Scȃnteia, septembrie 1951 (Anul 20, nr. 2132-2157)

1951-09-02 / nr. 2132

Nr. 2133 Glasul marelui popor iubitor de pace*) In întreaga Uniune Sovietică s’a răs­pândit vestea despre rezoluţia plenarei Co­mitetului Sovietic pentru apărarea păcii cu privire la organizarea în U.R.S.S. a campaniei strângerii de semnături pe Ape­lul Consiliului Mondial al Păcii. Din oraşe şi sate sosesc ştiri despre faptul că mun­citorii, ţăranii, oamenii de ştiinţă şi cultură, toţi oamenii sovietici aprobă in unanimitate rezoluţia Comitetului Sovietic pentru apărarea păcii şi declară că spri­jină în întregime Apelul Consiliului Mon­dial al Păcii cu privire la încheierea unui Pact al Păcii între cele cinci mari puteri. Oamenii muncii din Uniunea Sovietică îşi manifestă încă odată dorinţa de a apăra din toate puterile, sub conducerea parti­dului kp­ Lenin şi Stalin, cauza păcii şi securităţii popoarelor, îşi manifestă din nou devotamentul fără margini faţă de marele stegar al păcii, tovarăşul Stalin. — Noi privim înainte cu încredere şi curaj — spune Lidia Korabelnikova, şefă de brigadă la fabrica ,,Comuna din Paris" din Moscova. Pe noi nu ne pot speria niciun fel de uneltiri ale aţâţătorilor la război. Noi ne cunoaştem bine forţa, forţa milioanelor de oameni sovietici — con­structori ai comunismului. Noi cunoaştem forţa Partidului nostru Bolşevic, înţelept şi de neînvins, crescut de Lenin şi Stalin. Noi ştim: pe noi ne conduce spre comu­nism marele Stalin. Fiecare om sovietic este mândru de faptul că patria noastră păşeşte in avant­­garda luptei pentru pace. Luând cuvântul la adunarea muncitorilor din uzina „Transsignal" din Kiev, stahanovistul Trofim Şevcenko a spus : — Milioane de oameni simpli de pe în­treg globul pământesc îşi îndreaptă cu speranţă privirile spre U.R.S.S., spre ma­rele stegar al păcii — tovarăşul Stalin. Suntem fericiţi că poporul nostru sovietic păşeşte in primele rânduri ale luptătorilor pentru pace. Toţi oamenii sovietici vor semna cu mare însufleţire Apelul Consi­liului Mondial al Păcii cu privire la În­cheierea unui Pact al Păcii între cele cinci mari puteri. Statul socialist sovietic este bastionul neclintit al păcii, campionul neobosit al luptei pentru o pace trainică şi de lungă durată, pentru prietenie între popoare. Oa­menii muncii din toate ţările privesc cu dragoste şi speranţă spre Statul Sovietic iubitor de pace, văzând pe bună dreptate în el pe stegarul devotat al politicii de pace, pe luptătorul neclintit împotriva aţâţătorilor imperialişti la război. „întreaga lume — arată tovarăşul Stalin — a avut posibilitatea de a se convinge nu numai de forţa Statului Sovietic, ci şi de caracterul just al politicii lui, bazate pe recunoaşterea egalităţii în drepturi a tu­turor popoarelor, pe respectarea libertăţii şi Independenţei lor. Nu există niciun temei de a se îndoi de faptul că Uniunea *) Articol de fond din ziarul „Pravda" din 30 August 1951. Sovietică va fi credincioasă şi de aci Înainte politicii sale — politică a păcii şi securităţii, politică a egalităţii în drepturi şi a prieteniei între popoare". Massele populare văd că politica de pace, pe care Uniunea Sovietică o duce cu consecvenţă, asigură omenirii o pace adevărată, o colaborare paşnică şi priete­nie între popoare. Imperiali temut nu poate trăi fără vio­lenţă şi jaf. Miliardarii şi milionarii sunt însetaţi după un nou război, ei văd in el o sursă de a obţine supraprofituri şi de a jefui alte ţări. Cu scopul îmbogăţirii că­peteniilor capitalului financiar din Sta­tele Unite, Anglia, Franţa, Germania, Ja­ponia şi alte ţări, imperialiştii au organi­zat primul şi cel de al doilea război mon­dial. Pentru acelaş scop criminal, rechinii imperialişti din Statele Unite au aţâţat războiul de jaf din Coreea şi pun prin toate mijloacele piedici rezolvării paşnice a chestiunii coreene. Creând în toate păr­ţile lumii baze militare, înjghebând uniuni militaro-agresive, înfăptuind militarizarea Germaniei Occidentale şi Japoniei, cercur­­ide conducătoare imperialiste din ţările blocului americano-englez caută să arunce întreaga omenire în focul unui nou război mondial. Cu politica imperialistă de jaf şi asu­prire, de agresiune şi războaie, contra­stează politica principial opusă a Uniunii Sovietice — politică a păcii şi securităţii, a egalităţii în drepturi şi a prieteniei între popoare. Uniunea Sovietică nu a pus nici­odată şi nu pune niciun fel de piedici apropierii între popoare. Statul Sovietic nu a ameninţat niciodată şi nu ameninţă nicio ţară şi niciun popor Statul Sovietic desfăşoară din plin construcţia paşnică