Scînteia, noiembrie 1958 (Anul 27, nr. 4361-4385)
1958-11-01 / nr. 4361
Nr. 4361 Romanul Galinei Nikolaeva „Bătălie in marş“ e una din J cele mai interesante opere Ute• | rare sovietice apărute in ultima vreme. Izvorît din actualitatea vie a construcţiei comunismului, ro- mânul zugrăveşte puternic lup- ta oamenilor înaintaţi pentru | promovarea noului, pentru în- J deplinirea liniei partidului. Roman inspirat din viata j clasei muncitoare Bătălie in j mars“ reliefează artistic marea j formă a colectivului unei uzine j sovietice, colectiv închegat si j călit, călăuzit de principiile so- j cialiste de muncă si de viată. J In mijlocul acestui colectiv , face primii paşi pe drumul unei educaţii muncitoreşti şi tînăra Daşa, din fragmentul emoţio- nant pe care-l publicăm mai jos. Hmbrăcată cu rochiţa ei cea bună, cu cerceii noi în urechi, iaşa porni cu pas voios în mijocul mulţimii ce se îndrepta spreoarta uzinei. Intrau la lucru muntorii din schimbul întîi. O bucura vidul că şi ea este acum muntoare. Foarte mîndră întinse porirului permisul nou-nouţ. Treind prin faţa panourilor de floare, se opri o clipă, se uită la fotgrafia Igorevăi şi oftă cu gîndul uimitorul destin al acestei femei, ar şi cu presimţirea propriului său estin, poate şi mai uimitor. Păşi pragul turnătoriei de fontă larma o împresură deodată dinoate părţile, densă ca o apă în care arunci. • ^*«••••••«48 i Seara îi scrise maică-si: ,,Apoi aici dacă eşti inimos la •eabă toate drumurile ţi-s deschise însuşi directorul, care umblă cu panta de general, a venit de le-a mulţumit unora dintre miezuitoare aiar de faţă cu mine. Să ştii, măiuţo, că toată nădejdea mi-o pun înrednicia mea. Aici se vede mai limede decît un cel mai bun colhoz acă ai sau n-ai simţ de răspundere l ocrez la sectorul de miezuit, cel mai important din toată turnătoria e fontă, iar turnătoria de fontă e acţia cea mai importantă din uzină... reaba nu e cine ştie ce grea, o ! mă descurc eu- Avem de făcut n fel de cozonaci din nisip — d-ăia e ne jucam cu ei, Niuşka şi cu line, numai că sunt mai mari, iar o să fie mai trainici trebuie să urîm înăuntru niște fiare care se teamă „armătură“. Apoi trebuie respectăm procesul tehnologic î desfăşurarea lui consecutivă. Daşa repetă aici cuvintele maistrual Vasilii Vasilievici, n. tr.). O să mă deprind eu să-l respect“. Fusese pusă lîngă Igoreva. Dar mîinile Igorevăi se mişcau cu o perime uimitoare, iar ea avea otitudine atît de distantă, că Daşa o izbutea să-i urmărească mişcăre, şi nici nu Îndrăznea să pună îtrebări Făcea curat pe lîngă arte, ajuta lat răsturnatul benzii şirivea, privea mereu cu ochii mari eschiși... Ar fi vrut mult de tot baem să bată cu ciocănelul cuzinei albi de metal cu care se face :obitura din nisip. Dar n-avea voie i facă nimic. In a zecea zi de la enirea ei la uzină, Vasilii Vasilieici se ocupă de ea cam o oră și înrătate și-i spuse supărat: — N-ai învățat mare lucru ! Nici u te uiţi cum trebuie! Şi se duse treburile lui. A doua zi se mai ocupă iar de a. Dar cînd, după alte două zile, o îmbolnăviră dintr-odată două ciezuitoare, îi spuse : — Hai, nu mai căsca ochii de poiană. Treci la lucru! E lipsă de enzi şi se supără cei de la forma»! Dasei îi făcuse plăcere să audă „cei de la formare“ sunt supărţi şi că de ea depinde să facă înşa fel încît să nu mai fie supărare de la formare veneau comsomolişti i ce-i spuneau: „Dă-i zor, Kinderirten! Din pricina voastră avem mai morţi şi pierdem din salariu“,enise chiar şi maistrul de la forare şi tot aşa se rugase „Să-i dea er“. Trecu deci plină de voie bună la ancul de miezuit. Curăţă forma cu îr comprimat, o presără cu talc , cu mişcări agere de miezuitoare cusită, începu să toarne înăuntru nestecul, apoi să-l îndese. Vîrî în şi armătura şi cuzineţii cei bi. Cînd răsturnă banda şî cel din i miez îşi luă