şi lău­­dăroşi. Aceasta este atmosferă opiniei publice în mi­jlocul că­reia lucrează guvernul so­vietic. Sperăm că guvernul iugo­slav va înţelege că el îi poate conta pe amabilităţi şi cu atât mai puţin pe stima guvernului sovietic­. Moscova, 29 August 19491. SCENTEK Nr- K­ft. ULTIMELE ŞTIRI Congresul Mondial al Tineretului va fi o măreaţă manifestare pentru pace BUDAPESTA 30 (Ager­­pres). — M. T. I. transmite: Cel de al doilea Congres al Federaţiei Mondiale a Ti­neretului Democrat va a­­vea loc între 2—10 Septem­brie la Budapesta. Peste 800 de delegaţi re­prezentând 60 milioane de tineri democraţi vor parti­cipa la acest Congres. Vorbind despre impor­tanţa Congresului, Bert Wil­liams, secretar al Federaţiei Mondiale a Tineretului De­mocrat, a subliniat că Con­gresul va exprima din nou voinţa fermă de pace a ti­neretului democrat din în­treaga lume şi va înfiera pe aţâţătorii la război, în pri­mul rând pe imperialiştii an­glo-americani. Congresul va contribui la întărirea forţelor tinerilor democraţi din lumea întreagă, consolidând astfel puternicul lagăr al luptători­lor neclintiţi pentru o pace­ trainică şi democrat­ă care are în frunte marea Uniune Sovietică. Guvernul Democrat Provizoriu al Greciei Libere continuă lupta pentru pacificarea Greciei GRECIA LIBERA, 30 (Ager­­pres). D­ELLAS PRESSE transmite: La 15 August, Guvernul Democrat Provizoriu al Gre­ciei Libere a trimis secretaru­­lui general al Organizaţiei Naţiunilor Unite un mesagiu pentru cea de-a patra Adu­nare Generală a O.N.U. Guvernul Democrat Provizo­riu— arată acest mesagiu,— dornic ca vărsarea de sânge şi suferinţele poporului grec să înceteze, a făcut în repe­tate rânduri propuneri con­crete de pace pe baza res­pectării voinţei libere a po­porului. Guvernanţi de la Ate­na au interpretat însă aceste propuneri drept semne de slăbiciune şi au refuzat cu îndărătnicie să ţină seama de dorinţa de pace a între­gului popor, continuând, cu o sălbăticie sporită, barbara lor agresiune. Ei au prezis, cu fiecare ofensivă pe care o în­treprindeau sdrobirea defini­tivă a Armatei Democrate, deşi de fiecare dată toate a­­ceste profeţii erau desminţite de evenimente. După ce face un istoric al evenimentelor care au dus la izbucnirea războiului din Gre­cia, subliniind că regimul fascist de la Atena a fost in­staurat şi menţinut numai datorită intervenţiei făţişe a armatelor străine, mesagiul recapitulează actele prin care Guvernul Democrat Provizo­riu a înţeles să sprijine ac­ţiunea de pacificare, amnis­tia generală, apelul pentru pacificarea Greciei adresat Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Congresului Mondial al Partizanilor Păcii, şi in sfâr­şit, acceptarea ca bază pen­tru o înţelegere cinstită şi democratică a propunerilor pentru pacificarea Greciei, făcute de Uniunea Sovietică. GRECIA LIBERA, 30 (A­­gerpres).DELLAS PRESSE transmite: In ultimele trei zile ale ofensivei trupelor monarho­­fasciste împotriva unităţilor Armatei Democrate Greceşti, pierderile suferite de trupele La aceste propuneri, gu­­vernul monarho-fascist a răs­puns printr-o înteţire a teroa­rei şi a represaliilor îndrep­tate Împotriva poporului. El nu doreşte pacificarea Gre­ciei, ci dimpotrivă, extinderea războiului in întreaga pe­ninsulă balcanică. In concluzie, mesagiul a­­rată că Guvernul Democrat Provizoriu este gata să inchee pacea în baza unui acord de­mocratic şi cinstit, subliniind de asemenea că ataşamentul faţă de principiile O.N.U. im­pune ca propunerile practice ale Uniunii Sovietice pentru pacificarea Greciei să fie ac­ceptate imediat, monarho-fasciste au fost de 9.145 morţi şi răniţi. Dacă adăugăm la acestea pierderile suferite la Vitsi şi în cursul ofensivei de pe mun­tele Grammos, pierderile tru­pelor monarho-fasciste se ridică în total la peste 26.000 morţi, răniţi şi prizonieri. Pierderi co nsiderabile suferite de monarho-fascişti la Vitsi si Grammos Noul greve în Finlanda HELSINKI, 30 (Agerpres). — TASS transmite că la 29 August muncitorii industriilor metalurgice şi de construcţii navale din Turku — mare centru industrial din Finlanda — au declarat grevă cerând Guvernul finlandez urmăreşte înăbuşirea grevelor printr’o provocare armată ? HELSINKI, 30 (Agerpres). — TASS transmite: Ziarul TUEKANSAN SANO­­MAT anunţă că în Finlanda au loc mişcări suspecte de trupe. Ziarul subliniază că toate unită­ţile de artilerie anti-aeriană ale armatei finlandeze sunt în stare de „alarmă“ şi că toţi soldaţii acestor unităţi sunt înarmaţi cu arme automate. Aceste măsuri — scrie mai de­parte ziarul — dovedesc că se pregăteşte o nouă provocare de mare amploare pentru înăbuşirea mişcării greviste începute de mărirea salariilor. La grevă participă salariaţii din 30 de întreprinderi. Intr’unul din cele mai mari şantiere navale din­ Finlanda — „Kreiton-Vulcan” — lucrul a încetat cu desăvârşire­ muncitorii din Finlanda pentru, a obţine îmbunătăţirea condiţiilor lor de viaţă. HELSINKI 30 (Agerpres) TASS transmite: René Arrachard, vice­pre­şedintele Departamentului profesional internaţional al muncitorilor din industria construcţiilor şi a lemnului şi al muncitorilor din industria materialelor de construcr” a sosit la Helsinki pentru a examina situația din Fin­landa în legătură cu mișca­rea grevistă. Armata Populară Chineză a izolat armatele Kuomintangului din Hunanul de Sud HONG KONG 30 ( Agerpres). REUTER transmite că uni­tăţile de partizani care ope­rează în spatele armatelor Kuomintangului, au eliberat localitatea Lungmen, la 70 de mile Nord-Est de Canton. Pe de altă parte, trupele Armatei Populare de sub co­manda generalului Ceng Kang au intrat în localitatea Yangfa, tăind astfel linia fe­rată Hankeu-Canton și izolând armatele Kuomintangului din Hunanul de Sud. —-------- ru-... Nr . Centrala, telefonică 3.26.20. Cont cec poştal Nr. 1381. — Tiparul : Imprimeriile „SCRISUL LIBER“ Str. Dobroşeanu Gherea Nr. 5, Bucureşti REDACŢIA si £bq^A]^ente . ’ Individii ale lunar lei 100. Colective pt. muncitori, ţărani ţi intelectuali lunar lai $0. Taxa poştală plătită la numerar cont, aprob. Circ. Gen, P. T. T. 118.578 944 și 250.408­ 946.

Next