civilă, înalţă gran­dioase hidrocentrale şi canale, traduce în viaţă planul de transformare a naturii. Numai o ţară cu adevărat interesată în menţinerea păcii, care înfăptuieşte o ade­vărată politică de pace, poate desfăşura o asemenea gigantică muncă de construcţie. Munca paşnică şi constructivă asigură tu­turor cetăţenilor ţării noastre o con­tinuă ridicare a nivelului lor de trai. Toţi oameniii sovietici sunt profund de­votaţi cauzei păcii. Poporul nostru de multe milioane este unanim în năzuinţa lui de a stabili o pace trainică, de a în­lătura primejdia unui nou război. Spri­jinirea deplină şi necondiţionată a poli­ticii de pace a guvernului sovietic de că­tre toate popoarele ţării noastre consti­tuie o mărturie a unităţii morale şi po­litice de neclintit a societăţii sovietice, o expresie a forţei Statului Socialist. Exprimând în politica sa externă iubi­toare de pace interesele vitale ale popoa­relor din Uniunea Sovietică şi ale în­tregii omeniri progresiste, Uniunea So­­vietică a fost totdeauna şi este ini­­ţiatoarea consolidării păcii şi securităţii internaţionale. Uniunea Sovietică luptă consecvent pentru reducerea generală a înarmărilor, pentru interzicerea necondi­ţionată a mijloacelor de exterminare în massă a populaţiei paşnice civile, pentru interzicerea propagandei de război, pentru încheierea unui Pact al Păcii între cele cinci mari puteri. Uniunea Sovietică apără consecvent principiile democratice de stabilire a păcii în perioada de după război, principii determinate prin declaraţia de la Potsdam şi prin alte acorduri internaţionale. Ea luptă cu fermitate împotriva renaşterii im­perialismului revanşard german şi a mi­litarismului japonez de către cercurile conducătoare americano-engleze. Popoa­rele iubitoare de pace din Europa şi Asia văd pe bună dreptate în Uniunea So­vietică un luptător dârz pentru încheie­rea cât mai grabnică a unor tratate de pace multilaterale cu Germania şi Ja­ponia. Fiecare acţiune a guvernului so­vietic întru apărarea păcii constitue o lovitură împotriva aţâţătorilor la un nou război. Sute de milioane de oameni ai muncii din toate ţările, toţi oamenii cinstiţi de pe pământ care tind cu ade­vărat spre pace acordă un sprijin de­plin politicii externe iubitoare de pace a guvernului U.R S.S., văzând in această politică întruchiparea celor mai bune spe­ranţe şi năzuinţe ale lor. „Politica noastră de pace, — a spus V. I. Lenin, — este aprobată de covârşitoarea majoritate a populaţiei globului“. Acest sprijin este izvorul forţei şi al uriaşului prestigiu internaţional al politicii externe iubi­te®,re de pace a Uniunii Sovietice. In jurul steagului păcii, purtat sus de pa­tria noastră sovietică, se strâng nenumăra­tele forţe ale popoarelor iubitoare de pace. In primele rânduri ale luptătorilor activi pentru pace, alături de Uniunea Soviet,că păşesc popoarele libere ale R.P. Chineze, ţărilor de democraţie populară, Republicii Populare Democrate Coreene, Republicii Democrate Germane. Cauza păcii este apărată de sute de milioane de oameni de bună credinţă In toate ţările din Apus şi Răsărit. Popoarele iubitoare de pace luptă tot mai hotărît şi mai perseverent pentru înlăturarea primejdiei unui nou război, pentru consolidarea păcii în lumea în­treagă. In această luptă nobilă eie sunt însufleţite de măreţul exemplu al Uniunii Sovietice. Popoarele din U.R.S.S. îşi consacră toate eforturile, toată energia lor, con­strucţiei paşnice a comunismului. Oamenii sovietici înţeleg că cu cât va fi Uniunea Sovietică mai puternică, cu atât mai im­portant va fi rolu­l ei în arena internaţio­nală, cu atât mai asigurată va fi cauza păcii. Fiecare muncitor, colhoznic, inte­lectual consideră drept o datorie sfântă a ea: întărirea necontenită a forţei Statului Sovietic — reazimul păcii în lumea în­treagă. Sub conducerea Partidului Comu­nist, a marelui conducător şi învăţător — tovarăşul Stalin — poporul sovietic luptă cu fermitate pentru menţinerea şi consoli­darea păcii, pentru triumful deplin al co­munismului în ţara noastră. Conferinţa pe ţară cu fruntaşii în muncă din construcţiile de transporturi PIATRA NEAMŢ­ — Vineri dimineaţa s-a deschis pe şantierul nr. 6 Tarcău al întreprinderii Feroviare Piatra Neamţ pri­ma consfătuire pe ţară cu fruntaşii în pro­ducţie din unităţile Direcţiei generale a construcţiilor din Ministerul Transportu­rilor, privind aplicarea pe scară largă a metodelor sovietice. Au fost de faţă: tov. Alexa Augustin, ministrul Transporturilor, Teodor Blumen­­feld, ministru adjunct La Ministerul Trans­porturilor, Ion Bănuţă, locţiitor de direc­tor