locul pe scindura de scut simţi în suflet o mare bucu. Miezurile se rinduiau unul după îlălalt, la fel ca la celelalte mientoare, iar muncitoarele însărciste cu transportarea lor veneau la cu autocarele lor ca şi la alte uncitoare, încărcau miezurile tăite de ea şi le duceau la cuptor, în pauză se duse la cantină plină , un simţămînt cu totul deosebit: cum e şi ea o adevărată muncitoare. Ş-i drept, făcuse pînă la pauză * trei ori mai puţine benzi decit ilelalte, dar nu se necăjea deloc , ia că iuţeala vine cu timpul. Catastrofa se produse tocmai la îrșitul schimbului. în hala de iezuit apărură inginerul, supărat ic, și Vasilii Vasilievici. îşi strigau va, mînioşi, unul altuia, în ureie. Daşa se uită la ei de departe, ir nu-i prea luă în seamă. N-avea ici un clih, nici în mînecă cu ceailor. Cei doi își îndreptară insă ușii spre ea. - Ce ai făcut, măi fată ? spuse ginerul. Ia să mi vii încoace! O duseră la cuptor. Acolo, pe raft , înșiruiau benzile făcute de Daşa, ferbinți încă, dar pe jumătate fărîmate... Sîrmele armăturii ieșeau aică din ele întocmai ca oasele unui belet. Daşa rămase inspăimîntată, ochii la ele. — Isprava ta e asta, fetițo ? Rebut este rebut, ai ? — Halal ţie, Kindergarten ! adăug Vasilii Vasilievici. Toată produca Daşei era rebutată. Vasilii Vasilievici se opri lîngă bancul ei și urmări, mișcare , mișcare, tot ce făcea Daşa. — Te mai miri că se fărîmă ! Ai burcat toată armătura — spuse el. Caşa se întoarse acasă amărîtă, ar nu descurajată. Stînd la masă , căznea să urmărească în gînd mişcările una după alta, ca şi cum ar fi stat să aşeze mai departe armătura. A doua zi lucră foarte încet, chibzuind fiecare mişcare: făcu şi mai puţine benzi ca în ajun, dar şi acestea, aşa puţine cum erau, tot se sfărîmau. Daşa se pierdu cu firea. Din nou veni Vasilii Vasilievici. — Nu umpli bine forma ! Indeşi prea tare in părţi, iar la mijloc laşi nisipul prea moale ! Uită-te la mine cum fac !... Şi Daşa începu să se uite iar. Nu plecă de la uzină, ci, după schimb rămase lîngă miezuitoarea care lucra la bancul ei în schimbul doi și stătu lîngă ea pînă noaptea... Abia se mai urî pînă acasă. Nu-şi mai simţea picioarele de oboseală. Degetele, împunse de armătură, începeau să coacă. Se întinse pe pat și aţipi. Nu era somn, ci un fel de toropeală grea. Cum Închidea ochii, din întuneric răsărea în faţa ei armătura. Sîrmele subţiri şi negricioase se încrucişau, se împleteau înaintea ochilor. Apoi începea să curgă amestecul — curgea, curgea, o acoperea cu totul şi nu era chip să-l îndese în formă. Toată noaptea i se tot năzăriră armătura și amestecul. Iar a doua zi nu izbuti să facă decît un sfert din normă. Degetele ei umflate abia mai mișcau. Pierdea cîte o jumătate de minut la fiecare fir de armătură, gîndindu-se unde să-l pună, temîndu-se să nu greșească locul... Abia peste o săptămînă încetă să mai facă greşeli la aşezarea armăturii ; dar atunci se descoperi u® nou defect: miezurile ei ieşeau scorojite. Norma părea de neatins. ..Barem să pot scoate jumătate de normă şi fără rebut ! îşi spunea ea cu tristeţe. Oare să nu fiu eu deloc în stare să lucrez la uzină ? Te pomeneşti că nu-s bună decît la săpat cartofi ! Aici se cere migală multă, nici cît un fir de păr nu poţi greşi ! Poate că nici n-o fi de capul nostru, al colhoznicilor ?“ Iarăşi veni Vasilii Vasilievici şi-i spuse, de astădată pe un ton desnădăjduit: — Exersează bine mişcările ! Iar o răstorni smucit. Dar tare mai eşti de cap ! Apucă mai cu binişorul, mai lin. Exersează mişcările ! Şi Daşa se căznea să răstoarne miezul mai binişor, să deprindă mişcările, dar rebuturile rămîneau rebuturi.Venea cu mult înainte de schimb şi se posta alături de miezuitoarele cele mai din vîrstă. 11 păreau acum toate nemaipomenit de deştepte, iscusite şi fericite. Noaptea plîngea cu nasul în pernă : — In toată uzina nu-i fată mai nedibace ca mine ! Nimic nu-mi iese bine. Rebut şi iar rebut ! Ba se sfarmă, ba se scorojesc ! Şi barem de-aşi şti şi eu că vei pricina ! S-ar părea că fac totul ca şi celelalte — da’ miezurile tot proaste sunt. Mi se spune : „Exersează ţi mişcările !“. Parcă nu le exersez ? Poate că nu-s bună de uzină.. N-ar fi mai bine să mă întorc la colhoz ? Vasilii Vasilievici se uita supărat la ea şi din Kindergarten n-o mai scotea. Miezuitoarele cele bătrîne n-o luau în seamă. Igorova îi spunea : — Așa, le faci bine pe toate, dar îndeminare n-ai. Ai văzut cum se cîntă la pian ? La unii oameni cîntă chiar pianul singur, iar alții, pun degetele la fel și apasă la fel pe clape dar de muzică — nici pomeneală. Fiecare cu ce i-a fost dat. Pînă şi Verusa începuse să piardă încrederea în prietena ei şi nu-şi putea lămuri cum se face că Daşa, vestită în tot colhozul pentru îndemînarea ei, la maşină nu se dovedise bună de nimic. Verusa era nedumerită şi, în adîncul sufletului, dezamăgită şi nu încerca s-o mîngîie decît de milă : Ai răbdare... încet, încet, ai să izbuteşti şi tu. Fiecare cu norocul lui. Unora le pică aşa, deodată, plocon, şi cum a venit aşa se şi duce. Alţii trebuie să alerge şi să tot alerge după noroc, dar cînd l-au găsit, să ştii că e trainic, nu glumă. — Noroc trainic îmi trebuie mie ? Măcar miezurile să-mi iasă trainice — plîngea Dașa. Nu-s bună pentru uzină. Plecam eu de mult acasă, da’ mi-e rușine...într-o zi stătea, posomorită, la bancul ei. — De ce ești amărîtă ? — o întrebă vecina ei. - Cum să nu fiu ? răspunse Dașa — nu pot s-o scot la capăt cu miezurile... Pe semne că așa mi-a fost scris, să car bălegar pe ogoare și să sap la cartofi... Se vede treaba că nu-s făcută pentru mașină... — Iar trăncănește. Da' de lucrat cin’ să lucreze ? — spuse Vasilii Vasilievici care tocmai trecea pe acolo. — Ești bună de gură, Kindergarten, nimic de zis, dar la miezuit tot nu te pricepi încă. A doua zi, fetele de la miezuit veniră într-un suflet la Daşa. — Daşa, te-ai văzut pe panou ? Să-ţi vezi portretul ! Se repezi în piață. Acolo, în fața portretelor Igorevăi şi al Ilii Sugrobin, se afla panoul „Crocodilului" — gazeta de perete satirică a uzinei. În faţă se adunase un grup de muncitori. Caşa văzu o caricatură nouă. Două miezuitoare, urîte foc, şi alături nişte miezuri sfărimate. Din gurile lor ieşeau şi se împleteau două limbi lungi şi spintecate la vîrf ca la şarpe. Dedesubt, explicaţia : „Un lucru aici este scos la iveală. Nu-s bune de treabă, ci doar de trăncăneală !“ Daşa se recunoscu numaidecît într-una din miezuitoare... Da, era ea, chiar ea — ciinuţă, cu ochii ei mari, holbaţi, cu băsmăluţa cu bulinele albastre şi cu cerceii noi, cu pietricele azurii. Primul gînd i-a fost la maică-sa, Mama ! Mama, care-mi citeşte scrisorile şi se bucură... Că fata ei e deşteaptă şi norocoasă... Şi nici nu-i trece prin gînd cum m-am făcut aici de ruşinea ruşinilor. Fugi de acolo, cu ochii podidiţi de lacrimi. Pînă şi cerceii mi i-a desenat ! Care o fi fost atît de avan la inimă ? Pe aleea fruntaşilor mai întoarse odată capul: de pe portretu-i uriaş o privea chipul mîndru şi zîmbitor al Igorevăi. Şi drept în faţă era „Crocodilul“, iar acolo, Caşa cu limba ei de şarpe, pocită, caraghioasă, cu băsmăluţa ei cu buline şi cerceii albaştri, — ca să nu fie confundată cu altele. îşi smulse basmaua din cap şi scoase din urechi cerceii ei batjocoriţi, pe care şi-i dorise cu atîta foc cu puţin în urmă. Kill aşa fusese aleasă şefă de post IO® în brigada comsomolistă de raiduri şi invitată la şedinţa conducerii. Sfioasă şi emoţionată, urcă scara spre sediul comitetului de comsomol. Pe toată lăţimea culoarului se aşternea un preş verde. „E mai frumos ca o cuvertură de pat... Şi eu care-s murdară pe picioare... Nici măcar nu m-am gătit un pic... Nu-i nimic, or pricepe şi ei că vin de-a dreptul din schimb. Şedinţa începuse. Se aşeză lîngă uşă ca să n-o tulbure. în capul mesei şedea Sugrobin, (tinăr fruntaş în producţie, inventator — n. tr.). Aici, în aceeaşi încăpere cu ea, era tot atît de inaccesibil ca şi in fotografie, ca şi acolo pe mal, cînd el încerca să momească o pasăre, iar Daşa se uita la el din depărtare. Tot aşa ţinea fruntea sus, şi tot aşa, sprîncenele-i arcuite păreau trase cu condeiul. „Din ce mamă s-or fi născînd asemenea oameni ?