politic la Ministerul Transporturilor, Amedeu Georgescu, director general al Construcţiilor Hidrocentralei „V. I. Le­­nin’’-Bicaz, Petre Dragomir, secretarul co­mitetului de partid al şantierului Hidro­centralei şi alţii. După referatele prezen­tate în care s’a subliniat deosebita impor­tanţă pe care o prezintă aplicarea metode­lor noi de lucru în construcţii şi, în­deosebi, metodele cunoscuţilor stahanovişti sovietici Orlov, Maximenko, Şavlughin, Rahmanin şi alţii, au urmat discuţii la care au luat parte numeroşi mun­citori şi tehnicieni inovatori. Tov. T. Blu­menfeld, ministru adjunct, a arătat că în­văţămintele dobândite în consfătuire tre­­bue să ducă la aplicarea şi extinderea metodelor sovietice de lucru — la locul său de muncă — de către fiecare partici­pant la consfătuire. Seara, au fost prezentate filme tehnice sovietice tratând probleme din construcțiile feroviare. (Agerpres). 1Meetinguri de protest împotriva persecutorii lui Enrico Berlinguer Mii de tineri din ţara noastră au ţinut meetinguri de protest împotriva samavol­niciilor guvernului americanizat al Italiei faţă de Enrico Berlinguer, preşedintele Federaţiei Mondiale a Tineretului Demo­crat, căruia poliţia lui De Gasperi i-a con­fiscat paşaportul la întoarcerea sa de la Ber­lin, unde a participat la Festivalul Mon­dial al Tineretului şi Studenţilor. Tinerii muncitori, tehnicieni, ingineri şi funcţionari de la Combinatul „Sovromme­­tal“-Reşiţa, precum şi cei de la Com­binatul Siderurgic Hunedoara, de la uzinele „Steagul Roşu“ — Oraşul Stalin, etc. au adresat F.M.T.D.-ului telegrame de pro­test împotriva măsurilor arbitrare luate de guvernul reacţionar de la Roma contra lui Enrico Berlinguer, luându-şi în acelaşi timp angajamentul să răspundă provocă­rilor inspirate de imperialiştii americani şi englezi aţâţători la război, prin luptă şi mai hotărîtă în cadrul marelui front al păcii. Popasuri pe Valea Jiului Cunosc Valea Jiului de acum 12 ani. N’am auzit niciodată pe vremea aceea despre copii de mineri care să meargă la şcoli superioare, nici n’am auzit vreodată pe vreun miner să spună : „Ara fost în concediu" sau : „Am fart Ta băi”. Ar fi sunat și prea ciudat asemenea cuvinte în gura unui miner, nu ? Am văzut casele în care trăiau. Erau triste şi mizere. Intr'o odaie locuia o familie de 6-8-10 oameni. Când se scula tatăl să meargă la şut, în patul lui, acelaş pait fără aşternut, cu câ­teva ţoale întunecoase şi decolorate, se trântea fiul care terminase celălalt şut. In 1940, preţurile creşteau mereu. Sala­riile rămâneau pe loc. Cineva dela direcţie, ca să-şi râadă de ei. Ie-a urcat plata la şut cu un leu. — Ce să facem cu leul ăla ? — Pentru drojdluţă — le-a spus direc­torul. Fără drojdluţă nu iese pita. — Şi pita din ce s’o facem ? N’au căpătat răspunsul atunci. Mai târ­ziu l-au căpătat. In 1941, când a fost greva dela Petrila. — Pită ? lasă că vă dăm noi ceva să vă sature mai bine decât pita. Şi le-au dat: gloanţe, închisoare... l-am văzut cum arătau după ce s’au întors dela Jiu, dela tunel, unde lucraseră ca deţinuţi. Aveau ochii duşi în fundul capului şi nevestele lor erau pământii, ne­mâncate, deşălate de muncă. In vara asta am fost la Lupeni. Am coborît la stratul 3 unde lucrează Ion Dull, unul din minerii noştri fruntaşi. In ziua aceea, 20 iulie 1951, el, împreună cu ortacul său, Alexandru Furo, împlini­­seră pianul pe anul acesta Şi intrau în 1952 Eram o grupă de scriitori şi com­pozitori. Mare ne-a fost cinstea şi mân­dria că am putut să strângem mâna celor doi fruntaşi, acolo jos în abataj, că am fost printre primii care i-am felicitat, care le-am urat noi izbânzi. Am urcat împreună la suprafaţă, la zi. In curtea mine! era adunată o mare mulţime. Tineretul se în­grămădise până şi pe acoperişul caselor. Muzică. Fiori. Duli şi Furo, doi oameni tineri, tăcuţi, stau drepţi in costumul lor de lucru, aşa cum au ieşit din mină, cu faţa neagră şi albul ochi­.o, foarte alb în bătaia soarelui — şi pe dinaintea lor se perindă să le aducă prinos de cinste re­prezentanţii partidului, ai sindicatului, ai tineretului, ai pionierilor. Un pionier spune: „Au fost destul orfani. Noi lup- MARIA BANUS­ tăm pentru pace". Soţia şi cei doi copii ai lui Duli îl îmbrăţişează. „Să-mi trăeşti Ioane", se aude şoptit. Cinci studenţi chinezi sunt de faţă. Unul dintre ei îl felicită pe Duli în limba chineză. Ce nou, ce ciudat sună limba chineză aici, printre mineri, la poalele Parângului. Tinerii şi copiii, mai ales, zâmbesc înmărmuriţi ca în faţa unei mi­nunăţii. Chipul gălbui cu pomeţii proemi­nenţi ai studentului chinez se deosebeşte