“ — se întrebă un gînd Daşa. „De ce oare orăşenii să fie toţi atît de frumoşi ? De bună seamă Sugrobin e cel mai mîndru dintre toţi, dar şi ăsta care vorbeşte tot frumos e. Are părul valuri-vălurele şi pe cravată şerpi. La ce bun să brodezi şerpi pe cravate ? Să fie vreun semn de deochi ? Cînd vorbitorul sfîrşi, Sugrobin i se adresă cu asprime : — Eşti aspirant, dar faci de ris munca postului ! Şi cît de uşor s-ar fi putut înlătura rebutul. — Vedeţi, mi-am închipuit... — De ce să-ţi închipui ? — îi tăie vorba Sugrobin. Trebuia să te duci în secţie şi să vezi ! — M-am uitat. Şi cînd m-am uitat, mi-am închipuit că... Sugrobin ascultă un timp considerentele lui de neînţeles pentru Daşa şi spuse cu un dispreţ care o îngheţă şi pe ea : — Trebuie să judeci. Dar dumneata, in loc să judeci, îţi închipui ! Vai de capul dumitale... amărit ce eşti ! Tînărul rămase buimac: — Cum adică, „amărit“? Daşa era uimită și ea. Intr-adevăr, dintre toți cei de faţă tînărul acesta spilcuit aducea cel mai puţin a „amării”. — Să-ţi închipui — nimic mai uşor, lămuri Sugrobin. Pînă şi nebunii de la balamuc — şi ei îşi închipuie cîte şi mai cîte. De judecat e însă mai greu. Iar dumneata — de închipuit, îţi închipui, dar de judecat, nu judeci ! Tînărul era cu desăvîrşire distrus. Daşa îşi zise în gînd: „Chiar că-i un amărit! Umblă cu cravată cu şerpi la gît, dar să judece nu ştie“. — Rău îl mai freacă pe fecioraşu’ lui tăicuţu — profesoru’ ! spuse în şoaptă o fată tînără din spatele Daşei. O alta, cu înfăţişare severă şi coade lungi îi răspunse : — Sînt printre alde ăştia unii tare prost educaţi. Nu poţi să te bizui pe ei de colo pînă colo ! — Tovarăşi studenţi practicanţi şi aspiranţi, spuse Sugrobin, lucraţi la postul comsomolist de control mai prost decît ne-am aşteptat. Vorbă lungă, treabă puţină. — Eu nu-s nici student, nici aspirant, dar tot prost lucrez... spuse un flăcău slab, cu braţele lungi, ca de maimuţă. Şi n-am să mai lucrez deloc... — De ce ? — îl întrebă Sugrobin. — Păi, — „stat major“ în sus, „stat major“ în jos, „brigadă“-n sus, „brigadă“-n jos, dar parcă ne ia în seamă cineva ? Şi tu, Serioja, la început, ca la-nceput — te-ai ajuns, îi mersese vestea în întreaga uzină brigăzii noastre de raid ! Iar acum ? Şi acum ? Ba eşti în vreun prezidiu, ba te vîri cu mîini şi cu picioare în centrifuga ta. De cînd cu centrifuga asta brigada noastră de raid a devenit şi ea o adevărată centrifugă. Flăcăul îl făcea de două parale pe Sugrobin. Ceilalți nu obiectau nimic, dar îl priveau pe Sugrobin cu simpatie. Cît despre el, nu se arăta ofensat, nici nu protesta, se întristase numai. In cele din urmă, veni și rîndul Casei. Sugrobin o lămuri cu privire la îndatoririle ei: să lupte împotriva timpilor morți și a rebuturilor în timpul schimbului ei. Dașa se înspăimântă . — Păi cum, să mă lupt cu mine însumi ? Lumea râse. — Parcă auzisem că nu mai dai rebuturi — făcu Sugrobin. — Da, dar norma tot nu mi-o fac încă. — Găsesc că e încă prea devreme s-o alegem pe ea, mai cu seamă într-o secţie atît de grea, spuse fata cea frumoasă, cu coade, şi cealaltă o susţinu. — In genere, S.T.F. (Secţia turnătorie de fontă, n. tr.) se află acum în centrul atenţiei. Ar trebui trimişi acolo oameni cu mai multă experienţă. Daşa roşi. „Sigur că e prea devreme, sigur că-s fără experienţă“. Sugrobin obiectă însă : — Nu-i dăm in seamă întreaga secţie, ci numai postul din sectorul de miezuit. Rebuturi nu mai dă şi curînd o să înveţe să-şi facă norma. Are, de altfel, o caracterizare foarte bună. Şi Sugrobin citi caracterizarea ei. Pe vremea cînd lucra la colhoz, caracterizarea nu prea îi plăcuse Daşei, deoarece comsomoliştii n-o redactaseră în formulele consacrate: „Şi la munca cîmpului, şi la club, ea a fost fruntea. O comsomolistă atît de bună, de ţi se rupe inima să-i dai drumul să plece“. Dar aceste cuvinte o convinseră pînă şi pe fata cea severă. In ceasul de taină dinainte de a le fura somnul, Dașa îi spuse, neliniștită, Verei: — De un singur lucru mă tem : prea îmi pun toate la inimă ! Care cum a spus ceva, eu una mă și încred in el. Altul spune tocmai pe dos — și în ăsta iar mă încred. Spune și tu, poţi cu un caracter ca ăsta să fii la o muncă de răspundere ? Ziua următoare era pentru Daşa zi liberă. Se găti și pomi împreună cu Vera la repetiția cercului de balet. Trecind insă prin fața uzinei, Dașa spuse : — Sunt cam îngrijorată pentru Praskovia Ivanovna. E nouă de tot, abia de două zile la banc. Dau o fugă să văd ce face. Trecu in sectorul de miezuit, stătu două minute lîngă miezuitoarea cea nouă și se apucă cu mîinile de cap. Recunoștea toate vechile ei greșeli atît de binecunoscute ei. — Mătușică dragă, Praskovia Ivanovna, — spuse ea pe un ton jalnic miezuitoarei, o femeie grasă, în vîrstă. Ce faci ? E rebut curat — totul, totul merge la rebut. îşi puse peste rochiţa ei elegantă şorţul Praskoviei Ivanovna şi se aşeză la banc alături de ea. — întîi şi întîi să-ţi arăt ce mi-a venit mie mai greu la început. Ardea de dorinţa să împărtăşească cunoştinţele sale proaspăt cîştigate. — Nu bătătoreşti bine amestecul ! Şi eu, la început, tot pe la margini îl băteam mai tare. Uite, aşa trebuie făcut ! Principalul e să-l indeşi bine de tot 1 Dacă faci aşa, ajungi în cinste mare la cei de la prelucrare 1 — explica ea, plină de însufleţire. „Ar cam fi timpul să mă duc la cerc, dar cum să plec ? O clipă s-o las singură, şi gata rebutul !“ îşi spuse ea cu amărăciune. „Abia ieri mi-au încredinţat postul şi azi să am atîta rebut !“ îşi aminti de cuvintele lui Serioja „Să judeci trebuie, nu să-ţi închipui ! Vai da capul dumitale, amărit ce eşti!“ Oftă : „nu, nu ! Mai bine să rămîn aici, lîngă ea, decît alături de „amărîți“... Vasilii Vasilievici le aruncă în trecere : — Ce v-aţi găsit să staţi amîndouă la același banc? Doar amindouă sînteţi noi ! — Bine ar fi dacă cele vechi ne-ar învăța ca asta nouă! — spuse Praskovia Ivanovna. — Fetişcana asta-i un om şi jumătate ! Pe la miezul nopţii veni şi Serioja. — Aşa se vine la lucru ? se răsti el la Daşa. — Cu panglicuţe un păr şi tocuri înalte ? Ce te-ai împopoţonat aşa ? Doar lucrezi la banc ! Daşa se simţi îndată cu musca pe căciulă. — Păi am zi liberă azi, spuse ea sfios. — Atunci se cauți în miez de noapte la secție ? — Păi lucrez... — Nu mai înțeleg nimic ! Ba ai zi liberă, ba lucrezi... — Păi, sînt responsabila postului, se fîstîci de-a binelea Daşa. Cînd, în cele din urmă, pricepu că Daşa stătuse pînă la miezul nopţi, alături de miezuitoarea cea nouă ca să înlăture rebuturile în sectorul de muncă ce i se încredinţase pe linie de comsomol. Serioja fluieră încetişor : — Asta da, zic şi eu, simţ de răspundere de comsomolistă ! Porni spre ieşire. In faţa ochilor vedea mereu, ca un reproş viu, chipul micuţei miezuitoare cu ochii mari. „De ce n-avem noi mai mulţi băieţi ori fete ca ea in brigadă ? Se vede că n-am ştiut să-i cresc pe comsomolişti ? Te pomeneşti că nici eu nu mai sînt aşa cum se cuvine ?