de al minerilor noştri. Dar sub ochelarii lui care sclipesc în soare, ochii au o ex­presie şi o străfulgerare pe care o cu­noaştem bine, atunci când el spune : „Fie­care tonă de cărbune pe care o daţi în plus e o lovitură pentru cei ce vor un nou război”. Vorbele lui sunt vorbele noastre. Manea şi libera Chină îi spune lui Dull, le spune minerilor ceea ce le spune întreaga noastră ţară muncitoare : ,,Mai multe tone de cărbune! Fiecare tonă e un câştig pentru pace !" Cuvinte chinezeşti cu sunet ciudat, cu înţeles fier­binte şi paşnic, răsună pe Valea Jiului. Şi în inima noastră noi zâmbim la fel cu flăcăii şi copilandrii care-i privesc înmăr­muriţi pe chinezi şi spunem : „Minune I Minunăţie !” Minune I spunea Maiakovski în 1927, atunci­­când în palatul ţarilor din Livadia ţărani sovietici veniţi la odihnă discutau cu aprindere forma versurilor lui. Hei, dacă asta se întâmplă, câte nu se pot în­tâmpla. Minune ! Minunăţie ! Am fost la Dull acasă, după câteva zile dela această sărbătorire. S’a mutat acum câteva săptămâni în casă nouă. Un bloc mic cu patru apartamente. Stă la etaj , un apartament cu două cernere, baie, bucă­tărie. Are o terasă mare de unde se vede departe, căci cartierul acesta de locuințe noi e situat pe un deal. In trecut se nu­mea „Rezet ciocolom" (pe româneşte: „Sărut mâna"). De ce o întreb. Nimeni nu-mi poate spune. S’a pierdut amintirea acestui lucru de demult. Pe parapetul tera­sei sunt nenumărate borcane, pahare şi căni de toate formele, pline de florile pe care le primise Dull cu câteva zile înainte. Printre borcanele cu gladiole, crăiţe şi gura leului, privim împrejurimile. Văz­duhul pâlpâie strălucitor. Se văd case noi, la fel cu a lui Dull, cu aceleaşi terase mari împodobite cu o frumoasă lucrătură în lemn. Mai încolo binale. Unele case sunt terminate. Altele în roşu. Cuptorul de pâine din curtea lui Dull nu e gata încă. Nici coteţele de păsări şi porci. Chia­r azi soţia lui Dull a frământat pita şi a dus-o la un cuptor din vecini. Oriunde mergi în ţara noastră, ori­unde priveşti: construcţii, şantiere. Ceva nou care naşte noul, ceva care creşte, care nu-i desăvârşit, care luptă să se desăvâr­şească şi se înalţă. La un alt miner acasă, tot la Lupeni. La Tănăsache Niculae. E un om foarte tânăr, căsătorit de curând. El încă nu-i fruntaş, dar va fi. Peste trei luni va primi insigna de miner fruntaş. Vă miraţi poate. Cum de afirm acest lucru cu atâta sigu­ranţă ? Dacă l-aţi fi auzit cum l-am auzit eu pe Nicuilae, atunci când vorbea despre angajamentul pe care şi l-a luat, şi pa­siunea cu care îm­ descria locul cel nou de muncă pe care-o că­d capete şi hotărîrea lui de a lupta şi de a răzbi, nu v-aţi mira de siguranţa pe care o am. Taică-său era înainte vreme muncitor cu ziua şi birjar la Galaţi. Trăia ca vai de lume. Niculae l-a adus acum vreo doi ani pe Valea Jiu­lui. L-a calificat miner. La luat în echipa lui şi l-a trecut prin toată filiera: vago­netar, ajutor miner, miner. Acum tatăl şi fiul lucrează cot la cot. — Nu era uşor cu tata la început. După ce a ajuns ajutor miner n’a vrut să meargă mai departe. S’a încăpăţânat. Că el ră­mâne ajutor miner şi gata. Mama avea milă de dânsul. Lasă-l Niculae, băiatule. Nu-l mai freca aşa pe bietul tata că n’are 20 de ani ca tine. Şi acum ce, îţi pare rău ? face el glumeţ către taică-său. — Ei, na şi tu, că nu voiam se su­pără „bătrânul", om voinic de vreo patru­zeci şi ceva de ani, jumătate înciudat, ju­mătate mândru de fecioru-său. Aveam am­biţia să cunosc toate lucrările, nu să fiu miner de acela care nu vede mai departe de lungul nasului, care nu ştie decât locul lui de muncă şi alta nimic. Bătrânii şi tinerii locuesc la un loc. Căsuţa lor de la marginea apei e foarte moderstă. Aproape o căsuţă de ţară, cu o grădină de zarzavaturi în faţă, aşa cum au mai toate casele minerilor. Pe masa lui Niculae se află „Ana Karenina” de Lev Tolstoi şi „Manifestul Partidului Co­­­munist". „Bătrânul" nu prea citeşte. Nici literatură, nici ideologie, şi asta nu-i bine. Dar de ce spun eu : nu citeşte ? Mai drept era să spun : încă nu citeşte. De ce să nu cred că mâine îl vor înflă­căra şi pe el nemuritoarele cuvinte ale Ma­nifestului Comunist ? E doar cartea lui. Cartea întregului popor. Mâine va urmări şi el cu patimă soarta frumoasei, mân­drei, nefericitei Ana Karenina, sdrobită de orânduirea autocraţiei ţariste. „Ana Kare­nina", literatura clasică e doar şi ea un bun al întregului popor. De ce să nu cred că Ilie Tănăsache, mai ern muncitor zitier şi birjar, astăzi miner calificat, mâine va fi mai cult, mai luminat, mai