“ Caşei nici prin gînd nu-i trecea ce frămîntare stîrnise în mintea şefului de stat major. Se pregătea să plece acasă, cind Sugrobin se ivi din nou lingă bancul ei. — Obosită ? Haidem, te duc eu acasă. Sunt cu mașina.Vilașina care-l aștepta afară era Pv 31 micuță, scurtă, cu un contur nemaivăzut. — Fabricație proprie ! — îi explică Serioja. — Am adunat-o cu bucățica, din diferite piese, împreună cu bunicul. Arată cam caraghios, dar merge ca un „ZIM“. Caşa n-o găsea deloc caraghioasă. Pentru prima oară în viaţă mergea cu o maşină de turism. Se aşeză lîngă Sugrobm şi maşina porni în goană prin noapte, pe străzile pustii. Cu puţin înainte dăduse o ploaie şi razele felinarelor făceau să strălucească asfaltul ud In orele de noapte, spre uzine trecea tren după tren, cu tot felul de încărcături, şi suflarea umedă a vîntului aducea în cabina maşinii miros de fum de locomotivă. — De mult ai venit din colhoz ? — De două luni — Iţi place aici ? — Şi încă cum ! — Şi turnătoria de fontă îți place ? — în glasul lui răsuna mirarea. — Sigur că da — De ce anume ? — Cîte mai sînt acolo... Metalul curge gros, ca smîntîna. Benzile rulante se învîrtesc. Autocarele uruie... Și tot ce se toar- veara îi scrise în grabă mai- S*că-si. nă e de fontă, atîrnă greu... Și mai cu seamă, totul e pentru colhoz. Se gîndi un pic, apoi adăugă cu un aer important: — Și, în general S.T-F. se află acum în centrul atenției. Intră în odaia ei încet, se dezbrăcă fără zgomot, se strecură intr-o clipă sub pătură, lingă Vera, și abia atunci îi șopti la ureche : — Verunea, auzi tu. Verunea ?! Ştii cu ce am venit acasă ? Cu o maşină de turism 1 — Ai găsit vreo ocazie în drum ? — Nu. Ghici, cine m-a adus ? Serioja Sugrobin, cu maşina lui proprie 1 — Minţi 1 — spuse Vera uimită şi se aşeză pe pat. — Zău că nu mint 1In întunericul odăii. Verusa clătină din cap : — Ei, vezi.. Nu ţi-am spus eu, Daşka, nu ţi-am spus eu de mult ? Ţie totdeauna trebuie să ţi se-ntîmple ceva. Şi nu eşti decît de două luni la uzină ! doua zi, pe panou, în buleti- Anul brigăzii comsomoliste de raid era evidenţiată responsabila postului din sectorul de miezuit al S.T.F., Daşa Luskova. Trecînd prin faţa panoului, Daşa îl zări pe inginerul şef- înainte vreme umbla totdeauna singur, păşind încet, ca dus pe gînduri; în timpul din urmă, însă, se afla mereu în mijlocul oamenilor şi umbla grăbit, cu un aer atît de preocupat, îneît Daşa nu mai îndrăznea nici să-i dea bună ziua. Văzîndu-1 acum, după atîta vreme, pentru prima oară singur, Dașa se repezi spre el, dar deodată se opri, cuprinsă de sfială. Bahirev se întoarse și se uită mirat la ea. — Știți, despre mine scrie aici ! — spuse Dașa strălucind de bucurie.— Eu sînt Lușkova. — Ce se tot bagă ? Ce se bagă — şopti o fată de lîngă banc. Dar Bahirev, privind în ochii fericiţi ai Caşei, înţelese că pornirea ei sinceră era izvorită numai şi numai din recunoştinţa faţă da omul care i-a venit un ajutor într-o clipă de cumpănă. Chipul ei îmbujorat părea că-i spune: „Vezi, n-ai greșit cînd m-ai ajutat“. — Am văzut eu din capul locului că ești o fată de ispravă — spuse el. — Vezi că-mi ești ca un fel de fină. Să nu mă faci de rîs ! Cașa strînse din pleoape și dădu din cap, plină de o dorință arzătoare de a convinge : — ..Niciodată, tovarășe inginerșef. Ni-cio-da-tă ! 1 !“ . „Secţia noastră este, în genere, în centrul atenţiei şi, în curînd, se va reamenaja. Pentru munca bună pe linie de post comsomolist m-au şi afişat la buletin, iar în noaptea cînd am fost de gardă, m-a dus pînă acasă cu maşina lui proprie, Serioja Sugrobin, care-i cu portretul cel mai principal în aleea fruntaşilor. Vasilii Vasilievici şi-a schimbat părerea despre mine. Şi chiar inginerul şef, care este şefulşefilor — nu de la direcţie, ci chiar din uzină — a spus că-i sînt un fel de fină şi că să nu-l fac de ris. Şi n-am să-l fac de rîs niciodată !“. Aşa îşi luase zborul spre înălţimi fericirea Daşei. Pentru Daşa fiecare clipă era o îneîntare, aşa cum pe un însetat îl îneîntă fiecare sorbitură de apă. Bucuriile şi nădejdile ei o ajutau să treacă peste multe necazuri. N-avea nici acum un Colţişor care să fie al ei, legal. La cămin nu era nici un loc liber şi Praskovia Ivanovna se milostivise şi o înscrisese provizoriu în spaţiul ei. N-avea însă unde să doarmă acolo şi-şi petrecea noaptea, clandestin, în odaia Verusei. în mai, turnătorii începură să se mute în căminul cel nou. Dar nici aici nu li se dădea locuri decît fruntașilor în muncă, iar Dașa tot nu-și îndeplinea încă norma. Se mută însă și ea în căminul cel nou — tot clandestin, dormind cînd cu Verusa, cînd în patul vecinei ei de cameră, care lucra în schimbul de noapte, și tremura oride cîte ori apărea la orizont administratorul. — Cum atingi norma, mergem şi cerem un loc pentru tine, îi spunea Verusa. Oricît se căznea, Daşa nu ajungea să facă şi cele zece miezuri care îi mai lipseau pînă la normă ; dar secţia nu se resimţea de acest lucru, deoarece multe dintre miezuitoarele experimentate îşi depăşeau norma. Ştiau cu toţii că Daşa este încă nouă, că e plină de rîvnă, şi de aceea nimeni nu-i scotea ochii pentru că nu ajungea să-şi facă norma. In curind însă pe capul ei mai veni încă o pacoste: in hala lor îşi făcură apariţia panourile graficului orar de muncă. Vasilii Vasilievici era acum ţinut să răspundă pentru fiecare oră de muncă şi în fiecare oră Daşa simţea că tocmai ea este răul principal in sectorul de miezuit. Graficul se afla drept în faţa bancului ei şi pe acest grafic întreaga ei muncă apărea ca o catastrofă, o crimă săvirşită oră de oră. Daşa se temea să-şi ridice ochii spre el, întocmai ca un bolnav care se teme să-și vadă plăgile. Ca o încununare a tuturor nenorocirilor ei, îl văzu într-o bună zi, în fața graficului, pe „nașul“ ei. Prima ei pornire fu s-o rupă la fugă, dar Bahirev, Sugrobin și Vasilii Vasilievici îi tăiaseră drumul. Cînd pricepu că nu-i rost să fugă de Bahirev, în mintea ei fulgeră o speranţă : „N-o să mă vadă ! O trece pe alături !“. Dar, isprăvindu-și convorbirea cu Vasilii Vasilievici, inginerul se îndreptă direct către ea. Dașa se mai agăță încă de cea din urmă speranţă: „N-o să-și mai aducă aminte. Ah, numai de nu şi-ar aduce aminte !“ Bahirev înainta însă mereu spre bancul ei şi, chiar din prima clipă, lovi neîndurător în punctul cel mai dureros: — Ei, Daşa. Daşa !... făcu el arătind cu degetul graficul Coada întregului schimb! Şi doar mi-ai făgăduit : ,,Nu vă fac de ris !“ Aşa spuneai. „Niciodată 111“ Nu numai că-şi aducea aminte de cuvintele ei, dar nu uitase nici intonaţia şi o imita acum întocmai. Daşa lăsă capul tot mai jos. „Iacătă. Am ajuns de ruginea ruşinilor“. Inginerul ii spunea ceva, ei şi lui Vasilii Vasilievici cu privire la transmiterea experienţei. Dar Daşa nu mai asculta şi nu mai înţelegea nimic. O podidiseră lacrimile; chipurile oamenilor, bancurile şi pereţii le vedea acum dublu, iar din becuri creşteau nişte raze lungi, care, ba se scurtau, ba se lungeau, pîlpîind tot timpul şi dedublîndu-se la rîndul lor. Toată atenţia Caşei era concentrată acum asupra unui singur lucru: să păstreze măcar cele din urmă rămăşiţe ale demnităţii sale în lumea aceasta, în această lume în care nici un punct nu era stabil, în care totul pîlpîia şi se dedubla — să nu izbucnească în plîns chiar aici lîngă bancul ei. ,,Asta-i sfîrșitul ! își spuse ea. — Trebuie să mă întorc la colhoz. Dacă nu ești bună de un lucru, nu te apuca de el. Destul m-am făcut de rîs aici ! Acum s-a sfîrșit...