stăpân pe uneltele sale, mai bun organizator al muncii sale şi al muncii altora? De ce să nu cred că fiul lui, Niculae, care azi ur­mează şcoala de maiştri mineri, mâine va urma poate şcoli şi mai înalte, va căpăta o calificare superioară, va deveni poate... Dar ce nu poate deveni un muncitor în ţara noastră atunci când luptă ca să se ridice, atunci când transformă munca sa într’un proces conştient pe care-l desă­vârşeşte zi cu zi, ceas cu ceas, atunci când devine într’adevăr stăpân al muncii şi al vieţii sale ? Ce viitor nu-l aşteaptă pe tânărul Nuţă Stelian, muncitor fruntaş, mat­ert ţărănuş sărman din Vlaşca, tri­mis de tineretul ţării noastre la Berlin, la măreţul Festival pentru Pace I­eri, Nuţă învăţa meseria de miner şi mân­dria de a fi fruntaş de la şeful de echipă Alexandru Polgoreni. Azi Poboreni este directorul exploatării Uricani. Şi Geor­­gescu cel micuţ şi firav dar cu voinţă de fier, cel care a ţinut locul lui Nuţă în frun­tea brigăzii, pe timpul cât Nuţă a fost ple­­cat la Berlin, Georgescu cel care a luptat să nu dea de ruşine cinstea brigăzii şi să împlinească programul pe 1951, el ce va fi mâine ? Şi cum va fi mâine? In ţara noastră oamenii cresc repede, mai repede de cum creştea voinicul din poveste. Tot în acele zile ale sfârşitului de iu­lie am vizitat curtea uzinei electrice a galeriilor Gheorghe Gheorghiu-Dej din Lupeni. In 1929 mina purta numele „Şte­fan“. Atoi s’au adunat muncitorii în ziua de 5 August 1929. Atoi au stat neclintiţi toată ziua şi apoi toată noaptea de 5 spre 6 August, până dimineaţa. Atoi au căzut răpuşi de gloanţele şi loviturile călăilor naţional-ţărănişti: 25 de morţi, peste 200 de răniţi. Am vrut să văd cu ochii mei locul acesta. Şi iată, acum privesc împrejur. In faţa mea se află clădirea turbinelor. Ce stil curios pentru o uzină electrică: o vagă imitaţie de templu antic. Faţă în faţă cu ea : „preparaţia". Acum e o construcţie înaltă de câteva etaje. „Atunci nu era aşa. Era mică“, îm­i spun tovarăşii. Curtea aminteşte forma unui trapez. Armata a împresurat-o din toate părţile. I-a prins­­pe oameni strâns ca într’o capcană. Era o noapte de August, înaltă, luminoasă, cu multe stele. Şi mereu cădea câte o stea. Cum e în August. Oamenii îşi­­amintesc bine noaptea aceea. Nişte salcâmi, câteva tufe de liliac. — Aici, sub pomi şi aici lângă tufă am stat. Colo era Rozvany, călăul. De acolo a tras asupra lui Vicoş. Când Vicoş a stri­gat : „Nu ne mişcăm de aici până nu căpătăm dreptul nostru”, atunci a tras. Pe urmă a sunat goarna şi au început să răpăe mitralierele. Uite, vezi, aici în perete petele astea de tencuială mai în­chise, cenuşii, astea toate sunt urmele gloanţelor. Uite şi canalul pe unde am în­cercat să scăpăm de sub ploaia de gloanţe. Se roşise apa de sânge. De marginea asta de beton li se fărâmau paturile puştilor, aşa izbeau după noi. Şi oamenii mi-au povestit totul, pas cu pas, cum a fost. Cât de proaspete sunt cicatricele, pe­tele cenuşii de tencuială şi urma albi­cioasă a glonţului pe piciorul Măriei. Acolo, lângă fluerul piciorului a stră­puns-o glonţul pe Maria Sabo. Se mai întâmplă şi acum ca piciorul să se umfle şi să o doară. Nici bătrânul Andrei cât e de bătrân n’a uitat nopţile de după masacru petre­cute în pădure. Oasele lui bătrâne ţin minte umezeala ferigilor şi pielea de pe oasele acelea lungi şi puternice îşi amin­teşte de cureaua jandarmilor. După ce gloanţele au tăcut în dimineaţa aceea, Vili, fiul lui, un băiat de 17 ani, a venit să-l caute. II căuta printre­ morţi şi răniţi. Se rătăciseră unul de celălalt, nu mai ştiau nimic. O mare, o tăcută dragoste îi unea pe tată şi pe fiu. Semănau între ei. Amân­doi înalţi, osoşi, amândoi cu privirea adâncă, cercetătoare. Se căutau unul pe celălalt, întunecaţi, cu ochii arzând. Apoi tatăl era ascuns în pădure. Ziua erau duşi cu sila la lucru şi noaptea dormeau în pădure ca să nu-i ducă la „Palatul Cul­tural“. La „Palatul Cultural“ oamenii erau bătuţi ceasuri întregi cu pumnul în grumaz. Şi totuşi mulţi au fost prinşi. L-au prins şi pe Andrei şi l-au mânat din post în post de jandarmi, numai în bătăi, până la închisoarea din Deva. Şi nici acolo nu era mâncare, ci numai bătae. A venit fiul pe Jos peste o sută de kilo­metri, zile şi nopţi ca să-i aducă ceva de­ ele gurii şi a văzut cum paznicii îl bat pe tatăl lui. Era aproape un copil Vili, iar tatăl reprezenta pentru el tot cel mai puternic şi mai bun pe lume. „Cum pot el să-l bată pe tata ? Pe tata !