“ Eflfeurerea 0 adusese într-o stare Bli" de toropeală. își făcu schimbul și apoi picioarele o duseră spre casa ei clandestină. Lîngă stația de taxi se întîlni cu aspirantul cel cu cravata cu şerpi. Casa îl salută mașinal, dar tînărul o privi foarte mirat, fără s-o recunoască, deși activau amîndoi în aceeaşi brigadă comsomolistă. Făcea cuiva semne cu mina, chemind un taxi și spunînd în acelaşi timp tinerei pe care o însoţea : — Nu-i tot una — ZIM sau Pojar fata, cu o vulpe argintie pe umăr, închidea uşor genele care semănau a raze. — încă două zile şi sînt acasă. Moscova, Piaţa Roşie Ohotnîi Riad ! Ah, de-aş ajunge mai repede ! Luară un taxi ZIM şi o întrecură pe Daşa. Ea nu era invidioasă, dar în clipa aceea o invidie amară o cuprinse. Intră în casă cu o față împietrită și cu ochii uscați. — Dașenka, știi ce casă grozavă am gătit ?... *De hrișcă, rumenită ca-n cuptor ! Verocika începu să pună masa. — Astăzi mărinci dintr-o farfurie nouă, cu o margine albastră. „Şireată, n-ai ce-i zice, vulpiţa mea ! se gîndi trist Daşa. — Simte ea că mi s-a întîmplat o nenorocire.“ — Dar lasă-mă odată-n pace, lasă-mă ! — spuse ea cu asprime, temîndu-se să nu izbucnească în lacrimi. Și totuşi, cînd Vera o luă în braţe nu se mai putu stăpîni şi izbucni în plîns. — Ce-i cu tine, Daşura. Daşunuşka ? Ce-ai păţit ? Hai, nu mă mai speria, că nu mai pot, spune, ce-ai păţit ? — S-a terminat, Verunka, s-a terminat ! repeta întruna Daşa. Plec să nu mai îmi văd rușinea ! Eu mă chinuiesc aici, mama acasă. Dacă mă-ntorc, măcar o să se bucure ea- Fiecare cu treaba pentru care e făcut. In colhoz m-am născut, în colhoz trebuie să trăiesc ! — De ce ? Ce s a întîmplat ? Hai spune-mi cel puțin ce ai păţit ? gjîl după primele lacrimi, Dasa IU'începu să vorbească liniştit: — Nu pot să fac ultimele zece şi pace !... Nu mă pot urni din loc! Și doar mă zbat, mă zbat din toate puterile !... Un miez măcar nu pot s-adaug. Şi, colac peste pupăză, şi graficul ăla ! Atimă peste capul meu. Stă ca o faptă rea! L-am chemat pe Vasilii Vasilievici. Cică, toate le faci corect, dar n-ai rapiditate. Iar astăzi... a venit dinsul... tovarăşul Bahirev... şi mi-a zis : „Ei, Daşa, Daşa ! Coada întregului schimb“. Eu, eu sunt coada asta. Of, Veruşa, Veruşa ! Şi Daşa îşi lipi de piept, deznădăjduită, pumnişorii ei negricioşi. N-am pic de bucurie pe lume. Şi doar benzile astea şi în vis le visez. Cum am închis ochii, încep să bag armătura în miezuri. Mi s-a încuibat un singe şi nu-mi mai dă pace. Şi dă-i şi tot dă-i la miezuri toată noaptea! Şi în somn, un singur gînd: norma. Ah, de-aş izbuti ! Ah, de-aş izbuti! — Dar măcar în vis ţi se întîmplă să izbuteşti ? o întrebă Verusa, plîngind aproape. — Nici în vis- Mie nicăieri nu-mi reuşeşte nimic. Aşa se face că în seara aceea casa făcută de Verusa rămase nemîncată. Se culcară alături un pat, stinseră lumina, şi Caşa îşi vărsă mai departe amarul, descărcindu-se de toate necazurile aduse de soartă. — Merg pe stradă şi trece pe lingă mine, în maşină, feciorul acela de profesor, cu cravata cu şerpi. Munca in postul lui comsomolist merge ca vai de lume, conducerea e nemulţumită de el că le-a lăsat pe toate baltă. Şi cînd colo are parte şi de taxi, şi de Moscova, şi de o fată cu vulpe argintie. De ce s-o fi întîmplind aşa, Veronka ? Unul are tot ce-i pofteşte inima: vrei, înveţi, vrei- porţi cravate, vrei, plimbi fetele cu maşina. Azi la uzină, mîine la Moscova Iar altul... N-ai decît o dorinţă: încă, încă zece bucăţi, zece miezuri ! Ai lucra bucuros şi noaptea, ţi-ai face mîinile numai singe ! Şi nu se poate ! Olga Semionovna, o femeie care lucra la mașina de pregătit pămînt, venise de la lucru și se pregătea de culcare, fără să aprindă lumina, ca să nu le trezească pe fete. Dașa tăcu, dar după ce vecina adormi, începu să vorbească iar, încetișor: — Cum am trăit noi două in timpul războiului... Iţi aminteşti, Verunea ? Mîncam fiertură de lobodă... cît eram de micuţă, mă tocmeam la vecini să le pasc gîştetfi iar din ce cîştigam nu ţineam nimic pentru mine, dădeam totul mamei. . (Continuare in pag. IV r.O fragment din romanul „Bătălie in " bedă? Desen de GH. ADOC sch Nresa GALINA NIKOLAEVA