“ Mai târziu Vili a crescut şi a Înţeles. El a învăţat meseria de miner. Nu cu primul lui şef de echipă, cu Gvalek. Ace­sta s’a prăpădit la o zi-două după ma­sacru, căci mitraliera îi sfârtecase pânte­cul. Echipa a căpătat alt şef şi Vili a de­venit miner. A învăţat multe, a înţeles multe. Dece în societatea burgheză „Pa­latul Cultural" e un loc unde muncitorii mănâncă bătaie şi unde soldaţii sunt îm­bătaţi cu ţuică pentru ca săşi poată ucide mai uşor fraţii şi dece toată viaţa asta câinească pe care o duc muncitorii, şi sa­lariile care scad, şi concedierile, şi criza. Şi dece când muncitorii spun: „Vrem pită", Frey, directorul, glumeşte: „Lasă că vă dăm noi „bomboane". Ce bine îşi amintesc minerii de pe Valea Jiului gustul acelor „bomboane”. Aceleaşi bomboane pe care le-au căpătat ceferiştii de la­­ Griviţa cu patru ani mai târziu. Aceleaşi bomboane pe care burghe­zia le dă azi copiilor din Coreea, din Vietman, din Malaya. A înţeles Vili pentru ce luptă Partidul Comunist. A Intrat şi el în luptă şi a crescut. Şi mulţi mineri au crescut şi au în­ţeles de ce luptă partidul, au Învăţat şi el să lupte şi au pornit marea ofensivă pentru cucerirea unei vieţi noi. Viaţa asta nouă care se zămisleşte în Republica noastră îi arde pe duşmani, pe imperialişti. Ii ard succesele noastre. II arde „Ana Karenina" de pe masa mi­nerului Niculae şi cănile de flori de pe terasa Largă, plină de lumină, a casei lui Dull. Ii arde tunelul care zilele acestea s’a deschis pe şantierul hidrocentralei de la Bicaz şi tonele de cărbuni pe 1952 scoase de Kopetni Geza dela Lonea. Ii arde că prăvăliile dela Lupeni şi Pe­troşani sunt pline de bomboane adevărate pentru copii vii şi sănătoşi şi că se des­chid mine noi şi că altele înmormântate de capitalişti recapătă viaţă. Ii arde că Vili, băiatul acela care în dimineaţa zi­lei de 6 August 1929 îl căuta pe taică-său între mormanele de morţi şi răniţi, este azi ministru adjunct al Apărării Naţionale, Ii arde că el apără bine pacea şi viaţa cea nouă, pentru că îi sunt scumpe. II ard silozurile noastre pline de grâu sănătos şi poemele cu suflu larg care cântă : Alt cântec nou, mai plin, mai tare Cu ritmuri şi măsură gravă, De e măsură să cuprindă In cânt a vremii noastră slavă. Să-i mistue pe duşmani focul acesta­­duşmănos, ca să crească viaţa nouă In lumea toată. SCÂNTEIA ■ii.uiiiiiitaMWiMiwii'iiiniiwmM.wwmMi'Miiai Declaraţiile lui Wilhelm Pieck despre Festivalul Mondial al Tineretului BERLIN­­ (Agerpres). — Preşedintele Republicii Democrate Germane, Wilhelm Pieck, a acordat radiodifuziunii din Varşo­via, celei din Praga, celei din Budapesta, celei din Bucureşti, precum şi ziarului UNITA, organ a­l Partidului Comunist Italian, următorul interview: ÎNTREBARE: Cum apreciaţi dumnea­voastră domnule preşedinte, semnificaţia celui de al 3-lea Festival pentru Pace, a cărui amploare şi forţă au lăsat în sufletul fiecărui­ participant o impresie care nu se va şterge niciodată ? RĂSPUNS : Cel de al 3-lea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor pen­tru Pace a fost cea mai frumoasă şi mai puternică manifestaţie pentru pace a tine­retului care a avut loc vreodată în lume. Cei 26.000 tineri din 104 ţări au venit la Berlin ca să se unească cu cei 2.000.000 tineri germani intr’o voinţă nestrămutată de a apăra până la capăt cauza păcii. Aţâţătorii la război imperialişti au mobi­lizat zeci de mii de poliţişti, soldaţi şi mercenari. Ei au concentrat tancuri, avioane, bombe incendiare şi cu gaze lacri­mogene, pentru a împiedica pe tinerii partizani ai păcii de a se duce la Festival. Teroarea brutală insă nu i-a putut opri pe delegaţi. Reprezentanţi ai tineretului francez, italian şi englez, precum şi ai celui din Germania Occidentală au în­frânt toate barierele şi au ajuns la Berlin. Aceasta este o victorie repurtată asupra aţâţătorilor la război, victorie a cărei semnificaţie nu trebue subestimată. In toate ţările ameninţate de aţâţătorii la război imperialişti, se va răspândi cu o vigoare din ce in ce mai mare convin­gerea că pacea asigură atât fericirea po­poarelor cât şi viitorul fericit al tinere­tului. Cred că cel de al trelea festival a scos la iveală forţa mereu crescândă a lagărului păcii, precum şi voinţa com­bativă din ce în ce mai accentuată a ti­neretului care se entuziasmează plin de devotament pentru opera de construcţie paşnică a unui viitor fericit şi paşnic pen­tru omenire. ÎNTREBARE: Cu ocazia unei confe­rinţe de presă care a avut loc în timpul celui de al treilea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor pentru Pace, s-a constatat că formarea unei noi armate germane în Germania Occidentală nu a­­meninţă numai Uniunea Sovietică şi de­mocraţiile populare ; ea constitue, ca şi pe vremea lui Hitler, o ameninţare peri­culoasă pentru Independenţa Franţei, Bel­giei, Italiei, Olandei şi tuturor celorlalte ţări occidentale. Puteţi să ne spuneţi părerea dumnea­voastră în ce priveşte această chestiune care nelinişteşte milioane de oameni din Europa Occidentală? RĂSPUNS: Este evident că renaşterea imperialismului german însetat de războaie precum şi a Instrumentului său, militaris­mul prusac, ameninţă în acelaşi timp inde­pendenţa Franţei, Italiei, Belgiei, Olan­dei şi a celorlalte ţări din Europa Occi­dentală. Popoarele nu trebue să uite că cercu­rile imperialiste din propriile lor ţări s’au mai înşelat odată. Atunci când l-au pro­tejat pe Hitler, atunci când au Îngăduit reminiterizarea Renaniei, atunci când au semnat convenţii navale cu Hitler, atunci când au părăsit Cehoslovacia în ghiarele Imperialismului german, ele au sperat să poată orient® maşina de război germană împotriva Răsăritului. Popoarele Franţei, Belgiei, Olandei, Danemarcei, Norvegiei şi Angliei au plătit atunci socotelile gre­şite ale cercurilor imperialiste din ţările lor prin imense sacrificii de vieţi ome­neşti, prin devastarea şi ruinarea econo­miei ţărilor lor. Imperialiştii germani au căutat şi el, încă din timpul primului şi celui de al doilea război mondial, să domine Europa. In cazul unui al treilea război mondial ei ar urmări aceleaşi o­­biective. Cu ocazia discuţiilor referitoare la planul Schuman ei au şi formulat re­vendicări fantastice, cerând închiderea mi­nelor belgiene şi franceze şi a oţelăriilor Italiene. ÎNTREBARE: In scrisoarea adresată pre­şedintelui Prezidiului Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, Svernik, preşedintele Truman a subliniat necesitatea unui schimb prietenesc de idei şi de informa­ţii între popoare ca fiind o condiţie indis­pensabilă pentru stabilirea relaţiilor in­ternaţionale normale. Cum pot fi însă in­terpretate acţiunile trupelor de ocupaţie care sunt sub ordinea domnului Truman şi care au încercat cu ajutorul tancurilor şi armelor să oprească pe tinerii aparţinând diferitelor naţiuni, în drum spre acest Festival, unde existau cele mai largi posi­bilităţi pentru un schimb de idei şi de informaţii între tinerii din toate ţările? RĂSPUNS: Cel de al treilea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţior a dovedit că propaganda aşa zis pacifică a imperialiştlor occidentali se bazează pe minciuni şi pe calomnii. Dacă n’ar fi fost aşa, ei ar fi avut tot interesul ca un mare număr de tineri din toate ţările să poată participa la un schimb liber de idei în timpul Festivalului. Dar domnii, aţâţători la război nu vor ca să aibă loc între popoare un schimb liber de idei şi de informaţii. Ceea ce doresc ei este liber­tatea propagandei de război, libertatea de a răspândi minciuni şi calomnii împotriva ţărilor democraţiei şi socialismului. In Berlinul de Vest aţâţătorii la război s-au demascat în mod ruşinos în faţa tineretului din toate ţările. Mai în­tâi, agenţii americani Reuter şi Kaiser au invi­tat tineretul din Republica noastră să vină in Berlinul de Vest. Când însă tineretul I­ber german a acceptat propu­nerea pentru a putea discuta cu popu­laţia din Berlinul de Vest despre men­ţinerea păcii şi despre lupta Împotriva remilitarizării, el a fost primit de aţâ­ţătorii la război cu lovituri de bâtă şi cu mitraliere. Chiar şi fetele au fost pri­mite cu aceeaşi brutalitate. Cu toate a­­ceste represiuni, tinerii nu s-au lăsat in­­timidaţi. 26.000 tineri din 104 ţări, pre­cum şi sute de mii de tineri din Repu­blica noastră şi-au comunicat în mod li­ber cu ocazia Festivalului părerile şi ex­perienţele lor. Adevărata li­bertate a ideilor, a convin­gerilor, a informaţiilor se găseşte astăzi, numai la noi, în lagărul păcii. ÎNTREBARE: Festivalul a fost obiectul unor atacuri deosebit de violente din partea acelora care propagă lozinci despre aşa zisa unitate a Europei, despre „apărarea Euro­pei", „industria europeană”, „armata euro­peană“ deşi toate manifestaţiile care au avut loc cu prilejul Festivalului au fost pătrunse de ideia de colaborare paşnică şi de unitate nu numai a popoarelor Euro­pei ci a lumii întregi. Ce se poate crede despre aceste lozinci aşa zis „europene“ şi despre propagatorii lor ? RĂSPUNS : Toate lozincile despre unita­tea europeană, industria europeană şi arma­ta europeană nu conţin în realitate decât un singur gând . Crearea unui bloc agresiv războinic. Sunt lozinci menite să atragă popoarele in lagărul războiului. Aşa zisele organizaţii europene servesc propaganda blocului agresiv războinic al puterilor din blocul Atlanticului. In dosul acestor lo­zinci, se află, în culise, aţâţătorii la război de teapa lui Churchil. In timpul Festivalului, cuvântul cel mai des repetat în mai toate limbile lumii, era „prietenie"; însă prietenia intre popoarele europene nu poate să înflorească decât prin colaborare paşnică între naţiuni egale în drepturi şi suverane; nu poate să în­florească dacă un general american numit Eisenhower comandă o armată europeană, dacă preşedintele trustului american al electricităţii înfeudează economia euro­peană sistemului său de rem­orcare, dacă filmele americane cu gangsteri, litera­tura pornografică şi şlagărele ţipătoare distrug cultura naţională a popoarelor şi dacă trupele de invazie americane calcă în picioare suveranitatea statelor euro­pene. Noi refuzăm lozincile „europene” fiindcă servesc pregătirilor de război şi demascăm pe propagatorii lor ca pe nişte aţâţători la război şi nişte criminali care atentează la pacea lumii. ÎNTREBARE : O Germanie democratică, unificată, poate să fie principalul factor al păcii în Europa ? Cine împiedică unifica­rea Germaniei ? Ce pot întreprinde popoa­rele dornice de a asigura propriile lor in­terese pentru a ajuta această Germanie care proclamă pacea şi prietenia, ce pot întreprinde ele împotriva agresorilor în căutare de cuceriri şi de război ? RĂSPUNS : Privind evenimentele care se desfăşoară actualmente în Germania Oc­cidentală, este in afară de orice îndoială că politica de război a imperialiştilor ame­ricani şi englezi împiedică crearea unei Germanii unificate şi democratice. Violând acordurile de la Potsdam — în ciuda poli­ticii paşnice a Guvernului Sovietic — im­­perialiştii au desmembrat Germania pentru ca partea vestică a patriei noastre să de­vină trambulina politicii lor agresive şi războinice. Ei protejează forţele imperia­liste în Germania Occidentală şi le au res­tituit puterea. Pentru a realiza politica lor de război, ei utilizează foştii conducători ai economiei lui Hitler, generali hitlerişti şi asasini din rândurile Gestapoului şi S.Sr-ului, urîţi de lumea întreagă. Forţele imperialiste şi militariste din Germania Occidentală nu sunt numai duş­mane ale altor popoare, ele sunt, înainte de toate, duşmane ale poporului german ; ele sunt duşmane ale unei Germanii unifi­cate, democratice şi iubitoare de pace. Mă întrebaţi ce este de făcut pentru a ajuta Germania iubitoare de pace şi demo­cratică, pentru a servi astfel cauza men­ţinerii păcii. Iată răspunsul meu : In primul rând, fiecare participant la Festivalul Mondial şi fiecare partizan al păcii trebue să răspândească în ţara sa adevărul despre Republica noastră Democrată Germană, despre construcţia ei paşnică şi despre marile eforturi ale activiştilor noştri in producţie. Lumea întreagă trebue să ştie că în ţara noas­tră se formează un tineret care învaţă şi munceşte pentru pace, dar care ştie în acelaşi timp să lupte cu devotament şi cu entuziasm pentru pace. In al doilea rând , fiecare participant la Festivalul Mondial şi fiecare prieten al păcii trebue să răspândească în ţara sa adevărul că pacea mondială este foarte serios ameninţată de renaşterea imperialismului german însetat de război şi a noii armate germane sub comanda generalilor hitlerişti. In al treilea rând, fiecare partici­pant la Festivalul Mondial şi fiecare partizan al păcii trebue să facă totul pentru a desvolta in ţara sa o puternică mişcare de massă in scopul încheierii u­­nui Pact al Păcii între cele cinci mari puteri. Un astfel de Pact al Păcii ar deschide totodată calea spre o soluţionare paşnică a problemei germane, el ar elibera po­poarele Europei de ameninţarea noului imperialism şi militarism german; ar permite crearea unei Germanii demo­cratice, unite, independente şi iubitoare de pace. Ar constitui de asemenea ajutorul cel mai eficace pentru vitejii luptători ai păcii din Germania Occidentală, care duc o luptă grea împotriva teroarei tru­pelor de invazie angr­o-american­e şi­ împo­triva reacţiunii neo-fasciste a guvernului de la Bonn. Lozincile principale ale acestei lupte sunt: încheierea unui Pact al Păcii între cele cinci mari puteri; Interzicerea armei atomice şi crearea unui control asupra acestei interziceri, precum şi reducerea armamentelor şi a forţelor armate. Sunt convins că cel de al 3-lea Fes­tival şi jurământul tineretului şi studen­ţilor pentru pace vor contribui puternic ca popoarele să ia în propriile lor mâini cauza păcii şi s’o apere până la capăt. Astfel — aşa cum ne învaţă marele Stalin — pacea va fi menţinută şi con­solidată. Pag. 3

Next